DECIZIE nr. 234 din 9 martie 2010referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 92 alin. 2, 3 şi 4 şi ale art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 241 din 15 aprilie 2010



    Ioan Vida - preşedinteNicolae Cochinescu - judecătorAspazia Cojocaru - judecătorAcsinte Gaspar - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorIon Predescu - judecătorTudorel Toader - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorAugustin Zegrean - judecătorSimona Ricu - procurorMaria Bratu - magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 92 alin. 2, 3 şi 4 şi ale art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicu Zicu în Dosarul nr. 1.036/204/2008 al Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 92 alin. 2, 3 şi 4 din Codul de procedură civilă şi ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 317 alin. 1 pct. 1 din acelaşi cod, întrucât excepţia referitoare la aceste prevederi nu este motivată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 25 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.036/204/2008, Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 92 alin. 2, 3 şi 4 şi ale art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicu Zicu într-un proces având ca obiect o contestaţie în anulare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin art. 16, art. 21, art. 24, art. 26, art. 28, art. 53 şi art. 124 din Constituţie, deoarece, pe de o parte, creează posibilitatea sustragerii actelor de procedură de către persoane rău-intenţionate, iar pe de altă parte, prin afişarea unor asemenea acte se violează secretul corespondenţei şi se aduce atingere vieţii intime a destinatarilor.Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 92 alin. 2, 3 şi 4 şi art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următoarea redactare:- Art. 92 alin. 2, 3 şi 4: "Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citaţia sau, primind-o, nu voieşte ori nu poate să semneze adeverinţa de primire, agentul va lăsa citaţia în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afişa pe uşa locuinţei acestuia, încheind despre acestea proces-verbal.Dacă cel citat nu se găseşte la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuieşte, agentul va înmâna citaţia, în primul caz, unei persoane din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuieşte cu dânsul sau care, în mod obişnuit, primeşte corespondenţa, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului ori celui ce în mod obişnuit îl înlocuieşte; persoana care primeşte citaţia va semna adeverinţa de primire, agentul certificându-i identitatea şi semnătura şi încheind proces-verbal despre cele urmate.Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverinţa de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citaţia în mâna lor; dacă cei arătaţi nu voiesc să primească citaţia sau sunt lipsă, agentul va afişa citaţia, fie pe uşa locuinţei celui citat, fie, dacă nu are indicaţia apartamentului sau camerei locuite, pe uşa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.";Art. 317 alin. 1 pct. 1: "(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii."Dispoziţiile constituţionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 26 privind viaţa intimă familială şi privată, art. 28 referitor la secretul corespondenţei, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 - Înfăptuirea justiţiei.Examinând excepţia, Curtea reţine că prevederile de lege criticate în prezenta cauză au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 813 din 19 mai 2009 şi Decizia nr. 864 din 16 iunie 2009, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6 august 2009, Curtea a statuat că prevederile art. 92 alin. 2, 3 şi 4 din Codul de procedură civilă constituie excepţii de la regula generală a înmânării în mod direct şi personal a citaţiei sau a oricărui alt act de procedură, prevăzută de art. 92 alin. 1 din Codul de procedură civilă, comunicarea prin afişare fiind operantă numai în situaţiile în care destinatarul, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citaţia sau, primind-o, nu voieşte să semneze adeverinţa de primire sau, în cazul în care negăsindu-se la domiciliu, persoanele îndreptăţite să primească actul procedural refuză sau ele însele sunt lipsă.Curtea a considerat că aceste excepţii nu sunt de natură a afecta vreun drept constituţional, ci reprezintă modalităţi derogatorii de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situaţia obiectiv diferită a persoanelor citate.Totodată, Curtea a decis că obligaţia părţilor de a-şi exercită drepturile procesuale cu respectarea dispoziţiilor stabilite de lege, referitoare la comunicarea actelor de procedură, reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor reglementări care să prevină abuzurile servind unei bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.În ce priveşte constituţionalitatea prevederilor art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 1.452 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 16 decembrie 2009, Curtea a reţinut că prevederile art. 317 din Codul de procedură civilă nu au în vedere hotărârile judecătoreşti susceptibile de a fi atacate pe căile ordinare de atac, care oferă părţilor cadrul procesual adecvat în care să îşi poată exercita, cu diligenţă, drepturile procesuale de pe poziţii de egalitate, ci se referă la hotărârile irevocabile, împotriva cărora mai pot fi exercitate doar căile extraordinare de atac, aşa cum este cazul contestaţiei în anulare. Legiuitorul a prevăzut cazurile în care poate fi atacată o hotărâre irevocabilă pe calea contestaţiei în anulare, tocmai pentru a garanta echitatea actului de justiţie şi pentru a-l pune pe justiţiabilul care nu a putut invoca, din motive, desigur, neimputabile lui, nelegalitatea citării, într-o situaţie egală cu cel care a invocat aceste motive în apel sau în recurs, cu intenţia de a crea un tratament juridic egal între aceştia.De asemenea, Curtea a mai reţinut că, odată invocate pe calea apelului sau a recursului, aceste motive urmează a fi cenzurate de către instanţă, care se va pronunţa asupra lor, astfel încât nepronunţarea asupra acestor motive în faza recursului dă posibilitatea părţii interesate să le invoce în cadrul contestaţiei în anulare, potrivit art. 317 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Din moment ce partea a putut invoca aceste motive pe calea apelului sau a recursului, ar fi de prisos să i se mai acorde încă o dată această posibilitate pe calea contestaţiei în anulare.Considerentele reţinute de Curte în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 92 alin. 2, 3 şi 4 şi art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicu Zicu în Dosarul nr. 1.036/204/2008 al Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 martie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu___________