DECIZIE nr. 548 din 24 mai 2012referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3-8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 26 iulie 2012



    Augustin Zegrean - preşedinteAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorMircea Ştefan Minea - judecătorIon Predescu - judecătorTudorel Toader - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorPatricia Marilena Ionea - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3-8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 11.665/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 935D/2011.La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepţiei avocatul Radu Bălaş, cu delegaţie depusă la dosar, şi pentru partea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, consilierul juridic Anca Raiciu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte partea Ministerul Justiţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009 a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. Astfel, aminteşte că reglementarea acestui act normativ s-a referit la trei tipuri de măsuri diferite, respectiv la o suplimentare bugetară, introducerea contribuţiei "claw-back" şi reglementarea situaţiei medicilor cu funcţii de conducere în cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene. Or, în ceea ce priveşte măsura introducerii contribuţiei "claw-back" nu există o situaţie extraordinară şi urgentă care să justifice adoptarea unei asemenea reglementări. Astfel, creşterea numărului de pacienţi nu poate fi considerată ca fiind o situaţie obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului şi care pune în pericol un interes public. De asemenea, situaţia avută în vedere nu are un caracter urgent, fapt demonstrat de împrejurarea că a existat un decalaj de 8 luni între data intrării în vigoare a ordonanţei criticate şi data intrării în vigoare a normelor de aplicare a acesteia. Totodată, arată că dispoziţiile de lege criticate sunt lovite de vicii de neconstituţionalitate intrinsecă. În acest sens, arată că aceste dispoziţii de lege sunt neclare, neputându-se determina cu precizie care sunt destinatarii normei, cui îi revine obligaţia de a plăti contribuţia de "claw-back", precum şi modul de calcul al acestei contribuţii. Or, aminteşte că imprevizibilitatea şi neclaritatea normei juridice pot constitui un element de neconstituţionalitate prin prisma art. 20 din Constituţie, fiind contrare dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum se desprinde şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, arată că prevederile de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât prevăd obligaţia contribuţiei de "claw-back" doar pentru producătorii de medicamente, iar nu şi pentru ceilalţi producători de dispozitive medicale. Totodată, aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor constituţionale care consacră libertatea economică, deoarece instituie o taxă mai mare decât adaosul comercial permis de lege.Reprezentantul părţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că dispoziţiile art. I pct. 3-8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009 vizează interesul general, iar adoptarea lor s-a impus de urgenţă pentru a se asigura accesul neîntrerupt al populaţiei la medicamente.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate sunt neclare, ridicând probleme de interpretare şi aplicare a normei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 11.665/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3-8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.Excepţia a fost ridicată de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente cu prilejul soluţionării unei acţiuni având ca obiect anularea unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. În acest sens, arată că instituirea mecanismului de impunere reglementat de art. I pct. 3-8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009 nu este justificată de existenţa unei situaţii extraordinare, cele invocate de Guvern în preambulul ordonanţei vizând doar măsurile dispuse de prevederile art. I pct. 1 şi 2 ale actului normativ în discuţie. De asemenea, măsurile legislative criticate nu sunt justificate nici sub aspectul urgenţei, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate emiţând norme de aplicare a acestora la mai mult de 8 luni de la data publicării ordonanţei de urgenţă.În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin şi prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât încalcă drepturi fundamentale.Astfel, art. I pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009, care introduce art. 363^1 în cadrul Legii nr. 96/2006, coroborat cu pct. 4 din acelaşi articol, prezintă vicii de neconstituţionalitate, deoarece introduce un sistem de taxare injust, discriminatoriu şi insuficient de clar şi de determinat, ceea ce aduce atingere dispoziţiilor art. 56 alin. (2), art. 135 alin. (2) lit. a) şi art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.În acest sens, arată că sumele plătite cu titlu de contribuţie de către producătorii de medicamente sunt utilizate, potrivit art. I pct. 4 şi 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009, pentru o serie de cheltuieli de sănătate, dintre care cele pentru medicamente reprezintă doar o parte. Se instituie, prin urmare, o suprataxare injustă şi discriminatorie asupra veniturilor obţinute de producătorii de medicamente, nefiind reglementată o contraprestaţie corespunzătoare din partea autorităţii publice, în sensul că veniturile obţinute din plata contribuţiei nu sunt folosite exclusiv pentru finanţarea cheltuielilor pentru medicamente. Tot în acest context, arată că măsurile de lege criticate nu sunt identice mecanismului de "claw-back" instituit de alte ţări europene, ci constituie o instituţie atipică, diferită de orice sistem de impunere corect fundamentat şi practicat în aceste ţări.Prevederile art. I pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009 sunt totodată discriminatorii, întrucât obligă producătorii de medicamente la plata unei contribuţii ce nu este prevăzută, în mod egal, şi pentru celelalte categorii de agenţi economici care obţin venituri comerciale din fondurile Ministerului de Sănătate sau al bugetului Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, creându-le acestora din urmă un avantaj competitiv nelegitim, în contradicţie cu obligaţiile statului prevăzute de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.Chiar dacă textele de lege ar prevedea obligaţia contribuţiei şi pentru celelalte entităţi implicate în lanţul de distribuţie a medicamentelor, acest lucru ar putea duce la nesocotirea principiilor fundamentale ale economiei de piaţă consacrate de art. 135 din Constituţie, întrucât cotele de contribuţie de până la 11% din totalul veniturilor trimestriale pot depăşi, în concret, cota de adaos de distribuţie maxim şi cota de adaos comercial maxim în farmacie stabilite tot de lege şi care, în cuantumul lor minim, se situează la un nivel inferior cotei de contribuţie. Acest lucru ar conduce la imposibilitatea obiectivă a realizării de profit. Or, un mecanism fiscal care determină o asemenea consecinţă este în vădită contradicţie cu economia de piaţă.Art. 363^1 din Legea nr. 95/2006, aşa cum a fost introdus prin art. I pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009, este deficitar şi confuz sub aspectul reglementării, lipsindu-i criterii obiective, predictibile şi neechivoce pentru stabilirea bazei de calcul a contribuţiei.Astfel, din dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 363^1 din Legea nr. 95/2006 nu reiese în mod evident dacă obligaţia de contribuţie revine doar producătorilor de medicamente sau tuturor entităţilor implicate în lanţul de distribuţie a medicamentelor. O astfel de reglementare este discriminatorie, anticoncurenţială şi absurdă. Nu se poate concepe ca legiuitorul să fi imaginat două soluţii legislative complet diferite cu privire la extinderea sferei plătitorilor unei contribuţii fiscale exclusiv pe baza modului în care este organizată distribuţia medicamentelor de către diferiţi producători către consumatorii finali. Astfel, în ipoteza în care titularul autorizaţiei de punere pe piaţă ar fi şi cel care introduce pentru prima oară medicamentele pe piaţa din România, contribuţia ar urma să fie plătită o singură dată, doar de către acesta, în vreme ce pentru ipoteza în care introducerea pe piaţă s-ar face de către o altă unitate decât titularul autorizaţiei de punere pe piaţă, atunci contribuţia s-ar datora de mai multe ori, de către fiecare entitate care revinde medicamentele odată introduse pe piaţă, până la destinatarul final.Totodată, prevederile de lege criticate sunt ambigue şi contradictorii sub aspectul modului de stabilire a sumelor datorate. Astfel, se folosesc mai mulţi termeni în funcţie de care ar urma să se stabilească baza de calcul a contribuţiei: încasări, volum de vânzări şi venituri trimestriale obţinute. De asemenea, arată că baza de calcul variază în funcţie de modul de comercializare a medicamentelor şi de subiectul de impunere din cadrul lanţului de distribuţie. Astfel, dacă produsele medicamentoase sunt comercializate de deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, atunci baza de calcul va fi formată din veniturile/încasările calculate pe baza preţului de producător, în timp ce comercializarea efectuată de distribuitorul angro de medicamente va determina o bază de calcul a veniturilor/încasărilor calculată pe baza preţului de distribuţie. De asemenea, un alt aspect îl constituie baza de calcul prin raportare la totalul veniturilor realizate de un producător din vânzarea medicamentelor, o temeinică raportare trebuind a lua în calcul veniturile înregistrate per produs. Totodată, arată că subiecţii de plată vizaţi de normele indicate nu sunt în măsură a cunoaşte obiectiv care anume încasări sau venituri trebuie declarate şi luate în calcul pentru determinarea bazei de calcul la care se aplică contribuţia. Astfel, potrivit legilor aplicabile, subiecţii de plată pot cunoaşte doar care sunt produsele comercializate incluse în lista de medicamente de care beneficiază asiguraţii. Apoi, nici veniturile din vânzarea medicamentelor nu pot fi determinate, de vreme ce nu toate aceste medicamente sunt efectiv compensate şi, de asemenea, este foarte greu de determinat valoarea medicamentelor utilizate în tratamentul spitalicesc şi suportate din fonduri publice.În concluzie, arată că statul suportă doar o parte din contravaloarea medicamentelor comercializate indicate la art. 1 pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009, reprezentând cca. 50% din veniturile obţinute de producătorii de medicamente vizate de aplicarea contribuţiei reglementate, cealaltă jumătate reprezentând coplata pacientului ori chiar preţul integral plătit. În aceste condiţii, aplicarea unei taxe asupra unor venituri neprovenite sau suportate din fonduri publice este manifest injustă şi excesivă.Dispoziţiile art. I pct. 3-8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009 aduc atingere, totodată, libertăţii economice a producătorilor de medicamente. Astfel, arată că impunerea unei contribuţii de natură a diminua suplimentar veniturile producătorilor de medicamente, care sunt oricum la nivel minim european, încalcă excesiv dreptul legitim al agentului economic de a-şi exercită activitatea economică, în scopul obţinerii de beneficii corespunzătoarea la un nivel rezonabil. De asemenea, impunerea plăţii anticipate a contribuţiei, cu mult înainte ca producătorul să obţină preţul produselor comercializate, pune în pericol însăşi sustenabilitatea mecanismului de compensare reglementat de autoritatea publică, creditarea cu titlu gratuit de către producătorii de medicamente în condiţiile suportării arbitrare a unei noi suprataxe, excesivă şi lipsită de fundament.Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009 sunt neconstituţionale şi pentru că nu prevăd cu claritate modalitatea de contestare a măsurilor dispuse de autorităţile publice cu privire la stabilirea, controlul şi plata contribuţiei reglementate.Prin instituirea sancţiunii pierderii dreptului la decontare este afectat grav dreptul de proprietate privată, în sensul garantării creanţelor asupra statului şi se încalcă domeniul de reglementare pe calea ordonanţei de urgenţă.În sfârşit, autorul excepţiei arată că, în ultimă instanţă, textele de lege criticate aduc atingere însuşi dreptului la ocrotirea sănătăţii, întrucât au ca efect o reducere a volumului de medicamente comercializate în România, retragerea unor produse vândute în cantităţi mari, dar cu o profitabilitate redusă per produs, respectiv neintroducerea pe piaţă a unor medicamente noi, de înaltă tehnologie.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, având în vedere situaţiile de urgenţă care au determinat adoptarea actului normativ, astfel cum acestea sunt prevăzute în partea introductivă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009, precum şi faptul că modalitatea de reglementare a mecanismului de impunere şi colectare a contribuţiei aplicate producătorilor de medicamente, precum şi a consecinţelor neexecutării obligaţiilor nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale invocate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că, potrivit principiilor generale ale fiscalităţii, orice taxă instituită pentru persoanele fizice sau juridice trebuie să fie urmată de un serviciu sau de o lucrare efectuată în mod direct şi imediat de către organe sau instituţii publice. Or, aceste sume plătite cu titlu de contribuţie aplicate producătorilor de medicamente vor fi folosite pentru diferite categorii de cheltuieli publice în domeniul sănătăţii. Prin aceasta, statul îşi îndeplineşte faţă de cetăţeni îndatoririle de ocrotire a sănătăţii, fără a leza principiul economiei de piaţă şi al liberei concurenţe. De asemenea, arată că obligaţia de contribuţie ce revine producătorilor de medicamente nu are caracterul unei exproprieri, fiind o obligaţie fiscală ce intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul obligaţiilor publice de impozite, taxe şi contribuţii în măsura în care acestea sunt proporţionale, rezonabile şi echitabile. În sfârşit, consideră că nu se aduce atingere nici dispoziţiilor constituţionale referitoare la condiţiile emiterii ordonanţelor de urgenţă, nevoia suplimentării surselor de finanţare a sistemului sanitar reprezentând o situaţie extraordinară cu caracter urgent.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, înscrisurile depuse la dosar, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 3-8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 7 octombrie 2009, dispoziţii potrivit cărora: " Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...]3. La articolul 270 alineatul (1), după litera v) se introduce o noua literă, litera x), cu următorul cuprins:"x) Organizează evidenţa pe plătitori, persoane juridice, a contribuţiilor prevăzute la art. 363^1 alin. (1) şi (2), pentru finanţarea unor cheltuieli pentru sănătate, şi urmăreşte declararea, constatarea, controlul şi soluţionarea contestaţiilor."4. Articolul 362 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 362. - Veniturile prevăzute la art. 361 şi 363^1, gestionate de Ministerul Sănătăţii, sunt folosite pentru: a) investiţii în infrastructură şi dotări în sistemul sanitar public; b) finanţarea programelor naţionale de sănătate; c) rezerva Ministerului Sănătăţii pentru situaţii speciale; d) sume alocate prin transfer în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru medicamente de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate; e) alte destinaţii prevăzute la art. 93 alin. (1^1), art. 93 alin. (5) şi art. 93 alin. (5^1) din prezenta lege.5. După articolul 363 se introduce un nou articol, articolul 363^1, cu următorul cuprins:"Art. 363^1. - (1) Pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuţie trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcţie de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuţia trimestrială datorată pentru veniturile obţinute, prevăzută în anexa nr. 14. (2) În cazul în care deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor respective nu desfăşoară în România activităţi de comercializare a acestora, contribuţia este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obţinerii dreptului de comercializare direct de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terţi dreptul de comercializare a medicamentelor în România. (3) Veniturile realizate din sumele încasate potrivit alin. (1) constituie venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii şi se datorează începând cu data intrării în vigoare a prezentului act normativ."6. La articolul 365, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:"(1^1) Contribuţia prevăzută la art. 363^1 se virează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care a avut loc livrarea medicamentelor, într-un cont special, deschis la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Sănătăţii.(1^2) Persoanele juridice prevăzute la art. 363^1 alin. (1) care nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată pierd dreptul la decontarea din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii medicamentelor comercializate în cadrul programelor naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în tratamentul ambulatoriu, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc.(1^3) Pentru neplata la scadenţă a contribuţiilor prevăzute la art. 363^1 se calculează şi se datorează accesorii în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."7. La articolul 366, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 366. - (1) Veniturilor şi cheltuielilor prevăzute la art. 361, 362 şi 363^1 li se aplică prevederile referitoare la bugetele de venituri şi cheltuieli ale unor activităţi, instituite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare."8. După anexa nr. 13 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 14, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă."Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituţie : art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 44 referitor la proprietatea privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale, art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la condiţiile emiterii ordonanţelor de urgenţă şi art. 135 alin. (2) lit. a) privind obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu excepţia de neconstituţionalitate, dispoziţiile lit. x) ale art. 270 alin. (1), ale art. 363^1 şi 365 alin. (1^1)-(1^3) din Legea nr. 95/2006 au fost abrogate prin art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 26 septembrie 2011.Dispoziţiile acestui din urmă act normativ instituie o nouă reglementare a contribuţiei trimestriale datorate de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, diferită de cea a textelor de lege criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile art. 362 şi art. 366 din Legea nr. 95/2006 au fost modificate prin art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 10 iunie 2010, păstrându-se însă soluţia legislativă criticată. Curtea reţine însă faptul că dispoziţiile art. 362 stabilesc, între altele, destinaţia pe care Ministerul Sănătăţii o va da sumelor obţinute din aplicarea art. 361 şi art. 363^1 din Legea nr. 95/2006. De asemenea, art. 366 se referă la dispoziţiile art. 361, 362 şi art. 363^1. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, ulterior modificărilor operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010, dispoziţiile art. 362 şi art. 363^1 au fost abrogate.În sfârşit, Curtea reţine şi faptul că dispoziţiile Anexei nr. 14 la Legea nr. 95/2006, introduse prin art. I pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009, nu au fost abrogate în mod expres odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, deşi noua reglementare referitoare la contribuţia trimestrială datorată de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor prevede un nou mod de calcul al contribuţiei. Având în vedere, însă, trimiterea expresă pe care dispoziţiile art. 363^1 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 o face la dispoziţiile Anexei nr. 14, care completează astfel aceste dispoziţii, făcând corp comun cu norma de trimitere, Curtea apreciază că abrogarea articolului de lege amintit a atras şi abrogarea dispoziţiilor completatoare ale anexei.În acest sens, Curtea aminteşte că, prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a statuat că "Trimiterea de la un text de lege la altul, în cadrul unui anumit act normativ sau la un alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală, în care sunt stabilite expres anumite prescripţii normative.Efectul dispoziţiei de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conţinutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conţinutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripţiile celuilalt text."Faţă de acestea, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, este competentă ca, soluţionând excepţiile de neconstituţionalitate, să decidă "asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia". Nuanţând interpretarea sintagmei "în vigoare" menţionată în textul de lege amintit, Curtea, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a arătat: "controlul de constituţionalitate vizează doar dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare". O astfel de soluţie a fost justificată prin faptul că, deşi abrogată, "legea civilă poate ultraactiva în unele situaţii, potrivit principiului lt; lt;tempus regit actum gt; gt;. Astfel, o lege posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, aceasta urmând să guverneze dreptul respectiv, inclusiv soluţionarea litigiului legat de realizarea acelui drept, chiar şi ulterior ieşirii sale din vigoare. Legea nouă - normă de drept material, care abrogă expres legea anterioară, chiar dacă ar conţine dispoziţii asemănătoare cu cele abrogate, nu poate guverna raportul juridic existent între părţi, nefiind aplicabilă cauzei deduse judecăţii; controlul de constituţionalitate asupra acestor noi dispoziţii nu ar prezenta niciun fel de relevanţă asupra soluţionării litigiului, efectuarea unui asemenea control echivalând cu ridicarea din oficiu de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la alte texte decât cele criticate de autorul excepţiei, ceea ce este inadmisibil, fiind contrar dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (în acest sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 13 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 8 septembrie 2000)."În concluzie, Curtea reţine că, deşi şi-au încetat aplicarea, prin abrogarea expresă a dispoziţiilor art. 363^1 din Legea nr. 95/2006 referitoare la obligaţia plăţii contribuţiei trimestriale datorate pentru veniturile obţinute, textele de lege criticate ar putea fi supuse analizei de constituţionalitate în măsura în care acestea continuă să producă efecte juridice în cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.Curtea observă însă că obiectul acestei cauze îl constituie anularea ordinului comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 928/591 din 15 iunie 2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea evidenţei pe plătitori, declararea, constatarea şi controlul contribuţiilor prevăzute la art. 363^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, soluţionarea contestaţiilor şi încasarea contribuţiilor pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 25 iunie 2010, ordin ce reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter normativ.Totodată, Curtea reţine că autorul excepţiei nu a contestat în faţa instanţei de contencios administrativ şi acte administrative cu caracter individual, care ar putea pune în discuţie problema aplicării ultraactive a legii în cauză, potrivit principiului tempus regit actum, aşa cum s-a arătat prin Decizia nr. 766/2011, şi nici nu solicită recunoaşterea ori repararea în concret a unor drepturi sau interese legitime.Or, Curtea subliniază faptul că aprecierea aplicabilităţii şi a incidenţei textelor de lege criticate trebuie raportată la cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.Având în vedere toate cele arătate, Curtea constată că, în speţă, abrogarea textelor de lege criticate a atras incidenţa dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, devenind astfel inadmisibilă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3-8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 11.665/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 mai 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea-----