DECIZIE nr. 296 din 1 martie 2011referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 497 din 12 iulie 2011



    Augustin Zegrean - preşedinteAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorMircea Ştefan Minea - judecătorIulia Antoanella Motoc - judecătorIon Predescu - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorTudorel Toader - judecătorFabian Niculae - magistrat-asistentCu participarea în şedinţa publică din data de 1 februarie 2011 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Iuliean Vasiliu în Dosarul nr. 3.995/337/2009 al Tribunalului Sălaj - Secţia civilă.Dezbaterile au avut loc la data de 1 februarie 2011 în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea a amânat, succesiv, pronunţarea pentru data de 15 februarie 2011, având nevoie de timp pentru a delibera, şi apoi pentru data de 24 februarie 2011, respectiv 1 martie 2011, din cauza imposibilităţii constituirii legale a completului de judecată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.995/337/2009, Tribunalul Sălaj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Iuliean Vasiliu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs declarat împotriva sentinţei civile prin care s-a soluţionat o plângere contravenţională.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia consideră că prevederile art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat consacrat de Constituţie din cauza faptului că dispoziţiile legale criticate instituie obligativitatea respectării unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie emise în cadrul soluţionării unui recurs în interesul legii, pe calea substituirii Parlamentului, care este puterea legiuitoare a ţării.Tribunalul Sălaj - Secţia civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată. Instanţa consideră că dispoziţiile legale criticate au ca obiect promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme şi nu se poate considera că deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii ar reprezenta o atribuţie care vizează domeniul legiferării.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat prin încheierea instanţei de judecată, îl constituie dispoziţiile art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: "Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe."Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, a intrat în vigoare Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care prin art. I pct. 32 şi 33 a modificat dispoziţiile art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, acestea fiind preluate de prevederile art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi având următorul cuprins: "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."Pe de altă parte, dispoziţiile art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 prevăd că: "Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 şi 51, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 159^1, art. 281^2a, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 61, art. 315 alin. 31, precum şi ale art. 329-330^7 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi."Având în vedere aceste din urmă dispoziţii legale, Curtea constată că urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, în forma redacţională existentă la data sesizării sale.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că atât asupra constituţionalităţii prevederilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, cât şi asupra prevederilor art. 329, în întregime, din Codul de procedură civilă, s-a pronunţat prin mai multe decizii şi, răspunzând unor critici asemănătoare, a statuat constant că prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale.Astfel, prin Decizia nr. 928 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 17 octombrie 2008, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, şi Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010, statuând că acest text de lege este constituţional, Curtea a reţinut că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. "Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale - se arată într-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza C.R. contra Regatului Unit, 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [... ]."Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanţelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanţelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în interesul legii. Având în vedere poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecătoreşti, precum şi rolul său prevăzut în art. 126 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul a instituit, prin dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă, obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti a unui text de lege. Instituirea caracterului obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât să dea eficienţă rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contribuind la consolidarea statului de drept.Curtea a reţinut în acest sens că divergenţele profunde de jurisprudenţă sunt susceptibile a crea un climat general de incertitudine şi insecuritate juridică, aspect subliniat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Astfel, de exemplu, în Hotărârea pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatând că "divergenţele de jurisprudenţă constituie, prin natura lor, consecinţa inerentă oricărui sistem judiciar care se sprijină pe un ansamblu de jurisdicţii de fond care au autoritate asupra zonei lor teritoriale", a considerat că, în lipsa unui mecanism care să asigure coerenţa practicii jurisdicţiilor naţionale, asemenea divergenţe profunde de jurisprudenţă, care persistă în timp şi cu privire la un domeniu care prezintă un mare interes social, sunt de natură să genereze o incertitudine permanentă şi să facă să scadă încrederea publicului în sistemul judiciar, care este una dintre componentele fundamentale ale statului de drept. În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai arătat că "rolul unei jurisdicţii supreme era tocmai cel de a reglementa contradicţiile de jurisprudenţă" (Hotărârea pronunţată în Cauza Zielinski şi Pradal amp; Gonzalez ş.a. împotriva Franţei, 1999).Aşa fiind, dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă, care îndrituiesc Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să unifice diferenţele de interpretare şi aplicare a aceluiaşi text de lege de către celelalte instanţe judecătoreşti naţionale, nu aduc atingere normelor constituţionale, ci, dimpotrivă, contribuie, pentru motivele mai sus arătate, la asigurarea exigenţelor statului de drept.De asemenea, prin Decizia nr. 952 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010, Curtea a constatat că textul de lege criticat este conform nu numai cu prevederile art. 61 din Constituţie, ci şi cu cele ale art. 1 alin. (3)-(5) din Legea fundamentală, dând expresie îndatoririi fundamentale înscrise în alin. (5) al acestui text, potrivit căruia "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Iuliean Vasiliu în Dosarul nr. 3.995/337/2009 al Tribunalului Sălaj - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa din data de 1 martie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae----------