LEGE nr. 319 din 14 iulie 2006 a securității și sănătății în munca
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 26 iulie 2006



    Conținutul acestui act aparține exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamț și nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Capitolul IDispoziții generale  +  Articolul 1(1) Prezenta lege are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătățirii securității și sănătății în munca a lucrătorilor.(2) Prezenta lege stabilește principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc și accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrata potrivit legii, instruirea lucrătorilor și a reprezentanților lor, precum și direcțiile generale pentru implementarea acestor principii.  +  Articolul 2Convențiile internaționale și contractele bilaterale încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în vederea efectuării de lucrări cu personal român pe teritoriul altor tari, vor cuprinde clauze privind securitatea și sănătatea în munca.  +  Capitolul IIDomeniu de aplicare  +  Articolul 3(1) Prezenta lege se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cat și private.(2) Prevederile prezentei legi se aplică angajatorilor, lucrătorilor și reprezentanților lucrătorilor.  +  Articolul 4(1) Fac excepție de la prevederile art. 3 alin. (1) cazurile în care particularitățile inerente ale anumitor activități specifice din serviciile publice, cum ar fi forțele armate sau poliția, precum și cazurile de dezastre, inundatii și pentru realizarea măsurilor de protecție civilă, vin în contradicție cu prezenta lege.(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) trebuie să se asigure securitatea și sănătatea lucrătorilor, ținându-se seama de principiile stabilite prin prezenta lege.  +  Articolul 5În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:a) lucrator - persoana angajata de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenții, elevii în perioada efectuării stagiului de practica, precum și ucenicii și alți participanți la procesul de muncă, cu excepția persoanelor care prestează activități casnice;b) angajator - persoana fizica sau juridică ce se afla în raporturi de muncă ori de serviciu cu lucrătorul respectiv și care are responsabilitatea întreprinderii și/sau unității;c) alți participanți la procesul de muncă - persoane aflate în întreprindere și/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoane care prestează activități în folosul comunității sau activități în regim de voluntariat, precum și someri pe durata participării la o formă de pregătire profesională și persoane care nu au contract individual de muncă încheiat în forma scrisă și pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba;d) reprezentant al lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor - persoana aleasă, selectata sau desemnată de lucrători, în conformitate cu prevederile legale, sa îi reprezinte pe aceștia în ceea ce privește problemele referitoare la protecția securității și sănătății lucrătorilor în munca;e) prevenire - ansamblul de dispoziții sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;f) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situația de persoana data disparuta sau accidentul de traseu ori de circulație, în condițiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum și cazul susceptibil de boala profesională sau legată de profesiune;g) accident de muncă - vătămarea violenta a organismului, precum și intoxicatia acuta profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;h) boala profesională - afecțiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenți nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă;i) echipament de muncă - orice masina, aparat, unealta sau instalatie folosită în munca;j) echipament individual de protecție - orice echipament destinat a fi purtat sau manuit de un lucrator pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea sa îi pună în pericol securitatea și sănătatea la locul de muncă, precum și orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;k) loc de muncă - locul destinat sa cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii și/sau unității, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii și/sau unității la care lucrătorul are acces în cadrul desfășurării activității;l) pericol grav și iminent de accidentare - situația concretă, reală și actuala căreia îi lipsește doar prilejul declansator pentru a produce un accident în orice moment;m) stagiu de practica - instruirea cu caracter aplicativ, specifica meseriei sau specialitatii în care se pregătesc elevii, studenții, ucenicii, precum și somerii în perioada de reconversie profesională;n) securitate și sănătate în munca - ansamblul de activități instituționalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și a altor persoane participante la procesul de muncă;o) incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei activități sau a unui echipament de muncă sau/și din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări și/sau a cauzat ori ar fi fost posibil sa producă pagube materiale;p) servicii externe - persoane juridice sau fizice din afară întreprinderii/unității, abilitate sa presteze servicii de protecție și prevenire în domeniul securității și sănătății în munca, conform legii;q) accident ușor - eveniment care are drept consecința leziuni superficiale care necesita numai acordarea primelor îngrijiri medicale și a antrenat incapacitate de muncă cu o durată mai mica de 3 zile;r) boala legată de profesiune - boala cu determinare multifactoriala, la care unii factori determinanți sunt de natura profesională.  +  Capitolul IIIObligațiile angajatorilor  +  Secţiunea 1Obligații generale ale angajatorilor  +  Articolul 6(1) Angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.(2) În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilitățile sale în acest domeniu.(3) Obligațiile lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în munca nu aduc atingere principiului responsabilității angajatorului.  +  Articolul 7(1) În cadrul responsabilităților sale, angajatorul are obligația sa ia măsurile necesare pentru:a) asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor;b) prevenirea riscurilor profesionale;c) informarea și instruirea lucrătorilor;d) asigurarea cadrului organizatoric și a mijloacelor necesare securității și sănătății în munca.(2) Angajatorul are obligația sa urmărească adaptarea măsurilor prevăzute la alin. (1), ținând seama de modificarea condițiilor, și pentru îmbunătățirea situațiilor existente.(3) Angajatorul are obligația sa implementeze măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) pe baza următoarelor principii generale de prevenire:a) evitarea riscurilor;b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;c) combaterea riscurilor la sursa;d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce privește proiectarea posturilor de muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă și de producție, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat și a diminuării efectelor acestora asupra sănătății;e) adaptarea la progresul tehnic;f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puțin periculos;g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condițiile de muncă, relațiile sociale și influența factorilor din mediul de muncă;h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecție colectivă fata de măsurile de protecție individuală;i) furnizarea de instrucțiuni corespunzătoare lucrătorilor.(4) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ținând seama de natura activităților din întreprindere și/sau unitate, angajatorul are obligația:a) sa evalueze riscurile pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanțelor sau preparatelor chimice utilizate și la amenajarea locurilor de muncă;b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) și dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum și metodele de lucru și de producție aplicate de către angajator să asigure îmbunătățirea nivelului securității și al protecției sănătății lucrătorilor și să fie integrate în ansamblul activităților întreprinderii și/sau unității respective și la toate nivelurile ierarhice;c) sa ia în considerare capacitățile lucrătorului în ceea ce privește securitatea și sănătatea în munca, atunci când îi încredințează sarcini;d) să asigure ca planificarea și introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu lucrătorii și/sau reprezentanții acestora în ceea ce privește consecințele asupra securității și sănătății lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condițiile și mediul de muncă;e) sa ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat și specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit și și-au insusit instrucțiunile adecvate.(5) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în același loc de muncă își desfășoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi și/sau unități, angajatorii acestora au următoarele obligații:a) sa coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea și igiena în munca, luând în considerare natura activităților;b) să își coordoneze acțiunile în vederea protecției lucrătorilor și prevenirii riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităților;c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;d) sa informeze lucrătorii și/sau reprezentanții acestora despre riscurile profesionale.(6) Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în munca nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători.  +  Secţiunea a 2-aServicii de prevenire și protecție  +  Articolul 8(1) Fără a aduce atingere obligațiilor prevăzute la art. 6 și 7, angajatorul desemnează unul sau mai mulți lucrători pentru a se ocupa de activitățile de protecție și de activitățile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere și/sau unitate, denumiți în continuare lucrători desemnați.(2) Lucrătorii desemnați nu trebuie să fie prejudiciati ca urmare a activității lor de protecție și a celei de prevenire a riscurilor profesionale.(3) Lucrătorii desemnați trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-și putea îndeplini obligațiile ce le revin prin prezenta lege.(4) Dacă în întreprindere și/sau unitate nu se pot organiza activitățile de prevenire și cele de protecție din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii externe.(5) În cazul în care angajatorul apelează la serviciile externe prevăzute la alin. (4), acestea trebuie să fie informate de către angajator asupra factorilor cunoscuți ca au efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra securității și sănătății lucrătorilor și trebuie să aibă acces la informațiile prevăzute la art. 16 alin. (2).(6) Lucrătorii desemnați trebuie să aibă, în principal, atribuții privind securitatea și sănătatea în munca și, cel mult, atribuții complementare.  +  Articolul 9(1) În toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activităților de prevenire și a celor de protecție, ținând seama de mărimea întreprinderii și/sau unității și/sau de riscurile la care sunt expuși lucrătorii, precum și de distribuția acestora în cadrul întreprinderii și/sau unității, se impune ca:a) lucrătorii desemnați să aibă capacitatea necesară și sa dispună de mijloacele adecvate;b) serviciile externe să aibă aptitudinile necesare și sa dispună de mijloace personale și profesionale adecvate;c) lucrătorii desemnați și serviciile externe să fie în număr suficient.(2) Prevenirea riscurilor, precum și protecția sănătății și securitatea lucrătorilor trebuie să fie asigurate de unul sau mai mulți lucrători, de un serviciu ori de servicii distincte din interiorul sau din exteriorul întreprinderii și/sau unității.(3) Lucrătorul/lucrătorii și/sau serviciul/serviciile prevăzute la alin. (2) trebuie să colaboreze între ei ori de câte ori este necesar.(4) În cazul microintreprinderilor și al întreprinderilor mici, în care se desfășoară activități fără riscuri deosebite, angajatorul își poate asuma atribuțiile din domeniul securității și sănătății în munca pentru realizarea măsurilor prevăzute de prezenta lege, dacă are capacitatea necesară în domeniu.(5) Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei stabilește prin norme metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi capacitățile și aptitudinile necesare, precum și numărul considerat suficient, prevăzute la alin. (1) și (4).  +  Secţiunea a 3-aPrimul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, pericol grav și iminent  +  Articolul 10(1) Angajatorul are următoarele obligații:a) sa ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităților și mărimii întreprinderii și/sau unității, ținând seama de alte persoane prezente;b) sa stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce privește primul ajutor, serviciul medical de urgenta, salvare și pompieri.(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplica măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor și de evacuare a lucrătorilor.(3) Numărul lucrătorilor menționați la alin. (2), instruirea lor și echipamentul pus la dispoziția acestora trebuie să fie adecvate mărimii și/sau riscurilor specifice întreprinderii și/sau unității.  +  Articolul 11(1) Angajatorul are următoarele obligații:a) sa informeze, cat mai curând posibil, toți lucrătorii care sunt sau pot fi expuși unui pericol grav și iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum și despre măsurile luate ori care trebuie să fie luate pentru protecția lor;b) sa ia măsuri și sa furnizeze instrucțiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea sa oprească lucrul și/sau sa părăsească imediat locul de muncă și să se îndrepte spre o zona sigura, în caz de pericol grav și iminent;c) sa nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situația în care încă exista un pericol grav și iminent, în afară cazurilor excepționale și pentru motive justificate.(2) Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav și iminent, părăsesc locul de muncă și/sau o zona periculoasa nu trebuie să fie prejudiciati și trebuie să fie protejati împotriva oricăror consecințe negative și nejustificate pentru aceștia.(3) Angajatorul trebuie să se asigure ca, în cazul unui pericol grav și iminent pentru propria securitate sau a altor persoane, atunci când șeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toți lucrătorii sunt apți să aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunoștințele lor și cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecințele unui astfel de pericol.(4) Lucrătorii nu trebuie să fie prejudiciati pentru cazurile prevăzute la alin. (3), cu excepția situațiilor în care aceștia acționează imprudent sau dau dovada de neglijența grava.  +  Secţiunea a 4-aAlte obligații ale angajatorilor  +  Articolul 12(1) Angajatorul are următoarele obligații:a) sa realizeze și să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea și sănătatea în munca, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;b) sa decidă asupra măsurilor de protecție care trebuie luate și, după caz, asupra echipamentului de protecție care trebuie utilizat;c) sa țină evidenta accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor ușoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum și a accidentelor de muncă, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. g);d) sa elaboreze pentru autoritățile competente și în conformitate cu reglementările legale rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.(2) Prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, în funcție de natura activităților și de mărimea întreprinderilor, se vor stabili obligațiile ce revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea documentelor prevăzute la alin. (1).  +  Articolul 13În vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în munca și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligații:a) sa adopte, din faza de cercetare, proiectare și execuție a construcțiilor, a echipamentelor de muncă, precum și de elaborare a tehnologiilor de fabricație, soluții conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea și sănătatea în munca, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare și de imbolnavire profesională a lucrătorilor;b) sa întocmească un plan de prevenire și protecție compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice și de alta natura, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condițiilor de muncă specifice unității;c) să obțină autorizația de funcționare din punctul de vedere al securității și sănătății în munca, înainte de începerea oricărei activități, conform prevederilor legale;d) sa stabilească pentru lucrători, prin fișa postului, atribuțiile și răspunderile ce le revin în domeniul securității și sănătății în munca, corespunzător funcțiilor exercitate;e) sa elaboreze instrucțiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea și/sau aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în munca, ținând seama de particularitățile activităților și ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;f) să asigure și sa controleze cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și de protecție stabilit, precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în munca, prin lucrătorii desemnați, prin propria competența sau prin servicii externe;g) sa ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării și instruirii lucrătorilor, cum ar fi afișe, pliante, filme și diafilme cu privire la securitatea și sănătatea în munca;h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în munca, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum și asupra măsurilor de prevenire și de protecție necesare;i) sa ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor și a profesiilor prevăzute de legislația specifica;j) sa angajeze numai persoane care, în urma examenului medical și, după caz, a testarii psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează sa o execute și să asigure controlul medical periodic și, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;k) sa țină evidenta zonelor cu risc ridicat și specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. e);l) să asigure funcționarea permanenta și corecta a sistemelor și dispozitivelor de protecție, a aparaturii de măsura și control, precum și a instalațiilor de captare, reținere și neutralizare a substanțelor nocive degajate în desfășurarea proceselor tehnologice;m) să prezinte documentele și sa dea relațiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control și al cercetării evenimentelor;o) sa desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;p) sa nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menținerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viața accidentaților și a altor persoane;q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor;r) să asigure echipamente individuale de protecție;s) sa acorde obligatoriu echipament individual de protecție nou, în cazul degradării sau al pierderii calităților de protecție.  +  Articolul 14Alimentația de protecție se acordă în mod obligatoriu și gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în condiții de muncă ce impun acest lucru și se stabilește prin contractul colectiv de muncă și/sau contractul individual de muncă.  +  Articolul 15(1) Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu și gratuit de către angajatori.(2) Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum și locurile de muncă ce impun acordarea acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă și/sau contractul individual de muncă.  +  Secţiunea a 5-aInformarea lucrătorilor  +  Articolul 16(1) Ținând seama de mărimea întreprinderii și/sau a unității, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii și/sau reprezentanții acestora sa primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informațiile necesare privind:a) riscurile pentru securitate și sănătate în munca, precum și măsurile și activitățile de prevenire și protecție atât la nivelul întreprinderii și/sau unității, în general, cat și la nivelul fiecărui post de lucru și/sau fiecărei funcții;b) măsurile luate în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) și (3).(2) Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice întreprindere și/sau unitate exterioară, care desfășoară activități în întreprinderea și/sau în unitatea sa, sa primească informații adecvate privind aspectele la care s-a făcut referire la alin. (1), care privesc acești lucrători.  +  Articolul 17Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnați sau reprezentanții lucrătorilor, cu raspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuțiilor și în conformitate cu prevederile prezentei legi, să aibă acces la:a) evaluarea riscurilor și măsurile de protecție, prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) și b);b) evidenta și rapoartele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) și d);c) informații privind măsurile din domeniul securității și sănătății în munca, precum și informații provenind de la instituțiile de control și autoritățile competente în domeniu.  +  Secţiunea a 6-aConsultarea și participarea lucrătorilor  +  Articolul 18(1) Angajatorii consulta lucrătorii și/sau reprezentanții lor și permit participarea acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea și sănătatea în munca.(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) implica:a) consultarea lucrătorilor;b) dreptul lucrătorilor și/sau reprezentanților lor să facă propuneri;c) participarea echilibrata.(3) Lucrătorii și/sau reprezentanții lucrătorilor definiți la art. 5 lit. d) iau parte în mod echilibrat sau sunt consultați în prealabil și în timp util de către angajator cu privire la:a) orice măsură care ar afecta semnificativ securitatea și sănătatea în munca;b) desemnarea lucrătorilor la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1) și la art. 10 alin. (2), precum și cu privire la activitățile la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1);c) informațiile la care s-a făcut referire în art. 12 alin. (1), art. 16 și 17;d) recurgerea, după caz, la servicii externe, conform art. 8 alin. (4);e) organizarea și planificarea instruirii prevăzute la art. 20 și 21.(4) Reprezentanții lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor au dreptul să solicite angajatorului sa ia măsuri corespunzătoare și să prezinte propuneri în acest sens, în scopul diminuării riscurilor pentru lucrători și/sau al eliminării surselor de pericol.(5) Reprezentanții lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi prejudiciati din cauza activităților la care s-a făcut referire în alin. (1)-(3).(6) Angajatorul trebuie să acorde reprezentanților lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor salariale, și să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-și putea exercita drepturile și atribuțiile care decurg din prezenta lege.(7) Reprezentanții lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor și/sau lucrătorii au dreptul sa apeleze la autoritățile competente, în cazul în care considera ca măsurile adoptate și mijloacele utilizate de către angajator nu sunt suficiente pentru asigurarea securității și sănătății în munca.(8) Reprezentanților lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securității și sănătății lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a-și prezenta observațiile inspectorilor de muncă și inspectorilor sanitari, în timpul vizitelor de control.  +  Articolul 19În vederea realizării prevederilor art. 16, 17 și ale art. 18 alin. (1), la nivelul angajatorului se înființează, se organizează și funcționează comitete de securitate și sănătate în munca.  +  Secţiunea a 7-aInstruirea lucrătorilor  +  Articolul 20(1) Angajatorul trebuie să asigure condiții pentru ca fiecare lucrator sa primească o instruire suficienta și adecvată în domeniul securității și sănătății în munca, în special sub forma de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului sau:a) la angajare;b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent;d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;e) la executarea unor lucrări speciale.(2) Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie:a) adaptată evoluției riscurilor sau apariției unor noi riscuri;b) periodică și ori de câte ori este necesar.(3) Angajatorul se va asigura ca lucrătorii din întreprinderi și/sau unități din exterior, care desfășoară activități în întreprinderea și/sau unitatea proprie, au primit instrucțiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate și sănătate în munca, pe durata desfășurării activităților.(4) Reprezentanții lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securității și sănătății în munca au dreptul la instruire corespunzătoare.  +  Articolul 21(1) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1), (2) și (4) nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor și/sau a reprezentanților acestora.(2) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1) și (2) trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru.(3) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (4) trebuie să se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie în afară întreprinderii și/sau unității.  +  Capitolul IVObligațiile lucrătorilor  +  Articolul 22Fiecare lucrator trebuie să își desfășoare activitatea, în conformitate cu pregătirea și instruirea sa, precum și cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât sa nu expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire profesională atât propria persoana, cat și alte persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.  +  Articolul 23(1) În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22, lucrătorii au următoarele obligații:a) sa utilizeze corect mașinile, aparatura, uneltele, substanțele periculoase, echipamentele de transport și alte mijloace de producție;b) sa utilizeze corect echipamentul individual de protecție acordat și, după utilizare, sa îl înapoieze sau sa îl pună la locul destinat pentru păstrare;c) sa nu procedeze la scoaterea din funcțiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale mașinilor, aparaturii, uneltelor, instalațiilor tehnice și clădirilor, și sa utilizeze corect aceste dispozitive;d) sa comunice imediat angajatorului și/sau lucrătorilor desemnați orice situație de muncă despre care au motive întemeiate sa o considere un pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, precum și orice deficiența a sistemelor de protecție;e) sa aducă la cunoștința conducătorului locului de muncă și/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoana;f) sa coopereze cu angajatorul și/sau cu lucrătorii desemnați, atât timp cat este necesar, pentru a face posibila realizarea oricăror măsuri sau cerințe dispuse de către inspectorii de muncă și inspectorii sanitari, pentru protecția sănătății și securității lucrătorilor;g) sa coopereze, atât timp cat este necesar, cu angajatorul și/sau cu lucrătorii desemnați, pentru a permite angajatorului să se asigure ca mediul de muncă și condițiile de lucru sunt sigure și fără riscuri pentru securitate și sănătate, în domeniul sau de activitate;h) să își însușească și să respecte prevederile legislației din domeniul securității și sănătății în munca și măsurile de aplicare a acestora;i) sa dea relațiile solicitate de către inspectorii de muncă și inspectorii sanitari.(2) Obligațiile prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, și celorlalți participanți la procesul de muncă, potrivit activităților pe care aceștia le desfășoară.  +  Capitolul VSupravegherea sănătății  +  Articolul 24Măsurile prin care se asigura supravegherea corespunzătoare a sănătății lucrătorilor în funcție de riscurile privind securitatea și sănătatea în munca se stabilesc potrivit reglementărilor legale.  +  Articolul 25(1) Măsurile prevăzute la art. 24 vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrator să poată beneficia de supravegherea sănătății la intervale regulate.(2) Supravegherea sănătății lucrătorilor este asigurata prin medicii de medicina a muncii.  +  Capitolul VIComunicarea, cercetarea, înregistrarea și raportarea evenimentelor  +  Secţiunea 1 EvenimenteEvenimente  +  Articolul 26Orice eveniment, asa cum este definit la art. 5 lit. f), va fi comunicat de îndată angajatorului, de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoștința despre producerea acestuia.  +  Articolul 27(1) Angajatorul are obligația sa comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate eveni-mentele asa cum sunt definite la art. 5 lit. f);b) asiguratorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, cu modificările și completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;c) organelor de urmărire penală, după caz.(2) Orice medic, inclusiv medicul de medicina a muncii aflat într-o relație contractuală cu angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boala profesională sau legată de profesiune, depistata cu prilejul prestațiilor medicale.(3) Semnalarea prevăzută la alin. (2) se efectuează către autoritatea de sănătate publică teritorială sau a municipiului București, de îndată, la constatarea cazului.  +  Articolul 28În cazul accidentelor de circulație produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt și persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliție rutieră competente vor trimite instituțiilor și/sau persoanelor fizice/juridice prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a) și b), în termen de 5 zile de la data solicitării, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la fata locului.  +  Articolul 29(1) Cercetarea evenimentelor este obligatorie și se efectuează după cum urmează:a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă;b) de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidenta sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum și în situațiile cu persoane date dispărute;c) de către Inspecția Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile;d) de către autoritățile de sănătate publică teritoriale, respectiv a municipiului București, în cazul suspiciunilor de boala profesională și a bolilor legate de profesiune.(2) Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal.(3) În caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituția medico-legală competența este obligată sa înainteze inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare medico-legală.  +  Secţiunea a 2-aAccidente de muncă  +  Articolul 30(1) În sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de muncă:a) accidentul suferit de persoane aflate în vizita în întreprindere și/sau unitate, cu permisiunea angajatorului;b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activități culturale, sportive, în țara sau în afară granițelor tarii, în timpul și din cauza îndeplinirii acestor sarcini;c) accidentul survenit în cadrul activităților cultural-sportive organizate, în timpul și din cauza îndeplinirii acestor activități;d) accidentul suferit de orice persoană ca urmare a unei acțiuni întreprinse din propria inițiativă pentru salvarea de vieți omenești, precum și accidentul suferit în timpul intervenției de urgență sau al pregătirii în vederea participării la aceasta, pe durata efectuării serviciului de voluntariat organizat conform prevederilor legale. (la 28-07-2018, Litera d) din Alineatul (1), Articolul 30, Sectiunea a 2-a, Capitolul VI a fost modificată de Articolul III din LEGEA nr. 198 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 25 iulie 2018 ) e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acțiuni întreprinse din proprie inițiativa pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care amenința avutul public și privat;f) accidentul cauzat de activități care nu au legătura cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceștia, în timpul programului de muncă, și nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul și pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator și invers;h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă;i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizica, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare;j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecție sau orice alt echipament pus la dispoziție de angajator, dacă se afla în baie ori în spalator sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieșirea din întreprindere sau unitate și invers;k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator, precum și în timpul și pe traseul normal spre și de la aceste locuri;l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegați pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afară granițelor tarii, pe durata și traseul prevăzute în documentul de deplasare;m) accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări și servicii pe teritoriul altor tari, în baza unor contracte, convenții sau în alte condiții prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul și din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecționare a pregătirii profesionale, în timpul și din cauza efectuării activităților aferente stagiului de practica;o) accidentul determinat de fenomene sau calamitați naturale, cum ar fi furtuna, viscol, cutremur, inundație, alunecări de teren, trasnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;p) dispariția unei persoane, în condițiile unui accident de muncă și în împrejurări care indreptatesc presupunerea decesului acesteia;q) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.(2) În situațiile menționate la alin. (1) lit. g), h), i) și l), deplasarea trebuie să se facă fără abateri nejustificate de la traseul normal și, de asemenea, transportul să se facă în condițiile prevăzute de reglementările de securitate și sănătate în munca sau de circulație în vigoare.  +  Articolul 31Accidentele de muncă se clasifica, în raport cu urmările produse și cu numărul persoanelor accidentate, în:a) accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice;b) accidente care produc invaliditate;c) accidente mortale;d) accidente colective, când sunt accidentate cel puțin 3 persoane în același timp și din aceeași cauza.  +  Articolul 32(1) Înregistrarea accidentului de muncă se face pe baza procesului-verbal de cercetare.(2) Accidentul de muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la inspectoratul teritorial de muncă, precum și la asigurator, potrivit legii.  +  Secţiunea a 3-aBolile profesionale  +  Articolul 33În sensul prevederilor art. 5 lit. h), afecțiunile suferite de elevi și studenți în timpul efectuării instruirii practice sunt, de asemenea, boli profesionale.  +  Articolul 34(1) Declararea bolilor profesionale este obligatorie și se face de către medicii din cadrul autorităților de sănătate publică teritoriale și a municipiului București.(2) Cercetarea cauzelor imbolnavirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmarii lor, precum și stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialiștii autorităților de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă.(3) Declararea bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare.(4) Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de sănătate publică teritorială și a municipiului București la Centrul național de coordonare metodologică și informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sănătate Publică București, la Centrul de Calcul și Statistica Sanitară București, precum și la structurile teritoriale ale asiguratorului stabilit conform legii.(5) Intoxicatia acuta profesională se declara, se cercetează și se înregistrează atât ca boala profesională, cat și ca accident de muncă.  +  Capitolul VIIGrupuri sensibile la riscuri  +  Articolul 35Grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile care alăptează, ținerii, precum și persoanele cu dizabilitati, trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod specific.  +  Articolul 36Angajatorii au obligația sa amenajeze locurile de muncă ținând seama de prezenta grupurilor sensibile la riscuri specifice.  +  Capitolul VIIIInfracțiuni  +  Articolul 37Abrogat.---------Art. 37 a fost abrogat de art. 183 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Notă
    Prin DECIZIA nr. 513 din 4 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 578 din 19 iulie 2017, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. (2) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, constatându-se că sintagma „consecințe deosebite“ din cuprinsul acestora este neconstituțională.
    Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
     +  Articolul 38Abrogat.---------Art. 38 a fost abrogat de art. 183 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.
     +  Capitolul IXContravenții  +  Articolul 39(1) Constituie contravenții faptele săvârșite de angajatorii aflați în una dintre situațiile prevăzute de prezenta lege.(2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei încălcarea dispozițiilor art. 13 lit. b), c), p) și r).(3) Abrogat.----------Alin. (3) al art. 39 a fost abrogat de lit. a) a art. IV din LEGEA nr. 51 din 19 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 21 martie 2012.(4) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei încălcarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. a) și b), art. 13 lit. a), d)-f), h)-m) și o), art. 20, art. 29 alin. (1) lit. a) și ale art. 32 alin. (2).(5) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.500 lei la 7.000 lei încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (4)-(6), art. 8, art. 11 alin. (1) și (3), art. 13 lit. q) și s) și ale art. 27 alin. (1) lit. a) și b).(6) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei următoarele fapte:a) încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (1), ale art. 10 și 16;b) încălcarea dispozițiilor art. 14, 15 și ale art. 34 alin. (1).(7) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) și (4), ale art. 17, 19 și 21.(8) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei următoarele fapte:a) încălcarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. c) și d), art. 13 lit. g), art. 18 alin. (5) și (6) și ale art. 36;b) încălcarea dispozițiilor art. 34 alin. (5).(9) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea reglementărilor de securitate și sănătate în munca privind:a) fabricarea, transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substanțelor ori preparatelor chimice periculoase și a deșeurilor rezultate;b) prevenirea prezentei peste limitele maxime admise a agenților chimici, fizici sau biologici, precum și suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman;c) darea în exploatare sau repunerea în funcțiune, parțială ori totală, a construcțiilor, echipamentelor de muncă noi sau reparate, precum și pentru aplicarea proceselor tehnologice;d) întocmirea și respectarea documentațiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care necesita măsuri speciale de siguranță;e) folosirea surselor de foc deschis și fumatul la locurile de muncă unde acestea sunt interzise;f) prevenirea accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, întreținerea și repararea instalațiilor și a echipamentelor electrice, precum și pentru prevenirea efectelor electricitatii statice și ale descarcarilor atmosferice;g) asigurarea și folosirea instalațiilor electrice de construcție adecvate la locurile de muncă unde exista pericole de incendiu sau de explozie;h) asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrica a echipamentelor de muncă;i) transportul, manipularea și depozitarea echipamentelor de muncă, materialelor și produselor;j) delimitarea, îngrădirea și semnalizarea zonelor periculoase;k) semnalizarea de securitate și/sau de sănătate la locul de muncă;l) asigurarea exploatării fără pericole a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a instalațiilor mecanice sub presiune și a celor de ridicat, a conductelor prin care circulă fluide sub presiune și a altor asemenea echipamente de muncă;m) utilizarea, întreținerea, revizia și repararea periodică a echipamentelor de muncă;n) asigurarea, marcarea și întreținerea căilor de acces și de circulație;o) asigurarea iluminatului de siguranță;p) organizarea activității de păstrare, întreținere și denocivizare a echipamentului individual de protecție;q) întocmirea documentelor de urmărire a parametrilor funcționali ai echipamentelor de muncă și a rapoartelor de serviciu pentru instalațiile cu regim special de exploatare;r) aplicarea metodelor de exploatare miniera, execuția, exploatarea și întreținerea lucrărilor miniere, realizarea și funcționarea sistemului de aeraj, corespunzător clasificării minelor din punctul de vedere al emanatiilor de gaze;s) amenajarea locurilor de muncă pentru lucrul la înălțime, în spații închise și în condiții de izolare.  +  Articolul 40Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei neprezentarea de către serviciile externe a raportului semestrial de activitate.  +  Articolul 41Sancțiunile contravenționale prevăzute la art. 39 alin. (2)-(9) și la art. 40 se aplică angajatorilor.  +  Articolul 42(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (2)-(9) și la art. 40 se fac de către inspectorii de muncă.(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (6) lit. b) și alin. (8) lit. b) se fac și de către inspectorii sanitari din cadrul Ministerului Sănătății Publice și al unităților subordonate.(3) Abrogat.---------Alin. (3) al art. 42 a fost abrogat de art. 183 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.  +  Articolul 43(1) Prevederile art. 39 alin. (2)-(9) și ale art. 40 se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(2) Contravenientul poate achită pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, corespunzător faptei pentru care a fost sancționat, inspectorul de muncă făcând mențiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal.  +  Articolul 44Angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat.  +  Capitolul XAutorități competente și instituții cu atribuții în domeniu  +  Articolul 45(1) Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei este autoritatea competentă în domeniul securității și sănătății în munca.(2) Principalele atribuții ale Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei în acest domeniu sunt următoarele:a) elaborează politica și strategia naționala în domeniul securității și sănătății în munca, în colaborare cu Ministerul Sănătății Publice și prin consultarea cu alte instituții cu atribuții în domeniu;b) elaborează proiecte de acte normative în vederea implementării unitare a strategiei naționale și a acquis-ului comunitar din domeniu;c) avizează reglementările cu implicații în domeniu inițiate de alte instituții, potrivit legii, și participa, după caz, la elaborarea unor astfel de reglementări;d) monitorizează aplicarea legislației pe baza datelor, a informațiilor și a propunerilor transmise de instituțiile aflate în subordine sau coordonare, precum și ale celor cu care colaborează în desfășurarea activității;e) abiliteaza persoane juridice și fizice pentru a presta servicii de protecție și prevenire în domeniul securității și sănătății în munca, denumite în prezenta lege servicii externe, la care se face referire la art. 8 alin. (4);f) recunoaște, desemnează, notifica și supraveghează laboratoare de încercări, precum și organisme din domeniul sau de competența, în condițiile legii;g) coordonează, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, elaborarea programelor de cercetare de interes național în domeniul securității și sănătății în munca;h) organizează, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, activitatea de pregătire generală și/sau de specialitate în domeniul securității și sănătății în munca pentru instituțiile de învățământ;i) desfășoară activități de informare-documentare, potrivit legii;j) avizează materiale de informare și instruire, cum ar fi suporturi de curs, broșuri, pliante, afișe elaborate de alte persoane juridice sau fizice, în sensul asigurării concordanței mesajelor pe care acestea le conțin cu prevederile legislației în vigoare;k) reprezintă statul în relațiile internaționale din domeniul sau de competența.  +  Articolul 46(1) Ministerul Sănătății Publice, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, este autoritatea centrala în domeniul asistenței de sănătate publică.(2) Ministerul Sănătății Publice îndeplinește, în principal, următoarele atribuții în domeniul sănătății lucrătorilor la locul de muncă:a) coordonează activitatea de medicina a muncii la nivel național;b) elaborează sau avizează reglementări pentru protecția sănătății în relație cu mediul de muncă, pentru promovarea sănătății la locul de muncă, precum și pentru medicina muncii;c) supraveghează starea de sănătate a lucrătorilor;d) asigura formarea și perfecționarea profesională în domeniul medicinei muncii;e) coordonează activitatea de cercetare, declarare, înregistrare și evidenta a bolilor profesionale și a celor legate de profesiune;f) autorizează/avizează și controlează calitatea serviciilor medicale acordate lucrătorilor la locul de muncă;g) colaborează cu alte instituții implicate în activități cu impact asupra sănătății lucrătorilor;h) îndeplinește și alte atribuții, conform competentelor sale în domeniu, reglementate prin legi speciale.  +  Articolul 47(1) Inspecția Muncii reprezintă autoritatea competentă în ceea ce privește controlul aplicării legislației referitoare la securitatea și sănătatea în munca.(2) Instituția prevăzută la alin. (1) controlează modul în care se aplică legislația naționala din domeniul securității și sănătății în munca la toate persoanele fizice și juridice din sectoarele prevăzute la art. 3 alin. (1), cu excepția celor prevăzute la art. 50 alin. (1) și (2), și are, în principal, următoarele atribuții:a) controlează realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale;b) solicita măsurători și determinări, examinează probe de produse și de materiale în unități și în afară acestora, pentru clarificarea unor evenimente sau situații de pericol;c) dispune sistarea activității sau scoaterea din funcțiune a echipamentelor de muncă, în cazul în care constata o stare de pericol grav și iminent de accidentare sau de imbolnavire profesională și sesizează, după caz, organele de urmărire penală;d) cercetează evenimentele conform competentelor, avizează cercetarea, stabilește sau confirma caracterul accidentelor;e) coordonează, în colaborare cu Institutul Național de Statistica și cu celelalte instituții implicate, după caz, sistemul de raportare și evidenta a accidentelor de muncă și a incidentelor, iar, în colaborare cu Ministerul Sănătății Publice, sistemul de raportare a bolilor profesionale sau legate de profesie;f) analizează activitatea serviciilor externe prevăzute la art. 8 alin. (4) și propune retragerea abilitarii, după caz;g) raportează Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei situațiile deosebite care necesita îmbunătățirea reglementărilor din domeniul securității și sănătății în munca;h) furnizează informații celor interesați despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislației din domeniul securității și sănătății în munca.  +  Articolul 48(1) Asiguratorul, stabilit de lege, reprezintă autoritatea competentă în domeniul asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale.(2) Instituția prevăzută la alin. (1) are atribuții pentru:a) sprijinirea activității de prevenire în domeniul securității și sănătății în munca a angajatorilor;b) reabilitarea medicală și, după caz, psihologică, precum și compensarea victimelor accidentelor de muncă și ale bolilor profesionale;c) raportarea către Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a situațiilor deosebite care necesita îmbunătățirea reglementărilor din domeniul securității și sănătății în munca.  +  Articolul 49Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii fundamentează științific măsurile de îmbunătățire a activității de securitate și sănătate în munca și promovează politica stabilită pentru acest domeniu.  +  Articolul 50(1) Ministerul Apărării Naționale, structurile militare și structurile în care își desfășoară activitatea funcționari publici cu statut special din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Generală a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, Serviciul Roman de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Paza, Serviciul de Telecomunicații Speciale, precum și Comisia Naționala pentru Controlul Activităților Nucleare organizează, coordonează și controlează activitatea de securitate și sănătate în munca din unitățile lor, prin serviciile de prevenire și protecție create sau desemnate de către aceste instituții, în scopul aplicării prevederilor prezentei legi.(2) Cercetarea, înregistrarea și evidenta accidentelor de muncă și a bolilor profesionale produse în unitățile din subordinea instituțiilor prevăzute la alin. (1) se efectuează de organele proprii ale acestora.(3) Instituțiile prevăzute la alin. (1) pot elabora reglementări proprii pentru aplicarea prezentei legi, în completarea celor existente la nivel național.  +  Capitolul XIDispoziții finale  +  Articolul 51(1) Se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, următoarele acte normative:a) normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi;b) transpunerea directivelor specifice referitoare la securitatea și sănătatea în munca.(2) În aplicarea prevederilor prezentei legi, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei va elabora proiecte de acte normative necesare implementării și/sau adaptării situațiilor existente la cerințele prezentei legi.  +  Articolul 52(1) Activitățile de interes național în domeniul securității și sănătății în munca și sursele de acoperire a cheltuielilor necesare în vederea realizării acestora se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.(2) Activitățile de interes național privind cercetarea științifică în domeniul securității și sănătății în munca se finanțează din fondurile prevăzute pentru acestea, potrivit legii.  +  Articolul 53(1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 octombrie 2006.(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Legea protecției muncii nr. 90/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 29 ianuarie 2001, cu modificările și completările ulterioare, Decretul Consiliului de Stat nr. 400/1981 pentru instituirea unor reguli privind exploatarea și întreținerea instalațiilor, utilajelor și mașinilor, întărirea ordinii și disciplinei în munca în unitățile cu foc continuu sau care au instalații cu grad ridicat de pericol în exploatare, republicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 5 din 11 ianuarie 1982, precum și orice alte dispoziții contrare.*Prezenta lege transpune Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 183/1989.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    BOGDAN OLTEANU
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VACAROIU
    București, 14 iulie 2006.Nr. 319.-------