NORME METODOLOGICE din 27 iunie 1996 (**republicate**)(*actualizate*)privind finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism(actualizate până la data de 24 mai 2011*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------------*) Textul normelor metodologice au fost republicate în MONITORUL OFICIAL nr. 856 din 27 noiembrie 2002. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 24 mai 2011, cu modificările şi completările aduse de: HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010; HOTĂRÂREA nr. 490 din 11 mai 2011.  +  Capitolul 1 Dispoziţii generale  +  Articolul 1Planurile urbanistice generale sunt documentaţii complexe care se întocmesc pentru întregul teritoriu intravilan al localităţilor în corelare cu teritoriul administrativ al acestora şi reglementează utilizarea terenurilor şi condiţiile de ocupare a acestora cu construcţii, inclusiv infrastructuri, amenajări şi plantaţii, constituindu-se în suportul pentru realizarea programelor de dezvoltare a localităţilor.Regulamentele locale de urbanism intaresc şi detaliază prevederile planurilor urbanistice generale referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor şi de amplasare, dimensionare şi realizare a construcţiilor, amenajărilor şi plantaţiilor, constituindu-se în instrumentul de baza al realizării disciplinei în construcţii.  +  Articolul 2Potrivit atribuţiilor sale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului răspunde de asigurarea cadrului legal de reglementare privind realizarea construcţiilor, încurajarea investiţiilor majore în domeniul construcţiilor şi de coordonarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism aferente.------------Denumirea "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţelor" a fost înlocuită cu denumirea "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului", potrivit pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.  +  Articolul 3Planurile urbanistice generale şi regulamentele locale de urbanism aferente se avizează şi se aprobă în baza Legii nr. 350/2001privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare.----------Art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.  +  Articolul 4Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului coordonează din punct de vedere tehnic şi al eficientei economice elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism aferente, în colaborare cu compartimentele de specialitate ale consiliilor judeţene, ale municipiilor, ale oraşelor şi comunelor.------------Denumirea "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţelor" a fost înlocuită cu denumirea "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului", potrivit pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.Recepţia planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism se realizează de către autoritatea contractantă, iar controlul şi avizarea planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism se realizează de către direcţiile de urbanism şi amenajarea teritoriului judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti, în baza prevederilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 350/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale anexei nr. 1 la această lege.----------Alin. 2 al art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.  +  Capitolul 2 Finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism  +  Articolul 5Finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism se realizează din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi din bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.------------Denumirea "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţelor" a fost înlocuită cu denumirea "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului", potrivit pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.Primarii comunelor, oraşelor şi municipiilor şi şefii compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean vor deschide la trezoreriile statului, potrivit art. 59 din Legea nr. 273/2006privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, contul de venituri «Planuri şi regulamente de urbanism», în cadrul capitolului «Subvenţii de la bugetul de stat», în baza sumelor aprobate în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, la titlul «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», articolul «Transferuri de capital», alineatul «Finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism».----------Alin. 2 al art. 5 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.Aceste conturi se alimentează, pe măsura necesităţilor, cu sumele prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, reprezentând transferuri de la bugetul de stat:------------Denumirea "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţelor" a fost înlocuită cu denumirea "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului", potrivit pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010. a) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului aloca sume, cu ordin de plată, sub forma de transferuri, autorităţilor locale pe baza cererilor justificative;------------Denumirea "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţelor" a fost înlocuită cu denumirea "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului", potrivit pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010. b) transferurile primite de autorităţile locale vor fi cuprinse în veniturile bugetului local la capitolul 42.02 «Subvenţii de la bugetul de stat", subcapitolul 42.02.05 «Planuri şi regulamente de urbanism»;----------Lit. b) a alin. 3 al art. 5 a fost modificată de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010. c) cheltuielile din bugetul local se efectuează pe bază de deschideri de credite potrivit normelor în vigoare.Din sumele încasate în contul 21.42.02.05, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti virează sumele cuvenite fiecărui buget local, în contul acestuia nr. 21.42.02.05, deschis la unităţile teritoriale de trezorerie şi contabilitate publică.----------Alin. 4 al art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.  +  Articolul 6Pentru fundamentarea necesarului de alocaţii de la bugetul de stat în vederea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism se procedează astfel: a) compartimentele din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean, respectiv aparatul de specialitate al primarului general al municipiului Bucureşti centralizează solicitările primite de la consiliile locale şi transmit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, până la data de 1 mai a anului în curs pentru anul următor, lista cuprinzând planurile urbanistice generale, regulamentele locale de urbanism care urmează să fie elaborate sau actualizate şi valoarea totală a cheltuielilor, potrivit anexei nr. 1 la prezentele norme metodologice; b) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului examinează şi centralizează propunerile consiliilor judeţene şi ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe baza cărora prezintă Ministerului Finanţelor Publice estimările proprii, în scopul includerii în proiectul bugetului de stat pentru anul următor, potrivit modelului de decont justificativ prezentat în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.Fondurile asigurate de la bugetul de stat pentru elaborarea planurilor de urbanism generale şi a regulamentelor locale de urbanism aferente se vor aloca pe baza următoarelor criterii: a) localităţi în care sunt începute lucrările de elaborare a planurilor de urbanism generale şi a regulamentelor locale de urbanism aferente, în vederea finalizării acestora; b) localităţi care au fost afectate de calamităţi naturale: alunecări de teren, inundaţii, cutremure sau unde există iminenţa de riscuri tehnologice; c) localităţi nou-înfiinţate sau rezultate în urma desprinderii ori comasării unor unităţi administrativ-teritoriale, care nu au întocmite, conform prevederilor legale în vigoare, planuri de urbanism generale şi regulamente locale de urbanism aferente, cu modificarea corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 2/1968privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) localităţi care au planuri de urbanism generale cu termenele de valabilitate depăşite şi a căror dinamică de dezvoltare locală creează probleme ce nu îşi găsesc rezolvarea; e) localităţi turistice şi/sau cu potenţial turistic; f) localităţi care suferă modificări aduse de prevederi din strategiile şi programele guvernamentale; g) localităţi care suferă modificări aduse de prevederi din planurile de amenajare a teritoriului; h) localităţi care suferă modificări majore de intravilan ca urmare a cererilor de autorizare.----------Art. 6 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.  +  Articolul 7În limita alocaţiilor aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, în baza criteriilor enunţate la art. 6 alin. 2, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului analizează, repartizează şi comunică consiliilor judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti plafoanele aprobate anual şi trimestrial pentru fiecare consiliu local pentru elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism aferente.Decontarea lucrărilor pentru elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism aferente se face lunar, în limita plafoanelor bugetare trimestriale comunicate.----------Art. 7 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.  +  Articolul 8În limita plafoanelor aprobate, consiliile locale vor încheia contracte de elaborare şi/sau actualizare a planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism cu operatori economici care au personal de specialitate atestat de Registrul Urbaniştilor din România.----------Art. 8 a fost modificat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.  +  Articolul 9Compartimentele din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean, respectiv aparatul de specialitate al primarului general al municipiului Bucureşti verifică documentaţia primită, acordă viza de control financiar preventiv propriu şi întocmesc decontul justificativ, pe care îl transmit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în două exemplare, până la data de 5 a fiecărei luni pentru luna precedentă, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice. Pentru lucrările executate şi recepţionate până la data de 10 decembrie, deconturile justificative se transmit până la data de 15 decembrie a anului bugetar.----------Alin. 1 al art. 9 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe baza deconturilor justificative, solicită Ministerului Finanţelor Publice deschiderea de credite, în limita alocaţiilor bugetare aprobate, şi virează sumele consiliilor judeţene sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu ordin de plată, la trezorerii, în contul 21.37.02.11, la capitolul «Subvenţii de la bugetul de stat», subcapitolul «Subvenţii primite de bugetele locale pentru finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism», la care se va anexa câte un exemplar din deconturile justificative, verificate şi avizate de minister.----------Alin. 2 al art. 9 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.Preşedinţii consiliilor judeţene şi primarul general al municipiului Bucureşti vor vira sumele consiliilor locale, iar primării municipiilor, oraşelor şi comunelor vor efectua, în termen de 3 zile, plăţile în conturile celor care au elaborat documentaţiile, nominalizaţi în decontul justificativ, verificat şi avizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.------------Denumirea "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţelor" a fost înlocuită cu denumirea "Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului", potrivit pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.  +  Articolul 10Preşedinţii consiliilor judeţene, primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii celorlalte unităţi administrativ-teritoriale răspund, în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, de utilizarea fondurilor primite de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.----------Art. 10 a fost modificat de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.  +  Articolul 11Trimestrial, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor analiza şi vor transmite Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului situaţia consiliilor locale care nu au încheiat contracte de elaborare şi/sau actualizare a planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism, precum şi situaţia respectării prevederilor din contractele de execuţie.În baza prevederilor alin. 1, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului poate propune completarea programului anual cu alte priorităţi, după caz.----------Art. 11 a fost modificat de pct. 11 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.  +  Articolul 12În limita plafoanelor aprobate şi a priorităţilor stabilite de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi consiliile locale răspund, conform prevederilor legale, de elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism.----------Art. 12 a fost modificat de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.  +  Capitolul 3 Contractarea lucrărilor de elaborare şi/sau actualizare a planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism  +  Articolul 13Contractarea lucrărilor de elaborare şi/sau actualizare a planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism se va face cu respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice.Contractele privind elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism se încheie de ordonatorii principali de credite cu ofertantul în favoarea căruia s-a adjudecat licitaţia.La contract se ataşează "Devizul de cheltuieli" care fundamentează valoarea contractului, pe total şi pe fiecare element de cheltuieli.Devizul de cheltuieli face parte integrantă din contract.----------Alin. 5 al art. 13 a fost abrogat de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.  +  Capitolul 4 Dispoziţii finale  +  Articolul 14Datele şi informaţiile cuprinse în planurile de urbanism generale şi în regulamentele locale de urbanism aferente sunt publice şi sunt în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale.Acestea, la cerere, vor fi puse gratuit la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice centrale interesate şi a autorităţilor administraţiei publice judeţene responsabile cu urbanismul, pentru organizarea unor baze de date specifice la nivel naţional şi judeţean, precum şi pentru realizarea unor proiecte în colaborare cu alte instituţii sau autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale.----------Art. 14 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010.  +  Articolul 15Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.  +  Anexa 1    -------la normele metodologice-----------------------    Consiliul*) ..............                                     LISTA          cuprinzând lucrările privind elaborarea şi/sau actualizarea           planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale                                  de urbanism.                                                                  - mii lei -───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────        Lista Valoarea Valoarea Valoarea Din care în Termenul      ......... totală rămasă de 200... trimestrul de      Denumirea executat -------------- finalizare      lucrării I II III IV     ...........───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────         0 1 2 3 4 5 6 7 8───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Total, din care:A. Lucrări în continuare1. Consiliul Local .......a) Planul urbanistic general(elaborare/actualizare)- studii de finanţare- situaţia existenta- reglementări şi propunerib) Regulamentul local de   urbanism(elaborare/actualizare)- zone functionale- reglementări2. Consiliul Local ......................───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────     TOTAL A:─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── *) Se completează, după caz: Judeţean sau General al Municipiului Bucureşti.                                                                  - mii lei -───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────     0 1 2 3 4 5 6 7 8───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────B. Lucrări noi1. Consiliul Local ........a) Planul urbanistic   general(elaborare/actualizare)- studii de fundamentare- situaţia existenta- reglementări şi propunerib) Regulamentul local de   urbanism(elaborare/actualizare)- zone functionale- reglementări───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────     TOTAL B:───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────           Preşedinte, Întocmit,       .................. Direcţia de urbanism                                            şi amenajarea teritoriului                                            a judeţului ................  +  Anexa 2  +  Anexa 2-------la normele metodologice-----------------------Consiliul .........................*)*Font 7*                   Se aprobă Vizat                Secretar de stat Director general  Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Direcţia generală dezvoltare teritorială                                          DECONT JUSTIFICATIV                 privind fundamentarea necesarului de alocaţii bugetare pe luna .../20...                              pentru elaborarea sau actualizarea planurilor                        urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism                                                                                  - lei - ┌────┬─────────────────────────────────┬─────────────────┬───────────────┬────────────────┬────────────┬────────────┐ │Nr. │ Beneficiarul │ Numărul şi data │Numărul şi data│Numărul contului│ Stadiul │Disponibilul│ │crt.│ Denumirea lucrării │ depunerii │ contractului │ şi banca │şi valoarea │ la finele │ │ │ │ documentelor la │ │ beneficiarului │ lucrărilor │ lunii │ │ │ │Consiliul .....*)│ │ │ executate │ precedente │ ├────┼─────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────────┼────────────────┼────────────┼────────────┤ │1. │Consiliul Local .... │ │ │ │ │ │ │a) │Planul urbanistic general │ │ │ │ │ │ │b) │Regulamentul local de urbanism │ │ │ │ │ │ ├────┴─────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────────┼────────────────┼────────────┼────────────┤ │Total Consiliul Local .... │ │ │ │ │ │ ├────┬─────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────────┼────────────────┼────────────┼────────────┤ │2. │Consiliul Local ...... │ │ │ │ │ │ │a) │...................... │ │ │ │ │ │ │b) │...................... │ │ │ │ │ │ ├────┴─────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────────┼────────────────┼────────────┼────────────┤ │Total Consiliul Local ..... │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────────┼────────────────┼────────────┼────────────┤ │........................... │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────┼───────────────┼────────────────┼────────────┼────────────┤ │Total Consiliul ..........*) │ │ │ │ │ │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────┴───────────────┴────────────────┴────────────┴────────────┘-------    *) Se completează, după caz: "Judeţean" sau "General al Municipiului Bucureşti".    Răspundem pentru legalitatea, necesitatea, oportunitatea, realitatea şi exactitatea datelor.    Preşedinte, Control financiar preventiv propriu Arhitect-şef  ................. Director, .................                                      ....................-------------Anexa 2 la Normele metodologice a fost înlocuită cu anexa din HOTĂRÂREA nr. 273 din 31 martie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 15 aprilie 2010, conform pct. 15 al art. I din acelaşi act normativ.------------