STATUT din 13 martie 2002 (*actualizat*)al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare(actualizat până la data de 24 iulie 2002*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 4 aprilie 2002. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 24 iulie 2002, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002.  +  Articolul 1Statutul legal (1) Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare, denumita în continuare C.N.V.M., este o autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică. (2) C.N.V.M. reglementează şi supraveghează piaţa de capital, pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, precum şi instituţiile şi operaţiunile specifice acestora. (3) C.N.V.M. este subordonata Parlamentului şi prezintă rapoarte acestuia prin comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere, Comisia economică a Senatului şi Comisia pentru politica economică, reforma şi privatizare a Camerei Deputaţilor.---------Alin. (3) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. (4) Autoritatea C.N.V.M. se exercită pe întregul teritoriu al României. (5) C.N.V.M. are sediul central în municipiul Bucureşti şi îşi poate deschide reprezentante în funcţie de necesitaţi.  +  Articolul 2Obiective fundamentaleC.N.V.M. are drept obiective fundamentale: a) stabilirea şi menţinerea cadrului necesar dezvoltării pieţelor reglementate; b) promovarea încrederii în pieţele reglementate şi în investiţiile în instrumente financiare; c) asigurarea protecţiei operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase; d) promovarea funcţionarii corecte şi transparente a pieţelor reglementate; e) prevenirea fraudei, a manipulării pieţei şi asigurarea integrităţii pieţelor reglementate;---------Litera e) a art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. f) stabilirea standardelor de soliditate financiară şi de practica onesta pe pieţele reglementate; g) adoptarea măsurilor necesare pentru evitarea apariţiei riscului sistemic pe pieţele reglementate; h) prevenirea afectării egalităţii de informare şi tratament al investitorilor sau al intereselor acestora.  +  Articolul 3Compunerea şi funcţionarea C.N.V.M. (1) C.N.V.M. este compusa din 7 membri, dintre care un preşedinte, 2 vicepreşedinţi şi 4 comisari. Numirea şi revocarea acestora se fac de către Parlament în şedinţa comuna a celor două Camere. (2) Numirea membrilor C.N.V.M., cu nominalizarea funcţiilor, se face la propunerea comuna a comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere, a Comisiei economice a Senatului şi a Comisiei pentru politica economică, reforma şi privatizare a Camerei Deputaţilor.---------Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 4 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. (3) Preşedintele este reprezentantul de drept al C.N.V.M. ca autoritate administrativă autonomă şi ca persoana juridică de drept public şi în raporturi de drept comun. (4) În caz de indisponibilitate temporară a preşedintelui reprezentarea legală a C.N.V.M. revine unuia dintre vicepreşedinţii acesteia, desemnat de preşedinte, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (9), când reprezentarea legală, în absenta preşedintelui şi vicepreşedinţilor, se atribuie comisarului cel mai vârstnic.---------Alin. (4) al art. 3 a fost modificat de pct. 4 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. (5) C.N.V.M. se întruneşte în prezenta a cel puţin 5 dintre membrii săi, incluzând preşedintele sau, în absenta acestuia, unul dintre vicepreşedinţi.---------Alin. (5) al art. 3 a fost modificat de pct. 4 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. (6) Hotărârile sunt adoptate cu majoritate simpla. În caz de partaj egal al voturilor este decisiv votul preşedintelui sau, în cazul indisponibilitatii acestuia, cel al vicepreşedintelui care conduce şedinţa.----------Alin. (6) al art. 3 a fost modificat de pct. 4 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. (7) În cazul şedinţelor C.N.V.M. la care se iau decizii privind politica generală a pieţei de capital, C.N.V.M. se va întruni valabil în prezenta a cel puţin 5 membri. (8) Hotărârile adoptate sunt obligatorii pentru toţi membrii C.N.V.M.; membrii care au votat împotriva şi cei absenţi pot consemna opinia separată în procesul-verbal al şedinţei respective. Preşedintele, respectiv vicepreşedintele care a condus şedinţa, este obligat să semneze actele ce decurg din hotărârea adoptată, chiar dacă a votat împotriva.---------Alin. (8) al art. 3 a fost modificat de pct. 4 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. (9) În situaţii de urgenta, când cvorumul prevăzut mai sus nu poate fi întrunit, hotărârea va fi adoptată cu majoritatea simpla a membrilor prezenţi, indiferent de numărul acestora, şi va fi astfel pusă în aplicare, urmând să fie confirmată, modificată sau revocată de către C.N.V.M. în prima şedinţa, în conformitate cu prevederile alineatelor precedente. (10) Membrii C.N.V.M. îşi exercită mandatul potrivit legii. Ei răspund pentru activitatea lor în mod solidar, cu excepţia situaţiei în care au votat împotriva unei hotărâri şi au consemnat opinia separată în procesul-verbal. (11) Îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii cu buna-credinţa şi fără neglijenţa a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de supraveghere şi control nu poate atrage răspunderea civilă sau penală, după caz, a membrilor C.N.V.M. numiţi conform prevederilor prezentului articol sau a persoanelor delegate de aceasta în acest sens. În cazul declanşării cercetării penale împotriva membrilor C.N.V.M. va fi informat în prealabil Parlamentul României.  +  Articolul 4Calitatea de membru al C.N.V.M. Incompatibilităţi (1) Durata mandatului de membru al C.N.V.M. este de 5 ani, fiecare membru putând fi reinvestit o singură dată. (2) În cazul imposibilităţii definitive de exercitare a mandatului de către unul dintre membri comisiile parlamentare menţionate la art. 3 alin. (2) vor propune Parlamentului, în termen de 30 de zile, persoana care va fi numita pentru durata restanta a mandatului. Se considera imposibilitate definitivă de exercitare a mandatului orice împrejurare care creează o indisponibilizare cu o durată mai mare de 90 de zile consecutive. (3) Membrii C.N.V.M. trebuie să fie cetăţeni români, cu domiciliul stabil în România, în vârsta de minimum 30 de ani, cu o buna reputaţie şi pregătire profesională în domeniul economic sau juridic, având o vechime în specialitate de minimum 5 ani. (4) Membrii C.N.V.M.: a) nu pot fi soţi şi nici rude ori afini până la gradul al treilea cu Preşedintele României, preşedinţii Camerelor Parlamentului, membrii Guvernului, guvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;---------Litera a) a alin. (4) al art. 4 a fost modificată de pct. 5 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. b) nu pot fi membri ai vreunui partid politic; c) nu pot exercita o alta funcţie remunerată, publică sau privată, cu excepţia celor de cadru didactic universitar şi de consultant sau expert al organismelor internaţionale;----------Litera c) a alin. (4) al art. 4 a fost modificată de pct. 5 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. d) nu pot fi membri în consiliile de administraţie, directori executivi, cenzori sau auditori ai persoanelor juridice subiecte ale supravegherii C.N.V.M., Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sau Băncii Naţionale a României ori acţionari semnificativi la astfel de persoane juridice; e) nu trebuie să aibă cazier fiscal sau judiciar.----------Litera e) a alin. (4) al art. 4 a fost modificată de pct. 5 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002.---------Litera f) a alin. (4) al art. 4 a fost abrogată de pct. 6 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. (5) Calitatea de membru al C.N.V.M. încetează în următoarele situaţii: a) la expirarea termenului pentru care a fost numit, în condiţiile alin. (1) şi (2); b) prin demisie; c) prin revocare de către Parlament în cazul apariţiei unei incompatibilităţi sau a unui impediment dintre cele prevăzute la alin. (4);---------Litera c) a alin. (5) al art. 4 a fost modificată de pct. 7 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. d) prin înlocuire, în condiţiile prevăzute la alin. (2). (6) Membrii C.N.V.M. au obligaţia sa notifice de îndată, în scris, Parlamentului apariţia oricăreia dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la alin. (4). Până la decizia Parlamentului membrul C.N.V.M. este suspendat de drept. e) prin deces.---------Litera e) a alin. (5) al art. 4 a fost introdusă de pct. 8 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002.  +  Articolul 5Colaborarea cu autorităţile statului şi cu alte instituţii publice (1) C.N.V.M. colaborează cu Banca Naţionala a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Consiliul Concurentei, Ministerul Public şi cu alte autorităţi şi instituţii publice, în vederea îndeplinirii obiectivelor sale prevăzute la art. 2.--------Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 9 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. (2) În vederea îndeplinirii obiectivelor sale fundamentale C.N.V.M. va fi consultata în prealabil cu privire la actele normative ale autorităţilor publice cu impact asupra pieţei de capital, pieţelor reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, precum şi asupra instituţiilor şi operaţiunilor specifice acestora. (3) C.N.V.M. este invitata de drept la şedinţele autorităţilor publice în care se adoptă actele normative menţionate la alin. (2). (4) C.N.V.M. poate face schimb de informaţii atât publice, cat şi confidenţiale cu Banca Naţionala a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Consiliul Concurentei, precum şi cu alte autorităţi şi instituţii publice. În aplicarea prevederilor prezentului articol aceste autorităţi vor furniza informaţiile în mod gratuit şi nu vor invoca secretul de serviciu sau orice alta obligaţie legală de păstrare a confidenţialităţii informaţiilor deţinute.---------Alin. (4) al art. 5 a fost modificat de pct. 9 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. (5) C.N.V.M. poate încheia acorduri de schimb de informaţii cu alte autorităţi publice, prin care se stabilesc modalităţile concrete de efectuare a schimbului acestor informaţii. (6) C.N.V.M. va colabora cu organisme profesionale specializate pentru asigurarea bunei funcţionari a pieţelor reglementate.---------Alin. (6) al art. 5 a fost introdus de pct. 10 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002.  +  Articolul 6Cooperarea internationala (1) C.N.V.M. poate participa la activitatea organizaţiilor internaţionale de profil şi poate deveni membra a acestor organizaţii. (2) C.N.V.M. poate acorda, pe bază de reciprocitate, asistenţa autorităţilor de reglementare străine care au nevoie de aceasta pentru îndeplinirea obiectivelor lor de supraveghere. Acest tip de asistenţa include, fără a se limita la acestea: a) furnizarea de informaţii publice sau nesupuse publicităţii despre ori în legătură cu o persoană fizica sau juridică subiect al reglementării, supravegherii ori controlului C.N.V.M.; b) furnizarea de copii ale înregistrărilor ţinute de entitatile supravegheate; c) colaborări cu persoanele care deţin informaţii despre obiectul unei anchete.  +  Articolul 7Prerogativele şi actele C.N.V.M. (1) În vederea îndeplinirii obiectivelor sale stabilite la art. 2 C.N.V.M. îşi exercită prerogativele legale privind reglementarea prin adoptarea de norme, emiterea de acte individuale şi dispunerea de măsuri, după deliberare în şedinţe ţinute conform prevederilor art. 3. (2) În vederea îndeplinirii obiectivelor sale privind protecţia operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, precum şi pentru funcţionarea corecta şi transparenta a pieţei, prevenirea manipulării şi evitarea apariţiei riscului sistemic pe pieţele reglementate, C.N.V.M. va supraveghea în timp real şi periodic instituţiile, operatorii şi operaţiunile de pe piaţa de capital şi de pe pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate. (3) C.N.V.M. adopta norme prin regulamente şi instrucţiuni care sunt puse în aplicare prin ordin al preşedintelui acesteia. (4) Actele individuale emise de către C.N.V.M. sunt deciziile, ordonanţele, atestatele şi avizele. (5) Actele individuale ale C.N.V.M. sunt înscrisuri oficiale şi beneficiază de forta probanta a înscrisurilor autentice, conţinutul lor putând fi contrazis numai prin procedura înscrierii în fals. (6) C.N.V.M. poate realiza, la cerere sau din oficiu, interpretarea oficială a tuturor reglementărilor emise de aceasta, aplicabile entitatilor reglementate şi supravegheate.---------Alin. (6) al art. 7 a fost modificat de pct. 11 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. (7) C.N.V.M. este singura autoritate în măsura să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale, prevăzute la alin. (1) şi (2). În caz de litigiu actele individuale emise de către C.N.V.M. cu privire la interpretarile prevăzute la alin. (6) pot fi atacate cu recurs în faţa Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ. Până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile de către instanţa judecătorească executarea actelor C.N.V.M. nu se suspenda.---------Alin. (7) al art. 7 a fost modificat de pct. 11 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. (8) C.N.V.M. are legitimare procesuala activa şi poate interveni în orice proces privind normele adoptate sau actele individuale emise de aceasta, fără obligaţia de a proba un interes. (9) Accesul la documentele ţinute de C.N.V.M. se face în condiţiile legii. (10) C.N.V.M. va edita şi va publică periodic un buletin, care este publicaţia oficială a acesteia. Actele publicate în acest buletin sunt opozabile terţilor. Buletinul va conţine, fără a se limita la acestea: a) reglementările adoptate de C.N.V.M.; b) comunicate şi acte cu privire la pieţele reglementate; c) interpretarea oficială a reglementărilor proprii care guvernează pieţele reglementate şi entitatile supravegheate. (11) C.N.V.M. poate înfiinţa o Camera arbitrală în scopul rezolvarii litigiilor izvorand din contractele încheiate pe pieţele de capital, pe pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate sau în legătură cu instituţiile ori operaţiunile acestora. În soluţionarea litigiilor Camera arbitrală va aplica: a) legislaţia pieţelor de capital, a pieţelor reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, precum şi reglementările C.N.V.M. în materie; b) uzanţele comerciale în materie; c) dispoziţiile dreptului comun. (12) C.N.V.M. îşi stabileşte prin regulament propriu structura organizatorică, atribuţiile de conducere şi de execuţie ale personalului sau. (13) C.N.V.M. stabileşte prin regulament propriu regimul şi principiile remunerării membrilor şi a personalului angajat. (14) C.N.V.M. adopta prin decizie nivelul remunerării membrilor şi personalului angajat, cu luarea în considerare a nivelului remuneraţiei acordate unor poziţii şi funcţii similare din piaţa financiară. (15) Normele adoptate de C.N.V.M. se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul 8Reglementările C.N.V.M.Regulamentele şi instrucţiunile stabilesc norme şi reguli cu privire la aplicarea legilor specifice pieţei de capital, a pieţelor reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, organismelor de plasament colectiv, precum şi instituţiilor şi operaţiunilor specifice acestora.  +  Articolul 9Actele individuale emise de C.N.V.M. (1) Deciziile sunt acte individuale prin care C.N.V.M. înfiinţează instituţii şi organisme ori le dizolva, acorda sau retrage autorizaţii, anulează ori confirma acte ale agenţilor săi, deleagă ori retrage puteri, aproba regulamente ale instituţiilor şi organismelor pieţei de valori mobiliare, aproba sau respinge prospectele de oferta publică, stabileşte remunerarea membrilor şi a personalului sau, aproba reglementările privind salarizarea personalului Bursei de Valori Bucureşti ca instituţie publică şi da interpretarea oficială a propriilor reglementări care guvernează piaţa de capital şi pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate. (2) Ordonanţele sunt acte prin care C.N.V.M. da dispoziţii privind prezentarea de documente, situaţii şi informaţii, audieri, impune interdicţii sau suspendări de autorizaţii ori activităţi, dispune anchete sau alte investigaţii, măsuri conservatorii, precum ridicarea şi depunerea de documente sau titluri, indisponibilizarea unor bunuri sau fonduri, aplica sancţiuni disciplinare şi administrative. (3) Atestatele sunt acte prin care C.N.V.M. confirma ori recunoaşte situaţii sau calităţi, raportări ori comunicări de date şi informaţii. (4) Avizele sunt acte prin care C.N.V.M. formulează raspunsuri oficiale la chestiuni privind aplicarea legii şi a normelor reglementare ori da calificări privind pieţele reglementate şi instrumentele financiare. (5) Deciziile şi ordonanţele emise de către C.N.V.M. trebuie să conţină motivatiile de drept care au condus la luarea măsurilor respective.---------Alin. (5) al art. 9 a fost introdus de pct. 12 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002.  +  Articolul 10Delegarea prerogativelor C.N.V.M. (1) C.N.V.M. poate delega unor agenţi ai săi ori unor instituţii sau organisme ale pieţelor reglementate, subordonate acesteia, una sau mai multe dintre prerogativele cu care este investită prin lege. (2) Delegarea de prerogative prevăzută la alin. (1) va desemna persoana investită şi va arata prerogativa delegată şi actele prin care o va exercita, măsurile pe care le poate lua, durata delegării, precum şi modul de supraveghere a exercitării prerogativei respective. Delegarea de prerogative nu poate avea ca obiect adoptarea de norme, ci numai acte individuale emise în numele C.N.V.M. (3) Actele individuale emise şi măsurile dispuse în exercitarea delegării de putere pot fi atacate înaintea C.N.V.M., care le poate confirma, modifica sau anula cu audierea persoanei investite şi, dacă apreciază necesar, a celor cărora li se aplică astfel de acte. C.M.V.M. poate dispune, la cerere sau din oficiu, suspendarea ori anularea actelor emise şi a măsurilor dispuse în exercitarea delegării de putere. (4) C.N.V.M. poate retrage delegarea unei prerogative în orice moment, dar numai cu audierea persoanei sau a instituţiei căreia i-a fost acordată. (5) Delegarea de prerogative nu exonereaza de răspundere C.N.V.M.---------Alin. (5) al art. 10 a fost introdus de pct. 13 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002.  +  Articolul 11Confidenţialitatea informaţiilor (1) Membrii şi angajaţii C.N.V.M. vor respecta, în privinta informaţiilor obţinute în cursul sau ca urmare a exercitării atribuţiilor şi care nu au devenit accesibile publicului larg, regimul juridic aplicabil secretului de serviciu. În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă transmiterea de informaţii în cadrul prevăzut la art. 6 alin. (2) nu reprezintă o încălcare a acestei obligaţii. (2) Furnizarea de informaţii de natura celor prevăzute la alin. (1) va putea fi facuta sub semnatura preşedintelui C.N.V.M. sau a persoanelor împuternicite în acest sens, după deliberarea în şedinţa conform art. 3, în următoarele situaţii: a) în cadrul unor proceduri judiciare, prin dispoziţie a procurorului sau a instanţelor de judecată, după caz; b) în cadrul negocierii sau al derulării unor acorduri internaţionale la care România este parte; c) în cadrul acordurilor de cooperare cu alte autorităţi, cu organizaţii internaţionale din care C.N.V.M. face parte sau din propria iniţiativa a C.N.V.M., în scopul asigurării îndeplinirii atribuţiilor specifice de supraveghere şi control asupra respectării prevederilor legale.  +  Articolul 12Transparenta informatiei (1) C.N.V.M. organizează un Oficiu de Evidenta a Valorilor Mobiliare căruia îi sunt transmise toate informaţiile necesare cu privire la valorile mobiliare care se supun prevederilor prezentului statut şi la emitentii acestora. (2) Obligaţiunile şi alte valori mobiliare de natura acestora, emise de către stat, judeţ, oraş, comuna şi de către autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, vor fi înregistrate la primirea documentului de emisiune. (3) Evidentele ţinute de Oficiul de Evidenta a Valorilor Mobiliare sunt accesibile publicului în condiţiile stabilite de C.N.V.M.  +  Articolul 13Surse de finanţare (1) C.N.V.M. se finanţează integral din venituri extrabugetare. (2) Veniturile C.N.V.M. provin din: a) o cota de cel mult 0,08% din valoarea tranzacţiilor derulate pe orice piaţa reglementată, suportate de către cumpărător, cu excepţia pieţelor reglementate de instrumente financiare derivate;---------Litera a) a alin. (2) al art. 13 a fost modificată de pct. 14 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. b) o cota de cel mult 0,1% din valoarea activului net al organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare;---------Litera b) a alin. (2) al art. 13 a fost modificată de pct. 14 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. c) o cota de cel mult 0,5% din valoarea ofertelor publice de vânzare;---------Litera c) a alin. (2) al art. 13 a fost modificată de pct. 14 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. d) o cota de cel mult 2% din valoarea ofertelor publice de cumpărare-preluare;----------Litera d) a alin. (2) al art. 13 a fost modificată de pct. 14 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. e) tarife sau comisioane pentru tranzacţiile derulate pe pieţele reglementate de instrumente financiare derivate; f) tarife şi comisioane percepute la activităţi pentru care se emite de către C.N.V.M. un act individual; g) tarife percepute pentru prestarea de servicii către entităţi supravegheate sau terţe persoane; h) penalităţi stabilite prin reglementări proprii ca sancţiuni patrimoniale; i) donaţii; j) activităţi de editura, publicitate, multiplicare; k) orice alte surse legale. (3) Cuantumul tarifelor, comisioanelor şi veniturilor prevăzute la alin. (2) lit. e) şi k) se stabilesc prin anexa la bugetul C.N.V.M., care se aproba de Parlamentul României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul 14Cheltuieli (1) Pentru a permite C.N.V.M. şi reprezentantelor acesteia să îşi desfăşoare activitatea, Guvernul sau consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, ori consiliile locale vor incredinta prin hotărâre acesteia administrarea bunurilor imobiliare necesare (terenuri şi clădiri) aparţinând domeniului public sau privat al statului, de interes naţional sau local, în termen de 60 de zile de la cererea temeinic justificată a C.N.V.M. (2) În cazul în care autorităţile prevăzute la alin. (1) nu pun la dispoziţie C.N.V.M., în termenele prevăzute la alin. (1), imobilele respective, aceasta este în drept sa cumpere, sa închirieze sau sa dobândească în proprietate ori în folosinţă în orice alt mod prevăzut de lege imobilele necesare desfăşurării activităţii sale din sursele de finanţare prevăzute la art. 13. (3) Cheltuielile sunt stabilite prin bugetul anual al C.N.V.M. în conformitate cu obiectivele şi sarcinile acesteia, fiind aprobate de Parlamentul României. (4) Excedentul din bugetul de venituri şi cheltuieli înregistrat la sfârşitul anului se reportează ca sursa de finanţare în anul următor, iar deficitul se acoperă din sursele anului următor, inclusiv din împrumuturi bancare şi de trezorerie.---------Alin. (4) al art. 14 a fost introdus de pct. 15 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002.  +  Articolul 15Personalul C.N.V.M. (1) Personalul C.N.V.M. va fi angajat conform prevederilor Codului muncii. (2) Angajaţii C.N.V.M. nu pot exercita alte activităţi profesionale remunerate, cu excepţia celor prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. c). (3) Membrii personalului pot fi detasati în condiţiile legii la alte autorităţi de reglementare din ţara sau din străinătate, respectiv la entităţi supravegheate. În timpul detaşării aceştia rămân angajaţi ai C.N.V.M. şi semnează un contract de confidenţialitate cu entitatea la care au fost detasati.  +  Articolul 16Raportul anual de activitate (1) Cel târziu până la data de 30 aprilie a fiecărui an C.N.V.M. va trimite Parlamentului, respectiv comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, Comisiei economice a Senatului şi Comisiei pentru politica economică, reforma şi privatizare a Camerei Deputaţilor, raportul sau anual de activitate, raportul anual de audit financiar şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul precedent, care vor fi dezbătute în şedinţa comuna a Camerelor. (2) Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere, Comisia economică a Senatului şi Comisia pentru politica economică, reforma şi privatizare a Camerei Deputaţilor pot dispune oricând verificarea activităţilor C.N.V.M., în conformitate cu regulamentele Senatului şi ale Camerei Deputaţilor.---------Art. 16 a fost modificat de pct. 16 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002.  +  Articolul 17Măsuri asiguratorii şi sancţiuni (1) C.N.V.M. poate impune, în cazuri bine justificate şi pe o perioadă determinata, entitatilor reglementate, emitenţilor sau altor entităţi care desfăşoară activităţi în legătură cu pieţele reglementate, măsuri asiguratorii sau restrictionarea exercitării unor drepturi. Asemenea măsuri se pot referi la blocarea de conturi bancare, restrangerea unor transferuri patrimoniale ale emitenţilor sau blocarea transferului unor valori mobiliare ori al altor instrumente financiare pe o perioadă care nu poate depăşi doua săptămâni. (2) În cazul nerespectării legilor care guvernează pieţele de capital, pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, organismele de plasament colectiv în valori mobiliare sau a reglementărilor sale, C.N.V.M. poate dispune sesizarea organului de urmărire penală, pentru situaţia când fapta săvârşită constituie infracţiune, potrivit reglementărilor specifice, sau aplicarea, după caz, a următoarelor sancţiuni contravenţionale:---------Partea introductivă a alin. (2) al art. 17 a fost modificată de pct. 17 al art. 1 din LEGEA nr. 514 din 12 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 24 iulie 2002. a) avertisment scris; b) amenzi; c) suspendarea autorizaţiei; d) retragerea autorizaţiei; e) anularea autorizaţiei. (3) Sancţiunile contravenţionale vor fi stabilite de legile care guvernează piaţa de capital, pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, instituţiile şi operaţiunile specifice acestora, precum şi organismele de plasament colectiv. Amenzile se fac venit la bugetul C.N.V.M., conform prevederilor legale, şi pot fi actualizate anual de către aceasta conform ratei inflaţiei.────────────────