NORME METODOLOGICE nr. 6.529/NN din 15 octombrie 1997de aplicare a Programului privind pietruirea drumurilor comunale şi alimentarea cu apa a satelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 577/1997
EMITENT
  • MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 289 din 27 octombrie 1997



     +  Capitolul 1 Norme cu caracter general1. - Programul privind pietruirea drumurilor comunale şi alimentarea cu apa a satelor, finanţat în primii 2 ani, în majoritate cu fonduri de la bugetul de stat, reprezintă sprijinul acordat de către statul român echiparii satelor şi comunelor tarii cu lucrări de infrastructura rutiera şi edilitara. Programul cuprinde proiecte de interes major pentru colectivitatile locale cărora li se adresează şi prevede că în următorii 2 ani să se realizeze, în principal, cu fonduri bugetare în limita a 30% din lucrările inventariate ca necesare.Contribuţia locuitorilor la realizarea obiectivelor propuse trebuie să fie majoră şi benevolă şi se va stabili de către consiliile locale, prin consultarea colectivităţilor locale.Proiectele înscrise în program vor fi temeinic cunoscute şi sprijinite de către colectivitatile locale.În acest scop, consiliile locale au obligaţia de a aduce la cunoştinţa locuitorilor satului (comunei) prevederile programului aferent, etapele de realizare, costurile estimative şi să solicite sprijinul acestora pentru îndeplinirea lui.Consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primării, ca autorităţi executive, răspund de realizarea prevederilor programului în interesul colectivităţii locale respective.Consiliul judeţean, în baza atribuţiilor sale, sprijină consiliile locale şi asigura asistenţa juridică şi tehnica necesară şi supraveghează executarea lucrărilor în calitatea sa de ordonator de credite.2. - Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului coordonează realizarea programului, fundamentează, împreună cu consiliile judeţene, necesarul anual de fonduri de la bugetul de stat şi urmăreşte, prin organele sale, realizarea programului.A. Subprogramul privind pietruirea drumurilor comunale1. - Subprogramul cuprinde drumurile comunale, parţial sau integral, de pământ, clasate, în conformitate cu normele de clasificare în vigoare în România, din intravilan şi din extravilan şi are ca scop realizarea unor imbracaminti din produse de cariera sau balastiera, compactate.În program nu se cuprinde refacerea drumurilor comunale pietruite sau asfaltate, degradate.Selecţia drumurilor, prevăzute a se pietrui în următorii 2 ani din totalul de drumuri comunale de pământ clasate, inventariate, s-a făcut luându-se în considerare importanţa socioeconomica a arterei rutiere respective şi apropierea de sursele de asigurare a materialelor necesare.2. - Lucrările de pietruire reprezintă viabilizari ale unor trasee de drumuri comunale de pământ clasate.Prin viabilizare se înţelege aducerea drumului la parametrii tehnici impusi de normativele în vigoare şi va consta, în principal, în:- corecţia elementelor geometrice - profiluri transversale şi longitudinale, curbe, suprainaltari etc.;- fundaţii şi imbracaminti din produse de cariera sau balastiera, dimensionate corespunzător traficului şi tonajului prevăzut în normative;- amenajarea acostamentelor şi intersectiilor cu alte drumuri;- santuri de colectare şi de dirijare a apelor pluviale;- podeţe şi poduri, ziduri de sprijin şi consolidări de taluzuri, acolo unde situaţia o impune.Pentru a se evita scoaterile terenurilor din circuitul agricol sau silvic, se vor respecta: traseul actual, lăţimea carosabilului şi ampriza existenta.Intrările drumurilor de exploatare din pământ se vor amenaja prin imbracaminti din macadam sau balast, pe o adancime de 50 m.3. - Lucrările de pietruire urmează regimul lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii de drumuri şi se realizează pe bază de proiecte tehnice. Încredinţarea elaborării proiectelor tehnice, precum şi execuţia lucrărilor se fac prin licitaţie cu anunţ publicitar, prin procedura cererii de oferte de preţ, cu respectarea prevederilor art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1993, republicată, organizată de persoana juridică achizitoare (investitor).Proiectele tehnice, indiferent de administratorul drumului, se avizează de către consiliul judeţean şi se aproba de către ordonatorul de credite.4. - În intravilan, accesele din drumul comunal către gospodăriile riveranilor se realizează prin grija şi pe cheltuiala fiecărui locuitor. Pentru o rezolvare unitară, primăriile, sub coordonarea Direcţiei generale de urbanism, amenajare a teritoriului şi lucrări publice din cadrul consiliului judeţean, vor elabora detalii-tip de amenajare a acceselor, obligatorii pentru fiecare locuitor riveran drumului.5. - În situaţia în care un drum comunal este administrat pe tronsoane de către mai multe consilii locale, iar programul are în vedere pietruirea integrală a acestuia, atribuţiile fiecărei primării se vor stabili pe bază de protocol, cu avizul consiliului judeţean. În protocol se va desemna consiliul judeţean care răspunde de realizarea unitară a proiectului. Aprobarea proiectului tehnic se va face prin ordin comun al consiliilor locale care administrează tronsoanele de drum şi va fi avizat de consiliul judeţean.6. - Podurile noi de pe tronsoanele de drumuri comunale de pământ prevăzute a fi pietruite sunt investiţii publice şi se realizează în conformitate cu reglementările în domeniu. Consiliile judeţene vor urmări ca podurile noi să se realizeze corelat cu lucrările de pietruire de pe drumurile respective. Similar se va proceda şi cu reparaţiile podurilor existente.B. Subprogramul privind alimentarea cu apa a satelorSubprogramul asigura introducerea sistemelor centralizate de alimentare cu apa. În următorii 2 ani se va asigura alimentarea cu apa în 30% din localităţile care nu dispun de sisteme centralizate, prin:* finalizarea obiectivelor de investiţii aflate în prezent în execuţie - simbolul "a" din program;* începerea de noi obiective, pe baza studiilor de fezabilitate aprobate, în curs de aprobare sau în elaborare la data aprobării programului - simbolul "b" din program;* începerea de noi obiective, pe bază de studii de fezabilitate ale căror elaborare, avizare şi aprobare se vor face eşalonat, în funcţie de prioritati - simbolul "c" din program.Alimentarile cu apa sunt obiective de investiţii publice. Elaborarea studiilor de fezabilitate şi încredinţarea execuţiei se vor face cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 12/1993, republicată, şi ale regulamentelor de licitaţii aprobate prin hotărârile Guvernului nr. 592/1993 şi 727/1993.Avizarea studiilor de fezabilitate se va face conform reglementărilor în vigoare, iar aprobarea, conform competentelor acordate potrivit art. 2 din anexa nr. 18 la Legea bugetului de stat pe anul 1997 nr. 72/1997.  +  Capitolul 2 Atribuţii şi responsabilităţi în coordonarea programului1. - Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului coordonează realizarea programului, în care scop:* fundamentează, împreună cu consiliile judeţene, necesarul anual de fonduri din sume de la bugetul de stat către bugetele locale, în conformitate cu priorităţile prevăzute în program, distinct pe judeţe şi localităţi, pe categorii de lucrări (de natura reparaţiilor sau a investiţiilor) şi pe surse de finanţare, în condiţiile legii;* prezintă şi susţine la Ministerul Finanţelor necesarul anual de fonduri din sume de la bugetul de stat, pe judeţe, în limita valorică posibil de mobilizat cu aceasta destinaţie, ca anexa la proiectul legii anuale de aprobare a bugetului de stat;* asigura, împreună cu consiliile judeţene, fundamentarea influentelor rezultate din evoluţia preţurilor, pe judeţe, în vederea rectificarii fondurilor bugetare respective;* sprijină printr-o îndrumare metodologică unitară şi coerenta elaborarea de către consiliile judeţene şi consiliile locale a programelor proprii, asigura controlul respectării prevederilor programului aprobat şi a prioritatilor prevăzute;* sprijină investitorii în organizarea licitaţiilor de proiectare şi de execuţie;* asigura îndrumarea şi controlul de specialitate pentru respectarea reglementărilor în vigoare privind amplasarea obiectivelor, autorizarea construirii şi calitatea execuţiei, prin organele sale de specialitate din teritoriu;* urmăreşte aplicarea programului;* organizează periodic analiza modului de derulare a programului şi iniţiază, împreună cu consiliile judeţene implicate, măsuri pentru eliminarea disfunctionalitatilor apărute.2.1. Fundamentarea necesarului anual de fonduriNecesarul anual de fonduri se stabileşte de către consiliile judeţene şi consiliile locale, pe baza programelor elaborate conform art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 577/1997, şi se prezintă Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului la termenul stabilit de acesta.Necesarul va fi fundamentat astfel:* pentru lucrările în continuare, în funcţie de realizarile valorice la zi, de stadiul fizic al execuţiei şi de termenul de punere în funcţiune;* pentru obiectivele noi, în funcţie de priorităţile de începere înscrise în program, de stadiul pregătirii şi aprobării documentaţiei de execuţie, de posibilităţile de asigurare cu fonduri (pentru primul an de execuţie să fie asigurate fonduri pentru minimum 40% din valoarea lucrării).Necesarul se elaborează la termenele prevăzute pentru elaborarea bugetului de stat prin Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice şi va fi defalcat pe surse de finanţare, şi anume: sume de la bugetul de stat către bugetele locale, alocaţii din bugetul local, contribuţia populaţiei, sponsorizări etc.Sumele din bugetul de stat vor fi defalcate pe cheltuieli curente şi pe cheltuieli de capital.Fiecare consiliu local are obligaţia de a identifica şi de a propune şi alte surse de finanţare din categoria celor exemplificate în art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 577/1997 sau altele care să sprijine bugetul de stat şi să contribuie la urgentarea realizării lucrărilor.Obligaţia prezentării la Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului a necesarului anual de fonduri şi a fundamentarii acestuia, în vederea stabilirii sumelor de la bugetul de stat către bugetele locale cu aceasta destinaţie în anexa la legea anuală de aprobare a bugetului de stat, revine consiliilor judeţene.Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului verifica, împreună cu Ministerul Finanţelor, propunerile prezentate de consiliile judeţene şi încadrarea acestora în programul aprobat şi stabilesc distinct creditele bugetare ce urmează a fi cuprinse în proiectul bugetului de stat pentru finanţarea Programului de pietruire a drumurilor comunale şi alimentarea cu apa a satelor, cu defalcarea pe judeţe.În proiectul bugetului de stat, fondurile respective se prevăd distinct la capitolul 85.01 "Transferuri din bugetul de stat", subcapitolul 07 "Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea Programului de pietruire a drumurilor comunale şi alimentarea cu apa a satelor".După aprobarea bugetului de stat, sumele prevăzute se repartizează pe comune de către consiliile judeţene, împreună cu direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat.2.2. Finanţarea programului pe anul 19972.2.1. În anul 1997, din creditele bugetare aprobate în bugetul Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, în suma de 32,6 miliarde lei, se finanţează studiile de fezabilitate şi execuţia obiectivelor (lucrărilor) cuprinse în programul pe anul 1997.Finanţarea se va efectua în următoarele condiţii: a) Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului încheie convenţii cu consiliile judeţene şi cu consiliile locale, în legătură cu alocarea sumelor din bugetul de stat pentru finanţarea studiilor de fezabilitate şi pentru executarea obiectivelor cuprinse în programul pe anul 1997, conform anexelor nr. 1 şi 2 la prezentele norme metodologice. b) Pe baza convenţiilor încheiate, Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului dispune virarea, cu ordin de plată, din contul de cheltuieli al bugetului de stat 61.63.5000.124, deschis la Sucursala municipiului Bucureşti a Băncii Comerciale Române - S.A. în contul consiliului judeţean sau al consiliului local, după caz, nr. 50.34 "Disponibil din fonduri de la bugetul de stat pentru pietruirea drumurilor comunale şi alimentarea cu apa a satelor", deschis la trezoreriile statului la care unităţile administrativ-teritoriale îşi au deschise conturile de venituri şi cheltuieli ale bugetului local.În cazul judeţului Ilfov, unde nu funcţionează trezorerii ale statului, se deschide, pe seama consiliului judeţean sau a consiliului local, contul 65.53 "Disponibil din fonduri de la bugetul de stat pentru pietruirea drumurilor comunale şi alimentarea cu apa a satelor" la unităţile Băncii Comerciale Române - S.A. c) Sumele rămase neutilizate la finele anului 1997 în conturile consiliilor locale şi ale consiliilor judeţene, după caz, vor fi restituite, până la data de 31 decembrie 1997, în contul 61.63.5000.124, deschis la Sucursala municipiului Bucureşti a Băncii Comerciale Române - S.A. pe seama Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, fiind înregistrate ca reconstituiri de plati pe anul 1997.2.2.2. Consiliul judeţean şi consiliul local răspund, în condiţiile legii, de utilizarea sumelor primite pentru realizarea obiectivelor cuprinse în convenţie. În acest scop, prin decizii vor fi stabilite răspunderile salariaţilor care urmăresc verificarea programului şi dispun de angajarea şi utilizarea fondurilor.2.2.3. Consiliile judeţene asigura evidenta primirii şi utilizării fondurilor primite de la Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului cu ajutorul contului 119.04.41 "Disponibil din sume primite din bugetul de stat pentru pietruirea drumurilor comunale şi alimentarea cu apa a satelor" şi al contului 421 "Cheltuieli din fonduri cu destinaţie specială" - analitic "Cheltuieli cu pietruirea drumurilor comunale şi alimentarea cu apa a satelor".La finele anului 1997, consiliul judeţean şi consiliul local vor deconta Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului sumele primite, potrivit decontului din anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice, care se prezintă până la data de 20 ianuarie 1998.Ministrul lucrărilor publiceşi amenajării teritoriului,Nicolae Noica  +  Anexa 1
         
      MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICECONSILIUL LOCAL
      ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUIAL COMUNEI .................
      Nr. ........ din ............Nr. ......... din ..........
                          CONVENŢIE                 Încheiată astăzi ............    Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, în calitate de ordonator principal de credite - reprezentat prin Nicolae Noica, ministru -, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, cont virament 61.63.5000.124, deschis la Banca Comercială Română - S.A. - Sucursala municipiului Bucureşti, şi de coordonator al Programului privind pietruirea drumurilor comunale şi alimentarea cu apa a satelor, conform Hotărârii Guvernului nr. 577/1997, şi Consiliul Local al Comunei ......................., reprezentat prin ..................., primar, şi ......................., contabil-şef, din cadrul Consiliului Local al Comunei ................, cu sediul în comuna ..........., judeţul ............, cont virament 50.34 ......., deschis la Trezoreria ..................., în calitate de beneficiar al sumelor alocate de către Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului pentru programul sus-menţionat, a intervenit prezenta convenţie.    I. Obiectul convenţiei    Finanţarea elaborării studiului de fezabilitate pentru obiectivele privind alimentarea cu apa a comunei .................., pe anul 1997, din fondurile aprobate în bugetul de stat, potrivit Legii bugetului de stat pe anul 1997 nr. 72/1997 şi Ordonanţei Guvernului nr. 14/1997, Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului pentru susţinerea programului.    1. Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului va pune la dispoziţie consiliului local suma de ........... lei pentru executarea obiectivului de program "Elaborarea studiului de fezabilitate pentru alimentarea cu apa".    2. Consiliul local se obliga sa utilizeze suma prevăzută la pct. 1 pentru finanţarea studiului de fezabilitate. Angajarea fondurilor se va efectua numai pe bază de documente legale şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.    3. Consiliul local al comunei se obliga sa gestioneze suma potrivit normelor în vigoare, sa înregistreze în contabilitatea patrimonială primirea şi utilizarea sumei primite în contul stabilit, sa ramburseze sumele rămase nefolosite la finele anului 1997 şi sa pună la dispoziţia organelor Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului documentele şi evidentele solicitate pentru verificarea modului de utilizare a fondurilor primite.    II. Alte clauze    Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului poate sista finanţarea programului în cazul în care constata nerespectarea de către beneficiar a obligaţiilor ce-i revin din convenţia încheiată, până la soluţionarea problemelor care au determinat această măsură.    Prezenta convenţie expira la data de 31 decembrie 1997.
         
      MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICECONSILIUL LOCAL
      ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI,AL COMUNEI ..............
         
      Ministru,Primar,
      Nicolae Noica  
        Contabil-şef,
      Vizat
      CONSILIUL JUDEŢEAN
      Preşedinte,
     +  Anexa 2
         
      MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICECONSILIUL JUDEŢEAN
      ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI.............................
      Nr. ......... din ...........Nr. ........ din ............
                           CONVENŢIE                 Încheiată astăzi ............    Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, în calitate de ordonator principal de credite - reprezentat prin Nicolae Noica, ministru -, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, cont virament 61.63.5000.124, deschis la Banca Comercială Română - S.A. - Sucursala municipiului Bucureşti, şi de coordonator al Programului privind pietruirea drumurilor comunale şi alimentarea cu apa a satelor, conform Hotărârii Guvernului nr. 577/1997, şi Consiliul Judeţean ......................., reprezentat prin ..................., preşedinte, şi ......................., director, Direcţia programe, prognoze, buget, finanţe din cadrul Consiliului Judeţean ................, cu sediul în ..........., cont virament 50.34, deschis la Trezoreria ..................., în calitate de beneficiar al sumelor alocate de către Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului pentru programul sus-menţionat, a intervenit prezenta convenţie.    I. Obiectul convenţiei    Finanţarea execuţiei obiectivelor cuprinse în Programul privind pietruirea drumurilor comunale şi alimentarea cu apa a satelor, pe anul 1997, din fondurile aprobate în bugetul de stat, potrivit Legii bugetului de stat pe anul 1997 nr. 72/1997 şi Ordonanţei Guvernului nr. 14/1997, Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului pentru susţinerea programului.    1. Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului va pune la dispoziţie consiliului judeţean suma de ........... lei pentru executarea obiectivelor cuprinse în Programul privind pietruirea drumurilor comunale şi alimentarea cu apa a satelor.    2. Consiliul judeţean se obliga sa utilizeze suma prevăzută la pct. 1 pentru finanţarea execuţiei obiectivelor cuprinse în Programul privind pietruirea drumurilor comunale şi alimentarea cu apa a satelor. Angajarea fondurilor se va efectua numai pe bază de documente legale şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.    3. Consiliul judeţean se obliga sa gestioneze suma potrivit normelor în vigoare, sa înregistreze în contabilitatea patrimonială primirea şi utilizarea sumei primite în contul stabilit, sa ramburseze sumele rămase nefolosite la finele anului 1997 şi sa pună la dispoziţia organelor Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului documentele şi evidentele solicitate pentru verificarea modului de utilizare a fondurilor primite.    II. Alte clauze    Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului poate sista finanţarea programului, în cazul în care constata nerespectarea de către beneficiar a obligaţiilor ce-i revin din convenţia încheiată, până la soluţionarea problemelor care au determinat această măsură.    Prezenta convenţie expira la data de 31 decembrie 1997.
         
      MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICECONSILIUL JUDEŢEAN
      ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI,.............................
      Ministru,Preşedinte,
      Nicolae Noica  
        Direcţia programe, prognoze, buget, finanţe
        Director,
     +  Anexa 3     CONSILIUL JUDEŢEAN ................    CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ........                       DECONT privind decontarea sumelor primite de la Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului pentru finanţarea Programului de pietruire a drumurilor comunale şi alimentarea cu apa a satelor în anul 1997
                 
      - mii lei -
      Nr. crt.Denumirea obiectivelor specificate în convenţieProgramul aprobatValoarea lucrărilor executate, recepţionate şi plătiteSumele primite de la Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului drept finanţareDiferenţa de restituit Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului
      01234(4─3)
                 
      Preşedinte,Director economic,
    ---------------