REGULAMENT din 21 noiembrie 1997 (*actualizat*)privind urmărirea comportării în exploatare, investiţiile în timp şi postutilizarea construcţiilor(actualizat până la data de 10 octombrie 2008*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ---------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 10 decembrie 1997. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 10 octombrie 2008, cu modificările şi completările aduse de: HOTĂRÂREA nr. 675 din 3 iulie 2002; HOTĂRÂREA nr. 102 din 30 ianuarie 2003***) abrogată de HOTĂRÂREA nr. 622 din 21 aprilie 2004; HOTĂRÂREA nr. 1.231 din 1 octombrie 2008.**) Conform art. 2 din HOTĂRÂREA nr. 675 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 11 iulie 2002, în cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcţii, precum şi în cuprinsul anexelor la aceasta denumirea "Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului" se înlocuieşte cu "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei", denumirea "Inspecţia de stat în construcţii" se înlocuieşte cu "Inspectoratul de Stat în Construcţii" şi denumirea "Comisia de Agrement Tehnic în Construcţii" se înlocuieşte cu "Comisia Naţională de Agrement Tehnic în Construcţii".***) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform art. 50, alin. (1) din HOTĂRÂREA nr. 102 din 30 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 129 din 27 februarie 2003, prezenta hotărâre intră în vigoare la 2 ani de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv în data de 27 februarie 2005. Între timp, a apărut HOTĂRÂREA nr. 622 din 21 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 11 mai 2004 care a abrogat Hotărârea Guvernului nr. 102/2003, menţinând în schimb abrogarea Regulamentul privind autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi încercări în construcţii, prevăzut în anexa nr. 6, şi Regulamentul privind certificarea de conformitate a calităţii produselor folosite în construcţii, prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 10 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.****) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.231 din 1 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 10 octombrie 2008, în tot cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, denumirea "Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului" se înlocuieşte cu denumirea "Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor".  +  Capitolul 1 Dispozitii generale  +  Articolul 1Urmarirea comportarii în exploatare, interventiile în timp şi postutilizarea construcţiilor sunt componente ale sistemului calităţii în constructii.Obiectul urmaririi comportarii în exploatare a construcţiilor şi al investitiilor în timp este evaluarea stării tehnice a construcţiilor şi menţinerea aptitudinii la exploatare pe toata durata de existenta a acestora.  +  Articolul 2Prezentul regulament stabileste cadrul general pentru desfăşurarea activităţilor privind urmarirea comportarii în exploatare, interventiile în timp şi postutilizarea construcţiilor, se aplică tuturor categoriilor de constructii şi este obligatoriu pentru toate persoanele juridice şi persoanele fizice implicate: investitori, proiectanti, executanţi, proprietari, administratori, utilizatori.  +  Articolul 3Urmarirea comportarii în exploatare a construcţiilor, interventiile în timp şi postutilizarea construcţiilor reprezinta acţiuni distincte, complementare, astfel: a) urmarirea comportarii în exploatare a construcţiilor se face în vederea depistarii din timp a unor degradari care conduc la diminuarea aptitudinii la exploatare; b) interventiile în timp asupra construcţiilor se fac pentru menţinerea sau îmbunătăţirea aptitudinii la exploatare; c) postutilizarea construcţiilor cuprinde activităţile de desfiinţare a construcţiilor în condiţii de siguranţă şi de recuperare eficienta a materialelor şi a mediului.Toate aceste acţiuni se realizează prin grija proprietarului.  +  Articolul 4Termenii specifici utilizati în prezentul regulament sunt definiti în Glosarul de termeni privind sistemul calităţii în constructii.  +  Capitolul 2 Urmarirea comportarii în exploatare a construcţiilor  +  Articolul 5Urmarirea comportarii în exploatare a construcţiilor se face prin:- urmarirea curenta;- urmarirea speciala.Modalitatile de efectuare a urmaririi curente sau a urmaririi speciale - perioade, metode, caracteristici şi parametri urmariti - se stabilesc de către proiectant sau de expert, în functie de categoria de importanţa a construcţiilor şi de alte caracteristici ale acestora şi se includ în cartea tehnica a construcţiilor, care va cuprinde, de asemenea, şi rezultatele consemnate ale acestor activităţi.  +  Articolul 6Urmarirea curenta este o activitate sistematica de observare a stării tehnice a construcţiilor, care, corelata cu activitatea de întreţinere, are scopul de a menţine aptitudinea la exploatare a acestora.Urmarirea curenta se efectueaza, pe toata durata de existenta, asupra tuturor construcţiilor, conform legii.  +  Articolul 7Urmarirea curenta se realizează prin examinare vizuala directa şi cu mijloace simple de măsurare, în conformitate cu prevederile din cartea tehnica şi din reglementarile tehnice specifice, pe categorii de lucrari şi de constructii.Activităţile de urmărire curenta se efectueaza de către personal propriu sau prin contract cu persoane fizice având pregatire tehnica în constructii, cel puţin de nivel mediu.  +  Articolul 8Urmarirea speciala cuprinde investigatii specifice regulate, periodice, asupra unor parametri ce caracterizeaza construcţia sau anumite părţi ale ei, stabiliti din faza de proiectare sau în urma unei expertizari tehnice.Urmarirea speciala se instituie la cererea proprietarului sau a altor persoane juridice sau fizice interesate, precum şi pentru constructii aflate în exploatare, cu evolutie periculoasa sau care se afla în situaţii deosebite din punct de vedere al sigurantei.  +  Articolul 9Urmarirea speciala se realizează, pe o perioadă stabilita, pe baza unui proiect sau a unei proceduri specifice, de către personal tehnic de specialitate atestat.Urmarirea speciala nu conduce la intreruperea efectuării urmaririi curente.  +  Articolul 10La constatarea, în cursul activităţilor de urmărire curenta sau speciala, a unor situaţii care depasesc limitele stabilite sau se considera ca pot afecta exploatarea în condiţii de siguranţă a construcţiei, proprietarul este obligat să solicite expertizarea tehnica.Obligaţii şi raspunderi privind urmarirea comportarii în exploatare a construcţiilor  +  Articolul 11Investitorii au urmatoarele obligaţii şi raspunderi: a) stabilesc, împreună cu proiectantul, acele constructii care se supun, urmaririi speciale, asigura intocmirea proiectului şi predarea lui proprietarilor, instiintand despre aceasta şi Inspectoratul de Stat în Constructii; b) comunică proprietarilor care preiau constructiile oblibaţiile care le revin în cadrul urmaririi speciale.--------------Art. 11 a fost modificat de art. 2 din HOTĂRÂREA nr. 675 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 11 iulie 2002, prin inlocuirea denumirii "Inspecţia de stat în constructii" cu denumirea "Inspectoratul de Stat în Constructii".  +  Articolul 12Proprietarii au urmatoarele obligaţii şi raspunderi: a) raspund de activitatea privind urmarirea comportarii în exploatare a construcţiilor, sub toate formele; asigura, după caz, personalul necesar; comanda expertizarea construcţiilor în cazurile prevăzute la art. 10, comanda proiectul de urmărire speciala şi comunică instituirea urmaririi speciale la Inspectoratul de Stat în Constructii; b) stipuleaza, în contracte, indatoririle ce decurg cu privire la urmarirea comportarii în exploatare a acestora, la înstrăinarea sau la inchirierea construcţiilor.--------------Art. 12 a fost modificat de art. 2 din HOTĂRÂREA nr. 675 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 11 iulie 2002, prin inlocuirea denumirii "Inspecţia de stat în constructii" cu denumirea "Inspectoratul de Stat în Constructii".  +  Articolul 13Proiectantii au urmatoarele obligaţii şi raspunderi: a) stabilesc, împreună cu investitorii şi/sau cu proprietarii, acele constructii care sunt supuse urmaririi speciale; b) elaboreaza, pe bază de contract cu proprietarul, documentatiile tehnice pentru urmarirea curenta şi proiectul de urmărire speciala.  +  Articolul 14Executanţii au obligaţia să efectueze urmarirea curenta a construcţiilor pe care le executa, sa monteze conform proiectului şi sa protejeze dispozitivele pentru urmarirea speciala, până la receptia construcţiilor, după care le vor preda proprietarului.  +  Articolul 15Administratorii şi utilizatorii raspund de realizarea obligaţiilor contractuale stabilite cu proprietarul privind activitatea de urmărire a comportarii în exploatare a construcţiilor.  +  Articolul 16Persoanele care efectueaza urmarirea curenta şi urmarirea speciala, denumite responsabili cu urmarirea comportarii construcţiilor, au urmatoarele obligaţii şi raspunderi: a) sa cunoasca toate detaliile privind construcţia şi sa tina la zi cartea tehnica a construcţiei, inclusiv jurnalul evenimentelor; b) să efectueze urmarirea curenta, iar pentru urmarirea speciala sa supravegheze aplicarea programelor şi a proiectelor intocmite în acest sens; c) sa sesizeze proprietarului sau administratorului situaţiile care pot determina efectuarea unei expertizari tehnice.  +  Capitolul 3 Interventiile în timp asupra construcţiilor  +  Articolul 17Interventiile în timp asupra construcţiilor au ca scop:- menţinerea fondului construit la nivelul necesar al cerințelor;- asigurarea functiunilor construcţiilor, inclusiv prin extinderea sau modificarea functiunilor initiale ca urmare a modernizarii.Lucrarile de interventie sunt: a) lucrari de întreţinere, determinate de uzura sau de degradarea normala şi care au ca scop menţinerea stării tehnice a construcţiilor; b) lucrari de refacere, determinate de producerea unor degradari importante şi care au ca scop menţinerea sau îmbunătăţirea stării tehnice a construcţiilor; c) lucrari de modernizare, inclusiv extinderi, determinate de schimbarea cerințelor faţă de constructii sau a functiunilor acestora şi care se pot realiza cu menţinerea sau îmbunătăţirea stării tehnice a construcţiilor.  +  Articolul 18Lucrarile de întreţinere constau în efectuarea, periodic, a unor remedieri sau reparari ale părţilor vizibile ale elementelor de construcţie - finisaje, straturi de uzura, straturi şi invelitori de protecţie - sau ale instalaţiilor şi echipamentelor, inclusiv inlocuirea unor piese uzate.  +  Articolul 19Lucrarile de refacere şi modernizare au la baza urmatoarele principii: a) solutiile se stabilesc numai după cunoasterea stării tehnice a construcţiilor, inclusiv a cauzelor care au produs degradari, dacă este cazul, ca rezultat al expertizarii tehnice; b) solutiile vor avea în vedere interdependenta dintre construcţie - partea existenta - şi lucrarile noi care se vor executa atât pe ansamblu, cat şi local; c) aplicarea solutiei preconizate impune verificarea permanenta a stării fizice în detaliu a construcţiei, pentru confirmarea ipotezelor avute în vedere la proiectarea lucrărilor de interventie; d) condiţiile deosebite de lucru impun o atenţie sporita privind asigurarea calităţii lucrărilor.  +  Articolul 20Lucrarile de refacere se realizează prin remediere, reparare sau consolidare, pe bază de proiect, întocmit potrivit principiilor prevăzute la art. 19 şi verificat conform prevederilor legale.În unele situaţii, în care constructiile sunt grav afectate, dacă înainte de lucrarile de refacere sunt necesare lucrari de sprijiniri provizorii, acestea vor fi executate, de asemenea, pe baza unui proiect întocmit de către expert sau de către proiectant, în urma analizarii situaţiei.  +  Articolul 21Lucrarile de modernizare se realizează, de regula, prin reconstructie, putand interveni şi reparari sau consolidari, pe baza unui proiect întocmit şi verificat conform prevederilor legale.Obligaţii şi raspunderi privind interventiile în timp asupra construcţiilor  +  Articolul 22Proprietarii au urmatoarele obligaţii şi raspunderi: a) asigura efectuarea lucrărilor de întreţinere pentru a preveni aparitia unor deteriorari importante; b) asigură realizarea proiectelor pentru lucrari de refacere sau de modernizare şi verificarea tehnica a acestora; c) asigură realizarea formelor legale pentru executarea lucrărilor şi verifica, pe parcurs şi la receptie, calitatea acestora, direct sau prin diriginti de santier autorizati.  +  Articolul 23Proiectantii au urmatoarele obligaţii şi raspunderi: a) elaboreaza, pe baza comenzii proprietarului, proiecte pentru lucrari de interventii asupra construcţiilor, în conformitate cu prevederile legale; b) elaboreaza caiete de sarcini şi instrucţiuni speciale pentru lucrarile de interventii, anexe la proiectele elaborate de ei în acest scop, care se introduc în cartea tehnica a construcţiei.  +  Articolul 24Executanţii lucrărilor de interventii asupra construcţiilor au obligaţia să respecte prevederile din proiectele elaborate în acest scop, luand toate masurile pentru asigurarea calităţii lucrărilor.  +  Articolul 25Utilizatorii construcţiilor au obligaţia să asigure efectuarea la timp a sarcinilor ce le revin în cadrul activităţii de interventii în timp asupra construcţiilor, în baza contractelor incheiate cu proprietarii.  +  Capitolul 4 Postutilizarea construcţiilor  +  Articolul 26Declanşarea activităţilor din etapa de postutilizare a unei constructii începe o dată cu iniţierea actiunii pentru desfiintarea acelei constructii, care se face: a) la cererea proprietarului; b) la cererea administratorului construcţiei, cu acordul proprietarului; c) la cererea autorităţilor administraţiei publice locale, în cazurile în care:- construcţia a fost executata fără autorizatie de construire;- construcţia nu prezinta siguranţa în exploatare şi nu poate fi reabilitata din acest punct de vedere;- construcţia prezinta pericol pentru mediul înconjurător şi nu poate fi reabilitata pentru a se elimina acest pericol;- cerinţele de sistematizare pentru utilitate publică impun necesitatea desfiintarii construcţiei.  +  Articolul 27La constructiile proprietate publică, decizia de declasare a activităţilor din etapa de postutilizare va fi luata în baza unui studiu de fezabilitate, ţinându-se seama de cazurile prevăzute la art. 26, din care să rezulte necesitatea, oportunitatea şi eficienta economica a actiunii. Studiul respectiv va trebui să fie aprobat potrivit legii.  +  Articolul 28Desfăşurarea activităţilor şi lucrărilor din etapa de postutilizare a construcţiilor se efectueaza pe baza unei documentaţii tehnice şi a unei autorizaţii de desfiinţare, eliberata de autorităţile competente, conform legii.  +  Articolul 29Elaborarea documentatiei tehnice aferente lucrărilor de desfiinţare şi executarea lucrărilor respective se efectueaza de agentii economici cu activitate în constructii.  +  Articolul 30Documentaţia tehnica aferenta lucrărilor din etapa de postutilizare a construcţiilor va cuprinde:- planul de amplasare a construcţiilor - pozitie, dimensiuni, orientare, vecinatati -, cu indicarea construcţiei sau a părţilor de construcţie ce urmeaza a fi demolate;- planuri sau relevee, din care să rezulte destinaţia, alcatuirea construcţiei şi functiunile acesteia: planuri ale tuturor nivelurilor, secţiuni, fatade, planurile instalaţiilor interioare, intocmite la o scara convenabila;- planurile racordurilor la utilitatile exterioare - apa, canal, energie electrica, energie termica, gaze, telefon;- planurile de asigurare şi refacere a continuitatii utilitatilor exterioare pentru vecinatati, care ar trebui, eventual, să fie intrerupte la demolarea construcţiilor;- condiţii tehnice de calitate;- detalierea şi precizarea fazelor activităţilor şi lucrărilor;- proceduri tehnice pentru executarea lucrărilor de demontare şi demolare, cuprinzand descrierea detaliata a solutiilor tehnice adoptate, a tuturor operaţiunilor necesare şi măsuri de protecţie a muncii;- recomandari - la constructiile proprietate publică - privind modul de reconditionare a produselor şi a elementelor de construcţie, recuperate cu ocazia demontarii şi demolarii;- recomandari pentru evacuarea şi transportul deseurilor nefolosibile şi nereciclabile în zonele de reintegrare în natura;- măsuri pentru protectia mediului înconjurător, în zona de demolare a construcţiilor şi în zonele de evacuare a deseurilor;- devizul lucrărilor de demolare, de reciclare şi de utilizare a materialelor rezultate.Documentaţia tehnica pentru lucrarile de postutilizare a construcţiilor trebuie verificata de specialistii verificatori de proiecte atestati. De asemenea, vor fi expertizate din punctul de vedere al rezistentei şi stabilitatii cladirile invecinate care pot fi afectate de demolare.  +  Articolul 31Dezafectarea construcţiei cuprinde urmatoarele faze:- încetarea activităţilor din interiorul construcţiei;- suspendarea utilitatilor;- asigurarea continuitatii instalaţiilor tehnico-edilitare pentru vecinatati;- evacuarea din construcţie a inventarului mobil: obiecte de inventar, mobilier, echipamente.  +  Articolul 32Demontarea şi demolarea construcţiei cuprind urmatoarele faze:- dezechiparea construcţiei prin desfacerea şi demontarea elementelor de instalaţii functionale, de finisaj şi izolatii;- demontarea părţilor şi a elementelor de construcţie;- demolarea părţilor de construcţie nedemontabile- zidarii, structuri de rezistenta -, inclusiv a fundatiei construcţiei;- dezmembrarea părţilor şi elementelor de construcţie şi a instalaţiilor demontate, recuperarea componentelor şi a produselor refolosibile şi sortarea lor pe categorii;- transportul deseurilor nefolosibile şi nereciclabile în zonele destinate pentru utilizarea ca materii brute sau pentru reintegrarea în natură.  +  Articolul 33Reconditionarea, reciclarea şi refolosirea produselor şi materialelor de construcţie, rezultate din demontarea şi demolarea construcţiilor proprietate publică, cuprind urmatoarele faze:- reconditionarea produselor de construcţie recuperate din demontare, în vederea refolosirii, prin operaţiuni simple, executate în ateliere;- reciclarea materialelor rezultate din demolare, în sectii de productie specializate, prin folosirea acestor materiale ca materii prime în vederea producerii de materiale de constructii;- pregătirea refolosirii produselor şi materialelor de constructii, rezultate din recuperare, reconditionare şi reciclare, prin verificarea calităţii acestora şi prin organizarea desfacerii lor în depozite de materiale de constructii.  +  Articolul 34Reintegrarea în natura a deseurilor nefolosibile şi nereciclabile cuprinde urmatoarele faze:- utilizarea deseurilor de materiale brute pentru umpluturi;- refacerea peisajului natural în zonele de folosire a deseurilor, prin taluzari adecvate şi lucrari de protecţie aferente, inclusiv refacerea stratului vegetal şi a plantatiilor.Obligaţii şi raspunderi privind postutilizarea construcţiilor  +  Articolul 35Proprietarii au urmatoarele obligaţii şi raspunderi: a) să asigure fondurile necesare pentru proiectarea şi executarea lucrărilor; b) să obţină avizele necesare şi autorizatia de desfiinţare de la autorităţile competente; c) sa incredinteze executarea lucrărilor din etapa de postutilizare a construcţiilor unor persoane fizice sau juridice autorizate în constructii; d) sa urmareasca respectarea condiţiilor de calitate stabilite, precum şi reconditionarea şi reciclarea în grad cat mai ridicat a materialelor şi a produselor rezultate din demontarea şi demolarea construcţiei.  +  Articolul 36Proiectantii au urmatoarele obligaţii şi raspunderi: a) sa elaboreze, pe bază de contract incheiat cu proprietarii, documentaţia tehnica aferenta lucrărilor de demolare, reciclare şi utilizare a materialelor rezultate; b) să asigure, prin solutiile tehnice şi tehnologice de demontare şi demolare adoptate, respectarea prevederilor din avize şi din autorizatia de desfiinţare, a condiţiilor tehnice de calitate corespunzătoare, precum şi un grad cat mai ridicat de recuperare, reconditionare şi reciclare a materialelor şi a produselor rezultate din demontare şi demolare; c) să asigure asistenţa tehnica solicitata de proprietar pentru aplicarea solutiilor din proiect.  +  Articolul 37Executanţii au urmatoarele obligaţii şi raspunderi: a) sa inceapa executarea lucrărilor de demolare numai pe baza autorizatiei de desfiinţare şi a documentatiei tehnice verificate; b) să respecte prevederile din documentaţia tehnica aferenta şi din autorizatia de desfiinţare; c) sa realizeze condiţiile de calitate prevăzute în documentaţia tehnica; d) sa instruiasca personalul asupra procesului tehnologic, asupra succesiunii fazelor şi operaţiunilor, precum şi asupra masurilor de protecţie a muncii; e) sa ia masurile de protecţie a vecinatatilor, prin evitarea de transmitere a vibratiilor puternice sau a socurilor, a degajarilor mari de praf, precum şi prin asigurarea accesului necesar la aceste vecinatati.  +  Capitolul 5 Dispozitii finale  +  Articolul 38Activitatea de urmărire a comportarii în exploatare a construcţiilor şi interventii în timp şi cea privind postutilizarea construcţiilor se vor executa cu respectarea reglementarilor tehnice în vigoare. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor va lua măsuri pentru îmbunătăţirea reglementarilor existente privind: a) instrucţiunile-cadru pentru urmarirea comportarii în exploatare şi interventiile în timp asupra construcţiilor; b) instrucţiunile tehnice pentru urmarirea comportarii în exploatare şi interventiile în timp privind diferite categorii de constructii, alcatuite din diferite materiale; c) indrumatoare tehnice privind metode, procedee, aparatura şi echipamente specifice, recomandate pentru activităţile de urmărire a comportarii în exploatare a construcţiilor şi interventii în timp asupra acestora; d) instrucţiuni tehnice privind demolarea parţială sau totala a construcţiilor.--------------Art. 38 a fost modificat de art. II din HOTĂRÂREA nr. 1.231 din 1 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 10 octombrie 2008, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului" cu denumirea "Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor".  +  Articolul 39Organele administraţiei publice centrale vor lua măsuri ca unitatile specializate de profil sa revizuiasca instrucţiunile tehnice în vigoare privind urmarirea comportarii în exploatare a construcţiilor şi interventii în timp, pentru categoriile de constructii şi lucrari de constructii specifice domeniului lor de activitate.  +  Articolul 40Urmarirea aplicarii şi controlul respectarii prevederilor prezentului regulament se fac de către Inspectoratul de Stat în Constructii.--------------Art. 40 a fost modificat de art. 2 din HOTĂRÂREA nr. 675 din 3 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 11 iulie 2002, prin inlocuirea denumirii "Inspecţia de stat în constructii" cu denumirea "Inspectoratul de Stat în Constructii".  +  Articolul 41Finantarea activităţilor prevăzute în acest regulament se face potrivit prevederilor legale.  +  Articolul 42Incalcarea dispoziţiilor prezentului regulament atrage raspunderi şi sancţiuni contraventionale şi/sau penale, conform legilor în vigoare.---------------