LEGE nr. 128 din 12 iulie 2012pentru modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 18 iulie 2012



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul UNICLegea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 2. - (1) Pregătirea cetăţenilor români pentru apărare reprezintă totalitatea măsurilor şi acţiunilor întreprinse în scopul asigurării resurselor umane necesare forţelor armate şi celorlalte forţe puse la dispoziţie de instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, potrivit legii, denumite în continuare instituţii cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, şi cuprinde recrutarea, selecţia, pregătirea şi încadrarea acestora în unităţile instituţiilor respective."2. La articolul 3 alineatul (2), litera b) se abrogă.3. La articolul 3, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) La declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen devine obligatorie pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a îndeplini serviciul militar."4. La articolul 3, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:"(5^1) La declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, rezerviştii sunt mobilizaţi/concentraţi potrivit nevoilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale."5. La articolul 3, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(6) Perioada de timp în care o persoană îndeplineşte serviciul militar activ sau alternativ ori este concentrată sau mobilizată constituie vechime în serviciu ori vechime în muncă, după caz, precum şi stagiu de cotizare la sistemul public de asigurări sociale. Sunt exceptaţi de la prevederile prezentului alineat elevii liceelor şi colegiilor militare."6. La articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Reglementarea îndeplinirii serviciului alternativ se adoptă prin lege."7. La articolul 6, literele a) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) cei clasaţi inapţi pentru serviciul militar, cu scoatere din evidenţă, conform baremului medical;....................................................................... c) persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, pe timpul executării pedepsei, precum şi cele arestate preventiv sau trimise în judecată până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluţionat cauza penală."8. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6^1, cu următorul cuprins:"Art. 6^1. - Baremul medical pentru determinarea aptitudinii cetăţenilor de a îndeplini serviciul militar se stabileşte prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale."9. La articolul 7, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Femeile pot îndeplini, la cerere, oricare dintre formele serviciului militar. Femeile în stare de graviditate întrerup, la cerere sau la recomandarea medicului, îndeplinirea serviciului militar."10. La articolul 8, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (2) şi (3), cu următorul cuprins:"(2) Cetăţenii care au cetăţenie dublă/multiplă îndeplinesc serviciul militar la instituirea stării de asediu, a stării de mobilizare şi a stării de război conform acordurilor încheiate între România şi ţara/ţările a cărei/căror cetăţenie o mai deţine persoana respectivă. (3) În situaţia în care nu există acorduri încheiate între România şi ţara/ţările a cărei/căror cetăţenie o mai deţin persoanele prevăzute la alin. (2), acestea îndeplinesc serviciul militar în condiţiile prevăzute la alin. (1)."11. La articolul 12, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 12. - (1) Recrutarea, selecţionarea şi admiterea candidaţilor în structura de învăţământ aparţinând instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale se stabilesc prin metodologii proprii, aprobate prin ordin al miniştrilor/conducătorilor acestor instituţii, cu respectarea legislaţiei naţionale în domeniu.........................................................................(3)Tinerii care optează pentru a urma cursurile într-o structură de învăţământ prevăzută la alin. (1) efectuează examinarea psihologică şi medicală gratuit, la unităţile specializate, stabilite de conducătorii instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale."12. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 15. - (1) Rezerva de mobilizare cuprinde resursele umane care pot fi folosite pentru instruire şi îndeplinirea unor misiuni pe timpul stării de asediu, al stării de mobilizare sau al stării de război şi este formată din: a) rezerva operaţională; b) rezerva generală. (2) Rezerva operaţională cuprinde: a) rezerviştii voluntari încadraţi în funcţii din statele de organizare ale unităţilor; b) rezerviştii cuprinşi în planurile de mobilizare ale unităţilor. (3) Rezerva generală cuprinde cetăţenii cu obligaţii militare care nu fac parte din rezerva operaţională."13. La articolul 16, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Rezerviştii, la solicitarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, pot participa pe o perioadă determinată la instruire sau misiuni, pe baza acordului acestora, ocupând funcţii în structurile militare. Pe această perioadă, rezerviştii au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru categoria de personal corespunzătoare funcţiei temporar ocupate."14. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 17. - Rezerviştii pot fi concentraţi sau mobilizaţi, după caz, pentru instruire, îndeplinirea unor misiuni şi completarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale ori mobilizaţi la locul de muncă, potrivit legii."15. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 18. - (1) Prin concentrare, în sensul prezentei legi, se înţelege: a) chemarea rezerviştilor voluntari pentru instruire şi îndeplinirea unor misiuni; b) chemarea rezerviştilor din rezerva de mobilizare pentru instruire, îndeplinirea unor misiuni şi completarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale pe timpul stării de asediu. (2) La declararea mobilizării sau a stării de război, rezerviştii din rezerva operaţională şi cetăţenii prevăzuţi la art. 3 alin. (5) încorporaţi se consideră mobilizaţi, iar serviciul militar se prelungeşte până la data demobilizării. (3) Serviciul militar în calitate de militar concentrat începe la data concentrării şi se termină la data deconcentrării, iar în calitate de militar mobilizat începe la data mobilizării şi se termină la data demobilizării."16. La articolul 19, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 19. - (1) În situaţiile prevăzute la art. 18 alin. (3), rezerviştii voluntari se prezintă la unităţile la care sunt încadraţi, la data şi ora prevăzute în ordinul de chemare."17. La articolul 23, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Limita maximă de vârstă până la care cetăţenii români, bărbaţi, pot îndeplini serviciul militar în calitate de militar în termen este de 35 de ani."18. La articolul 25, alineatul (2) se abrogă.19. La articolul 27, alineatele (2)-(5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Recrutarea-încorporarea reprezintă activitatea executată de centrele militare în vederea luării în evidenţa militară, selecţiei şi stabilirii aptitudinilor privind îndeplinirea îndatoririlor militare, repartizarea şi trimiterea cetăţenilor români, bărbaţi, la unităţile militare, la datele şi în funcţie de criteriile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen. (3) La recrutare-încorporare sau selecţie în structurile de învăţământ din instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, fiecare tânăr prezintă documentul medical care atestă antecedentele patologice personale şi heredocolaterale, eliberat sub semnătura şi parafa medicului de familie. Tinerii care urmează a fi recrutaţi-încorporaţi, în situaţiile prevăzute de lege, inclusiv cei care nu posedă documentul menţionat, sunt examinaţi medical, gratuit, în unităţi de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate stabilite de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, de comun acord cu centrele militare. Rezultatele examinării sunt înscrise în fişa medicală; fondurile necesare acestor activităţi sunt alocate Ministerului Sănătăţii de către Guvernul României din bugetul de stat pentru război. (4) Medicul de familie al tânărului are obligaţia ca, la prezentarea acestuia cu ordinul de chemare sau pentru selecţie în structurile de învăţământ din instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, să îi elibereze documentul prevăzut la alin. (3). (5) Forma şi conţinutul documentului eliberat de medicul de familie, care urmează să fie prezentat de tânăr la centrul militar, în situaţiile prevăzute la alin. (3), se stabilesc prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale şi al ministrului sănătăţii."20. La articolul 27 alineatul (6), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) membri: un delegat al consiliului local, un delegat al structurilor teritoriale de ordine şi siguranţă publică ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, un delegat al autorităţii publice care încorporează, dacă aceasta este alta decât Ministerul Apărării Naţionale, un psiholog şi 2 medici desemnaţi de direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;"21. La articolul 28 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) examinează medical şi testează psihologic tinerii la recrutare şi recruţii la încorporare, stabilind dacă sunt apţi sau nu pentru serviciul militar, în conformitate cu prevederile baremului medical;22. La articolul 29 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) membri: un delegat al consiliului judeţean, un delegat cu funcţie de conducere cel puţin de «adjunct al inspectorului şef» din structurile teritoriale de ordine şi siguranţă publică ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, un psiholog şi un medic din centrul militar, un medic desemnat de direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;"23. La articolul 34, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) recruţilor găsiţi la încorporare bolnavi de una dintre bolile prevăzute în baremul medical;"24. La articolul 40, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Cetăţenii încorporabili şi rezerviştii care îşi schimbă domiciliul au obligaţia să se prezinte, în termen de o lună, pentru luarea în evidenţă, la centrele militare pe raza cărora şi-au stabilit noul domiciliu."25. La articolul 41, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 41. - (1) Soldaţii şi gradaţii în rezervă se ţin în evidenţă până la împlinirea vârstei de 55 de ani, astfel: a) clasa I: până la 45 de ani inclusiv; b) clasa a II-a: de la 46 de ani până la 50 de ani inclusiv; c) clasa a III-a: de la 51 de ani până la 55 de ani inclusiv."26. La articolul 43 alineatul (6), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:"d) inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti."27. La articolul 45 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:"d) să întocmească anual tabele nominale cu datele de evidenţă ale cetăţenilor români, bărbaţi, care urmează să împlinească 18 ani în anul următor şi să le trimită centrului militar până la data de 1 noiembrie;"28. La articolul 46, literele a) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) să ţină evidenţa cetăţenilor încorporabili şi a rezerviştilor prevăzuţi la art. 15 şi să comunice lunar centrelor militare încadrările, transferurile, încetarea relaţiilor de muncă, precum şi orice alte schimbări în datele de evidenţă militară ale acestora;........................................................................ d) să suspende, în condiţiile legii, raporturile de muncă sau raporturile de serviciu care presupun absenţa de la locul de muncă, după caz, ale salariaţilor care participă la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare, sunt concentraţi/mobilizaţi, conform legii, sau îndeplinesc serviciul militar în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (5) şi (5^1). Angajatorii sunt obligaţi să păstreze locul de muncă pe toată durata cât salariaţii îşi îndeplinesc îndatoririle militare."29. Articolul 48 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 48. - (1) Serviciile publice de asistenţă socială ale consiliilor judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti asigură transmiterea la centrele militare, anual, până la data de 1 noiembrie, a tabelelor nominale cu cetăţenii, persoane cu handicap, având vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, din evidenţă, cu rezultatele examinărilor efectuate de comisiile de expertiză medicală. (2) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului asigură centralizat, prin inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, transmiterea de către şcolile speciale, şcolile profesionale speciale şi centrele de reeducare la centrele militare, anual, până la data de 1 noiembrie, a tabelelor nominale cu cetăţenii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani care au urmat cursurile acestora, însoţite de rezultatele examinărilor efectuate de comisiile de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulţi din cadrul serviciilor publice de asistenţă socială ale consiliilor judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti."30. Articolul 52 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 52. - (1) Documentul de evidenţă militară aflat asupra cetăţenilor încorporabili sau recruţilor este adeverinţa de recrutare, pentru rezervişti este livretul militar, iar pentru persoanele fără obligaţii militare, certificatul militar. (2) Rezerviştii voluntari predau livretul militar şi ordinul de chemare la unitatea cu care au încheiat contract şi primesc legitimaţie militară, eliberată potrivit reglementărilor stabilite prin ordin al conducătorilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale. (3) Pierderea livretului militar se comunică în scris centrului militar pe raza căruia domiciliază, în termen de 5 zile, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, în termen de 10 zile de la constatare."31. Titlul capitolului IV se modifică şi va avea următorul cuprins:"CAPITOLUL IVAlte forme de pregătire a populaţiei pentru apărare"32. La articolul 60, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Participanţii la pregătirea premilitară a tinerilor beneficiază gratuit de asistenţă medicală, medicamente, spitalizare şi alte drepturi de asigurări sociale, în condiţiile legii, pentru accidentele sau bolile ce au survenit pe timpul pregătirii şi în legătură cu activitatea de pregătire militară."33. Articolul 61 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 61. - Fondurile necesare pregătirii premilitare a tinerilor organizate şi desfăşurate în condiţiile art. 60 se asigură din bugetele ministerelor organizatoare."34. La articolul 67, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Rezerviştii voluntari şi rezerviştii din planurile de mobilizare sunt obligaţi să participe la antrenamentele şi exerciţiile de mobilizare la solicitarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale."35. La articolul 73, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 73. - (1) Contractele de muncă ale salariaţilor chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, pentru concentrare/mobilizare sau pentru participarea la antrenamentele/exerciţiile de mobilizare se suspendă în condiţiile prevăzute de lege."36. Articolul 75 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 75. - Tinerii chemaţi la recrutare, recruţii şi militarii rezervişti care au calitatea de salariaţi şi sunt chemaţi la centrele militare pentru clarificarea situaţiei militare sau la unităţile militare pentru a participa la antrenamente/exerciţii de mobilizare au dreptul la concediu suplimentar plătit de maximum 5 zile şi sunt plătiţi de angajator pe baza unei adeverinţe eliberate de centrul militar."37. Articolul 76 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 76. - (1) Consiliile judeţene/locale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure centrelor militare din raza lor de activitate terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, sistemele şi serviciile informatice, autoturismele, alte dotări şi materiale, precum şi fondurile necesare desfăşurării activităţii specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului. (2) Autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la alin. (1) sunt obligate să încheie, pentru centrele militare, contracte de furnizare/prestare de servicii de energie electrică, termică, alimentare cu apă, canalizare, salubritate, televiziune, radio, telefonie, telefax, poştă, fax, precum şi să achite contravaloarea acestor servicii, potrivit tarifelor în vigoare. (3) Obligaţia de a achita contravaloarea serviciilor menţionate la alin. (2) este valabilă şi pentru situaţia în care terenurile, localurile şi mijloacele fixe ale centrelor militare se află în administrarea Ministerului Apărării Naţionale."38. La articolul 77, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 77. - (1) Cheltuielile de reparaţii, întreţinere şi amenajare a localurilor centrelor militare zonale, judeţene şi de sector se suportă de autorităţile administraţiei publice locale."39. Articolul 78 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 78. - Autorităţile administraţiei publice locale pot schimba total sau parţial destinaţia imobilelor asigurate centrelor militare numai cu acordul Ministerului Apărării Naţionale şi numai după ce au pus la dispoziţia centrelor militare alte imobile amenajate şi utilate conform prevederilor legale, în condiţii care să nu afecteze desfăşurarea activităţii specifice."40. La articolul 80 alineatul (1), după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:"j) neprezentarea, în termen de o lună, în vederea luării în evidenţă la centrele militare pe raza cărora şi-au schimbat domiciliul."41. La articolul 80, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Constituie contravenţie nerespectarea de către autorităţile administraţiei publice locale a prevederilor art. 76, 77, 78 şi 79 referitoare la asigurarea materială şi financiară a centrelor militare."42. Articolul 81 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 81. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 80 alin. (1) se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 1 punct la 2 puncte, faptele prevăzute la lit. d), e), g) şi j); b) cu amendă de la 2 puncte la 6 puncte, faptele prevăzute la lit. c) şi h); c) cu amendă de la 4 puncte la 8 puncte, fapta prevăzută la lit. b); d) cu amendă de la 8 puncte la 16 puncte, faptele prevăzute la lit. a), f) şi i). (2) Contravenţiile prevăzute la art. 80 alin. (2) se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 16 puncte la 20 de puncte, faptele prevăzute la lit. a)-e); b) cu amendă de la 160 de puncte la 200 de puncte, fapta prevăzută la lit. f). (3) Contravenţiile prevăzute la art. 80 alin. (3) se sancţionează cu amendă de la 160 la 200 de puncte. (4) Valoarea unui punct este de 20% din valoarea salariului minim brut pe economie."43. Articolul 82 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 82. - (1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 80 alin. (1) şi (2) şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 81 alin. (1) şi (2) se fac de către persoanele împuternicite de Statul Major General, precum şi de comandantul centrului militar şi ofiţerii special desemnaţi de către acesta, numai pe raza teritorială de competenţă a centrului militar. (2) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 80 alin. (3) şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 81 alin. (3) se fac de către prefecţii judeţelor, respectiv de către prefectul municipiului Bucureşti."44. Articolul 87 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 87. - Până la încadrarea cu rezervişti voluntari a funcţiilor din statele de organizare ale structurilor din instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, acestea se completează cu rezervişti aflaţi în rezerva de mobilizare."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORROBERTA ALMA ANASTASEPREŞEDINTELE SENATULUIVASILE BLAGABucureşti, 12 iulie 2012.Nr. 128.____