ORDIN nr. 84 din 13 aprilie 2011privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea lucrărilor de examinare a soiurilor pentru care se solicită înscrierea în Catalogul oficial naţional al soiurilor de plante de cultură din România şi în Lista recomandată a soiurilor, precum şi pentru verificarea purităţii varietale a soiurilor multiplicate
EMITENT
  • MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 20 aprilie 2011



    Având în vedere Referatul de aprobare nr. 70.624 din 7 aprilie 2011 al Direcţiei generale politici în sectorul vegetal,în baza prevederilor art. 36 din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată,în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.  +  Articolul 1Se aprobă tarifele pentru efectuarea lucrărilor de examinare a soiurilor pentru care se solicită înscrierea în Catalogul oficial naţional al soiurilor de plante de cultură din România şi în Lista recomandată a soiurilor, precum şi pentru verificarea purităţii varietale a soiurilor multiplicate, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul 2La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 717/2008 privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea lucrărilor de examinare a soiurilor pentru care se solicită înscrierea în Catalogul oficial naţional al soiurilor de plante de cultură din România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 5 decembrie 2008, cu completările ulterioare, se abrogă.  +  Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,Valeriu TabărăBucureşti, 13 aprilie 2011.Nr. 84.  +  Anexa 1 TARIFEpentru efectuarea lucrărilor de examinare a soiurilorpentru care se solicită înscrierea în Catalogul oficial naţionalal soiurilor de plante de cultură din România şi înLista recomandată a soiurilor, precum şi pentru verificareapurităţii varietale a soiurilor multiplicateTarifele de testare pe specii (lei/an de testare, soi şi localitate)
      SpeciaTeste efectuate *
      D.U.S.V.A.U.T. Pr.C. C. P.P. B.L.R.
      Înscrierea la testare pentru toate speciile   210 lei/soi        
      CULTURI DE CÂMP            
      Cereale păioase de toamnă925315170125460  
      Grâu de toamnă925315170125460500
      Orz de toamnă925315170125460420
      Orzoaică de toamnă925315170125460420
      Cereale păioase de primăvară925315170125460  
      Orzoaică de primăvară925315170125460420
      Orez15951260630420800  
      Porumb1050380190125525460
      Porumb modificat genetic1050755380   525  
      Sorg boabe1050315170125525  
      Mazăre925315170125460  
      Fasole925315170125460  
      Soia925315170125460460
      Soia modificată genetic1050755380      
      Floarea-soarelui925380190125460460
      Ricin1050380190125525  
      Rapiţă pentru ulei92527514790460380
      In pentru ulei925315170125460  
      In + cânepă fibră925315170125460  
      Bumbac1050380190125525  
      Cartof1345525273175670570
      Sfeclă de zahăr925380190125460  
      Plante furajere anuale1050380190150525  
      Plante furajere perene1050380190150525  
      Lucernă1050380190150525420
      Sfeclă furajeră1050315170125525  
      Tutun1810670335210925  
      Plante medicinale şi aromatice1050400210150525  
      LEGUME DE CÂMP            
      Varză timpurie, de vară şi conopidă1050     125525  
      Varză de toamnă, creaţă, roşie şi gulie1050     105525  
      Morcov1050     125525  
      Pătrunjel, păstârnac, sfeclă roşie1050     105525  
      Ridichi de lună525     85275  
      Ridichi de vară-toamnă525     85275  
      Ţelină1300     150670  
      Ceapă ceaclama şi praz1050     125525  
      Usturoi1050     105525  
      Castraveţi şi dovlecei1300     150670  
      Dovleac1050     125525  
      Pepene galben1300     150670  
      Pepene verde1300     150670  
      Tomate nedeterminate1805     210925  
      Tomate determinate şi vinete1555     150800  
      Ardei1555     170800  
      Mazăre şi bob800     105400  
      Fasole pitică1050     125525  
      Fasole urcătoare1554     170800  
      Bame800     105400  
      Salată1050     105525  
      Spanac525     85252  
      LEGUME PENTRU SERĂ            
      Varză1300         650
      Gulioare1300         650
      Castraveţi lungi2080         1050
      Castraveţi cornişon - ciclul I1830         925
      Castraveţi cornişon - ciclul II1555         800
      Tomate - ciclul I2310         1175
      Tomate - ciclul II2100         1050
      Vinete1555         800
      Ardei1830         925
      Fasole urcătoare800         400
      Salată800         400
      LEGUME PENTRU SOLARII            
      Varză800         400
      Castraveţi cornişon800         400
      Tomate1050         525
      Vinete800         400
      Ardei925         460
      Fasole525         275
      Salată525         275
      POMI ŞI ARBUŞTI FRUCTIFERI            
      Seminţoase630          
      Sâmburoase670          
      Nucifere630          
      Portaltoi545          
      Arbuşti fructiferi630          
      VIŢĂ-DE-VIE            
      Soiuri pentru vin735          
      Soiuri pentru masă735          
      Portaltoi545          
      CĂPŞUN, HAMEI            
      Căpşun630          
      Hamei735          
      PLANTE ORNAMENTALE            
      Flori anuale630          
      Flori bienale630          
      Plante de seră1470          
      Arbuşti ornamentali630          
      SPECII ENERGETICE925          
      Testarea în câmp a rezistenţei la erbicide şi insecto-fungicide pentru soiurile aparţinând tuturor speciilor1.930 lei/soi        
      Testarea în câmp a rezistenţei la dăunători pentru soiurile aparţinând tuturor speciilor1.930 lei/soi        
      Tarife anuale de menţinere în Catalogul oficial naţional al soiurilor de plante de cultură din România:          
      - anii I-V210 lei/soi        
      - anii VI-X315 lei/soi        
      - peste 10 ani420 lei/soi        
      Eliberarea certificatului de înregistrare a soiului210 lei/soi        
      Raport testare D.U.S.**1.010 lei/soi        
    --------- Notă *) - D.U.S. - distinctivitate, uniformitate, stabilitate;- V.A.U. - valoare agronomică şi de utilizare;- T. Pr. - teste preliminare;- C. C. P. - culturi comparative în condiţii de producţie;- P. B. - puritatea varietală a soiurilor - tarif/partidă;- L.R. - pentru Lista recomandată a soiurilor. Notă **) Eliberarea raportului D.U.S. privind un soi testat deja la Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS), la solicitarea unei autorităţi [în conformitate cu reglementările Uniunii Internaţionale pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante (UPOV) şi Oficiului Comunitar pentru Soiurile de Plante (CPVO)].Analize de laborator efectuate pentrustabilirea valorii agronomice şi de utilizare
      SpeciaDenumirea analizeiMetoda utilizatăLei/analiză
      Grâu comun, grâu dur, orz, secară, ovăz, soia, fasole, mazăreDeterminarea umidităţiiUscare la etuvă45
      Grâu comun, grâu dur, orz, secară, ovăz, soia, fasole, mazăre, arahide, plante furajereDeterminarea conţinutului în proteineMetoda Kjeldahl85
      Grâu comunDeterminarea cenuşii totaleCalcinare105
      Grâu comun, grâu durDeterminarea glutenului umed, uscat şi a indicelui glutenicMetoda standardizată65
      Grâu comunFarinogramaMetoda standardizată105
      Grâu comunDeterminarea volumului pâiniiMetoda standardizată45
      Grâu comunDeterminarea porozităţii pâiniiMetoda standardizată45
      Grâu comunDeterminarea elasticităţii miezului pâiniiMetoda standardizată45
      Grâu comunDeterminarea corpurilor străineMetoda standardizată45
      Grâu comunPregătirea probelor pentru analizăMetoda standardizată45
      Grâu comunDeterminarea indicelui de sedimentareTestul Zeleny - metoda standardizată45
      Grâu comun, grâu durDeterminarea indicelui de cădereTestul Falling Number - metoda standardizată45
      FasoleProcentul de cojiMetoda standardizată45
      Fasole, cartofTestul de fierbereMetoda standardizată45
      CartofDeterminarea amidonului fizicMetoda standardizată45
      CartofTest de prăjire a cipsurilorMetoda standardizată65
      CartofTest de oxidareMetoda standardizată45
      Plante oleaginoase şi porumbDeterminarea în laborator a conţinutului în ulei pentru soiurile aparţinând tuturor speciilorMetoda standardizată65
     +  Anexa 2 TARIFEpentru efectuarea lucrărilor de examinare asoiurilor pentru care se solicită înscriereaîn Catalogul oficial naţional al soiurilor deplante de cultură din România şi în Lista recomandatăa soiurilor, precum şi pentru verificareapurităţii varietale a soiurilor multiplicateTarifele de testare pe specii (euro/an de testare, soi şi localitate)
      SpeciaTeste efectuate *
        D.U.S.V.A.U.T. Pr.C. C. P.P. B.L.R.
      Înscrierea la testare pentru toate speciile     210 lei/soi      
      CULTURI DE CÂMP            
      Cereale păioase de toamnă220754030110  
      Grâu de toamnă220754030110120
      Orz de toamnă220754030110100
      Orzoaică de toamnă220754030110100
      Cereale păioase de primăvară220754030110  
      Orzoaică de primăvară220754030110100
      Orez380300150100190  
      Porumb250904530125110
      Porumb modificat genetic25018090   125  
      Sorg boabe250754030125  
      Mazăre220754030110  
      Fasole220754030110  
      Soia220754030110110
      Soia modificată genetic25018090      
      Floarea-soarelui220904530110110
      Ricin250904530125  
      Rapiţă pentru ulei22065352211090
      In pentru ulei220754030110  
      In + cânepă fibră220754030110  
      Bumbac250904530125  
      Cartof3201256542160135
      Sfeclă de zahăr220904530110  
      Plante furajere anuale250904535125  
      Plante furajere perene250904535125  
      Lucernă250904535125100
      Sfeclă furajeră250754030125  
      Tutun4301608050220  
      Plante medicinale şi aromatice250955035125  
      LEGUME DE CÂMP            
      Varză timpurie, de vară şi conopidă250     30125  
      Varză de toamnă, creaţă, roşie şi gulie250     25125  
      Morcov250     30125  
      Pătrunjel, păstârnac, sfeclă roşie250     25125  
      Ridichi de lună125     2065  
      Ridichi de vară-toamnă125     2065  
      Ţelină310     35160  
      Ceapă ceaclama şi praz250     30125  
      Usturoi250     25125  
      Castraveţi şi dovlecei310     35160  
      Dovleac250     30125  
      Pepene galben310     35160  
      Pepene verde310     35160  
      Tomate nedeterminate430     50220  
      Tomate determinate şi vinete370     35190  
      Ardei370     40190  
      Mazăre şi bob190     2595  
      Fasole pitică250     30125  
      Fasole urcătoare370     40190  
      Bame190     2595  
      Salată250     25125  
      Spanac125     2060  
      LEGUME PENTRU SERĂ            
      Varză310       155  
      Gulioare310       155  
      Castraveţi lungi495       250  
      Castraveţi cornişon - ciclul I435       220  
      Castraveţi cornişon - ciclul II370       190  
      Tomate - ciclul I550       280  
      Tomate - ciclul II500       250  
      Vinete370       190  
      Ardei435       220  
      Fasole urcătoare190       95  
      Salată190       95  
      LEGUME PENTRU SOLARII            
      Varză190       95  
      Castraveţi cornişon190       95  
      Tomate250       125  
      Vinete190       95  
      Ardei220       110  
      Fasole125       65  
      Salată125       65  
      POMI ŞI ARBUŞTI FRUCTIFERI            
      Seminţoase150          
      Sâmburoase160          
      Nucifere150          
      Portaltoi130          
      Arbuşti fructiferi150          
      VIŢĂ-DE-VIE            
      Soiuri pentru vin175          
      Soiuri pentru masă175          
      Portaltoi130          
      CĂPŞUN, HAMEI            
      Căpşun150          
      Hamei175          
      PLANTE ORNAMENTALE            
      Flori anuale150          
      Flori bienale150          
      Plante de seră350          
      Plante de seră350          
      Arbuşti ornamentali150          
      SPECII ENERGETICE220          
      Testarea în câmp a rezistenţei la erbicide şi insecto-fungicide pentru soiurile aparţinând tuturor speciilor460 euro/soi      
      Testarea în câmp a rezistenţei la dăunători pentru soiurile aparţinând tuturor speciilor460 euro/soi      
      Tarife anuale de menţinere în Catalogul oficial naţional al soiurilor de plante de cultură din România:        
      - anii I-V50 euro/soi      
      - anii VI-X75 euro/soi      
      - peste 10 ani100 euro/soi      
      Eliberarea certificatului de înregistrare a soiului50 euro/soi      
      Raport testare D.U.S.**240 euro/soi      
    --------- Notă *) - D.U.S. - distinctivitate, uniformitate, stabilitate;- V.A.U. - valoare agronomică şi de utilizare;- T. Pr. - teste preliminare;- C. C. P. - culturi comparative în condiţii de producţie;- P. B. - puritatea varietală a soiurilor - tarif/partidă;- L.R. - pentru Lista recomandată a soiurilor. Notă **) Eliberarea raportului D.U.S. privind un soi testat deja la Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS), la solicitarea unei autorităţi [în conformitate cu reglementările Uniunii Internaţionale pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante (UPOV) şi Oficiului Comunitar pentru Soiurile de Plante (CPVO)]. Analize de laborator efectuate pentrustabilirea valorii agronomice şi de utilizare
      SpeciaDenumirea analizeiMetoda utilizatăEuro/analiză
      Grâu comun, grâu dur, orz, secară, ovăz, soia, fasole, mazăreDeterminarea umidităţiiUscare la etuvă10
      Grâu comun, grâu dur, orz, secară, ovăz, soia, fasole, mazăre, arahide, plante furajereDeterminarea conţinutului în proteineMetoda Kjeldahl20
      Grâu comunDeterminarea cenuşii totaleCalcinare25
      Grâu comun, grâu durDeterminarea glutenului umed, uscat şi a indicelui glutenicMetoda standardizată15
      Grâu comunFarinogramaMetoda standardizată25
      Grâu comunDeterminarea volumului pâiniiMetoda standardizată10
      Grâu comunDeterminarea porozităţii pâiniiMetoda standardizată10
      Grâu comunDeterminarea elasticităţii miezului pâiniiMetoda standardizată10
      Grâu comunDeterminarea corpurilor străineMetoda standardizată10
      Grâu comunPregătirea probelor pentru analizăMetoda standardizată10
      Grâu comunDeterminarea indicelui de sedimentareTestul Zeleny - metoda standardizată10
      Grâu comun, grâu durDeterminarea indicelui de cădereTestul Falling Number - metoda standardizată10
      FasoleProcentul de cojiMetoda standardizată10
      Fasole, cartofTestul de fierbereMetoda standardizată10
      CartofDeterminarea amidonului fizicMetoda standardizată10
      CartofTest de prăjire a cipsurilorMetoda standardizată15
      CartofTest de oxidareMetoda standardizată10
      Plante oleaginoase şi porumbDeterminarea în laborator a conţinutului în ulei pentru soiurile aparţinând tuturor speciilorMetoda standardizată15
    ------