HOTĂRÂRE nr. 518 din 10 iulie 1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 19 iulie 1995



    Guvernul României hotărăște:  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Prevederile prezentei hotărâri se aplică personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar reprezentând:a) vizite oficiale, tratative (negocieri), consultări, încheieri de convenții, acorduri și alte asemenea înțelegeri;b) participări la târguri și expoziții; prospectarea pieței; acțiuni de cooperare economică și tehnico-științifică; contractări și alte acțiuni care decurg din executarea contractelor de comerț exterior;c) documentare, schimb de experiență;d) cursuri și stagii de practică și specializare sau perfecționare, inclusiv participarea elevilor, studenților și cadrelor didactice însoțitoare la olimpiade și concursuri în domeniul învățământului;e) participări la congrese, conferințe, simpozioane, seminarii, colocvii sau alte reuniuni, care prezintă interes pentru activitatea specifica a unității, precum și la manifestări științifice, culturale, artistice, sportive și altele asemenea;f) primiri de titluri, grade profesionale, distincții sau premii conferite pentru realizări științifice, culturale, artistice sau sportive;g) desfășurarea unei activități științifice, culturale, artistice sau sportive, temporare, fără dobândirea calității de salariat a partenerului extern, precum și pentru ținerea de cursuri în calitate de profesor vizitator;h) control și îndrumare la misiuni diplomatice, oficii consulare și alte asemenea reprezentanțe în străinătate;i) executări de lucrări de construcții, reparații și amenajări la imobilele misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și ale celorlalte forme de reprezentare în străinătate, precum și ducerea și aducerea pe roți a mijloacelor auto aparținând acestor reprezentanțe;j) asigurarea protecției demnitarilor români pe timpul cât aceștia se deplasează în străinătate de către personalul specializat din cadrul Serviciului de Protecție și Pază sau din alte unități din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, dacă în sistemele respective este prevăzută o asemenea activitate; (la 27-07-1998, Lit. j) a art. 1 a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 420 din 24 iulie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 27 iulie 1998. ) k) exerciții, aplicații, ateliere de lucru, controale la unitățile militare participante la misiuni de menținere a păcii, cursuri la școli și academii militare, participare la misiuni specifice urgente, desfășurate la ordinul conducătorului unității; (la 27-07-2015, Lit. k) a art. 1 a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. ) l) crearea și consolidarea democrației, a prosperității, cooperării și stabilității în Europa de Sud-Est, ca etapă preliminară a integrării statelor regiunii în structurile euroatlantice. (la 19-03-2001, Lit. l) a art. 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 313 din 8 martie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 133 din 19 martie 2001. ) m) participarea personalului Ministerului Afacerilor Interne la activități de cooperare judiciară internațională în materie penală, la activități desfășurate pentru prevenirea, descoperirea și cercetarea infracțiunilor sau activităților infracționale, la misiuni comune operative internaționale organizate în scopul combaterii criminalității transfrontaliere, menținerii ordinii și siguranței publice, combaterii migrației ilegale sau în vederea executării unor acțiuni specifice domeniului protecției civile și al situațiilor de urgență, precum și la alte tipuri de activități de cooperare sau asistență polițienească internațională; (la 27-07-2015, Lit. m) a art. 1 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. ) n) transportul valizei diplomatice; (la 27-07-2015, Lit. n) a art. 1 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. ) o) participarea ca observator la acțiuni desfășurate sub egida Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE); (la 27-07-2015, Lit. o) a art. 1 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. ) p) participarea ca expert național detașat. (la 27-07-2015, Lit. p) a art. 1 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. )  +  Articolul 2Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, precum și alte instituții publice, care trimit personal în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, vor lua măsuri pentru:a) stabilirea numărului de persoane și a duratei de deplasare în raport strict cu necesitățile concrete de realizare a misiunii;b) selecționarea și pregătirea personalului ținând seama de specificul activității pentru care are loc deplasarea, precum și organizarea temeinică a acesteia;c) analiza concluziilor și a propunerilor prezentate de către personalul în cauză la întoarcerea din deplasare, pe bază de raport scris, înaintat la conducerea unității trimițătoare și valorificarea optimă a acestora.  +  Articolul 3(1) Deplasarea unor delegați în străinătate, pe bază de invitație primită din partea unor organizații sau a altor parteneri externi, cu suportarea integrală sau parțială de către aceștia a cheltuielilor, poate avea loc numai cu aprobarea prealabilă a unității trimițătoare.(2) Dacă invitația nu se referă la o anumită persoană și există mai mulți candidați care îndeplinesc condițiile necesare, selecția și trimiterea lor în străinătate se vor face pe bază de concurs sau prin numirea de către conducerea unității a unor salariați care pot reprezenta corespunzător interesele acesteia.  +  Articolul 4(1) Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, precum și alte instituții publice pot trimite în străinătate, în cadrul delegațiilor proprii, și salariați ai altor instituții publice, cu aprobarea conducerii unităților de la care provin, precum și alți specialiști cu care s-au încheiat convenții civile de prestări de servicii în condițiile legii, în măsura în care prin convențiile civile respective s-a prevăzut acest lucru; cheltuielile de deplasare aferente, cu excepția drepturilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. B, se suportă de către unitatea trimițătoare.(1^1) Pentru reprezentanții mass-media, în cazul în care aceștia sunt invitați de către primul-ministru, cheltuielile de deplasare aferente, cu excepția drepturilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. B, se suportă din bugetul Secretariatului General al Guvernului. (la 15-05-2002, Alin. (1^1) al art. 4 a fost introdus de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 436 din 30 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 15 mai 2002. ) (2) Pe timpul deplasării în străinătate, în condițiile prezentei hotărâri, primul-ministru, miniștrii de stat și miniștrii pot beneficia, la cererea acestora, de asistență medicală prestată de personal medical român de specialitate, cheltuielile de deplasare aferente personalului medical, cu excepția drepturilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. B, suportându-se de către unitatea trimițătoare. (la 27-07-1998, Art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 420 din 24 iulie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 27 iulie 1998. )  +  Articolul 5(1) Personalului trimis în străinătate în condițiile prezentei hotărâri i se acordă:A. În străinătate, o indemnizație zilnică în valută primită pe perioada delegării și detașării în străinătate, denumită în continuare indemnizație de deplasare, compusă din:a) o sumă zilnică, denumită în continuare diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum și a costului transportului în interiorul localității în care își desfășoară activitatea;b) o sumă zilnică, denumită în continuare indemnizație de cazare, în limita căreia personalul trebuie să își acopere cheltuielile de cazare. Prin cheltuieli de cazare se înțelege, pe lângă tarifele sau chiria plătite, și eventualele taxe obligatorii pe plan local, precum și costul micului dejun, atunci când acesta este inclus în tarif. (la 27-07-2015, Lit. A a alin. (1) al art. 5 a fost modificată de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. ) B. În țară:a) salariul stabilit potrivit reglementărilor în vigoare, pe toată durată deplasării, în cazul personalului care, pe timpul deplasării în străinătate, își menține calitatea de salariat;b) o indemnizație lunară în lei calculată în raport cu salariul de bază și sporul de vechime, corespunzător funcției și gradului profesional, în cazul personalului care se deplasează în interesul unității trimițătoare, pentru a participa la cursuri și stagii de practică și specializare sau perfecționare, cu suportarea parțială sau integrală a cheltuielilor de către diferite organizații sau alți parteneri externi, pe o durată care depășește 90 de zile calendaristice și căruia, pe timpul absenței din țară, i se suspendă contractul de muncă, după cum urmează:– 25% pentru acoperirea cheltuielilor legate de întreținerea locuinței;– 25% pentru fiecare copil sau părinte aflat în întreținere, potrivit legii, în țară, precum și pentru soțul/soția care nu realizează venituri.Sumele acordate potrivit prevederilorlit. B.b) nu pot să depășească 100% din salariul de bază și sporul de vechime, stabilite prin contractul individual de muncă, actualizate potrivit indexărilor aprobate.(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) lit. B.b) se acordă cu condiția semnării, de către persoanele în cauză, a unui act adițional la contractul de muncă, prin care se obligă ca, după întoarcerea în țară, să lucreze o anumită perioadă în cadrul unității trimițătoare, indiferent de durata deplasării în străinătate.(3) Actul adițional la contractul de muncă menționat la alin. (2) se încheie și în cazul personalului care se deplasează în străinătate pentru documentare și schimb de experiență.În cazul nerespectării acestei obligații, persoanele beneficiare vor restitui cheltuielile efectuate de către unitatea trimițătoare.(4) Cadrele militare în activitate care se deplasează în străinătate în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. B.b) sunt eliberate din funcții în temeiul art. 4 lit. a) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și beneficiază pe timpul absenței din țară de indemnizația lunară în lei, calculată în raport cu solda de bază. (la 27-07-1998, Alin. (4) al art. 5 a fost introdus de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 420 din 24 iulie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 27 iulie 1998. )  +  Articolul 5^1(1) Personalul militar și civil din Ministerul Apărării Naționale și din Ministerul de Interne, care participa în străinătate la cursuri, stagii de practică și specializare, perfecționare sau alte activități, inclusiv la cele finanțate de diferite organizații ori de alți parteneri externi, este obligat ca înainte de începerea acestora să semneze un angajament, respectiv un act adițional la contractul individual de muncă. Modelele de angajament și de act adițional se stabilesc prin ordin al ministrului.(2) Prin angajament, respectiv prin act adițional, persoanele prevăzute la alin. (1) se obligă ca după întoarcerea în țară să își desfășoare activitatea în Ministerul Apărării Naționale, respectiv în Ministerul de Interne, o perioadă determinată, stabilită prin ordin al ministrului.(3) În cazul nerespectării obligației prevăzute la alin. (2), precum și în situația exmatriculării sau părăsirii cursului, a stagiului de practică, de specializare, de perfecționare și a altor activități, din motive imputabile lor, al demisiei ori al încetării raportului de muncă pentru comiterea unor infracțiuni sau săvârșirea unor abateri grave, încălcarea în mod repetat a obligațiilor de muncă, inclusiv a normelor de comportare în unitățile militare ori când manifesta dezinteres în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu sau în perfecționarea pregătirii lor militare și de specialitate, persoanele prevăzute la alin. (1) restituie atât cheltuielile efectuate de Ministerul Apărării Naționale, respectiv de Ministerul de Interne, cât și cheltuielile suportate de diferite organizații sau partenerii externi, la solicitarea acestora, pentru transport, hrană, cazare, bursă, precum și alte cheltuieli efectuate în acest scop.(4) Sumele recuperate se vor face venit la bugetul de stat sau vor reîntregi creditele bugetare în condițiile legii, iar cele reprezentând cheltuielile efectuate de organizațiile sau partenerii externi se rambursează acestora.(5) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile personalului militar și civil care desfășoară misiuni în cadrul forțelor de menținere a păcii sub egida O.N.U., N.A.T.O. sau a altor organizații internaționale, precum și personalului încadrat în batalioanele mixte, constituite între Armata României și armatele altor țări. (la 24-06-2002, Art. 5^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 587 din 13 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 24 iunie 2002. )  +  Articolul 6(1) Ministerele și celelalte unități trimițătoare mai suportă în valută și în lei, după caz, pe lângă drepturile prevăzute la art. 5 alin. (1), și următoarele alte cheltuieli:a) costul transportului în trafic internațional, cel între localitățile din țara în care personalul își desfășoară activitatea, precum și pe distanta dus-întors dintre aeroport sau gara și locul de cazare;b) costul transportului documentațiilor, mostrelor și al altor materiale sau obiecte necesare îndeplinirii misiunii;c) cheltuielile medicale pentru vaccinuri și medicamente specifice unor țări sau localități cu clima greu de suportat, pentru spitalizare și intervenții chirurgicale în cazuri de urgență, precum și cheltuielile privind asigurarea medicală, în cazul în care asistența medicală pentru aceste persoane nu este prevăzută de regulamentele europene sau de un acord bilateral în vigoare încheiat de România; (la 23-12-2015, Lit. c) a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 999 din 23 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 958 din 23 decembrie 2015. ) d) cheltuielile în legătura cu decesul în străinătate și transportul în țară al celor decedați;e) comisioanele și taxele bancare, cheltuielile pentru obținerea vizelor de intrare în țările respective, de rezervare a locurilor în mijloacele de transport, taxele de aeroport, comisioanele de rezervare a camerelor de hotel și altele asemenea;f) taxele de înscriere și/sau de participare la congrese, conferințe, simpozioane, seminarii, colocvii sau la alte reuniuni, precum și la manifestări științifice, culturale, artistice, sportive și altele asemenea, în condițiile stabilite de organizatori. (la 27-07-1998, Lit. f) a alin. (1) al art. 6 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 420 din 24 iulie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 27 iulie 1998. ) g) cheltuielile necesare achiziționării materialelor de reprezentare, pentru a fi oferite partenerilor străini, pentru promovarea unitară a simbolurilor naționale și ale armatei, cu ocazia desfășurării unor activități comune cu reprezentanții altor armate, în limita sumei de 500 dolari S.U.A., la valoarea de schimb leu/dolar S.U.A. stabilită de Banca Națională a României, la data aprobării executării misiunii. Condițiile în care pot fi acordate, limitele maxime, în raport cu nivelul de reprezentare, precum și modul de justificare a acestor sume se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale. (la 06-01-2005, Lit. g) a alin. (1) al art. 6 a fost introdusă de art. I din HOTĂRÂREA nr. 2.452 din 28 decembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 6 ianuarie 2005. ) (2) În situația în care partenerii externi rambursează delegaților, parțial sau integral, cheltuielile prevăzute la alin. (1), aceștia au obligația ca la întoarcerea din deplasare să depună în contul unităților trimițătoare sumele primite, dar nu mai mult decât nivelul sumelor avansate sau suportate de către aceste unități.  +  Capitolul IIIndemnizația de deplasare (la 27-07-2015, Titlul cap. II a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. )  +  Secţiunea I ----------Titlul secț. I a fost abrogat de de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015.  +  Articolul 7(1) Indemnizația de deplasare se diferențiază pe două categorii și se acordă pe componentele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. A la nivelurile stabilite pentru fiecare țară în care are loc deplasarea, potrivit anexei.(2) Pentru personalul trimis în străinătate, în misiuni cu caracter temporar care se deplasează pentru durate de timp care nu necesită cazare, inclusiv pe durata întregii nopți, indemnizația de deplasare este formată numai din diurna stabilită conform anexei.(3) Pentru personalul trimis în străinătate în condițiile prezentei hotărâri, în cazul în care cheltuielile pentru cazare se suportă de către partenerii externi, indemnizația de deplasare este formată numai din diurna stabilită conform anexei.(4) Pentru personalul trimis în străinătate în condițiile prezentei hotărâri, în cazul în care cheltuielile pentru masă se suportă de către partenerii externi, indemnizația de deplasare este formată din 50% din diurnă și 100% din indemnizația de cazare, stabilite pentru țara în care are loc deplasarea, potrivit categoriei în care se încadrează.(5) Prevederile alin. (4) se aplică și personalului care pe timpul deplasării în străinătate se internează în spital, pentru cazurile și în condițiile stabilite potrivit prezentei hotărâri.(6) Pentru membrii colectivelor sportive, artistice, științifice și altele asemenea, în situația în care cheltuielile de întreținere și cazare a acestora în străinătate se suportă din sumele plătite organizatorilor reuniunilor sau manifestărilor la care iau parte, la nivelul comunicat de către aceștia, indemnizația de deplasare este formată din 50% din diurna stabilită pentru țara în care are loc deplasarea, potrivit categoriei în care se încadrează.(7) În cazul întreruperii călătoriei, determinată de programul de zbor al avioanelor, drepturile de indemnizație de deplasare ale personalului se acordă, în continuare, la nivelul prevăzut pentru țara de destinație, numai dacă sejurul pe perioada respectivă nu este asigurat de către companiile care efectuează transportul. (la 27-07-2015, Art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. )  +  Articolul 7^1(1) Perioada pentru care se acordă diurna în valută se determină în funcție de mijlocul de transport folosit, avându-se în vedere:a) momentul decolării avionului, la plecarea în străinătate, și momentul aterizării avionului, la sosirea în țară, de și pe aeroporturile care constituie puncte de trecere a frontierei de stat a României;b) momentul trecerii cu trenul sau cu mijloacele auto prin punctele de trecere a frontierei de stat a României, atât la plecarea în străinătate, cât și la înapoierea în țară.(2) Pentru fracțiunile de timp care nu însumează 24 de ore, diurna se acordă astfel: 50% până la 12 ore și 100% pentru perioada care depășește 12 ore.(3) Conducerea ministerelor și celorlalte unități trimițătoare este obligată să ia măsurile necesare ca deplasarea personalului să aibă loc, pe cât posibil, fără întreruperea călătoriei. (la 27-07-2015, Art. 7^1 a fost introdus de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. )  +  Articolul 8Abrogat. (la 27-07-2015, Art. 8 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. )  +  Articolul 8^1Muncitorii români care se deplasează în străinătate pentru executări de lucrări de construcții, reparații și amenajări la imobilele misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și ale celorlalte forme de reprezentare în străinătate au dreptul la o diurnă în valută în cuantum de 75% din diurna de categoria I, prevăzută în anexa. (la 05-08-1996, Art. 8^1 a fost introdus de art. unic din HOTĂRÂREA nr. 606 din 26 iulie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 5 august 1996. )  +  Secţiunea a II-a ----------Titlul secț. a II-a a fost abrogat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015.  +  Articolul 9(1) Indemnizația de cazare se acordă în raport cu categoria de indemnizație de deplasare în care se încadrează personalul, la nivelul prevăzut pentru fiecare țară în care are loc deplasarea, potrivit anexei.(2) Pentru personalul care participă la misiuni cu caracter temporar care impun cazare la anumite hoteluri/locații din motive de securitate sau reprezentare, indemnizația de cazare se acordă la nivelul corespunzător tarifelor practicate de către hotelurile în care au loc manifestările respective, pe baza comunicării primite din partea organizatorilor ori a reprezentanțelor României din țările respective, cu aprobarea de către conducerile unităților trimițătoare. (la 27-07-2015, Art. 9 a fost modificat de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. )  +  Articolul 9^1Abrogat. (la 27-01-2020, Articolul 9^1 din Sectiunea a II-a , Capitolul II a fost abrogat de Litera b), Articolul 7 din HOTĂRÂREA nr. 46 din 20 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 27 ianuarie 2020 )  +  Capitolul III Transportul  +  Articolul 10(1) Personalul trimis în străinătate în condițiile prezentei hotărâri are dreptul să călătorească cu avionul sau cu trenul.De asemenea, personalul poate să călătorească și cu mijloace auto în situația în care cheltuielile totale ce trebuie suportate de către ministere și celelalte unități trimițătoare sunt inferioare tarifelor practicate în cazul călătoriei cu avionul.(2) Personalul poate să călătorească cu avionul, astfel:a) business class, personalul care se încadrează la categoria a II-a de indemnizație de deplasare, cu excepția membrilor Guvernului și a cel mult trei colaboratori ai acestora, care pot să călătorească și cu clasa I; (la 27-07-2015, Lit. a) a alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. ) b) la clasa economică, restul personalului.(3) Transportul delegațiilor conduse de către primul-ministru se poate face și cu avioane care efectuează curse speciale.De asemenea, în cazuri urgente, cu aprobarea primului-ministru, se pot deplasa în străinătate cu avioane care efectuează curse speciale și delegațiile conduse de către miniștrii de stat, miniștri, secretarul general al Guvernului și de șeful Statului Major General al Armatei. (la 27-07-1998, Alin. (3) al art. 10 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 420 din 24 iulie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 27 iulie 1998. ) (4) Cu aprobarea ministrului afacerilor externe, pe anumite rute, curierii diplomatici pot să călătorească cu avionul și la business class.(5) Cu aprobarea conducerii unităților trimițătoare, personalul care se încadrează la categoria I de indemnizație de deplasare poate să călătorească și la business class, în situația în care nu sunt locuri la clasa economică, iar plecarea în delegație nu poate fi amânată. (la 27-07-2015, Alin. (5) al art. 10 a fost modificat de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. ) (6) Personalul poate să călătorească cu trenul, astfel:– miniștrii și personalul încadrat în funcții similare sau superioare, la clasa I cu vagon de dormit, cușetă single;– curierii diplomatici, la clasa I cu vagon de dormit, cabină cu două locuri;– restul personalului, la clasa I cu vagon de dormit, un loc în cușetă de 2-4 locuri.(7) Transportul dus-întors, pe distanta dintre aeroport sau gara și locul de cazare, se face cu mijloacele de transport în comun sau cu taxiul.(8) Pentru îndeplinirea programului stabilit se pot închiria atât mijloace de transport, în vederea deplasării în grup, în interiorul tarii de destinație, cât și diferite mijloace de comunicații, cu acordul prealabil al conducătorului unității trimițătoare, decontarea cheltuielilor aferente urmând să se facă, potrivit legii, pe bază de documente justificative. (la 27-07-1998, Alin. (8) al art. 10 a fost introdus de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 420 din 24 iulie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 27 iulie 1998. )  +  Capitolul IV Alte cheltuieli  +  Articolul 11(1) Valuta necesară pentru acoperirea unor eventuale cheltuieli neprevăzute, precum și a celor pentru convorbiri telefonice, telex, comisioane de schimb, diferențe de tarif la cazare și altele asemenea, necesare îndeplinirii misiunii, se acordă în limita unei sume de până la 50% din indemnizația de deplasare la care are dreptul personalul. (la 27-07-2015, Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. ) (2) De asemenea, cu aprobarea prim-ministrului, secretarul general al Guvernului și miniștrii conducători de delegații oficiale în străinătate pot să beneficieze de o sumă în valută în limita a 1.000 euro, în vederea acoperirii unor cheltuieli de ordin protocolar. Prim-ministrul poate să efectueze astfel de cheltuieli până la 2.000 euro. (la 27-07-2015, Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. ) (3) În cazul personalului care se deplasează cu mijloace auto, inclusiv cu cele proprietate personală, unitățile trimițătoare vor avansa sumele necesare pentru plata carburanților și a lubrifianților, ținând seama de consumul specific al acestora, precum și pentru plata taxelor rutiere, de transbordare sau a altor asemenea cheltuieli, inclusiv asigurarea pentru răspunderea civilă, respectiv cartea verde. De asemenea, unitățile trimițătoare vor avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor de cazare, în condițiile prezentei hotărâri, după parcurgerea unei distanțe zilnice de minimum 500 km. Sumele necesare pentru destinațiile menționate la acest alineat se vor acorda în lei sau în valută, în funcție de țara în care se efectuează cheltuielile respective.  +  Capitolul V Modul de acordare și de justificare a sumelor cheltuite în valută  +  Articolul 12(1) Sumele în valută cuvenite personalului, în condițiile stabilite prin prezenta hotărâre, se acordă sub formă de avans.(1^1) În situații temeinic motivate, sumele prevăzute la alin. (1) se pot acorda și în lei, caz în care personalul are obligația de a achiziționa, anterior plecării în străinătate, valuta de la unitățile specializate care nu percep comision. (la 20-01-2015, Alin. (1^1) al art. 12 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 19 din 14 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2015. ) (2) Justificarea sumelor cheltuite în valută, cu excepția celor reprezentând indemnizația de deplasare, se face pe bază de documente și se aprobă de către conducătorii unităților trimițătoare; în cazul cheltuielilor medicale este necesar și avizul policlinicii de specialitate. (la 27-07-2015, Alin. (2) al art. 12 a fost modificat de pct. 15 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. ) (2^1) În situația prevăzută la alin. (1^1), justificarea sumelor primite sub formă de avans se va face pe bază de procedură internă stabilită de fiecare unitate trimițătoare. (la 20-01-2015, Alin. (2^1) al art. 12 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 19 din 14 ianuarie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2015. ) (2^2) Prin excepție de la alin. (2), pentru misiunile prevăzute la art. 9 alin. (2), sumele cheltuite în valută care depășesc indemnizațiile de cazare stabilite în condițiile prezentei hotărâri se aprobă, în cazuri temeinic justificate, de către conducerile unităților trimițătoare, pe baza documentelor justificative. (la 27-07-2015, Alin. (2^2) al art. 12 a fost introdus de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. ) (3) În situația în care în unele țări, potrivit practicii existente pe plan local, nu se eliberează documente sau acestea sunt reținute de către autorități, sumele cheltuite, cu excepția celor reprezentând indemnizația de deplasare, se justifică pe bază de declarație dată pe propria răspundere. În țările în care România are reprezentanțe, declarația se confirmă de către aceste reprezentanțe, dacă pentru obținerea acestei confirmări nu sunt necesare cheltuieli de deplasare. (la 27-07-2015, Alin. (3) al art. 12 a fost modificat de pct. 17 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. )  +  Articolul 13(1) Sumele în valută folosite în alte scopuri, pierdute, furate sau cheltuite fără respectarea condițiilor în care au fost acordate potrivit prezentei hotărâri, se recuperează în valută de cei vinovați.(2) Eventualele penalități de întârziere se calculează în lei, pe baza cursului de schimb valutar la data depunerii sumei datorate.  +  Articolul 14Recuperarea avansului nejustificat sau a sumelor rămase necheltuite și nedepuse sau depuse peste termenele prevăzute de lege, inclusiv penalităților de întârziere, se face pe bază de dispoziție emisă de către conducătorul unității trimițătoare, la propunerea compartimentului financiar-contabil al unității care a acordat avansul în valută, indiferent de unitatea la care este încadrat în muncă titularul de avans.  +  Capitolul VI Dispoziții finale  +  Articolul 15(1) De drepturile stabilite prin prezenta hotărâre beneficiază și personalul care participa la unele acțiuni organizate de către partenerii externi, dar numai în măsura în care, din documentele primite sau din înțelegerile încheiate, rezultă că partenerii în cauză nu suportă integral cheltuielile de deplasare.(2) În astfel de cazuri, cu aprobarea conducerii ministerelor sau a celorlalte unități trimițătoare, personalul menționat la alin. (1) poate să beneficieze și de:a) indemnizație de delegare pe timpul necesar călătoriei până la localitatea de destinație, respectiv până la data preluării personalului de către organizațiile sau partenerii externi, precum și pe timpul revenirii în țară, în funcție de orarele mijloacelor de transport; (la 27-07-2015, Lit. a) a alin. (2) al art. 15 a fost modificată de pct. 18 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015. ) b) diferența de diurnă în valută, dacă sumele acordate de către organizațiile sau partenerii externi respectivi sunt sub nivelul baremurilor la care are dreptul personalul, potrivit categoriei în care se încadrează.  +  Articolul 16(1) Prevederile prezentei hotărâri se aplică și personalului din regiile autonome și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care se deplasează temporar în străinătate pentru aducerea la îndeplinire a acțiunilor menționate la art. 1.(2) Drepturile și obligațiile personalului român trimis în străinătate de către Președinție, organele autorității legislative, judecătorești și de alte organe ale autorității publice, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, se stabilesc prin reglementări proprii, aprobate potrivit legii.  +  Articolul 17(1) Se recomanda agenților economici, alții decât cei prevăzuți la art. 16 alin. (1), precum și fundațiilor, asociațiilor și altor asemenea, să aplice în mod corespunzător prevederile prezentei hotărâri.(2) În situația în care persoanele juridice prevăzute la alin. (1) acordă drepturi superioare, cheltuielile efectuate cu această destinație, care se au în vedere la calcularea profitului impozabil, nu pot depăși pe cele cuvenite personalului respectiv, în limitele și în condițiile stabilite prin prezenta hotărâre.  +  Articolul 18Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 19În măsura în care prezenta hotărâre nu prevede altfel, dispozițiile sale se completează cu prevederile legale în vigoare referitoare la acordarea, cheltuirea, justificarea, evidenta și controlul sumelor puse la dispoziția personalului care se deplasează în interesul serviciului pe teritoriul României.  +  Articolul 20Prevederile prezentei hotărâri se aplică începând cu data de 1 iulie 1995. Cu aceeași dată se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 647 din 26 noiembrie 1993, republicată, precum și orice alte dispoziții contrare.
    p. PRIM-MINISTRU
    DAN MIRCEA POPESCU,
    ministru de stat,
    ministrul muncii și protecției sociale
    Contrasemnează:
    p. Ministru de stat, ministrul finanțelor,
    Nicolae Constantinescu,
    secretar de stat
    Ministru de stat, ministrul afacerilor externe,
    Teodor Viorel Meleșcanu
    p. Ministru de stat,
    ministrul muncii și protecției sociale,
    Adrian Neacșu,
    secretar de stat
     +  Anexă
    Nr. crt. Țara Valuta Indemnizație de deplasare
    categoria I categoria II
    diurnaindemnizație de cazare diurnaindemnizație de cazare
    0 1 2 3 4 5 6
    1Afganistan USD 120 180 150 360
    2Africa de Sud (Republica) USD 38 110 60 220
    3Albania euro 32 100 51 200
    4Algeria USD 32 150 51 300
    5Anglia (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord) euro 35 150 56 300
    6Angola USD 32 140 51 280
    7Antigua și Barbuda USD 32 100 51 200
    8Antile USD 32 100 51 200
    9Arabia Saudită USD 38 110 60 220
    10Argentina USD 32 110 51 220
    11Armenia USD 38 140 60 280
    12Australia USD 38 160 60 320
    13Austria euro 35 150 56 300
    14Azerbaidjan USD 38 120 60 240
    15Bahamas USD 32 100 51 200
    16Bahrain USD 32 100 51 200
    17Bangladesh USD 32 100 51 200
    18Belarus USD 38 110 60 220
    19Belgia euro 35 150 56 300
    20Benin USD 32 100 51 200
    21Birmania USD 32 100 51 200
    22Bolivia USD 32 120 51 240
    23Botswana USD 32 100 51 200
    24Bosnia și Herzegovina euro 32 100 51 200
    25Brazilia USD 32 120 51 240
    26Bulgaria euro 32 100 51 200
    27Burkina Faso USD 32 100 51 200
    28Burundi USD 32 120 51 240
    29Cambodgia USD 32 100 51 200
    30Camerun USD 32 100 51 200
    31Canada USD 38 150 60 300
    32Capul Verde USD 32 100 51 200
    33Cehia (Republica) euro 35 150 56 300
    34Centrafricană (Republica) USD 32 100 51 200
    35Chile USD 32 120 51 240
    36Chineză (Republica Populară) USD 38 140 60 280
    37Ciad USD 32 100 51 200
    38Cipru euro 35 150 56 300
    39Coasta de Fildeș USD 32 100 51 200
    40Columbia USD 32 100 51 200
    41Congo USD 32 100 51 200
    42Coreea de Sud USD 38 180 60 360
    43Coreea (RPD) euro 30 120 48 240
    44Costa Rica USD 32 110 51 220
    45Croația euro 32 100 51 200
    46Cuba euro 32 120 51 240
    47Danemarca euro 35 150 56 300
    48Djibouti USD 32 100 51 200
    49Dominicană (Republica) USD 32 110 51 220
    50Ecuador USD 32 110 51 220
    51Egipt USD 32 100 51 200
    52Elveția euro 38 150 60 300
    53Emiratele Arabe Unite USD 38 100 60 200
    54Estonia euro 35 150 56 300
    55Etiopia USD 32 110 51 220
    56Fiji USD 38 120 60 240
    57Filipine USD 32 100 51 200
    58Finlanda euro 35 150 56 300
    59Franța euro 35 150 56 300
    60Gabon USD 32 100 51 200
    61Gambia USD 32 100 51 200
    62Georgia USD 38 160 60 320
    63Germania euro 35 150 56 300
    64Ghana USD 32 100 51 200
    65Grecia euro 35 150 56 300
    66Guatemala USD 32 100 51 200
    67Guineea USD 32 100 51 200
    68Guineea-Bissau USD 32 100 51 200
    69Guineea Ecuatorială USD 32 100 51 200
    70Guyana USD 32 100 51 200
    71Haiti USD 32 110 51 220
    72Honduras USD 32 100 51 200
    73Hong Kong USD 53 250 85 500
    74India USD 32 100 51 200
    75Indonezia USD 38 100 60 200
    76Iordania USD 38 100 60 200
    77Irak USD 60 80 96 160
    78Iran USD 38 100 60 200
    79Irlanda euro 35 150 56 300
    80Islanda euro 35 130 56 260
    81Israel USD 38 120 60 240
    82Italia euro 35 150 56 300
    83Jamaica USD 32 110 51 220
    84Japonia USD 53 250 84 500
    85Kazahstan USD 38 100 60 200
    86Kenya USD 32 100 51 200
    87Kârgâzstan USD 38 100 60 200
    88Kuwait USD 38 150 60 300
    89Laos USD 32 100 51 200
    90Lesotho USD 32 100 51 200
    91Letonia euro 35 150 56 300
    92Liban USD 38 100 60 200
    93Liberia USD 32 100 51 200
    94Libia USD 38 130 60 260
    95Lituania euro 35 150 56 300
    96Luxemburg euro 35 150 56 300
    97Macedonia euro 32 100 51 200
    98Madagascar USD 32 100 51 200
    99Malaysia USD 32 110 51 220
    100Mali USD 32 100 51 200
    101Malta euro 35 150 56 300
    102Maroc USD 32 120 51 240
    103Mauritania USD 32 100 51 200
    104Mauritius USD 32 110 51 220
    105Mexic USD 38 110 60 220
    106Moldova USD 38 100 60 200
    107Mongolia USD 38 110 60 220
    108Mozambic USD 32 100 51 200
    109Muntenegru euro 32 100 51 200
    110Myanmar USD 32 100 51 200
    111Namibia USD 32 100 51 200
    112Nepal USD 32 110 51 220
    113Nicaragua USD 32 110 51 220
    114Niger USD 32 110 51 220
    115Nigeria USD 32 160 51 320
    116Norvegia euro 35 150 56 300
    117Noua Zeelandă USD 38 160 60 320
    118Olanda euro 35 150 56 300
    119Oman USD 38 100 60 200
    120Pakistan USD 32 140 51 280
    121Panama USD 32 110 51 220
    122Papua-Noua Guinee USD 32 100 51 200
    123Paraguay USD 32 100 51 200
    124Peru USD 32 110 51 220
    125Polonia euro 35 150 56 300
    126Portugalia euro 35 150 56 300
    127Qatar USD 38 140 60 280
    128Rwanda USD 32 100 51 200
    129Federația Rusă USD 47 140 75 280
    130Salvador USD 32 100 51 200
    131Sao Tome și Principe USD 32 100 51 200
    132San Marino euro 35 150 56 300
    133Senegal USD 32 100 51 200
    134Serbia euro 32 100 51 200
    135Sierra Leone USD 32 100 51 200
    136Singapore USD 38 150 60 300
    137Siria USD 38 100 60 200
    138Slovacia euro 35 150 56 300
    139Slovenia euro 35 150 56 300
    140Somalia USD 32 100 51 200
    141Spania euro 35 150 56 300
    142Sri Lanka USD 38 110 60 220
    143S.U.A. USD 53 210 84 420
    144Sudan USD 32 110 51 220
    145Suedia euro 35 150 56 300
    146Surinam USD 32 110 51 220
    147Tadjikistan USD 38 100 60 200
    148Tanzania USD 32 100 51 200
    149Taiwan USD 38 110 60 220
    150Thailanda USD 38 100 60 200
    151Togo USD 32 100 51 200
    152Tunisia USD 32 100 51 200
    153Turcia USD 38 140 60 280
    154Turkmenistan USD 38 110 60 220
    155Ucraina USD 38 150 60 300
    156Uganda USD 32 100 51 200
    157Ungaria euro 35 150 56 300
    158Uruguay USD 32 100 51 200
    159Uzbekistan USD 38 100 60 200
    160Vatican euro 35 150 56 300
    161Venezuela USD 32 130 51 260
    162Vietnam USD 32 120 51 240
    163Yemen USD 38 110 60 220
    164Zair USD 32 100 51 200
    165Zambia USD 32 100 51 200
    166Zimbabwe USD 32 120 51 240
    Încadrarea personalului în categorii de indemnizație de deplasareÎn categoria a II-a se încadrează: viceprim-miniștrii, miniștrii, miniștrii delegați, secretarii de stat, subsecretarii de stat, personalul încadrat în funcții asimilate acestora prin acte normative, secretarii generali, secretarii generali adjuncți, înalții reprezentanți ai prim-ministrului, precum și prefecții, subprefecții, primarul general și viceprimarul capitalei, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, ambasadorii, șefii reprezentanțelor diplomatice ale României, academicienii și membrii corespondenți ai Academiei Române, șeful Statului Major General, locțiitorii șefului Statului Major General și directorul Statului Major General, șeful Corpului de control și inspecție, șefii departamentelor Ministerului Apărării Naționale și locțiitorii acestora, șeful Statului Major al Forțelor Terestre, șeful Statului Major al Forțelor Navale, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, locțiitorii secretarilor de stat din cadrul unităților care au astfel de funcții.Pentru prim-ministrul diurna se majorează cu 50%.În categoria I se încadrează restul personalului.NOTĂ:Prim-ministru, miniștrii, precum și ceilalți membri ai Guvernului beneficiază de diurnă în cuantum integral, indiferent de condițiile în care are loc deplasarea.----------Anexa a fost înlocuită cu anexa din HOTĂRÂREA nr. 582 din 15 iulie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 27 iulie 2015, conform modificării aduse de pct. 19 al art. I din același act normativ.
    ------