DECIZIE nr. 157 din 8 februarie 2011referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 şi art. 52 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 17 martie 2011



    Augustin Zegrean - preşedinteAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorMircea Ştefan Minea - judecătorIulia Antoanella Motoc - judecătorIon Predescu - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorTudorel Toader - judecătorMarieta Safta - prim-magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 şi art. 52 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie invocată de Emil Balaure în Dosarul nr. 2.888/99/2009 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât criticile autorului privesc, în realitate, completarea textelor de lege ce formează obiectul acesteia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 20 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.888/99/2009, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 şi art. 52 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie invocată de Emil Balaure.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 51 şi art. 52 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece împiedică recuzarea întregii instanţe. În ceea ce priveşte art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, se arată că încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece împiedică sesizarea directă a Curţii Constituţionale, impunând ca aceasta să se facă prin intermediul instanţei de judecată pe rolul căreia se află dosarul cauzei, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, "permite judecătorilor incorecţi şi corupţie să blocheze sesizarea Curţii Constituţionale".Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, se constată că, deşi, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, acesta îl constituie, cât priveşte Legea nr. 47/1992, dispoziţiile art. 23 alin. (4), în realitate sunt criticate prevederile art. 29 alin. (4) din acest act normativ. Se constată, totodată, că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 au fost modificate prin art. I pct. 2 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei fiind însă păstrată şi în noua redactare a textului. Legea nr. 47/1992 a fost republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010.Astfel fiind, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 51 şi art. 52 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.Textele legale criticate au următorul cuprins:- art. 51 din Codul de procedură penală: "În cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declaraţie de abţinere, poate fi recuzată atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, de oricare dintre părţi, de îndată ce partea a aflat despre existenţa cazului de incompatibilitate.Recuzarea se formulează oral sau în scris, cu arătarea pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate invocat şi a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzării. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecători care compun completul de judecată.Nerespectarea condiţiilor prevăzute în alin. 2 sau recuzarea aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate şi pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formulării unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsă atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constată de completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat.Completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunţă asupra măsurilor preventive.";- art. 52 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală: "Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţă, iar dacă se găseşte necesar, şi părţile, precum şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se cere.Când abţinerea sau recuzarea priveşte cazul prevăzut în art. 46 şi 49 alin. 1, instanţa, admiţând recuzarea, stabileşte care dintre persoanele arătate în menţionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.";- art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992: "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, se constată că dispoziţiile din Codul de procedură penală criticate nu aduc nicio atingere liberului acces la justiţie şi nici dreptului părţilor la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea modului de formulare a cererilor de recuzare, realizată prin aceste texte de lege, are menirea de a asigura deplina realizare a drepturilor constituţionale invocate. Stabilind că "cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecători care compun completul de judecată", precum şi faptul că este inadmisibilă recuzarea aceleiaşi persoane "pentru acelaşi caz de incompatibilitate şi pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formulării unei cereri anterioare de recuzare", legiuitorul a avut în vedere limitarea abuzului de drept şi a posibilităţilor de tergiversare a soluţionării cauzelor, în deplină concordanţă cu cerinţele dreptului la un proces echitabil. De altfel, reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare, în ansamblu, reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri, respectiv pentru soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin împiedicarea tergiversării acestora, corespunzător cerinţelor impuse de art. 21 din Legea fundamentală. În acelaşi sens Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 198 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2007, şi Decizia nr. 380 din 25 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 22 aprilie 2008, ale căror considerente sunt valabile şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi.Tot astfel, prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 au mai format obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, din perspectiva unor critici similare. Respingând, prin Decizia nr. 840 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 6 august 2008, excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile legale criticate sunt norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa judecătorească, al cărei rol este numai acela de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, instanţa având obligaţia de a respinge ca inadmisibile acele excepţii care nu îndeplinesc cerinţele legii. Pentru aceste considerente, care îşi menţin valabilitatea, Curtea nu a reţinut pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, reglementată de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 şi art. 52 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie invocată de Emil Balaure în Dosarul nr. 2.888/99/2009 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta----