REGULAMENT din 27 iunie 2008 (*actualizat*)de organizare şi functionare a Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementari specifice(actualizat până la data de 25 martie 2009*)
EMITENT
  • MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR




  • --------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 9 iulie 2008. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 25 martie 2009, cu modificările şi completările aduse de ORDINUL nr. 487 din 11 martie 2009.**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Prin HOTĂRÂREA nr. 34 din 22 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 52 din 28 ianuarie 2009 s-a dispus organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice.Prin HOTĂRÂREA nr. 1.720 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 6 ianuarie 2009 s-a dispus organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei.HOTĂRÂREA nr. 11 din 16 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 23 ianuarie 2009 a reglementat organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.Începând cu data de 24 decembrie 2008, prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 221 din 23 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 24 decembrie 2008, s-a înfiinţat Ministerul Administraţiei şi Internelor prin reorganizarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.Înlocuirea denumirii acestor ministere s-a realizat direct în textul formei actualizate.I. Prevederi generale  +  Articolul 1Autorizarea operatorilor economici să desfăşoare activităţi în regim duty-free şi/sau duty-free diplomatic, autorizarea funcţionării unităţilor emitente de tichete de masă, autorizarea funcţionării unităţilor emitente de tichete-cadou şi tichete de creşă, precum şi autorizarea unităţilor emitente de tichete de vacanţă, denumiţi în continuare operatori, se realizează prin intermediul Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice, denumită în continuare comisie, structură interdepartamentală care îşi desfăşoară activitatea în sediul Ministerului Finanţelor Publice.------------Art. 1 a fost modificat de pct. 7 al art. II din ORDINUL nr. 487 din 11 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 25 martie 2009.  +  Articolul 2Activitatea curentă a comisiei se realizează prin intermediul direcţiei de specialitate cu atribuţii de management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.  +  Articolul 3 (1) Comisia îşi desfăşoară activitatea şi poate lua hotărâri în prezenţa a cel puţin 5 din numărul membrilor săi. (2) Deciziile comisiei sunt obligatorii pentru toţi operatorii economici din domeniile cu reglementări specifice - operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi în regim duty-free şi/sau duty-free diplomatic, operatorii economici care funcţionează ca unităţi emitente de tichete de masă, operatorii economici care funcţionează ca unităţi emitente de tichete-cadou şi tichete de creşă, precum şi operatorii economici care funcţionează ca unităţi emitente de tichete de vacanţă.------------Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 8 al art. II din ORDINUL nr. 487 din 11 martie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 25 martie 2009.II. Organizarea şedinţelor de lucru ale comisiei  +  Articolul 4 (1) Comisia se întruneşte, de regulă, de două ori pe lună pentru analiza situaţiilor care impun luarea unei decizii. (2) Comisia va fi convocată de preşedintele sau vicepreşedintele acesteia, inclusiv la propunerea direcţiei de specialitate cu atribuţii de management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.  +  Articolul 5 (1) Direcţia de specialitate cu atribuţii de management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice va pune la dispoziţia membrilor comisiei, cu cel puţin două zile lucrătoare înainte, ordinea de zi şi documentaţiile aferente. (2) Documentaţia constă, în principal, în: a) solicitări în vederea autorizării, susţinute de actele necesare; b) sesizări primite de la organele cu atribuţii de control; c) sesizări din partea operatorilor etc.  +  Articolul 6 (1) Întreaga documentaţie va fi prezentată în plenul comisiei. (2) Fiecare documentaţie va fi prezentată printr-o notă care va cuprinde propunerea de soluţionare formulată de direcţia de specialitate cu atribuţii de management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi va fi semnată de către directorul acesteia sau de înlocuitorul său, după caz.  +  Articolul 7 (1) Comisia va analiza fiecare documentaţie transmisă, cu respectarea prevederilor prezentului regulament şi a legislaţiei în vigoare. (2) Direcţia de specialitate cu atribuţii de management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau comisia are dreptul de a solicita orice alte documente, declaraţii sau informaţii, atât de la operatorii solicitanţi, cât şi de la alţi operatori sau instituţii ale statului. (3) Comisia va respinge orice solicitare de autorizare în situaţia în care nu sunt întrunite elementele de admitere a acesteia.  +  Articolul 8 (1) Deciziile vor fi luate de către comisie cu votul majorităţii simple din numărul de membri prezenţi şi vor fi validate prin semnarea de către toţi membrii prezenţi a procesului-verbal în care sunt menţionate acestea. (2) Deciziile se semnează de către preşedintele sau de către vicepreşedintele acesteia.  +  Articolul 9 (1) La şedinţele comisiei participă şeful serviciului de specialitate şi un expert din cadrul aceluiaşi serviciu, care va consemna într-un registru de procese-verbale aspectele analizate şi toate deciziile adoptate în cadrul şedinţei. (2) La lucrările comisiei poate fi invitat, după caz, câte un reprezentant din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor, a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, precum şi câte un reprezentant al patronatelor legal înfiinţate, al Asociaţiei duty-free din România, punctele de vedere exprimate de aceşti reprezentanţi în cadrul lucrărilor comisiei având caracter consultativ. (3) Reprezentanţii asociaţiilor profesionale sau patronale în domeniu participă la analiza cazurilor supuse dezbaterilor comisiei, dar nu vor participa la luarea deciziei de către membrii acesteia.III. Deciziile comisiei  +  Articolul 10 (1) Deciziile comisiei sunt acte administrative emise numai în formă scrisă. (2) Deciziile cuprind următoarele elemente: a) denumirea comisiei; b) data la care a fost emisă; c) datele de identificare ale operatorului; d) obiectul actului administrativ; e) motivele de fapt; f) temeiul de drept; g) numele şi semnătura preşedintelui sau ale vicepreşedintelui comisiei, după caz; h) ştampila comisiei; i) posibilitatea de a fi contestată, calea de atac şi termenul în care aceasta poate fi exercitată.  +  Articolul 11 (1) Decizia trebuie comunicată operatorului căruia îi este destinată. (2) Comunicarea deciziei se realizează astfel: a) prin prezentarea operatorului sau a persoanei împuternicite de către acesta, după caz, la sediul direcţiei de specialitate cu atribuţii de management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau la sediul autorităţii fiscale aparţinând Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, responsabilă cu administrarea din punct de vedere fiscal a operatorului sau a persoanei împuternicite de către acesta, după caz, şi primirea actului administrativ de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea sub semnătură a actului administrativ de către persoanele împuternicite de autoritatea fiscală aparţinând Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, responsabilă cu administrarea din punct de vedere fiscal a operatorului sau a persoanei împuternicite de către acesta, după caz, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poştă, la domiciliul fiscal al operatorului sau al persoanei împuternicite de către acesta, după caz, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ şi confirmarea primirii acestuia, data comunicării fiind data confirmării primirii actului administrativ; d) prin publicitate. (3) În cazul în care comunicarea deciziei nu a fost posibilă potrivit dispoziţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a)-c), se va recurge la comunicarea prin publicitate, prin afişarea la sediul autorităţii fiscale aparţinând Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, responsabilă cu administrarea din punct de vedere fiscal a operatorului sau a persoanei împuternicite de către acesta, după caz, a unei copii a deciziei emise pe numele acestuia. Decizia se consideră comunicată în termen de 15 de zile de la data afişării.  +  Articolul 12Decizia produce efecte din momentul în care este comunicată operatorului sau persoanei împuternicite de către acesta, după caz, sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.  +  Articolul 13Lipsa unuia dintre elementele deciziei referitoare la calitatea persoanei care semnează actul administrativ, numele şi prenumele ori denumirea operatorului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii preşedintelui ori vicepreşedintelui comisiei atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se constată de instanţa judecătorească de contencios administrativ în condiţiile legii.  +  Articolul 14Comisia poate îndrepta erorile materiale din decizie, din oficiu sau la cererea operatorului ori a persoanei împuternicite de către acesta, după caz. Decizia corectată se comunică operatorului sau persoanei împuternicite de către acesta, după caz, potrivit legii.  +  Articolul 15 (1) Împotriva deciziei comisiei se poate formula plângere prealabilă în condiţiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei comisiei, în condiţiile prezentului ordin, este calea administrativă de atac prin care se solicită autorităţii publice emitente reexaminarea deciziei.  +  Articolul 16În situaţia în care operatorul contestă decizia de suspendare, revocare ori anulare a autorizaţiei sau orice alte decizii emise de comisie, efectul deciziei se suspendă de drept până la soluţionarea contestaţiei de către comisie în cadrul procedurii prealabile prevăzute de legislaţia din domeniu.  +  Articolul 17 (1) Plângerea prealabilă se formulează în scris şi va cuprinde: a) datele de identificare ale contestatarului; b) obiectul plângerii prealabile; c) motivele de fapt şi de drept; d) dovezile pe care se întemeiază; e) semnătura contestatarului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calităţii de împuternicit al contestatarului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii. (2) Plângerea prealabilă se depune la registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice, în termenele prevăzute la art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (3) În cazul în care plângerea prealabilă este depusă la un organ necompetent din cadrul autorităţii fiscale, aceasta va fi înaintată, în termen de 5 zile de la data primirii, direcţiei de specialitate cu atribuţii de management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.  +  Articolul 18Plângerea prealabilă poate fi retrasă de contestatar până la soluţionarea acesteia. Comisia va comunică contestatarului decizia prin care se ia act de renunţarea la plângerea prealabilă.  +  Articolul 19 (1) În soluţionarea plângerii prealabile, comisia se pronunţă prin decizie. (2) Decizia emisă în soluţionarea plângerii prealabile este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.  +  Articolul 20 (1) Decizia de soluţionare a plângerii prealabile se emite în formă scrisă şi va cuprinde: preambulul, considerentele şi dispozitivul. (2) Preambulul cuprinde: denumirea comisiei, numele şi prenumele sau denumirea contestatarului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare al plângerii prealabile la direcţia de specialitate cu atribuţii de management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi obiectul cauzei. (3) Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea comisiei în emiterea deciziei. (4) Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac şi termenul în care aceasta poate fi exercitată. (5) Decizia se semnează de către preşedintele sau vicepreşedintele comisiei, după caz.  +  Articolul 21 (1) În soluţionarea plângerii prealabile, comisia va verifica motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii deciziei atacate. Analiza plângerii prealabile se face în raport de susţinerile formulate de contestatar, de dispoziţiile legale invocate de acesta şi de documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea plângerii prealabile se face în limitele sesizării. (2) Comisia, pentru lămurirea cauzei, poate solicita punctul de vedere al direcţiilor de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice sau al altor instituţii şi autorităţi. (3) Prin soluţionarea plângerii prealabile nu se poate crea o situaţie mai grea contestatarului în propria cale de atac. (4) Contestatarul, intervenienţii sau împuterniciţii acestora pot să depună probe noi în susţinerea cauzei. (5) Comisia se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.  +  Articolul 22 (1) Prin decizie, plângerea prealabilă va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă. (2) În cazul admiterii plângerii prealabile se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat. (3) Dacă se constată neîndeplinirea unei condiţii procedurale la învestirea comisiei cu soluţionarea plângerii prealabile, aceasta va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei. (4) Plângerea prealabilă nu poate fi respinsă dacă poartă o denumire greşită.  +  Articolul 23 (1) Decizia privind soluţionarea plângerii prealabile se comunică contestatarului în formă scrisă, în condiţiile prevăzute la art. 11. (2) Deciziile emise în soluţionarea plângerilor prealabile pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă.-----------------