REGULAMENT din 5 iulie 1995 (*actualizat*)de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale, nr. 36/1995(actualizat până la data 13 septembrie 2007*)
EMITENT
  • MINISTERUL JUSTIŢIEI




  • ------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 8 august 1995. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 13 septembrie 2007, cu modificările şi completările aduse de: ORDINUL nr. 1410/C din 6 septembrie 1996; ORDINUL nr. 2.503/C din 15 octombrie 2002; ORDINUL nr. 1.758/C din 30 iunie 2004; ORDINUL nr. 2.198/C din 5 octombrie 2006; ORDINUL nr. 2.308/C din 10 octombrie 2006; ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007; ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007; ORDINUL nr. 2.302/C din 12 septembrie 2007.  +  Capitolul I Exercitarea functiei de notar public  +  Secţiunea I Numirea notarului public, constituirea şi inregistrarea birourilor notariale  +  Articolul 1 (1) Notarii publici îşi exercită activitatea în cadrul unor birouri notariale individuale sau prin asociere, în baza unui contract de societate civila. (2) În circumscripţia unei judecatorii pot functiona unul sau mai multe birouri notariale. (3) Competenţa notariala a notarului public se intinde în întreaga circumscriptie a judecatoriei în care îşi are sediul biroul sau, cu excepţia municipiului Bucureşti, unde sunt aplicabile prevederile art. 114 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, denumita în continuare, lege.  +  Articolul 2 (1) Numărul notarilor publici şi al birourilor notariale din localităţile aflate în circumscripţia fiecărei judecătorii şi din municipiul Bucureşti se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei, de regulă în primul trimestru, la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. La formularea propunerilor, Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici va avea în vedere propunerile Camerelor notarilor publici, precum şi cerinţele rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul şi tipul procedurilor notariale solicitate de către public.-----------Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. (2) Ministrul justiţiei va proceda la actualizarea numărului notarilor publici şi al birourilor notariale, de regulă în primul trimestru al fiecărui an, la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. Ordinul de actualizare va cuprinde: a) numărul notarilor publici în funcţie; b) numărul locurilor vacante pentru notarii stagiari care vor participa la examenul de definitivat; c) numărul locurilor vacante pentru cei care au îndeplinit timp de 5 ani funcţiile juridice prevăzute la art. 16 lit. g) din lege şi care vor promova concursul prevăzut la art. 4 alin. (3); d) numărul locurilor vacante pentru schimbări de sediu.-----------Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. (3) Dispozitiile alin. (1) şi (2) nu se aplică notarilor publici cărora le-a incetat suspendarea din exercitiul functiei de notar public.--------Alin. (3) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.----------Art. 3 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 4 (1) Pe locurile vacante de notari publici prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. c) se pot numi notari publici după o prealabilă verificare a cunoştinţelor profesionale, prin concurs, cei care au îndeplinit timp de 5 ani funcţiile juridice prevăzute la art. 16 lit. g) din lege. Locurile vacante şi data verificării cunoştinţelor profesionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, cu cel puţin 30 de zile înainte de această dată.-----------Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007.-----------Alin. (2) al art. 4 a fost abrogat de art. I din ORDINUL nr. 2.302/C din 12 septembrie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 13 septembrie 2007. (3) Verificarea cunoştinţelor se efectuează prin concurs organizat de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, cu acordul Ministerului Justiţiei, de către o comisie formată din: un membru al Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, desemnat de către acesta; 2 notari publici desemnaţi de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici; un reprezentant al Ministerului Justiţiei desemnat prin ordin de ministrul justiţiei; un cadru didactic universitar în specialitatea drept civil de la una dintre facultăţile de drept acreditate din ţară. Data desfăşurării concursului se stabileşte de preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, cu acordul ministrului justiţiei.-----------Alin. (3) al art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. (4) Tematica pentru fiecare concurs se va stabili din domeniile prevăzute la art. 16 alin. (3) din prezentul regulament de către Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, împreună cu directia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, cu consultarea unui cadru didactic universitar în specialitatea drept civil de la una dintre facultatile de drept acreditate din tara.-----------Alin. (4) al art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (5) Media minimă de promovare este 7,00, fără a putea fi mai mică de 5,00 la oricare dintre probele de concurs.-----------Alin. (5) al art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. (6) Candidaţii declaraţi admişi la concurs îşi vor exprima opţiunile pentru locurile vacante existente la nivelul Camerei notarilor publici la care şi-au depus cererea de înscriere la concurs, în ordinea mediilor obţinute.-----------Alin. (6) al art. 4 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. (7) Posturile rămase vacante după exprimarea opţiunilor prevăzute la alin. (6) vor putea fi ocupate în ordinea mediilor de către candidaţii care au obţinut minimum media 7,00, fără ca nota obţinută la oricare dintre probele de concurs să fie mai mică de nota 5,00.-----------Alin. (7) al art. 4 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007.  +  Articolul 5 (1) Procedura desfăşurării concursului este stabilita prin Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de notar public pentru notarii stagiari şi a concursului pentru ocuparea locurilor vacante de notar public.---------Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.----------Alin. (2) al art. 5 a fost abrogat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (3) În situaţia în care rezultatele concursului sunt invalidate, Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici va dispune repetarea concursului stabilind şi data acestuia. (4) În cazul în care constata ca desfăşurarea concursului s-a facut potrivit legii, Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici îl valideaza şi inainteaza Ministerului Justiţiei propunerile de numire a candidaţilor declarati admisi.--------Alin. (4) al art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 6Propunerile de numire a notarilor publici se vor inainta Ministerului Justiţiei de către Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, împreună cu urmatoarele documente care atesta indeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 16 din lege:- cererea de numire în functia de notar public;- declaratia pe propria raspundere a candidatului ca are numai cetatenia română;- dovada domiciliului în România;- copie legalizata de pe diploma de studii;- cazierul judiciar;- referatul notarului public indrumator şi notele sau calificativele obtinute pe perioada de stagiu, pentru notarul stagiar; recomandare de la ultimul loc de muncă privind reputatia profesionala şi sociala, pentru candidatii admisi la concursul prevăzut la art. 4 din prezentul regulament;- adeverinta medicală eliberata de o institutie medicală desemnata de Biroul executiv al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, care să ateste ca este apt din punct de vedere medical;- dovada ca a fost declarat admis la examenul sau la concursul de notar public;- dovada privind exercitarea timp de 5 ani a uneia dintre functiile juridice prevăzute de lege, pentru candidatii admisi la concursul prevăzut la art. 4 din prezentul regulament.------------Art. 6 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 7 (1) Notarul public este numit prin ordin al ministrului justiţiei, pe baza referatului întocmit de directia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei privind indeplinirea condiţiilor de numire prevăzute de lege.---------Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) În ordinul de numire se vor specifică circumscripţia judecatoriei şi localitatea în care îşi va avea sediul biroul notarului public, precum şi obligaţia acestuia ca în termen de 60 de zile, în condiţiile art. 18 alin. 1 din lege, să îşi inregistreze biroul individual sau, după caz, în asociere cu alt notar public. Aceeasi obligaţie îi revine şi notarului public care iese dintr-o asociaţie.---------Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 2.198/C din 5 octombrie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 837 din 11 octombrie 2006. (3) În vederea prelungirii termenului de 60 de zile prevăzut la alin. (2), notarului public va depune o cerere în care va indica motivele justificate care l-au impiedicat să-şi inregistreze biroul, confirmate de Colegiul director al Camerei notarilor publici, în decurs de cel mult 10 zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 18 alin. 1 din lege.  +  Articolul 8 (1) Inregistrarea biroului notarial se face, la cererea notarului public într-un registru special tinut potrivit art. 18 din lege, de primul-grefier al Curtii de apel, pe numele notarului public sau, după caz, al notarilor publici asociaţi. (2) În absenta primului-grefier, preşedintele Curtii de apel va desemna un alt grefier care să efectueze inregistrarea. (3) La cererea de înregistrare se va atasa ordinul de numire a notarului public, dovada existentei sediului biroului notarial - prin act de proprietate, contract de închiriere sau alt act, confirmarea Colegiului director al Camerei notarilor publici, în cazul în care activitatea se desfăşoară în baza unui contract de societate civila, precum şi cu privire la faptul ca biroul notarial dispune de spatiu corespunzător desfăşurării activităţii şi conservarii arhivei în bune condiţii. Dovada existentei sediului biroului notarial în localitatea în care notarul public a fost numit şi în localitatea în care se asociaza nu este necesară în cazul în care se asociaza cu un notar public care are înregistrat sediul biroului notarial.----------Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 2.198/C din 5 octombrie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 837 din 11 octombrie 2006. (4) La înregistrarea biroului notarial, notarul public va prezenta specimenul de semnătură şi modelul sigiliului. În cazul în care notarul public urmează să se asocieze într-o altă localitate decât cea în care a fost numit, la înregistrarea biroului notarial individual, va anexa ordinul de numire şi avizul Colegiului director prin care se propune aprobarea asocierii. În acest caz, la înregistrarea biroului notarial asociat, notarul public va prezenta specimenul de semnătură şi modelul sigiliului.-----------Alin. (4) al art. 8 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. (5) Documentaţia prezentată la înregistrare se păstrează în dosare distincte pentru fiecare birou notarial. (6) Primul-grefier va elibera în termen de 3 zile un certificat care atesta efectuarea înregistrării, pe care notarul public îl va prezenta de îndată Camerei notarilor publici, iar aceasta îl va comunică Ministerului Justiţiei şi Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.  +  Articolul 9 (1) Sigiliul notarului public cuprinde stema României, numele, prenumele şi calitatea de notar public, precum şi localitatea unde îşi are sediul biroul sau notarial. Modelul sigiliului este propus de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici şi aprobat de ministrul justiţiei. (2) Pierderea sau dispariţia sigiliului se inscrie în registrul special prevăzut în art. 8 alin. (1) din prezentul regulament, înregistrîndu-se în termen de 5 zile modelul noului sigiliu, care va contine elemente de diferentiere faţă de cel pierdut sau disparut.  +  Articolul 10 (1) În registrul special prevăzut la art. 8 alin. (1) se vor inscrie şi urmatoarele operaţiuni:- modificari în modul de desfăşurare a activităţii în cadrul biroului notarial;- schimbarea sediului biroului notarial;- radierea biroului notarial;- inregistrarea şi încetarea activităţii sediilor secundare, potrivit art. 115 din lege.----------Alin. (1) al art. 10 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 2.198/C din 5 octombrie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 837 din 11 octombrie 2006. (2) Operaţiunile prevăzute la alin. (1) se vor inregistra la cerere, atasindu-se confirmarea Colegiului director al Camerei notarilor publici care, după caz, poate solicita direct inregistrarea lor. (3) Colegiul director al Camerei notarilor publici va avea acces permanent la registrul special prevăzut la art. 8 alin. (1), având obligaţia de a instiinta pe ministrul justiţiei şi Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici despre toate inregistrarile.  +  Articolul 11 (1) Înainte de începerea activităţii notarul public va depune juramintul. (2) La depunerea juramintului se va incheia un proces-verbal semnat de notarul public şi de cei în faţa cărora a fost depus, care se va pastra în evidenta Ministerului Justiţiei şi a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.  +  Secţiunea a II-a Notarii stagiari  +  Articolul 12 (1) Numărul notarilor stagiari care pot fi angajaţi în birourile notariale se stabileşte, de regulă, anual de către Colegiul director al fiecărei Camere a notarilor publici. (2) Cererea de angajare, avizată de către Colegiul director al Camerei notarilor publici, va fi însoţită de dovezile corespunzătoare îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 16 lit. a)-f) din lege şi din regulamentul prevăzut la alin. (4). (3) Angajarea notarilor stagiari în cadrul unui birou notarial în care funcţionează mai mulţi notari publici asociaţi se va putea face de către oricare dintre aceştia dacă îndeplineşte condiţiile stabilite prin Statutul Uniunii şi prin regulamentul prevăzut la alin. (4). (4) Procedura dobândirii calităţii de notar stagiar şi de desfăşurare a stagiului se stabileşte prin regulament aprobat de Consiliul Uniunii.-----------Art. 12 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007.  +  Articolul 13 (1) În perioada de stagiu, Camera notarilor publici va verifica semestrial stadiul de pregatire şi formare profesionala a notarului stagiar, precum şi modul cum acesta şi-a indeplinit atribuţiile care i-au fost delegate de notarul public. (2) Constatarile verificărilor periodice şi masurile luate se vor consemna în procese-verbale semnate de reprezentantul Camerei notarilor publici şi de notarul public la care îşi exercită activitatea notarul stagiar şi se vor aduce la cunoştinţa celui verificat.  +  Articolul 14 (1) Uniunea Naţionala a Notarilor Publici organizeaza anual, de regula în perioada 1-31 octombrie, examenul de notar public pentru notarii care, până la data examenului, au indeplinit stagiul de pregatire de 2 ani. Durata de pregatire a notarilor stagiari poate fi considerata indeplinita după cel puţin un an de activitate, dacă s-au distins în profesie şi, anterior angajarii lor, au exercitat şi alte functii de specialitate juridica timp de cel puţin un an.---------Alin. (1) al art. 14 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) Data examenului se va stabili de preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, cu acordul ministrului justiţiei, şi va fi comunicata Camerelor Notarilor Publici cu 30 de zile înainte de această dată, în vederea înştiinţării candidaţilor.----------Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 2.198/C din 5 octombrie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 837 din 11 octombrie 2006. (3) Camerele notarilor publici vor inainta Uniunii Naţionale a Notarilor Publici cererile candidaţilor pentru susţinerea examenului de notar public, împreună cu referatele notarilor publici indrumatori, notele sau calificativele obtinute pe perioada de stagiu şi dovezile privind indeplinirea condiţiilor de la art. 16 lit. a)-f) din lege.----------Alin. (3) al art. 14 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 15 (1) După efectuarea stagiului, notarul stagiar este obligat să se prezinte la examenul de notar public. (2) Respingerea sau, după caz, lipsa nejustificata a notarului stagiar la doua examene de notar public consecutive, după efectuarea stagiului, atrage încetarea contractului individual de muncă şi pierderea calităţii de notar stagiar.----------Alin. (2) al art. 15 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 16 (1) Comisia de examinare va fi formata din:- un membru al Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, desemnat de către acesta;- un reprezentant al Ministerului Justiţiei desemnat de ministrul justiţiei;- un cadru didactic universitar în specialitatea drept civil de la una dintre facultatile de drept din tara;- 2 notari publici desemnaţi de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.---------Alin. (1) al art. 16 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) Comisia de examinare va fi prezidata de reprezentantul Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici şi va stabili subiectele şi condiţiile de examinare. (3) Examenul va consta din probe scrise cu caracter teoretic şi practic din domeniile dreptului civil, dreptului familiei, dreptului comercial, dreptului international privat, procedurii notariale, dreptului constituţional, precum şi legislaţiei notariale.---------Alin. (3) al art. 16 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (4) Media minimă de promovare a examenului de notar public este 7,00, fără a putea fi mai mică de 5,00 la oricare dintre probele de examen.-----------Alin. (4) al art. 16 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. (5) Candidaţii declaraţi admişi îşi vor exprima, în scris, opţiunile pentru locurile vacante existente la nivelul Camerei notarilor publici unde şi-au depus cererile de înscriere la examen, în ordinea mediilor, în faţa Colegiului director.-----------Alin. (5) al art. 16 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007.  +  Articolul 17Cel care a promovat examenul de notar public este numit în aceasta calitate de ministrul justiţiei şi îşi va putea începe activitatea în condiţiile aratate la art. 17 şi 18 din lege şi art. 8 şi 9 din prezentul regulament. Dovada existentei sediului nu este necesară în cazul în care se asociaza cu un notar public care are birou notarial individual.  +  Secţiunea a III-a Încetarea şi suspendarea calităţii de notar public  +  Articolul 18 (1) În toate cazurile de incetare a calităţii de notar public, de suspendare din functie pe o perioadă mai mare de 6 luni, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege în care notarul public nu îşi poate exercita profesia pe o perioadă mai mare de 6 luni, în lipsa unui notar public asociat sau a unui alt notar public în aceeasi circumscriptie teritoriala, Colegiul director al Camerei notarilor publici poate delega un notar public pentru indeplinirea activităţii notariale, în condiţiile statutului, până la numirea unui notar public, încetarea suspendarii din functie sau, după caz, încetarea cauzei care a impus delegarea.----------Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) Notarul public delegat va putea functiona, dacă este posibil, în sediul biroului notarial public caruia i-a incetat calitatea de notar public sau, în caz contrar, Colegiul director al Camerei notarilor publici va stabili, pe perioada delegării, un nou sediu pentru biroul notarial. (3) Se va proceda la inventarierea şi sigilarea arhivei notarului public care şi-a incetat activitatea de către o comisie formata din doi reprezentanti desemnaţi de Colegiul director al Camerei notarilor publici. Dacă este posibila continuarea activităţii în acelasi sediu, arhiva inventariata va fi preluata de notarul public delegat sau, după caz, numit, iar în caz contrar se va prelua şi se va preda de Colegiul director al Camerei notarilor publici unui alt notar public care va fi numit în acea circumscriptie.  +  Articolul 19 (1) În vederea încetării calităţii de notar public, potrivit art. 23 lit. a) şi b) din lege, cererea se depune la Camera notarilor publici şi va fi inaintata prin Uniunea Naţionala a Notarilor Publici ministrului justiţie, care o va solutiona în cel mult 15 zile de la inregistrarea acesteia la Ministerul Justiţiei. (2) Până la solutionarea cererii, notarul public îşi va continua activitatea.  +  Articolul 20Încetarea activităţii în cazurile prevăzute la art. 23 lit. c)-g) din lege se constata sau se dispune de ministrul justiţiei la sesizarea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici sau/şi din oficiu în cazurile prevăzute la art. 23 lit. e) şi f) din lege.  +  Articolul 21 (1) În aplicarea art. 25 din lege, Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, la sesizarea Colegiului director al Camerei notarilor publici, va solicita ministrului justiţiei suspendarea exercitarii functiei de notar public pentru cazurile prevăzute de art. 24 din lege, dispozitiile art. 18 din prezentul regulament fiind aplicabile corespunzător.-----------Alin. (2) al art. 21 a fost abrogat de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (3) Încetarea suspendarii notarului public se dispune de ministrul justiţiei la solicitarea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, dacă au disparut cauzele care au determinat-o.--------Art. 22 a fost abrogat de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Capitolul II Drepturile, indatoririle şi raspunderea disciplinara a notarului public  +  Secţiunea I Drepturi şi indatoriri  +  Articolul 23 (1) Sediul biroului notarial se stabileste în localitatea prevăzută în ordinul de numire în functie a notarului public sau la sediul unuia dintre notarii publici asociaţi. (2) Asocierea notarilor publici în cadrul aceleiasi Camere a notarilor publici se aproba de către Colegiul director, iar a notarilor publici din Camere diferite, de către Consiliul Uniunii, la propunerea Camerelor notarilor publici.În cazul în care în localitatea din care urmeaza să îşi schimbe temporar sediul notarul public, în vederea asocierii, nu îşi mai desfăşoară activitatea un alt notar public, Colegiul director al Camerei notarilor publici este obligat să asigure continuitatea serviciului notarial, precum şi preluarea arhivei.----------Art. 23 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 24 (1) Raspunderea civila a notarului public pentru prejudiciile cauzate prin modul în care îşi exercită oblibaţiile profesionale ce-i revin este garantata prin Casa de asigurări constituita în condiţiile art. 29 din lege. (2) La inceputul activităţii sale, notarul public devine membru al Casei de asigurări pentru garantarea raspunderii civile, care funcţionează în cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, potrivit statutului propriu.  +  Articolul 25 (1) Dacă intr-o circumscriptie teritoriala funcţionează un singur birou notarial şi notarul public se afla în concediu de odihnă sau absenteaza mai mult de 5 zile, fără a depăşi 6 luni, în lipsa unui notar public asociat, Camera notarilor publici va delega un alt notar public pentru a asigura functionarea acestui birou notarial, afară de cazul în care notarul public titular se ingrijeste personal de substituirea sa, încunoştinţând în acest scop Camera notarilor publici. (2) În situaţia în care în circumscripţia teritoriala funcţionează mai multe birouri notariale, pentru cazurile aratate la alin. (1), Camera notarilor publici va lua măsuri pentru a se asigura continuarea lucrărilor de către un alt birou notarial din aceeasi circumscriptie teritoriala.  +  Articolul 26 (1) În cazul în care notarul public nu-şi poate exercita profesia pe o perioadă mai mare de 6 luni din motive temeinice, apreciate ca atare de Camera notarilor publici, în absenta unui notar public asociat, pentru asigurarea activităţii biroului notarial, acesta este obligat să asigure substituirea sa printr-un alt notar public din aceeasi circumscriptie teritoriala sau preluarea activităţii sale de un notar public dintr-un alt birou notarial din aceeasi circumscriptie teritoriala, cu incunostintarea prealabila a Camerei notarilor publici. (2) Dacă în circumscripţia teritoriala nu funcţionează un alt birou notarial, se va proceda corespunzător dispoziţiilor de la art. 25 alin. (1) din prezentul regulament.  +  Articolul 27 (1) Schimbarea sediului biroului notarului public din localitatea în care îşi desfăşoară activitatea într-o localitate din cadrul aceleiaşi circumscripţii sau din altă circumscripţie judecătorească se face prin concurs pe post vacant, prevăzut în ordinul de actualizare, cu excepţia situaţiei în care pentru ocuparea unui post vacant se depune o singură cerere de schimbare a sediului biroului notarial. În cazul decesului sau încetării calităţii de notar public a unuia dintre asociaţi, locul rămas vacant va fi ocupat de asociatul care, anterior asocierii, a fost numit în altă localitate, la cererea acestuia. În cazul existenţei mai multor asociaţi care, anterior asocierii, şi-au desfăşurat activitatea în alte localităţi, locul rămas vacant va fi ocupat prin concurs organizat de Camera respectivă. La concurs pot participa numai notarii publici care au avut calitatea de asociat al notarului public decedat sau căruia i-a încetat calitatea. În cazul în care în localitatea din care urmează să îşi schimbe sediul notarul public nu îşi mai desfăşoară activitatea un alt notar public, Colegiul director al Camerei notarilor publici este obligat să asigure continuitatea serviciului notarial, precum şi preluarea arhivei.-----------Alin. (1) al art. 27 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. (2) Concursul de schimbare de sedii se organizează anual de către Camerele notarilor publici şi constă într-o probă practică scrisă. Concursul de schimbare de sedii se susţine în faţa unei comisii formate din 3-5 notari publici din cadrul Camerei notarilor publici respective. Notarii publici din această comisie nu pot fi desemnaţi dintre membrii Colegiului director. Contestaţiile formulate de către candidaţii nemulţumiţi de nota acordată de comisia de examinare se soluţionează de către Colegiul director al Camerei notarilor publici.-----------Alin. (2) al art. 27 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. (3) Rezultatele concursului de schimbare de sedii se validează de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici pe baza propunerilor Colegiului director.-----------Alin. (3) al art. 27 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. (4) Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului de schimbare de sedii este stabilită prin regulament, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.-----------Alin. (4) al art. 27 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. (5) După emiterea ordinului ministrului justiţiei de schimbare a sediului, notarul public are obligaţia de a face inscrierile corespunzătoare potrivit prevederilor art. 8 din prezentul regulament; cu privire la arhiva sunt aplicabile dispozitiile art. 18 alin. (3) din prezentul regulament. (6) Locurile rămase vacante după actualizare, în urma concursului prevăzut la art. 4, a concursului pentru schimbările de sedii, precum şi ca urmare a decesului sau încetării calităţii de notar public, vor fi prevăzute în următorul ordin de actualizare, în situaţia în care menţinerea acestora se mai justifică.-----------Alin. (6) al art. 27 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007.-------------Art. 27 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 28 (1) Notarul public are dreptul la onorariu pentru activitatea prestata. (2) La stabilirea onorariilor prevăzute de art. 28 lit. c) din lege, Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici va avea în vedere, pentru actele notariale prevăzute de lege în competenţa exclusiva a notarului public, tarife în functie de complexitatea şi valoarea actului, iar pentru celelalte acte notariale şi consultaţii juridice, sume fixe minimale. (3) Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici propune ministrului justiţiei actualizarea onorariilor minimale, ori de cite ori o astfel de măsura se justifica.  +  Articolul 29 (1) Obligaţia notarilor publici de a pastra secretul profesional le impune interdictia de a da informaţii, precum şi de a permite accesul la actele notariale ale altor persoane în afara părţilor, succesorilor şi reprezentantilor acestora, precum şi acelora care justifica un drept sau un interes legitim. (2) Aceeasi obligaţie revine şi personalului angajat la biroul notarial. (3) Notarul public chemat ca martor în faţa unei instante judecătorești sau a unui organ de urmărire penala poate fi scutit de pastrarea secretului profesional numai de cei interesati în apararea secretului, potrivit legii. (4) În condiţiile legii, inscrisurile originale aflate în arhiva biroului notarial public pot fi cercetate de un magistrat, delegat în acest scop de autoritatea judiciara competenţa, iar dacă acestea sunt cercetate pentru fals, pot fi ridicate şi rămân la dosarul cauzei dacă sunt declarate ca false, cu obligaţia comunicarii hotărârii sau a ordonantei procurorului; în caz contrar, actul se va restitui.  +  Articolul 30 (1) Prestigiul profesional al notarului public îi impune interdictia de a-şi face reclama prin orice mijloace, afară de cazurile în care se recurge la anunturi referitoare exclusiv la existenta şi sediul biroului notarial, programul de lucru şi conţinutul activităţii. (2) Uniunea Naţionala a Notarilor Publici este indreptatita sa faca publicitate prin mass-media asupra intregii activităţi notariale, evidentiind utilitatea şi avantajele incheierii actelor prin notarii publici. (3) Prin Buletinul Notarilor Publici, la inceputul fiecarui an, Uniunea Naţionala a Notarilor Publici va publică lista notarilor publici şi a birourilor notariale în care acestia funcţionează.  +  Secţiunea a II-a Raspunderea disciplinara a notarului public  +  Articolul 31Pentru abaterile disciplinare prevăzute în art. 39 din lege, actiunea disciplinara se exercită de Colegiul director, din oficiu, la sesizarea ministrului justiţiei sau a Biroului executiv al Consiliului Uniunii, în termen de 60 de zile de la data când a luat cunoştinţa de existenta unei abateri.---------Art. 31 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 1.758/C din 30 iunie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 20 iulie 2004.  +  Articolul 32 (1) Actiunea disciplinara se judeca de către Consiliul de disciplina constituit în cadrul Uniunii.---------Alin. (1) al art. 32 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 1.758/C din 30 iunie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 20 iulie 2004.(1^1) Consiliul de disciplina este compus din cate un reprezentant al fiecarei Camere ales de către Adunarea Generală pentru un mandat de 4 ani. Congresul adopta hotărârea de constatare a alegerii membrilor Consiliului de disciplina.---------Alin. (1^1) al art. 32 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 1.758/C din 30 iunie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 20 iulie 2004.(1^2) Consiliul de disciplina funcţionează în mod independent, în baza unui regulament propriu adoptat de către Consiliul Uniunii în condiţiile Legii nr. 36/1995, şi nu se subordoneaza nici unui organ de conducere al Uniunii.--------Alin. (1^2) al art. 32 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 1.758/C din 30 iunie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 20 iulie 2004. (2) În cazurile prevăzute de art. 40 din lege se efectueaza obligatoriu o cercetare prealabila de către Colegiul director al Camerei notarilor publici. În cadrul cercetării prealabile se vor stabili faptele şi urmarile acestora, existenta vinovatiei, cit şi orice date concludente. Ascultarea celui în cauza şi verificarea apararii notarului public cercetat sunt obligatorii. Refuzul notarului public cercetat de a face declaratii sau de a se prezenta la cercetari se constata prin proces-verbal şi nu împiedica finalizarea cercetării. Notarul public cercetat are dreptul sa cunoasca toate actele cercetării, să solicite probe în aparare şi să fie asistat de un alt notar public ori de un avocat. (3) Consiliul de disciplina citeaza pentru termenul de judecată Colegiul director al Camerei notarilor publici şi pe notarul public în cauza, caruia i se va aduce la cunoştinţa conţinutul dosarului.  +  Articolul 33Hotărârea Consiliului de disciplina se pronunţă cu majoritate de voturi şi se redacteaza în cel mult 15 zile, comunicindu-se atit notarului public, cit şi Colegiului director al Camerei notarilor publici, în vederea exercitarii dreptului de contestaţie la Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.  +  Articolul 34 (1) Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici solutioneaza contestaţiile împotriva hotărârii Consiliului de disciplina cu citarea părţilor. (2) Decizia Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici se pronunţă cu majoritate de voturi, se redacteaza în termen de 15 zile de la pronuntare şi se comunică părţilor.  +  Articolul 35Sanctiunile disciplinare de suspendare din functie şi de excludere din profesie se pun în aplicare prin ordin al ministrului justiţiei.  +  Capitolul IIIBiroul notarial. Evidentele activităţii notariale. Evidentele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici-----------Titlul Cap. III a fost modificat de pct. 20 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Secţiunea I Organizarea biroului notarial  +  Articolul 36 (1) Notarul public va tine lucrarile de registratura, secretariat şi arhiva, precum şi o evidenta financiar-contabila pentru activitatea desfăşurată de biroul sau. (2) Biroul notarului public va detine spatii corespunzătoare pentru desfăşurarea lucrărilor. La sediul biroului notarial se va afisa numele notarului public sub care a fost înregistrat biroul sau, în caz de asociere, numele stabilit prin contractul de societate civila. (3) În cazul încetării activităţii notarului public, arhiva biroului notarial va fi preluata, după caz, de alt notar din circumscripţia aceleiasi judecatorii sau de Camera notarilor publici.---------Alin. (3) al art. 36 a fost introdus de pct. 21 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 37În cazul în care, în cadrul biroului notarial funcţionează mai mulţi notari publici asociaţi, fiecare îşi exercită personal profesiunea şi raspunde individual pentru activitatea sa. (2) Evidentele biroului notarilor publici asociaţi se ţin în partida comuna, iar arhiva creata pe durata asocierii va rămâne notarului public în al cărui sediu acestia îşi desfăşoară activitatea. În cazul în care sediul biroului notarului public este coproprietatea notarilor publici asociaţi, arhiva va rămâne notarului public care îşi continua activitatea în acel sediu.-----------Alin. (2) al art. 37 a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 38 (1) Pentru efectuarea lucrărilor din cadrul biroului notarial, notarul public poate incheia contracte de muncă cu unul sau mai mulţi secretari şi, după caz, cu alt personal auxiliar, având şi posibilitatea de a incheia contracte civile cu colaboratori externi. (2) Traducerile se efectueaza de persoane autorizate de Ministerul Justiţiei şi de interpreţii şi traducatorii autorizati în specialitatea stiinte juridice în statele membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spatiului Economic European de origine ori de provenienţă, ale caror certificate sau alte documente similare sunt recunoscute de Ministerul Justiţiei.---------Alin. (2) al art. 38 a fost modificat de pct. 23 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (3) Angajarea personalului şi incheierea contractelor civile cu colaboratori externi în cadrul biroului notarial în care funcţionează mai mulţi notari publici asociaţi se vor face de notarul public imputernicit prin contractul de societate civila.  +  Articolul 39 (1) Biroul notarului public funcţionează în toate zilele lucratoare, asigurindu-se în cazuri urgente, posibilitatea de a efectua actele solicitate şi în afara orelor de program, precum şi în zilele nelucratoare. Programul de functionare va fi afisat. (2) În cazul în care biroul notarului public are un sediu secundar, în condiţiile art. 115 din lege, programul de functionare a acestuia va fi astfel stabilit, incit sa nu afecteze activitatea la sediul biroului notarial.  +  Secţiunea a II-a Evidentele biroului notarial  +  Articolul 40 (1) Biroul notarului public tine urmatoarele registre: a) registrul general; b) opisul registrului general; c) registrul de succesiuni; d) opisul succesiunilor;---------Lit. e) a alin. (1) al art. 40 a fost abrogata de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.---------Lit. f) a alin. (1) al art. 40 a fost abrogata de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. g) registrul de termene succesorale; h) registru de depozite; i) registru de proteste; j) registru de consultaţii juridice notariale; k) registru de traduceri; l) registru de corespondenta. (2) Evidentele de la alin. (1) se ţin separat în cazul organizarii unui sediu secundar al biroului notarial. (3) Actele intocmite şi consultatiile juridice notariale vor fi evidentiate în aceste registre, mentionindu-se totodata şi onorariul stabilit. (4) Dacă în biroul notarial funcţionează mai mulţi notari publici asociaţi, în registrele prevăzute la alin. (1) vor fi evidentiate separat lucrarile şi onorariile pe numele fiecarui notar public.---------Alin. (4) al art. 40 a fost modificat de pct. 25 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (5) Notarul public tine evidenta financiar-contabila potrivit normelor proprii elaborate de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, în condiţiile legii. (6) Notarul public întocmeşte evidenta statistica a lucrărilor şi operaţiunilor notariale.-----------Alin. (6) al art. 40 a fost introdus de pct. 26 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 41 (1) În registrul general se înregistrează toate lucrarile notariale, cu excepţia celor privind procedura succesorala, primirile în depozit de inscrisuri, documente şi valori şi protestele. Fiecare lucrare va avea numărul ei de înregistrare, chiar dacă partea solicita eliberarea mai multor exemplare de pe inscrisul întocmit. (2) Inscrisurile autentice vor fi înregistrate distinct după obiectul lor, având şi un numar special de autentificare. (3) În cazul autentificarii unui act înregistrat ca proiect sau ca urmare a reformarii incheierii de respingere, se procedeaza la o noua înregistrare.---------Alin. (4) al art. 41 a fost abrogat de pct. 27 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 42În opisul registrului general se trec numele şi prenumele tuturor părţilor care figurează în actele intocmite, în ordine alfabetica. Legalizarile copiilor şi traducerile nu se opiseaza.----------Art. 42 a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 43 (1) În registrul de succesiuni se înregistrează dosarele succesorale. (2) Pentru evitarea unei duble proceduri succesorale, dosarul succesoral se va întocmi numai după ce se va verifica din oficiu că nu exista un alt dosar format în cauza, la acelasi birou notarial sau la un alt birou de notar public din aceeasi circumscriptie teritoriala. Neintocmirea dosarului succesoral pentru acest motiv va fi adusa la cunoştinţa părţilor interesate direct sau prin corespondenta, după caz. (3) Pozitia din registrul succesoral se inchide la eliberarea certificatului de mostenitor, la suspendarea dosarului sau în alte cazuri de inchidere a procedurii succesorale. (4) Repunerea pe rol a unei cauze succesorale se va face după o noua înregistrare cu menţiunea corespunzătoare în coloana de observatii la vechiul dosar.  +  Articolul 44 (1) În opisul succesoral se trec numele şi prenumele autorului succesiunii şi numărul de înregistrare a dosarului. (2) Dacă în circumscripţia unei judecatorii funcţionează mai multe birouri notariale, se va tine şi un opis de evidenta a procedurilor succesorale înregistrate în întreaga circumscriptie teritoriala, de biroul notarial desemnat de Colegiul director al Camerei notarilor publici. (3) Evidentele prevăzute la alin. (2) se pot tine şi centralizat, la nivelul fiecarei Camere a notarilor publici sau al unor sedii organizate de către acestea.--------Alin. (3) al art. 44 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 1.758/C din 30 iunie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 20 iulie 2004.----------Art. 45 a fost abrogat de pct. 29 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 46 (1) Registrul de termene succesorale evidentiaza sedintele şi solutiile în cazurile ce privesc procedura succesorala notariala. (2) Certificatele de mostenitor vor avea un numar mentionat în acest registru, în ordinea solutionarii cauzelor. (3) Celelalte solutii privind suspendarea sau clasarea cauzelor succesorale se vor menţiona în registrul de termene succesorale. (4) La sfirsitul fiecarei luni secretarul biroului notarial inscrie în registrul de termene succesorale situaţia dosarelor existente pe rol, cele rezolvate, cu solutiile date, taxele şi onorariile stabilite, precum şi cauzele rămase nesolutionate.  +  Articolul 47 (1) Registrul de depozite cuprinde menţiuni referitoare la inscrisurile, documentele şi valorile menţionate în procesul-verbal de inventariere a bunurilor succesorale pe care notarul public a incuviintat să le pastreze în biroul sau. (2) Depozitele neridicate la sfirsitul unui an se vor inregistra în anul următor cu taxa de timbru şi onorariul stabilit de notarul public.  +  Articolul 48În registrul de proteste se înregistrează zilnic şi în ordinea datei efectele de comert prestate cu efectuarea menţiunilor cerute de lege.  +  Articolul 49 (1) În registrul de consultaţii juridice notariale se înregistrează toate consultatiile juridice, iar în cazul celor scrise, se va pastra intr-o mapa speciala cite un exemplar al acestora. (2) În aceeasi mapa se păstrează şi proiectele actelor juridice şi procesele-verbale incheiate în condiţiile art. 92 din lege.  +  Articolul 50Notarii publici care folosesc traducatori angajaţi cu contract de muncă vor tine şi un registru de traduceri. În acest caz, traducerile se vor inregistra în acest registru şi nu se vor inscrie în registrul general.  +  Articolul 51În registrul de corespondenta se inscrie corespondenta oficiala a notarului public, neinregistrata în alte registre.  +  Articolul 52 (1) Înainte de utilizare, toate registrele vor fi numerotate, sigilate şi semnate de notarul public, incheindu-se în acest sens un proces-verbal pe prima pagina a registrului. (2) La terminarea registrului sau anului calendaristic se va întocmi sub ultima înregistrare un proces-verbal de inchidere.  +  Articolul 53 (1) Inregistrarile se fac în momentul şi în ordinea primirii lucrărilor. (2) Erorile de înregistrare se indreapta fără a se sterge vechiul text, peste care se trage o linie, astfel ca acesta să poată fi citit.  +  Articolul 54 (1) În afara registrelor, la fiecare birou notarial se vor tine mape cu actele intocmite. (2) Actele autentice se vor pastra în mape de cite 50 de acte împreună cu documentaţia necesară, iar celelalte acte se vor pastra în mape de cite 100 de acte. (3) La mapa cu certificate de mostenitor se va atasa şi incheierea finala, care va fi întocmită în acest scop în dublu exemplar.  +  Articolul 55Notarul public raspunde de depozitarea şi conservarea arhivei biroului notarial în condiţiile şi termenele stabilite de dispozitiile legale privind Fondul Arhivistic Naţional. Arhiva se afla în pastrarea unui secretar sau, după caz, a arhivarului angajat de notarul public.  +  Articolul 56Actele notariale, inregistrarile şi evidentele biroului notarial se intocmesc prin manuscriere sau la masina de scris, putind fi redate şi arhivate pe suporturi accesibile echipamentelor de prelucrare automata a datelor.  +  Secţiunea a III-a Evidentele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici-----------Secţiunea a III-a a Cap. III a fost introdusa de pct. 30 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 56^1La nivelul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România se infiinteaza urmatoarele registre: a) Registrul naţional de evidenţă a succesiunilor, în care se înregistrează cauzele succesorale referitoare la cetăţenii români, străini sau apatrizi, cu ultimul domiciliu în străinătate, de pe urma cărora au rămas bunuri imobile în România (RNES);-----------Litera a) a art. 56^1 a fost modificata de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. b) Registrul naţional de evidenta a testamentelor autentice (RNTA), în care se înregistrează toate dispozitiile testamentare şi revocarea lor; c) Registrul naţional de evidenta a optiunilor succesorale (RNOS), în care se înregistrează toate actele notariale referitoare la acceptarea pura şi simpla, acceptarea sub beneficiu de inventar şi renuntarea la succesiune; d) Registrul naţional de evidenta a revocarii procurilor (RNPR), în care se înregistrează toate actele de revocare expresa a procurilor date în scopul incheierii de acte şi indeplinirii de proceduri notariale.-----------Art. 56^1 a fost introdus de pct. 30 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 56^2 (1) Registrele prevăzute la art. 56^1 se ţin în format material şi electronic. (2) Inregistrarile se fac în momentul şi în ordinea primirii lucrărilor. (3) Erorile de înregistrare se indreapta fără a se sterge vechiul text, doar prin bararea acestuia.-----------Art. 56^2 a fost introdus de pct. 30 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 56^3Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici va aproba prin hotărâre normele metodologice privind procedura de operare în registrele prevăzute la art. 56^1 şi dovezile care se elibereaza în urma verificărilor.-----------Art. 56^3 a fost introdus de pct. 30 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 56^4 (1) Notarii publici sunt obligati sa comunice de îndată Uniunii Naţionale a Notarilor Publici informaţiile care au legătură cu actele şi procedurile menţionate la art. 56^1 , în vederea înregistrării. (2) Notarii publici au obligaţia ca, înainte de finalizarea actelor şi procedurilor notariale, sa procedeze la consultarea registrelor naţionale corespunzătoare, prevăzute la art. 56^1 , solicitand în acest scop şi pe cheltuiala părţilor un certificat eliberat de Uniunea Naţionala a Notarilor Publici în condiţiile stabilite prin normele metodologice. (3) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) revin şi oficiilor consulare sau misiunilor diplomatice ale României în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 13 din lege.-----------Alin. (3) al art. 56^4 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007.-----------Art. 56^4 a fost introdus de pct. 30 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Capitolul IV Modul de indeplinire a actelor notariale  +  Secţiunea I Dispozitii generale  +  Articolul 57 (1) Actele notariale se intocmesc la cererea persoanelor care justifica un interes şi a autorităţilor competente, în cazurile prevăzute de lege. (2) Cererile pot fi facute şi prin mandatar, avocat angajat sau prin reprezentant legal potrivit legii, afară de cazul când, prin dispozitii speciale, se prevede altfel. (3) Cererile se înregistrează în ordinea primirii. (4) Dacă se refuza indeplinirea actului notarial, notarul public redacteaza incheierea de respingere la staruinta părţilor interesate în termen de 5 zile de la data înregistrării cererii.  +  Articolul 58 (1) Identitatea părţilor se stabileste în condiţiile art. 50 din lege, cu menţionarea numelui, prenumelui şi a codului numeric personal ale persoanelor fizice sau, după caz, a denumirii, a codului unic de înregistrare sau a codului fiscal şi a calităţii reprezentantului indreptatit sa incheie actul în numele persoanei juridice.---------Alin. (1) al art. 58 a fost modificat de pct. 31 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.---------Alin. (2) al art. 58 a fost abrogat de pct. 32 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (3) Identificarea detinutilor se face prin dovada înregistrării acestora în registrul penitenciarului şi atestarea comandantului locului de detinere sau a persoanei cu aceasta atributie.  +  Articolul 59 (1) Actul notarial se constata prin încheiere, notarul public apreciind dacă este necesară şi o rezolutie de incuviintare a efectuării lui. În acest ultim caz, rezolutia se va pune pe cerere şi va cuprinde pe scurt datele esentiale necesare incheierii. (2) În incheierea de constatare a întocmirii actului notarial în afara sediului biroului notarului public, se vor preciza imprejurarea şi motivele care au justificat intocmirea actului într-un anumit loc. Notarul public va aprecia dacă va fi insotit la instrumentarea actului în afara sediului sau de un secretar delegat, caz în care şi acesta va semna incheierea. (3) Pentru actele notariale intocmite la sediul secundar se va face menţiune în încheiere, potrivit art. 49 lit. a) din lege. (4) Incheierile au numărul şi data înregistrării cererii, în afară de incheierile de autentificare, care au numai numărul de autentificare şi data acesteia.  +  Articolul 60 (1) În cazul actelor supuse publicităţii mobiliare sau imobiliare, notarul public este obligat sa intreprinda de îndată în numele titularilor acestor drepturi, direct ori prin angajatii săi, demersurile necesare la biroul de publicitate competent şi sa inmaneze părţilor dovezile referitoare la înscrierea drepturilor.---------Alin. (1) al art. 60 a fost modificat de pct. 33 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) Dacă biroul de publicitate nu se afla în circumscripţia sa, notarul public are obligaţia sa trimita de îndată la acel birou actele menţionate la alineatul precedent, cerind sa i se comunice modul de rezolvare, pe care îl va transmite părţilor interesate.----------Alin. (3) al art. 60 a fost abrogat de pct. 34 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 61 (1) Erorile materiale sau omisiunile vadite din actele notariale nu pot fi indreptate sau completate în condiţiile art. 53 din lege, decit după prezentarea tuturor exemplarelor actului. (2) Nu sunt admise rectificari directe în cuprinsul actelor notariale cu privire la erori şi omisiuni, despre acestea facindu-se trimitere la incheierea de rectificare care va fi atasata la toate exemplarele originale ale actului care a fost întocmit.  +  Secţiunea a II-a Redactarea inscrisurilor  +  Articolul 62 (1) Inscrisul se va redacta în atitea exemplare originale cerute de părţi, plus unul pentru arhiva notarului public şi, după caz, unul pentru efectuarea lucrărilor de publicitate. (2) În cazul în care este necesară prezentarea unei documentaţii, aceasta se anexeaza la inscris. (3) Notarul public va viza toate anexele, mentionind în cuprinsul actului ca acestea fac parte integrantă din inscris.  +  Articolul 63Inscrisul alcătuit din mai multe file va fi cusut, capsat sau brosat, aplicindu-se sigiliul şi semnatura notarului public pe marginile alaturate a doua file.  +  Articolul 64 (1) Inscrisul va fi redactat citet şi fără ştersături. Menţiunile în cifre se vor preciza şi în litere. (2) Denumirea persoanelor juridice se va arata fără prescurtari. (3) Spatiile goale se vor bara cu linii.  +  Articolul 65Notarul public va verifica conţinutul inscrisurilor şi se va conforma, după caz, dispoziţiilor art. 6 din lege.  +  Secţiunea a III-a Autentificarea inscrisurilor  +  Articolul 66Notarul public va menţiona pe cerere documentele necesare autentificarii actului, precum şi modul cum au fost stabilite taxele de timbru şi onorariul.  +  Articolul 67În cazul în care se autentifica procuri pentru incheierea unor acte de vinzare-cumparare, iar cumparatorul sau sotul acestuia are el insusi calitatea de mandatar al vinzatorului, notarul public va pretinde părţilor sa inscrie în cuprinsul procurii toate clauzele contractului, inclusiv preţul.  +  Articolul 68Procurile folosite la autentificarea actelor rămân la dosar în original sau în copie legalizata.-----------Art. 68 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 1.758/C din 30 iunie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 20 iulie 2004.  +  Articolul 69La autentificarea inscrisurilor cu caracter patrimonial incheiate de o persoană aflata în detentie, notarul public va verifica dacă nu s-au luat măsuri de indisponibilizare cu privire la bunurile acelei persoane, ori dacă prin hotărârea definitivă de condamnare nu i s-a restrins capacitatea.  +  Articolul 70 (1) În actele de transmisiuni sau constituiri de drepturi reale imobiliare notarul public este obligat sa verifice situaţia proprietăţii şi sarcinile bunului. În acest scop, notarul public va pretinde prezentarea titlurilor de proprietate ale instrainatorului şi, după caz, extrasul de carte funciara sau certificatul de sarcini, precum şi certificatul de atestare fiscala.--------Alin. (1) al art. 70 a fost modificat de pct. 35 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) În cazul terenurilor, atestarea ca acestea se afla în intravilan sau extravilan se va face prin dovezi eliberate de autorităţile administrative competente.  +  Articolul 71Notarul public este obligat ca, în cel mult 10 zile de la autentificarea unui inscris sau testament prin care se recunoaste un copil din afara căsătoriei, sa comunice Oficiului de stare civila de la locul nasterii copilului un exemplar al inscrisului sau, după caz, partea de testament în extras referitoare la recunoastere.  +  Secţiunea a IV-a Indeplinirea procedurii succesorale notariale  +  Articolul 72La primirea cererii pentru deschiderea procedurii succesorale notarul public va verifica dacă aceasta cuprinde toate datele necesare, şi anume: data decesului şi ultimul domiciliu al autorului succesiunii, numele, prenumele şi domiciliul succesibililor, bunurile succesorale şi eventualele datorii ale defunctului, indicind părţilor interesate sa o completeze.  +  Articolul 73Dovada decesului şi a ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces.  +  Articolul 74 (1) Notarul public va dispune inregistrarea cererii pentru deschiderea procedurii succesorale numai după ce secretarul biroului notarial va atesta în urma cercetării opisului succesoral că nu s-a mai format alt dosar în aceeasi cauza la biroul sau. (2) În cazul în care în circumscripţia unei judecatorii funcţionează mai multe birouri notariale, notarul public va verifica prin mijloacele de comunicare pe care le are la dispoziţie dacă în opisul de evidenta a procedurilor succesorale, tinut potrivit art. 44 alin. (2) din prezentul regulament, nu s-a înregistrat un dosar succesoral în aceeasi cauza la un alt birou notarial din aceeasi circumscriptie. (3) Secretarul biroului notarial care tine evidenta cauzelor succesorale pe circumscripţia teritoriala va comunică de îndată rezultatul cercetării opisului de evidenta a procedurilor succesorale, iar în cazul în care nu s-a înregistrat aceeasi cauza la un alt birou notarial, va elibera un certificat pe care îl va expedia notarului public care a cerut verificarea. (4) Notarii publici sunt obligati sa comunice de îndată cauzele înregistrate pentru a fi inscrise în opisul de evidenta a procedurilor succesorale.  +  Articolul 75 (1) Secretarii consiliilor locale, în aplicarea art. 68 din lege, vor trimite sesizarile pentru deschiderea procedurii succesorale notarului public care tine opisul de evidenta a procedurilor succesorale. (2) Modul de repartizare a cauzelor succesorale sesizate potrivit alineatului precedent se stabileste de Camera notarilor publici în mod periodic, pentru fiecare dintre notarii publici dintr-o circumscriptie teritoriala, în raport cu data decesului autorului succesiunii.  +  Articolul 76 (1) În inventar, cu privire la bunurile despre care se sustine ca sunt proprietatea altei persoane, se va menţiona motivul pentru care se aflau în detinerea defunctului la data decesului, după cum se vor menţiona şi bunurile defunctului care se afla în detinerea unui tert, precum şi motivele pentru care se gasesc la acesta. (2) În inventar se va scrie şi pasivul succesoral, în măsura în care acesta este cunoscut. (3) În cazuri urgente, la cererea oricarei persoane care justifica un interes, punerea sigiliilor asupra bunurilor succesorale se poate face înainte de intocmirea inventarului, exceptându-se bunurile necesare membrilor familiei defunctului care au locuit cu el. (4) Notarul public poate numi în calitate de custode sau de curator pe unul dintre mostenitori.  +  Articolul 77 (1) Incunostintarea mostenitorilor şi, după caz, a legatarilor despre deces şi masurile de conservare se face de către notarul public prin scrisoare recomandata, recipisa postala făcând dovada despre incunostintare. (2) În succesiunile care urmeaza să fie declarate vacante, notarul public va lua masurile corespunzătoare de conservare şi administrare prevăzute de art. 70-73 din lege şi va solicita autorităţii administrative competente desemnarea curatorului ce va fi numit în acest scop până la incheierea procedurii succesorale.  +  Articolul 78 (1) Notarul public va cita în cauza persoanele cu vocatie la mostenire şi, după caz, legatarii, în condiţiile art. 75 din lege, iar în caz de vacanta succesorala, autoritatea administraţiei locale competente. (2) Citarea mostenitorilor şi, după caz, a legatarilor nu este obligatorie dacă certificatul de mostenitor sau de legatar se întocmeşte la cerere în baza unei hotărâri judecătorești definitive şi irevocabile, în afară de cazurile în care notarul public o considera necesară pentru anumite lamuriri.  +  Articolul 79În cadrul procedurii succesorale, notarul public va stabili, pe baza declaratiilor părţilor, a martorilor şi a celorlalte documente prezentate, dacă succesorii au acceptat în termen, în mod expres sau tacit, mostenirea ori, după caz, legatul universal sau cu titlu universal.  +  Articolul 80 (1) Declaratiile de renuntare la succesiune, de acceptare pura şi simpla sau sub beneficiu de inventar se fac în forma autentica şi se inscriu pentru opozabilitate în Registrul naţional de evidenta a optiunilor succesorale (RNOS) prevăzut la art. 56^1 .---------Alin. (1) al art. 80 a fost modificat de pct. 36 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.(1^1) Fac excepţie de la dispozitiile alin. (1) declaratiile de acceptare pura şi simpla facute în cadrul dezbaterii succesorale şi consemnate în incheierea de sedinta.----------Alin. (1^1) al art. 80 a fost introdus de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.----------Alin. (2) al art. 80 a fost abrogat de pct. 38 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (3) Declaratiile de optiuni succesorale inscrise în Registrul naţional de evidenta a optiunilor succesorale se păstrează în mape tinute de Uniunea Naţionala a Notarilor Publici.---------Alin. (3) al art. 80 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 81 (1) La prezentarea mostenitorilor sau, după caz, a legatarilor, notarul public le va lua declaratie asupra numarului şi calităţii lor, precum şi asupra compunerii masei succesorale. Aceste declaratii se consemneaza în incheierea de dezbateri succesorale, care se semneaza de către acestia.----------Alin. (2) al art. 81 a fost abrogat de pct. 40 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 82 (1) În cursul procedurii succesorale notarul public întocmeşte o încheiere motivata pentru fiecare termen acordat în care va menţiona părţile şi martorii care s-au prezentat, inscrisurile depuse şi masurile luate în vederea solutionarii cauzei. (2) Incheierea finala care constata indeplinirea procedurii succesorale se redacteaza de îndată.  +  Articolul 83În cazul succesiunilor succesive care se dezbat deodata, se întocmeşte un singur certificat de mostenitor, stabilindu-se pentru fiecare dintre autorii succesiunii în mod corespunzător calitatea şi drepturile fiecarui mostenitor sau legatar, precum şi bunurile şi datoriile succesiunii.  +  Articolul 84Certificatul de mostenitor sau de legatar care cuprinde bunuri imobile se va comunică împreună cu cererea părţilor pentru a fi inscris în registrul de carte funciara al judecatoriei competente.  +  Articolul 85 (1) În cazul eliberarii unui certificat de executor testamentar, notarul public va constata în cuprinsul acestuia calitatea executorului testamentar şi intinderea drepturilor şi obligaţiilor cu care a fost investit de către testator. (2) După eliberarea certificatului de executor testamentar, acesta va proceda în condiţiile Codului civil la predarea legatelor.  +  Articolul 86 (1) Certificatul de mostenitor suplimentar se elibereaza de notarul public care a eliberat primul certificat. Dacă acesta nu mai este în functie, se va elibera, la cerere, de oricare notar public din aceeasi circumscriptie teritoriala, solicitindu-se dosarul cauzei de la biroul notarial în arhiva caruia se afla, facindu-se menţiunile corespunzătoare în registrele de succesiuni. (2) În toate cazurile de repunere pe rol a unui dosar succesoral notarul public va atasa la dosarul nou înregistrat dosarul anterior.  +  Articolul 87 (1) Erorile materiale în sensul legii cuprind greseli evidente care rezultă din cuprinsul dosarului succesoral şi nu impieteaza asupra drepturilor şi calităţii mostenitorilor şi legatarilor. (2) În cazul în care unii dintre mostenitori sau legatari au ridicat certificatul de mostenitor sau de legatar, erorile se vor putea indrepta numai după citarea acestora şi prezentarea tuturor certificatelor de mostenitor sau de legatar.  +  Secţiunea a V-a Intocmirea altor proceduri notariale  +  Articolul 88 (1) Pentru legalizarea semnaturii sau a specimenului de semnatura, partea se va prezenta personal la notarul public. (2) Exemplarele inscrisului vor fi prezentate nesemnate. (3) Pentru legalizarea sigiliului, acesta se va imprima, în faţa notarului public, pe inscrisul prezentat în acest scop, pe care se va întocmi incheierea de legalizare.  +  Articolul 89În vederea certificării faptelor prevăzute la art. 91 lit. a) şi b) din lege, notarul public va identifica în condiţiile legii acea persoana şi va întocmi incheierea corespunzătoare în numărul de exemplare solicitat, plus unul pentru arhiva.  +  Articolul 90 (1) Pentru certificarea faptului ca persoana din fotografie este aceeasi cu persoana care cere certificarea, partea va depune fotografia de data recenta, în numărul de exemplare cite solicita să fie certificate, plus una pentru arhiva. Identificarea persoanei se va face în condiţiile legii. (2) Incheierea de certificare se va întocmi în numărul de exemplare solicitat de parte, plus unul pentru arhiva. Fotografia se va aplica pe fiecare exemplar al incheierii, iar notarul public va face urmatoarea menţiune, în continuare, peste fotografie şi pe spatiul alaturat acesteia: "persoana din fotografie este .... NOTAR PUBLIC, L.S.---------Alin. (2) al art. 90 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 2.198/C din 5 octombrie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 837 din 11 octombrie 2006.  +  Articolul 91 (1) Pentru certificarea faptului ca o persoană s-a prezentat în urma unei somatii sau notificari la o anumita ora la sediul biroului notarial, partea interesata va depune duplicatul somaţiei, împreună cu procesul-verbal de inminare întocmit de autoritatea competentă. (2) Notarul public va verifica dacă inminarea somaţiei s-a facut în condiţiile legale, în caz contrar va cere repetarea procedurii de somare, în afară de cazul în care persoana somata se prezinta şi acopera neregularitatile procedurii de chemare. (3) La ora indicată în somatie, notarul public dispune să se strige de 3 ori la intervale de 5 minute numele şi prenumele persoanei somate. (4) Declaratia persoanei somate se va consemna în incheierea semnata de notarul public şi de părţile interesate. În cazul refuzului de a face declaratia sau de a semna, precum şi în cazul de neprezentare a persoanei somate, se va face menţiunea corespunzătoare în încheiere. (5) Incheierea se va întocmi în numărul de exemplare solicitat de parte, plus unul pentru arhiva.  +  Articolul 92 (1) În cererea pentru legalizarea copiei se va identifica inscrisul, precizindu-se numărul de exemplare cerut de parte. (2) Un exemplar al copiei legalizate va fi retinut la dosar. (3) Nu se pot elibera copii legalizate de pe inscrisurile care conţin corecturi, ştersături, adaugari, cuvinte taiate sau alte particularitati, dacă nu sunt confirmate prin semnatura şi sigiliul autorităţii care le-a întocmit sau, după caz, semnatura părţilor.  +  Articolul 93 (1) Se pot legaliza copii atit de pe un inscris în intregime, cit şi de pe părţi determinate ale acestuia, cu condiţia sa nu se denatureze înţelesul integral al inscrisului. (2) Pe copie şi în înscrierea de legalizare a acesteia se va face menţiunea corespunzătoare.  +  Articolul 94Dacă se elibereaza o copie de pe un inscris sub semnatura privată, incheierea va cuprinde menţiunea ca inscrisul de pe care s-a eliberat copia este sub semnatura privată.  +  Articolul 95 (1) Textul copiei ce urmeaza a fi legalizata trebuie inscris în continuare, fără spatii libere, în afară de cazul în care pentru intocmirea copiei se folosesc imprimate tipizate sau fotocopii. (2) Pentru a se inlatura posibilitatea unor denaturari ulterioare în copiile legalizate, se va trece imediat după textul inscrisului ce se legalizeaza: "legalizarea pe verso" sau "urmeaza în continuare legalizarea".-----------Alin. (3) al art. 95 a fost abrogat de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 96 (1) Incheierea de legalizare a copiei de pe un inscris întocmit intr-o alta limba decat cea română se semneaza de notarul public care a facut confruntarea, în cazul în care limba străină este limba sa materna sau pentru care a fost autorizat ca traducator şi interpret. În cazul în care confruntarea se face de către traducator, incheierea va fi semnata de acesta în faţa notarului public, în afară de cazul în care traducatorul are depus specimenul de semnatura la biroul notarial, la care se va anexa traducerea în limba română a inscrisului, semnata de traducator. (2) Copia inscrisului tradus se anexeaza la exemplarul traducerii legalizate a acestuia, care rămâne în arhiva notarului public.----------Art. 96 a fost modificat de pct. 42 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.  +  Articolul 97 (1) Copia legalizata de pe un inscris pentru a carei colationare cu originalul se cere o pregatire de specialitate se va elibera pe baza colationarii de către un expert desemnat de notarul public, potrivit prevederilor legale privind expertiza contabila şi expertiza tehnica. (2) Incheierea de legalizare se va semna de notarul public şi de expert.  +  Articolul 98Incheierea de legalizare de pe copiile ce se elibereaza părţilor se va scrie, după caz, pe versoul inscrisului ce se legalizeaza, dacă acesta are o singura fila, sau în continuarea acestuia, în cazul în care textul este scris şi pe verso sau pe mai multe file în continuare. În cazul din urma, precum şi atunci când se foloseşte un adaos, pentru scrierea incheierii de legalizare, care nu ar putea fi cuprinsa în continuarea textului inscrisului trecut şi pe versoul filei, se va avea grija ca sigiliul să fie neaparat aplicat, parte pe fila inscrisului şi parte pe adaosul folosit în condiţiile art. 63 din prezentul regulament.  +  Articolul 99Legalizarea copiilor de pe inscrisurile aflate în arhiva biroului notarial se face de secretarul acestuia în condiţiile art. 93 din lege, în baza rezolutiei notarului public.  +  Articolul 100 (1) Notarul public este autorizat să efectueze traduceri cu respectarea condiţiilor aratate la art. 38 alin. (2) din prezentul regulament. (2) Ministrul justiţiei poate autoriza pe notarul public să efectueze traduceri, dacă cunoaste o limbă străină, iar aceasta este limba sa materna.  +  Articolul 101În incheierea de legalizare a traducerii, notarul public autorizat va atesta exactitatea traducerii de pe acel inscris (autentic, în copie legalizata, cu semnatura legalizata, cu data certa sau sub semnatura privată, în extras, după caz), care a fost vizat în acest scop.  +  Articolul 102Traducatorul care efectueaza traducerea va întocmi formula de certificare cu urmatorul cuprins: "Subsemnatul ..........., certific exactitatea traducerii cu textul inscrisului (autentic, în copie legalizata, cu semnatura legalizata, cu data certa sau sub semnatura privată, în extras, după caz) în limba ......... care a fost vizat de mine, TRADUCATOR ............".  +  Articolul 103 (1) Legalizarea semnaturii traducatorului se face prin încheiere, potrivit dispoziţiilor art. 89 alin. 4 din lege. (2) În cazul în care traducatorul are depus specimenul de semnatura la biroul notarial, incheierea de legalizare a semnaturii acestuia nu va mai face referire la faptul prezentarii în persoana a traducatorului şi nici la constatarea indeplinirii prevederilor de la art. 89 alin. 4 lit. c) din lege.  +  Articolul 104Incheierea prin care se constata indeplinirea de către notarul stagiar a actelor notariale, prin delegarea unor atribuţii în condiţiile art. 21 lit. b), c) şi d) din lege, cuprinde semnatura notarului stagiar şi sigiliul notarului public care l-a delegat.  +  Articolul 105 (1) La primirea în depozit a inscrisurilor şi documentelor, precum şi a valorilor, notarul public le va verifica cuprinsul, conformindu-se art. 6 alin. 1 şi 2 din lege. (2) Incheierea de primire în depozit se întocmeşte în numărul de exemplare cerut de parte, plus unul pentru arhiva. (3) Restituirea inscrisurilor, documentelor sau valorilor primite în depozit, se face pe baza semnaturii părţilor, succesorilor sau, după caz, a reprezentantilor acestora, în registrul de depozite.  +  Articolul 106Actul de protest al cambiei, biletului la ordin sau al cecului se întocmeşte la cererea beneficiarului de către notarul public, care are obligaţia de a-l inregistra zilnic în ordinea datei şi de a comunică în prima zi a fiecarei saptamini Camerei de comert şi industrie judetene sau, după caz, a municipiului Bucureşti tabelul protestelor intocmite în saptamina precedenta, în condiţiile prevăzute de legile speciale.  +  Capitolul V Organele reprezentative ale notarilor publici şi controlul activităţii notariale  +  Secţiunea I Organele reprezentative ale notarilor publici  +  Articolul 107 (1) Organele reprezentative ale notarilor publici sunt, potrivit legii, Uniunea Naţionala a Notarilor Publici, iar în plan teritorial, în circumscripţia fiecarei Curti de apel, Camera notarilor publici. (2) Aceste organe funcţionează în baza unui statut propriu, care după adoptare va fi comunicat ministrului justiţiei.  +  Articolul 108Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici va inainta ministrului justiţiei, la inceputul fiecarui an, o informare cu privire la activitatea notariala desfăşurată în anul precedent, cuprinzind date statistice, aspecte rezultate din verificările efectuate, masurile luate pentru înlăturarea deficientelor constatate, precum şi propuneri de imbunatatire a activităţii sub aspect legislativ şi administrativ.  +  Articolul 109 (1) Evidentele privind numărul notarilor publici, al notarilor stagiari, al birourilor notariale, numirea, suspendarea şi încetarea suspendarii, asocierea şi încetarea asocierii, schimbarea sediului biroului notarial, încetarea calităţii de notar public, inregistrarea şi încetarea activităţii birourilor notariale sunt indeplinite sau, după caz, tinute, potrivit legii, de directia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.----------Alin. (1) al art. 109 a fost modificat de pct. 43 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007. (2) Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici sau, după caz, Colegiul director al Camerei notarilor publici, va comunică, potrivit atribuţiilor ce le revin, datele şi documentele necesare indeplinirii lucrărilor aratate la alin. (1).  +  Secţiunea a II-a Controlul judecătoresc  +  Articolul 110Controlul judecătoresc al actelor notariale se realizează, potrivit art. 99 şi 100 din lege, pe calea actiunii în anulare sau, în cazul refuzului indeplinirii actului notarial, pe calea plingerii împotriva incheierii de respingere pronuntate de notarul public.  +  Articolul 111 (1) Actiunea în anulare se exercită de părţile interesate împotriva actului notarial la instanţa competenţa potrivit legii. (2) Până la anulare în justiţie, actul notarial atacat se socoteste valabil indeplinit.  +  Articolul 112 (1) Plingerea împotriva incheierii de respingere se înregistrează la biroul notarului public care a refuzat indeplinirea actului notarial, iar acesta este obligat sa o inainteze de îndată judecatoriei cu dosarul cauzei. (2) Notarul public dintr-un birou notarial cu sediul în municipiul Bucureşti va inainta plingerea judecatoriei în circumscripţia careia se afla sediul acelui birou.  +  Secţiunea a III-a Controlul profesional-administrativ  +  Articolul 113 (1) Ministrul justiţiei exercita controlul activităţii notariale prin inspectori generali de specialitate notariala, potrivit legii, oricând considera necesar. (2) Controlul priveste, în principal, respectarea legii în activitatea profesionala a notarilor publici, tinerea corecta a registrelor, conservarea arhivei, precum şi conduita notarului public în indeplinirea atribuţiilor sale. În unele situaţii ce-i sunt sesizate, ministrul justiţiei va putea cere, după caz, informari privind activitatea unor notari publici din partea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici sau a Colegiului director al Camerei notarilor publici. (3) Abaterile disciplinare constatate în actele de control vor fi sesizate Colegiului director al Camerei notarilor publici pentru luarea masurilor corespunzătoare sau, când este cazul, pentru exercitarea actiunii disciplinare. (4) Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici va comunică ministrului justiţiei masurile luate şi, după caz, modul de solutionare a actiunii disciplinare.  +  Articolul 114 (1) Controlul efectuat de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici va urmări modul de organizare şi functionare a Camerelor şi birourilor notarilor publici, desfăşurarea adunarilor notarilor publici, indeplinirea atribuţiilor, în condiţiile statutare, de către Colegiul director al Camerei notarilor publici, modul de functionare a birourilor notariale, calitatea lucrărilor notariale, pregătirea notarilor stagiari, gestiunea financiar-contabila a Camerelor şi birourilor notarilor publici, precum şi orice alte probleme, potrivit statutului. (2) Controlul se exercită anual la fiecare Cameră a notarilor publici, iar la birourile notariale, atunci când se hotaraste de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.  +  Articolul 115 (1) Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici poate delega Colegiului director al Camerei notarilor publici să efectueze controlul profesional-administrativ al notarilor publici din cadrul birourilor aflate în circumscripţia sa. (2) Controlul se exercită periodic, cel puţin o dată la 2 ani, şi priveste legalitatea lucrărilor notariale intocmite, conservarea arhivei, gestiunea financiar-contabila şi conduita notarului public în indeplinirea atribuţiilor sale profesionale.  +  Articolul 116Notarul public verificat are dreptul sa faca obiectii scrise, care se vor atasa la actul de control.  +  Articolul 117Actele de control efectuate de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici sau, după caz, de Colegiul director al Camerei notarilor publici se vor comunică şi compartimentului de specialitate notariala din cadrul Ministerului Justiţiei.  +  Articolul 118Colegiul director al Camerei notarilor publici verifica sesizarile părţilor împotriva notarilor publici în cel mult 30 de zile de la sesizare şi ia măsuri de indreptare, iar după caz, exercita actiunea disciplinara, instiintind şi Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.  +  Capitolul VI Dispozitii tranzitorii şi finale  +  Articolul 119 (1) Ministrul justiţiei emite ordinul referitor la notarii de stat în functie, care au optat pentru calitatea de notar public cu cel puţin 15 zile înainte de implinirea termenului de 90 de zile prevăzut în art. 106 din lege. (2) După stabilirea numarului notarilor publici şi ai birourilor notariale, potrivit propunerilor Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, ministrul justiţiei emite ordine individuale de numire a notarilor publici în baza optiunilor exprimate, cu precizarea circumscriptiilor judecatoriilor în care urmeaza să-şi stabileasca sediile birourile notariale. (3) Până la implinirea termenului prevăzut de art. 109 din lege, notarii de stat care au optat pentru calitatea de notar public vor continua sa functioneze ca notari, în condiţiile prevăzute de Decretul nr. 377/1960 şi Regulamentul privind aplicarea dispoziţiilor acestui decret, aprobat prin H.C.M. nr. 1518/1960. (4) Notarii publici numiti în condiţiile alin. (2) au obligaţia de a-şi inregistra birourile notariale potrivit dispoziţiilor art. 18 din lege. (5) Registrul de înregistrare a birourilor notariale se deschide de Curtile de apel după implinirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 106 din lege.  +  Articolul 120 (1) Numirea de notari publici, cu excepţia celor prevăzuţi de art. 105 alin. 1 din lege, se va putea face numai cu respectarea prevederilor art. 17 şi 18 din lege. (2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile şi notarilor de stat ce vor fi numiti de ministrul justiţiei pe posturi vacante, în condiţiile Decretului nr. 377/1960, până la implinirea termenului prevăzut de art. 109 din lege.  +  Articolul 121 (1) Cu o zi înainte de implinirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 106 din lege, notariatele de stat vor inchide registrele de publicitate imobiliara şi mobiliara tinute potrivit art. 710 şi urmatoarele din Codul de procedură civila, cu menţiunea ca lucrarile vor fi continuate în aceleasi registre de judecatoriile în circumscripţia cărora îşi au sediul. (2) Mapele în care se păstrează actele transcrise, inscrise şi cele de amanet vor fi de asemenea închise, urmind ca judecatoriile sa formeze mape noi, în continuarea înregistrărilor. (3) Birourile de carte funciara vor inchide în acelasi mod numai registrul general de intrare. (4) Cartea funciara împreună cu arhiva, registrele, hartile, dosarele de carte funciara şi scriptele de orice fel se preiau de către judecatoriile în circumscripţia cărora au functionat.  +  Articolul 122 (1) Cererile pentru indeplinirea operaţiunilor de publicitate mobiliara sau imobiliara introduse la notariatele de stat şi care nu au putut fi rezolvate până la data încetării competentei lor vor fi transmise judecatoriilor care preiau aceste atribuţii. (2) După preluarea atribuţiilor de publicitate mobiliara şi imobiliara de către judecatorii şi până la începerea activităţii notarilor publici, actele intocmite de notarii de stat, supuse operaţiunilor de publicitate, vor fi trimise pentru efectuarea acestora judecatoriilor competente teritorial. (3) Judecatoriile vor elibera certificate de sarcini şi, după caz, extrase de carte funciara de pe registrele şi evidentele preluate de la notariatele de stat, de la data trecerii în competenţa lor a atribuţiilor de publicitate.  +  Articolul 123 (1) Arhiva notariatelor de stat care îşi inceteaza activitatea se inventariaza şi se preia de judecatoriile în circumscriptiile cărora au functionat până la data expirarii termenului de 6 luni prevăzut în art. 109 din lege. (2) Inventarul se întocmeşte de o comisie formata din notarul sef, notarul sef adjunct, notarii delegaţi în acest scop şi secretarii unităţii notariale şi va cuprinde:- registrele notariatului de stat, care vor fi închise prin intocmirea unui proces-verbal privind numărul pozitiilor inscrise în cuprinsul lor, semnat de membrii comisiei;- dosarele notariale în ordinea indicatorului termenelor de pastrare aprobat de Ministerul Justiţiei; mapele şi dosarele vor avea filele cusute şi se va indica pe coperta numărul de înregistrare de la care se porneste şi se sfirseste cuprinsul lor, mentionindu-se actele constatate lipsa, sub certificarea membrilor comisiei.  +  Articolul 124Predarea şi preluarea lucrărilor aratate la art. 121 şi 123 alin. (1) din prezentul regulament se fac pe bază de proces-verbal semnat de notarul sef şi de conducătorii de carte funciara ori secretarii cu atribuţii de publicitate sau, după caz, de comisia formata potrivit art. 123 alin. (2), precum şi de preşedintele judecatoriei sau de inlocuitorul acestuia.  +  Articolul 125Predarea-primirea cauzelor succesorale nerezolvate se va face prin proces-verbal semnat de notarul sef al fostului notariat de stat, la care au fost pe rol, şi de notarul public competent teritorial, caruia i s-au repartizat spre solutionare, potrivit criteriilor stabilite de Colegiul director al Camerei notarilor publici. Părţile care figurează în aceste cauze vor fi instiintate de notarul public care le-a preluat.  +  Articolul 126 (1) Pentru rezolvarea succesiunilor deschise anterior expirarii termenului prevăzut de art. 109 din lege, judecatoriile vor atesta la cerere, dacă s-a eliberat un certificat de mostenitor în aceeasi cauza, prin cercetarea arhivei preluate de la fostele notariate de stat. (2) În cazul succesiunilor a caror procedura a fost suspendata anterior expirarii termenului prevăzut la alin. (1), judecatoriile au obligaţia sa transmita la cererea notarilor publici aceste dosare pentru reluarea procedurii succesorale.  +  Articolul 127Anexele nr. 1-29 ce conţin modelul registrului de înregistrare a birourilor notariale şi al certificatului eliberat în condiţiile art. 8 alin. (6) din prezentul regulament, modelele registrelor notariale, precum şi formularele de incheieri şi alte lucrari notariale fac parte integrantă din prezentul regulament şi vor fi comunicate celor interesati de către Ministerul Justiţiei.  +  Articolul 127^1Uniunea Naţionala a Notarilor Publici şi Camerele notarilor publici pot elibera persoanelor interesate, la cerere, copii certificate de pe actele pe care le deţin.-----------Art. 127^1 a fost introdus de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 655 din 7 martie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 26 martie 2007.NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:Potrivit art. 1 din Ordinul nr. 2.503/C din 15 octombrie 2002, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 828 din 18 noiembrie 2002, anexele nr. 3-15 din Regulamentul de mai sus, se inlocuiesc cu anexele la Ordinul nr. 2.503/C/2002.Conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007, anexele nr. 1-31 la regulament se înlocuiesc cu anexele nr. 1-31, care fac parte integrantă din prezentul ordin.  +  Anexa 1la regulamentCURTEA DE APEL ....................Judecătoria ..........................REGISTRUL BIROURILOR NOTARIALE┌──────┬──────┬──────┬──────┬───────┬──────┬──────┬───────┬─────────────┬──────┐│Nr. de│Data │Numele│Sediul│Speci- │Sigi- │Modi- │Sediul │ Radierea │ ││înre- │înre- │ şi │biro- │ menul │liul │ficări│secun- ├──────┬──────┤ ││gis- │gis- │pre- │ului │ de │ │ │dar al │biro- │sediu-│Obser-││trare │trării│numele│nota- │semnă- │ │ │ biro- │ului │ lui │vaţii ││ │ │ │rial │ tură │ │ │ ului │nota- │secun-│ ││ │ │ │ │ │ │ │ nota- │rial │ dar │ ││ │ │ │ │ │ │ │ rial │ │ │ │├──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┼───────┼──────┼──────┼──────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │└──────┴──────┴──────┴──────┴───────┴──────┴──────┴───────┴──────┴──────┴──────┘NOTĂ:- În coloana 2 se înscriu numele şi prenumele notarului public sau ale notarilor publici asociaţi.- În coloana 3 se va înscrie sediul, prin localitate, str. ................. nr. ......... etc.- În coloana 5 se înscriu modificările în modul de desfăşurare a activităţii (nr. asociaţi, retrageri etc.).------------Anexa 1 a fost introdusă conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această completare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 2la regulament    ROMÂNIA    CURTEA DE APEL    .............................                                                      Nr. .................                                                      Data ................                                   CERTIFICAT    La cererea ...........................*1), potrivit art. 18 din Legeanotarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, cu modificările şicompletările ulterioare, şi art. 8 alin. (6) din Regulamentul de punere înaplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995,adoptat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995, cu modificările şicompletările ulterioare,    se certifică înregistrarea ...............................................................................................*2).                              Prim-grefier,                          L.S.------    *1) - Numele şi prenumele notarului public.        - Colegiul director al Camerei Notarilor Publici.    *2) Se vor face menţiuni în funcţie de obiectul cererii, în condiţiile        art. 8, art. 9 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Regulamentul de        punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale,        adoptat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995, cu        modificările şi completările ulterioare.------------Anexa 2 a fost introdusă conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această completare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 3la regulamentREGISTRU GENERAL NOTARIAL*Font 9*   ┌────┬─────┬──────────┬────┬──────────────────────────────────────────────────────────┐   │ │Data │ │ │ Acte autentice │   │Nr. ├─────┤ │ ├────┬─────────┬─────────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────────┤   │de │Anul │ Numele, │Fe- │ │ Acte de │ Acte de │Soci-│Soci-│Tes- │Par- │Alte acte│   │în- │.... │prenumele │lul │Nr. │ înstră- │garanţie │etăţi│etăţi│ta- │taj, ├────┬────┤   │re- ├─────┤ şi/sau │ac- │de │ inare │ │co- │civi-│mente│ali- │Eva-│Nee-│   │gis-│ │denumirea │tu- │au- ├────┬────┼────┬────┤mer- │le, │ │piri,│lua-│va- │   │tra-│Ziua/│ părţilor │lui │ten-│Mo- │Imo-│Mo- │Imo-│ciale│aso- │ │dez- │bile│lua-│   │re │luna │ │şi/ │ti- │bi- │bi- │bi- │bi- │agri-│cia- │ │li- │ │bile│   │ │ │ │sau │fi- │li- │li- │li- │li- │cole │ţii, │ │piri │ │ │   │ │ │ │ope-│care│are,│are │are │are │ │fun- │ │ │ │ │   │ │ │ │ra- │ │ce- │ │ │ │ │daţii│ │ │ │ │   │ │ │ │ţiu-│ │şi- │ │ │ ├─────┼─────┤ │ │ │ │   │ │ │ │ni- │ │uni │ │ │ │Cons-│Cons-│ │ │ │ │   │ │ │ │lor │ │etc.│ │ │ │titu-│titu-│ │ │ │ │   │ │ │ │ │ │ │ │ │ │iri/ │iri/ │ │ │ │ │   │ │ │ │ │ │ │ │ │ │modi-│modi-│ │ │ │ │   │ │ │ │ │ │ │ │ │ │fi- │fi- │ │ │ │ │   │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cări │cări │ │ │ │ │   ├────┼─────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────┼────┤   │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ 14 │ 15 │   ├────┼─────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────┼────┤   │ │ │REPORT │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │┌──┼────┼─────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────┼────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼────┼─────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────┼────┤│ │ │ │TOTAL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │PAGINĂ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼────┼─────┼──────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────┼────┤│ │ │ │REPORT │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└──┴────┴─────┴──────────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴─────┴─────┴─────┴─────┴────┴────┘   ┌───────────────────────────────┬────┬────┬─────────┬─────┬─────┬─────┬─────┬────┬────┐   │ Alte înregistrări │ │ │ │ │ │ │ │ │ │   ├─────┬────┬────┬────┬─────┬────┤ │Efec│ │ │ │ │ │ │ │   │Lega-│Le- │ │ │Lega-│Rec-│Res-│tuat│ │Im- │ │ │ │ │ │   │li- │ga- │Cer-│Dată│li- │ti- │pin-│ în │ │pozit│ │ │ │ │ │   │zări │li- │ti- │cer-│zări │fi- │geri│afa-│ Preţ/ │pe │Ono- │Scu- │Redu-│No- │Ob- │   │de │zări│fi- │ tă │tra- │cări│ │ra │evaluare │tran-│rariu│tiri │ceri │tar │ser-│   │sem- │co- │cări│ │du- │, │ │se- │ │zac- │ │ │ │pu- │va- │   │nă- │pii │ │ │ceri,│pro-│ │diu-│ │ţii │ │ │ │blic│ţii │   │tură,│ │ │ │lega-│iec-│ │lui │ │imo- │ │ │ │ │ │   │spe- │ │ │ │liza-│te, │ │ │ │bili-│ │ │ │ │ │   │cime-│ │ │ │rea │alte│ │ │ │are │ │ │ │ │ │   │ne de│ │ │ │sem- │ope-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │   │sem- │ │ │ │nă- │ra- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │   │nă- │ │ │ │turii│ţii │ │ │ │ │ │ │ │ │ │   │tură │ │ │ │tra- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │   │şi │ │ │ │ducă-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │   │sigi-│ │ │ │toru-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │   │lii │ │ │ │lui │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │   ├─────┼────┼────┼────┼─────┼────┼────┼────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────┼────┤   │ 16 │ 17 │ 18 │ 19 │ 20 │ 21 │ 22 │ 23 │ 24 │ 25 │ 26 │ 27 │ 28 │ 29 │ 30 │   ├─────┼────┼────┼────┼─────┼────┼────┼────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────┼────┤   │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │┌──┼─────┼────┼────┼────┼─────┼────┼────┼────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────┼────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼─────┼────┼────┼────┼─────┼────┼────┼────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────┼────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├──┼─────┼────┼────┼────┼─────┼────┼────┼────┼─────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────┼────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└──┴─────┴────┴────┴────┴─────┴────┴────┴────┴─────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴────┴────┘------------Anexa 3 a fost modificată conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această modificare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 4la regulamentOPISal Registrului general notarial┌──────────────────────────────┬───────────────────────────┬──────────────────┐│ Nr. de înregistrare/Nr. │ Numele şi prenumele şi/ │ ││ autentic şi data actului │ sau denumirea părţilor │ Felul actului │├──────────────────────────────┼───────────────────────────┼──────────────────┤│ 1 │ 2 │ 3 │└──────────────────────────────┴───────────────────────────┴──────────────────┘------------Anexa 4 a fost modificată conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această modificare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 5la regulamentREGISTRU DE SUCCESIUNI┌─────┬──────────────────┬───────┬───────┬──────────────┬───────┬──────┬───────┐│Numar│Data înregistrării│Numele │Ultimul│Data decesului│Numărul│ │Numărul││de ├─────┬──────┬─────┤şi pre-│domici-├────┬────┬────┤de în- │ │şi data││înre-│Anul │Luna │Ziua │numele │liu al │Anul│Luna│Ziua│regis- │Terme-│certi- ││gis- │ │ │ │defunc-│defunc-│ │ │ │trare │ nele │ficatu-││trare│ │ │ │tului │tului │ │ │ │din re-│ │lui ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │gistrul│ │(moşte-││ │ │ │ │ │ │ │ │ │de evi-│ │nitor, ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │denţă a│ │legatar││ │ │ │ │ │ │ │ │ │proce- │ │cali- ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │durilor│ │tate, ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │succe- │ │exe- ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │sorale │ │cutor ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │testa- ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │mentar,││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │vacanţă││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │succe- ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │sorală)│├─────┼─────┼──────┼─────┼───────┼───────┼────┼────┼────┼───────┼──────┼───────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │└─────┴─────┴──────┴─────┴───────┴───────┴────┴────┴────┴───────┴──────┴───────┘┌───────────────────────┬────────┬───────────┬─────────┬───────┬───────────────┐│ Suspendare │ Alte │Impozit pe │ │ │ │├───────┬───────┬───────┤soluţii │tranzacţii │Onorariul│Notarul│ Observaţii ││Art.78 │Art.78 │Art.78 │ │imobiliare │ │public │ (suplimente, ││lit. a)│lit. b)│lit. c)│ │ │ │ │reînregistrări,││ │ │ │ │ │ │ │ conexări etc.)│├───────┼───────┼───────┼────────┼───────────┼─────────┼───────┼───────────────┤│ 13 │ 14 │ 15 │ 16 │ 17 │ 18 │ 19 │ 20 │└───────┴───────┴───────┴────────┴───────────┴─────────┴───────┴───────────────┘------------Anexa 5 a fost modificată conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această modificare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 6la regulamentOPISal Registrului de succesiuni┌────────────────────────┬──────────────────────┬──────────────────────────────┐│ Numele şi prenumele │ Ultimul domiciliu al │ Numărul dosarului succesoral ││ defunctului │ defunctului │ │├────────────────────────┼──────────────────────┼──────────────────────────────┤│ 1 │ 2 │ 3 │└────────────────────────┴──────────────────────┴──────────────────────────────┘------------Anexa 6 a fost modificată conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această modificare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 7la regulamentOPISal Registrului de evidenţă a procedurilor succesorale înregistrateîn Circumscripţia Judecătoriei (Judeţului, Camerei) ............┌──────────────────────────────┬──────────────────────┬────────────────────────┐│ Numele, prenumele şi ultimul │ Numărul şi data │ ││ domiciliu al defunctului │ certificatului │ Observaţii │├──────────────────────────────┼──────────────────────┼────────────────────────┤│ 1 │ 2 │ 3 │└──────────────────────────────┴──────────────────────┴────────────────────────┘------------Anexa 7 a fost modificată conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această modificare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 8la regulamentREGISTRUde renunţări la succesiune şi de acceptare sub beneficiu de inventardin Circumscripţia Judecătoriei (Judeţului, Camerei) ...............┌──────────────┬───────────────┬──────────────┬───────────────┬──────────────┐│ Numar de │ Ziua, luna, │ Numele şi │ Numele şi │ ││înregistrare │ anul │ prenumele │ prenumele │ Data ││ │ │declarantului │ defunctului │ decesului │├──────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │└──────────────┴───────────────┴──────────────┴───────────────┴──────────────┘┌──────────────┬──────────────┬───────────────┬───────────────┬──────────────┐│ Ultimul │ │Notarul public │ Numărul │Notarul public││ domiciliu al │ Felul │în faţa căruia │ dosarului │care instru- ││ defunctului │ declaraţiei │s-a dat decla- │ succesoral │mentează cauza││ │ │raţia şi sediul│ │ şi sediul ││ │ │ biroului │ │ biroului ││ │ │ notarial │ │ notarial │├──────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┤│ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │└──────────────┴──────────────┴───────────────┴───────────────┴──────────────┘------------Anexa 8 a fost modificată conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această modificare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 9la regulamentOPISal Registrului renunţărilor la succesiune şi de acceptaresub beneficiu de inventar din CircumscripţiaJudecătoriei (Judeţului, Camerei) ...................┌────────────────────────────┬──────────────────────┬─────────────────────────┐│ Numele şi prenumele │ Numărul de │ ││ declarantului │ înregistrare │ Data înregistrării │├────────────────────────────┼──────────────────────┼─────────────────────────┤│ 1 │ 2 │ 3 │└────────────────────────────┴──────────────────────┴─────────────────────────┘------------Anexa 9 a fost modificată conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această modificare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 10la regulamentREGISTRU DE TERMENE SUCCESORALE┌─────┬───────┬───────────┬───────┬───────┬──────┬───────┬──────┬───────┬──────┐│ │ Numar │ Numele şi │Numărul│Soluţia│Numă- │Termen │ │Impozit│ ││Data │ de │ prenumele │dosaru-│(amâ- │rul │ de │ Ono- │ pe │Obser-││ │ordine │defunctului│ lui │ nare │certi-│eviden-│ rariu│ tran- │vaţii ││ │ │ │succe- │ sau │fica- │ ţă │ │zacţii │ ││ │ │ │soral │finali-│tului │ │ │imobi- │ ││ │ │ │ │zare) │ │ │ │liare │ │├─────┼───────┼───────────┼───────┼───────┼──────┼───────┼──────┼───────┼──────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└─────┴───────┴───────────┴───────┴───────┴──────┴───────┴──────┴───────┴──────┘------------Anexa 10 a fost modificată conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această modificare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 11la regulamentREGISTRU DE DEPOZITE┌──────────────┬───────────────┬──────────────┬────────────────┬──────────────┐│ Numar de │ Ziua, luna, │ Numele, │Individualizarea│ Termen de ││înregistrare │ anul │ prenumele şi │ înscrisului, │ păstrare şi ││ │ │ semnătura │ documentelor │ condiţia ││ │ │ deponentului │ sau valorilor │ eliberării ││ │ │ │ │ depozitului │├──────────────┼───────────────┼──────────────┼────────────────┼──────────────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │└──────────────┴───────────────┴──────────────┴────────────────┴──────────────┘ ┌───────────────────┬────────────────┬─────────────────┬─────────────────────┐ │ │ │ │ Numele, prenumele │ │ Onorariul încasat │ Notarul public │ Data eliberării │ şi semnătura părţii │ │ │ │ │căreia i se restituie│ │ │ │ │ depozitul │ ├───────────────────┼────────────────┼─────────────────┼─────────────────────┤ │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ └───────────────────┴────────────────┴─────────────────┴─────────────────────┘------------Anexa 11 a fost modificată conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această modificare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 12la regulamentREGISTRU DE PROTESTE┌──────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬──────────────┐│ Numar de │ Ora, ziua, │ Numele şi │ Numele şi │Locul şi data ││înregistrare │ luna, anul │ prenumele │prenumele celui │ comunicării ││ │ │ celui care a │ contra căruia │(cu menţiunea ││ │ │cerut protestul│ s-a cerut │comunicărilor ││ │ │ │ protestul │ efectuate) │├──────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────────┼──────────────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │└──────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴──────────────┘ ┌─────────────────────┬─────────────────┬──────────────┬─────────────────────┐ │ Transcrierea exactă │Somaţia de plată,│ │ Notarul public │ │ a cambiei, biletului│răspunsul primit │ Onorariul │ care a întocmit │ │ la ordin sau cecul │ sau motivul │ încasat │ protestul │ │ │ pentru care nu │ │ │ │ │ s-a răspuns │ │ │ ├─────────────────────┼─────────────────┼──────────────┼─────────────────────┤ │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ └─────────────────────┴─────────────────┴──────────────┴─────────────────────┘------------Anexa 12 a fost modificată conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această modificare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 13la regulamentREGISTRU DE CONSULTAŢII NOTARIALE┌──────┬─────┬──────────────┬────────────┬────────────┬─────────┬───────┬──────┐│ │ │ │ │ Forma │ │ │ ││Numar │Ziua,│ Numele şi │ Obiectul │consultaţiei│Onorariul│Notarul│Obser-││de în-│luna,│ prenumele │consultaţiei├─────┬──────┤ încasat │public │vaţii ││regis-│anul │solicitantului│ │Orală│Scrisă│ │ │ ││trare │ │ │ │ │ │ │ │ │├──────┼─────┼──────────────┼────────────┼─────┼──────┼─────────┼───────┼──────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │└──────┴─────┴──────────────┴────────────┴─────┴──────┴─────────┴───────┴──────┘------------Anexa 13 a fost modificată conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această modificare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 14la regulamentREGISTRU DE TRADUCERI┌──────┬─────┬──────────────┬───────────┬─────────────────────┬───────┬────────┐│ │ │ │ │ Limba │ │ ││Numar │Ziua,│ Numele şi │Actul care │ │Termen │ Pagini ││de în-│luna,│ prenumele │se traduce ├──────────┬──────────┤ │ ││regis-│anul │solicitantului│ │din care │în care │ │ ││trare │ │ │ │se traduce│se traduce│ │ │├──────┼─────┼──────────────┼───────────┼──────────┼──────────┼───────┼────────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │└──────┴─────┴──────────────┴───────────┴──────────┴──────────┴───────┴────────┘    ┌────────────┬──────────────┬──────────┬────────────────┬─────────────┐    │ Traducător │ Notar public │ Onorariu │ Onorariu notar │ Observaţii │    │ │ │ │ public │ │    ├────────────┼──────────────┼──────────┼────────────────┼─────────────┤    │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │    └────────────┴──────────────┴──────────┴────────────────┴─────────────┘------------Anexa 14 a fost modificată conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această modificare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 15la regulamentREGISTRU DE CORESPONDENŢĂ┌────────────┬──────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬───────────┐│Numar de │ Data │ Emitent/ │ Conţinutul │ Modul de │ ││înregistrare│înregistrării/│ Destinatar │documentului│ rezolvare │Observaţii ││ │ expedierii │ │(în rezumat)│ │ │├────────────┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │└────────────┴──────────────┴────────────┴────────────┴────────────┴───────────┘------------Anexa 15 a fost modificată conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această modificare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 16la regulament    ROMÂNIA    BIROUL NOTARULUI PUBLIC    Sediul .....................................                ÎNCHEIERE DE AUTENTIFICARE Nr. .................                Anul........... luna............. ziua.........    În faţa mea, ............................., notar public, la sediul birouluis-a prezentat ......................., cu domiciliul în ......................,identificat prin ..........................*1), în nume propriu/în calitate de............ *2) al .............................., cu domiciliul/sediul în................................., în baza ..............................*3),care, după citirea actului, a consimţit la autentificarea prezentului înscrisşi a semnat toate exemplarele, precum şi cele ..............anexe, iar ................................................ nu a putut semnapentru motivul ........................................................... .    În temeiul art. 8 lit. b) din Legea nr. 36/1995, cu modificările şicompletările ulterioare, se declară autentic prezentul înscris.    S-a perceput un impozit*4) de ........................ lei cu chitanţa/bonfiscal/ordin de plată nr. ............. .    S-a perceput onorariul de ..................... lei cu chitanţa/bonfiscal/ordin de plată nr. ............... .            Notar public,            .............               L.S.--------    *1) a) cunoscut personal de notar;        b) act de identitate;        c) atestarea avocatului care îl asistă;        d) doi martori.    *2) - mandatar;        - avocat;        - reprezentant legal;        - etc.    *3) - procură;        - delegaţie;    *4) Pentru actele scutite de impozit se va face menţiunea "scutit".------------Anexa 16 a fost introdusă conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această completare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 17la regulament    ROMÂNIA    BIROUL NOTARULUI PUBLIC    Sediul .................................    Judeţul ................................                                   ÎNCHEIERE                         Şedinţa din ..................                         Notar public .................    În cauza succesorală privind pe defunctul .................................    La apelul nominal au răspuns .............................................................................................................................    Lipsă: ..................................................................................................................................................................................................................................    Notarul public    Văzând că ................................................................                                     DISPUNE:    Amânăm cauza la termenul de ................., în cunostinţa celor prezenţi,pentru când ......................    Se vor cita:    ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................    T.C. ....................    T.C. ....................                 Notar public,             ................... Data .............                                                          Expediat .........------------Anexa 17 a fost introdusă conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această completare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 18la regulament    ROMÂNIA    BIROUL NOTARULUI PUBLIC Dosar nr.    .................../..................    Sediul ........................... Notar public    ....................................                                ÎNCHEIERE FINALĂ                         Şedinţa din ..................    În cauza succesorală privind pe defunctul ................................,decedat la data de ......................., cu ultimul domiciliu ............................................, la apelul nominal au răspuns:    1. ......................................................................;    2. ......................................................................;    3. ......................................................................;    4. ......................................................................;    Au lipsit: ............................................................. .    Succesibilii prezenţi declară:    - Au acceptat moştenirea .................................................    - Au renunţat la moştenire ...............................................    - Sunt străini de succesiune .............................................    - Defunctul ........................ lăsat testament .....................    - Cota de bun comun o declarăm de ........................................parte pentru defunct(ă).    - Masa succesorală se compune din următoarele bunuri:    a) mobile ................................................................    b) imobile ...............................................................    - Cheltuielile cu ultima boală şi înmormântare în sumă de ................lei au fost suportate de ..................., care au fost şi susţinătoriidefunctului .....................................    - Alte datorii............................................................    - Cerem eliberarea certificatului de moştenitor.                                  Semnăturile                              ...................                              ...................                                   NOTARUL PUBLIC    Din declaraţia părţilor, actele de stare civilă, martorii şi celelalteprobe ..................................... constată că în succesiuneadefunct ...................................................................    I. Masa succesorală se compune din următoarele bunuri:    a) mobile: ......................., în valoare totală de .............. lei;    b) imobile: ......................, în valoare totală de .............. lei.    Total activ succesoral: ............................................... lei.    Pasivul succesoral constă din: ........., în valoare totală de ........ lei.                             TOTAL ACTIV NET: ...... lei.    Scutiri şi reduceri: ................................................. lei.    II. Au calitatea de moştenitori legali - testamentari, în cotele şi cutaxele arătate în dreptul fiecăruia, următorii:    1. ......................................................................;    2. ......................................................................;    3. ......................................................................;    4. .......................................................................                           Impozit*) ................... lei                           Onorariul ................... lei.    Atribuirea în mod distinct a bunurilor s-a făcut potrivit partajuluiintervenit astfel: ................................................. .    Semnăturile .................................    Sunt străini de succesiune prin renunţare: .........................sau în condiţiile art. 700 din Codul civil ....... .    În temeiul dispoziţiilor art. 650 şi următoarele din Codul civil şi aleLegii nr. 36/1995, cu modificările şi completările ulterioare.                                   DISPUNE:    Notar public Termen de evidenţă-------    *) În cazul succesiunilor scutite de impozit se va face menţiunea "scutit".------------Anexa 18 a fost introdusă conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această completare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 19la regulament    ROMÂNIA    BIROUL NOTARULUI PUBLIC    Sediul .............................    Judeţul ...........................               CERTIFICAT DE ...............*1) Nr. ...........                             Data ....................    ..........................................., notar public, cercetând pieseledosarului de mai sus, precum şi încheierea finală respectivă, în baza art. 76 şi83 din Legea nr. 36/1995, cu modificările şi completările ulterioare, certificurmătoarele:    De pe urma defunctului ................................, decedat la data de............., cu ultimul domiciliu în ........................................,judeţul .........................., au rămas următoarele bunuri şi următorii*2).    I. Masa succesorală:    a) bunuri mobile: ..........................................................................................................................................................................................................................    b) bunuri imobile ..........................................................................................................................................................................................................................    Restul de ..........................., parte din bunurile de mai sus (de lapct. ...........), formează cota de bun comun al soţului supravieţuitor................................... .    Natura succesiunii .....................*3) ............................. .    II. ....................................................................*4).    1. ....................., domiciliat în ............................, carea acceptat succesiuni cu o cotă de ...... părţi.    2. ...................................................................... .    3. ........................................................................    Atribuirea în mod distinct a bunurilor s-a făcut în baza ................ .    Prezentul certificat s-a eliberat în baza Hotărârii definitive nr. .........din ............., pronunţată de ................... .    Au renunţat la succesiune:    1. ............................................................, declaraţieînregistrată la data de ................ anul ......;    2. ............................................................, declaraţieînregistrată la data de ................ anul ......;    3. ........................................................................    4. ........................................................................    Sunt străini de succesiune prin neacceptare conform art. 700 din Codulcivil.    1. .......................................................................;    2. .......................................................................;    3. .......................................................................;    4. ...................................................................... .    S-a perceput impozit în sumă de .................................... lei şia fost achitat cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. .....................sau debitarea ei a fost confirmată de organul fiscal ......................, cuAdresa nr. ....................... .                                             Notar public,                                          .................                           L.S.-------    *1) - moştenitor;        - legatar.    *2) - moştenitor;        - legatar.    *3) - legală, în temeiul ..................;        - testamentară, în baza .............. .    *4) - moştenitori;        - legatari.------------Anexa 19 a fost introdusă conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această completare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 20la regulament    ROMÂNIA    BIROUL NOTARULUI PUBLIC    Sediul .............................    Judeţul ............................    Dosar nr. ............./ ..........               CERTIFICAT DE EXECUTOR TESTAMENTAR Nr. ............                              Data .................    ...................................., notar public, în baza art. 83 alin. 3din Legea nr. 36/1995, cu modificările şi completările ulterioare, certificurmătoarele:    Defunctul ...................................., decedat la data de......................., cu ultimul domiciliu în ......................,judeţul ..................., potrivit testamentului autentificat de............................. sub nr. ............ din .................... sautestamentului olograf datat ..............................., a desemnat caexecutor testamentar, în condiţiile art. 910 şi următoarele din Codul civil, pe:    - ................................., domiciliat în ................,judeţul ............................., care a acceptat sarcina de a îndepliniaceastă calitate.    Drepturile şi îndatoririle stabilite de testator în executarea testamentarăsunt: ....................................................................................................................................................    S-a perceput onorariul de ........................... lei, cu chitanţă/bonfiscal/ordin de plată nr. .......................... din ......................                                       Notar public,                                     ................                  L.S.------------Anexa 20 a fost introdusă conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această completare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 21la regulament    ROMÂNIA    BIROUL NOTARULUI PUBLIC    Sediul .............................                                   ÎNCHEIERE                  de legalizare copie nr. ....................                Anul........... luna............. ziua.........    ....................................., notar public, legalizează aceastăcopie conformă cu înscrisul prezentat nouă ...................*1), care are................. pagini, colaţionat de secretarul ......................... .    S-a perceput onorariul de .............................. lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. ........................... .    Colaţionat            Secretar,         .................                                                 Notar public,                                      L.S. ...............--------    *1) Starea în care se află înscrisul.------------Anexa 21 a fost introdusă conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această completare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 22la regulament    ROMÂNIA    BIROUL NOTARULUI PUBLIC    Sediul ............................                                   ÎNCHEIERE               de legalizare de semnătură nr. ...................                Anul........... luna............. ziua.........    În faţa mea, ................................., notar public, la sediulbiroului/locul unde s-a îndeplinit actul pentru motivul ...................,s-a/s-au prezentat: ........................................, cu domiciliulîn ....................., identificat/identificaţi prin ..................*1),şi a/au semnat cele ............... exemplare ale înscrisului al cărui conţinutîi/le este cunoscut.    În temeiul art. 8 lit. e) din Legea nr. 36/1995, cu modificările şicompletările ulterioare, se legalizează semnătura de pe acest înscris.    S-a perceput onorariul de ............................... lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. ...............................                                                     Notar public,                                     L.S. ................--------    *1) a) cunoscut personal de notar;       b) act de identitate;       c) atestarea avocatului care îl asistă;       d) doi martori.------------Anexa 22 a fost introdusă conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această completare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 23la regulament    ROMÂNIA    BIROUL NOTARULUI PUBLIC    Sediul                                   ÎNCHEIERE              de legalizare a semnăturii traducătorului nr. ......                Anul........... luna............. ziua.........    .........................................., notar public, în temeiul art. 8lit. e) şi j) din Legea nr. 36/1995, cu modificările şi completările ulterioare,legalizez semnătura de mai sus a lui .........................................,traducător .............................. *1), în baza .................... *2),de pe cele ..................... exemplare ale înscrisului.    S-a perceput onorariul de ......................................... lei, cuchitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. ................................ .                                               Notar public,                                   L.S. ................--------    *1) - autorizat;        - angajat la acest birou.    *2) - semnături date în faţa mea;        - specimen de semnătură depus.------------Anexa 23 a fost introdusă conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această completare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 24la regulament    ROMÂNIA    BIROUL NOTARULUI PUBLIC    Sediul .................                                   ÎNCHEIERE                  de legalizare a traducerii nr. .............                Anul........... luna............. ziua.........    ......................................., notar public autorizat, atestăexactitatea traducerii cu textul înscrisului .............................*1),în limba ................................, care a fost vizat de mine, în bazaart. 8 lit. j) din Legea nr. 36/1995, cu modificările şi completărileulterioare, se legalizează traducerea efectuată.    S-a perceput onorariul de ........................................lei, cuchitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. ..............................                                       Notar public,                            L.S. ..............-------    *1) - autentic;        - în copie legalizată;        - cu semnătura legalizată;        - cu dată certă;        - sub semnătura privată;        - în extras, după caz.------------Anexa 24 a fost introdusă conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această completare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 25la regulament    ROMÂNIA    BIROUL NOTARULUI PUBLIC    Sediul ........................                                   ÎNCHEIERE                       de dată certă nr. ................                Anul........... luna............. ziua.........    Se dă data certă a acestui înscris, care ............................................................................*1).    S-a perceput onorariul de ....................................... lei, cuchitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. .............................                                          Notar public,                                  L.S. ..............--------    *1) Starea în care se află.------------Anexa 25 a fost introdusă conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această completare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 26la regulament    ROMÂNIA    BIROUL NOTARULUI PUBLIC    Sediul ................                                   ÎNCHEIERE                   de primire în depozit nr. .....................                Anul........... luna............. ziua.........    În faţa mea,............................................., notar public,s-a prezentat ............................................, cu domiciliul în.............................., identificat prin........................., şia depus ................................ pe o perioadă de....................,urmând a fi eliberate lui.................................................    S-a perceput onorariul de ...................................... lei, cuchitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. .........................                                                Notar public,                                       L.S. ............------------Anexa 26 a fost introdusă conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această completare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 27la regulament    ROMÂNIA    BIROUL NOTARULUI PUBLIC    Sediul ...............................                                   ÎNCHEIERE                     de certificare nr. ..................                Anul........... luna............. ziua.........    Subsemnatul,................................................., notar public,la sediul biroului/locul unde s-a îndeplinit actul pentru motivul...................................., certific că ........................., cudomiciliul în ............................................, identificatprin ...............................*1), s-a aflat astăzi, ziua .............luna ...................... anul................ ora ......................, în.....................................*2).    S-a perceput onorariul de ......................................... lei, cuchitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. ..............................                                             Notar public,                                          ...................                             L.S.--------    *1) a) cunoscut personal de notar;        b) act de identitate;        c) atestarea avocatului care îl asistă;        d) doi martori.    *2) - în viaţă;        - într-un anumit loc.------------Anexa 27 a fost introdusă conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această completare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 28la regulament    ROMÂNIA    BIROUL NOTARULUI PUBLIC    Sediul .........................                                   ÎNCHEIERE                   de certificare nr. ......................                Anul........... luna............. ziua.........    Subsemnatul, ............................................., notar public,la sediul biroului/locul unde s-a îndeplinit actul pentru motivul..................................., certific faptul că astăzi, ziua ........luna ..................... anul ..................., s-a prezentat în faţa mea........................, cu domiciliul în ..................................,identificat prin ......................................., şi am stabilit că esteaceeaşi persoană cu persoana din fotografia alăturată.    S-a perceput onorariul de ........................................ lei, cuchitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. ....................... .                                                     Notar public,                                                   .................                                            L.S.------------Anexa 28 a fost introdusă conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această completare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 29la regulament    ROMÂNIA    BIROUL NOTARULUI PUBLIC    Sediul .........................                                   ÎNCHEIERE                     de certificare nr. ...................                Anul........... luna............. ziua.........    În faţa mea, ..........................................., notar public, lasediul biroului/locul unde s-a îndeplinit actul pentru motivul..................................., s-a/s-au prezentat:    1. ..............................., cu domiciliul în ......................,identificat prin .........................;    2. ..............................., cu domiciliul în ......................,identificat prin .........................,ca urmare a Somaţiei nr. ..................., emisă de .......................,şi mi-au declarat următoarele: .............................................................................................................................. .    Se certifică cele de mai sus.    S-a perceput onorariul de ........................................... lei cuchitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. .............................. .             Semnătura părţilor                                          Notar public,                                         ...............                                               L.S.------------Anexa 29 a fost introdusă conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această completare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:Potrivit art. 2 din Ordinul nr. 2.503/C din 15 octombrie 2002, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 828 din 18 noiembrie 2002, se completeaza anexele la Regulamentul de mai sus cu anexele nr. 30 şi 31.Conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007, anexele nr. 1-31 la regulament se înlocuiesc cu anexele nr. 1-31, care fac parte integrantă din prezentul ordin.  +  Anexa 30la regulamentREGISTRUde evidenţă a procedurilor succesorale înregistrate înCircumscripţia Judecătoriei (Judeţului, Camerei).......................┌─────────┬───────┬───────────┬────────┬─────────┬─────────┬─────────┬────────┐│Numărul │ Data │ Numele, │ │ │ │ │ ││certifi- │(ziua, │ prenumele │ Data │Numele şi│ Notarul │ Numărul │ ││catului │ luna, │şi ultimul │decesu- │prenumele│ public │ şi data │ Obser- ││ │ anul) │domiciliu │ lui │ solici- │ şi │dosarului│ vaţii ││ │ │al defunc- │ │tantului │ sediul │ succe- │ ││ │ │ tului │ │ │ biroului│ soral │ │├─────────┼───────┼───────────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │└─────────┴───────┴───────────┴────────┴─────────┴─────────┴─────────┴────────┘------------Anexa 30 a fost modificată conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această modificare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.  +  Anexa 31la regulamentREGISTRU DE CORESPONDENŢĂ┌────────┬───────┬───────────┬────────┬─────────┬─────────┬─────────┬──────────┐│Numar de│ Data │ Numărul │ Nr. │ │ │Conţinu- │Comparti- ││înregis-│ înre- │ şi data │filelor │ Numărul │ Emitent │tul docu-│ mentul ││trare │ gis- │documentu- │documen-│anexelor │ │mentului │ căruia ││ │trării │ lui │ tului │ │ │(în re- │ i s-a ││ │ │emitentului│ │ │ │ zumat) │repartizat││ │ │ │ │ │ │ │ │├────────┼───────┼───────────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │└────────┴───────┴───────────┴────────┴─────────┴─────────┴─────────┴──────────┘┌───────────┬───────────┬─────────────┬────────────────────────────┬───────────┐│ Modul │ Data │Destinatarul │ Numărul de înregistrare al │Observaţii ││rezolvării │expedierii │ │ documentului la care se │(semnătura ││ │ │ │ conexează şi indicativul │ responsa- ││ │ │ │ dosarului după nomenclator │ bilului ││ │ │ │ │ etc.) │├───────────┼───────────┼─────────────┼────────────────────────────┼───────────┤│ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │└───────────┴───────────┴─────────────┴────────────────────────────┴───────────┘------------Anexa 31 a fost modificată conform art. II din ORDINUL nr. 1.850 din 23 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 8 august 2007. Această modificare se aplică incepând cu data de 7 octombrie 2007.-------------