HOTĂRÂRE nr. 996 din 27 august 2008 (*actualizată*)pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund(actualizată până la data de 7 octombrie 2008*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 7 octombrie 2008 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: HOTĂRÂREA nr. 1.227 din 1 octombrie 2008.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorÎn temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 73 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Se aprobă Normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, denumite în continuare norme, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 2Încălcarea prevederilor prezentei hotărâri atrage, după caz, răspunderea civilă, contravenţională sau penală a persoanei vinovate, potrivit reglementărilor legale în vigoare.  +  Articolul 3Constituie contravenţii următoarele fapte: a) neutilizarea sistemului informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase, denumit în continuare SUMAL, de către persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2) din norme; b) nerespectarea obligaţiilor referitoare la raportarea de către utilizatori a datelor în SUMAL; c) nerespectarea obligaţiilor referitoare la modul de operare de către utilizatori a datelor SUMAL.  +  Articolul 4 (1) Faptele prevăzute la art. 3 se sancţionează după cum urmează: a) fapta prevăzută la lit. a), cu amendă de la 1.500 lei la 10.000 lei; b) fapta prevăzută la lit. b), cu amendă de la 1.500 lei la 10.000 lei, retragerea acordului pentru eliberarea documentelor cu regim special şi confiscarea materialului lemnos; c) fapta prevăzută la lit. c), cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei şi suspendarea acordului pentru eliberarea şi utilizarea documentelor cu regim special pe o perioadă de la 1 la 6 luni. (2) În cazul în care contravenţiile prevăzute la art. 3 sunt săvârşite de către persoane juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor prevăzute la alin. (1) se majorează de 3 ori, iar în cazul în care sunt săvârşite de către personalul silvic, limitele amenzilor prevăzute la alin. (1) se majorează de 2 ori. (3) În cazul în care organele de control constată că în timpul transportului cu mijloace feroviare materialele lemnoase nu au avizul de însoţire prevăzut la art. 4 din norme sau nu au provenienţă legală, confiscarea materialelor lemnoase se realizează după sosirea lor în staţia de destinaţie, la locul prevăzut pentru descărcare, cu anunţarea în scris a destinatarului despre confiscare, de către personalul autorizat al operatorului de transport feroviar, administratorului şi/sau al gestionarului infrastructurii, după caz. (4) Materialele lemnoase confiscate, în condiţiile legii, de organele silvice, organele de poliţie, de organele care exercită controlul financiar-fiscal din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, precum şi ale Gărzii Financiare, împuternicite, vor fi date în custodie ocolului silvic cu competenţe teritoriale, până la valorificare. (5) În cazul în care la ocolul silvic prevăzut la alin. (4) nu există spaţii adecvate şi/sau mijloace de încărcare-descărcare, agentul constatator stabileşte de comun acord cu ocolul silvic respectiv un alt spaţiu pentru deţinerea în custodie a materialului lemnos confiscat sau reţinut în vederea confiscării, inclusiv în spaţiile deţinătorului, cu acceptul acestuia. (6) În situaţia în care materialele lemnoase confiscate se află în mijloace de transport, transportatorul este obligat să le transporte pe cheltuiala expeditorului la locul de predare în custodie stabilit de agentul constatator. (7) În cazul aplicării sancţiunii complementare a confiscării, pentru materialele lemnoase care nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei, potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul legal, în numerar sau prin virament, în contul indicat în procesul-verbal. (8) Calculul contravalorii materialelor lemnoase prevăzute la alin. (7) se face la preţuri de referinţă, pe specii şi sortimente, stabilite anual în raport cu valoarea de circulaţie a materialelor lemnoase, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pe baza preţului pieţei, rezultat prin calcularea mediei ultimelor preţuri de vânzare, comunicate de administratorii fondului forestier proprietate publică, care au vândut sortimentul respectiv în ultimele 6 luni.  +  Articolul 5Următoarele categorii de personal au calitatea de agent constatator şi au dreptul şi obligaţia să efectueze controlul provenienţei, al circulaţiei materialelor lemnoase, precum şi controlul instalaţiilor de transformat lemn rotund, să constate contravenţiile prevăzute la art. 3, să aplice sancţiunile prevăzute la art. 4, precum şi să ia măsurile stabilite la art. 13 din norme, conform competenţelor teritoriale: a) personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură cu atribuţii de control al regimului silvic, precum şi din cadrul structurilor teritoriale subordonate acesteia; b) personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, al unităţilor şi subunităţilor acesteia; c) personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice private; d) ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontieră Române, special abilitaţi; e) personalul care exercită controlul financiar-fiscal din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, precum şi cel al Gărzii Financiare; f) personalul silvic din cadrul structurilor de administrare a parcurilor naţionale şi a parcurilor naturale.  +  Articolul 6Contravenţiilor prevăzute la art. 3 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 7În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură va încheia protocoale de colaborare cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Transporturilor, Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. şi cu Autoritatea Naţională a Vămilor în vederea aplicării în bune condiţii a prevederilor prezentei hotărâri.  +  Articolul 8 (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 octombrie 2008. (2) La data de 1 octombrie 2008 se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 427/2004 pentru aprobarea Normelor privind circulaţia materialelor lemnoase şi controlul circulaţiei acestora şi al instalaţiilor de transformat lemn rotund, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 16 aprilie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Formularele de documente de provenienţă şi de însoţire a materialelor lemnoase prevăzute în Normele privind circulaţia materialelor lemnoase şi controlul circulaţiei acestora şi al instalaţiilor de transformat lemn rotund, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 427/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rămân valabile o perioadă de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.---------Alin. (3) al art. 8 a fost introdus de art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.227 din 1 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 7 octombrie 2008.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:────────────────Ministrul agriculturiişi dezvoltării rurale,Dacian CioloşMinistrul internelorşi reformei administrative,Cristian Davidp. Ministrul transporturilor,Antonel Tănase,secretar de statMinistrul economieişi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 27 august 2008.Nr. 996.  +  AnexăNORMA 27/08/2008