ORDONANŢĂ nr. 94 din 30 august 1999 (*actualizată*)privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Ministrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă**)(actualizată până la data de 25 aprilie 2008*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • --------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 424 din 31 august 1999. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 25 aprilie 2008, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 87 din 20 martie 2001; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 28 iunie 2003; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 48 din 21 aprilie 2008.**) Titlul ordonanţei a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 87 din 20 martie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 23 martie 2001.În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţia României şi al art. 1 lit. C pct. 4 din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României emite următoarea ordonanţa:  +  Articolul 1 (1) Reprezentarea intereselor statului român la Consiliul Europei în procedurile jurisdicţionale, în procedurile de rezolvare pe cale amiabilă, în procedurile de aviz consultativ şi în celelalte proceduri în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi în procedurile executionale în faţa Comitetului Ministrilor se face potrivit Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi protocoalelor adiţionale la aceasta. (2) Prerogativele de agent guvernamental în procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Ministrilor ale Consiliului Europei se exercită, în numele Guvernului României, de Ministerul Afacerilor Externe.-------------Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de lit. a) a pct. 13 al art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 28 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 29 iunie 2003. (3) În cadrul Ministerului Afacerilor Externe funcţionează Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului.-------------Alin. (3) al art. 1 a fost modificat de lit. a) a pct. 13 al art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 28 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 29 iunie 2003.  +  Articolul 2În cuprinsul prezentei ordonanţe: a) Agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului va fi denumit Agentul guvernamental; b) Curtea Europeană a Drepturilor Omului din cadrul Consiliului Europei va fi denumita Curtea; c) Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei va fi denumit Comitetul Ministrilor; d) Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi protocoalele adiţionale la aceasta, ratificate de România prin Legea nr. 30/1994 şi prin Legea nr. 79/1995, vor fi denumite convenţia.  +  Articolul 3Întocmirea actelor şi apararilor necesare, înfăptuirea oricăror alte acte procesuale, luarea măsurilor necesare pe plan intern şi orice alte acte sau activităţi legate de reprezentarea intereselor statului român la Curte şi la Comitetul Ministrilor sunt de competenţa Agentului guvernamental, cu excepţiile prevăzute în prezenta ordonanţă.  +  Articolul 4 (1) Sesizarea Curţii de către România cu o cauza interstatala se face de către Agentul guvernamental, pe baza deciziei luate în acest sens de Guvern. (2) Intervenţia voluntara într-o cauza aflată pe rolul Curţii, în care reclamantul este un cetăţean român, iar pârâtul un alt stat decât România, parte la Convenţie, se face de către Agentul guvernamental, cu aprobarea ministrului afacerilor externe.-------------Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de lit. b) a pct. 13 al art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 28 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 29 iunie 2003.  +  Articolul 5 (1) Desemnarea candidaţilor în numele României pentru funcţia de judecător al Curţii se face de Guvern, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în urma audierii persoanelor propuse de membrii acestuia din rândul juristilor cu mare prestanta morala şi civică, cu reputaţie profesională recunoscută, cu avizul Comisiei juridice, de disciplina şi imunităţi, al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale ale Camerei Deputaţilor şi al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari, al Comisiei pentru drepturile omului şi minorităţi ale Senatului. Comisiile reunite vor audia candidaţii propuşi, în şedinţa comuna. Convocarea Consiliului Superior al Magistraturii se face de ministrul justiţiei, care va prezida lucrările acestuia, fără a participa la vot.------------Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 87 din 20 martie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 23 martie 2001. (2) Desemnarea judecătorului ad-hoc, în cazurile prevăzute de Convenţie, se face de către ministrul afacerilor externe, la propunerea Agentului guvernamental.-------------Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de lit. c) a pct. 13 al art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 28 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 29 iunie 2003.  +  Articolul 6 (1) Autorităţile publice, instituţiile publice, regiile autonome, societăţile comerciale cu capital majoritar public, precum şi persoanele şi structurile investite cu o misiune de serviciu public sunt obligate sa trimită Agentului guvernamental, la cererea şi în termenul stabilit de acesta, toate actele, datele şi informaţiile necesare reprezentării intereselor statului român la Curte şi la Comitetul Ministrilor. (2) Instanţele judecătoreşti, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, celelalte jurisdicţii, Ministerul Public, organele de cercetare penală, notarii publici, executorii judecătoreşti şi celelalte persoane sau structuri cu misiune de serviciu public, legate de înfăptuirea sau administrarea justiţiei ori a celorlalte activităţi jurisdicţionale sau de executarea hotărârilor judecătoreşti ori a celorlalte acte jurisdicţionale, au obligaţia sa trimită Agentului guvernamental, la cererea şi în termenul stabilit de acesta, pe lângă actele, datele şi informaţiile prevăzute la alin. (1), şi actele privind procedurile aflate în curs de desfăşurare în faţa acestora, indiferent de stadiul în care se afla, cu respectarea celeritatii procedurilor interne în curs. (3) Agentul guvernamental este obligat să respecte caracterul secret al actelor, datelor şi informaţiilor care au aceasta natura, potrivit legii. (4) Nu pot fi comunicate Agentului guvernamental acte, date sau informaţii care sunt protejate de dreptul la respectarea vieţii private. (5) Agentul guvernamental nu are dreptul sa intervină în înfăptuirea sau în administrarea justiţiei. (6) Încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1)-(5) atrage răspunderea persoanelor vinovate, în condiţiile legii.  +  Articolul 7 (1) După ce Curtea comunică Agentului guvernamental cererea reclamantului, Agentul guvernamental sau reclamantul poate solicita tribunalului competent teritorial efectuarea unei expertize judiciare, care să constituie mijloc de probă în cauza aflată pe rolul Curţii.------------Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 48 din 21 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 25 aprilie 2008. (2) Expertiza se dispune de tribunal prin încheiere, în şedinţa publică, cu citarea părţilor, în termen de 5 zile libere de la primirea cererii.------------Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 87 din 20 martie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 23 martie 2001. (3) Încheierea prevăzută la alin. (2) poate fi atacată cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la curtea de apel competenţa şi se soluţionează prin decizie, în şedinţa publică, cu citarea părţilor, în termen de 5 zile libere de la primirea cererii de recurs.------------Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 87 din 20 martie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 23 martie 2001. (4) Costul expertizei solicitate de Agentul guvernamental se suporta din bugetul Ministerului Afacerilor Externe, pe baza dispoziţiei Agentului guvernamental.-------------Alin. (4) al art. 7 a fost modificat de lit. d) a pct. 13 al art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 28 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 29 iunie 2003. (5) Prezentul articol se completează cu dispoziţiile Codului de procedura civilă şi ale celorlalte acte normative în vigoare.  +  Articolul 8 (1) Rezolvarea pe cale amiabilă a unei cauze întemeiate pe o cerere individuală împotriva statului român se face prin convenţia de rezolvare pe cale amiabilă a cauzei. (2) Convenţia se încheie între Guvernul României, reprezentat de Agentul guvernamental, şi reclamant sau reprezentantul acestuia. (3) Convenţia se încheie în forma scrisă, intocmindu-se un exemplar pentru Agentul guvernamental, câte un exemplar pentru fiecare reclamant parte la convenţie, plus un exemplar pentru Curte. (4) Semnarea convenţiei de rezolvare pe cale amiabilă a cauzei nu poate avea loc decât după ce Curtea comunică Agentului guvernamental cererea reclamantului.------------Alin. (4) al art. 8 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 48 din 21 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 25 aprilie 2008. (5) Pentru rezolvarea pe cale amiabilă a unei cauze, prin convenţia prevăzută la alin. (1), Agentul guvernamental solicita avizul ministrului finanţelor, precum şi al conducătorilor autorităţilor sau celorlalte structuri de la care provine pretinsa încălcare a drepturilor reclamantului. Avizele au caracter consultativ şi trebuie comunicate Agentului guvernamental în termen de 5 zile libere de la solicitare. Împlinirea termenului fără primirea avizului semnifica aviz favorabil. (6) Semnarea convenţiei de rezolvare pe cale amiabilă a cauzei de către Agentul guvernamental se face cu aprobarea ministrului afacerilor externe.-------------Alin. (6) al art. 8 a fost modificat de lit. e) a pct. 13 al art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 28 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 29 iunie 2003.  +  Articolul 8^1 (1) Rezolvarea unei cauze întemeiate pe o cerere individuală împotriva statului român se poate face şi prin declaraţia unilaterală a Guvernului. (2) Dispoziţiile art. 8 alin. (5) şi (6) se aplică în mod corespunzător.------------Art. 8^1 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 48 din 21 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 25 aprilie 2008.  +  Articolul 9Exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor Curţii se face de către Agentul guvernamental, cu aprobarea ministrului afacerilor externe.-------------Art. 9 a fost modificat de lit. f) a pct. 13 al art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 28 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 29 iunie 2003.  +  Articolul 10 (1) Sumele necesare plăţii reparatiei echitabile şi celorlalte cheltuieli stabilite prin hotărâre a Curţii, precum şi sumele necesare plăţii stabilite prin convenţia de rezolvare pe cale amiabilă se stabilesc prin legea bugetului de stat şi se înscriu în bugetul Ministerului Finanţelor. (2) Hotărârea Curţii, sub aspectul sumei constituind reparaţia echitabila şi al celorlalte cheltuieli, precum şi convenţia de rezolvare pe cale amiabilă a cauzei, semnată de părţi, constituie titlu executoriu. (3) Plata se efectuează în urma hotărârii Curţii sau a convenţiei de rezolvare pe cale amiabilă, pe baza dispoziţiei scrise a ministrului afacerilor externe.-------------Alin. (3) al art. 10 a fost modificat de lit. g) a pct. 13 al art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 28 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 29 iunie 2003. (4) Plata se efectuează în termenul prevăzut de hotărârea Curţii sau de convenţia de rezolvare pe cale amiabilă, iar, în lipsa acestui termen, plata se efectuează în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii Curţii, respectiv de la data semnării convenţiei de rezolvare pe cale amiabilă. Ministerul Economiei şi Finanţelor va calcula şi va plăti, după caz, şi penalităţile de întârziere, aşa cum se stipulează în hotărârea Curţii sau în convenţia de rezolvare pe cale amiabilă.------------Alin. (4) al art. 10 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 48 din 21 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 25 aprilie 2008. (5) Modalităţile de efectuare a plăţii sunt cele prevăzute de legislaţia în vigoare.  +  Articolul 11 (1) Agentul guvernamental poate solicita Camerei Deputaţilor publicarea gratuită în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziilor şi hotărârilor Curţii, pronunţate în cauzele în care statul român are calitatea de pârât. (2) Reclamantul într-o cauză în care Curtea a pronunţat o hotărâre prin care a constatat încălcarea de către România a unui articol din Convenţie poate solicita publicarea gratuită a hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea I, în vederea exercitării căii de atac a revizuirii în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă sau ale Codului de procedură penală. Cererea se formulează în scris şi se depune la registratura Ministerului Afacerilor Externe. Hotărârea se publică în termen de 3 luni de la data înregistrării cererii.------------Art. 11 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 48 din 21 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 25 aprilie 2008.  +  Articolul 12 (1) Statul are drept de regres împotriva persoanelor care, prin activitatea lor, cu vinovăţie, au determinat obligarea sa la plata sumelor stabilite prin hotărâre a Curţii sau prin convenţie de rezolvare pe cale amiabilă. (2) Răspunderea civilă a funcţionarilor publici se stabileşte în condiţiile de drept comun care vor fi reglementate prin legea privind statutul funcţionarilor publici, prin decizie de imputare emisă de ministrul finanţelor. Persoana în cauza poate ataca decizia de imputare în condiţiile Legii contenciosului administrativ. (3) Răspunderea civilă a magistraţilor se stabileşte în condiţiile care vor fi reglementate prin Legea pentru organizarea judecătorească. (4) Răspunderea civilă a membrilor Guvernului se stabileşte în condiţiile Legii privind responsabilitatea ministerială. (5) Pentru celelalte persoane, răspunderea civilă se stabileşte în condiţiile dreptului comun în materie. (6) Nu răspund, în condiţiile prezentei ordonanţe, Preşedintele României, deputaţii şi senatorii şi judecătorii Curţii Constituţionale. (7) În toate procedurile judiciare derulate potrivit dispoziţiilor prezentului articol, Guvernul, reprezentat de Agentul guvernamental, are drept de intervenţie, în condiţiile Codului de procedura civilă.  +  Articolul 13 (1) În cauzele în care pârât este statul român, iar reclamant un particular având cetăţenia, respectiv naţionalitatea unui alt stat parte la Convenţie, Agentul guvernamental înştiinţează despre existenta cauzei statul a cărui cetăţenie, respectiv naţionalitate, o are reclamantul, pentru ca acesta să poată exercita dreptul de intervenţie. (2) Înştiinţarea se face prin intermediul misiunii diplomatice în România a acelui stat, iar, în lipsa, prin intermediul misiunii diplomatice a acelui stat pe lângă Consiliul Europei.  +  Articolul 14Agentul guvernamental îl informează pe ministrul afacerilor externe cu privire la modificările legislative care se impun în urma evoluţiei jurisprudenţei Curţii.-------------Art. 14 a fost modificat de lit. h) a pct. 13 al art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 28 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 29 iunie 2003.  +  Articolul 15Organizarea şi funcţionarea Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cadrul Ministerului Afacerilor Externe se reglementează prin hotărâre a Guvernului.-------------Art. 15 a fost modificat de lit. i) a pct. 13 al art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 28 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 29 iunie 2003.-------------Art. 16 a fost abrogat de lit. j) a pct. 13 al art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 28 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 29 iunie 2003.  +  Articolul 17Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abroga toate dispoziţiile contrare.PRIM-MINISTRURADU VASILEContrasemnează:--------------Ministru de stat,ministrul justiţiei,Valeriu StoicaMinistrul finanţelor,Decebal Traian Remes---------------