LEGE nr. 290 din 15 mai 2002 (*actualizată*)privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti"(actualizată până la data de 25 aprilie 2005*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ----------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 29 mai 2002. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 25 aprilie 2005, cu modificările şi completările aduse de: ORDONANŢA DE URGENTA nr. 62 din 30 mai 2002; RECTIFICAREA nr. 290 din 15 mai 2002; LEGEA nr. 633 din 7 decembrie 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 4 septembrie 2003; LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004; ORDONANŢA nr. 94 din 26 august 2004; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 2 septembrie 2004; LEGEA nr. 525 din 25 noiembrie 2004; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 29 din 14 aprilie 2005.Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1 (1) Cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovarea, denumite în continuare cercetare-dezvoltare, sunt activităţi creative cu rol fundamental în generarea şi susţinerea progresului tehnic în domeniul agriculturii, al silviculturii, al industriei alimentare, al protecţiei mediului şi al dezvoltării rurale, denumite în continuare domeniul agricol. (2) Cercetarea-dezvoltarea în domeniul agricol este prioritate naţionala susţinută de stat, fiind organizată şi coordonata în concordanta cu reglementările legale în vigoare.  +  Articolul 2 (1) Activitatea de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol cuprinde: cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovarea. (2) Cercetarea ştiinţifică şi inovarea sunt activităţi care au ca scop: generarea, gestionarea, valorificarea şi implementarea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi ale dezvoltării tehnologice, în mod deosebit privind materialele biologice valoroase, tehnologiile de cultură vegetală, de creştere şi îngrijire a animalelor, procesarea resurselor agricole în produse alimentare, utilizarea raţională şi conservarea resurselor naturale ale agriculturii şi silviculturii, dezvoltarea rurală, organizarea şi managementul exploataţiilor agricole, alte tehnologii de exploatare şi industrializare în domeniul agricol.-------------Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004.  +  Capitolul II Organizarea, statutul juridic şi patrimoniul unităţilor de cercetare-dezvoltare  +  Articolul 3Sistemul naţional de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol cuprinde ansamblul instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare agricolă cu capital de stat prevăzute la art. 4 şi 5, care obţin acreditarea sau atestarea necesară pentru a desfăşura activităţi de cercetare-dezvoltare, conform prezentei legi.  +  Articolul 4Activitatea de cercetare-dezvoltare şi inovare în domeniul agricol se desfăşoară în următoarele instituţii publice: a) Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti" şi unităţile de cercetare-dezvoltare subordonate acesteia; b) instituţiile de învăţământ superior agroalimentar, silvic, de biologie, staţiunile didactice, centrele de studii europene, centrele de excelenta şi centrele de cercetare din învăţământul superior de stat; c) institutele de cercetare agricolă de ramura, staţiunile de cercetare-dezvoltare, staţiunile de dezvoltare agricolă, centrele de excelenta, centrele de cercetări şi laboratoarele acestora; d) unităţile de cercetare fundamentală şi avansată din subordinea Academiei Române, finanţate de la bugetul de stat.  +  Articolul 5 (1) Cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică din domeniul agricol se desfăşoară în cadrul instituţiilor publice, societăţilor comerciale şi al altor organisme de drept public sau de drept privat, care îndeplinesc condiţiile de competenţa şi eligibilitate stabilite de lege pentru atribuirea şi finanţarea lucrărilor în sistem competitional, în mod direct sau în sistem instituţional. (2) Dreptul de a desfăşura activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare în domeniul agricol este recunoscut oricărei persoane fizice, conform prezentei legi. (3) Activitatea de cercetare-dezvoltare se poate desfăşura în institute naţionale de cercetare-dezvoltare organizate conform legii şi în consortii de cercetare-dezvoltare constituite prin libera asociere, institute de cercetare agricolă şi de învăţământ superior agroalimentar, staţiuni de cercetare-dezvoltare, centre de studii europene, centre de excelenta şi centre de cercetare, organizate ca instituţii publice sau private.  +  Articolul 6 (1) Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" funcţionează în coordonarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, faţă de care răspunde pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, şi colaborează cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu Academia Română, cu Consorţiul Universităţilor de Ştiinţe Agricole, precum şi cu alte ministere şi instituţii interesate pentru realizarea unor obiective în domenii specifice.-------------Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. (2) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, responsabil al politicilor de guvernare în domeniul agricol, are următoarele atribuţii referitoare la activitatea de cercetare-dezvoltare: a) stabileşte obiectivele de interes prioritar cu privire la activitatea de cercetare-dezvoltare în concordanta cu Programul Guvernului pentru fundamentarea strategiilor şi politicilor de dezvoltare a producţiei agricole, silviculturii şi industriei alimentare, pe care le finanţează de la bugetul propriu pe bază de contract;a^1) aprobă şi finanţează planul sectorial din domeniul agricol, care conţine programe şi proiecte de interes prioritar, avizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;-------------Lit. a^1) a alin. (2) al art. 6 a fost modificată de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. b) stabileşte necesarul de fonduri pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, la propunerea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti" şi a Consorţiului Universitatilor de Ştiinţe Agricole, în vederea aprobării şi cuprinderii acestuia în bugetul ministerului;b^1) atribuie conducerea programelor şi proiectelor planului sectorial în sistem competitional sau în mod direct academiei de ramura ori instituţiilor de profil;-------------Lit. b^1) a alin. (2) al art. 6 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 4 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 17 septembrie 2003.b^2) elaborează, prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, normele metodologice privind atribuirea conducerii planului sectorial, contractarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea programelor şi proiectelor componente ale planului sectorial finanţat din bugetul propriu;-------------Lit. b^2) a alin. (2) al art. 6 a fost introdusă de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. c) asigura din bugetul propriu finanţarea investiţiilor şi dotărilor necesare realizării obiectivelor de cercetare-dezvoltare aprobate.-------------Lit. c) a alin. (2) al art. 6 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 4 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 17 septembrie 2003. d) monitorizează activitatea de cercetare-dezvoltare şi rezultatele obţinute în cadrul programelor de cercetare finanţate din bugetul propriu; e) urmăreşte şi controlează modul de administrare a terenurilor agricole şi silvice aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare. (3) Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ordonatorul principal de credite al cercetării-dezvoltării la nivel naţional, coordonează activitatea de elaborare, evaluare, atribuire şi finanţare a programelor şi proiectelor de cercetare-dezvoltare cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare şi atribuie în sistem competitional sau în mod direct conducerea şi monitorizarea programelor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol. (4) Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti" şi Consortiul Universitatilor de Ştiinţe Agricole prezintă anual Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării rapoarte asupra rezultatelor cercetării ştiinţifice pentru proiectele finanţate de acestea şi propuneri pentru valorificarea lor.  +  Articolul 7 (1) Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 1 b) şi la nr. crt. 4 din anexa nr. 5, inclusiv sectorul de cercetare cu suprafaţa şi baza materială aferente de la Institutul de Cercetare şi Inginerie Tehnologică pentru Irigaţii şi Drenaje Băneasa Giurgiu, se reorganizează ca institute naţionale de cercetare-dezvoltare în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi în coordonarea ştiinţifică a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti». Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 1a) la nr. crt. 1, 2 şi 9 se reorganizează ca institute naţionale de cercetare-dezvoltare în coordonarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti», prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare. Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 1 a), cu excepţia celor de la nr. crt. 1, 2 şi 9, în anexa nr. 2 şi în anexa nr. 5 la nr. crt. 2 şi 3 se reorganizează ca institute, centre şi staţiuni de cercetare-dezvoltare organizate ca instituţii publice, cu personalitate juridică, în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti». Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 1 a), cu excepţia celor de la nr. crt. 1, 2 şi 9, şi în anexa nr. 5, cu excepţia celor de la nr. crt. 1 şi 4, vor putea fi organizate, după obţinerea acreditării, ca institute naţionale de cercetare-dezvoltare în coordonarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti», prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare. Societăţile comerciale prevăzute în anexa nr. 5 se reorganizează potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor, pe baza structurii şi a patrimoniului existente la data de 31 decembrie 2004. Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 3 se reorganizează în societăţi comerciale. Staţiunile de cercetare-dezvoltare şi fermele Istriţa şi Stoeneşti, prevăzute în anexa nr. 4, se preiau în cadrul instituţiilor de învăţământ superior agricol de stat. Societatea Comercială «Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru Animale de Blană» - S.A. Târgu Mureş, prevăzută la nr. crt. 1 din anexa nr. 5, se reorganizează potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor, pe baza structurii şi a patrimoniului existente la data de 31 decembrie 2004, în staţiune de cercetare-dezvoltare, unitate fără personalitate juridică, în structura Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi în coordonarea ştiinţifică a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu Şişeşti».----------------Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 29 din 14 aprilie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 25 aprilie 2005.(1^1) Institutele prevăzute la alin. (1) pot beneficia de fonduri alocate din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru investiţii, dotări, aparatură, echipamente şi instalaţii, cu respectarea prevederilor legale.-------------Alin. (1^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004.(1^2) Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexele nr. 1a) şi 2 şi la pct. 1, 2 şi 3 din anexa nr. 5 se reorganizează ca institute, centre şi staţiuni de cercetare-dezvoltare, organizate ca instituţii publice cu personalitate juridică, în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti".-------------Alin. (1^2) al art. 7 a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004.(1^3) Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 3 se reorganizează ca societăţi comerciale cu capital de stat, acţiunile acestora fiind preluate de Agenţia Domeniilor Statului, beneficiind de prevederile Legii nr. 254/2002privind unele măsuri pentru creşterea atractivităţii la privatizare a societăţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat, ce deţin în administrare terenuri agricole proprietate publică sau privată a statului, cu modificările şi completările ulterioare.-------------Alin. (1^3) al art. 7 a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004.(1^4) Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 4 se preiau în cadrul instituţiilor de învăţământ superior agricol de stat şi al centrelor de perfecţionare agricolă.-------------Alin. (1^4) al art. 7 a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. (2) Institutele de cercetare-dezvoltare coordonatoare, precum şi staţiunile de cercetare-dezvoltare coordonate sunt stabilite de Prezidiul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti" prin regulament de organizare şi funcţionare. (3) Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute la alin. (1), care se organizează ca institute naţionale de cercetare-dezvoltare, şi instituţiile publice de cercetare-dezvoltare pot înfiinţa în cadrul structurii organizatorice subunităţi cu sau fără personalitate juridică necesare realizării obiectului lor de activitate. Modalitatea de constituire a acestora şi relaţiile funcţionale se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare al acestora, elaborat de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice <>.-------------Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004.  +  Articolul 8 (1) Bunurile imobile aflate în administrarea şi/sau în concesionarea institutelor, centrelor şi staţiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, a unităţilor şi instituţiilor de învăţământ agricol şi silvic, a unităţilor de cercetare-dezvoltare aflate în structura unor regii sau companii naţionale din domeniul agricol, precum şi a centrelor de perfecţionare profesională în agricultură aparţin domeniului public al statului şi rămân sau trec, după caz, în administrarea acestora, pe durata realizării obiectului de activitate.---------------Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 525 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 din 27 noiembrie 2004.(1^1) Unităţile prevăzute la alin. (1) au în administrare bunuri mobile din domeniul privat al statului şi bunuri proprii dobândite în condiţiile legii, stabilite prin hotărâre a Guvernului de reorganizare a unităţilor de cercetare-dezvoltare.---------------Alin. (1^1) al art. 8 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 525 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 din 27 noiembrie 2004. (2) Unităţile menţionate la alin. (1), care sunt organizate conform prezentei legi, beneficiază de dreptul de preemţiune la concesionarea terenurilor cu destinaţie agricolă aflate în domeniul public şi privat al statului, conform Legii nr. 219/1998privind regimul concesiunilor şi Legii nr. 268/2001privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.-------------Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. (3) Suprafeţele de teren agricol necesare desfăşurării activităţii instituţiilor publice de cercetare-dezvoltare aparţin domeniului public al statului şi se dau în administrarea acestora prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale sau Ministerul Educaţiei şi Cercetării, numai cu avizul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" sau al instituţiilor de învăţământ superior, după caz.-------------Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004.-------------Alin. (4) al art. 8 a fost eliminat prin abrogarea pct. 8 al articolului unic ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 4 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 17 septembrie 2003 de către pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004.  +  Articolul 9 (1) Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti", instituţie publică specializată, de consacrare academica, cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri extrabugetare, funcţionează conform prevederilor propriului statut adoptat de către adunarea generală a acesteia şi aprobat prin hotărâre a Guvernului.(1^1) Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" se compune din membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare.---------------Alin. (1^1) al art. 9 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 525 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 din 27 noiembrie 2004.(1^2) Membrii Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" sunt personalităţi ştiinţifice de prestigiu care s-au distins prin activitate, realizări şi contribuţii remarcabile la progresul domeniilor acestei instituţii.---------------Alin. (1^2) al art. 9 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 525 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 din 27 noiembrie 2004.(1^3) Numărul maxim de membri titulari şi de membri corespondenţi este de 181, iar numărul maxim de membri de onoare din ţară este de 40.---------------Alin. (1^3) al art. 9 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 525 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 din 27 noiembrie 2004. (2) Activitatea de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol este organizată şi coordonata de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti", în colaborare cu instituţiile de învăţământ superior din domeniile agroalimentar şi silvic, precum şi cu alte instituţii de învăţământ superior.  +  Articolul 10 (1) Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" îşi organizează filiale împreună cu instituţii de învăţământ superior de profil în centrele universitare Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova, Braşov şi Bucureşti.-------------Alin. (1) al art. 10 a fost modificat de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare privind funcţiile, structura organizatorică şi de conducere a filialelor se va elabora de către Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti" împreună cu Consortiul Universitatilor de Ştiinţe Agricole în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul 11Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti" are următoarele atribuţii principale: a) fundamentează ştiinţific politicile agricole şi de dezvoltare rurală ale Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cuprinse în programele de guvernare ale României;a^1) poate conduce programe de cercetare ale planului sectorial finanţat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului;-------------Lit. a^1) a art. 11 a fost introdusă de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 4 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 17 septembrie 2003. b) propune şi realizează programe şi proiecte de cercetări multidisciplinare;-------------Lit. b) a art. 11 a fost modificată de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. c) coordonează şi avizează elaborarea programelor şi a proiectelor de cercetare anuale şi de perspectivă ale unităţilor şi instituţiilor de cercetare;-------------Lit. c) a art. 11 a fost modificată de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. d) analizează desfăşurarea activităţii de cercetare ştiinţifică şi urmăreşte creşterea eficientei acesteia; e) prezintă anual Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării sinteze ale rezultatelor cercetărilor ştiinţifice şi propuneri pentru valorificarea lor; f) organizează activităţi de perfecţionare şi specializare profesională şi de atestare a cercetătorilor şi poate acorda, în condiţiile legii, titluri academice şi grade profesionale în domeniu;-------------Lit. f) a art. 11 a fost modificată de pct. 12 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. g) organizează manifestări ştiinţifice pe probleme de cercetare teoretică şi aplicativa, precum şi de asistenţa tehnica în agricultura, industrie alimentara şi silvicultura; h) iniţiază şi dezvolta relaţii de colaborare cu instituţii ştiinţifice din ţara şi din străinătate, precum şi cu organizaţii internaţionale; i) stabileşte liniile directoare ale cercetărilor ştiinţifice în domeniile agriculturii, industriei alimentare, silviculturii, imbunatatirilor funciare, protecţiei mediului în agricultura şi dezvoltării rurale durabile şi coordonează, pe linia realizării temelor şi programelor de cercetare, activitatea institutelor şi staţiunilor de cercetare agricolă din subordine; j) acorda distincţii, premii şi diplome pentru cele mai valoroase lucrări ştiinţifice publicate, invenţii şi aplicaţii ale cercetării ştiinţifice, în condiţiile legii. k) evaluează şi atestă activitatea de cercetare-dezvoltare în domeniul agricol.-------------Lit. k) a art. 11 a fost introdusă de pct. 13 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004.  +  Articolul 12Obiectivele activităţii unităţilor de cercetaredezvoltare sunt: cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicativa; dezvoltarea tehnologică şi inovarea; producerea, multiplicarea şi comercializarea de seminţe, material săditor, animale de rasa şi alte produse specifice profilului de activitate; transferul tehnologic al rezultatelor cercetării, instruirea profesională, servicii de consultanţa şi expertiza, editarea de publicaţii; relaţii ştiinţifice internaţionale; relaţii de cooperare şi de comerţ interior şi exterior cu diferite instituţii, organizaţii şi agenţi economici; alte obiective ce decurg din activitatea specifică unităţilor de cercetare-dezvoltare, inclusiv activităţi de cooperare sau de asociere cu alte instituţii, organizaţii şi agenţi economici din ţara şi din străinătate.  +  Articolul 13 (1) Pentru evaluarea şi atestarea structurilor de cercetare-dezvoltare, prin ordin al preşedintelui Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice <> se constituie Consiliul de evaluare şi atestare pentru cercetare-dezvoltare în agricultură, silvicultură şi industrie alimentară, pentru institutele proprii sau cele aflate în subordonare ori coordonare, având în componenţă personalităţi ştiinţifice din domeniile respective. Pentru activitatea de evaluare şi atestare se percep taxe de până la 5 salarii maxime ale unui cercetător ştiinţific gradul I, care se constituie venit la bugetul propriu al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice <>.-------------Alin. (1) a art. 13 a fost modificat de pct. 14 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. (2) Consiliul de evaluare, atestare şi acreditare pentru cercetare-dezvoltare în agricultura, silvicultura şi industrie alimentara îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului propriu adoptat de Adunarea generală a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti".  +  Articolul 13^1Institutele, centrele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, organizate ca instituţii publice, sunt persoane juridice române care au ca obiect principal activitatea de cercetare-dezvoltare, se finanţează din venituri proprii şi se supun următoarelor reglementări: a) conducerea se exercită de consiliul de administraţie, din care fac parte un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, un reprezentant al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice <>, preşedintele consiliului ştiinţific şi directorul unităţii, care este şi preşedinte al consiliului de administraţie. Structura şi numărul membrilor consiliului de administraţie se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice <>. Numirea membrilor consiliului de administraţie se face prin decizie a preşedintelui Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice <>.-------------Lit. a) a art. 13^1 a fost modificată de pct. 15 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. b) regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului ştiinţific se aproba de consiliul de administraţie; c) directorul general/directorul este numit prin decizie a preşedintelui Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice <>, conform rezultatelor concursului organizat în condiţiile legii; d) regulamentul de organizare şi funcţionare şi structura organizatorică se aproba de consiliul de administraţie şi se validează prin decizie a preşedintelui Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice <>; e) bugetul de venituri şi cheltuieli se aproba de consiliul de administraţie al unităţii şi se avizează de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice <> sau de institutul coordonator, după caz; f) situaţiile financiare anuale se aproba de consiliul de administraţie al unităţii de cercetare.-------------Art. 13^1 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 4 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 17 septembrie 2003.  +  Capitolul III Finanţarea unităţilor şi a activităţii de cercetare-dezvoltare  +  Articolul 14Finanţarea activităţilor din instituţiile publice de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, aflate în coordonarea sau în subordonarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice <>, se realizează din venituri provenite, după caz, din:-------------Partea introductivă a art. 14 a fost modificată de pct. 16 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. a) contracte de finanţare, încheiate pe perioade multianuale, pentru realizarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare şi în programele-nucleu de cercetare, finanţate în sistem competitional sau direct de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare; b) contracte de finanţare pentru programe şi proiecte sectoriale finanţate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi cofinanţarea unor programe proprii de către Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice <>, obţinute prin competiţie sau direct;-------------Lit. b) a art. 14 a fost modificată de pct. 16 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. c) contracte de finanţare a programelor internaţionale obţinute de unităţile de cercetare-dezvoltare la care statul român contribuie cu fonduri conform acordurilor încheiate cu parteneri străini; d) valorificarea rezultatelor cercetării conform prevederilor legale; e) contractarea unor servicii de cercetare, extensie, consultanţă şi expertiză cu instituţii, agenţi economici, organizaţii neguvernamentale şi alte persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate;-------------Lit. e) a art. 14 a fost modificată de pct. 16 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. f) valorificarea produselor rezultate din activitatea de cercetare-dezvoltare, din activitatea de producere de seminţe, material săditor, masă lemnoasă, furaje speciale, animale de rasă şi a oricăror alte produse realizate de acestea;-------------Lit. f) a art. 14 a fost modificată de pct. 16 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. g) redevenţe asupra soiurilor şi hibrizilor de plante şi raselor de animale, precum şi asupra altor creatii originale; h) vânzări de licenţe, soiuri, hibrizi de plante şi rase de animale, tehnologii şi metode; i) valorificarea mijloacelor fixe disponibile sau componentelor şi materialelor rezultate în urma casării, chirii, dobânzi la disponibilităţile din conturile bancare şi Trezoreria Statului, prestări de servicii, analize; j) contracte de parteneriat public-privat, precum şi din diferite forme de participare directa a capitalului privat la activitatea de cercetare-dezvoltare; k) alte venituri conform dispoziţiilor legale.-------------Art. 14 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 4 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 17 septembrie 2003.  +  Articolul 14^1 (1) În situaţia în care în cursul unui an veniturile nu sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor curente, unităţile de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, instituţiile de învăţământ agricol şi silvic, unităţile de cercetare-dezvoltare din structura regiilor sau companiilor naţionale din domeniul agricol pot contracta credite bancare, inclusiv prin gajarea producţiilor agricole asigurate la societăţile de asigurare-reasigurare şi/sau pot beneficia de împrumuturi de la Trezoreria Statului, după caz, în condiţiile legii. (2) Institutele, centrele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare, prin derogare de la prevederile legale în materie, pot desfăşura operaţiuni şi prin bănci, cu excepţia celor privitoare la fondurile care provin de la bugetul de stat. (3) Institutele naţionale şi instituţiile publice de cercetare-dezvoltare din agricultură pot beneficia de scrisoare de confort eliberată de Ministerul Finanţelor Publice pentru obţinerea de credite bancare, în condiţiile legii.-------------Art. 14^1 a fost modificat de pct. 17 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004.  +  Articolul 14^2Institutele, centrele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare pot deschide conturi de escrow şi conturi în valută, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, la o banca agreată de instituţiile finanţatoare externe sau interne, în condiţiile stabilite prin convenţii încheiate între părţi.-------------Art. 14^2 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 4 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 17 septembrie 2003.  +  Articolul 14^3 (1) În scopul atragerii de fonduri private în cercetare, institutele, centrele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare pot participa la constituirea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice, cu avizul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti", conform prevederilor legale şi normelor elaborate de autoritatea de stat în domeniul cercetării. (2) Institutele, centrele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare se pot asocia pentru realizarea unor proiecte şi lucrări în domeniul agricol, cu aprobarea consiliului de administraţie şi cu avizul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice <>, cu alte unităţi de cercetare-dezvoltare, de interes public şi privat, cu instituţii de învăţământ acreditate şi cu agenţi economici din ţară şi din străinătate.-------------Alin. (2) al art. 14^3 a fost modificat de pct. 18 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004.-------------Art. 14^3 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 4 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 17 septembrie 2003.  +  Articolul 15 (1) Unităţile de cercetare-dezvoltare de interes public, prevăzute în anexele nr. 1a), 1b), 2, 4, 5 şi 6, beneficiază de prevederile legislaţiei în vigoare privind subvenţiile, creditarea şi alte facilităţi acordate de stat agenţilor economici din agricultură, industrie alimentară şi silvicultură.-------------Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. (2) Unităţile prevăzute la alin. (1), care desfăşoară activităţi comerciale în vederea valorificării eficiente a rezultatelor cercetării-dezvoltării şi a produselor realizate cu parteneri interni şi externi pe baze contractuale, se înregistrează la registrul comerţului, potrivit legii.-------------Art. 15 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 4 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 17 septembrie 2003.  +  Articolul 16Importurile de aparatura, utilaje, echipamente, tractoare şi maşini agricole, materii şi materiale, seminţe, material săditor, material seminal şi animale de rasa, necesare dotării şi execuţiei activităţii de cercetaredezvoltare, sunt scutite de taxe vamale pentru unităţile de cercetare-dezvoltare.  +  Articolul 17 (1) Veniturile şi cheltuielile unităţilor de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexele nr. 1a), 1b), 2, 4, 5 şi 6 se cuprind în bugetele şi în situaţiile financiare ale acestora. Excedentele rezultate din execuţia bugetelor unităţilor de cercetare-dezvoltare organizate ca instituţii publice, finanţate integral din venituri proprii, rămân la dispoziţia acestora şi se vor utiliza cu prioritate pentru finanţarea activităţii de cercetare-dezvoltare.-------------Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de pct. 20 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. (2) Evaluarea şi regularizarea, transpunerea şi reflectarea în evidenţa contabilă a elementelor patrimoniale ale unităţilor de cercetare-dezvoltare, care se reorganizează ca instituţii publice, se fac potrivit normelor stabilite de Ministerul Finanţelor Publice în acest scop.-------------Art. 17 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 4 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 17 septembrie 2003.  +  Articolul 18 (1) Finanţarea activităţilor Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice <> se asigură din cote aplicate asupra veniturilor realizate de unităţile de cercetare-dezvoltare din subordinea şi din coordonarea sa, cu excepţia celor provenite din contracte finanţate din fonduri publice. Cotele se stabilesc anual de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice <> prin bugetul de venituri şi cheltuieli, care se avizează în condiţiile legii de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Cota stabilită pentru finanţarea activităţii proprii a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice <> nu poate depăşi 1% din veniturile realizate de unităţile de cercetare-dezvoltare aflate în coordonare sau subordonare.-------------Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 21 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004. (2) Sumele cuvenite se regularizează la sfârşitul anului agricol pe baza veniturilor realizate de unităţile de cercetare-dezvoltare din activităţile de dezvoltare. (3) Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti" poate realiza venituri şi din contractarea de activităţi de cercetare-dezvoltare realizate cu diferiţi beneficiari. (4) Veniturile Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice <> pot fi completate cu venituri provenite din: activităţi de conducere a planurilor şi programelor de cercetare-dezvoltare finanţate din surse interne şi/sau internaţionale, chirii, taxe, manifestări ştiinţifice, publicaţii, studii şi lucrări de cercetare ştiinţifică, consultaţii ştiinţifice, valorificari de produse din activităţi proprii sau anexe, donaţii şi sponsorizări, conform legii, precum şi din alte activităţi realizate suplimentar faţă de cele cuprinse în programele aprobate.-------------Alin. (4) al art. 18 a fost introdus de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 4 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 17 septembrie 2003. (5) Membrii Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", rezidenţi în ţară, primesc, prin Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", de la bugetul de stat o indemnizaţie lunară egală cu salariul mediu brut pe economie.---------------Alin. (5) al art. 18 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 525 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 din 27 noiembrie 2004.  +  Capitolul IV Resurse umane  +  Articolul 19 (1) Personalul contractual al unităţilor de cercetare-dezvoltare reorganizate se preia de noua unitate, cu aceleaşi drepturi salariale. (2) Ocuparea funcţiilor de director general/director din unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 7 se face prin concurs, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Din comisia de concurs, pentru ocuparea funcţiei de director general, va face parte câte un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice <>.-------------Alin. (2) al art. 19 a fost modificat de pct. 22 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004.-------------Art. 19 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 4 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 17 septembrie 2003.  +  Articolul 20Pentru integrarea cercetării ştiinţifice şi a învăţământului universitar unităţile de cercetare-dezvoltare din agricultura, industrie alimentara, silvicultura şi universităţile de profil pot asigura pe bază de protocol integrarea reciprocă a cadrelor didactice universitare şi a personalului de cercetare în activitatea didactica şi de cercetare ştiinţifică şi asigurarea instruirii practice a studenţilor.  +  Capitolul V Dispoziţii finale  +  Articolul 21 (1) Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezenta lege.---------------Alin. (1) al art. 21 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 525 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 din 27 noiembrie 2004.-------------Alin. (2) al art. 21 a fost abrogat de pct. 20 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 4 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 17 septembrie 2003.  +  Articolul 22 (1) Despăgubirea acţionarilor societăţilor comerciale care se reorganizează în unităţi de cercetare-dezvoltare, prevăzute în anexa nr. 5, se face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, şi va fi asigurată din surse proprii ale unităţilor nou-înfiinţate. (2) Drepturile şi obligaţiile societăţilor comerciale, precum şi ale unităţilor de cercetare-dezvoltare, care se reorganizează în condiţiile prezentei legi, trec asupra instituţiilor nou-înfiinţate.-------------Art. 22 a fost modificat de pct. 23 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004.  +  Articolul 22^1Documentaţiile şi informaţiile ştiinţifice acumulate de unităţile de cercetare care se reorganizează în societăţi comerciale până la data privatizării, precum şi aparatura de laborator şi materialul biologic de cercetare vegetal şi animal se preiau fără plată de instituţiile publice de cercetare-dezvoltare desemnate de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti".-------------Art. 22^1 a fost introdus de pct. 25 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004.  +  Articolul 22^3Suprafeţele de teren trecute, potrivit Legii nr. 147/2004, în administrarea institutelor, unităţilor, centrelor, staţiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, precum şi a instituţiilor de învăţământ superior agricol şi silvic rămân în administrarea acestora, cu excepţia terenurilor agricole prevăzute în anexa nr. 7, necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată persoanelor îndreptăţite, solicitate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.----------------Art. 22^3 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 29 din 14 aprilie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 25 aprilie 2005.  +  Articolul 22^4Suprafeţele de teren prevăzute la art. 22^3 nu se pot înstrăina sau concesiona, în tot sau în parte, indiferent de destinaţie.-------------Art. 22^4 a fost introdus de pct. 25 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004.  +  Articolul 22^5Pentru activităţi cu caracter sezonier, instituţiile de cercetare-dezvoltare pot încheia contracte de prestări de servicii pe perioadă determinată.-------------Art. 22^5 a fost introdus de pct. 25 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004.  +  Articolul 22^6 (1) Absolvenţii de învăţământ superior şi mediu care se încadrează în unităţile de cercetare-dezvoltare pot beneficia de o primă de instalare de până la 10 salarii medii pe economie, plătite din veniturile proprii ale unităţii. Beneficiarii primelor de instalare au obligaţia de a semna un contract individual de muncă pe o perioadă de minimum 5 ani. În cazul nerespectării contractului individual, beneficiarii primelor sunt obligaţi la restituirea întregii sume. (2) Specialiştii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor de cercetare-dezvoltare agricolă vor primi în folosinţă, pe durata contractului individual de muncă, 1.500 mp teren agricol din terenul aflat în administrarea acestor unităţi.---------------Art. 22^6 a fost introdus de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 525 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 din 27 noiembrie 2004.  +  Articolul 23 (1) Evaluarea, atestarea şi acreditarea unităţilor de cercetare-dezvoltare conform art. 13 se face în decurs de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Unităţile de cercetare-dezvoltare acreditate se supun evaluării periodice la maximum 5 ani. (3) În cazul în care unităţile acreditate nu îndeplinesc criteriile şi standardele de acreditare, acestora li se retrage acreditarea. (4) Până la obţinerea evaluării, atestării şi acreditării unităţile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol beneficiază de prevederile prezentei legi.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 10 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREIDEPUTAŢILORVALER DORNEANUPREŞEDINTELE SENATULUINICOLAE VACAROIU  +  Anexa 1  +  Anexa 1  +  Anexa 1  +  Anexa 1.aUNITĂŢI DE CERCETARE-DEZVOLTARE ÎN SUBORDINEA/COORDONAREAACADEMIEI DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI SILVICE «GHEORGHE IONESCU-ŞIŞEŞTI»,ORGANIZATE CA INSTITUTE NAŢIONALE, INSTITUTE, CENTRE ŞI STAŢIUNIDE CERCETARE-DEZVOLTARE────┬─────────────┬──────────────────────┬──────────────┬──────────────────────┐Nr. │ Denumirea │ Sediul │ Denumirea │ Sediul │crt.│ unităţii C-D├───────────┬──────────┤ unităţii ├───────────┬──────────┤    │ care se │Localitatea│ Judeţul │ care se │Localitatea│ Judeţul │    │desfiinţează │ │ │ înfiinţează │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  1.│Institutul de│Fundulea │Calarasi │Institutul │Fundulea │Calarasi │    │Cercetări │ │ │Naţional │ │ │    │pentru Cerea-│ │ │de Cercetare- │ │ │    │le şi Plante │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Tehnice │ │ │Agricolă INCDA│ │ │    │Fundulea │ │ │Fundulea │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 1.1│Staţiunea de │Turda │Cluj │Staţiunea de │Turda │Cluj │    │Cercetare- │ │ │Cercetare- │ │ │    │Agricolă │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Turda │ │ │Agricolă Turda│ │ │    │ │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 1.2│Staţiunea de │Lovrin │Timiş │Staţiunea de │Lovrin │Timiş │    │Cercetari- │ │ │Cercetare- │ │ │    │Agricole │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Lovrin │ │ │Agricolă │ │ │    │ │ │ │Lovrin │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 1.3│Staţiunea de │Draganesti │Teleorman │Staţiunea de │Draganesti │Teleorman │    │Cercetări │Vlasca │ │Cercetare- │Vlasca │ │    │Agricole │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Teleorman │ │ │Agricolă │ │ │    │ │ │ │Teleorman │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 1.4│Staţiunea de │Secuieni │Neamt │Staţiunea de │Secuieni │Neamt │    │Cercetări │ │ │Cercetare- │ │ │    │Agrozootehni-│ │ │Dezvoltare │ │ │    │ce │ │ │Agricolă │ │ │    │Secuieni │ │ │Secuieni │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 1.5│Staţiunea de │Valu lui │Constanta │Staţiunea de │Valu lui │Constanta │    │Cercetări │Traian │ │Cercetare- │Traian │ │    │pentru │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Culturi │ │ │Agricolă Valu │ │ │    │Irigate │ │ │lui Traian │ │ │    │Dobrogea │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 1.6│Staţiunea de │Pitesti │Arges │Staţiunea de │Pitesti │Arges │    │Cercetări │ │ │Cercetare- │ │ │    │pentru │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Cereale şi │ │ │Agricolă │ │ │    │Plante │ │ │Pitesti │ │ │    │Tehnice │ │ │ │ │ │    │Pitesti │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 1.7│Staţiunea de │Simnic │Dolj │Staţiunea de │Simnic │Dolj │    │Cercetări │ │ │Cercetare- │ │ │    │Agricole │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Simnic │ │ │Agricolă │ │ │    │ │ │ │Simnic │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 1.8│Staţiunea │Brăila │Brăila │Staţiunea de │Brăila │Brăila │    │Centrala de │ │ │Cercetare- │ │ │    │Cercetări │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │Agricolă │ │ │    │Ameliorarea │ │ │Brăila │ │ │    │Solurilor │ │ │ │ │ │    │Sărăturate │ │ │ │ │ │    │Brăila │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 1.9│Staţiunea de │Suceava │Suceava │Staţiunea de │Suceava │Suceava │    │Cercetări │ │ │Cercetare- │ │ │    │Agricole │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Suceava │ │ │Agricolă │ │ │    │ │ │ │Suceava │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤1.10│Staţiunea de │Livada │Satu Mare │Staţiunea de │Livada │Satu Mare │    │Cercetări │ │ │Cercetare- │ │ │    │Agricole │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Livada │ │ │Agricolă │ │ │    │ │ │ │Livada │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤1.11│Staţiunea de │Oradea │Bihor │Staţiunea de │Oradea │Bihor │    │Cercetări │ │ │Cercetare- │ │ │    │Agrozooteh- │ │ │Dezvoltare │ │ │    │nice │ │ │Agricolă │ │ │    │Oradea │ │ │Oradea │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤1.12│Staţiunea de │Podu │Iaşi │Staţiunea de │Podu │Iaşi │    │Cercetări │Iloaiei │ │Cercetare- │Iloaiei │ │    │Agricole │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Podu Iloaiei │ │ │Agricolă Podu │ │ │    │ │ │ │Iloaiei │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤1.13│Staţiunea de │Perisoru │Calarasi │Staţiunea de │Perisoru │Calarasi │    │Cercetări │ │ │Cercetare- │ │ │    │pentru │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Culturi │ │ │Agricolă │ │ │    │Irigate │ │ │Marculesti │ │ │    │Marculesti │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤1.14│Staţiunea de │Tulcea │Tulcea │Staţiunea de │Tulcea │Tulcea │    │Cercetare şi │ │ │Cercetare- │ │ │    │Producţie a │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Cartofului │ │ │Agricolă │ │ │    │Tulcea │ │ │Tulcea │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤1.15│Abrogat │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  2.│Institutul de│Braşov │Braşov │Institutul │Braşov │Braşov │    │Cercetare şi │ │ │Naţional de │ │ │    │Producţie │ │ │Cercetare │ │ │    │a Cartofului │ │ │-Dezvoltare │ │ │    │Braşov │ │ │pentru Cartof │ │ │    │ │ │ │şi Sfeclă de │ │ │    │ │ │ │Zahăr- Braşov │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 2.1│Staţiunea de │Miercurea- │Harghita │Staţiunea de │Miercurea- │Harghita │    │Cercetare şi │Ciuc │ │Cercetare- │Ciuc │ │    │Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │a Cartofului │ │ │pentru Cartof │ │ │    │Miercurea- │ │ │Miercurea- │ │ │    │Ciuc │ │ │Ciuc │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 2.2│Staţiunea de │Tg. │Covasna │Staţiunea de │Tg. │Covasna │    │Cercetare şi │Secuiesc │ │Cercetare- │Secuiesc │ │    │Producţie a │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Cartofului │ │ │pentru Cartof │ │ │    │Tg. Secuiesc │ │ │Tg. Secuiesc │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  3.│Institutul de│Braşov │Braşov │Institutul de │Braşov │Braşov │    │Cercetare şi │ │ │Cercetare- │ │ │    │Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru Cultu-│ │ │pentru Pajişti│ │ │    │ra Pajiştilor│ │ │Braşov │ │ │    │Braşov │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 3.1│Staţiunea de │Timişoara │Timiş │Staţiunea de │Timişoara │Timiş │    │Cercetare şi │ │ │Cercetare- │ │ │    │Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru Cultu-│ │ │pentru Pajişti│ │ │    │ra Pajiştilor│ │ │Timişoara │ │ │    │Timişoara │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  4.│Institutul │Valea │Prahova │Institutul de │Valea │Prahova │    │de │Caluga- │ │Cercetare- │Caluga- │ │    │Cercetări │rească │ │Dezvoltare │rească │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Viticultura │ │ │Viticultura şi│ │ │    │şi │ │ │Vinificaţie- │ │ │    │Vinificaţie- │ │ │Valea │ │ │    │Valea │ │ │Calugareasca │ │ │    │Calugareasca │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 4.1│Staţiunea de │Murfatlar │Constanta │Staţiunea de │Murfatlar │Constanta │    │Cercetare şi │ │ │Cercetare- │ │ │    │Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Vitivinicolă │ │ │pentru │ │ │    │Murfatlar │ │ │Viticultura │ │ │    │ │ │ │şi Vinificaţie│ │ │    │ │ │ │-Murfatlar │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 4.2│Staţiunea de │Blaj │Alba │Staţiunea de │Blaj │Alba │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Vitivinicolă │ │ │pentru │ │ │    │Blaj │ │ │Viticultura │ │ │    │ │ │ │şi Vinificaţie│ │ │    │ │ │ │Blaj │ │ │    │ │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 4.3│Staţiunea de │Dragasani │Valcea │Staţiunea de │Dragasani │Valcea │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Vitivinicolă │ │ │Viticultura │ │ │    │Dragasani │ │ │şi Vinificaţie│ │ │    │ │ │ │Dragasani │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 4.4│Staţiunea de │Iaşi │Iaşi │Staţiunea de │Iaşi │Iaşi │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Vitivinicolă │ │ │pentru │ │ │    │Iaşi │ │ │Viticultura │ │ │    │ │ │ │şi Vinificaţie│ │ │    │ │ │ │Iaşi │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 4.5│Staţiunea de │Odobesti │Vrancea │Staţiunea de │Odobesti │Vrancea │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Vitivinicolă │ │ │pentru │ │ │    │Odobesti │ │ │Viticultura │ │ │    │ │ │ │şi Vinificaţie│ │ │    │ │ │ │Odobesti │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 4.6│Staţiunea de │Minis │Arad │Staţiunea de │Minis │Arad │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Vitivinicolă │ │ │pentru │ │ │    │Minis │ │ │Viticultura │ │ │    │ │ │ │şi Vinificaţie│ │ │    │ │ │ │- Minis │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 4.7│Staţiunea de │Tg. Bujor │Galaţi │Staţiunea de │Tg. Bujor │Galaţi │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Vitivinicolă │ │ │pentru │ │ │    │Bujoru │ │ │Viticultura │ │ │    │ │ │ │şi Vinificaţie│ │ │    │ │ │ │Bujoru │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 4.8│Staţiunea de │Greaca │Giurgiu │Staţiunea de │Greaca │Giurgiu │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Vitivinicolă │ │ │pentru │ │ │    │Greaca │ │ │Viticultura │ │ │    │ │ │ │şi Vinificaţie│ │ │    │ │ │ │Greaca │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  5.│Institutul de│Maracineni │Arges │Institutul de │Maracineni │Arges │    │Cercetare │ │ │Cercetare - │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Pomicultura- │ │ │Pomicultura- │ │ │    │Maracineni │ │ │Pitesti │ │ │    │ │ │ │Maracineni │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 5.1│Staţiunea de │Bistrita │Bistrita- │Staţiunea de │Bistrita │Bistrita- │    │Cercetare │ │Nasaud │Cercetare - │ │Nasaud │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Pomicola │ │ │pentru │ │ │    │Bistrita │ │ │Pomicultura- │ │ │    │ │ │ │Bistrita │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 5.2│Staţiunea de │Cluj-Napoca│Cluj │Staţiunea de │Cluj-Napoca│Cluj │    │Cercetare │ │ │Cercetare - │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Pomicola │ │ │pentru │ │ │    │Cluj-Napoca │ │ │Pomicultura- │ │ │    │ │ │ │Cluj-Napoca │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 5.3│Staţiunea de │Falticeni │Suceava │Staţiunea de │Falticeni │Suceava │    │Cercetare │ │ │Cercetare - │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Pomicola │ │ │pentru │ │ │    │Falticeni │ │ │Pomicultura- │ │ │    │ │ │ │Falticeni │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 5.4│Staţiunea de │Voinesti │Dambovita │Staţiunea de │Voinesti │Dambovita │    │Cercetare │ │ │Cercetare - │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Pomicola │ │ │pentru │ │ │    │Voinesti │ │ │Pomicultura- │ │ │    │ │ │ │Voinesti │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 5.5│Staţiunea de │Ramnicu │Valcea │Staţiunea de │Ramnicu │Valcea │    │Cercetare │Valcea │ │Cercetare - │Valcea │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Pomicola │ │ │pentru │ │ │    │Valcea │ │ │Pomicultura- │ │ │    │ │ │ │Valcea │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤5.6 │Staţiunea de │Iaşi │Iaşi │Staţiunea de │Iaşi │Iaşi │    │Cercetare │ │ │Cercetare - │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Pomicola │ │ │pentru │ │ │    │Iaşi │ │ │Pomicultura- │ │ │    │ │ │ │Iaşi │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 5.7│Staţiunea de │Constanta │Constanta │Staţiunea de │Constanta │Constanta │    │Cercetare │ │ │Cercetare - │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Pomicola │ │ │pentru │ │ │    │Constanta │ │ │Pomicultura- │ │ │    │ │ │ │Constanta │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 5.8│Staţiunea de │Tg. Jiu │Gorj │Staţiunea de │Tg. Jiu │Gorj │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Pomicola │ │ │pentru │ │ │    │Tg. Jiu │ │ │Horticultura │ │ │    │ │ │ │Tg. Jiu │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 5.9│Staţiunea de │Bucureşti │ - │Staţiunea de │Bucureşti │ - │    │Cercetare │ │ │Cercetare - │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Pomicola │ │ │pentru │ │ │    │Baneasa │ │ │Pomicultura │ │ │    │ │ │ │Baneasa │ │ │    │ │ │ │Bucureşti │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤5.10│Staţiunea de │Geoagiu │Hunedoara │Staţiunea de │Geoagiu │Hunedoara │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Pomicola │ │ │pentru │ │ │    │Geoagiu │ │ │Pomicultura │ │ │    │ │ │ │Geoagiu │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  6.│Institutul │Vidra │Ilfov │Institutul de │Vidra │Ilfov │    │de │ │ │Cercetare │ │ │    │Cercetări │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Legumicultura│ │ │Legumicultura │ │ │    │şi │ │ │şi │ │ │    │Floricultura │ │ │Floricultura │ │ │    │Vidra │ │ │Vidra │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 6.1│Staţiunea de │Bacau │Bacau │Staţiunea de │Bacau │Bacau │    │Cercetare │ │ │Cercetare │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Legumicola │ │ │pentru │ │ │    │Bacau │ │ │Legumicultura │ │ │    │ │ │ │Bacau │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 6.2│Staţiunea de │Buzau │Buzau │Staţiunea de │Buzau │Buzau │    │Cercetare │ │ │Cercetare │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Legumicola │ │ │pentru │ │ │    │Buzau │ │ │Legumicultura │ │ │    │ │ │ │Buzau │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 6.3│Staţiunea de │Isalnita │Dolj │Staţiunea de │Isalnita │Dolj │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Legumicola │ │ │pentru │ │ │    │Isalnita │ │ │Legumicultura │ │ │    │ │ │ │Isalnita │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 6.4│Staţiunea de │Iernut │Mures │Staţiunea de │Iernut │Mures │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Legumicola │ │ │pentru │ │ │    │Iernut │ │ │Legumicultura │ │ │    │ │ │ │Iernut │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  7.│Institutul de│Balotesti │Ilfov │Institutul de │Balotesti │Ilfov │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru Bovine│ │ │pentru │ │ │    │Balotesti │ │ │Creşterea │ │ │    │ │ │ │Bovinelor │ │ │    │ │ │ │Balotesti │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 7.1│Staţiunea de │Arad │Arad │Staţiunea de │Arad │Arad │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Creşterea │ │ │Creşterea │ │ │    │Bovinelor │ │ │Bovinelor │ │ │    │Mures Arad │ │ │Arad │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 7.2│Staţiunea de │Dancu │Iaşi │Staţiunea de │Dancu │Iaşi │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Creşterea │ │ │Creşterea │ │ │    │Bovinelor │ │ │Bovinelor │ │ │    │Dancu │ │ │Dancu │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 7.3│Staţiunea de │Targu Mures│Mures │Staţiunea de │Targu Mures│Mures │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │creşterea │ │ │Creşterea │ │ │    │Bovinelor │ │ │Bovinelor │ │ │    │Targu Mures │ │ │Targu Mures │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 7.4│Staţiunea de │Sighet │Maramures │Staţiunea de │Sighet │Maramures │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Creşterea │ │ │Creşterea │ │ │    │Bovinelor │ │ │Bovinelor │ │ │    │Sighet │ │ │Sighet │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 7.5│Staţiunea de │Sercaia │Braşov │Staţiunea de │Sercaia │Braşov │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Creşterea │ │ │Creşterea │ │ │    │Bubalinelor │ │ │Bubalinelor │ │ │    │Sercaia │ │ │Sercaia │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 7.6│Staţiunea de │Dulbanu │Buzau │Staţiunea de │Dulbanu │Buzau │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Creşterea │ │ │Creşterea │ │ │    │Bovinelor │ │ │Bovinelor │ │ │    │Dulbanu │ │ │Dulbanu │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  8.│Institutul de│Palas │Constanta │Institutul de │Palas │Constanta │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Creşterea │ │ │Creşterea │ │ │    │Ovinelor şi │ │ │Ovinelor şi │ │ │    │Caprinelor │ │ │Caprinelor │ │ │    │Palas │ │ │Palas │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 8.1│Staţiunea de │Popauti │Botosani │Staţiunea de │Popauti │Botosani │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Creşterea │ │ │Creşterea │ │ │    │Ovinelor │ │ │Ovinelor │ │ │    │Popauti │ │ │Popauti │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 8.2│Staţiunea de │Caransebes │Caras- │Staţiunea de │Caransebes │Caras- │    │Cercetare │ │Severin │Cercetare- │ │Severin │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Creşterea │ │ │Creşterea │ │ │    │Ovinelor │ │ │Ovinelor │ │ │    │Caransebes │ │ │Caransebes │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 8.3│Staţiunea de │Bilciuresti│Dambovita │Staţiunea de │Bilciuresti│Dambovita │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Creşterea │ │ │Creşterea │ │ │    │Ovinelor │ │ │Ovinelor │ │ │    │Bilciuresti │ │ │Bilciuresti │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 8.4│Staţiunea de │Secuieni │Bacau │Staţiunea de │Secuieni │Bacau │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Creşterea │ │ │Creşterea şi │ │ │    │Ovinelor şi │ │ │Caprinelor │ │ │    │Caprinelor │ │ │Secuieni │ │ │    │Secuieni │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  9.│Institutul de│Balotesti │Ilfov │Institutul │Balotesti │Ilfov │    │Biologie şi │ │ │Naţional │ │ │    │Nutriţie │ │ │de Cercetare- │ │ │    │Animala │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Balotesti │ │ │pentru │ │ │    │ │ │ │Biologie │ │ │    │ │ │ │şi Nutriţie │ │ │    │ │ │ │Animală │ │ │    │ │ │ │-IBNA │ │ │    │ │ │ │Baloteşti │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 10.│Centrul de │Bucureşti │ - │Institutul de │Bucureşti │ - │    │Cercetări │ │ │Cercetare- │ │ │    │Dezvoltare │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Protecţia │ │ │Protecţia │ │ │    │Plantelor │ │ │Plantelor │ │ │    │Bucureşti │ │ │Bucureşti │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 11.│Institutul de│Bucureşti │ - │Institutul de │Bucureşti │ - │    │Cercetare- │ │ │Cercetare- │ │ │    │Dezvoltare │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Industrializa│ │ │Industrializa-│ │ │    │rea şi │ │ │rea şi │ │ │    │Marketingul │ │ │Marketingul │ │ │    │Produselor │ │ │Produselor │ │ │    │Horticole │ │ │Horticole │ │ │    │"Horting", │ │ │"Horting", │ │ │    │Bucureşti │ │ │Bucureşti │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 12.│Centrul de │Galaţi │Galaţi │Institutul de │Galaţi │Galaţi │    │Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Piscicultura │ │ │Ecologie │ │ │    │Pescuit şi │ │ │Acvatica, │ │ │    │Industriali- │ │ │Pescuit şi │ │ │    │zarea │ │ │Acvacultura │ │ │    │Peştelui │ │ │Galaţi │ │ │    │Galaţi │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 13.│Institutul de│Bucureşti │ - │Institutul de │Bucureşti │ - │    │Economie │ │ │Cercetare │ │ │    │Agrară │ │ │pentru │ │ │    │Bucureşti │ │ │Economia │ │ │    │ │ │ │Agriculturii │ │ │    │ │ │ │şi Dezvoltare │ │ │    │ │ │ │Rurală │ │ │    │ │ │ │Bucureşti │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 14.│Centrul de │Cluj-Napoca│Cluj │ │Cluj-Napoca│Cluj │    │Cercetare │ │ │ │ │ │    │şi Proiectare│ │ │ │ │ │    │"BIOS" │ │ │ │ │ │    │Cluj-Napoca │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 15.│Staţiunea │Dabuleni │Dolj │Centrul de │Dabuleni │Dolj │    │Centrala de │ │ │Cercetare- │ │ │    │Cercetări │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru Cultura│ │ │    │Cultura │ │ │Plantelor pe │ │ │    │Plantelor pe │ │ │Nisipuri │ │ │    │Nisipuri │ │ │Dabuleni │ │ │    │Dabuleni │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 16.│Staţiunea │Perieni │Vaslui │Centrul de │Perieni │Vaslui │    │Centrala de │ │ │Cercetare- │ │ │    │Cercetări │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Combaterea │ │ │Combaterea │ │ │    │Eroziunii │ │ │Eroziunii │ │ │    │Solului │ │ │Solului │ │ │    │Perieni │ │ │Perieni │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 17.│Staţiunea de │Nucet │Dambovita │Centrul de │Nucet │Dambovita │    │Cercetare │ │ │Cercetare - │ │ │    │pentru │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Piscicultura │ │ │pentru │ │ │    │Nucet │ │ │Piscicultura │ │ │    │ │ │ │Nucet │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 18.│Staţiunea de │Reghin │Mureş │Staţiunea de │Reghin │Mureş │    │Cercetare │ │ │Cercetare - │ │ │    │şi Producţie │ │ │Dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru Ovine │ │ │    │Creşterea │ │ │şi Caprine │ │ │    │Ovinelor │ │ │ │ │ │    │şi Caprinelor│ │ │ │ │ │────┴─────────────┴───────────┴──────────┴──────────────┴───────────┴──────────┘--------------Anexa 1a) a fost modificată de pct. 6 şi 7 ale articolului unic din LEGEA nr. 525 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 din 27 noiembrie 2004 astfel:"6. La anexa nr. 1a), numărul curent 1.15 se abrogă.7. La anexa nr. 1a), după numărul curent 17 se introduce numărul curent 18."  +  Anexa 1b)  +  Anexa 1.b)UNITĂŢI DE CERCETARE-DEZVOLTARE CARE SE REORGANIZEAZĂÎN INSTITUTE NAŢIONALE ÎN SUBORDONAREA MINISTERULUI AGRICULTURII,PĂDURILOR, ŞI DEZVOLTĂRII RURALE ŞI ÎN COORDONAREA ŞTIINŢIFICĂ AACADEMIEI DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI SILVICE "GHEORGHE IONESCU-SISESTI"────┬─────────────┬──────────────────────┬──────────────┬──────────────────────┐Nr. │Denumirea │ Sediul │Denumirea │ Sediul │crt.│unităţii C-D ├───────────┬──────────┤unităţii ├───────────┬──────────┤    │care se │Localitatea│ Judeţul │care se │Localitatea│ Judeţul │    │desfiinţează │ │ │înfiinţează │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  1.│Staţiunea de │Stefanesti │Arges │Institutul │Stefanesti │Arges │    │Cercetare │ │ │Naţional de │ │ │    │şi Producţie │ │ │Cercetare- │ │ │    │Vitivinicolă │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Stefanesti │ │ │pentru │ │ │    │ │ │ │Biotehnologii │ │ │    │ │ │ │în │ │ │    │ │ │ │Horticultura │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  2.│Institutul de│Bucureşti │ - │Institutul │Bucureşti │ - │    │Cercetări │ │ │Naţional de │ │ │    │pentru │ │ │Cercetare- │ │ │    │Pedologie şi │ │ │Dezvoltare │ │ │    │Agrochimie │ │ │pentru │ │ │    │Bucureşti │ │ │Pedologie, │ │ │    │ │ │ │Agrochimie şi │ │ │    │ │ │ │Protecţia │ │ │    │ │ │ │Mediului │ │ │    │ │ │ │Bucureşti │ │ │────┴─────────────┴───────────┴──────────┴──────────────┴───────────┴──────────┘-------------Anexa 1.b) a fost modificată de pct. 27 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004, având conţinutul prevăzut în acest act normativ.  +  Anexa 2  +  Anexa 2UNITĂŢI DE CERCETARE-DEZVOLTARE CARE SE REORGANIZEAZĂPRIN FUZIUNE CA INSTITUTE, CENTRE ŞI STAŢIUNI DECERCETARE-DEZVOLTARE ÎN SUBORDINEA ACADEMIEIDE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI SILVICE "GHEORGHE IONESCU-SISESTI"┌────┬──────────────────┬─────────────────┬───────────────┬────────────────────┐│Nr. │ Denumirea │ Denumirea │ Denumirea │ Sediul ││crt.│ unităţii C-D care│ unităţii C-D │ unităţii C-D ├───────────┬────────┤│ │ se desfiinţează │ care o preia │ reorganizate │Localitatea│Judeţul │├────┼──────────────────┼─────────────────┼───────────────┼───────────┼────────┤│ 0 │ 1 │ 3 │ 5 │ 6 │ 7 │├────┼──────────────────┼─────────────────┼───────────────┼───────────┼────────┤│ 1.│Staţiunea de │Centrul de e │Centrul de │Dabuleni │Dolj ││ │Cercetare şi │Cercetare- │Cercetare- │ │ ││ │Producţie a Carto-│Dezvoltare pentru│Dezvoltare │ │ ││ │fului Marsani, │Cultura Plantelor│pentru Cultura │ │ ││ │jud Dolj │pe Nisipuri │Plantelor pe │ │ ││ │ │Dabuleni, │Nisipuri │ │ ││ │ │jud. Dolj │Dabuleni │ │ │├────┼──────────────────┼─────────────────┼───────────────┼───────────┼────────┤│ 2.│Staţiunea de │Institutul de │Institutul de │Braşov │Braşov ││ │Cercetare şi │Cercetare- │Cercetare- │ │ ││ │Producţie pentru │Dezvoltare pentru│Dezvoltare │ │ ││ │Cultura Sfeclei de│Cartof şi Sfecla │pentru Cultura │ │ ││ │Zahăr Braşov, │de Zahăr Braşov, │Cartofului şi │ │ ││ │jud. Braşov │jud. Braşov │Sfeclei de │ │ ││ │ │ │Zahăr Braşov │ │ │├────┼──────────────────┼─────────────────┼───────────────┼───────────┼────────┤│ 3.│Staţiunea de │Staţiunea de │Staţiunea de │Arad │Arad ││ │Cercetare şi │Cercetare- │Cercetare- │ │ ││ │Producţie pentru │Dezvoltare pentru│Dezvoltare │ │ ││ │Industrializarea │Creşterea │pentru │ │ ││ │Sfeclei de Zahăr │Bovinelor jud. │Creşterea │ │ ││ │şi Substanţelor │Arad │Bovinelor Arad │ │ ││ │Dulci Arad, │ │ │ │ ││ │jud. Arad │ │ │ │ │├────┼──────────────────┼─────────────────┼───────────────┼───────────┼────────┤│ 4.│Staţiunea de │Staţiunea de │Staţiunea de │Livada │Satu ││ │Cercetare şi │Cercetare- │Cercetare- │ │Mare ││ │Producţie │Dezvoltare │Dezvoltare │ │ ││ │Pomicola │Agricolă Livada │Agricolă-Livada│ │ ││ │Satu Mare │jud. Satu Mare │ │ │ │├────┼──────────────────┼─────────────────┼───────────────┼───────────┼────────┤│ 5.│Abrogat │ │ │ │ │├────┼──────────────────┼─────────────────┼───────────────┼───────────┼────────┤│ 6.│Staţiunea de │Staţiunea de │Staţiunea de │Pitesti │Arges ││ │Cercetare şi │Cercetare- │Cercetare- │ │ ││ │Producţie │Dezvoltare │Dezvoltare │ │ ││ │pentru Cultura │Agricolă-Pitesti │Agricolă- │ │ ││ │Pajiştilor │ │Pitesti │ │ ││ │Pitesti │ │ │ │ │└────┴──────────────────┴─────────────────┴───────────────┴───────────┴────────┘-------------Anexa 2 a fost modificată prin eliminarea nr. crt. 5 de către pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 525 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 din 27 noiembrie 2004.  +  Anexa 3  +  Anexa 3UNITĂŢI DE CERCETARE CARE SE REORGANIZEAZĂÎN SOCIETĂŢI COMERCIALE CU CAPITAL DE STAT┌────┬──────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐│Nr. │ Denumirea unităţii C-D │ Sediul ││crt.│ ├────────────┬───────────┤│ │ │Localitatea │ Judeţul │├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤│ 1.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru │Roman │Neamt ││ │Cultura şi Industrializarea Sfeclei de Zahăr │ │ ││ │Roman, jud. Neamt │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤│ 2.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru │Vaslui │Vaslui ││ │Cultura Pajiştilor Vaslui │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤│ 3.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie │Carcea │Dolj ││ │Pomicola Dolj │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤│ 4.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie │Drobeta- │Mehedinti ││ │Pomicola Mehedinti │Tr.Severin │ │├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤│ 5.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie │Focsani │Vrancea ││ │Pomicola Vrancea │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤│ 6.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie │Zalau │Salaj ││ │Pomicola Zalau │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤│ 7.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie │Strejeşti │Olt ││ │Pomicola Strejeşti │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤│ 8.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie │Tg. Mures │Mures ││ │Pomicola Mures │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤│ 9.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru │Margineni │Neamt ││ │Creşterea Bovinelor Margineni │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤│ 10.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru │Rusetu │Buzau ││ │Creşterea Ovinelor Rusetu │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤│ 11.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie │Candesti- │Buzau ││ │Pomicola Buzau*) │Buzau │ │├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤│ 12.│Institutul de Cercetare şi Inginerie Tehnolo- │Baneasa │Giurgiu ││ │gica pentru Irigaţii şi Drenaje Baneasa-Girgiu│ │ ││ │**) │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤│ 13.│SC Romsuintest Peris SA │Peris │Ilfov │├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤│ 14.│SC Institutul de Cercetare şi Producţie │Balotesti │Ilfov ││ │pentru Păsări şi Animale Mici SA Balotesti***)│ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤│ 15.│Centrul de Cercetare-Dezvoltare │Cluj-Napoca │ Cluj ││ │pentru Biostimulatori «BIOS» Cluj-Napoca │ │ │├────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────┼───────────┤│ 16.│Staţiunea de Cercetări pentru Plante │Fundulea │ Călăraşi ││ │Medicinale şi Aromatice Fundulea │ │ │└────┴──────────────────────────────────────────────┴────────────┴───────────┘_______________* Sectorul de cercetare cu suprafaţa şi baza materială aferente şi Ferma Istriţa se preiau de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară - Bucureşti** Patrimoniul de domeniu public al sectorului de cercetare cu suprafaţa şi baza materială aferente se preiau de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri Funciare (ISPIF)- Bucureşti*** Sectorul de cercetare - laboratoare şi biblioteca se preiau de Institutul de Biologie şi Nutriţie Animală Baloteşti, prin creşterea patrimoniului de domeniul public al acestuia şi diminuarea corespunzătoare a capitalului social deţinut de stat la SC Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Păsări şi Animale Mici SA Baloteşti.----------------Anexa 3 a fost completată cu nr. crt. 16 de către pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 525 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 din 27 noiembrie 2004.  +  Anexa 4  +  Anexa 4UNITĂŢI DE CERCETARE-DEZVOLTARE CARE SE PREIAUÎN CADRUL INSTITUŢIILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR AGRICOL DESTAT ŞI AL CENTRELOR DE PERFECŢIONARE AGRICOLĂ┌───┬────────────────────────┬─────────────────────────┬─────────────────────┐│Nr.│ Denumirea │ Sediul │ Denumirea unităţii ││crt│ unităţii C-D care se ├────────────┬────────────┤ care preia ││ │ preia │Localitatea │ Judeţul │ │├───┼────────────────────────┼────────────┼────────────┼─────────────────────┤│ 1.│Staţiunea de Cercetare- │Pietroasele │Buzau │USAMV* Bucureşti ││ │Dezvoltare pentru │ │ │ ││ │Viticultura şi │ │ │ ││ │Vinificaţie Pietroasa │ │ │ │├───┼────────────────────────┼────────────┼────────────┼─────────────────────┤│ 2.│Ferma Istrita a │Istrita │Buzau │USAMV* Bucureşti ││ │Staţiunii de Dezvoltare │ │ │ ││ │Pomicola Buzau │ │ │ │├───┼────────────────────────┼────────────┼────────────┼─────────────────────┤│ 3.│Ferma de Cercetare şi │Stoieneşti │Prahova │USAMV* Bucureşti ││ │Producţie Agricolă- │ │ │ ││ │Stoieneşti │ │ │ │├───┼────────────────────────┼────────────┼────────────┼─────────────────────┤│ 4.│Staţiunea de Cercetare- │Jucu │Cluj │USAMV* Cluj-Napoca ││ │Dezvoltare pentru │ │ │ ││ │Pajişti-Jucu │ │ │ │├───┼────────────────────────┼────────────┼────────────┼─────────────────────┤│ 5.│Abrogat │ │ │ │├───┼────────────────────────┼────────────┼────────────┼─────────────────────┤│ 6.│Staţiunea de Cercetare- │Lugoj │Caras- │USAMV* a Banatului ││ │Dezvoltare pentru │ │Severin │Timişoara ││ │Pomicultura - Lugoj │ │ │ ││ │(Caransebes) │ │ │ │├───┼────────────────────────┼────────────┼────────────┼─────────────────────┤│ 7.│Staţiunea de Cercetare- │Caracal │Olt │Universitatea Craiova││ │Dezvoltare Agricolă │ │ │ ││ │Caracal │ │ │ │├───┼────────────────────────┼────────────┼────────────┼─────────────────────┤│ 8.│Institutul de Cercetare-│Fundulea │Calarasi │Centrul de ││ │şi Producţie pentru │ │ │Perfecţionare a ││ │Cultura şi Industriali- │ │ │Personalului din ││ │zarea Sfeclei de Zahăr │ │ │Mecanizarea ││ │şi Substanţelor Dulci │ │ │Agriculturii - ││ │Fundulea │ │ │Stefanesti jud. Ilfov││ │ │ │ │ │├───┼────────────────────────┼────────────┼────────────┼─────────────────────┤│ 9.│Staţiunea de Cercetare │Baneasa │Giurgiu │Centrul de ││ │şi Producţie pentru │ │ │Perfecţionare a ││ │Cultura şi Industriali- │ │ │Personalului din ││ │zarea Sfeclei de Zahăr │ │ │Mecanizarea ││ │şi Substanţelor Dulci │ │ │Agriculturii - ││ │Giurgiu │ │ │Stefanesti, jud. ││ │ │ │ │Ilfov │├───┼────────────────────────┼────────────┼────────────┼─────────────────────┤│10.│Staţiunea de Cercetare │Oradea │ Bihor │Universitatea Oradea ││ │şi Producţie Pomicolă │ │ │ ││ │Oradea │ │ │ │└───┴────────────────────────┴────────────┴────────────┴─────────────────────┘______________    *) Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicina Veterinara--------------Nr. crt. 5 din anexa 4 a fost abrogat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 525 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 din 27 noiembrie 2004.Nr. crt. 10 din anexa 4 a fost introdus de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 525 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 din 27 noiembrie 2004.  +  Anexa 5  +  Anexa 5  +  Anexa 5  +  Anexa 5SOCIETĂŢI COMERCIALE CARE SEREORGANIZEAZĂ ÎN INSTITUŢII PUBLICE DE CERCETARE- DEZVOLTARE ÎN SUBORDINEA/COORDONAREA ACADEMIEI DE ŞTIINŢEAGRICOLE ŞI SILVICE "GHEORGHE IONESCU-SISESTI"────┬─────────────┬──────────────────────┬──────────────┬──────────────────────┐Nr. │ Denumirea │ Sediul │ Denumirea │ Sediul │crt.│ unităţii ├───────────┬──────────┤ unităţii ├───────────┬──────────┤    │ care se │Localitatea│ Judeţul │ care se │Localitatea│ Judeţul │    │desfiinţează │ │ │ înfiinţează │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  1.│SC Staţiunea │Tg. Mures │Mures │Staţiunea de │Tg.Mures │Mures │    │de Cercetare │ │ │Cercetare- │ │ │    │şi Producţie │ │ │dezvoltare │ │ │    │pentru │ │ │pentru │ │ │    │Animale de │ │ │Creşterea │ │ │    │Blana SA │ │ │Animalelor de │ │ │    │Tg. Mures │ │ │Blana Tg.Mures│ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  2.│SC Sericarom │Bucureşti │ - │Staţiunea de │Bucureşti │ - │    │ │ │ │Cercetări │ │ │    │ │ │ │Sericicole, │ │ │    │ │ │ │Baneasa- │ │ │    │ │ │ │Bucureşti │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  3.│Societatea │Cristian │Sibiu │Institutul de │Cristian │Sibiu │    │Comercială de│ │ │Cercetare- │ │ │    │Cercetare- │ │ │dezvoltare │ │ │    │dezvoltare │ │ │pentru │ │ │    │Rurală │ │ │Montanologie │ │ │    │"CEDER" SA │ │ │Cristian-Sibiu│ │ │    │Cristian- │ │ │ │ │ │    │Sibiu │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  4.│Institutul de│Bucureşti │ - │Institutul │Bucureşti │ - │    │Studii şi │ │ │Naţional de │ │ │    │Proiecte │ │ │Cercetare- │ │ │    │pentru │ │ │dezvoltare │ │ │    │Îmbunătăţiri │ │ │pentru │ │ │    │Funciare- │ │ │Îmbunătăţiri │ │ │    │"SC ISPIF SA"│ │ │Funciare - │ │ │    │Bucureşti │ │ │I.N.C.D.I.F.- │ │ │    │ │ │ │"ISPIF" │ │ │    │ │ │ │Bucureşti*) │ │ │────┴─────────────┴───────────┴──────────┴──────────────┴───────────┴──────────┘___________*) în coordonarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice se preia sectorul de cercetare cu suprafaţa şi baza materială aferente, de la ICITID Baneasa Giurgiu.-------------Anexa 5 a fost modificată de pct. 27 al articolului unic din LEGEA nr. 147 din 11 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 14 mai 2004, având conţinutul prevăzut în acest act normativ.  +  Anexa 6  +  Anexa 6  +  Anexa 6           STAŢIUNI ŞI FERME DIDACTICE ALE UNIVERSITATILOR DE ŞTIINŢE                       AGRONOMICE ŞI MEDICINA VETERINARA────┬─────────────┬──────────────────────┬──────────────┬──────────────────────┐Nr. │ Denumirea │ Sediul │ Denumirea │ Sediul │crt.│ unităţii ├───────────┬──────────┤ staţiunii/ ├───────────┬──────────┤    │de învăţământ│Localitatea│ Judeţul │ fermei │Localitatea│ Judeţul │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  1.│Universitatea│Bucureşti │Bucureşti │1.1. Ferma │Belciuga- │Calarasi │    │de Ştiinţe │ │ │Belciugatele │tele │ │    │Agronomice şi│ │ │ │ │ │    │Medicina │ │ │ │ │ │    │Veterinara │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  2.│Universitatea│Cluj-Napoca│Cluj │2.1. Staţiunea│Cluj-Napoca│Cluj │    │de Ştiinţe │ │ │Didactica │ │ │    │Agronomice şi│ │ │Experimentala │ │ │    │Medicina │ │ │Manastur │ │ │    │Veterinara │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  3.│Universitatea│Craiova │Dolj │3.1. Staţiunea│Craiova │Dolj │    │din Craiova │ │ │Didactica │ │ │    │ │ │ │"Banu │ │ │    │ │ │ │Maracine" │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  4.│Universitatea│Iaşi │Iaşi │4.1. Staţiunea│Iaşi │Iaşi │    │de Ştiinţe │ │ │Didactica │ │ │    │Agronomice şi│ │ │ │ │ │    │Medicina │ │ │ │ │ │    │Veterinara │ │ │ │ │ │    │"Ion Ionescu │ │ │ │ │ │    │de la Brad" │ │ │ │ │ │────┼─────────────┼───────────┼──────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤  5.│Universitatea│Timişoara │Timiş │5.1. Staţiunea│Timişoara │Timiş │    │de Ştiinţe │ │ │Didactica │ │ │    │Agronomice şi│ │ │Experimentala │ │ │    │Medicina │ │ │ │ │ │    │Veterinara a │ │ │ │ │ │    │Banatului │ │ │ │ │ │────┴─────────────┴───────────┴──────────┴──────────────┴───────────┴──────────┘--------------Anexa 6 a fost înlocuită cu anexa 6 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 4 septembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 17 septembrie 2003, conform pct. 23 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 7ACADEMIA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI SILVICE"Gheorghe Ionescu-Şişeşti"Suprafeţele de teren agricol care trec dindomeniul public în domeniul privat al statuluipentru reconstituirea dreptului de proprietate*Font 8*────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Nr. UNITATEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE LOCALITATEA JUDEŢUL SUPRAFAŢACrt - ha -──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 4──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Piteşti Piteşti Argeş 283,10──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 2. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Simnic Şimnicu de Jos Dolj 150,42──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 3. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava Suceava Suceava 247,28──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 4. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Livada Livada Satu Mare 1322,56──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 5. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă    Podul Iloaiei Podu Iloaiei Iaşi 693,62──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 6. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin Lovrin Timiş 153,18──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 7. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila Brăila Brăila 62,27──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 8. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof Braşov Braşov 319,00    şi Sfeclă de Zahăr Braşov──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 9. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Iaşi Iaşi 1,62    Viticultură şi Vinificaţie Iaşi────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────10. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Murfatlar Constanţa 12,19    Viticultură şi Vinificaţie Murfatlar────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────11. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Fălticeni Suceava 203,94    Pomicultură Fălticeni────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────12. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Râmnicu Vâlcea Vâlcea 113,14    Pomicultură Vâlcea────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────13. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Iaşi Iaşi 409,86    Pomicultură Iaşi────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────14. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Tg.Jiu Gorj 218,03    Horticultura Tg Jiu────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────15. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Geoagiu Hunedoara 15,00    Pomicultură Geoagiu────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────16. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Buzău Buzău 12,78    Legumicultura Buzău────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────17. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Işalniţa Dolj 80,38    Legumicultura Işalniţa────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────18. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Baloteşti Ilfov 487,62    Creşterea Bovinelor Baloteşti────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────19. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Arad Arad 649,00    Creşterea Bovinelor Arad────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────20. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Palas Constanţa 75,00    Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Palas────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────21. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Popăuţi Botoşani 47,62    Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────22. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Secuieni Bacău 436,61    Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Secuieni────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────23. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cristian Sibiu 350,73"    Montanologie Cristian - Sibiu────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────--------------Anexa 7 a fost introdusă potrivit prevederilor pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 525 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 din 27 noiembrie 2004, având conţinutul prevăzut în acest act normativ.--------------NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 633 din 7 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 896 din 10 decembrie 2002 care completează ORDONANŢA DE URGENTA nr. 62 din 30 mai 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 31 mai 2002, se introduc articolele III-VIII cu următorul cuprins:"Art. III. - Autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura coordonează, organizează şi îndrumă activitatea de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică în domeniu, sprijină dezvoltarea acestora şi urmăreşte folosirea eficienta a rezultatelor obţinute în vederea fundamentarii tehnico-ştiinţifice a măsurilor de gospodărire a pădurilor.Art. IV. - Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice este în coordonarea ştiinţifică a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice <> şi beneficiază de facilităţile prevăzute la art. 14-17 din Legea nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice <>.Art. V. - Prevederile art. 13, art. 19 alin. (2) şi ale art. 20 din Legea nr. 290/2002 rămân aplicabile Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice.Art. VI. - Terenurile forestiere aflate în administrarea Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice evidentiate în SILV 1 - EFF la data de 31 decembrie 2001 au regimul juridic prevăzut de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare.Art. VII. - În urma modificării prevăzute la art. I^1, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Acvacultura şi Ecologie Acvatica Iaşi trece ca unitate fără personalitate juridică în structura Universitatii <> Iaşi şi în coordonarea ştiinţifică a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice <>.Art. VIII. - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Acvacultura şi Ecologie Acvatica Iaşi beneficiază de facilităţile prevăzute la art. 14-17 din Legea nr. 290/2002."---------------Art. II şi III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 29 din 14 aprilie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 25 aprilie 2005 prevăd:"Art. II (1) Unităţile de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi ale Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", care nu s-au reorganizat până în prezent, se reorganizează până la data de 31 decembrie 2005, la propunerea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti". (2) Reorganizările ulterioare datei de 31 decembrie 2005 se fac prin hotărâri ale Guvernului, iniţiate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti".Art. III (1) Unităţile de cercetare-dezvoltare reorganizate ca institute naţionale sau ca instituţii publice, cuprinse în anexele nr. 1 a), 1 b), 2, 4, 5 şi 6 la Legea nr. 290/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 147/2004, beneficiază de următoarele înlesniri la plata obligaţiilor fiscale restante: a) scutirea de la plată a obligaţiilor bugetare restante la data intrării în vigoare a Legii nr. 147/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi neachitate prin orice modalitate prevăzută de lege, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetului asigurărilor pentru şomaj, cu excepţia contribuţiei pentru pensia suplimentară, contribuţiei individuale de asigurări sociale, contribuţiei individuale de asigurări pentru şomaj, contribuţiei datorate Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de către persoanele asigurate care au calitatea de angajat, taxei pe valoarea adăugată suspendate în vamă, impozitului pe salarii, impozitului pe veniturile din salarii, impozitului pe dividende şi a celorlalte impozite cu reţinere la sursă, care urmează a fi achitate în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă; b) fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute la lit. a) şi sumele preluate pentru încasare de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, reprezentând contribuţia datorată Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; c) scutirea de la plată a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel aferente obligaţiilor bugetare restante la data intrării în vigoare a Legii nr. 147/2004, calculate şi datorate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă; d) scutirea de la plată a obligaţiilor bugetare restante la data intrării în vigoare a Legii nr. 147/2004, datorate bugetelor locale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel, calculate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Sumele ce fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute la alin. (1) sunt cele stabilite în certificatele de obligaţii bugetare eliberate, conform legii, pe baza actelor de control de către organele competente ale Ministerului Finanţelor Publice şi ale autorităţilor administraţiei publice locale, după caz. (3) După publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârilor Guvernului privind reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. ÎI, organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice în a căror rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabililor acordă înlesnirile la plată reglementate la alin. (1) lit. a), b) şi c), după autorizarea ajutorului de stat de către Consiliul Concurenţei, până cel târziu la data de 30 iunie 2006. (4) Înlesnirile la plată reglementate la alin. (1) lit. d) se acordă de autorităţile administraţiei publice locale în condiţiile prevăzute la alin. (3). (5) Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale este mandatat să notifice Consiliului Concurenţei eventualele scheme de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile legale în materie de ajutor de stat. (6) Obligaţiile bugetare neachitate, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, inclusiv accesorii aferente acestora, datorate după intrarea în vigoare a Legii nr. 147/2004, se vor achită în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."─────────────────