ORDIN nr. 556 din 4 mai 2009privind modificarea art. 28 din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 7 mai 2009



    Având în vedere Referatul Direcţiei planificarea sistemului sanitar şi politici salariale nr. IB 3.492/2009,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:  +  Articolul IArticolul 28 din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 26 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 28. - (1) La nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti se asigură permanenţa după următorul program:- între ora de terminare a programului zilnic de activitate şi ora de începere a programului din ziua următoare în zilele lucrătoare;- cu o durată de 24 de ore în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale şi în celelalte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează. (2) Permanenţa se asigură de personalul de specialitate medico-sanitar din compartimentele aflate în subordinea directorului executiv adjunct sănătate publică şi programe, în subordinea directorului executiv adjunct pentru control în sănătate publică şi din cadrul laboratoarelor. (3) În cazul evenimentelor de sănătate publică cu impact asupra stării de sănătate a populaţiei, persoana care asigură permanenţa la sediul direcţiei de sănătate publică cheamă în unitate, prin sistemul de chemări de la domiciliu, medici de specialitate. (4) Pentru medicii în specialităţi paraclinice din cadrul compartimentelor aflate în subordinea directorului executiv adjunct sănătate publică şi programe, în subordinea directorului executiv adjunct pentru control în sănătate publică şi din cadrul laboratoarelor, care în situaţii deosebite pot fi chemaţi la sediul direcţiei de sănătate publică, se va completa în mod corespunzător fişa postului. (5) Activitatea prestată la sediul direcţiei de sănătate publică pentru asigurarea permanenţei se compensează cu timp liber corespunzător."  +  Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul sănătăţii,Ion BazacBucureşti, 4 mai 2009.Nr. 556.__________