DECIZIE nr. 1.586 din 13 decembrie 2011referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 1 şi 3 şi art. 276 din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 11 ianuarie 2012



    Augustin Zegrean - preşedinteAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorMircea Ştefan Minea - judecătorIulia Antoanella Motoc - judecătorIon Predescu - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorDoina Suliman - magistrat-asistent-şefCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 1 şi 3 şi art. 276 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Silvia Weber şi Dumitru Păunescu în Dosarul nr. 29.042/301/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 149D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin considerentele Deciziei civile nr. 2.908R din 16 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 29.042/301/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 1 şi 3 şi art. 276 din Codul de procedură civilă, deşi recurenţii-reclamanţi Silvia Weber şi Dumitru Păunescu au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 1 şi 3 şi art. 275 din Codul de procedură civilă cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 10.300 din 23 septembrie 2010, în contradictoriu cu intimatul-pârât Asociaţia de Proprietari Bloc Y3, într-o cauză având ca obiect ordonanţă preşedinţială.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 53, precum şi "jurisprudenţei CEDO la care face referire în repetate rânduri şi Curtea Constituţională în deciziile sale". În acest sens, arată în esenţă că "soluţia corectă pe care ar fi trebuit să o prevadă legiuitorul [...] ar fi fost aceea de a înlocui formula imperativă «va fi obligată» cu formula permisivă «va putea fi obligată», lăsând la îndemâna instanţelor de judecată şi posibilitatea respingerii în totalitate a cererii de plată a cheltuielilor de judecată, cel puţin a onorariului de avocat, în situaţii în care aceasta se justifică faţă de cazul concret din dosar".Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1) şi (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din considerentele Deciziei civile nr. 2.908R din 16 decembrie 2010, îl constituie dispoziţiile art. 274 alin. 1 şi 3 şi art. 276 din Codul de procedură civilă. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă însă că, în realitate, autorii excepţiei critică dispoziţiile art. 274 alin. 1 şi 3 şi art. 275 din Codul de procedură civilă, care are următorul cuprins:- Art. 274 alin. 1 şi 3: "Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. [...]Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.";- Art. 275: "Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată."Autorii criticii susţin că aceste texte de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi jurisprudenţei CEDO prin care "s-a statuat că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 274 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 493 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 5 iulie 2007, Curtea a stabilit că judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat.În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea a reţinut că prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.De asemenea, prin Decizia nr. 367 din 20 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 7 aprilie 2008, Curtea a reţinut că obligativitatea plăţii cheltuielilor de judecată, incluzând taxele de timbru şi onorariile avocaţilor, de către partea ale cărei pretenţii nu au fost admise de instanţa de judecată are la bază ideea de culpă procesuală a acesteia şi nu contravine prevederilor constituţionale.Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia din deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.De altfel, analizând domeniul de reglementare a textelor constituţionale de referinţă, precum şi motivele invocate de autorul excepţiei în susţinerea acesteia, Curtea observă că niciunul dintre acestea nu poate fi considerat relevant pentru soluţionarea criticii de neconstituţionalitate.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 1 şi 3 şi art. 276 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Silvia Weber şi Dumitru Păunescu în Dosarul nr. 29.042/301/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman------