HOTĂRÂRE nr. 7 din 9 ianuarie 2013privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 15 ianuarie 2013



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 16 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1 (1) Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului. (2) Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine asigură coordonarea proiectelor de infrastructură de interes naţional, pregătirea, execuţia şi implementarea proiectelor de infrastructură desemnate în competenţa sa prin hotărâre a Guvernului, precum şi coordonarea aplicării uniforme a politicii Guvernului la nivel central şi local în domeniul stimulării, promovării şi implementării investiţiilor străine şi al parteneriatelor public-privat. (3) Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine are sediul în municipiul Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5.  +  Articolul 2Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine exercită, în conformitate cu reglementările în vigoare, următoarele funcţii principale: a) funcţia de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare şi a politicilor Guvernului în domeniul proiectelor de infrastructură de interes naţional, al investiţiilor străine şi al parteneriatelor public-privat; b) funcţia de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice ale Guvernului în domeniul proiectelor de infrastructură de interes naţional, al investiţiilor străine şi al parteneriatelor public-privat; c) funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin care se asigură, în domeniile sale de activitate, administrarea proprietăţii publice şi private a statului; d) funcţia de reprezentare, prin care se asigură, în domeniile sale de activitate, reprezentarea pe plan intern şi extern a Guvernului; e) funcţia de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul proiectelor de infrastructură de interes naţional, al investiţiilor străine şi al parteneriatelor public-privat, precum şi în domeniul funcţionării entităţilor şi organismelor care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea sa.  +  Articolul 3 (1) În realizarea funcţiilor sale, Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine îndeplineşte următoarele atribuţii principale:I. în domeniul general de competenţă: a) adoptă, avizează, elaborează şi promovează, după caz, cadrul legislativ în domeniul proiectelor de infrastructură de interes naţional, al investiţiilor străine şi al parteneriatelor public-privat, potrivit legii, şi participă la susţinerea proiectelor de acte normative în cadrul comisiilor parlamentare şi în plenul celor două Camere; b) elaborează şi implementează strategii, politici şi programe în domeniul proiectelor de infrastructură de interes naţional, al investiţiilor străine şi al parteneriatelor public-privat; c) coordonează, monitorizează şi sprijină îndeplinirea obligaţiilor care decurg din prevederile Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, cu modificările ulterioare, a celorlalte angajamente rezultate din procesul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, precum şi a strategiilor şi programelor naţionale adoptate în contextul politicilor Uniunii Europene, în domeniile sale de competenţă; d) elaborează şi susţine poziţiile României pe problematica afacerilor europene în domeniile sale de competenţă şi negociază, implementează, monitorizează şi evaluează programele europene şi internaţionale în domeniile sale de competenţă, indiferent de instituţia beneficiară sau care le implementează; fundamentează, coordonează şi asigură, în domeniile sale de competenţă, stabilirea şi realizarea obiectivelor României ca stat membru al Uniunii Europene, participarea la procedurile decizionale ale Uniunii Europene şi îndeplinirea obligaţiilor care decurg din calitatea de stat membru al acesteia; e) comunică Comisiei Europene şi/sau statelor membre toate măsurile rezultate din directivele comunitare transpuse, potrivit domeniului său de responsabilitate; f) fundamentează şi elaborează necesarul de fonduri de la bugetul de stat pentru domeniile sale de activitate; g) gestionează resursele financiare alocate prin bugetul de stat, din credite externe şi din fonduri comunitare, în domeniile sale de activitate; coordonează activităţile de implementare a proiectelor cu finanţare externă pentru toate domeniile sale de activitate şi administrează fondurile provenind din intrări de credite externe şi fonduri externe nerambursabile aferente acestor proiecte; h) exercită drepturile şi obligaţiile statului ca acţionar la companiile naţionale, societăţile naţionale şi societăţile comerciale aflate în coordonarea sau sub autoritatea sa, până la finalizarea procesului de privatizare; i) elaborează şi pune în aplicare strategiile de privatizare în domeniile sale de activitate şi asigură gestionarea întregului proces de privatizare şi postprivatizare pentru unităţile de sub autoritatea sa şi/sau la care este acţionar; j) aprobă cuantumul tarifelor percepute de entităţile publice de sub autoritatea sa pentru eliberarea de autorizaţii, avize sau licenţe, în măsura în care aceste tarife sunt prevăzute de lege; k) iniţiază şi negociază, din împuternicirea Guvernului, încheierea de convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propune acestuia întocmirea formelor de aderare la cele existente şi ia măsuri de aplicare a acestora, în domeniile sale de activitate; l) reprezintă interesele statului în cadrul organismelor internaţionale, pe baza convenţiilor, acordurilor şi înţelegerilor stabilite, şi dezvoltă relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organisme internaţionale interesate de domeniile sale de activitate; m) reprezintă interesele statului în cadrul organismelor comunitare, pe baza convenţiilor, acordurilor şi înţelegerilor stabilite, şi dezvoltă relaţii de colaborare cu entităţi din statele membre, în domeniile sale de competenţă; n) concesionează, în numele statului, bunurile proprietate publică ori privată a statului din domeniile sale de competenţă, în condiţiile legii; o) coordonează programele de asistenţă tehnică acordate de Uniunea Europeană şi de alte organisme internaţionale, în domeniile sale de activitate; p) asigură accesarea şi implementarea proiectelor şi a programelor cu finanţare internaţională în domeniul său de competenţă; gestionează asistenţa financiară din fonduri externe acordată pentru domeniile sale de activitate; q) emite avizele şi aprobările de specialitate prevăzute de lege în domeniile sale de activitate; r) coordonează şi îndrumă activitatea economică, de investiţii, de achiziţii şi administrativă a aparatului propriu şi a entităţilor aflate în coordonarea sau sub autoritatea sa, putând emite, în condiţiile legii, norme şi instrucţiuni obligatorii pentru aplicarea unitară a reglementărilor legale; s) verifică şi monitorizează, inclusiv prin specialiştii desemnaţi în comisiile de evaluare, achiziţiile publice, proiectele de infrastructură ori parteneriatele public-privat ale autorităţilor contractante aflate în coordonarea sau sub autoritatea sa;II. în domeniul proiectelor de infrastructură de interes naţional: a) coordonează realizarea proiectelor de infrastructură de interes naţional; b) în nume propriu sau în beneficiul unei alte entităţi publice, planifică, pregăteşte, atribuie, execută, implementează şi urmăreşte, după caz, realizarea programelor şi proiectelor de infrastructură de interes naţional date în competenţa sa prin hotărâre a Guvernului, în orice sector de activitate economică şi administrativă; c) emite avize de specialitate pentru obiectivele de investiţii aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, din fonduri comunitare şi din credite garantate de stat, precum şi din alte surse legal constituite; d) analizează studiile de fezabilitate pentru lucrările aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional aflate în competenţa de aprobare a Guvernului şi le prezintă Consiliului interministerial de avizare a lucrărilor publice de interes naţional şi locuinţe, susţinând necesitatea, oportunitatea şi eficienţa economică a acestora; participă la promovarea pentru aprobare a lucrărilor avizate, conform legii; e) îndeplineşte funcţia de autoritate de implementare a proiectelor de infrastructură de interes naţional date în competenţa sa, indiferent de forma de realizare a acestora sau de sectorul de activitate economică şi administrativă; f) în calitate de unitate de achiziţii centralizată pentru proiectele de infrastructură de interes naţional desemnate prin hotărâre a Guvernului, îndeplineşte rolul de autoritate contractantă care achiziţionează în nume propriu produse, servicii sau lucrări care sunt ori pot fi destinate unei/unor alte autorităţi contractante, precum şi care atribuie contracte de achiziţie publică sau acorduri-cadru în numele şi pentru o altă autoritate contractantă; g) asigură controlul utilizării resurselor financiare alocate proiectelor de infrastructură de interes naţional desemnate în competenţa sa, prin bugetul de stat, din fonduri comunitare ori din credite interne sau externe, al stadiului executării fizice a acestor proiecte, precum şi al calităţii şi eficienţei acestora; h) exercită, în condiţiile legii, atribuţiile statului în calitate de expropriator, pentru lucrările de construcţie, reabilitare şi modernizare de drumuri de interes naţional, inclusiv în ce priveşte dobândirea terenurilor necesare pentru executarea unor drumuri noi, modernizări, corecţii de trasee, reabilitări, lărgiri de drumuri şi altele asemenea; i) exercită prerogativele dreptului de proprietate publică a statului în domeniul proiectelor de infrastructură de interes naţional; j) încheie în condiţiile legii contracte de concesiune pentru bunurile proprietate publică ce fac parte din proiectele de infrastructură de interes naţional, inclusiv pentru drumurile de interes naţional nou-construite, indiferent de modalitatea de realizare a acestora; k) administrează, direct sau prin intermediul entităţilor aflate în coordonarea sau sub autoritatea sa, drumurile de interes naţional, în condiţiile legii; l) asigură transferul fondurilor bugetare alocate pentru construirea, reabilitarea, modernizarea, repararea, întreţinerea, exploatarea şi administrarea drumurilor de interes naţional către entităţile publice aflate în coordonarea sau sub autoritatea sa; m) asigură negocierea şi încheierea acordurilor de finanţare, în beneficiu propriu sau al entităţilor aflate în coordonarea sau sub autoritatea sa, aferente pregătirii şi realizării proiectelor de infrastructură de interes naţional; n) înfiinţează, împreună cu alte entităţi publice sau private, companii deproiect pentru realizarea de proiecte de infrastructură de interes naţional, în condiţiile legii; o) se asociază cu alte entităţi publice sau private în scopul realizării de proiecte de infrastructură de interes naţional; p) aprobă modele-cadru de documentaţii de atribuire şi condiţii contractuale speciale, obligatorii pentru realizarea proiectelor de infrastructură de interes naţional de către entităţile aflate în coordonarea sau sub autoritatea sa;III. în domeniul investiţiilor străine: a) asigură promovarea mediului investiţional şi de afaceri din România în mediile de afaceri internaţionale; b) identifică, în colaborare cu ministerele, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi cu celelalte instituţii publice, cu societăţile comerciale şi regiile autonome interesate, proiecte noi de investiţii în sectorul privat şi de stat şi asigură prezentarea acestora investitorilor străini; c) asigură activitatea de promovare a investiţiilor, îndeplinind rolul de punct de contact şi de intermediar între investitori şi autorităţile centrale şi locale; d) examinează propunerile partenerilor străini pentru efectuarea de investiţii în România şi stabileşte acţiunile pentru valorificarea acestora, consultând, după caz, instituţiile şi societăţile comerciale implicate; e) acordă, la solicitarea investitorilor străini, asistenţă economică, sprijin şi consultanţă de specialitate, împreună cu instituţiile competente, pentru realizarea proiectelor de investiţii cu participare străină de capital, inclusiv în ceea ce priveşte procedura de definitivare a formalităţilor pentru investiţiile străine confirmate, precum şi cu privire la schemele existente în cadrul cărora investitorii pot solicita finanţare de la autoritatea responsabilă; f) coordonează elaborarea strategiilor de promovare a investiţiilor străine în România şi a programelor de acţiune pentru atragerea capitalului străin în economie, colaborând cu ministerele şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, în conformitate cu priorităţile şi cu programul de dezvoltare economică a ţării; g) evaluează reacţiile investitorilor străini în legătură cu problemele curente ale activităţii de investiţii în România, cu informarea operativă a factorilor de decizie, pentru a acţiona în consecinţă; h) promovează, prin buletine specializate, articole şi materiale informative, proiecte concrete de investiţii în România; i) organizează, împreună cu alte organisme guvernamentale şi neguvernamentale, în ţară şi în străinătate, seminare, conferinţe, mese rotunde şi dezbateri pe teme de investiţii străine şi participă la manifestări similare iniţiate de alte instituţii sau organizaţii române ori străine; j) organizează, împreună cu ministerele, în baza direcţiilor de dezvoltare şi a priorităţilor stabilite de Guvern, misiuni economice în România, generale sau specializate pe domenii de activitate; k) organizează întâlniri pentru schimb de experienţă cu agenţiile sau instituţiile guvernamentale şiprivate similare din alte ţări; l) încheie, în condiţiile legii, convenţii şi înţelegeri de colaborare cu instituţii, asociaţii, firme de specialitate şi experţi din străinătate, în scopul promovării investiţiilor străine în România; m) elaborează şi prezintă prim-ministrului analize şi situaţii comparate în legătură cu politica şi legislaţia internaţională în domeniul investiţiilor străine; n) acţionează, inclusiv prin consultări cu investitorii români şi străini, cu organizaţiile profesionale, cu patronatele şi cu Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti pentru menţinerea permanentă a unui mediu de afaceri favorabil promovării investiţiilor străine, prin asigurarea armonizării legislative în domeniu, simplificarea procedurilor şi eliminarea barierelor administrative; o) informează operativ Guvernul şi prim-ministrul asupra oricăror sesizări din partea investitorilor privind abateri de la procedurile şi reglementările legale, de la etica profesională, precum şi asupra oricăror altor acte săvârşite voluntar sau din culpă, care afectează mediul de afaceri, iniţierea sau derularea investiţiilor în România;IV. în domeniul parteneriatelor public-privat; a) asigură îndrumarea şi monitorizarea partenerilor publici şi a investitorilor privaţi interesaţi în activitatea de organizare şi derulare a unui proiect de parteneriat public-privat, în condiţiile legii; b) verifică fiecare anunţ de intenţie sau altă documentaţie complementară transmis/transmisă de către partenerul public pentru publicare în Sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP) şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; c) emite către operatorul SEAP acceptul de publicare pentru anunţurile privind parteneriatele public-privat; d) elaborează strategia naţională pentru promovarea şi implementarea proiectelor de parteneriat public-privat şi o supune aprobării Guvernului; e) urmăreşte, verifică şi raportează periodic Guvernului punerea în aplicare a strategiei naţionale pentru promovarea şi implementarea proiectelor de parteneriat public-privat; f) stabileşte şi promovează proceduri de identificare şi realizare a proiectelor de parteneriat public-privat şi de susţinere a tuturor partenerilor publici în pregătirea şi implementarea proiectelor de parteneriat public-privat; g) constituie şi gestionează baza de date publică integrată a tuturor proiectelor de parteneriat public-privat; h) actualizează şi asigură menţinerea şi funcţionarea sistemului de prelucrare, colectare şi management al informaţiilor şi datelor statistice privind derularea contractelor de parteneriat public-privat la nivel central şi local; i) asigură promovarea conceptului şi proiectelor de parteneriat public-privat; j) elaborează, pe baza propriilor analize şi verificări, documentele de sinteză referitoare la procesul de derulare a proiectelor de parteneriat public-privat; k) participă, prin reprezentanţi, la invitaţia partenerilor publici, conform prevederilor legale în vigoare, în cadrul comisiilor de evaluare şi negociere constituite în vederea selecţiei investitorului privat şi a negocierii contractului de parteneriat public-privat; l) identifică şi asigură difuzarea la nivel naţional a celor mai bune practici în domeniul parteneriatului public-privat; m) stabileşte contacte şi ţine legătura pe teme de investiţii prin proiecte de parteneriat public-privat cu organisme guvernamentale şi nonguvernamentale, precum şi cu investitori străini şi autohtoni; n) emite recomandări privind structurarea proiectelor de parteneriat public-privat, având în vedere impactul asupra nivelului creditării din sectorul public, precum şi asupra limitelor de împrumut la nivel naţional sau local; o) monitorizează evoluţia procesului de implementare a proiectelor de parteneriat public-privat şi coordonează acţiunile necesare implementării adecvate a acestora; p) acordă asistenţă de specialitate partenerilor publici şi investitorilor interesaţi în toate fazele de derulare a unui proiect de parteneriat public-privat; q) în nume propriu sau în beneficiul unei alte entităţi publice, planifică, pregăteşte, atribuie, negociază, implementează şi urmăreşte derularea contractelor de parteneriat public-privat. (2) În vederea realizării atribuţiilor ce îi revin, Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine realizează coordonarea interministerială a activităţilor din domeniile sale de activitate. (3) Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine îndeplineşte şi orice alte atribuţii prevăzute de reglementările în vigoare în domeniile sale de activitate, precum şi însărcinările încredinţate de Guvern sau de prim-ministru.  +  Articolul 4 (1) În exercitarea atribuţiilor sale, Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine colaborează, în condiţiile legii, cu ministerele şi cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, cu societăţile comerciale la care statul este acţionar sau asociat, cu alte entităţi publice, precum şi cu persoane fizice şi juridice. (2) În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine poate solicita, pe bază de protocol, informaţii necesare realizării obiectului de activitate de la autorităţile şi entităţile publice centrale sau locale, precum şi date ori informaţii înregistrate în registrul comerţului computerizat sau în alte baze de date oficiale.  +  Articolul 5 (1) Conducerea Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine se exercită de către ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, ordonator terţiar de credite, denumit în continuare ministrul. (2) Ministrul reprezintă instituţia în raporturile cu autorităţile publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate. (3) Ministrul îndeplineşte în domeniile de activitate ale Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine, în mod corespunzător, atribuţiile generale prevăzute la art. 53 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare. (4) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, ministrul emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii. (5) În activitatea de conducere a instituţiei, ministrul este ajutat de un secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului. (6) Atribuţiile secretarului de stat se stabilesc prin ordin al ministrului. (7) În cazul în care ministrul este în imposibilitate să îşi exercite temporar atribuţiile curente, acesta îl desemnează pe secretarul de stat în scopul exercitării acestor atribuţii, înştiinţându-l pe prim-ministru. (8) Ministrul poate delega prin ordin oricare dintre atribuţiile de conducere, reprezentare şi angajare a Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine. (9) Ministrul controlează activitatea Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine şi a entităţilor aflate în coordonarea sau sub autoritatea sa şi verifică modul de îndeplinire a atribuţiilor de către toate compartimentele din structura organizatorică a acestuia şi de către unităţile aflate în coordonarea sau sub autoritatea sa.  +  Articolul 6 (1) Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine dispune de un aparat administrativ propriu, organizat la nivel de direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri şi compus din 77 de posturi, exclusiv demnitarii. (2) Structura organizatorică este prevăzută în anexa nr. 1. (3) Structura organizatorică detaliată, numărul posturilor de conducere, alocarea personalului în direcţii, servicii, birouri şi compartimente administrative asimilate, statul de funcţii, atribuţiile şi sarcinile personalului din cadrul Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine se stabilesc prin ordin al ministrului, emis în temeiul şi pentru executarea prezentei hotărâri. (4) Conţinutul fişelor de post pentru personalul din cadrul Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine, precum şi cerinţele şi condiţiile specifice pentru ocuparea posturilor din cadrul acestuia se stabilesc prin ordin al ministrului. (5) În cadrul direcţiilor generale, prin ordin al ministrului, se pot organiza direcţii, servicii, birouri, compartimente, precum şi colective temporare. (6) Atribuţiile compartimentelor se stabilesc, în conformitate cu structura organizatorică, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordin al ministrului. (7) Personalul necesar desfăşurării activităţii Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine este alcătuit din funcţionari publici şi personal contractual, care sunt numiţi, respectiv angajaţi, cu respectarea dispoziţiilor legale, în limita numărului maxim de posturi aprobat. (8) În structura Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine se organizează şi funcţionează, potrivit legii, cabinetele demnitarilor. (9) Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi aprobat şi în structura organizatorică se face în termenele şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru fiecare categorie de personal.  +  Articolul 7 (1) În condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/1999 privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanţate prin împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv privind plata specialiştilor români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor de management de proiect, aprobată prin Legea nr. 172/2001, cu modificările ulterioare, Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine şi entităţile aflate în coordonarea sau sub autoritatea sa pot înfiinţa, organiza şi administra unităţi de management al proiectului, denumite în continuare UMP, prin ordin al ministrului. (2) Structura organizatorică, numărul de persoane, regulamentul de organizare şi funcţionare pentru fiecare UMP şi, după caz, numărul de unităţi se prevăd în documentele proiectului şi se aprobă prin ordin al ministrului privind organizarea UMP, conform reglementărilor în vigoare. (3) Ministrul numeşte personalul şi stabileşte competenţele detaliate ale UMP.  +  Articolul 8 (1) Finanţarea activităţii Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. (2) Normativele de cheltuieli ale Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine se stabilesc potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 9 (1) Unităţile aflate sub autoritatea Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine sunt prevăzute în anexa nr. 2. (2) Structura organizatorică şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale unităţilor de sub autoritatea Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine se aprobă prin ordin al ministrului. (3) Conducătorii unităţilor prevăzute la alin. (1) sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului, dacă legislaţia nu prevede altfel.  +  Articolul 10 (1) Patrimoniul Departamentului pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine se constituie prin preluarea patrimoniului Unităţii centrale pentru coordonarea parteneriatului public-privat şi prin preluarea parţială a patrimoniului Centrului Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine, pe baza protocolului de predare-preluare ce se va încheia în termenul prevăzut la art. 26 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative. (2) Preluarea personalului de la Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine şi de la Unitatea centrală pentru coordonarea parteneriatului public-privat se realizează potrivit regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, în limita numărului de posturi aprobat, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul 11Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 12La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.239/2010 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010, precum şi pentru aprobarea unor măsuri privind reorganizarea Unităţii centrale pentru coordonarea parteneriatului public-privat din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 13 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:---------------Secretarul general al Guvernului,Ion MoraruMinistrul delegat pentru proiectede infrastructură de interesnaţional şi investiţii străine,Dan-Coman ŞovaMinistrul muncii, familiei, protecţieisociale şi persoanelor vârstnice,Mariana CâmpeanuMinistrul fondurilor europene,Eugen Orlando TeodoroviciMinistrul afacerilor externe,Titus CorlăţeanMinistrul delegat pentru buget,Liviu VoineaViceprim-ministru,ministrul finanţelor publice,Daniel ChiţoiuBucureşti, 9 ianuarie 2013.Nr. 7.  +  Anexa 1 STRUCTURA ORGANIZATORICĂa Departamentului pentru proiecte deinfrastructură şi investiţii străineNumărul maxim de posturi - 77 exclusiv demnitarii                                  ┌──────────┐                                 │ MINISTRU │                                 └──┬─┬─┬───┘                                    │ │ │ ┌───────────────────┐      ┌─────────────────┐ │ │ │ │Compartimentul │      │Corpul de control├───────────┘ │ └─────────┤audit public intern│      └─────────────────┘ │ └───────────────────┘                                      │                    ┌─────────────────┤      ┌─────────────┴───┐ │      │Secretar de stat │ │      └─────────────────┘ │                                      │            ┌─────────────────────────┼────────────────────────┐ ┌──────────┴──────┐ ┌─────────────┴──────┐ ┌─────────────┴──────┐ │Direcţia generală│ │Compartimentul │ │Serviciul economic │ │proiecte de │ │pentru coordonarea │ │şi administrativ │ │infrastructură şi│ │parteneriatelor │ └────────────────────┘ │investiţii │ │public privat │ │străine │ │ │ └─────────────────┘ └────────────────────┘  +  Anexa 2 UNITĂŢILEcare funcţionează sub autoritateaDepartamentului pentru proiecte de infrastructurăşi investiţii străine
     
    Denumirea unităţii Localitatea
    Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
    -----