ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 54 din 28 iunie 2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică(actualizată până la data de 21 ianuarie 2007*)
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 30 iunie 2006



    Având în vedere necesitatea şi urgenţa compatibilizării depline a legislaţiei naţionale în domeniul concesiunilor cu reglementările şi practica comunitară, recomandarea Comisiei Europene de abrogare totală şi expresă a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, cu modificările şi completările ulterioare, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, precum şi prevederile art. 136 alin. (4) din Constituţia României, republicată, se impune adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă care reglementează regimul concesiunilor de bunuri proprietate publică şi care trebuie să între în vigoare începând cu data de 30 iunie 2006,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Capitolul I Dispoziţii generaleDispoziţii generale  +  Articolul 1(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.(2) Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică, denumit în continuare contract de concesiune, este acel contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acţionează pe riscul şi răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică în schimbul unei redevenţe.  +  Articolul 2(1) Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică contractelor reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.(2) În cazul unui contract a cărui atribuire intră sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 pentru a cărui executare este necesară exploatarea unui bun proprietate publică, dreptul de exploatare a respectivului bun se transmite în cadrul şi potrivit procedurii aplicate pentru atribuirea contractului în cauză.(3) În cazul prevăzut la alin. (2) autoritatea contractantă încheie un singur contract guvernat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.  +  Articolul 3Fac obiectul contractului de concesiune bunurile care sunt proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit Constituţiei şi reglementărilor legale privind proprietatea publică.  +  Articolul 4(1) Redevenţa obţinută prin concesionare se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz.(2) Modul de calcul şi de plată a redevenţei se stabileşte de către ministerele de resort sau de alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale ori de către autorităţile administraţiei publice locale.  +  Articolul 5Au calitatea de concedent, în numele statului, judeţului, oraşului sau comunei:a) ministerele sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, pentru bunurile proprietate publică a statului;b) consiliile judeţene, consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau instituţiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publică a judeţului, oraşului sau comunei.  +  Articolul 6Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică, română ori străină.  +  Articolul 7(1) Contractul de concesiune se încheie în conformitate cu legea română, indiferent de naţionalitatea sau de cetăţenia concesionarului, pentru o durată care nu va putea depăşi 49 de ani, începând de la data semnării lui.(2) Durata concesiunii se stabileşte de către concedent pe baza studiului de oportunitate.(3) Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa iniţială, prin simplul acord de voinţă al părţilor.  +  Articolul 8Subconcesionarea este interzisă, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Capitolul II Procedura administrativă de iniţiere a concesionăriiProcedura administrativă de iniţiere a concesionării  +  Articolul 9(1) Concesionarea are loc la iniţiativa concedentului sau ca urmare a unei propuneri însuşite de acesta.(2) Propunerea de concesionare prevăzută la alin. (1) trebuie să fie fundamentată din punct de vedere economic, financiar, social şi de mediu.  +  Articolul 10(1) Iniţiativa concesionării trebuie să aibă la bază efectuarea unui studiu de oportunitate, care să cuprindă, în principal, următoarele elemente:a) descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat;b) motivele de ordin economic, financiar, social şi de mediu, care justifică realizarea concesiunii;c) nivelul minim al redevenţei;d) procedura utilizată pentru atribuirea contractului de concesiune şi justificarea alegerii procedurii;e) durata estimată a concesiunii;f) termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare;g) avizul obligatoriu al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale şi al Statului Major General privind încadrarea obiectului concesiunii în infrastructura sistemului naţional de apărare, după caz;h) avizul obligatoriu al structurii de administrare/custodelui ariei naturale protejate, în cazul în care obiectul concesiunii îl constituie bunuri situate în interiorul unei arii naturale protejate, respectiv al autorităţii teritoriale pentru protecţia mediului competente, în cazul în care aria naturală protejată nu are structură de administrare/custode.(2) Concedentul este obligat ca, într-un termen de 30 de zile de la insusirea propunerii de concesionare formulate de persoana interesata, sa procedeze la intocmirea studiului de oportunitate.-----------Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 22 din 11 ianuarie 2007, publicat1 în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 18 ianuarie 2007.(3) În cazurile în care autoritatea publică nu deţine capacitatea organizatorică şi tehnică pentru elaborarea studiului de oportunitate prevăzut la alin. (1), aceasta poate apela la serviciile unor consultanţi de specialitate.(4) Contractarea serviciilor prevăzute la alin. (3) se face cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, ale Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, şi ale Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 11În măsura în care, după întocmirea studiului de oportunitate, se constată că exploatarea bunului ce va face obiectul concesionării implică în mod necesar şi executarea unor lucrări şi/sau prestarea unor servicii, concedentul are obligaţia ca, în funcţie de scopul urmărit şi de activităţile desfăşurate, să califice natura contractului potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. În acest scop, concedentul poate solicita punctul de vedere al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.  +  Articolul 12(1) Studiul de oportunitate se aprobă de către concedent.(2) Concesionarea se aprobă, pe baza studiului de oportunitate prevăzut la alin. (1), prin hotărâre a Guvernului, a consiliilor locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.(3) În baza studiului de oportunitate prevăzut la alin. (1) concedentul elaborează caietul de sarcini al concesiunii.(4) Principalele elemente ale caietului de sarcini se stabilesc în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.  +  Capitolul III Atribuirea contractului de concesiuneAtribuirea contractului de concesiune  +  Secţiunea 1 Principii şi reguli generale pentru atribuirea contractului de concesiunePrincipii şi reguli generale pentru atribuirea contractului de concesiune  +  Articolul 13Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de concesiune sunt:a) transparenţa - punerea la dispoziţie tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de concesiune;b) tratamentul egal - aplicarea, într-o manieră nediscriminatorie, de către autoritatea publică, a criteriilor de atribuire a contractului de concesiune;c) proporţionalitatea - presupune că orice măsură stabilită de autoritatea publică trebuie să fie necesară şi corespunzătoare naturii contractului;d) nediscriminarea - aplicarea de către autoritatea publică a aceloraşi reguli, indiferent de naţionalitatea participanţilor la procedura de atribuire a contractului de concesiune, cu respectarea condiţiilor prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte;e) libera concurenţă - asigurarea de către autoritatea publică a condiţiilor pentru ca orice participant la procedura de atribuire să aibă dreptul de a deveni concesionar în condiţiile legii, ale convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte.  +  Articolul 14Procedurile de atribuire a contractului de concesiune sunt următoarele:a) licitaţia - procedura la care persoana fizica sau juridica interesata are dreptul de a depune oferta;-----------Lit. a) a art. 14 a fost modificată de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 22 din 11 ianuarie 2007, publicat1 în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 18 ianuarie 2007.b) negocierea directă - procedura prin care concedentul negociază clauzele contractuale, inclusiv redevenţa, cu unul sau mai mulţi participanţi la procedura de atribuire a contractului de concesiune.  +  Articolul 15Concedentul are obligaţia de a atribui contractul de concesiune, de regulă, prin aplicarea procedurii licitaţiei.  +  Articolul 16Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei ordonanţe de urgenţă, concedentul are obligaţia de a asigura protejarea acelor informaţii care îi sunt comunicate de persoanele fizice sau juridice cu titlu confidenţial, în măsura în care, în mod obiectiv, dezvăluirea informaţiilor în cauză ar prejudicia interesele legitime ale respectivelor persoane, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală.  +  Articolul 17(1) Concedentul are obligaţia de a preciza în cadrul documentaţiei de atribuire orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire.(2) Informaţiile pe care trebuie să le conţină documentaţia de atribuire sunt prevăzute în normele metodologice la prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul 18Concedentul are dreptul de a impune în cadrul documentaţiei de atribuire, în măsura în care acestea sunt compatibile cu obiectul contractului, condiţii speciale de îndeplinire a contractului prin care se urmăreşte obţinerea unor efecte de ordin social sau în legătură cu protecţia mediului şi promovarea dezvoltării durabile.  +  Articolul 19Persoana interesata are dreptul de a transmite o solicitare de participare la procedura de atribuire a contractului de concesiune.-----------Art. 19 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 22 din 11 ianuarie 2007, publicat1 în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 18 ianuarie 2007.  +  Articolul 20(1) Concedentul are obligaţia să asigure obtinerea documentatiei de atribuire de către persoana interesata, care inainteaza o solicitare în acest sens.-----------Alin. (1) al art. 20 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 22 din 11 ianuarie 2007, publicat1 în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 18 ianuarie 2007.(2) Concedentul are dreptul de a opta pentru una dintre următoarele modalităţi de obţinere a documentaţiei de atribuire de către persoanele interesate:a) asigurarea accesului direct, nerestricţionat şi deplin, prin mijloace electronice, la conţinutul documentaţiei de atribuire;b) punerea la dispoziţia persoanei interesate care a inaintat o solicitare în acest sens a unui exemplar din documentaţia de atribuire, pe suport hartie şi/sau pe suport magnetic.-----------Lit. b) a alin. (2) al art. 20 a fost modificată de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 22 din 11 ianuarie 2007, publicat1 în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 18 ianuarie 2007.(3) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b) concedentul are dreptul de a stabili un preţ pentru obţinerea documentaţiei de atribuire, cu condiţia ca acest preţ să nu depăşească costul multiplicării documentaţiei, la care se poate adăuga, dacă este cazul, costul transmiterii acesteia.  +  Secţiunea a 2-a LicitaţiaLicitaţia  +  Articolul 21(1) În cazul procedurii de licitaţie concedentul are obligaţia să publice în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, într-un cotidian de circulaţie naţională şi într-unul de circulaţie locală anunţul de licitaţie.(2) Informaţiile pe care trebuie să le conţină anunţul de licitaţie sunt prevăzute în normele metodologice la prezenta ordonanţă de urgenţă.(3) Anunţul de licitaţie se trimite spre publicare cu cel puţin 20 de zile calendaristice înainte de data limită pentru depunerea ofertelor.  +  Articolul 22(1) Persoana interesata are dreptul de a solicita şi de a obtine documentaţia de atribuire.-----------Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 22 din 11 ianuarie 2007, publicat1 în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 18 ianuarie 2007.(2) În cazul prevăzut la art. 20 alin. (2) lit. b) concedentul are obligaţia de a pune documentaţia de atribuire la dispoziţia persoanei interesate cât mai repede posibil, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească 4 zile lucrătoare de la primirea unei solicitări din partea acesteia.(3) Persoana interesată are obligaţia de a depune diligenţele necesare, astfel încât respectarea de către concedent a perioadei prevăzute la alin. (2) să nu conducă la situaţia în care documentaţia de atribuire să fie pusă la dispoziţia sa cu mai puţin de 4 zile lucrătoare înainte de data limită pentru depunerea ofertelor.  +  Articolul 23(1) Persoana interesata are dreptul de a solicita clarificari privind documentaţia de atribuire.-----------Alin. (1) al art. 23 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 22 din 11 ianuarie 2007, publicat1 în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 18 ianuarie 2007.(2) Concedentul are obligaţia de a răspunde, în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească 4 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări.(3) Concedentul are obligaţia de a transmite răspunsurile însoţite de întrebările aferente către toate persoanele interesate care au obţinut, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, documentaţia de atribuire, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective.  +  Articolul 24(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 23 alin. (2), concedentul are obligaţia de a transmite răspunsul la orice clarificare cu cel puţin 4 zile lucrătoare înainte de data limită pentru depunerea ofertelor.(2) În cazul în care solicitarea de clarificare nu a fost transmisă în timp util, punând astfel concedentul în imposibilitatea de a respecta termenul prevăzut la alin. (1), acesta din urmă are totuşi obligaţia de a răspunde la solicitarea de clarificare în măsura în care perioada necesară pentru elaborarea şi transmiterea răspunsului face posibilă primirea acestuia de către persoanele interesate înainte de data limită de depunere a ofertelor.  +  Articolul 25(1) Procedura de licitaţie se poate desfăşura numai dacă în urma publicării anunţului de licitaţie au fost depuse cel puţin 3 oferte valabile.(2) În cazul în care în urma publicării anunţului de licitaţie nu au fost depuse cel puţin 3 oferte valabile, concedentul este obligat să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie.  +  Secţiunea a 3-a Negocierea directăNegocierea directă  +  Articolul 26Concedentul are dreptul de a aplica procedura de negociere directă numai în situaţia în care, după repetarea procedurii de licitaţie conform prevederilor art. 25 alin. (2), nu au fost depuse cel puţin 3 oferte valabile.  +  Articolul 27(1) În cazul procedurii negocierii directe se aplică corespunzător prevederile art. 21 alin. (1).(2) Informaţiile pe care trebuie să le conţină anunţul negocierii directe sunt prevăzute în normele metodologice la prezenta ordonanţă de urgenţă.(3) Anunţul negocierii directe se trimite spre publicare cu cel puţin 10 zile calendaristice înainte de data limită pentru depunerea ofertelor.  +  Articolul 28(1) Persoana interesata are dreptul de a solicita şi de a obtine documentaţia de atribuire.-----------Alin. (1) al art. 28 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 22 din 11 ianuarie 2007, publicat1 în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 18 ianuarie 2007.(2) În cazul prevăzut la art. 20 alin. (2) lit. b) concedentul are obligaţia de a pune documentaţia de atribuire la dispoziţia persoanei interesate, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească două zile lucrătoare de la primirea unei solicitări din partea acesteia.(3) Persoana interesată are obligaţia de a depune diligenţele necesare astfel încât respectarea de către concedent a perioadei prevăzute la alin. (2) să nu conducă la situaţia în care documentaţia de atribuire să fie pusă la dispoziţia sa cu mai puţin de două zile lucrătoare înainte de data limită pentru depunerea ofertelor.  +  Articolul 29(1) Persoana interesata are dreptul de a solicita clarificari privind documentaţia de atribuire.-----------Alin. (1) al art. 29 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 22 din 11 ianuarie 2007, publicat1 în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 18 ianuarie 2007.(2) Concedentul are obligaţia de a răspunde, în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească două zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări.(3) Concedentul are obligaţia de a transmite răspunsurile însoţite de întrebările aferente către toate persoanele interesate care au obţinut, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, documentaţia de atribuire, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective.  +  Articolul 30(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 29 alin. (2), concedentul are obligaţia de a transmite răspunsul la orice solicitare de clarificare cu cel puţin două zile lucrătoare înainte de data limită pentru depunerea ofertelor.(2) În cazul în care solicitarea de clarificare nu a fost transmisă în timp util, punând astfel concedentul în imposibilitatea de a respecta termenul prevăzut la alin. (1), acesta din urmă are totuşi obligaţia de a răspunde la solicitarea de clarificare în măsura în care perioada necesară pentru elaborarea şi transmiterea răspunsului face posibilă primirea acestuia de către persoanele interesate înainte de data limită de depunere a ofertelor.  +  Articolul 31Concedentul derulează negocieri cu fiecare ofertant care a depus o ofertă valabilă.  +  Secţiunea a 4-a Reguli privind ofertaReguli privind oferta  +  Articolul 32(1) Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire.(2) Ofertantul are obligaţia de a depune oferta în conformitate cu prevederile normelor metodologice la prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul 33Oferta are caracter obligatoriu, din punct de vedere al conţinutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de concedent.  +  Articolul 34(1) Persoana interesată are obligaţia de a depune oferta la adresa şi până la data limită pentru depunere, stabilite în anunţul procedurii.(2) Riscurile legate de transmiterea ofertei, inclusiv forţa majoră, cad în sarcina persoanei interesate.(3) Oferta depusă la o altă adresă a concedentului decât cea stabilită sau după expirarea datei limită pentru depunere se returnează nedeschisă.(4) Conţinutul ofertelor trebuie să rămână confidenţial până la data stabilită pentru deschiderea acestora, concedentul urmând a lua cunoştinţă de conţinutul respectivelor oferte numai după această dată.  +  Secţiunea a 5-a Determinarea ofertei câştigătoareDeterminarea ofertei câştigătoare  +  Articolul 35Evaluarea ofertelor depuse se realizează potrivit normelor metodologice la prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul 36(1) Criteriul de atribuire a contractului de concesiune este cel mai mare nivel al redevenţei.(2) Concedentul poate ţine seama şi de alte criterii precum:a) capacitatea economico-financiară a ofertanţilor;b) protecţia mediului înconjurător;c) condiţii specifice impuse de natura bunului concesionat.  +  Articolul 37Concedentul are obligaţia de a stabili oferta câştigătoare pe baza criteriului/criteriilor de atribuire precizate în documentaţia de atribuire.  +  Articolul 38(1) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, concedentul are dreptul de a solicita clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de ofertanţi pentru demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate.(2) Concedentul nu are dreptul ca prin clarificările ori completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant.  +  Articolul 39Concedentul are obligaţia de încheia contractul de concesiune cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare.  +  Articolul 40Concedentul are obligaţia de a transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, un anunţ de atribuire a contractului de concesiune, în cel mult 20 de zile calendaristice de la finalizarea oricăreia dintre procedurile de atribuire a contractului de concesiune prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul 41(1) Concendentul are obligaţia de a informa ofertanţii despre deciziile referitoare la atribuirea contractului de concesiune, în scris, cu confirmare de primire, nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora.(2) În cadrul comunicării prevăzute la alin. (1) concedentul are obligaţia de a informa ofertantul/ofertanţii câştigător/câştigători cu privire la acceptarea ofertei/ofertelor prezentate.(3) În cadrul comunicării prevăzute la alin. (1) concedentul are obligaţia de a informa ofertanţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor ce au stat la baza deciziei respective.  +  Articolul 42Concedentul poate să încheie contractul de concesiune numai după împlinirea unui termen de 20 de zile calendaristice de la data realizării comunicării prevăzute la art. 41 alin. (1).  +  Secţiunea a 6-a Anularea procedurii de atribuire a contractului de concesiuneAnularea procedurii de atribuire a contractului de concesiune  +  Articolul 43(1) Prin excepţie de la prevederile art. 39, concedentul are dreptul de a anula procedura pentru atribuirea contractului de concesiune, dacă ia această decizie, de regulă, înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire şi, oricum, înainte de data încheierii contractului, numai în următoarele cazuri:a) se întrunesc condiţiile prevăzute la art. 25 alin. (2);b) se constată abateri grave de la prevederile legale care afectează procedura de atribuire sau fac imposibilă încheierea contractului.(2) În sensul prevederilor alin. (1) lit. b), procedura de atribuire se consideră afectată în cazul în care sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:a) în cadrul documentaţiei de atribuire şi/sau în modul de aplicare a procedurii de atribuire se constată erori sau omisiuni care au ca efect încălcarea principiilor prevăzute la art. 13;b) concedentul se află în imposibilitate de a adopta măsuri corective, fără ca acestea să conducă, la rândul lor, la încălcarea principiilor prevăzute la art. 13.  +  Articolul 44Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă privind atribuirea contractului de concesiune poate atrage anularea procedurii, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.  +  Articolul 45Concedentul are obligaţia de a comunică, în scris, tuturor participanţilor la procedura de atribuire, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data anulării, atât încetarea obligaţiilor pe care aceştia şi le-au creat prin depunerea ofertelor, cât şi motivul concret care a determinat decizia de anulare.  +  Secţiunea a 7-a Reguli privind conflictul de intereseReguli privind conflictul de interese  +  Articolul 46(1) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire concedentul are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a evita situaţiile de natură să determine apariţia unui conflict de interese şi/sau manifestarea concurenţei neloiale.(2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) se sancţionează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.  +  Articolul 47Persoana care a participat la intocmirea documentatiei de atribuire are dreptul de a fi ofertant, dar numai în cazul în care implicarea sa în elaborarea documentatiei de atribuire nu este de natura sa defavorizeze concurenta.-----------Art. 47 a fost modificat de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 22 din 11 ianuarie 2007, publicat1 în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 18 ianuarie 2007.  +  Articolul 48Persoanele care sunt implicate direct în procesul de verificare/evaluare a ofertelor nu au dreptul de a fi ofertant sub sancţiunea excluderii din procedura de atribuire.  +  Articolul 49Nu au dreptul să fie implicate în procesul de verificare/evaluare a ofertelor următoarele persoane:a) soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu ofertantul, persoană fizică;b) soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu persoane care fac parte din consiliul de administraţie, organul de conducere ori de supervizare al unuia dintre ofertanţi, persoane juridice;c) persoane care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanţi sau persoane care fac parte din consiliul de administraţie, organul de conducere ori de supervizare al unuia dintre ofertanţi;d) persoane care pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a ofertelor.  +  Capitolul IV Contractul de concesiuneContractul de concesiune  +  Articolul 50(1) Neîncheierea contractului de concesiune într-un termen de 20 de zile calendaristice de la data împlinirii termenului prevăzut la art. 42 poate atrage plata daunelor-interese de către partea în culpă.(2) Refuzul ofertantului declarat câştigător de a încheia contractul de concesiune poate atrage după sine plata daunelor-interese.  +  Articolul 51(1) Contractul de concesiune cuprinde clauzele prevăzute în caietul de sarcini şi clauzele convenite de părţile contractante, în completarea celor din caietul de sarcini, fără a contraveni obiectivelor concesiunii prevăzute în caietul de sarcini.(2) Conţinutul contractului de concesiune este prezentat, cu titlu orientativ, în cadrul normelor metodologice la prezenta ordonanţă de urgenţă.(3) Contractul de concesiune trebuie să conţină interdicţia pentru concesionar de a subconcesiona, în tot sau în parte, unei alte persoane obiectul concesiunii, cu excepţia cazurilor în care subconcesionarea este permisă, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.(4) Contractul de concesiune va cuprinde şi clauze contractuale referitoare la împărţirea responsabilităţilor de mediu între concedent şi concesionar.  +  Articolul 52În contractul de concesiune trebuie precizate în mod distinct categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv:a) bunurile de retur ce revin de plin drept, gratuit şi libere de orice sarcini concedentului la încetarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii;b) bunurile proprii care la încetarea contractului de concesiune rămân în proprietatea concesionarului. Sunt bunuri proprii bunurile care au aparţinut concesionarului şi au fost utilizate de către acesta pe durata concesiunii.  +  Articolul 53(1) Concedentul poate modifica unilateral partea reglementară a contractului de concesiune, cu notificarea prealabilă a concesionarului, din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local, după caz.(2) În cazul în care modificarea unilaterală a contractului îi aduce un prejudiciu, concesionarul are dreptul să primească fără întârziere o justă despăgubire.(3) În caz de dezacord între concedent şi concesionar cu privire la suma despăgubirii, aceasta va fi stabilită de către instanţa judecătorească competentă. Acest dezacord nu poate în niciun caz să permită concesionarului să nu îşi execute obligaţiile contractuale.  +  Articolul 54(1) Raporturile contractuale dintre concedent şi concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii între drepturile care îi sunt acordate concesionarului şi obligaţiile care îi sunt impuse.(2) Concesionarul nu va fi obligat să suporte creşterea sarcinilor legate de execuţia obligaţiilor sale, în cazul în care această creştere rezultă în urma:a) unei măsuri dispuse de o autoritate publică;b) unui caz de forţă majoră sau unui caz fortuit.  +  Articolul 55(1) Concesionarul îşi execută obligaţiile potrivit termenilor şi condiţiilor prevăzute în contractul de concesiune şi în acord cu prevederile legale specifice bunului concesionat.(2) Concedentul are dreptul să verifice în perioada derulării contractului de concesiune modul în care sunt respectate clauzele acestuia de către concesionar.  +  Articolul 56(1) Concesionarul are obligaţia ca în termen de cel mult 90 de zile de la data semnării contractului de concesiune să depună, cu titlu de garanţie, o sumă fixă reprezentând o cotă-parte din suma obligaţiei de plată către concedent, stabilită de acesta şi datorată pentru primul an de exploatare.(2) Din această sumă sunt reţinute, dacă este cazul, penalităţile şi alte sume datorate concedentului de către concesionar, în baza contractului de concesiune.(3) Concesionarul poate constitui drept garanţie şi titluri de credit, asupra cărora se va institui garanţie reală mobiliară, cu acordul concedentului.  +  Articolul 57(1) Încetarea contractului de concesiune poate avea loc în următoarele situaţii:a) la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune;b) în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile în sarcina acestuia, în caz de dezacord fiind competentă instanţa de judecată;c) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concesionar, prin reziliere de către concedent, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului;d) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concedent, prin reziliere de către concesionar, cu plata unei despăgubiri în sarcina concedentului;e) la dispariţia, dintr-o cauză de forţă majoră, a bunului concesionat sau în cazul imposibilităţii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renunţare, fără plata unei despăgubiri.(2) La încetarea contractului de concesiune concesionarul este obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat.  +  Articolul 58(1) Contractul de concesiune va fi încheiat în limba română, în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.(2) În cazul în care concesionarul este de o altă naţionalitate sau cetăţenie decât cea română şi dacă părţile consideră necesar, contractul de concesiune se va putea încheia în patru exemplare, două în limba română şi două într-o altă limbă aleasă de ele.(3) În situaţia prevăzută la alin. (2) fiecare parte va avea câte un exemplar în limba română şi un exemplar în limba străină în care a fost redactat contractul.(4) În caz de litigiu, exemplarele în limba română ale contractului prevalează.  +  Articolul 59(1) Prin excepţie de la prevederile art. 14, bunurile proprietate publică pot fi concesionate prin atribuire directă companiilor naţionale, societăţilor naţionale sau societăţilor comerciale aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea entităţilor prevăzute la art. 5, care au fost înfiinţate prin reorganizarea regiilor autonome şi care au ca obiect principal de activitate gestionarea, întreţinerea, repararea şi dezvoltarea respectivelor bunuri, dar numai până la finalizarea privatizării acestora.(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) nu este necesară întocmirea studiului de oportunitate.(3) Concesionarea prevăzută la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, a consiliilor locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.(4) În măsura în care se constată că exploatarea bunului ce face obiectul concesiunii prevăzute la alin. (1) implică în mod necesar şi executarea unor lucrări şi/sau prestarea unor servicii, concesionarul bunului are obligaţia de a încheia contracte pe care, în funcţie de scopul urmărit şi de activităţile desfăşurate, să le califice conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.(5) Prin excepţie de la prevederile art. 5 şi 8, companiile naţionale, societăţile naţionale sau societăţile comerciale prevăzute la alin. (1) pot subconcesiona bunurile proprietate publică care le-au fost concesionate potrivit alin. (1).(6) Studiul de oportunitate al subconcesionării se aprobă de către persoanele care, potrivit art. 5, au calitatea de concedent în contractul de concesiune.(7) Subconcesionarea prevăzută la alin. (5) se aprobă, pe baza studiului de oportunitate, prin hotărâre a Guvernului, a consiliilor locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.(8) Prin hotărârea de aprobare a concesionării prevăzută la alin. (3) poate fi aprobată şi subconcesionarea prevăzută la alin. (5).(9) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (6)-(8), regimul juridic al subconcesionării prevăzute la alin. (5) este cel instituit de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru concesionare.(10) Redevenţa obţinută prin subconcesionare se face venit la bugetul companiilor naţionale, societăţilor naţionale sau societăţilor comerciale care au subconcesionat bunurile aparţinând proprietăţii publice.(11) Sumele reprezentând redevenţa prevăzută la alin. (10) sunt utilizate numai pentru întreţinerea, repararea, reabilitarea, modernizarea şi/sau dezvoltarea bunurilor proprietate publică care au făcut obiectul concesionării şi nu pot fi recuperate prin amortizare conform prevederilor legale în vigoare.  +  Capitolul V Dosarul concesiuniiDosarul concesiunii  +  Articolul 60Concedentul are obligaţia de a întocmi dosarul concesiunii pentru fiecare contract atribuit.  +  Articolul 61Dosarul concesiunii se păstrează de către concedent atât timp cât contractul de concesiune produce efecte juridice, dar nu mai puţin de 5 ani de la data încheierii contractului respectiv.  +  Articolul 62Dosarul concesiunii trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:a) studiul de oportunitate al concesiunii;b) hotărârea de aprobare a concesiunii şi, după caz, hotărârea de aprobare a subconcesiunii;c) anunţurile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă referitoare la procedura de atribuire a contractului de concesiune şi dovada transmiterii acestora spre publicare;d) documentaţia de atribuire;e) nota justificativă privind alegerea procedurii de atribuire, în cazul în care procedura aplicată a fost alta decât licitaţia deschisă;f) denumirea/numele ofertantului/ofertanţilor a cărui/a căror ofertă/oferte a/au fost declarată/declarate câştigătoare şi motivele care au stat la baza acestei decizii;g) justificarea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire, dacă este cazul;h) contractul de concesiune semnat.  +  Articolul 63(1) Dosarul concesiunii are caracter de document public.(2) Accesul persoanelor la aceste informaţii se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii sunt clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală, potrivit legii.  +  Capitolul VI Dispoziţii privind exercitarea controlului şi soluţionarea litigiilor privind concesionareaDispoziţii privind exercitarea controlului şi soluţionarea litigiilor privind concesionarea  +  Articolul 64Persoana care considera ca un contract a fost calificat drept contract de concesiune de bunuri proprietate publică, cu nerespectarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 337/2006, poate solicita punctul de vedere al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achizitiilor Publice.-----------Art. 64 a fost modificat de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 22 din 11 ianuarie 2007, publicat1 în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 18 ianuarie 2007.  +  Articolul 65Ministerele de resort şi Ministerul Finanţelor Publice, prin structurile cu atribuţii specifice de control, realizează verificarea concesiunilor de bunuri proprietate publică de interes naţional, iar Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti realizează verificarea concesiunilor de bunuri proprietate publică de interes local, urmărind în special respectarea dispoziţiilor referitoare la:a) aplicarea hotărârii de concesionare;b) publicitatea;c) documentaţia de atribuire;d) aplicarea procedurii de atribuire a contractului de concesiune;e) dosarul concesiunii;f) îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către concedent şi concesionar.  +  Articolul 66(1) Soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de concesiune, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.(2) Acţiunea în justiţie se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicţie se află sediul concedentului.(3) Împotriva hotărârii tribunalului se poate declara recurs la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, conform prevederilor legale.  +  Capitolul VII SancţiuniSancţiuni  +  Articolul 67Constituie contravenţii la dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă:a) nerespectarea termenului prevăzut la art. 10 alin. (2);b) atribuirea contractului de concesiune prin aplicarea altor proceduri decât cele prevăzute la art. 14;c) încălcarea prevederilor art. 16;d) încălcarea prevederilor art. 20 alin. (1);e) nerespectarea termenelor prevăzute la art. 21 alin. (3), art. 27 alin. (3), art. 40 şi 42;f) aplicarea procedurii de negociere directă în alte cazuri decât cele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;g) încălcarea prevederilor art. 36 alin. (1);h) încălcarea prevederilor art. 39;i) încălcarea prevederilor art. 41;j) încălcarea prevederilor art. 45;k) încălcarea prevederilor art. 56;l) încălcarea prevederilor art. 59 alin. (11);m) încălcarea prevederilor art. 60 şi 61.  +  Articolul 68(1) Pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 67 se aplică o amendă de la 5.000 lei (RON) la 15.000 lei (RON).(2) Amenzile prevăzute la alin. (1) pot fi aplicate atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice.(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoane împuternicite de structurile cu atribuţii de control.  +  Articolul 69Prevederile art. 67 şi 68 referitoare la contraventii se completeaza cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.-----------Art. 69 a fost modificat de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 22 din 11 ianuarie 2007, publicat1 în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 18 ianuarie 2007.  +  Capitolul VIII Dispoziţii tranzitorii şi finaleDispoziţii tranzitorii şi finale  +  Articolul 70Contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor.  +  Articolul 71Contractele de concesiune a terenurilor de orice natură vor fi înregistrate de către concesionar în registrele de publicitate imobiliară sau în Cartea funciară.  +  Articolul 72În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei vor elabora şi vor propune spre adoptare Guvernului norme metodologice.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul finanţelor publice,
    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
    Bucureşti, 28 iunie 2006.Nr. 54.-------