LEGE nr. 263 din 19 iulie 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 30 iulie 2007



    Notă
    Conform art. VII din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018, prevederile legii intră în vigoare începând cu anul școlar 2019-2020.
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Creșele sunt instituții publice sau private specializate în servicii cu caracter social, medical, educațional pentru creșterea, îngrijirea și educarea timpurie a copiilor de vârstă antepreșcolară. (la 07-07-2014, Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 90 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 4 iulie 2014. ) (2) Beneficiarii serviciilor acordate de creșe sunt copiii cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în România.(3) De serviciile furnizate de creșe beneficiază și copiii cetățenilor altor state sau ai apatrizilor care au domiciliul sau reședința stabilite în România potrivit legii, precum și copiii cetățenilor străini aflați temporar pe teritoriul României.(4) În instituțiile publice, condițiile minime pe care trebuie să le îndeplinească copiii la intrarea în colectivitate, părinții/reprezentanții legali, precum și prioritatea cazurilor sociale, în funcție de numărul maxim de locuri aprobate, se stabilesc prin hotărâre a consiliului local în subordinea căruia se află administrația creșei. (la 24-07-2009, Alin. (4) al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 272 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 21 iulie 2009. )  +  Articolul 2(1) Creșele se înființează, se organizează și funcționează drept centre cu program de lucru zilnic și/sau, în situații excepționale, săptămânal, în sistem public ori privat. (la 07-07-2014, Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 90 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 4 iulie 2014. ) (2) Consiliile locale, cultele recunoscute de lege, persoanele juridice și fizice autorizate pot înființa, conform legii, unități de educație timpurie, și anume: creșe, grădinițe, centre de zi, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (la 02-08-2018, Alineatul (2) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul II din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 ) (3) Creșele înființate prin hotărâre a consiliului local, în subordinea acestuia, ca unități cu sau fără personalitate juridică, sunt parte a sistemului public social, educațional. (la 02-08-2018, Alineatul (3) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul II din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 ) (4) Serviciile sociale furnizate de autoritățile administrației publice locale, precum și de instituțiile și persoanele prevăzute la alin. (2) și (3) se acreditează în condițiile legii.(5) Creșele, ca servicii sociale specializate, trebuie să îndeplinească standarde minime de calitate.(6) Coordonarea metodologică a serviciilor furnizate de creșe se realizează de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului și Ministerul Sănătății Publice.(7) Pentru asigurarea calității serviciilor, activitatea creșelor se supune controlului instituțiilor abilitate, conform legii.(8) Creșele pot colabora sau semna protocoale cu alte instituții publice sau private în interesul familiei și al copilului. (la 24-07-2009, Alin. (8) al art. 2 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 272 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 21 iulie 2009. ) (9) Colaborarea creșelor din sistemul public cu instituțiile prevăzute la alin. (8) se face printr-o comisie paritară formată dintr-un reprezentant al administrației creșelor, un reprezentant din structura organizatorică a autorității care are în subordine administrația creșelor și un reprezentant al instituției publice/private cu care urmează să colaboreze prin încheierea unui contract de colaborare semnat de membrii comisiei paritare. (la 24-07-2009, Alin. (9) al art. 2 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 272 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 21 iulie 2009. )  +  Articolul 3(1) În îndeplinirea scopului lor, creșele realizează, în principal, următoarele activități:a) asigură servicii de îngrijire, supraveghere și educație a copiilor de vârstă antepreșcolară, prin personalul angajat specializat și/sau protocoale cu structuri specializate; (la 07-07-2014, Lit. a) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 90 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 4 iulie 2014. ) b) asigură un program de educație timpurie adecvat vârstei, nevoilor, potențialului de dezvoltare și particularităților copiilor de vârstă antepreșcolară, prin personalul angajat specializat și/sau protocoale cu structuri specializate; (la 07-07-2014, Lit. b) a alin. (1) al art. 3 a fost modificată de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 90 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 4 iulie 2014. ) c) asigură supravegherea stării de sănătate și de igienă a copiilor și acordă primul ajutor și îngrijirile medicale necesare în caz de îmbolnăvire, până la momentul preluării copilului de susținătorul legal sau al internării într-o unitate medicală, după caz, prin personalul angajat specializat sau protocoale cu structuri specializate;d) asigură nutriția copiilor cu respectarea normelor legale în vigoare, prin personalul angajat specializat sau protocoale cu structuri specializate;e) colaborează cu familiile copiilor care frecventează creșa și realizează o relație de parteneriat activ cu părinții/reprezentanții legali în respectarea interesului copilului, prin personalul specializat sau protocoale cu structuri specializate;f) asigură consiliere și sprijin pentru părinții/reprezentanții legali ai copiilor, prin personalul angajat specializat sau protocoale cu structuri specializate;g) contribuie la depistarea precoce a situațiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinții săi și sesizează instituțiile abilitate în acest sens, prin personalul angajat specializat sau protocoale cu structuri specializate. (la 24-07-2009, Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 272 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 21 iulie 2009. ) (2) Evidența îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la alin. (1) se realizează pe baza unor documente, care se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.  +  Articolul 4(1) Creșele sunt organizate pe grupe de vârstă și dezvoltare psihomotorie a copiilor, astfel:-----------Partea introductivă a alin. (1) al art. 4 a fost modificată de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 272 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 21 iulie 2009.a) grupa mică, până la împlinirea vârstei de un an;b) grupa mijlocie, între un an și 2 ani;c) grupa mare, peste 2 ani. (la 07-07-2014, Lit. c) a alin. (1) al art. 4 a fost modificată de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 90 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 4 iulie 2014. ) (1^1) În funcție de dezvoltarea psihomotorie a copilului, care este diferențiată de la caz la caz, conducerea creșei poate stabili o altă încadrare pentru acesta. (la 24-07-2009, Alin. (1^1) al art. 4 a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 272 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 21 iulie 2009. ) (2) În cadrul unei grupe de vârstă pot exista mai multe grupe, în funcție de numărul de copii, în conformitate cu capacitatea creșei aprobată prin actul de înființare.(3) Prin standardele minime de calitate se specifică numărul maxim de copii ai unei grupe, prevăzut la alin. (2), și numărul minim de personal de specialitate necesar realizării activităților desfășurate de creșă, raportat la numărul de copii.  +  Articolul 5(1) Creșele organizate cu program de lucru zilnic funcționează în intervalul orar 6,00-18,00. (la 24-07-2009, Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 272 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 21 iulie 2009. ) (2) Creșele prevăzute la alin. (1) pot funcționa și cu program flexibil, la solicitarea părinților/reprezentanților legali, în funcție de opțiunile acestora, cu asigurarea personalului de specialitate. (la 24-07-2009, Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 272 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 21 iulie 2009. ) (3) Creșele organizate cu program de lucru săptămânal funcționează prin personalul propriu angajat, 5 zile lucrătoare pe săptămână, între orele 6,00-18,00. (la 24-07-2009, Alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 272 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 21 iulie 2009. ) (4) Prin program de lucru săptămânal se înțelege perioada de îngrijire și educare a copiilor, cuprinsă între ora 7,00 a zilei de luni și ora 19,00 a zilei de vineri.(5) Creșele organizate cu program de lucru săptămânal asigură, pe lângă serviciile prevăzute la art. 1 alin. (1), găzduirea copiilor pe timpul nopții, inclusiv masa de seară. (la 24-07-2009, Alin. (5) al art. 5 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 272 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 21 iulie 2009. ) (6) Creșele funcționează pe tot parcursul anului.(7) Creșele își pot întrerupe funcționarea pe o perioadă de 30 de zile de vacanță pe timpul verii, precum și în perioada sărbătorilor legale.(8) Perioadele de vacanță se stabilesc în urma consultării părinților/reprezentanților legali ai copiilor sau a comitetului de părinți, după caz.(9) Perioadele de vacanță se afișează de către conducerea creșei la loc vizibil părinților/reprezentanților legali ai copiilor cu cel puțin 30 de zile înainte de data începerii acestora.(10) Activitățile de igienizare și, după caz, lucrările de reparații și de întreținere ale clădirii se realizează, de regulă, în perioadele de vacanță.  +  Articolul 6(1) Înscrierea copiilor la creșă se face pe tot parcursul anului, cu excepția perioadei de vacanță, în funcție de numărul de locuri, pe grupe de copii.(2) Pentru asigurarea de servicii de calitate nu se înscriu la creșă mai mulți copii decât numărul aprobat prin actul de înființare și pentru care a fost acordată acreditarea.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul în care se solicită înscrierea fraților sau a copiilor crescuți de aceiași părinți/reprezentanți legali și nu este liber decât un loc la grupa de vârstă a copiilor, se va suplimenta numărul de locuri din grupa de vârstă corespunzătoare cu numărul de copii aflați în această situație.  +  Articolul 7(1) Înscrierea copiilor la creșă în sistem privat este realizată în temeiul unui contract de furnizare de servicii, încheiat între părinții/reprezentanții legali ai copiilor și creșă, reprezentată de conducătorul acesteia. (la 24-07-2009, Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 272 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 21 iulie 2009. ) (2) Prin contractul prevăzut la alin. (1) se stabilesc drepturile și obligațiile părților.(3) Înscrierea copiilor la creșă este realizată în temeiul unei solicitări scrise din partea părinților/reprezentanților legali ai copiilor, în ordinea datei de depunere a cererilor și în conformitate cu numărul de locuri aprobate, pentru sistemul public. Fac excepție cazurile sociale care vor fi supuse spre aprobare prin hotărâre a consiliului local, în limita locurilor aprobate. (la 24-07-2009, Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 272 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 21 iulie 2009. ) (4) Pentru reprezentarea intereselor copiilor în relația cu creșa, părinții/reprezentanții legali ai copiilor înscriși la creșă se pot constitui într-un comitet de părinți.(5) Reprezentanții comitetului de părinți sunt consultați obligatoriu de către conducerea creșei cu privire la activitățile și serviciile destinate copiilor, precum și la creșterea eficienței managementului creșei.  +  Capitolul II Finanțarea creșelor  +  Articolul 8(1) Finanțarea cheltuielilor necesare organizării și funcționării creșelor se realizează din următoarele surse:a) bugete ale unităților administrativ-teritoriale;b) finanțarea de bază pentru antepreșcolari, conform art. 27 alin. (4^1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;c) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;d) finanțare acordată de către instituțiile sau persoanele care au înființat creșa;e) contribuții lunare ale părinților/reprezentanților legali;f) donații;g) sponsorizări;h) alte surse legal constituite. (la 02-08-2018, Alineatul (1) din Articolul 8 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul II din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 ) (2) Proporția și, după caz, cuantumul sumelor necesare finanțării creșelor din sistemul public se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.(3) Abrogat. (la 02-08-2018, Alineatul (3) din Articolul 8 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 3, Articolul II din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 ) (4) Sumele încasate din contribuțiile părinților/reprezentanților legali reprezintă venit la dispoziția creșei direct sau, după caz, prin instituția care a înființat-o.  +  Articolul 9(1) Părinții/reprezentanții legali ai copiilor au obligația să plătească o contribuție lunară de întreținere pentru fiecare copil înscris la creșă și care beneficiază de serviciile acesteia.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), consiliul local va suporta contribuțiile părinților/reprezentanților legali ai copilului înscris la creșă și expus riscului abandonului.(3) Contribuția lunară se calculează în baza costului mediu lunar de întreținere în creșă.(4) Costul mediu lunar de întreținere se calculează în funcție de cheltuielile de întreținere, hrană și gospodărie, obiecte de inventar, echipament și cazarmament, materiale igienicosanitare și altele asemenea, iar în cazul creșelor private, inclusiv cheltuielile aferente plății salariilor pentru personalul angajat în creșă.(5) Costul mediu lunar de întreținere se stabilește diferențiat, în funcție de tipul creșei, respectiv centru de zi sau centru rezidențial, și se aprobă anual prin act administrativ al instituției care are în administrare creșa.(6) Nivelul costului mediu lunar de întreținere se revizuiește anual pe baza valorii cheltuielilor prevăzute la alin. (4).  +  Articolul 10(1) Valoarea contribuției lunare de întreținere datorate de părinții/reprezentanții legali ai copiilor înscriși la creșa organizată în sistem public se stabilește în funcție de veniturile familiei și de numărul de copii aflați în întreținerea acesteia.(2) Contribuția lunară de întreținere datorată de părinții/reprezentanții legali ai copiilor pentru serviciile furnizate de creșă pentru un copil se determină în funcție de numărul de zile în care copilul frecventează creșa.(3) Contribuția lunară de întreținere prevăzută la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.  +  Articolul 11Contribuția lunară de întreținere datorată de părinții/reprezentanții legali ai copilului poate fi achitată și prin tichete de creșă, potrivit legii.  +  Capitolul III Structura de personal  +  Articolul 12(1) Structura organizatorică, numărul de posturi și categoriile de personal pentru creșe se aprobă, după caz, prin hotărâre a consiliului local sau prin hotărâre a organelor de conducere a instituțiilor publice sau a persoanelor fizice și juridice care le înființează.(2) Pachetul de servicii aferente creșelor se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.  +  Articolul 13Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Ministerul Sănătății Publice și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă elaborează și implementează, în condițiile legii, programele de formare, calificare, recalificare, reconversie profesională și perfecționare în domeniul puericulturii.  +  Articolul 14Atribuțiile personalului de specialitate angajat în creșă se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, în conformitate cu specificul profesiei/ocupației și tipul serviciilor acordate.  +  Articolul 15Activitatea de supraveghere a stării de sănătate a copiilor și acordarea, în caz de îmbolnăvire/accidentare, a îngrijirilor medicale în regim de urgență se organizează cu respectarea prevederilor legale în vigoare.  +  Articolul 16(1) Conducerea creșelor înființate de consiliile locale este asigurată, după caz, de un director sau un șef de centru.(2) Numirea directorului și a șefului de centru se face pe bază de concurs sau examen, după caz, în condițiile legii, de către instituția angajatoare.(3) Candidații pentru ocuparea posturilor prevăzute la alin. (1) trebuie să fie absolvenți ai învățământului universitar cu diplomă de licență, de preferință de orientare socioumană, medicală sau economică.  +  Capitolul IV Contravenții și sancțiuni  +  Articolul 17(1) Constituie contravenții următoarele fapte:a) nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (4) și (5);b) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (10);c) nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (2).(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către instituțiile prevăzute la art. 20 alin. (1).  +  Articolul 18Contravențiile prevăzute la art. 17 se sancționează după cum urmează:a) cu amendă de la 500 de lei la 2.000 de lei, cele prevăzute la alin. (1) lit. a) și b);b) cu amendă de la 1.000 de lei la 3.000 de lei, cea prevăzută la alin. (1) lit. c).  +  Capitolul V Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 19(1) Pentru asigurarea programului de educație timpurie a copiilor, creșele organizate în sistem public și privat care funcționează la data intrării în vigoare a prezentei legi au obligația să se reorganizeze în termen de 6 luni de la aprobarea normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.(2) Personalul care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, este încadrat în creșe rămâne pe posturile existente până la reorganizarea creșei în conformitate cu dispozițiile alin. (1).(3) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se organizează concursul sau, după caz, examenul pentru ocuparea funcției de șef de centru sau de director.(4) Personalul angajat în creșe beneficiază de cursuri de formare, calificare, recalificare, reconversie profesională și perfecționare în domeniul puericulturii.(5) Contravaloarea cursurilor prevăzute la alin. (4) este suportată de către instituția angajatoare.  +  Articolul 20(1) Serviciile publice de asistență socială organizate la nivelul autorităților administrației publice locale, inspectoratele școlare județene și al municipiului București, Inspecția Socială și direcțiile sanitare județene și a municipiului București monitorizează activitatea desfășurată de creșe.(2) Activitățile supuse monitorizării și atribuțiile specifice instituțiilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.  +  Articolul 21(1) Creșele care sunt înființate și funcționează cu finanțare atât în sistem public, cât și în sistem privat, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, pot funcționa fără acreditare pe o perioadă de 3 luni de la publicarea normelor metodologice de aplicare a prezentei legi și se consideră licențiate provizoriu pentru o perioadă de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(2) Inspecția Socială și direcțiile sanitare județene/a municipiului București au obligația de a efectua câte o inspecție tuturor serviciilor sociale comunitare de creșă. Pentru menținerea și respectarea standardelor sociale și sanitare se va realiza anual câte o inspecție tuturor serviciilor sociale comunitare de creșă. Inspecția se consemnează într-un raport de inspecție. (la 02-08-2018, Alineatul (2) din Articolul 21 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 4, Articolul II din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018 ) Notă
    Potrivit articolului VI din LEGEA nr. 201 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 30 iulie 2018, prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 263/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
     +  Articolul 22Medicul și psihologul instituției vor completa, periodic, fișe cuprinzând gradul de dezvoltare psihomotorie a copilului, precum și starea de sănătate și evoluție a acestuia. (la 24-07-2009, Art. 22 a fost modificat de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 272 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 21 iulie 2009. )  +  Articolul 23(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă dispozițiile referitoare la creșe din Hotărârea Guvernului nr. 360/1991 privind organizarea activității creșelor și grădinițelor și stabilirea contribuției părinților la întreținerea copiilor din aceste unități, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 31 mai 1991.(2) În termen de 30 de zile de la publicarea normelor metodologice de aplicare a prezentei legi, Ministerul Sănătății Publice modifică corespunzător Ordinul ministrului sănătății nr. 1.955/1995 pentru aprobarea Normelor de igienă privind unitățile pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 24În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, împreună cu Ministerul Educației Naționale, modifică corespunzător Hotărârea Guvernului nr. 1.252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2013. (la 07-07-2014, Art. 24 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 90 din 1 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 4 iulie 2014. )  +  Articolul 25Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    BOGDAN OLTEANU
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VĂCĂROIU
    București, 19 iulie 2007.Nr. 263.----