ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 12 octombrie 2011pentru modificarea şi completarea Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 729 din 17 octombrie 2011



    Ca urmare a Infogramei nr. 724 din 26 ianuarie 2011 prin care Reprezentanţa Permanentă a României la Uniunea Europeană a comunicat autorităţilor române faptul că Comisia Europeană a recomandat modificarea legislaţiei în domeniul parteneriatului public-privat pentru a fi compatibilă cu acquis-ul şi jurisprudenţa europeană în domeniul achiziţiilor publice şi concesiunilor, precizând că deja cazul a fost trimis pentru a fi introdus în sistemul EU Pilot care precede procedurile de încălcare a dreptului comunitar (infringement),ţinând seama că prin Acordul-cadru de împrumut dintre Uniunea Europeană, în calitate de Împrumutător, şi România, în calitate de Împrumutat, şi Banca Naţională a României, în calitate de Agent al Împrumutatului, în valoare de 1,4 miliarde euro (Acord), şi prin Memorandumul de înţelegere dintre Uniunea Europeană şi România (Memorandum), care constituie parte integrantă din Acord, la capitolul E "Reforme structurale", al treilea paragraf, se precizează "cadrul legal privind parteneriatele public-privat din România trebuie revizuit pentru a se asigura concordanţa deplină cu Directivele Europene privind achiziţiile publice", este imperios necesară, pentru respectarea angajamentelor internaţionale pe care România şi le-a asumat, modificarea cadrului legal naţional în domeniul parteneriatului public-privat în vederea compatibilizării acestuia cu legislaţia europeană în cel mai scurt timp.Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi armonizarea sistemului privind implementarea parteneriatului public-privat cu normele europene în materie, luând în considerare faptul că neadoptarea unor astfel de măsuri ar putea avea ca efect declanşarea procedurii de infringement de către Comisia Europeană, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local,luând în considerare Infograma nr. 9.071 din 11 octombrie 2011 prin care Reprezentanţa Permanentă a României la Uniunea Europeană a comunicat scrisoarea domnului Jonathan Faull, director general al DG Markt, prin care autorităţile române au fost informate că procedura de încălcare a dreptului european poate fi închisă de îndată ce prezenta ordonanţă de urgenţă va fi adoptată şi notificată serviciilor Comisiei Europene, în forma agreată de cele două părţi,ţinând cont de recomandările Comisiei Europene, precum şi de perioada lungă pe care o presupune procedura parlamentară, se impune iniţierea unei ordonanţe de urgenţă pentru modificarea Legii parteneriatul public-privat nr. 178/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în care să fie prevăzute ajustările impuse de prevederile normelor europene şi prin care să fie îmbunătăţit cadrul de reglementare a parteneriatului public-privat.În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul ILegea parteneriatului public-privat nr. 178/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 5 octombrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 3 alineatul (1), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) nediscriminarea - asigurarea condiţiilor de manifestare a concurenţei reale pentru ca orice investitor privat, indiferent de naţionalitate sau cetăţenie, să poată participa la procedura de selecţie pentru atribuirea unui contract de parteneriat public-privat şi să aibă şansa de a deveni contractant; b) tratamentul egal - stabilirea şi aplicarea oricând pe parcursul procedurii de încheiere a contractului de parteneriat public-privat de reguli, cerinţe, criterii identice pentru toţi investitorii privaţi, astfel încât aceştia să beneficieze de şanse egale de a participa la procedura de selecţie şi de a deveni contractant;".2. După articolul 3 se introduc trei noi articole, articolele 3^1-3^3, cu următorul cuprins:"Art. 3^1. - (1) Investitorii privaţi care, în temeiul legislaţiei statului membru în care sunt stabiliţi, au dreptul să presteze serviciul în cauză nu pot fi respinşi numai pe motiv că, în temeiul legislaţiei române, sunt obligaţi să fie persoane juridice.Persoanele juridice pot fi obligate să indice, în cadrul ofertelor sau scrisorilor de intenţie, numele şi calificările profesionale ale persoanelor responsabile cu executarea prestaţiei în cauză. (2) Orice investitor privat are dreptul de a participa, individual sau într-un grup de investitori privaţi, la procedura de selecţie.Pentru depunerea unei oferte sau a unei scrisori de intenţie, partenerii publici nu pot impune ca grupurile de investitori privaţi să aibă o anumită formă juridică, dar grupul selectat va fi obligat să dobândească o anumită formă juridică în cazul în care i s-a atribuit contractul, în măsura în care această transformare este necesară în scopul bunei executări a contractului.Art. 3^2. - În scopul atribuirii unui contract de parteneriat public-privat de către partenerii publici, statul român în relaţiile lui cu alte state membre aplică în relaţiile lor condiţii la fel de favorabile precum cele pe care le aplică operatorilor economici/investitorilor privaţi din ţările terţe în temeiul acordului privind contractele de achiziţii publice încheiat în cadrul negocierilor multilaterale ale Rundei Uruguay. În acest scop, statul român se consultă cu privire la măsurile pe care urmează să le ia în scopul punerii în aplicare a acordului, în cadrul Comitetului consultativ pentru achiziţii publice constituit în temeiul art. 1 din Decizia 71/306/CEE a Consiliului din 26 iulie 1971 de instituire a Comitetului consultativ pentru achiziţiile publice de lucrări.Art. 3^3. - Fără a aduce atingere dispoziţiilor prezentei legi, în special celor privind obligaţiile în materie de publicitate a contractelor atribuite şi de informare în legătură cu investitorii privaţi, şi în conformitate cu cadrul legal în materie, acesta din urmă nu divulgă informaţiile comunicate de investitorii privaţi cu titlu confidenţial; respectivele informaţii cuprind în special secrete tehnice sau comerciale şi aspectele confidenţiale ale ofertelor/scrisorilor de intenţie."3. La articolul 4, literele e) şi ş) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"e) investitor privat - orice persoană juridică sau asociere de persoane juridice, română sau străină, care şi-a manifestat interesul de a participa în cadrul procedurii de selecţie şi este dispusă să asigure finanţarea pentru una sau mai multe dintre etapele unui proiect de parteneriat public-privat, cu precizarea situaţiei prevăzute la art. 3^1 alin. (1), şi care are calitatea de furnizor de bunuri, prestator de servicii ori executant de lucrări - cu activitate în domeniul care oferă în mod licit pe piaţă bunuri, servicii şi/sau execuţie de lucrări;..........................................................................ş) valoarea estimată a contractului de parteneriat public-privat- suma valorii aportului partenerului public şi costul total rezultat din studiul de prefezabilitate sau fundamentare, inclusiv suma valorii riscurilor de proiect."4. La articolul 4, după litera ş) se introduc trei noi litere, literele t)-u), cu următorul cuprins:"t) contractele de parteneriat public-privat de lucrări - contractele de parteneriat care au ca obiect fie execuţia, fie atât proiectarea, cât şi execuţia unor lucrări referitoare la una dintre activităţile menţionate la anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, fie realizarea prin orice mijloace a unei lucrări care să răspundă unor necesităţi precizate de partenerul public în conţinutul anunţului de selecţie şi al documentului ataşat. O "lucrare" este rezultatul unui ansamblu de lucrări de construcţie sau de lucrări publice, destinată să îndeplinească ea însăşi o funcţie economică sau tehnică;ţ) contractele de parteneriat public-privat de bunuri - contractele de parteneriat, altele decât cele prevăzute la lit. t), care au ca obiect furnizarea de bunuri care să răspundă unor necesităţi precizate de partenerul public în conţinutul anunţului de selecţie şi al documentului ataşat. Un contract de parteneriat public-privat care are ca obiect furnizarea de bunuri şi care acoperă, în mod accesoriu, lucrări de montaj şi de instalare este considerat "contract de parteneriat public-privat de bunuri"; u) contractele de parteneriat public-privat de servicii - contractele de parteneriat, altele decât contractele specificate la lit. t) şi ţ), care au ca obiect prestarea de servicii prevăzute în anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Un contract de parteneriat public-privat care are ca obiect atât bunuri, cât şi servicii prevăzute în anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, este considerat "contract de parteneriat public-privat de servicii", în cazul în care valoarea serviciilor în cauză este mai mare decât valoarea bunurilor cuprinse în contract. Un contract de parteneriat public-privat care are ca obiect servicii în înţelesul anexei nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi care cuprinde numai incidental activităţi în înţelesul anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu obiectul principal al contractului, este considerat contract de parteneriat public-privat de servicii."5. La articolul 4 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) În sensul art. 11 lit. h), se înţelege: a) reţea publică de telecomunicaţii - infrastructura publică de telecomunicaţii care permite trimiterea de semnale între puncte terminus definite ale reţelei prin cablu, prin microunde, prin mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice; b) punct terminus al reţelei - ansamblul de conexiuni fizice şi specificaţii tehnice de acces care fac parte din reţeaua publică de telecomunicaţii şi sunt necesare pentru a avea acces la respectiva reţea publică şi pentru a comunică în mod eficient prin intermediul său; c) servicii publice de telecomunicaţii - serviciile de telecomunicaţii furnizate de una sau mai multe entităţi de telecomunicaţii desemnate în mod special de statul membru; d) servicii de telecomunicaţii - serviciile care constau, integral sau parţial, în transmisia şi transmiterea de semnale în reţeaua publică de telecomunicaţii prin procedee de telecomunicaţii, cu excepţia radiodifuziunii şi televiziunii."6. După articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 4^1, cu următorul cuprins:"Art. 4^1. - Contractele de parteneriat public-privat de lucrări, de bunuri şi de servicii includ şi contractele care se atribuie în scopul efectuării unei activităţi relevante în sectoarele de utilitate publică: gaze, energie termică şi electrică, apă, transport, servicii poştale, explorarea sau extracţia de petrol, gaze, cărbune sau alţi combustibili solizi, precum şi porturile sau aeroporturile."7. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 5. - În sensul prezentei legi, parteneriatul public-privat se poate realiza prin următoarele tipuri de contracte: a) contracte de lucrări; b) contracte de bunuri; c) contracte de servicii."8. După articolul 5^1 se introduc cinci noi articole, articolele 5^2-5^6, cu următorul cuprins:"Art. 5^2. - (1) În ceea ce priveşte gazele şi energia termică, prezenta lege se aplică următoarelor activităţi relevante: a) punerea la dispoziţie sau exploatarea de reţele fixe destinate furnizării de servicii publice în domeniul producerii, transportului sau distribuţiei de gaze sau energie termică; b) alimentarea cu gaze sau energie termică a unor asemenea reţele. (2) Alimentarea cu gaze sau energie termică a reţelelor care furnizează un serviciu public, de către un partener public, nu se consideră activitate relevantă în sensul alin. (1), în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) producerea de gaze sau energie termică de către partenerul public este consecinţa inevitabilă a desfăşurării unei activităţi, alta decât cele menţionate la alin. (1) sau (3) ori la art. 5^3-5^6; b) alimentarea reţelei publice este destinată doar exploatării economice a unei asemenea producţii şi reprezintă maximum 20% din cifra de afaceri a entităţii, având în vedere media ultimilor 3 ani, inclusiv anul curent. (3) În ceea ce priveşte energia electrică, prezenta lege se aplică următoarelor activităţi relevante: a) punerea la dispoziţie sau exploatarea de reţele fixe destinate furnizării unui serviciu public în domeniul producerii, transportului sau distribuţiei energiei electrice; b) alimentării cu energie electrică a unor asemenea reţele. (4) Alimentarea cu energie electrică a reţelelor care furnizează un serviciu public, de către un partener public, nu se consideră o activitate relevantă în sensul alin. (3), în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) producerea de energie electrică de către partenerul public are loc deoarece consumul său este necesar pentru desfăşurarea unei activităţi, alta decât cele menţionate la alin. (1)-(3) sau la art. 5^3-5^6; b) alimentarea reţelei publice depinde numai de consumul propriu al partenerului public şi nu a depăşit 30% din producţia totală de energie a entităţii, având în vedere media ultimilor 3 ani, inclusiv anul curent.Art. 5^3. - (1) Prezenta lege se aplică următoarelor activităţi relevante: a) punerea la dispoziţie sau exploatarea de reţele fixe destinate furnizării unui serviciu public în domeniul producerii, transportului sau distribuţiei de apă potabilă; b) alimentarea cu apă potabilă a unor asemenea reţele. (2) Prezenta lege se aplică şi contractelor de parteneriat public-privat atribuite de parteneri publici care desfăşoară o activitate menţionată la alin. (1) şi care: a) se referă la proiecte de inginerie hidraulică, irigaţii sau drenare, cu condiţia ca volumul de apă destinat aprovizionării cu apă potabilă să reprezinte mai mult de 20% din volumul total de apă pus la dispoziţie prin astfel de proiecte sau instalaţii de irigare ori drenare; b) au legătură cu evacuarea sau tratarea apelor uzate. (3) Alimentarea cu apă potabilă a reţelelor care furnizează un serviciu public, de către un partener public, nu se consideră o activitate relevantă în sensul alin. (1), în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) producerea de apă potabilă de către partenerul public se efectuează deoarece consumul său este necesar pentru desfăşurarea unei activităţi, alta decât cele menţionate la art. 5^2-5^6; b) alimentarea reţelei publice depinde numai de consumul propriu al partenerului public şi nu a depăşit 30% din producţia totală de apă potabilă a partenerului public, având în vedere media ultimilor 3 ani, inclusiv anul curent.Art. 5^4. - (1) Prezenta lege se aplică activităţilor relevante privind punerea la dispoziţie sau exploatarea reţelelor destinate să furnizeze un serviciu public în domeniul transportului feroviar, prin sisteme automate, cu tramvai, troleibuz, autobuz ori prin cablu. În ceea ce priveşte serviciile de transport, se consideră că o reţea există în cazul în care serviciul este oferit în condiţii de funcţionare stabilite de o autoritate competentă, cum ar fi condiţiile privind rutele ce urmează să fie deservite, privind capacitatea de transport disponibilă sau frecvenţa serviciului. (2) Prestarea de servicii de transport efectuate cu autobuze nu este considerată activitate relevantă în cazul în care şi alţi investitori privaţi au dreptul să presteze acelaşi tip de servicii, în aceeaşi zonă geografică şi în aceleaşi condiţii ca şi partenerii publici.Art. 5^5. - (1) Prezenta lege se aplică activităţilor privind prestarea următoarelor servicii: a) servicii poştale, indiferent dacă sunt sau nu rezervate în sensul prevederilor art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poştale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 642/2002, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv serviciile constând în colectarea, sortarea, transportul şi livrarea la destinatari a trimiterilor poştale - corespondenţă, cărţi, cataloage, ziare, periodice, colete poştale conţinând bunuri cu sau fără valoare comercială - indiferent de greutate; b) servicii de gestiune a serviciilor de curierat, respectiv serviciile care precedă şi urmează expedierii; c) servicii cu valoare adăugată în legătură cu poşta electronică şi furnizate integral prin mijloace electronice, inclusiv transmiterea securizată prin mijloace electronice a documentelor codificate, servicii de gestiune a adreselor şi transmiterea prin poşta electronică recomandată; d) servicii privind trimiterile poştale neincluse la lit. a), cum ar fi publicitatea directă prin corespondenţă, care nu poartă adresă; e) servicii financiar-poştale, de natura celor prevăzute în categoria 6 din anexa nr. XVII A şi la art. 24 lit. c) din Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale, şi care includ, în principal, mandatele poştale şi transferurile pe bază de conturi curente poştale; f) servicii logistice, care combină livrarea şi/sau depozitarea cu alte funcţiuni decât cele poştale. (2) Prestarea serviciilor prevăzute la alin. (1) lit. b)-f) intră în categoria activităţilor relevante numai dacă persoana în cauză prestează şi servicii poştale în sensul prevederilor alin. (1) lit. a) şi numai dacă activitatea de servicii poştale nu este direct expusă concurenţei pe o piaţă la care accesul nu este restricţionat. (3) În sensul prevederilor alin. (2), constatarea faptului că o anumită activitate relevantă este sau nu expusă direct concurenţei se stabileşte de către Comisia Europeană pe baza unei notificări/cereri formulate în acest sens de partenerul public interesat, care va cuprinde toate informaţiile necesare pentru adoptarea unei decizii pertinente în legătură cu situaţia existentă. (4) Procedura specifică pentru elaborarea şi transmiterea notificării/cererii prevăzute la alin. (3) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.Art. 5^6. - Prezenta lege se aplică activităţilor relevante referitoare la exploatarea unei regiuni geografice în scopul: a) explorării sau extracţiei de petrol, gaze, cărbune sau alţi combustibili solizi; b) punerii la dispoziţia transportatorilor aerieni, maritimi sau fluviali a aeroporturilor şi a porturilor maritime sau fluviale ori a altor terminale de transport."9. La articolul 6, alineatele (2^1) şi (2^2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2^1) În situaţia asocierii partenerilor publici potrivit dispoziţiilor art. 8 lit. b), la constituirea asocierii, având în vedere scopul şi obiectivele asocierii şi ale proiectului de parteneriat public-privat, precum şi cu respectarea dispoziţiilor legale în materia proprietăţii publice, partenerii publici vor stabili de comun acord care dintre membrii asocierii va avea calitatea de titular al dreptului de proprietate, precum şi orice alte condiţii privind regimul juridic şi modul de punere în valoare a bunului public realizat prin contractul de parteneriat public-privat.(2^2) În situaţia asocierii unei autorităţi publice centrale cu una sau mai multe autorităţi publice locale, conform art. 8 lit. b), în vederea derulării unui proiect de parteneriat public-privat de interes public naţional, la finalizarea contractului, bunul public este transferat, cu titlu gratuit, partenerului public, respectiv autorităţii publice centrale, în bună stare şi liber de orice sarcini sau obligaţii, potrivit prevederilor art. 30 alin. (1)."10. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 8. - Este partener public, în sensul prezentei legi: a) oricare organism al statului, autoritate publică sau instituţie publică, care acţionează la nivel central, regional ori local, sau organisme de drept public, indiferent de activitatea lor, incluzându-le pe cele care operează activităţi menţionate la art. 5^2-5^6. Un "organism de drept public" înseamnă orice organism:(i) stabilit în scopul specific de a satisface nevoile de interes general, care nu au un caracter industrial sau comercial; şi(îi) având personalitate juridică; şi(iii) finanţat, în cea mai mare parte, de către un partener public din cei enumeraţi la lit. a); sau- făcând obiectul supervizării, gestionării de către un partener public dintre cei enumeraţi la lit. a); sau- având un consiliu administrativ, de conducere sau de supraveghere, în cadrul căruia mai mult de jumătate dintre membri sunt numiţi de către un partener public dintre cei enumeraţi la lit. a); b) oricare asociere formată din unul sau mai mulţi parteneri publici enumeraţi la lit. a), autorităţi, instituţii publice şi întreprinderi publice din statele membre ale Uniunii Europene, indiferent de activitatea lor, inclusiv cei care operează una dintre activităţile menţionate la art. 5^2-5^6; c) orice întreprindere publică care operează una dintre activităţile menţionate în art. 5^2-5^6, asupra cărora partenerii publici definiţi la lit. a) şi b) pot exercita, direct sau indirect, o influenţă dominantă în virtutea dreptului de proprietate, participării financiare ori normelor care o guvernează. Influenţa dominantă se prezumă în cazul în care partenerii publici definiţi la lit. a) şi b), direct sau indirect, faţă de o întreprindere:- deţin majoritatea capitalului subscris al întreprinderii; sau- controlează majoritatea voturilor asociate acţiunilor emise de întreprindere; sau- pot numi mai mult de jumătate dintre membrii organului de administrare, de conducere sau de supraveghere a întreprinderii; d) orice entităţi juridice care, dacă nu sunt parteneri publici aşa cum sunt definiţi la lit. a)-c), desfăşoară printre activităţile lor una ori mai multe dintre activităţile menţionate la art. 5^2-5^6 sau orice combinaţie a acestora şi beneficiază de drepturi speciale ori exclusive acordate de o autoritate competentă. În sensul prezentei legi, "drepturile speciale sau exclusive" înseamnă drepturile acordate de către o autoritate competentă a unui stat membru prin intermediul unei dispoziţii legislative, de reglementare ori administrative, care au ca efect limitarea exercitării activităţilor definite în art. 5^2-5^6 la una sau mai multe entităţi şi care afectează substanţial capacitatea altor entităţi de a efectua o astfel de activitate."11. La articolul 10, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:"d) protecţia unor interese esenţiale de stat impune acest lucru;".12. La articolul 11, litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:"f) se referă la prestarea de servicii de cercetare-dezvoltare, altele decât cele ale căror beneficii revin exclusiv partenerilor publici pentru uz propriu în cadrul propriilor activităţi, cu condiţia ca serviciul prestat să fie integral remunerat de către partenerul public."13. La articolul 11, după litera f) se introduc două noi litere, literele g) şi h), cu următorul cuprins:"g) sunt reglementate de Directiva 2009/81/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind coordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri şi de prestare de servicii de către autorităţile sau entităţile contractante în domeniile apărării şi securităţii şi de modificare a Directivelor 2004/17/CE şi 2004/18/CE ; h) în urma atribuirii, partenerii publici pot pune la dispoziţie sau pot exploata reţele publice de telecomunicaţii ori pot furniza publicului unul sau mai multe servicii de telecomunicaţii."14. La articolul 12 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) unui acord internaţional încheiat în conformitate cu prevederile tratatului cu unul ori mai multe state care nu sunt membre ale Uniunii Europene şi care vizează furnizarea de produse sau execuţia de lucrări, destinate implementării ori exploatării unui proiect în comun cu statele semnatare şi numai dacă prin acordul respectiv a fost menţionată o procedură specifică pentru atribuirea contractului respectiv; toate acordurile sunt comunicate Comisiei Europene de către Unitatea Centrală pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat;".15. La articolul 12, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Partenerul public are obligaţia de a exclude din procedura de selecţie pentru încheierea contractului de parteneriat public-privat orice investitor privat despre care are cunoştinţă că în ultimii 5 ani a fost condamnat prin hotărârea definitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru participare la activităţi ale unei organizaţii criminale, pentru corupţie, pentru fraudă şi/sau pentru spălare de bani. (3) Partenerul public are dreptul de a exclude dintr-o procedură de selecţie pentru atribuirea unui contract de parteneriat public-privat orice investitor privat care se află în oricare dintre următoarele situaţii: a) a intrat în faliment ca urmare a hotărârii pronunţate de judecătorul sindic sau care au făcut obiectul unor proceduri echivalente prevăzute de legislaţia naţională a altor ţări; b) nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în România sau în ţara în care este stabilit; c) a fost condamnat în ultimii 3 ani, prin hotărâre definitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru o faptă care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greşeli în materie profesională; d) prezintă informaţii incorecte sau nu prezintă informaţiile solicitate de către partenerul public, în scopul demonstrării îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie."16. La articolul 18 alineatul (2), litera j) se modifică şi va avea următorul cuprins:"j) întocmirea raportului de evaluare a ofertelor, stabilirea ofertelor admisibile, respectiv neconforme sau neacceptabile, ierarhizarea investitorilor privaţi şi desemnarea ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile de către comisia de evaluare;".17. La articolul 18 alineatul (2), după litera k) se introduce o nouă literă, litera k^1), cu următorul cuprins:"k^1) partenerul public va publică anunţul de atribuire a contractului, cu respectarea conţinutului prevăzut în anexa la prezenta lege;".18. La articolul 18, alineatele (3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(3) În cazul procedurii deschise, când valoarea estimată a contractului de parteneriat public-privat este egală cu sau mai mare decât pragurile stabilite la art. 5^1 alin. (1), termenul de primire a ofertelor este de 52 de zile calendaristice de la data trimiterii anunţului de selecţie spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene......................................................................... (5) În cazul proiectelor complexe din punct de vedere tehnic şi/sau financiar, când partenerul public nu este în măsura să definească, din motive obiective, fără ajutor şi în avans, mijloacele tehnice care să îi satisfacă nevoile ori să facă aranjamentele financiare sau legale pentru proiect, acesta poate decide atribuirea contractului de parteneriat public-privat prin procedura de dialog competitiv, în măsura în care consideră că aplicarea unei proceduri deschise nu poate permite atribuirea contractului."19. La articolul 18 alineatul (7), litera q) se modifică şi va avea următorul cuprins:"q) întocmirea raportului de evaluare a ofertelor finale, stabilirea ofertelor admisibile, respectiv neconforme sau neacceptabile, ierarhizarea investitorilor privaţi şi desemnarea ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile de către comisia de evaluare;".20. La articolul 18 alineatul (7), după litera r) se introduce o nouă literă, litera r^1), cu următorul cuprins:"r^1) partenerul public va publică anunţul de atribuire a contractului, cu respectarea conţinutului prevăzut în anexa la prezenta lege;".21. La articolul 18 alineatul (7), după litera ş) se introduce o nouă literă, litera t), cu următorul cuprins:"t) partenerii publici pot prevedea ca procedura să se desfăşoare în etape succesive, pentru a reduce numărul de soluţii care trebuie discutate în etapa de negociere, aplicând criteriile de atribuire menţionate în anunţul de selecţie sau în documentul ataşat anunţului de selecţie. Partenerii publici continuă negocierea până când sunt în măsură să identifice soluţia sau soluţiile, după caz, după ce le-au comparat, care pot răspunde necesităţilor lor."22. La articolul 18, alineatele (8), (13) şi (18) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(8) În cazul procedurii de dialog competitiv, când valoarea estimată a contractului de parteneriat public-privat este egală cu sau mai mare decât pragurile stabilite la art. 5^1 alin. (1), termenul minim de primire a scrisorilor de intenţie este de 37 de zile calendaristice de la data transmiterii anunţului de selecţie spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene............................................................................ (13) Criteriile de evaluare şi negociere trebuie să includă cel puţin costul total al ofertei şi obiectivele de performanţă definite conform scopului contractului............................................................................ (18) În cazul în care un investitor privat depune o ofertă cu un preţ neobişnuit de scăzut, partenerul public are dreptul să o descalifice, dacă în urma analizei unor detalii solicitate în scris de la investitorul privat această ofertă nu este susţinută din punct de vedere tehnic, financiar, logistic ori nu corespunde din alte puncte de vedere stabilite de către partenerul public prin anunţul de selecţie şi/sau documentul ataşat. Ofertele/Scrisorile de intenţie sunt considerate inacceptabile/neconforme/descalificate, în condiţiile stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi."23. La articolul 18, după alineatul (18) se introduce un nou alineat, alineatul (18^1), cu următorul cuprins:"(18^1) Partenerul public care constată că o ofertă este anormal de scăzută, deoarece investitorul privat a obţinut un ajutor de stat, nu poate respinge respectiva ofertă numai din acest motiv, cu excepţia cazului în care consultă investitorul privat în acest sens şi acesta nu este în măsură să demonstreze, în decursul unei perioade suficiente de timp stabilite de partenerul public, că ajutorul în cauză nu afectează concurenţa loială între investitorii privaţi ce participă la una dintre procedurile de selecţie stabilite prin prezenta lege. Partenerul public care respinge o ofertă anormal de scăzută, deoarece investitorul privat a obţinut un ajutor de stat, informează Comisia Europeană cu privire la aceasta."24. La articolul 18, după alineatul (23) se introduce un nou alineat, alineatul (24), cu următorul cuprins:"(24) Prin derogare de la prevederile alin. (1) şi ca o chestiune de excepţie, partenerii publici pot atribui un contract de parteneriat public-privat printr-o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare pentru lucrările sau serviciile suplimentare care nu sunt prevăzute în proiectul estimat iniţial şi nici în contractul iniţial de parteneriat public-privat şi care au devenit necesare, ca urmare a unei situaţii neprevăzute, pentru execuţia lucrării ori serviciilor descrise de acestea, cu condiţia atribuirii contractului investitorului privat care a contractat respectiva lucrare sau respectivul serviciu şi:- în cazul în care respectivele lucrări sau servicii suplimentare nu pot fi separate din punct de vedere tehnic ori economic de contractul iniţial fără a constitui un inconvenient major pentru partenerii publici; sau- în cazul în care respectivele lucrări sau servicii, chiar dacă pot fi separate de executarea contractului iniţial, sunt strict necesare pentru finalizarea acestuia.Cu toate acestea, valoarea cumulată a contractelor atribuite pentru lucrări sau servicii suplimentare nu trebuie să fie mai mare de 50% din valoarea contractului iniţial."25. După articolul 20 se introduc patru noi articole, articolele 20^1-20^4, cu următorul cuprins:"Art. 20^1. - (1) Întrucât în cazul atribuirii unui contract de parteneriat public-privat criteriul de atribuire este cel al ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, partenerii publici pot autoriza investitorii privaţi să prezinte oferte alternative. (2) În anunţul de selecţie partenerii publici trebuie să precizeze dacă autorizează sau nu oferte alternative. În lipsa acestei menţiuni, ofertele alternative nu pot fi autorizate. (3) Partenerii publici care autorizează oferte alternative menţionează în documentul ataşat cerinţele minime pe care trebuie să le respecte acestea, precum şi cerinţele de prezentare. (4) Partenerii publici iau în considerare numai ofertele alternative care îndeplinesc cerinţele minime impuse. (5) În cazul procedurilor de selecţie privind atribuirea contractelor de parteneriat public-privat de bunuri şi a contractelor de parteneriat public-privat de servicii, partenerii publici care au autorizat oferte alternative nu pot respinge o ofertă alternativă din simplul motiv că ar conduce, în cazul în care ar fi selectată, fie la un contract de parteneriat public-privat de servicii în locul unui contract de parteneriat public-privat de bunuri, fie la un contract de parteneriat public-privat de bunuri în locul unui contract de parteneriat public-privat de servicii.Art. 20^2. - (1) Partenerul public are dreptul de a aplica criterii de calificare şi selecţie referitoare numai la: a) situaţia personală a investitorului privat; b) capacitatea de exercitare a activităţii profesionale; c) situaţia economică şi financiară; d) capacitatea tehnică şi/sau profesională; e) standardele de asigurare a calităţii; f) standardele de protecţie a mediului. (2) Investitorii privaţi pot menţiona capacităţile altor entităţi, indiferent de tipul caracterului legal al relaţiilor dintre aceştia şi respectivele entităţi, în condiţiile prevăzute în cuprinsul normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.Art. 20^3. - Partenerii publici pot prevedea condiţii speciale privind executarea contractului, cu condiţia să fie compatibile cu dreptul comunitar şi să fie menţionate în anunţul de selecţie sau în documentul ataşat. Condiţiile speciale de executare a unui contract se pot referi, în special, la aspecte sociale şi de mediu.Art. 20^4. - (1) Partenerii publici întocmesc, pentru fiecare contract de parteneriat public-privat, un proces-verbal care să cuprindă cel puţin următoarele elemente: a) denumirea şi adresa partenerului public, obiectul şi valoarea contractului de parteneriat public-privat; b) numele investitorilor privaţi selectaţi şi justificarea alegerii lor; c) numele investitorilor privaţi respinşi şi motivele respingerii lor; d) motivele respingerii ofertelor considerate anormal de scăzute; e) numele adjudecatarului şi justificarea selectării ofertei sale, precum şi, dacă se cunoaşte, partea din contract pe care acesta intenţionează să o subcontracteze unor terţi; f) în ceea ce priveşte dialogul competitiv, circumstanţele care justifică recurgerea la respectiva procedură; g) după caz, motivele pentru care partenerul public a renunţat să atribuie un contract de parteneriat public-privat. (2) Procesul-verbal sau principalele sale elemente sunt comunicate Comisiei Europene, la cererea acesteia."26. La articolul 22, alineatele (1), (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 22. - (1) Contractele de parteneriat public-privat pot fi încheiate numai după împlinirea termenului de aşteptare de minimum 10 zile calendaristice începând cu ziua următoare transmiterii comunicării privind rezultatul procedurii către investitorii privaţi participanţi prin fax ori alte mijloace electronice sau, în cazul utilizării altor mijloace de comunicare, înainte de expirarea fie a unui termen de cel puţin 15 zile calendaristice începând cu ziua următoare transmiterii comunicării privind rezultatul procedurii către investitorii privaţi participanţi, fie a unui termen de cel puţin 10 zile calendaristice începând cu ziua următoare primirii comunicării privind rezultatul procedurii............................................................................. (3) Orice investitor privat interesat are dreptul de a solicita clarificări cu privire la anunţul de selecţie şi documentul ataşat anunţului de selecţie. (4) Partenerul public are obligaţia de a răspunde la orice solicitare de clarificare cu cel mult 6 zile calendaristice înainte de termenul stabilit pentru primirea ofertelor/scrisorilor de intenţie, în cazul în care a fost solicitată în timp util. Totuşi, aceste solicitări nu pot avea ca efect modificarea elementelor fundamentale ale ofertei sau ale termenilor esenţiali ai contractului, modificări care ar putea conduce la distorsionarea concurenţei ori care ar putea avea un efect discriminatoriu."27. La articolul 22, alineatul (5) se abrogă.28. Articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 24. - (1) Anunţul de selecţie se publică în SEAP şi, după caz, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE).Publicarea în JOUE este obligatorie în toate situaţiile în care valoarea estimată a contractului de parteneriat public-privat care urmează să fie realizat este egală ori mai mare decât echivalentul în lei al pragurilor prevăzute la art. 5^1 alin. (1).Unitatea Centrală pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat verifică fiecare anunţ de selecţie sau altă documentaţie complementară transmis/transmisă de către partenerul public pentru publicare în SEAP şi în JOUE, după caz. Avizul primit pentru publicare în SEAP şi/sau JOUE nu exonerează partenerul public de răspunderea privind respectarea prevederilor legale în domeniul parteneriatului public-privat. (2) SEAP pune la dispoziţia partenerului public, prin asigurarea unui nou flux de informaţii specializat, suportul tehnic necesar asigurării transparenţei procedurii complete de stabilire a partenerului privat, incluzând anunţul de selecţie, documentul ataşat anunţului de selecţie, clarificări solicitate de investitorul privat conform art. 22 alin. (3) şi (4), termenul-limită pentru depunerea ofertelor finale conform art. 18 alin. (7) lit. p) şi anunţul de atribuire a contractului de parteneriat public-privat. (3) Informaţiile minime care trebuie incluse în anunţul de selecţie, respectiv în anunţul de atribuire pentru contractele de parteneriat public-privat sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. (4) Partenerii publici precizează în anunţul de selecţie dacă autorizează sau nu oferte alternative; ofertele alternative nu pot fi autorizate în lipsa acestei menţiuni."29. La capitolul IV, titlul secţiunii 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"SECŢIUNEA 1Contestaţii"30. La articolul 28, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) În sensul prevederilor alin. (1), prin persoană vătămată se înţelege orice investitor privat care: a) are sau a avut un interes legitim în legătură cu respectiva procedură de selecţie; b) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu, ca o consecinţă a unui act al partenerului public, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind respectiva procedură de selecţie."31. La articolul 28^3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 28^3. - (1) Persoana vătămată poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului şi/sau recunoaşterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termen de 10 zile calendaristice începând cu ziua următoare transmiterii comunicării partenerului public către investitorul privat interesat, în cazul utilizării faxului ori a mijloacelor electronice sau, în cazul utilizării altor mijloace de comunicare, acest termen este egal fie cu cel puţin 15 zile calendaristice începând cu ziua următoare transmiterii comunicării partenerului public către investitorul privat interesat, sau de cel puţin 10 zile calendaristice începând cu ziua următoare primirii comunicării făcute de partenerul public către un investitor privat, în condiţiile prezentei legi, despre un act al partenerului public considerat nelegal."32. La articolul 28^5, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Consiliul, admiţând contestaţia, dispune, după caz: a) anularea în tot sau în parte a actului partenerului public; b) obligarea la emiterea actului de către partenerul public; c) îndeplinirea unei obligaţii de către partenerul public, inclusiv eliminarea oricăror specificaţii tehnice, economice sau financiare discriminatorii din anunţul de selecţie, documentul ataşat sau din alte documente emise în legătură cu procedura de selecţie; d) orice alte măsuri necesare remedierii încălcării dispoziţiilor legale în materia parteneriatului public-privat."33. După articolul 38 se introduc patru noi articole, articolele 38^1-38^4, cu următorul cuprins:"Art. 38^1. - În vederea ducerii la îndeplinire a atribuţiilor sale, Unitatea Centrală pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat constituie o comisie de analiză şi selecţie privind sustenabilitatea şi fezabilitatea proiectelor de parteneriat public-privat; partenerii publici vor susţine în faţa acestei comisii proiectele de parteneriat pe care doresc să le realizeze, prezentând notele de fundamentare ori studiile de prefezabilitate, includerea în buget a cheltuielilor aferente, aspecte privind finanţarea, detalii tehnice etc., orice alte elemente prin care se pot demonstra avantajele implementării proiectului de parteneriat public-privat; nu pot fi iniţiate proiecte de parteneriat public-privat care nu sunt admise de comisia de analiză şi selecţie din cadrul Unităţii Centrale pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat privind fezabilitatea acestor proiecte; organizarea şi funcţionarea comisiei prevăzute mai sus se stabilesc prin ordin al secretarului general al Guvernului.Art. 38^2. - (1) Unitatea Centrală pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat din cadrul Secretariatului General al Guvernului şi Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice constituie un mecanism de colaborare pentru analiză şi elaborarea opiniilor juridice unitare, în cazul în care cele două structuri au emis, în opinia solicitantului, puncte de vedere diferite la întrebările acestuia în legătură cu modul de derulare a procedurilor de selecţie sau de achiziţie, după caz. (2) Rezolvarea situaţiei în care un solicitant a obţinut două puncte de vedere diferite la o întrebare/clarificare a acestuia se face numai de către o comisie, constituită ca un mecanism de colaborare înfiinţat în condiţiile prevăzute de prezentul articol. (3) Solicitantul va depune în scris la Secretariatul General al Guvernului o cerere privind emiterea unui singur punct de vedere, în situaţia în care acesta a primit două opinii diferite de la cele două structuri specificate la alin. (1); se vor anexa la cererea depusă ambele răspunsuri primite de la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi de la Unitatea Centrală pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat, însoţite de aceeaşi documentaţie depusă la obţinerea acestor răspunsuri. (4) Secretariatul General al Guvernului va convoca, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării, o comisie formată dintr-un reprezentant al Unităţii Centrale pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat şi un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice; Secretariatul General al Guvernului va desemna ca membru în cadrul acestei comisii un reprezentant din cadrul Direcţiei juridice, acesta conducând şi lucrările acestei comisii. (5) Toate hotărârile în cadrul comisiei se adoptă cu majoritate simplă; membrii comisiei pot solicita şi opinia/consultarea unor experţi ori a altor persoane cu expertiză, în vederea adoptării celei mai bune soluţii la solicitarea depusă. (6) Şedinţele comisiei sunt pregătite de către Unitatea Centrală pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat, care va asigura şi condiţiile necesare pentru desfăşurarea lucrărilor în cele mai bune condiţii; cu ocazia fiecărei întâlniri se va încheia un proces-verbal de şedinţă, ce va fi semnat de către toţi membrii comisiei. (7) Adoptarea răspunsului/soluţiei finale se va face ţinând cont în mod primordial de punctul de vedere al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice; dacă există şi alte puncte de vedere, acestea se vor consemna în procesul-verbal de şedinţă. (8) Soluţia/Răspunsul adoptată/adoptat de către comisie va fi semnată/semnat de către reprezentantul Secretariatului General al Guvernului şi va fi transmisă/transmis în scris solicitantului.Art. 38^3. - În îndeplinirea atribuţiilor sale specifice de monitorizare, dacă Unitatea Centrală pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat identifică existenţa unor elemente ce ar putea conduce, în opinia sa, la nulitatea absolută a contractului de parteneriat public-privat, aceasta va sesiza Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice în vederea aplicării dispoziţiilor art. 40.Art. 38^4. - Sub sancţiunea nulităţii absolute, nu pot fi iniţiate, semnate sau derulate contracte de parteneriat public-privat în cazul în care autoritatea publică îşi asumă riscuri care conduc la clasificarea proiectului în cheltuieli publice, potrivit normelor legale în vigoare."34. După articolul 47 se introduce menţiunea privind transpunerea normelor comunitare, cu următorul cuprins:"*Prezenta lege transpune prevederile Directivei 2004/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale, Directivei 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 134 din 30 aprilie 2004, Directivei 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, seria L, nr. 395 din 30 decembrie 1989, Directivei 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, seria L, nr. 76 din 23 martie 1992, şi ale Directivei 2007/66/CEE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2007 de modificare a Directivelor 89/665/CEE şi 92/13/CEE ale Consiliului în ceea ce priveşte ameliorarea eficacităţii căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 335 din 20 decembrie 2007."35. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.36. În tot cuprinsul legii, termenii "ofertant" şi "candidat" se înlocuiesc cu sintagma "investitor privat".  +  Articolul IILegea parteneriatului public-privat nr. 178/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 5 octombrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:--------------Secretarul general al Guvernului,Daniela Nicoleta AndreescuMinistrul transporturilor şi infrastructurii,Anca Daniela Boagiup. Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,Gheorghe Nastasia,secretar generalMinistrul mediului şi pădurilor,Laszlo BorbelyMinistrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,Ion AritonMinistrul finanţelor publice,Gheorghe IalomiţianuMinistrul afacerilor europene,Leonard OrbanBucureşti, 12 octombrie 2011.Nr. 86.  +  Anexa (Anexa la Legea nr. 178/2010)INFORMAŢII MINIMEcare trebuie incluse în anunţul de selecţiepentru contractele de parteneriat public-privat1. Denumirea, ţara, adresa, numărul de telefon şi de fax, adresa de e-mail ale partenerului public2. Modul de atribuire ales3. Forma contractului4. Locul execuţiei/realizării lucrărilor, locul de livrare a bunurilor sau locul furnizării serviciilor5.a) Contract de parteneriat public-privat de lucrări:- natura şi dimensiunea lucrărilor, caracteristicile generale ale lucrării. Indicaţi în special opţiunile referitoare la lucrările suplimentare şi, dacă se cunoaşte, calendarul provizoriu pentru recurgerea la aceste opţiuni, precum şi numărul de reînnoiri posibile; numărul (numerele) de referinţă din nomenclatorul CPV- informaţii privind obiectivul lucrării sau contractului, în cazul în care acesta implică, de asemenea, elaborarea de proiecte b) Contract de parteneriat public-privat de bunuri:- natura bunurilor care urmează să fie furnizate, indicând numărul de referinţă din nomenclatorul CPV. Cantitatea de bunuri care trebuie furnizată, indicând, în special, opţiunile privind suplimentarea acestora şi, dacă se cunoaşte, calendarul provizoriu pentru recurgerea la aceste opţiuni, precum şi numărul de reînnoiri posibile; numărul (numerele) de referinţă din nomenclatorul CPV c) Contract de parteneriat public-privat de servicii:- categoria şi descrierea serviciului. Numărul (numerele) de referinţă din nomenclatorul CPV; cantitatea serviciilor care trebuie furnizate. Indicaţi, în special, opţiunile privind serviciile suplimentare şi, dacă se cunoaşte, calendarul provizoriu pentru recurgerea la respectivele opţiuni.- indicaţi dacă execuţia serviciului este rezervată unei profesii determinate în temeiul unor acte cu putere de lege şi al unor acte administrative; faceţi trimitere la actele cu putere de lege şi la actele administrative.- indicaţi dacă persoanele juridice trebuie să indice numele şi calificările profesionale ale personalului responsabil cu execuţia serviciului.6. Valoarea totală estimată a contractului de parteneriat public-privat7. Termenul de finalizare a lucrărilor/bunurilor/serviciilor sau durata contractului de lucrări/bunuri/servicii. În cazul în care este posibil, termenul la care încep lucrările sau termenul la care sunt livrate bunurile ori sunt prestate serviciile8. Admiterea sau interzicerea ofertelor alternative9. După caz, condiţiile speciale de care depinde executarea contractului10. Adresa la care trebuie transmise, termenul de primire şi limba în care trebuie redactate ofertele sau scrisorile de intenţie11. În cazul procedurilor deschise: a) denumirea, adresa, numărul de telefon şi de fax şi adresa de e-mail ale partenerului public de la care se pot solicita documentul ataşat şi documentele suplimentare b) după caz, termenul de depunere a respectivelor solicitări c) după caz, costul şi condiţiile de plată în vederea obţinerii respectivelor documente12. În cazul procedurilor deschise: a) persoanele autorizate să asiste la deschiderea ofertelor b) data, ora şi locul deschiderii13. După caz, orice garanţii solicitate14. Modalităţi esenţiale de finanţare şi de plată şi trimiteri la textele care le reglementează15. După caz, forma juridică pe care trebuie să o aibă grupul de investitori privaţi câştigători16. Criterii de selecţie privind situaţia personală a investitorilor privaţi, care pot atrage excluderea acestora, şi informaţii solicitate care să dovedească faptul că nu se încadrează în cazurile ce justifică excluderea. Criterii de selecţie şi informaţii privind situaţia personală a investitorilor privaţi, informaţii şi formalităţi necesare pentru evaluarea capacităţilor minime cu caracter economic şi tehnic pe care trebuie să le aibă investitorii privaţi. Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al(ale) capacităţilor eventual impuse17. Pentru dialogul competitiv, indicaţi, după caz, recurgerea la o procedură care se derulează în etape succesive, pentru a reduce în mod progresiv numărul de soluţii care trebuie discutate sau de oferte care trebuie negociate18. Pentru dialogul competitiv, în cazul în care se recurge la opţiunea de reducere a numărului de candidaţi care vor fi invitaţi să prezinte o ofertă sau să dialogheze: numărul minim şi, după caz, numărul maxim propus de candidaţi şi criteriile obiective care urmează să se aplice pentru a alege respectivul număr de candidaţi19. Perioada de timp în care investitorul privat trebuie să îşi menţină oferta valabilă (proceduri deschise)20. Criteriul de atribuire a contractului de parteneriat public-privat21. Criteriile corespunzătoare ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, precum şi ponderea lor sunt menţionate dacă nu figurează, în cazul dialogului competitiv, în documentul ataşat.22. Denumirea şi adresa organismului competent cu rezolvarea contestaţiilor23. Informaţii exacte privind termenele de depunere a contestaţiei şi, după caz, denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de e-mail ale serviciului de la care se pot obţine aceste informaţii24. Data expedierii anunţului de selecţie25. Indicaţi dacă contractul este reglementat sau nu de acord.INFORMAŢIIcare trebuie incluse în anunţul de atribuirepentru contractele de parteneriat public-privat1. Denumirea şi adresa partenerului public2. Procedurile de selecţie alese3. Contracte de parteneriat public-privat de lucrări: natura şi dimensiunea prestaţiilor, caracteristicile generale ale lucrăriiContracte de parteneriat public-privat de bunuri: natura şi cantitatea produselor furnizate, după caz, pe furnizor; numărul de referinţă din nomenclatorul CPVContracte de parteneriat public-privat de servicii: categoria şi descrierea serviciului; numărul de referinţă din nomenclatorul CPV; cantitatea de servicii ce vor fi prestate4. Data atribuirii contractului de parteneriat public-privat5. Criterii de atribuire a contractului de parteneriat public-privat6. Numărul de oferte primite7. Denumirea şi adresa câştigătorului sau câştigătorilor8. Preţul contractului9. Valoarea ofertei (ofertelor) reţinute sau a ofertei celei mai ridicate şi a ofertei celei mai scăzute luate în considerare în vederea atribuirii contractului de parteneriat public-privat10. După caz, valoarea şi partea din contract care poate fi subcontractată unor părţi terţe11. Data publicării anunţului de selecţie la contractul de parteneriat public-privat conform specificaţiilor tehnice de publicare12. Data expedierii prezentului anunţ13. Denumirea şi adresa organismului competent cu rezolvarea contestaţiilor şi, după caz, ale celui de mediere. Informaţii exacte privind termenele de depunere a contestaţiei şi, după caz, denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de e-mail ale serviciului de la care se pot obţine aceste informaţii--------