LEGE nr. 303 din 28 iunie 2004 (**republicată**)privind statutul judecătorilor și procurorilor
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 13 septembrie 2005



    **) Republicată în temeiul art. XII al titlului XVII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 303/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004 și a mai fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.168 din 9 decembrie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 11 aprilie 2005. Notă
    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 221 din 23 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 24 decembrie 2008 s-a dispus reorganizarea unor ministere, astfel:Articolul 1Se înființează Ministerul Administrației și Internelor prin reorganizarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.Articolul 3Se înființează Ministerul Apărării Naționale prin reorganizarea Ministerului Apărării.Articolul 8Se înființează Ministerul Finanțelor Publice prin preluarea activității și structurilor specializate pe domeniul finanțelor de la Ministerul Economiei și Finanțelor, care se desființează.Articolul 12Se înființează Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești prin reorganizarea Ministerului Justiției.Articolul 15Se înființează Ministerul Sănătății prin reorganizarea Ministerului Sănătății Publice."
    Conform pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 54 din 9 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 13 martie 2006, care modifică art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134 din 29 septembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 7 octombrie 2005:
    "În cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și în orice alte acte normative care cuprind referiri la Parchetul Național Anticorupție, următoarele denumiri se înlocuiesc astfel:
    a) Parchetul Național Anticorupție cu Direcția Națională Anticorupție;
    b) procurorul general al Parchetului Național Anticorupție cu procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție;
    c) procurorul general adjunct al Parchetului Național Anticorupție cu procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție;
    d) consilierul procurorului general al Parchetului Național Anticorupție cu consilierul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.
    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 23 decembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 919 din 29 decembrie 2009, s-a dispus înființarea Ministerului Justiției prin reorganizarea Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Prin urmare, denumirea ministerului se actualizează potrivit acestui act normativ.
    Conform lit. b) a alin. (1) al art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, în cuprinsul actelor normative în vigoare, denumirea Ministerul Administrației și Internelor se înlocuiește cu denumirea Ministerul Afacerilor Interne.
    Înlocuirea acestor denumiri s-a realizat direct în textul formei consolidate.
    Notă
    Reproducem mai jos prevederile art. IV, V și VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 15 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 16 octombrie 2018:
    Articolul IV
    Prevederile art. I pct. 97 și 98 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu referire la art. 58 alin. (1^1) și (1^2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare la data de 30 iunie 2019, data finalizării exercitării președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România.
    Articolul V
    Prevederile art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu referire la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020.
    Articolul VII
    Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanței de urgență, își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al Direcției Naționale Anticorupție, precum și în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcție în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
     +  Titlul I Dispoziții generale  +  Capitolul I Noțiuni și principii  +  Articolul 1(1) Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor.(2) Cariera judecătorului este separată de cariera procurorului, judecătorii neputând interfera în cariera procurorilor și nici procurorii în cea a judecătorilor. (la 18-10-2018, Articolul 1 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 2(1) Judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili, în condițiile prezentei legi.(2) Judecătorii inamovibili pot fi mutați prin transfer, delegare, detașare sau promovare, numai cu acordul lor, și pot fi suspendați sau eliberați din funcție în condițiile prevăzute de prezenta lege.(3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Judecătorii trebuie să fie imparțiali, având libertate deplină în soluționarea cauzelor deduse judecății, în conformitate cu legea și în mod imparțial, cu respectarea egalității de arme și a drepturilor procesuale ale părților. Judecătorii trebuie să ia decizii fără niciun fel de restricții, influențe, presiuni, amenințări sau intervenții, directe sau indirecte, din partea oricărei autorități, fie chiar autorități judiciare. Hotărârile pronunțate în căile de atac nu intră sub imperiul acestor restricții. Scopul independenței judecătorilor constă inclusiv în a garanta fiecărei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul său în mod echitabil, având la bază doar aplicarea legii. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 2 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) Orice persoana, organizație, autoritate sau instituție este datoare să respecte independenta judecătorilor.  +  Articolul 3(1) Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (1^1) Procurorii sunt independenți în dispunerea soluțiilor, în condițiile prevăzute de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 18-10-2018, Articolul 3 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (1^2) Procurorii numiți de Președintele României se bucură de stabilitate. (la 18-10-2018, Articolul 3 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Procurorii care se bucură de stabilitate pot fi mutați prin transfer, detașare sau promovare, numai cu acordul lor. Ei pot fi delegați, suspendați sau eliberați din funcție în condițiile prevăzute de prezenta lege.  +  Articolul 4(1) Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și să participe la formarea profesională continua.(2) Procurorii și judecătorii trebuie să se asigure, în toate stadiile unui proces, că drepturile și libertățile individuale sunt garantate și că ordinea publică este protejată. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 4 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) Judecătorii și procurorii trebuie atât să fie, cât și să apară ca fiind independenți unii de ceilalți. (la 18-10-2018, Articolul 4 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. (la 18-10-2018, Articolul 4 din Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Capitolul II Incompatibilități și interdicții  +  Articolul 5(1) Funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent și asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, așa cum acestea sunt definite de legislația în vigoare. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 5 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Judecătorii și procurorii sunt obligați să se abțină de la orice activitate legată de actul de justiție în cazuri care presupun existența unui conflict între interesele lor și interesul public de înfăptuire a justiției sau de apărare a intereselor generale ale societății. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 5 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate sunt obligați să dea, anual, o declarație pe propria răspundere în care să menționeze dacă soțul, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercita o funcție sau desfășoară o activitate juridică ori activități de investigare sau cercetare penală, precum și locul de muncă al acestora. Declarațiile se înregistrează și se depun la dosarul profesional.  +  Articolul 6(1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat magistraților și personalul auxiliar de specialitate sunt obligați să facă o declarație autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică.(2) Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifica declarațiile prevăzute la alin. (1). Rezultatele verificărilor se atașează la dosarul profesional.(2^1) Apartenența în calitate de colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, are ca efect eliberarea din funcția deținută. (la 18-10-2018, Articolul 6 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) Dispozițiile Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică se aplica în mod corespunzător.  +  Articolul 7(1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat acestora, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex personalului de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informații.(2) Încălcarea dispozițiilor alin. (1) conduce la eliberarea din funcția deținută, inclusiv cea de judecător sau procuror.(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) completează anual o declarație olografă pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost și nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informații. Declarațiile se depun și se arhivează la compartimentul de resurse umane.(4) Serviciilor de informații le este interzis să racoleze persoanele prevăzute la alin. (1) ca lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori. Încălcarea acestei interdicții este infracțiune împotriva independenței justiției și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani. În cazul în care infracțiunea este comisă de un ofițer cu funcții de conducere sau la instigarea acestuia, limitele pedepsei se majorează cu jumătate. Tentativa se pedepsește. (5) Verificarea veridicității datelor din declarațiile prevăzute la alin. (3) se face individual pentru fiecare declarație de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării, anual, din oficiu, sau ori de câte ori este sesizat de Ministerul Justiției, Secția pentru judecători sau Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul sau procurorul vizat. (6) Rezultatul verificărilor se comunică din oficiu Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorului sau procurorului vizat, precum și, la cerere, oricărei persoane. (7) Actul Consiliului Suprem de Apărare a Țării prevăzut la alin. (5) poate fi contestat în instanță, în termen de 3 luni de la data la care a luat la cunoștință, de către orice persoană care justifică un interes legitim, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile prevăzute la art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile.(8) Răspunsul eronat se pedepsește conform legii.(9) Informațiile care privesc statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară, organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, cooperarea instituțională între instanțe și parchete, pe de o parte, și orice altă autoritate publică, pe de altă parte, precum și actele administrative extrajudiciare emise sau încheiate de către sau între autoritățile publice care privesc sau afectează desfășurarea procedurilor judiciare, prin derogare de la prevederile art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, constituie informații de interes public, la care accesul liber este garantat.(10) Dispozițiile art. 8-12, art. 33 și art. 76 din prezenta lege se aplică, în mod corespunzător, și magistraților-asistenți. (la 18-10-2018, Articolul 7 din Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 8(1) Judecătorilor și procurorilor le este interzis:a) să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse;b) să desfășoare activități de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de alta natura;c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăți, instituții de credit sau financiare, societăți de asigurare/reasigurare, societăți naționale sau regii autonome; (la 18-10-2018, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 8 , Capitolul II , Titlul I a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.(1^1) În cazul dobândirii, prin moștenire, a calității de asociați sau acționari la societăți, instituții de credit sau financiare, societăți de asigurare/reasigurare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome, magistrații sunt obligați să ia măsurile necesare, astfel încât această calitate să înceteze în termen de maximum un an de la data dobândirii ei efective. (la 18-10-2018, Articolul 8 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. c), judecătorii și procurorii pot fi acționari sau asociați ca urmare a legii privind privatizarea în masa.  +  Articolul 9(1) Judecătorii și procurorii nu pot să facă parte din partide sau formațiuni politice și nici să desfășoare sau să participe la activități cu caracter politic.(2) Judecătorii și procurorii sunt obligați ca în exercitarea atribuțiilor să se abțină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice.(3) Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, în exercitarea atribuțiilor, să se abțină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului - legislativă și executivă. (la 18-10-2018, Articolul 9 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 10(1) Judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.(2) Judecătorii și procurorii nu pot să dea consultații scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanțe sau parchete decât acelea în cadrul cărora își exercita funcția și nu pot îndeplini orice alta activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat.(3) Judecătorilor și procurorilor le este permis să pledeze, în condițiile prevăzute de lege, numai în cauzele lor personale, ale ascendenților și descendenților, ale soților, precum și ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Chiar și în asemenea situații însă judecătorilor și procurorilor nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influența soluția instanței de judecata sau a parchetului și trebuie să evite a se crea aparența că ar putea influența în orice fel soluția.  +  Articolul 11(1) Judecătorii și procurorii pot participa la elaborarea de publicații, pot elabora articole, studii de specialitate, lucrări literare ori științifice și pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepția celor cu caracter politic.(2) Judecătorii și procurorii pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau internaționale.(3) Judecătorii și procurorii pot fi membri ai societăților științifice sau academice, precum și ai oricăror persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.  +  Titlul II Cariera judecătorilor și procurorilor  +  Capitolul I Admiterea în magistratură și formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor  +  Articolul 12Admiterea în magistratură a judecătorilor și procurorilor se face prin concurs, pe baza competenței profesionale, a aptitudinilor și a bunei reputații.  +  Articolul 13Admiterea în magistratură și formarea profesională inițială în vederea ocupării funcției de judecător și procuror se realizează prin Institutul Național al Magistraturii.  +  Articolul 14(1) Admiterea la Institutul Național al Magistraturii se face cu respectarea principiilor transparenței și egalității, exclusiv pe baza de concurs.(2) Poate fi admisă la Institutul Național al Magistraturii persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:a) are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;b) este licențiată în drept;c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal și se bucură de o bună reputație;d) cunoaște limba română;e) este aptă, din punct de vedere medical și psihologic, pentru exercitarea funcției. (la 18-10-2018, Litera e) din Alineatul (2) , Articolul 14 , Capitolul I , Titlul II a fost modificată de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (la 07-06-2012, Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 6 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 383 din 7 iunie 2012. )  +  Articolul 15(1) Concursul de admitere se organizează anual la data și locul stabilite de Institutul Național al Magistraturii, cu aprobarea Consiliului Superior al Magistraturii. Data, locul, modul de desfășurare a concursului de admitere și numărul de locuri scoase la concurs se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cea a Institutului Național al Magistraturii, cu cel puțin 6 luni înainte de data stabilită pentru concurs. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 15 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile corespunzătoare, stabilește, în fiecare an, numărul de cursanți, separat, pentru judecători și procurori, în funcție de posturile de judecători și procurori vacante, precum și de cele care vor fi înființate. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 15 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) După publicarea datelor prevăzute la alin. (1), se verifică îndeplinirea condiției bunei reputații și a condiției de a fi apt din punct de vedere psihologic și medical pentru exercitarea funcției, pentru persoanele care își exprimă intenția de a participa la concurs. În vederea evaluării psihologice, persoana interesată plătește o taxă al cărei cuantum se stabilește prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. Condiția de a fi apt din punct de vedere medical se dovedește prin certificat medical eliberat de un medic specializat în medicina muncii, la cererea fiecărui candidat. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 15 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) Calificativul «admis» obținut la evaluarea psihologică este valabil și la concursurile de admitere la Institutul Național al Magistraturii sau de admitere în magistratură organizate ulterior, dacă de la data evaluării psihologice și până la data publicării anunțului de organizare a concursului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, nu au trecut mai mult de 2 ani. (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 15 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (5) Persoanele care îndeplinesc condiția bunei reputații și sunt apte din punct de vedere psihologic și medical pentru exercitarea funcției se pot înscrie la concursul prevăzut la alin. (1). Pentru înscrierea la concurs, candidatul plătește o taxă al cărei cuantum se stabilește prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, în funcție de cheltuielile necesare pentru organizarea concursului. (la 18-10-2018, Alineatul (5) din Articolul 15 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (6) Procedura de organizare și desfășurare a concursului prevăzut la alin. (1), inclusiv comisiile de concurs și constituirea acestora, probele de concurs și modalitatea de stabilire și contestare a rezultatelor se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 106 lit. a). (la 18-10-2018, Alineatul (6) din Articolul 15 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (7) Rezultatele concursului se afișează la sediul Institutului Național al Magistraturii și se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cea a Institutului Național al Magistraturii. (la 18-10-2018, Alineatul (7) din Articolul 15 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (8) Abrogat. (la 18-10-2018, Alineatul (8) din Articolul 15 , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 15^1Admiterea pe posturile de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și al instituțiilor coordonate sau subordonate, Ministerului Public, precum și al Ministerului Justiției și al instituțiilor coordonate sau subordonate se face prin concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii. Posturile respective se evidențiază separat. (la 18-10-2018, Capitolul I din Titlul II a fost completat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 16(1) Cursanții Institutului Național al Magistraturii au calitatea de auditori de justiție.(2) Formarea profesională inițială în cadrul Institutului Național al Magistraturii consta în pregătirea teoretică și practică a auditorilor de justiție pentru a deveni judecători sau procurori.(3) Durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiție este de 4 ani. După primul an de cursuri, auditorii vor urma stagii de pregătire practică pentru perioade de câte șase luni la: instanțe, parchete, penitenciare și cabinete de avocatură. În ultimul an de stagiu, cursanții vor efectua stagii de practică și la alte instituții cu relevanță pentru pregătirea profesională. Instituțiile la care se vor efectua stagiile de practică și durata acestora sunt stabilite de Plenul Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii, pentru fiecare ciclu de învățământ. Stagiile vor fi organizate pe baza unor protocoale de colaborare între Institutul Național al Magistraturii și instituțiile cu relevanță pentru pregătirea profesională. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 16 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) În perioada stagiilor de pregătire practică, auditorii de justiție asistă la toate activitățile specifice instituțiilor și profesiilor, în condițiile stabilite prin Regulamentul de organizare, desfășurare și evaluare a stagiilor de practică prevăzut la alin. (5). (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 16 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4^1) La finalul fiecărui stagiu, îndrumătorii de practică, stabiliți prin Regulamentul de organizare, desfășurare și evaluare a stagiilor de practică, vor realiza o evaluare a capacității fiecărui auditor de a exercita funcția de judecător sau procuror. (la 18-10-2018, Articolul 16 din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (5) Regulamentul de organizare, desfășurare și evaluare a stagiilor de practică și Programul de formare profesională a auditorilor de justiție sunt aprobate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii. (la 18-10-2018, Alineatul (5) din Articolul 16 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 17(1) Auditorii de justiție beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizații lunare corespunzătoare funcției de judecător stagiar și procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori.(2) Bursa auditorilor de justiție prevăzută la alin. (1) are natura și regimul juridic al unui drept salarial și se stabilește pe baza indemnizației brute prevăzute de lege pentru judecătorii și procurorii stagiari, la care se vor calcula reținerile pentru obținerea indemnizației nete, urmând a se vira obligația angajatorului și a asiguraților la asigurările sociale de stat, precum și obligația angajatorului și a asiguraților privind contribuția la asigurările sociale de sănătate. Auditorii de justiție beneficiază de indemnizație și în perioada vacanțelor.(3) Indemnizațiile auditorilor de justiție se plătesc din fondul prevăzut în bugetul anual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii.(3^1) Auditorii de justiție beneficiază de decontarea materialelor didactice, în condițiile și în limita unui plafon lunar stabilite de Regulamentul Institutului Național al Magistraturii. Auditorii de justiție beneficiază în mod gratuit de cazare în spațiile de cazare ale Institutului Național al Magistraturii, în limita locurilor disponibile, în condițiile stabilite prin Regulamentul Institutului Național al Magistraturii. Cheltuielile de întreținere se suportă de Institut. (la 18-10-2018, Articolul 17 din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3^2) În cazul epuizării locurilor disponibile în spațiile de cazare ale Institutului Național al Magistraturii, precum și în situațiile în care auditorii de justiție își desfășoară activitatea de formare în afara municipiului București, aceștia au dreptul la decontarea chiriei într-un plafon de până la 50% din suma care s-ar cuveni, cu acest titlu, magistraților, în condițiile legii. (la 18-10-2018, Articolul 17 din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3^3) Auditorii de justiție beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate, precum și de plata indemnizației de maternitate, risc maternal și pentru creșterea copilului, pe durata concediilor respective. (la 18-10-2018, Articolul 17 din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) Abrogat. (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 17 , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (5) Perioada în care o persoana a avut calitatea de auditor de justiție, dacă a promovat examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, constituie vechime în funcția de judecător sau procuror.(6) Prevederile alin. (1)-(3) și (5) se aplică și auditorilor de justiție proveniți din alte țări, pe baza înțelegerilor încheiate cu ministerele de justiție din țările respective.  +  Articolul 17^1Dispozițiile legale privind incompatibilitățile și interdicțiile judecătorilor și procurorilor se aplică și auditorilor de justiție. (la 18-10-2018, Capitolul I din Titlul II a fost completat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 17^2Auditorii de justiție au drepturile prevăzute la art. 79 alin. (3) și art. 80, precum și îndatoririle prevăzute la art. 90 și art. 91 alin. (2). (la 18-10-2018, Capitolul I din Titlul II a fost completat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 17^3Cheltuielile de transport al personalului de instruire al Institutului Național al Magistraturii care nu are domiciliul sau reședința în municipiul București, care participă la activitățile de formare profesională inițială organizate de Institutul Național al Magistraturii, se suportă din bugetul acestei instituții. (la 18-10-2018, Capitolul I din Titlul II a fost completat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 18(1) Abaterile disciplinare ale auditorilor de justiție de la îndatoririle ce le revin potrivit legii sau Regulamentului Institutului Național al Magistraturii se sancționează disciplinar.(2) Constituie abateri disciplinare: a) atitudinile care aduc atingere bunelor moravuri sau ordinii publice, atitudinile ireverențioase față de colegi, personalul de instruire și de conducere al Institutului Național al Magistraturii, precum și față de persoanele cu care intră în contact în perioada efectuării stagiului; b) absențele nemotivate de la activitățile obligatorii stabilite prin programul de formare, dacă acestea depășesc 8 ore într-o lună;c) faptele prevăzute la art. 99 lit. a), b), d), j), l), n) și q), dispoziții care se aplică în mod corespunzător. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 18 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) Sancțiunile disciplinare aplicabile auditorilor de justiție sunt:a) avertismentul;b) diminuarea bursei cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni;c) diminuarea bursei proporțional cu numărul absențelor nemotivate, dacă acestea depășesc 8 ore într-o lună;d) exmatricularea din Institutul Național al Magistraturii.(4) Abrogat. (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 18 , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (5) Sancțiunile prevăzute la alin. (3) se aplică de Consiliul științific al Institutului Național al Magistraturii, după efectuarea cercetării disciplinare. Răspunderea disciplinară se prescrie în termen de un an de la săvârșirea faptei. (la 18-10-2018, Alineatul (5) din Articolul 18 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (6) Hotărârile consiliului științific prevăzute la alin. (5) pot fi atacate la instanța de contencios administrativ și fiscal competenta.(7) În cazul exmatriculării din Institutul Național al Magistraturii, cel sancționat este obligat să restituie indemnizația și cheltuielile de școlarizare.(8) Procedura de cercetare disciplinară și de aplicare a sancțiunilor disciplinare se stabilește prin Regulamentul Institutului Național al Magistraturii. (la 18-10-2018, Alineatul (8) din Articolul 18 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (9) Cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva auditorului de justiție s-a dispus trimiterea în judecată pentru aceeași faptă. (la 18-10-2018, Articolul 18 din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (10) Organul de urmărire penală este obligat să comunice, de îndată, Institutului Național al Magistraturii actul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a auditorului de justiție. (la 18-10-2018, Articolul 18 din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (11) Suspendarea cercetării disciplinare se dispune de către directorul Institutului Național al Magistraturii și operează până când soluția pronunțată în cauza care a motivat suspendarea a devenit definitivă. Hotărârea definitivă este comunicată de îndată Institutului Național al Magistraturii. Pe durata suspendării cercetării disciplinare, cursul prescripției răspunderii disciplinare este suspendat. (la 18-10-2018, Articolul 18 din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 18^1(1) Pe durata cursurilor în cadrul Institutului Național al Magistraturii, auditorii de justiție trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) și e).(2) Neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) se constată de către Consiliul științific al Institutului Național al Magistraturii și atrage exmatricularea, precum și obligarea la restituirea bursei și a cheltuielilor de formare profesională, în acele situații imputabile auditorilor. Consiliul științific este sesizat de directorul Institutului Național al Magistraturii din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane interesate.(3) Procedura de verificare a îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin Regulamentul Institutului Național al Magistraturii.(4) Dispozițiile art. 18 alin. (6) se aplică în mod corespunzător.(5) Prin excepție de la dispozițiile alin. (2), condamnarea definitivă a auditorilor pentru o infracțiune din culpă ori amânarea aplicării pedepsei pentru același tip de infracțiune, precum și renunțarea la urmărirea penală sau renunțarea la aplicarea pedepsei printr-o hotărâre definitivă nu conduc la exmatriculare, dacă se apreciază de către Consiliul științific că infracțiunea săvârșită nu aduce atingere demnității calității de auditor de justiție sau imaginii Institutului. (la 18-10-2018, Capitolul I din Titlul II a fost completat de Punctul 27, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 19(1) După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Național al Magistraturii, auditorii de justiție susțin un examen de absolvire prin care se verifică însușirea cunoștințelor, competențelor și abilităților necesare exercitării funcției de judecător, respectiv procuror, precum și un test psihologic.(2) O comisie de examinare teoretică și practică va fi alcătuite din 7 persoane: 3 judecători, 2 procurori, un avocat și un profesor universitar, desemnați de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii, procurorii sau avocații cu cel puțin 12 ani vechime în profesie și dintre cadrele didactice ale facultăților de drept care au obținut gradul universitar de profesor de cel puțin 5 ani. (3) Examenul psihologic se va susține în fața unei comisii alcătuite din 3 psihologi, care vor nota candidatul cu «apt» sau «inapt».(4) Împotriva calificativului «inapt», candidatul poate face contestație în termen de 5 zile de la afișare, ce va fi soluționată de o comisie de 5 psihologi cu o altă componență decât comisia anterioară. Calificativul final «inapt» va avea drept consecință declararea candidatului ca respins la examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii.(5) Auditorii de justiție care nu promovează examenul de absolvire se pot prezenta încă o dată pentru susținerea acestuia, la următoarea sesiune organizată de Institutul Național al Magistraturii. În cazul în care auditorul de justiție nu se prezintă, în mod nejustificat, la examen sau nu promovează examenul în a doua sesiune, el nu poate fi numit ca judecător sau procuror și este obligat să restituie bursa și cheltuielile de școlarizare, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (3) și (4).(6) Componența comisiilor prevăzute de alin. (3) și (4) va fi stabilită de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, după caz.(7) Nota finală de absolvire a Institutului Național al Magistraturii este compusă din media de la examenul de absolvire prevăzut la alin. (1), ce va avea o pondere de 60%, și media rezultată din evaluările realizate pe durata studiilor în cadrul Institutului Național al Magistraturii, ce va avea o pondere de 40%. (la 18-10-2018, Articolul 19 din Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 20(1) Absolvenții Institutului Național al Magistraturii sunt obligați să îndeplinească timp de 10 ani funcția de judecător sau de procuror.(2) În cazul în care un absolvent al Institutului Național al Magistraturii este eliberat din funcție înainte de expirarea perioadei de 10 ani, din inițiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, el este obligat să restituie bursa de auditor de justiție și cheltuielile de școlarizare efectuate cu formarea sa, proporțional cu timpul rămas până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1). (la 18-10-2018, Articolul 20 din Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 29, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Capitolul II Judecătorii stagiari și procurorii stagiari  +  Articolul 21(1) Auditorii de justiție optează pentru locurile de judecători stagiari și procurori stagiari scoase la concurs, iar repartizarea acestora se face pe baza notei finale de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, prevăzută la art. 19 alin. (7). Opțiunile se fac în fața Institutului Național al Magistraturii, care va înainta tabelul cu propunerile de repartizare, făcute în acest mod, secțiilor corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea numirii în funcție.(2) Judecătorii stagiari și procurorii stagiari sunt repartizați și numiți în funcție de către secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, pe baza opțiunilor exprimate conform alin. (1).(3) În circumscripțiile instanțelor și parchetelor unde o minoritate națională are o pondere de cel puțin 50% din numărul locuitorilor, la medii egale, au prioritate candidații cunoscători ai limbii acelei minorități.(4) Candidatului care nu și-a exercitat dreptul de alegere a postului în termenul prevăzut la alin. (2) i se propune, din oficiu, un post de către Consiliul Superior al Magistraturii. Refuzul de a accepta propunerea este considerat demisie.(5) La medii egale are prioritate la alegerea postului, în următoarea ordine, candidatul care are domiciliul în raza instanței sau parchetului pentru care a optat ori cel care are o vechime mai mare în magistratură.(6) Repartizarea pe posturi se afișează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, al instanțelor și al parchetelor, se comunică persoanelor interesate și se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.(7) Perioada cuprinsă între promovarea examenului de absolvire și numirea de către Consiliul Superior al Magistraturii în funcția de judecător sau procuror stagiar, precum și perioada în care o persoană a avut calitatea de judecător sau procuror stagiar, dacă a promovat examenul de capacitate prevăzut la art. 28, constituie vechime în funcția de judecător sau procuror.(8) Judecătorii stagiari și procurorii stagiari se bucură de stabilitate. (la 18-10-2018, Articolul 21 din Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 30, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 22(1) Durata stagiului este de 2 ani. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 22 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 31, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) În perioada stagiului, judecătorii și procurorii sunt obligați să continue formarea profesională, sub coordonarea unui judecător sau procuror anume desemnat de președintele judecătoriei sau, după caz, de prim-procurorul parchetului de pe lângă aceasta instanță.(3) Conducerea instanțelor și a parchetelor este obligată să asigure toate condițiile pentru buna desfășurare a stagiului.  +  Articolul 23(1) Judecătorii stagiari judecă:a) acțiunile posesorii, cererile privind înregistrările și rectificările în registrele de stare civilă; b) litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun, în cazul în care valoarea obiectului litigiului nu depășește 10.000 lei;c) plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale, dacă sancțiunea contravențională maximă prevăzută de lege este de 10.000 lei;d) cererile de valoare redusă, prevăzute la art. 1.026-1.033 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare;e) cererile având ca obiect înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității;f) cererile de abținere și de recuzare, precum și cererile de revizuire și contestațiile în anulare în cauzele ce intră în competența lor;g) reabilitarea;h) constatarea intervenției amnistiei ori grațierii;i) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, și legile speciale, pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepția infracțiunilor prevăzute la art. 218 alin. (1) și (2), art. 219 alin. (1), art. 223, art. 226 și 227, precum și art. 239-241 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, cererile de confirmare a soluțiilor de renunțare la urmărirea penală și cererile de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauzele care au ca obiect aceste infracțiuni. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 23 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 32, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (1^1) Judecătorii stagiari asistă și la ședințe de judecată cu alte tipuri de cauze decât cele prevăzute la alin. (1), prin rotație, la completuri ale instanței constituite din judecători definitivi, stabilite de președintele instanței. În cauzele la care asistă, judecătorul stagiar întocmește un raport consultativ asupra cauzei și poate redacta proiectul hotărârii, la solicitarea președintelui completului. (la 18-10-2018, Articolul 23 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 33, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (1^2) Modalitatea de participare la aceste completuri se stabilește prin hotărâre a colegiului de conducere. (la 18-10-2018, Articolul 23 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 33, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Procurorii stagiari au dreptul să pună concluzii în instanță, să efectueze și să semneze acte procesuale și procedurale, sub coordonarea unui procuror definitiv. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 23 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 34, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2^1) Procurorul stagiar emite opinie consultativă care se motivează și rezolvă lucrările date în sarcina sa de prim-procurorul parchetului de pe lângă judecătorie. (la 18-10-2018, Articolul 23 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 35, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2^2) Judecătorii și procurorii stagiari nu au dreptul să dispună măsuri privative sau restrictive de libertate. (la 18-10-2018, Articolul 23 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 35, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) Soluțiile procurorilor stagiari sunt contrasemnate de procurorii care îi coordonează.  +  Articolul 24(1) Judecătorul sau procurorul care răspunde de coordonarea judecătorilor stagiari sau, după caz, a procurorilor stagiari întocmește trimestrial un referat de evaluare individuală privind însușirea cunoștințelor practice specifice activității de judecător sau de procuror.(2) Abrogat. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 24 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 36, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 25(1) După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii și procurorii stagiari sunt obligați să se prezinte la examenul de capacitate. În cazul în care judecătorul stagiar sau procurorul stagiar este respins la examenul de capacitate, el este obligat să se prezinte la sesiunea următoare.(2) Lipsa nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea candidatului la doua sesiuni atrage pierderea calității de judecător stagiar sau de procuror stagiar. În aceasta situație, judecătorul sau procurorul stagiar este obligat să restituie bursa de auditor de justiție și cheltuielile de școlarizare efectuate pentru formarea sa profesională.(3) Persoana care, din motive justificate, nu s-a prezentat la examenul de capacitate poate susține acest examen dacă de la încheierea stagiului până la data fixată pentru examen nu au trecut mai mult de 2 ani. Dispozițiile alin. (2) se aplica în mod corespunzător.(4) După trecerea termenului de 2 ani, persoanele prevăzute la alin. (3) sunt obligate să efectueze din nou stagiul, potrivit legii.  +  Articolul 26(1) Examenul de capacitate constă în susținerea unei probe scrise și a unei probe orale, respectiv evaluarea mapei de stagiu, fiecare având ponderi egale în media finală.(2) Examenul de capacitate va urmări însușirea competențelor și aptitudinilor practice în perioada de stagiu.(3) Examenul de capacitate se organizează la finalul fiecărui stagiu, în baza regulamentelor elaborate de secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii.(4) Examinarea se realizează de către comisiile prevăzute la art. 28.(5) Modalitatea de susținere a examenului, criteriile de apreciere ale acestuia, procedura și criteriile de evaluare ale mapei de stagiu se stabilesc prin regulamente propuse de Institutul Național al Magistraturii și aprobate de Secția pentru judecători, respectiv de Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. (la 18-10-2018, Articolul 26 din Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 37, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 27(1) Data, locul și modul de desfășurare a examenului de capacitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, precum și pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cea a Institutului Național al Magistraturii și se comunică instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, cu cel puțin 90 de zile înainte de data stabilită pentru examenul de capacitate.(2) Cererile de înscriere la examenul de capacitate, însoțite de mapele de stagiu și de celelalte acte necesare potrivit regulamentelor privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari, respectiv al procurorilor stagiari, se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 60 de zile de la publicarea datei examenului. (la 18-10-2018, Articolul 27 din Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 38, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 28(1) Comisia pentru examenul de capacitate al judecătorilor și comisia pentru soluționarea contestațiilor sunt alcătuite din judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție și din judecători de la curțile de apel, numiți prin hotărâre a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.(2) Comisia pentru examenul de capacitate al procurorilor și comisia pentru soluționarea contestațiilor sunt alcătuite din procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și din procurori de la parchetele de pe lângă curțile de apel, numiți prin hotărâre a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.(3) Comisiile de concurs sunt numite prin hotărâre de secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii. (la 18-10-2018, Articolul 28 din Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 39, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 29(1) Rezultatele examenului de capacitate se afișează la sediul Institutului Național al Magistraturii și se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cea a Institutului Național al Magistraturii.(2) Contestațiile cu privire la fiecare din cele două probe se trimit la Institutul Național al Magistraturii, în termen de 72 de ore de la afișarea rezultatelor, de către candidați, curțile de apel sau parchetele de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de 3 zile. Decizia comisiei de soluționare a contestațiilor este definitivă, dispozițiile alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.(3) Contestația la proba orală se soluționează de comisia de contestații prin analizarea înregistrării audiovideo a probei susținute de candidat.(4) După întocmirea tabelului de clasificare a candidaților, fiecare din secțiile Consiliului Superior al Magistraturii validează examenul de capacitate, în prima ședință care urmează afișării rezultatelor.(5) Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii pot invalida, în tot sau în parte, examenul de capacitate, în cazurile în care constată că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege sau de regulament privind organizarea examenului sau că există dovada săvârșirii unor fraude. (la 18-10-2018, Articolul 29 din Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 40, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 30Abrogat. (la 18-10-2018, Articolul 30 din Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 41, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Capitolul III Numirea judecătorilor și procurorilor  +  Articolul 31(1) Judecătorii și procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.(2) Propunerile de numire se fac în cel mult 30 de zile de la data validării examenului de capacitate.(3) Președintele României nu poate refuza numirea în funcție a judecătorilor și procurorilor prevăzuți la alin. (1). (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 31 , Capitolul III , Titlul II a fost modificat de Punctul 42, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) Abrogat. (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 31 , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Punctul 43, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (5) În perioada dintre data validării examenului de capacitate și data intrării în vigoare a actului de numire de către Președintele României, judecătorii și procurorii care au promovat examenul de capacitate primesc salariul corespunzător funcției imediat superioare celei de judecător sau procuror stagiar.  +  Articolul 32(1) Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării Naționale privind îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer activ în cadrul acestui minister.(2) Numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari se fac potrivit unui regulament comun al Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale. (la 01-02-2014, Art. 32 a fost modificat de pct. 3 al art. 71 din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )  +  Articolul 33(1) Pot fi numiți în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (2), foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici, executorii judecătorești cu studii superioare juridice, personalul de probațiune cu studii superioare juridice, ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învățământul juridic superior acreditat, precum și magistrații-asistenți, cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 33 , Capitolul III , Titlul II a fost modificat de Punctul 44, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Concursul prevăzut la alin. (1) se organizează anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii, pentru ocuparea posturilor vacante de la judecătorii și parchetele de pe lângă acestea.(2^1) Dispozițiile art. 15 se aplică în mod corespunzător. (la 18-10-2018, Alineatul (2^1) din Articolul 33 , Capitolul III , Titlul II a fost modificat de Punctul 45, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) În termen de cel mult 30 de zile de la data validării concursului prevăzut la alin. (1), Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României numirea în funcția de judecător sau, după caz, de procuror a candidaților admiși.(4) Dispozițiile art. 30 alin. (6) se aplica în mod corespunzător.(5) Abrogat. (la 24-04-2008, Alin. (5) al art. 33 a fost abrogat de art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 16 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 24 aprilie 2008. ) (6) Abrogat. (la 24-04-2008, Alin. (6) al art. 33 a fost abrogat de art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 16 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 24 aprilie 2008. ) (7) Abrogat. (la 24-04-2008, Alin. (7) al art. 33 a fost abrogat de art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 16 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 24 aprilie 2008. ) (8) Abrogat. (la 24-04-2008, Alin. (8) al art. 33 a fost abrogat de articolul unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 16 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 24 aprilie 2008. ) (9) Abrogat. (la 24-04-2008, Alin. (9) al art. 33 a fost abrogat de articolul unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 16 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 24 aprilie 2008. ) (10) Abrogat. (la 24-04-2008, Alin. (10) al art. 33 a fost abrogat de art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 16 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 24 aprilie 2008. ) (10^1) Abrogat. (la 24-04-2008, Alin. (10^1) al art. 33 a fost abrogat de art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 16 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 24 aprilie 2008. ) (10^2) Abrogat. (la 24-04-2008, Alin. (10^2) al art. 33 a fost abrogat de art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 16 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 24 aprilie 2008. ) (10^3) Abrogat. (la 24-04-2008, Alin. (10^3) al art. 33 a fost abrogat de art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 16 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 24 aprilie 2008. ) (10^4) Abrogat. (la 24-04-2008, Alin. (10^4) al art. 33 a fost abrogat de art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 16 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 24 aprilie 2008. ) (10^5) Abrogat. (la 24-04-2008, Alin. (10^5) al art. 33 a fost abrogat de art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 16 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 24 aprilie 2008. ) (10^6) Abrogat. (la 24-04-2008, Alin. (10^6) al art. 33 a fost abrogat de art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 16 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 24 aprilie 2008. ) (10^7) Abrogat. (la 24-04-2008, Alin. (10^7) al art. 33 a fost abrogat de art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 46 din 16 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 24 aprilie 2008. ) (11) Președintele României nu poate refuza numirea în funcție a judecătorilor și procurorilor prevăzuți la alin. (1). (la 18-10-2018, Alineatul (11) din Articolul 33 , Capitolul III , Titlul II a fost modificat de Punctul 46, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (12) Abrogat. (la 18-10-2018, Alineatul (12) din Articolul 33 , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Punctul 47, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (13) După numirea în funcția de judecător sau procuror, persoanele prevăzute la alin. (1) sunt obligate să urmeze, pe o perioadă de 6 luni, un curs de formare profesională în cadrul Institutului Național al Magistraturii, care va cuprinde în mod obligatoriu elemente de drept comunitar. (la 08-10-2007, Alin. (13) al art. 33 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. ) (14) Persoanele numite în condițiile prezentului articol nu pot fi delegate, detașate, transferate și nu pot promova la alte instanțe sau parchete timp de cel puțin 3 ani de la numirea în funcție. (la 15-04-2008, Alin. (14) al art. 33 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 97 din 14 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 15 aprilie 2008, care modifică pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. ) (15) Judecătorii Curții Constituționale care, la data numirii, aveau funcția de judecător sau de procuror au dreptul, la încetarea mandatului, să revină la postul deținut anterior.  +  Articolul 33^1Persoanele care au ocupat minimum 10 ani funcția de judecător sau procuror și magistrat-asistent, care nu au fost sancționate disciplinar, au avut numai calificativul «foarte bine» la toate evaluările și și-au încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs sau examen, în funcțiile vacante de judecător sau procuror, la instanțe sau parchete de același grad cu cele unde au funcționat sau la instanțe ori parchete de grad inferior. (la 18-10-2018, Capitolul III din Titlul II a fost completat de Punctul 48, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 34(1) Înainte de a începe să-și exercite funcția, judecătorii și procurorii depun următorul jurământ: "Jur să respect Constituția și legile tarii, să apar drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuțiile cu onoare, conștiință și fără părtinire. Așa să-mi ajute Dumnezeu!" Referirea la divinitate din formula jurământului se schimba potrivit credinței religioase a judecătorilor și procurorilor și este facultativă.(2) Refuzul depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcție.(3) Jurământul se depune în ședința solemnă, în fața judecătorilor instanței sau, după caz, a procurorilor parchetului la care a fost numit judecătorul sau procurorul, după citirea actului de numire.(4) Depunerea jurământului se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează de conducătorul instanței sau, după caz, al parchetului și de 2 dintre judecătorii sau procurorii prezenți, precum și de cel care a depus jurământul.(5) Depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau al promovării judecătorului ori procurorului în altă funcție.  +  Capitolul IV Formarea profesională continuă și evaluarea periodică a judecătorilor și procurorilor  +  Articolul 35(1) Formarea profesională continuă a judecătorilor și procurorilor constituie garanția independenței și imparțialității în exercitarea funcției. Formarea inițială și continuă este un drept și o îndatorire pentru judecător.(2) Formarea profesională continuă trebuie să țină seama de dinamica procesului legislativ și constă, în principal, în cunoașterea și aprofundarea legislației interne, a documentelor europene și internaționale la care România este parte, a jurisprudenței instanțelor judecătorești și a Curții Constituționale, a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a dreptului comparat, a normelor deontologice, în abordarea multidisciplinară a instituțiilor cu caracter de noutate, precum și în cunoașterea și aprofundarea unor limbi străine și operarea pe calculator. (la 18-10-2018, Articolul 35 din Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 49, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 36Responsabilitatea pentru formarea profesională continua a judecătorilor și procurorilor revine Institutului Național al Magistraturii, conducătorilor instanțelor sau parchetelor la care aceștia își desfășoară activitatea, precum și fiecărui judecător și procuror, prin pregătire individuală.  +  Articolul 37(1) Judecătorii și procurorii participa, cel puțin o data la 3 ani, la programe de formare profesională continuă organizate de Institutul Național al Magistraturii, de instituții de învățământ superior din țară sau din străinătate ori la alte forme de perfecționare profesională.(2) Judecătorii și procurorii au obligația de a urma în cadrul programelor de formare profesională continuă un curs intensiv pentru învățarea sau aprofundarea unei limbi străine și un curs intensiv pentru inițierea sau aprofundarea cunoștințelor de operare pe calculator organizate de Institutul Național al Magistraturii sau de instanțele judecătorești sau parchete, de instituții de învățământ superior din țara sau din străinătate, precum și de alte instituții de specialitate.(3) Consiliul Superior al Magistraturii aproba anual, la propunerea Institutului Național al Magistraturii, programul de formare profesională continua a judecătorilor și procurorilor.(4) Formarea profesională continua a judecătorilor și procurorilor se realizează ținând seama de necesitatea specializării lor.  +  Articolul 37^1(1) Cheltuielile de cazare și masă ale judecătorilor, procurorilor, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, auditorilor de justiție, personalului de instruire prevăzut la art. 108 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care participă la activitățile de formare profesională continuă organizate de Institutul Național al Magistraturii, se suportă din bugetul acestei instituții.(1^1) Cheltuielile de cazare și masă ale judecătorilor și procurorilor străini, ale cursanților sau ale reprezentanților altor instituții de formare profesională din străinătate, care participă, în cadrul unor programe de cooperare, la activitățile de formare profesională organizate de Institutul Național al Magistraturii, pot fi suportate din bugetul acestei instituții. (la 18-10-2018, Articolul 37^1 din Capitolul IV , Titlul II a fost completat de Punctul 50, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Plafonul maxim al cheltuielilor prevăzute la alin. (1) și (1^1) se stabilește prin decizie a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii. Cazarea participanților în condițiile alin. (1) și (1^1) se poate realiza în structurile de primire turistice în limita plafonului maxim stabilit prin decizie a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, independent de clasificarea acestora. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 37^1 , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 51, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) Cheltuielile de transport ale judecătorilor, procurorilor, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, care participă la activitățile de formare profesională continuă organizate de Institutul Național al Magistraturii, se suportă din bugetul instituțiilor unde îndeplinesc funcția de bază.(4) Cheltuielile de transport ale auditorilor de justiție și ale personalului de instruire al Institutului Național al Magistraturii, care participă la activitățile de formare profesională continuă organizate de Institutul Național al Magistraturii, se suportă din bugetul acestei instituții.(5) Judecătorii, procurorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, auditorii de justiție, precum și personalul de instruire care participă la activitățile de formare organizate de Institutul Național al Magistraturii nu beneficiază de diurnă de delegare de la instituțiile unde îndeplinesc funcția de bază.(6) Cheltuielile de transport al membrilor Consiliului științific al Institutului Național al Magistraturii care nu au domiciliul în municipiul București se suportă din bugetul Institutului Național al Magistraturii. (la 30-04-2009, Alin. (6) al art. 37^1 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 118 din 24 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009, care completează pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008. ) (la 08-12-2008, Art. 37^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008. )  +  Articolul 38(1) În cadrul fiecărei curți de apel și în cadrul fiecărui parchet de pe lângă curtea de apel se organizează periodic activități de formare profesională continua, constând în consultări, dezbateri, seminarii, sesiuni sau mese rotunde, cu participarea Institutului Național al Magistraturii. Tematica acestora se aproba de Consiliul Superior al Magistraturii.(1^1) Cheltuielile aferente organizării activităților prevăzute la alin. (1), inclusiv cele privind cazarea, masa și transportul personalului de instruire și al participanților, se suportă din bugetul curții de apel sau, după caz, al parchetului de pe lângă curtea de apel. În cazul personalului de instruire al Institutului Național al Magistraturii care participă, la propunerea Institutului, în această calitate, conform programului anual de formare profesională continuă al judecătorilor și procurorilor aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, la activitățile prevăzute la alin. (1), cheltuielile privind cazarea, masa și transportul acestuia se suportă din bugetul Institutului Național al Magistraturii. (la 18-10-2018, Alineatul (1^1) din Articolul 38 , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 52, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (1^2) Plafonul maxim al cheltuielilor prevăzute la alin. (1^1) se stabilește prin ordin al ministrului justiției, respectiv al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În cazul personalului de instruire al Institutului Național al Magistraturii care participă, la propunerea Institutului, în această calitate, conform programului anual de formare profesională continuă al judecătorilor și procurorilor aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, la activitățile prevăzute la alin. (1), plafonul maxim al cheltuielilor se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. 37^1 alin. (2). (la 18-10-2018, Alineatul (1^2) din Articolul 38 , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 52, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (1^3) Cheltuielile cu salarizarea personalului de instruire care participă la activitățile prevăzute la alin. (1) se suportă din bugetul curții de apel sau, după caz, al parchetului de pe lângă curtea de apel. Dispozițiile art. 108 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. În cazul personalului de instruire angajat la plata cu ora al Institutului Național al Magistraturii care participă, la propunerea Institutului, în această calitate, conform programului anual de formare profesională continuă al judecătorilor și procurorilor aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, la activitățile prevăzute la alin. (1), cheltuielile cu salarizarea personalului de instruire se suportă din bugetul Institutului Național al Magistraturii. (la 18-10-2018, Alineatul (1^3) din Articolul 38 , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 52, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (1^4) Judecătorii, procurorii, precum și personalul de instruire care participă la activitățile prevăzute la alin. (1) nu beneficiază de diurnă de delegare de la instituțiile unde îndeplinesc funcția de bază. (la 08-12-2008, Alin. (1^4) al art. 38 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008. ) (2) Președintele curții de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel desemnează judecătorii, respectiv procurorii, care răspund de organizarea activității de formare profesională continua a judecătorilor și procurorilor de la curtea de apel și instanțele din circumscripția acesteia, respectiv de la parchetul de pe lângă curtea de apel și parchetele subordonate.  +  Articolul 39(1) Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competență profesională și de performanță, judecătorii și procurorii sunt supuși unei evaluări periodice privind calitatea activității, eficiența, integritatea și obligația de formare profesională continuă, iar în cazul judecătorilor și procurorilor numiți în funcții de conducere, și modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale.(2) În raport cu vechimea în funcția de judecător, respectiv de procuror, evaluarea se realizează după cum urmează:a) o dată la 2 ani, pentru judecătorii și procurorii cu o vechime între un an și 5 ani;b) o dată la 3 ani, pentru judecătorii și procurorii cu o vechime între 5 și 10 ani;c) o dată la 4 ani, pentru judecătorii și procurorii cu o vechime între 10 și 15 ani;d) o dată la 5 ani, pentru judecătorii și procurorii cu o vechime mai mare de 15 ani.(3) Evaluarea prevăzută la alin. (1) se face de comisii constituite separat pentru judecători și procurori, formate din președintele instanței, respectiv conducătorul parchetului din care face parte persoana evaluată, precum și 2 sau mai mulți judecători sau procurori de la instanța sau parchetul ierarhic superior, desemnați de colegiul de conducere al acestei instanțe sau parchet, cu aceeași specializare cu judecătorul sau procurorul evaluat. Evaluarea președintelui instanței și a vicepreședintelui se face de o comisie formată din președintele instanței superioare, președintele secției corespunzătoare specializării judecătorului evaluat, precum și un judecător de la instanța superioară, desemnat de colegiul de conducere. Evaluarea conducătorului parchetului, a adjunctului acestuia și a procurorului șef de secție se realizează de o comisie de la parchetul ierarhic superior, din care face parte conducătorul acestuia, un procuror cu funcție de conducere corespunzătoare specializării procurorului evaluat și un alt procuror desemnat de colegiul de conducere. Evaluarea președinților, vicepreședinților și a președinților de secție de la curțile de apel sau de la Curtea Militară de Apel se face de o comisie compusă din judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnați de colegiul de conducere al acestei instanțe, iar evaluarea procurorilor generali, a procurorilor generali adjuncți și a șefilor de secție de la parchetele de pe lângă curțile de apel sau de la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel se face de o comisie compusă din procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnați de colegiul de conducere al acestui parchet. Evaluarea președintelui și vicepreședinților Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de o comisie compusă din judecători, membri aleși ai Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu grad cel puțin de curte de apel, desemnați de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Evaluarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a procurorilor șefi ai direcțiilor specializate se face de o comisie compusă din procurori, membri aleși ai Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu grad cel puțin de tribunal, desemnați de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.(4) Din comisiile de evaluare a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv a celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Direcției Naționale Anticorupție, fac parte procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori prim-adjunctul sau adjunctul acestuia, procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție sau adjuncții acestora, procurorii șefi de secție, precum și procurori desemnați, după caz, de colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de colegiul de conducere al Direcției Naționale Anticorupție sau de colegiul de conducere al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.(5) Pentru judecătorii și tribunale și, respectiv, pentru parchetele de pe lângă acestea, comisiile prevăzute la alin. (4) se constituie prin hotărâre a colegiului de conducere al curții de apel sau al parchetului de pe lângă aceasta. Pentru curțile de apel și pentru parchetele de pe lângă acestea, comisiile de evaluare se constituie prin hotărâre a colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, comisia de evaluare se constituie prin hotărâre a Secției pentru judecători din 3 judecători, desemnați dintre membrii aleși ai Secției pentru judecători, cu grad cel puțin de curte de apel. Pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, comisia de evaluare se constituie prin hotărâre a Secției pentru procurori din 3 procurori, desemnați dintre membrii aleși ai Secției pentru procurori, cu grad cel puțin de tribunal.(6) Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor se aprobă prin hotărâre de fiecare din secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii. (la 18-10-2018, Articolul 39 din Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 53, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 40(1) Prin raportul de evaluare a activității profesionale a judecătorului sau procurorului, întocmit de comisiile prevăzute la art. 39 alin. (3), (4) sau (5), se poate acorda unul dintre calificativele: «foarte bine», «bine», «satisfăcător» sau «nesatisfăcător». (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 40 , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 54, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Judecătorii sau procurorii nemulțumiți de calificativul acordat pot face contestație la secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicare.(3) În soluționarea contestației, secțiile Consiliului Superior al Magistraturii pot cere conducătorului instanței sau parchetului ori comisiilor sau persoanelor prevăzute la art. 39 alin. (4) și (5) orice informații pe care le consideră necesare, iar citarea judecătorului sau procurorului pentru a fi audiat este obligatorie. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 40 , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 54, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) Hotărârile secțiilor pot fi atacate cu recurs, la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, în termen de 15 zile de la comunicare, fără parcurgerea procedurii prealabile. Hotărârea curții de apel este definitivă. (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 40 , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 54, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 41(1) Judecătorii și procurorii care primesc calificativul "nesatisfăcător" sunt obligați să urmeze pentru o perioada cuprinsă între 3 și 6 luni cursuri speciale organizate de Institutul Național al Magistraturii.(2) Judecătorii și procurorii care primesc calificativul "satisfăcător" în urma a doua evaluări consecutive sunt obligați să urmeze pentru o perioada cuprinsă între 3 și 6 luni cursuri speciale organizate de Institutul Național al Magistraturii.(3) Cursurile prevăzute la alin. (1) și (2) se încheie prin susținerea unui examen, organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 41 , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 55, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) Judecătorul sau procurorul care primește în urma a doua evaluări consecutive calificativul "nesatisfăcător" sau care nu a promovat examenul prevăzut la alin. (3) este eliberat din funcție pentru incapacitate profesională de către Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.  +  Articolul 42(1) Evoluția carierei de judecător sau procuror se consemnează în fișa din dosarul profesional, care se întocmește și se păstrează de Consiliul Superior al Magistraturii.(2) Datele conținute în dosarul profesional sunt confidențiale, în condițiile prevăzute de lege.(3) Judecătorii și procurorii au acces la propriul dosar profesional și pot obține copii ale actelor existente în dosar.  +  Capitolul IV^1 Evaluarea psihologică periodică (la 18-10-2018, Titlul II a fost completat de Punctul 56, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 42^1(1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor sunt supuși la fiecare 5 ani unei evaluări psihologice.(2) Dacă în urma evaluării psihologice judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor primește calificativul «inapt», acesta este obligat să urmeze un program de consiliere psihologică cu o durată de cel mult 6 luni, urmând ca judecătorul sau procurorul să fie supus unei noi evaluări. (3) Procedura de evaluare/reevaluare psihologică, inclusiv modalitatea de constituire a comisiilor de evaluare psihologică, plata membrilor acestora și desfășurarea programului de consiliere psihologică se stabilesc prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. (la 18-10-2018, Capitolul IV^1, Titlul II a fost completat de Punctul 56, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Capitolul V Promovarea judecătorilor și procurorilor și numirea în funcțiile de conducere  +  Secţiunea 1 Promovarea la tribunale, curți de apel și la parchete  +  Articolul 43Concursul pentru promovarea judecătorilor și procurorilor se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de secțiile corespunzătoare din Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii. (la 18-10-2018, Articolul 43 din Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 57, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 44(1) Pot participa la concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare judecătorii și procurorii care au avut calificativul «foarte bine» la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani, au funcționat efectiv timp de cel puțin 3 ani la instanța sau parchetul ierarhic inferior celui la care doresc să promoveze și îndeplinesc următoarele condiții minime de vechime:a) 7 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat și procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat;b) 10 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de curte de apel și procuror la parchetul de pe lângă aceasta;c) 10 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (la 18-10-2018, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 44 , Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 15 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 16 octombrie 2018 ) (2) La calcularea condiției minime de vechime pentru a participa la concursul de promovare nu se ia în considerare perioada în care judecătorul sau procurorul a avut calitatea de auditor de justiție.(3) Vechimile prevăzute la alin. (1) și (2) trebuie să fie îndeplinite până la data înscrierii la concursul de promovare.(3^1) Pentru a fi promovați în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, cel puțin 10 ani vechime în funcția de procuror sau judecător, cel puțin gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel și să fi fost declarați admiși în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop. (la 18-10-2018, Articolul 44 din Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 15 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 16 octombrie 2018 ) (4) Consiliul Superior al Magistraturii verifică, prin secțiile corespunzătoare, îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1)-(3^1). (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 44 , Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 15 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 16 octombrie 2018 ) (la 18-10-2018, Articolul 44 din Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 58, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 45Judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de secțiile corespunzătoare din Consiliul Superior al Magistraturii. (la 18-10-2018, Articolul 45 din Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 59, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 46(1) Concursul de promovare consta în probe scrise, cu caracter teoretic și practic.(2) Probele constau în:a) în funcție de specializare, una dintre următoarele materii: drept civil, drept penal, drept comercial, drept administrativ, drept financiar și fiscal, dreptul muncii, dreptul familiei, drept internațional privat;b) jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și jurisprudența Curții Constituționale;c) jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene;d) procedura civilă sau procedura penală, în funcție de specializarea judecătorului sau procurorului.(3) Procedura de desfășurare a concursului, inclusiv modalitatea de contestare a rezultatelor, este prevăzută în Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor. Anularea sau modificarea în orice mod a baremului de răspuns stabilit pentru oricare dintre subiectele de concurs, după ce acest barem a fost adus la cunoștință candidaților, atrage invalidarea concursului și reluarea acestuia. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 46 , Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 60, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) Dispozițiile art. 21 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 46 , Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 60, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 46^1(1) Promovarea efectivă a judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita locurilor vacante existente la tribunale și curți de apel sau, după caz, la parchete.(2) Data, locul, modul de desfășurare a concursului și posturile vacante pentru care se organizează concurs se comunică tuturor judecătorilor și procurorilor, prin curțile de apel și parchete, și se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, a Institutului Național al Magistraturii și a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu cel puțin 30 de zile înainte de data de la care se pot depune cererile de înscriere la concurs. (la 18-10-2018, Sectiunea 1 din Capitolul V , Titlul II a fost completata de Punctul 61, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 46^2(1) Pot participa la concursul de promovare efectivă la instanțele și parchetele imediat superioare judecătorii și procurorii care au avut calificativul «foarte bine» la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani, au dobândit gradul profesional corespunzător instanței sau parchetului la care solicită promovarea și au funcționat efectiv timp de cel puțin 2 ani la instanța sau parchetul ierarhic inferior, în cazul promovării în funcțiile de judecător de curte de apel, procuror la parchetul de pe lângă aceasta sau de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.(2) Dispozițiile art. 44 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător. (la 18-10-2018, Sectiunea 1 din Capitolul V , Titlul II a fost completata de Punctul 61, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 46^3(1) Concursul de promovare efectivă constă în susținerea unei probe având ca obiect evaluarea activității și conduitei candidaților din ultimii 3 ani.(2) Procedura de organizare și desfășurare a concursului, inclusiv comisiile de concurs și constituirea acestora, aspectele supuse verificării în cadrul probei prevăzute la alin. (1) și modalitatea de stabilire și contestare a rezultatelor se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 46 alin. (3).(3) Dispozițiile art. 21 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. (la 18-10-2018, Sectiunea 1 din Capitolul V , Titlul II a fost completata de Punctul 61, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 47În termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea rezultatelor, Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii dispune, prin hotărâre, promovarea judecătorilor și procurorilor declarați admiși. (la 18-10-2018, Articolul 47 din Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 62, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 47^1(1) Judecătorii și procurorii care au promovat efectiv în funcții de execuție la instanțe sau parchete superioare nu pot fi delegați, detașați sau transferați timp de cel puțin 2 ani de la data promovării. (2) Judecătorii care au promovat efectiv în funcții de execuție la instanțe superioare nu pot fi numiți în funcția de procuror, iar procurorii care au promovat efectiv în funcții de execuție la parchete superioare nu pot fi numiți în funcția de judecător timp de cel puțin 2 ani de la data promovării. (la 18-10-2018, Sectiunea 1 din Capitolul V , Titlul II a fost completata de Punctul 63, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 47^2Promovarea personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, al Ministerului Public, al Ministerului Justiției, precum și al instituțiilor coordonate sau subordonate acestora se face prin examenul de promovare organizat pentru judecători și procurori, în condițiile legii. (la 18-10-2018, Sectiunea 1 din Capitolul V , Titlul II a fost completata de Punctul 63, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Secţiunea a 2-a Numirea în funcțiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și parchetelor corespunzătoare  +  Articolul 48(1) Numirea în funcțiile de președinte și vicepreședinte la judecătorii, tribunale, tribunale specializate și curți de apel se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar, de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 48 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 64, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Pot participa la concurs sau examen judecătorii care au calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute de lege.(3) Judecătorii își depun candidaturile însoțite de orice alte acte considerate relevante, în termen de 20 de zile de la publicarea datei concursului sau examenului, la Institutul Național al Magistraturii.(4) Concursul sau examenul constă în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere și în probe scrise privind managementul, comunicarea, resursele umane, capacitatea candidatului de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea, rezistența la stres și un test psihologic. Contestațiile cu privire la fiecare dintre probele de concurs se trimit Institutului Național al Magistraturii în termen de 3 zile de la publicarea rezultatelor pentru fiecare probă. Anularea sau modificarea în orice mod a baremului de răspuns stabilit pentru oricare dintre subiectele de concurs, după ce acest barem a fost adus la cunoștință candidaților, atrage invalidarea concursului și reluarea acestuia. (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 48 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 64, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (5) Comisia de examinare este numită de Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii, și este formată din 2 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, 2 judecători de la curțile de apel și 3 specialiști în management și organizare instituțională. La constituirea comisiilor vor fi avuți în vedere, în principal, judecătorii care au urmat cursuri de management. (la 18-10-2018, Alineatul (5) din Articolul 48 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 64, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (6) Data, locul, precum și Regulamentul de organizare a concursului sau examenului elaborat de Institutul Național al Magistraturii se aprobă de Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și se afișează pe pagina de internet a Institutului Național al Magistraturii, Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii și la sediile instanțelor judecătorești, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării acestuia. (la 18-10-2018, Alineatul (6) din Articolul 48 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 64, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (6^1) Contestația privind evaluarea se soluționează de comisia de contestații prin analizarea înregistrării audiovideo a probei susținute de candidat. (la 18-10-2018, Articolul 48 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost completat de Punctul 65, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (7) Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii validează rezultatul concursului sau examenului și numește judecătorii în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) în termen de 15 zile de la data afișării rezultatelor finale. Dispozițiile art. 21 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. (la 18-10-2018, Alineatul (7) din Articolul 48 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 66, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (8) Numirea judecătorilor care au obținut rezultatul cel mai bun la concurs sau, după caz, au fost declarați admiși la examen în funcțiile pentru care au candidat se face pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii, o singura data, în condițiile prevăzute la alin. (1).(9) Numirea judecătorilor în celelalte funcții de conducere se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea președintelui instanței. (la 18-10-2018, Alineatul (9) din Articolul 48 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 66, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (9^1) Pot fi numiți în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (9) judecătorii care au calificativul «foarte bine» la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute de lege. (la 18-10-2018, Articolul 48 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost completat de Punctul 67, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (10) Nu pot fi numiți în funcții de conducere judecătorii care au făcut parte din serviciile de informații sau au colaborat cu acestea ori judecătorii care au un interes personal, ce influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege. (la 18-10-2018, Alineatul (10) din Articolul 48 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 68, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (11) Judecătorii care participa la concurs sau examen, precum și cei propuși pentru o funcție de conducere sunt obligați să dea o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 și nici nu au colaborat cu acestea, precum și o declarație de interese care se actualizează anual sau în termen de 15 zile de la apariția unei schimbări sau de la data la care judecătorul a luat cunoștința despre aceasta.(12) Înainte de numirea în funcțiile de conducere, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifica și comunica, în termen de 15 zile de la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, dacă judecătorul a făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau a colaborat cu acestea.(13) Evidența posturilor vacante de conducere de la instanțele judecătorești este publică și disponibilă permanent pe paginile de Internet ale Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Ministerului Justiției, precum și prin afișare la sediile instanțelor judecătorești.(14) Numirea în funcții de conducere potrivit prezentului articol se face în termen de cel mult 6 luni de la data la care acestea devin vacante.  +  Articolul 49(1) Numirea în funcțiile de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori și familie sau prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie și de adjuncți ai acestora se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar, de Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 49 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 69, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Pot participa la concurs sau examen procurorii care au calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute de lege.(3) Procurorii își depun candidaturile însoțite de orice alte acte considerate relevante, în termen de 20 de zile de la publicarea datei concursului sau examenului, la Institutul Național al Magistraturii.(4) Dispozițiile art. 48 alin. (4) se aplica în mod corespunzător.(5) Comisia de examinare este numită de Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii, și este formată din 2 procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, 2 procurori de la parchetele de pe lângă curțile de apel și 3 specialiști în management și organizare instituțională. La constituirea comisiilor vor fi avuți în vedere, în principal, procurorii care au urmat cursuri de management. (la 18-10-2018, Alineatul (5) din Articolul 49 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 69, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (5^1) Dispozițiile art. 48 alin. (6^1) se aplică în mod corespunzător. (la 18-10-2018, Articolul 49 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost completat de Punctul 70, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (6) Data, locul, precum și Regulamentul de organizare a concursului sau examenului elaborat de Institutul Național al Magistraturii se aproba de Consiliul Superior al Magistraturii și se afișează pe pagina de Internet a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a Institutului Național al Magistraturii, a Consiliului Superior al Magistraturii, a Ministerului Justiției și la sediile parchetelor, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării acestuia.(6) Data, locul, precum și Regulamentul de organizare a concursului sau examenului elaborat de Institutul Național al Magistraturii se aprobă de Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii și se afișează pe pagina de internet a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a Institutului Național al Magistraturii, a Consiliului Superior al Magistraturii, a Ministerului Justiției și la sediile parchetelor, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării acestuia. (la 18-10-2018, Alineatul (6) din Articolul 49 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost completat de Punctul 71, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (7) Consiliul Superior al Magistraturii validează rezultatul concursului sau examenului și numește procurorii în funcțiile de conducere în termen de 15 zile de la data afișării rezultatelor finale. Dispozițiile art. 30 alin. (6) se aplica în mod corespunzător.(7) Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii validează rezultatul concursului sau examenului și numește procurorii în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) în termen de 15 zile de la data afișării rezultatelor finale. Dispozițiile art. 21 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. (la 18-10-2018, Alineatul (7) din Articolul 49 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost completat de Punctul 71, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (8) Numirea procurorilor care au obținut rezultatul cel mai bun la concurs sau, după caz, au fost declarați admiși la examen în funcțiile pentru care au candidat se face pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii, o singura data, în condițiile prevăzute la alin. (1).(9) Numirea în celelalte funcții de conducere la parchete se face pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.(9) Numirea în celelalte funcții de conducere la parchete se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (la 18-10-2018, Alineatul (9) din Articolul 49 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost completat de Punctul 71, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (9^1) Pot fi numiți în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (9) procurorii care au calificativul «foarte bine» la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute de lege. (la 18-10-2018, Articolul 49 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost completat de Punctul 72, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (10) Pentru numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (9) este necesară recomandarea conducătorului parchetului unde urmează să fie numit procurorul.(11) Dispozițiile art. 48 alin. (10)-(12) și (14) se aplica în mod corespunzător și în cazul numirii procurorilor în funcțiile de conducere.(12) Evidenta posturilor vacante de conducere de la parchete este publică și disponibilă permanent pe paginile de Internet ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Ministerului Justiției, precum și prin afișare la sediile parchetelor.  +  Articolul 50(1) Pentru numirea în funcții de conducere sunt necesare următoarele condiții minime de vechime:a) pentru funcția de președinte și vicepreședinte de judecătorie, prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie și adjunct al acestuia, o vechime de 6 ani în funcția de judecător sau procuror;b) pentru funcția de președinte și vicepreședinte de tribunal sau tribunal specializat, precum și președinte de secție la tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal sau al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori și familie, adjunct al acestuia și procuror șef secție al parchetului de pe lângă tribunal sau al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori și familie, o vechime de 8 ani în funcția de judecător sau procuror;c) pentru funcția de președinte, vicepreședinte, președinte de secție la curtea de apel, procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel și adjunct al acestuia, procuror șef secție al parchetului de pe lângă curtea de apel, o vechime de 12 ani în funcția de judecător sau procuror.(2) Dispozițiile art. 44 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.(3) În vederea participării la concursul sau examenul pentru numirea în funcții de conducere, judecătorul sau procurorul trebuie să funcționeze cel puțin 2 ani la instanța sau, după caz, parchetul la care este vacantă funcția de conducere pentru care își depune candidatura. Dispozițiile prezentului alineat se aplică în mod corespunzător și pentru numirea în funcțiile de conducere prevăzute la art. 48 alin. (9) și art. 49 alin. (9).(4) Prin derogare de la dispozițiile alin. (3), în situația în care la două concursuri consecutive pentru numirea într-o funcție de conducere nu se prezintă niciun candidat, la următorul concurs sau examen organizat pentru numirea în aceeași funcție de conducere pot participa și judecători sau, după caz, procurori de la altă instanță sau parchet din circumscripția aceleiași curți de apel sau parchet de pe lângă curtea de apel, care au dreptul să funcționeze la instanța ori parchetul pentru care își depun candidatura.(5) În cazul în care la o judecătorie sau la un parchet de pe lângă judecătorie unde este vacantă funcția de președinte, vicepreședinte sau președinte de secție, respectiv de prim-procuror sau adjunct al acestuia, niciun judecător sau procuror nu îndeplinește condițiile de vechime prevăzute de lege pentru ocuparea acestor funcții, nu își exprimă acordul în vederea delegării sau, din motive obiective, nu poate fi delegat un judecător sau procuror de la aceeași instanță sau parchet, poate fi delegat în respectiva funcție de conducere oricare dintre judecătorii sau procurorii care funcționează la altă instanță sau parchet din circumscripția aceleiași curți de apel. (la 18-10-2018, Articolul 50 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 73, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 51(1) La expirarea mandatului funcției de conducere, judecătorii sau procurorii pot ocupa, în condițiile prevăzute la art. 48-50, o altă funcție de conducere la aceeași instanță sau parchet, în condițiile legii, fie revin pe funcții de execuție la instanțele sau parchetele pe care le-au condus sau de unde provin. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 51 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 74, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Revocarea din funcția de conducere a judecătorilor se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători, din oficiu sau la propunerea adunării generale ori a președintelui instanței, pentru următoarele motive:a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condițiile necesare pentru numirea în funcția de conducere;b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale;c) în cazul aplicării uneia dintre sancțiunile disciplinare. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 51 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 74, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) La verificarea organizării eficiente a activității vor fi avute în vedere, în principal, următoarele criterii: folosirea adecvată a resurselor umane și materiale, evaluarea necesităților, gestionarea situațiilor de criza, raportul resurse investite - rezultate obținute, gestionarea informațiilor, organizarea pregătirii și perfecționării profesionale și repartizarea sarcinilor în cadrul instanțelor sau parchetelor.(4) La verificarea comportamentului și comunicării vor fi avute în vedere, în principal, comportamentul și comunicarea cu judecătorii, procurorii, personalul auxiliar, justițiabilii, persoanele implicate în actul de justiție, alte instituții, mass-media, asigurarea accesului la informațiile de interes public din cadrul instanței sau parchetului și transparenta actului de conducere.(5) La verificarea asumării responsabilității vor fi avute în vedere, în principal, îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege și regulamente, implementarea strategiilor naționale și secvențiale în domeniul justiției și respectarea principiului distribuirii aleatorii sau, după caz, al repartizării pe criterii obiective a cauzelor.(6) La verificarea aptitudinilor manageriale vor fi avute în vedere, în principal, capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de decizie, rezistență la stres, autoperfecționarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie și planificare pe termen scurt, mediu și lung, inițiativă și capacitatea de adaptare rapidă.(7) Revocarea din funcția de conducere a procurorilor se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori, din oficiu sau la propunerea adunării generale ori a conducătorului parchetului, pentru motivele prevăzute la alin. (2), care se aplică în mod corespunzător. (la 18-10-2018, Alineatul (7) din Articolul 51 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 74, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (8) Până la finalizarea procedurii de revocare din funcțiile de conducere prevăzute la alin. (2) și (7), Secția pentru judecători, respectiv Secția pentru procurori a Consiliul Superior al Magistraturii, după caz, poate dispune suspendarea judecătorului sau procurorului din funcția de conducere. (la 18-10-2018, Articolul 51 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost completat de Punctul 75, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (9) Hotărârea se motivează în termen de 5 zile de la pronunțare și poate fi atacată cu contestație la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în termen de 5 zile de la comunicare, fără îndeplinirea procedurii prealabile. (la 18-10-2018, Articolul 51 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost completat de Punctul 75, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (10) Până la soluționarea contestației, instanța poate dispune, la cerere, suspendarea executării hotărârii de suspendare. (la 18-10-2018, Articolul 51 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost completat de Punctul 75, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 51^1(1) Suspendarea, în orice mod, a raportului de muncă nu suspendă durata mandatelor funcțiilor de conducere prevăzute la art. 48 și 49.(2) Imposibilitatea exercitării atribuțiilor pe o perioadă mai mare de un an atrage încetarea mandatelor funcțiilor de conducere prevăzute la art. 48 și 49. (la 18-10-2018, Sectiunea a 2-a din Capitolul V , Titlul II a fost completata de Punctul 76, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Secţiunea a 3-a Promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și numirea în funcțiile de conducere din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcției Naționale Anticorupție  +  Articolul 52(1) Promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se face numai prin concurs organizat ori de câte ori este necesar, în limita posturilor vacante, de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 52 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 77, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Data, locul, modul de desfășurare a concursului și posturile vacante pentru care se organizează concurs se comunică tuturor judecătorilor și procurorilor prin curțile de apel, prin parchetele de pe lângă curțile de apel și prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, a Institutului Național al Magistraturii, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și în 3 cotidiene centrale, cu cel puțin 40 de zile înainte de data stabilită pentru concurs. (la 12-12-2012, Alin. (2) al art. 52 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 4 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 837 din 12 decembrie 2012. ) (3) Pot participa la concursul de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție judecătorii care au îndeplinit efectiv cel puțin 3 ani funcția de judecător la curtea de apel, au obținut calificativul «foarte bine» la ultimele 3 evaluări, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și au o vechime efectivă în funcția de judecător de cel puțin 18 ani. Dispozițiile art. 44 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 52 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 77, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) Dispozițiile art. 48 alin. (10)-(12) se aplică în mod corespunzător.(5) Consiliul Superior al Magistraturii verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezentul articol. (la 30-12-2011, Art. 52 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 300 din 23 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 27 decembrie 2011. )  +  Articolul 52^1(1) Cererile de înscriere la concursul de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție cuprind precizarea secției pentru care se depune candidatura.(2) Concursul de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție constă în:a) o probă având ca obiect evaluarea actelor întocmite de candidați sau care privesc activitatea acestora;b) un interviu susținut în fața Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. (la 18-10-2018, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 52^1 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificată de Punctul 78, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) c) Abrogată. (la 18-10-2018, Litera c) din Alineatul (2) , Articolul 52^1 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogată de Punctul 79, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) Comisiile de concurs sunt numite prin hotărâre a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 52^1 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 80, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) Comisiile de concurs sunt alcătuite din judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, cadre didactice universitare având grad de conferențiar sau profesor universitar de la facultăți de drept din cadrul universităților de cercetare avansată și educație, astfel cum acestea sunt clasificate potrivit art. 193 alin. (4) lit. c) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 52^1 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 80, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (5) Membrii comisiilor prevăzute la alin. (3) nu pot avea apartenență politică la data formării comisiilor și pe toată durata derulării concursului. (la 18-10-2018, Alineatul (5) din Articolul 52^1 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 80, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (6) Abrogat.-------------Alin. (6) al art. 52^1 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 4 decembrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 837 din 12 decembrie 2012.(7) Nu pot fi membri ai comisiilor prevăzute la alin. (3) persoanele care au soțul sau soția, rude ori afini până la gradul al patrulea inclusiv, în rândul candidaților. (la 30-12-2011, Art. 52^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 300 din 23 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 27 decembrie 2011. )  +  Articolul 52^2(1) În cadrul probei prevăzute la art. 52^1 alin. (2) lit. a), la cererea comisiilor de concurs, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii va solicita, prin intermediul curților de apel, hotărâri judecătorești din ultimii 5 ani de activitate, precum și celelalte date necesare evaluării potrivit prezentei legi. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 52^2 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 81, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Orice persoană poate transmite comisiilor de concurs acte de natura celor prevăzute la alin. (1), întocmite de candidați, care pot fi analizate în cadrul probei având ca obiect evaluarea actelor întocmite de candidați sau care privesc activitatea acestora.(3) Cererile de înscriere la concurs se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, însoțite de un anunț prin care se aduce la cunoștința publică posibilitatea oricărei persoane de a transmite comisiilor de concurs acte de natura celor prevăzute la alin. (1), întocmite de candidați, precum și termenul în care acestea pot fi transmise.(4) Actele prevăzute la alin. (1) se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea dispozițiilor legale privind protejarea datelor cu caracter personal, pentru a fi supuse dezbaterii publice pentru o perioadă de 7 zile de la publicare. Sesizările sau observațiile primite din partea opiniei publice pot fi avute în vedere la evaluare de către comisiile de concurs. (la 12-12-2012, Art. 52^2 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 4 decembrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 837 din 12 decembrie 2012. )  +  Articolul 52^3(1) Evaluarea prevăzută la art. 52^2 are ca obiect:a) verificarea capacității de analiză și sinteză;b) verificarea coerenței în exprimare;c) verificarea argumentației din punctul de vedere al clarității și logicii;d) verificarea respectării termenelor rezonabile de soluționare a cauzelor și de redactare a hotărârilor. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 52^3 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 82, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Abrogat. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 52^3 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 83, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) În cadrul procedurii de evaluare, comisiile de concurs pot solicita candidaților explicații cu privire la orice aspect supus evaluării. (la 30-12-2011, Art. 52^3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 300 din 23 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 27 decembrie 2011. )  +  Articolul 52^4(1) În cadrul probei interviului, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii evaluează aspecte referitoare la integritatea candidaților și modul în care candidații se raportează la valori precum independența justiției și imparțialitatea judecătorilor, motivația candidaților și competențele umane și sociale ale acestora.(2) La ședința Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în care se susține interviul va participa, cu rol consultativ, și un psiholog desemnat de Secția pentru judecători, care va putea adresa întrebări candidaților în scopul evaluării motivației și competențelor umane și sociale ale acestora. (la 18-10-2018, Articolul 52^4 din Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 84, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 52^5(1) Punctajul maxim ce poate fi atribuit la probele prevăzute la art. 52^1 alin. (2) este de 100 de puncte, distribuite astfel:a) 40 de puncte pentru proba prevăzută la art. 52^1 alin. (2) lit. a);b) 20 de puncte pentru proba prevăzută la art. 52^1 alin. (2) lit. b);c) 40 de puncte pentru proba prevăzută la art. 52^1 alin. (2) lit. c).(2) Punctajul minim pentru a fi declarat admis la probele prevăzute la art. 52^1 alin. (2) este următorul:a) 28 de puncte pentru proba prevăzută la art. 52^1 alin. (2) lit. a);b) 14 puncte pentru proba prevăzută la art. 52^1 alin. (2) lit. b);c) 28 de puncte pentru proba prevăzută la art. 52^1 alin. (2) lit. c).(3) Punctajul minim pentru a fi declarat admis la concurs este de 70 de puncte.-------------Art. 52^5 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 4 decembrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 837 din 12 decembrie 2012.  +  Articolul 52^6Abrogat. (la 18-10-2018, Articolul 52^6 din Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 85, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 52^7(1) În termen de cel mult 15 zile de la comunicarea rezultatelor concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția pentru judecători dispune, prin hotărâre, promovarea candidaților declarați admiși. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 52^7 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 86, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Procedura de desfășurare a concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv modalitatea de contestare a rezultatelor se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate cu prezenta lege, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (la 30-12-2011, Art. 52^7 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 300 din 23 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 27 decembrie 2011. )  +  Articolul 53(1) Președintele, vicepreședinții și președinții de secție ai Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt numiți de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care au funcționat la această instanță cel puțin 2 ani și care nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani.(2) Numirea în funcțiile prevăzute la alin. (1) se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.(3) Dispozițiile art. 48 alin. (10)-(12) se aplică în mod corespunzător.(4) Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) își pot depune candidaturile pentru funcția de președinte sau vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori președinte de secție, la Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la data la care funcția de președinte, vicepreședinte sau președinte de secție a devenit vacantă.(5) Revocarea din funcție a președintelui, vicepreședinților și președinților de secție ai Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor sau la cererea adunării generale a instanței, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător. (la 18-10-2018, Articolul 53 din Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 87, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 54(1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, adjuncții acestuia, precum și procurorii șefi de secții ai acestor parchete, sunt numiți de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 15 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 54 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 15 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 16 octombrie 2018 ) (1^1) În vederea formulării propunerilor de numire în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1), ministrul justiției organizează o procedură de selecție, pe baza unui interviu, în cadrul căruia candidații susțin un proiect privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care și-au depus candidatura. În vederea asigurării transparenței, audierea candidaților se transmite în direct, audiovideo, pe pagina de internet a Ministerului Justiției, se înregistrează și se publică pe pagina de internet a ministerului. (la 18-10-2018, Articolul 54 din Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost completat de Punctul 88^1, Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 15 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 16 octombrie 2018 ) (2) Dispozițiile art. 48 alin. (10)-(12) se aplică în mod corespunzător.(3) Președintele României poate refuza, motivat, o singură dată, numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1), aducând la cunoștința publicului motivele refuzului. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 54 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 88, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) Revocarea procurorilor din funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Președintele României, la propunerea ministrului justiției, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori a procurorului general al Direcției Naționale Anticorupție ori Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu avizul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător. (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 54 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 88, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (5) De la data încetării mandatului funcției de conducere, procurorii prevăzuți la alin. (1) își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției Naționale Anticorupție ori al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. (la 18-10-2018, Articolul 54 din Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost completat de Punctul 89, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 55(1) Numirea în alte funcții de conducere decât cele prevăzute la art. 54 în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de către Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție sau a procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, după caz. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 55 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 90, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (1^1) Pot fi numiți în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) procurorii care nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și au o vechime efectivă de minimum 10 ani. (la 18-10-2018, Articolul 55 din Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost completat de Punctul 91, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Pentru numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) este necesară recomandarea conducătorului secției ori, după caz, al direcției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție sau Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, unde urmează să fie numit procurorul. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 55 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 92, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) Dispozițiile art. 48 alin. (10)-(12) se aplica în mod corespunzător.(4) Revocarea din funcțiile de conducere a procurorilor numiți potrivit alin. (1) se dispune de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, a procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau, după caz, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător. (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 55 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 92, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (5) Propunerea prevăzută la alin. (4) poate fi formulată din oficiu sau la sesizarea adunărilor generale ori a conducătorilor secțiilor ori, după caz, al direcției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție sau Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. (la 18-10-2018, Alineatul (5) din Articolul 55 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 92, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 56(1) La încetarea mandatului pentru funcțiile de conducere prevăzute la art. 53, judecătorii revin pe funcțiile deținute anterior în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.(2) La încetarea mandatului funcției de conducere prevăzute la art. 54 și 55, procurorii pot ocupa o altă funcție de conducere la același parchet, în condițiile legii, fie revin pe funcții de execuție la parchetele pe care le-au condus sau de unde provin. (la 18-10-2018, Articolul 56 din Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost modificat de Punctul 93, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Capitolul VI Delegarea, detașarea și transferul  +  Articolul 57(1) În cazul în care o judecătorie, un tribunal sau un tribunal specializat nu poate funcționa normal din cauza absenței temporare a unor judecători, existenței unor posturi vacante sau altor asemenea cauze, președintele curții de apel, la propunerea președintelui respectivei instanțe din circumscripția acelei curți de apel, poate delega judecători de la alte instanțe din circumscripția menționată, cu acordul scris al acestora.(2) Delegarea judecătorilor de la judecătorii, tribunale, tribunale specializate și de la curțile de apel la instanțe din circumscripția altei curți de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători, la solicitarea președintelui curții de apel în circumscripția căreia se cere delegarea și cu avizul președintelui curții de apel unde aceștia funcționează. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 57 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 94, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) Abrogat. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 57 , Capitolul VI , Titlul II a fost abrogat de Punctul 95, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) Delegarea în funcții de conducere a judecătorilor de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători, până la ocuparea funcției prin numire în condițiile prezentei legi. (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 57 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 96, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (5) Delegarea în funcțiile de conducere de la Înalta Curte de Casație și Justiție a judecătorilor de la această instanță se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători, cu acordul scris al acestora, la propunerea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție. (la 18-10-2018, Alineatul (5) din Articolul 57 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 96, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (6) Delegarea judecătorilor se poate face pe o perioadă de cel mult 6 luni și poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, în aceleași condiții. (la 18-10-2018, Alineatul (6) din Articolul 57 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 96, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (7) În interesul serviciului, procurorii pot fi delegați, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcții de conducere, dispozițiile alin. (1)-(6) fiind aplicabile în mod corespunzător. Delegarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori. (la 18-10-2018, Alineatul (7) din Articolul 57 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 15 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 16 octombrie 2018 ) (8) Judecătorii și procurorii pot fi delegați numai la instanțe sau parchete la care au dreptul să funcționeze potrivit gradului profesional dobândit. (la 18-10-2018, Alineatul (8) din Articolul 57 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 96, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (8^1) În interesul serviciului, magistrații-asistenți pot fi delegați, cu acordul scris al acestora, în funcțiile de prim-magistrat-asistent sau magistrat-asistent-șef de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau președintele Curții Constituționale, după caz, pe o perioadă de cel mult 6 luni. Delegarea magistraților-asistenți poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, în aceleași condiții. Pe perioada delegării, magistrații-asistenți beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția în care sunt delegați. (la 18-10-2018, Alineatul (8^1) din Articolul 57 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 96, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (9) Pe perioada delegării judecătorii și procurorii beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția în care sunt delegați. Când salariul și celelalte drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care este delegat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta își păstrează indemnizația de încadrare lunară și celelalte drepturi bănești.  +  Articolul 58(1) Secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune detașarea judecătorilor și procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanțe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, Institutul Național al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri, Ministerul Justiției sau la unitățile subordonate acestuia, la solicitarea acestor instituții. Detașarea în cadrul acestor instituții nu se poate dispune pentru funcții de demnitate publică. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 58 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 97, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) Notă
    Potrivit art. IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 15 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 16 octombrie 2018, prevederile art. I pct. 97 și 98 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu referire la art. 58 alin. (1^1) și (1^2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare la data de 30 iunie 2019, data finalizării exercitării președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România.
    (1^1) Judecătorii și procurorii pot ocupa funcții în instituții ale Uniunii Europene sau în organizații internaționale dacă actul internațional care reglementează condițiile de ocupare a acestora condiționează în mod expres accesul la funcția respectivă de calitatea de judecător sau procuror. (la 18-10-2018, Articolul 58 din Capitolul VI , Titlul II a fost completat de Punctul 98, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) Notă
    Potrivit art. IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 15 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 16 octombrie 2018, prevederile art. I pct. 97 și 98 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu referire la art. 58 alin. (1^1) și (1^2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare la data de 30 iunie 2019, data finalizării exercitării președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România.
    (1^2) În cazul în care judecătorul sau procurorul își manifestă opțiunea de a exercita o funcție la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale, acesta este eliberat din funcția de judecător sau procuror cu rezervarea postului. (la 18-10-2018, Articolul 58 din Capitolul VI , Titlul II a fost completat de Punctul 98, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) Notă
    Potrivit art. IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 15 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 16 octombrie 2018, prevederile art. I pct. 97 și 98 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu referire la art. 58 alin. (1^1) și (1^2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare la data de 30 iunie 2019, data finalizării exercitării președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România.
    (1^3) Pentru Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri activitatea de formare de către judecători, procurori, magistrați-asistenți și personal de specialitate juridică asimilat magistraților, detașarea se dispune doar în cazul în care aceștia își desfășoară activitatea cu normă întreagă. (la 18-10-2018, Articolul 58 din Capitolul VI , Titlul II a fost completat de Punctul 98, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Durata detașării este cuprinsă între 6 luni și 3 ani. Detașarea se prelungește o singura data, pentru o durata de până la 3 ani, în condițiile prevăzute la alin. (1).(3) În perioada detașării, judecătorii și procurorii își păstrează calitatea de judecător sau procuror și beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detașat. Când salariul și celelalte drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care este detașat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta își păstrează indemnizația de încadrare lunară și celelalte drepturi bănești.(3^1) Judecătorii, procurorii și personalul asimilat acestora, detașați în străinătate pentru acțiuni în interesul serviciului, beneficiază de drepturi și au obligațiile stabilite prin normele speciale ale instituției la care sunt detașați. (la 08-10-2007, Alin. (3^1) al art. 58 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. ) (3^2) În lipsa normelor speciale prevăzute la alin. (3^1), personalul detașat în străinătate beneficiază de următoarele drepturi:a) indemnizația de încadrare lunară, la care se adaugă sporurile cu caracter permanent prevăzute de lege pentru funcția deținută anterior detașării;b) decontarea costului transportului între locul de domiciliu și locul detașării, la începutul și la sfârșitul perioadei de detașare, precum și pentru efectuarea concediului de odihnă în țară;c) decontarea chiriei, în limita plafonului stabilit anual, potrivit limitei bugetului alocat în acest scop, prin legea bugetului de stat, prin ordin comun al ministrului justiției, al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție; (la 15-04-2008, Lit. c) a alin. (3^2) al art. 58 a fost modificată de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 97 din 14 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 15 aprilie 2008, care modifică pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. ) d) diurnă, în cuantumul prevăzut de lege pentru deplasarea în străinătate a secretarilor de stat. (la 08-10-2007, Alin. (3^2) al art. 58 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. ) (3^3) Personalul detașat în străinătate nu poate beneficia în țară de aceleași drepturi acordate de instituția unde este detașat. (la 08-10-2007, Alin. (3^3) al art. 58 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. ) (4) Perioada detașării constituie vechime în funcția de judecător sau procuror.(5) După încetarea detașării, judecătorul sau procurorul revine în funcția deținută anterior. Dacă judecătorul sau procurorul detașat se află în situația prevăzută la alin. (6) și nu a optat pentru funcția de conducere sau nu a exprimat nicio opțiune, la încetarea detașării se aplică în mod corespunzător prevederile art. 51 alin. (1). (la 18-10-2018, Alineatul (5) din Articolul 58 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 99, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (6) Dacă judecătorul sau procurorul detașat ocupă o funcție de conducere la instanțe sau parchete, în termen de 6 luni de la hotărârea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus detașarea optează pentru funcția de conducere sau pentru funcția pe care o ocupă prin detașare. (la 18-10-2018, Articolul 58 din Capitolul VI , Titlul II a fost completat de Punctul 100, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (7) În cazul în care judecătorul sau procurorul detașat nu a optat pentru funcția de conducere sau nu a exprimat nicio opțiune, funcția de conducere respectivă devine vacantă la expirarea termenului prevăzut la alin. (6). Dacă judecătorul sau procurorul optează pentru funcția de conducere deținută anterior, detașarea încetează la expirarea termenului prevăzut la alin. (6). (la 18-10-2018, Articolul 58 din Capitolul VI , Titlul II a fost completat de Punctul 100, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (8) Prevederile alin. (6) și (7) se aplică în mod corespunzător și în situația în care judecătorul sau procurorul era detașat anterior ocupării funcției de conducere. (la 18-10-2018, Articolul 58 din Capitolul VI , Titlul II a fost completat de Punctul 100, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )
     +  Articolul 59Detașarea și delegarea nu se pot face la instanțe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze potrivit legii. (la 18-10-2018, Articolul 59 din Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 101, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 60(1) Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ al președintelui instanței sau al procurorului șef al parchetului corespunzător.(2) Transferul nu se poate face la instanțe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze, potrivit legii.(3) Normele de reglementare a procedurii transferului se stabilesc prin regulamente elaborate de secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii. (la 18-10-2018, Articolul 60 din Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 102, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 61(1) La cererea motivată, judecătorii pot fi numiți în funcția de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii, iar procurorii în funcția de judecător la judecătorii, prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condițiilor prevăzute în prezenta lege. Propunerea de numire în funcția de judecător se formulează de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ al unității de parchet de la care provine, precum și al instanței la care urmează să activeze, iar propunerea de numire a judecătorilor în funcția de procuror se formulează de către Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ al instanței în care își desfășoară activitatea și al parchetului la care urmează să activeze. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 61 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 103, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Pentru numirea în funcțiile prevăzute la alin. (1), candidații vor susține un interviu în fața secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în cazul procurorilor care solicita numirea ca judecători și, respectiv, a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătorilor care solicita numirea ca procuror.(3) Președintele României nu poate refuza numirea în funcțiile prevăzute la alin. (1). (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 61 , Capitolul VI , Titlul II a fost modificat de Punctul 103, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )
     +  Capitolul VII Suspendarea din funcție și încetarea funcției de judecător și procuror  +  Articolul 62(1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție în următoarele cazuri:a) când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară; (la 18-10-2018, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 62 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificată de Punctul 104, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) a^1) când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu; (la 01-02-2014, Lit. a^1) a alin. (1) al art. 62 a fost introdusă de pct. 5 al art. 71 din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. ) a^2) când față de acesta s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune și organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligația de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta; (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 62 , Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 105, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-și exercite funcția în mod corespunzător.c) când a fost sancționat disciplinar, în condițiile art. 100 lit. d). (la 26-01-2012, Lit. c) a alin. (1) al art. 62 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 24 din 17 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 23 ianuarie 2012. ) d) în cazul prevăzut la art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare; (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 62 , Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 106, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) e) în perioada cuprinsă între data pronunțării hotărârii secției corespunzătoare de aplicare a sancțiunii disciplinare prevăzute la art. 100 lit. e) și data eliberării din funcție. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 62 , Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 106, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (1^1) Judecătorul sau procurorul poate fi suspendat din funcție și în cazul în care a fost trimis în judecată pentru o infracțiune, dacă se apreciază, în raport cu circumstanțele cauzei, că se aduce atingere prestigiului profesiei. În situația în care s-a apreciat că judecătorul sau procurorul poate fi menținut în funcție, acestuia i se poate interzice provizoriu exercitarea anumitor atribuții până la soluționarea definitivă a cauzei. (la 18-10-2018, Alineatul (1^1) din Articolul 62 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificat de Punctul 107, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (1^2) Judecătorul sau procurorul care suferă de o altă afecțiune decât cea prevăzută la alin. (1) lit. b), care-l pune în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, poate fi suspendat din funcție, la cererea sa sau a colegiului de conducere al instanței sau parchetului. Această măsură se poate dispune numai după epuizarea duratei pentru care se acordă concediile medicale și indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Afecțiunea se stabilește printr-o expertiză de specialitate care se efectuează de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al ministrului justiției și ministrului sănătății. Suspendarea din funcție durează până la însănătoșire. Prin raportul de expertiză, comisia stabilește termenul în care magistratul urmează să revină la reexaminare. (la 18-10-2018, Articolul 62 din Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 108, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune de către Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 62 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificat de Punctul 109, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) În perioada suspendării din funcție dispuse în temeiul alin. (1) lit. a)-a^2) și lit. c)-e) și alin. (1^1), judecătorului și procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și art. 8 și nu i se plătesc drepturile salariale, dar i se plătesc asigurările sociale de sănătate. Această perioadă nu constituie vechime în muncă și în magistratură. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 62 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificat de Punctul 109, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) În perioada suspendării dispuse în temeiul alin. (1) lit. b) și alin. (1^2), judecătorului sau procurorului i se plătește o indemnizație egală cu 80% din indemnizația de încadrare lunară netă din ultima lună de activitate înainte de data suspendării din funcție și îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și 8. (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 62 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificat de Punctul 109, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (5) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1^2) și efectuarea de către comisia medicală de specialitate numită prin ordin comun al ministrului justiției și ministrului sănătății a noii expertize, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii poate hotărî încetarea suspendării și repunerea în funcție a judecătorului sau procurorului, prelungirea acesteia sau, dacă boala este ireversibilă, propune eliberarea din funcție prin pensionare. (la 18-10-2018, Articolul 62 din Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 110, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (6) Auditorii de justiție sunt suspendați din calitatea de auditor în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), alin. (1^1) și (1^2), care se aplică în mod corespunzător. În ipoteza prevăzută la alin. (1^1), Consiliul Științific al Institutului poate dispune suspendarea auditorului de justiție dacă apreciază că infracțiunea săvârșită aduce atingere demnității calității de auditor sau imaginii Institutului. (la 18-10-2018, Articolul 62 din Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 110, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (7) Suspendarea din calitatea de auditor de justiție se dispune de către Consiliul Științific al Institutului. Decizia prin care s-a dispus suspendarea, precum și cea prin care s-a constatat încetarea suspendării se comunică de îndată auditorului de justiție; despre decizia luată este informat și Consiliul Superior al Magistraturii. După încetarea suspendării, auditorul de justiție va relua cursurile la Institut din aceeași etapă în care acestea au fost întrerupte. (la 18-10-2018, Articolul 62 din Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 110, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (8) În perioada suspendării dispuse pentru motivele prevăzute la alin. (1) lit. a) și alin. (1^1), auditorul de justiție nu beneficiază de bursă și de alte drepturi ale auditorilor, iar această perioadă nu constituie vechime în magistratură. În perioada suspendării dispuse în temeiul alin. (1^2), precum și pentru motivul prevăzut la alin. (1) lit. b), auditorului de justiție i se plătește o indemnizație egală cu 80% din bursă. (la 18-10-2018, Articolul 62 din Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 110, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (9) În ipoteza prevăzută la alin. (5), dacă boala de care suferă auditorul de justiție este ireversibilă, Consiliul Științific al Institutului dispune exmatricularea acestuia. (la 18-10-2018, Articolul 62 din Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 110, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 62^1(1) Încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă ori arestul la domiciliu, încheierea sau ordonanța prin care s-a stabilit obligația de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a fost săvârșită fapta pe durata controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată sau ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală cu privire la un judecător ori procuror se comunică în termen de 24 de ore Secției pentru judecători sau Secției pentru procurori, după caz, a Consiliului Superior al Magistraturii.(2) În termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate într-o cauză penală față de un magistrat, instanța de executare comunică secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii o copie de pe dispozitivul hotărârii. (la 18-10-2018, Articolul 62^1 din Capitolul VII , Titlul II a fost modificat de Punctul 111, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 62^2În cazul judecătorilor și procurorilor care ocupă o funcție de conducere, mandatul funcției de conducere încetează dacă suspendarea din funcție dispusă în condițiile art. 62 alin. (1^1) durează mai mult de un an. (la 18-10-2018, Capitolul VII din Titlul II a fost completat de Punctul 112, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 63(1) Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori comunică de îndată judecătorului sau procurorului și conducerii instanței ori parchetului unde acesta funcționează hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcție. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 63 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificat de Punctul 113, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Dacă se dispune clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal față de judecător sau procuror ori s-a dispus restituirea cauzei la parchet, suspendarea din funcție încetează, iar judecătorul sau procurorul suspendat este repus în situația anterioară, i se plătesc drepturile bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcția de execuție sau, după caz, pe perioada întregului mandat al funcției de conducere pe care nu l-a putut exercita din pricina suspendării. Drepturile bănești ce se plătesc vor fi majorate, indexate și reactualizate, incluzând și dobânda legală penalizatoare - obligații de plată ce se stabilesc prin ordin al ministrului justiției. Judecătorului sau procurorului i se recunoaște vechimea în magistratură și vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror pe această perioadă. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 63 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificat de Punctul 113, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2^1) Suspendarea din funcție încetează și în situația în care achitarea sau încetarea procesului penal se pronunță în primă instanță. În acest caz, drepturile prevăzute la alin. (2) se acordă după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de achitare sau încetare a procesului penal. (la 18-10-2018, Articolul 63 , Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 114, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) Abrogat. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 63 , Capitolul VII , Titlul II a fost abrogat de Punctul 115, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 64(1) În cazul prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), boala psihică se constată printr-o expertiză de specialitate efectuată de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al ministrului justiției și ministrului sănătății. La sesizarea președintelui instanței sau a conducătorului parchetului ori a colegiilor de conducere, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune prezentarea magistratului la expertiza de specialitate.(2) Suspendarea din funcție se dispune până la însănătoșire, constatată prin expertiză medicală de specialitate efectuată de comisia medicală. Prin raportul de expertiză comisia stabilește termenul în care magistratul urmează să revină la reexaminare.(3) Dispozițiile art. 62 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.(4) În cazul în care magistratul refuză în mod nejustificat să se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de specialitate, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune suspendarea din funcție a acestuia pe o perioadă de un an. Pe perioada suspendării din funcție pentru acest motiv, judecătorului și procurorului nu i se plătesc drepturile salariale și nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege. Această perioadă nu constituie vechime în funcție și în magistratură. Suspendarea din funcție încetează prin hotărâre a secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a prezentării magistratului la expertiza de specialitate.(5) Dispozițiile alin. (1)-(4) se aplică în mod corespunzător auditorilor de justiție, suspendarea calității de auditor putând fi dispusă de Consiliul Științific al Institutului Național al Magistraturii. În acest caz, suspendarea se dispune până la însănătoșire, constatată prin expertiză medicală de specialitate efectuată de comisia prevăzută la alin. (2), dar nu mai mult de 2 ani de la data constatării bolii prin expertiză, caz în care îi încetează calitatea de auditor. (la 18-10-2018, Articolul 64 din Capitolul VII , Titlul II a fost modificat de Punctul 116, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 64^1În cazul în care judecătorul sau procurorul este numit în funcția de magistrat sau alte funcții judiciare la instanțe sau curți de arbitraj europene sau internaționale, raportul de muncă al acestuia se poate suspenda la cerere pe perioada respectivei numiri, prin hotărâre a secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii. Pe această perioadă, judecătorului sau procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Perioada respectivă constituie vechime în funcție și vechime în magistratură. (la 18-10-2018, Capitolul VII din Titlul II a fost completat de Punctul 117, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 65(1) Judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în următoarele cazuri:a) demisie;b) pensionare, potrivit legii;c) transfer într-o altă funcție, în condițiile legii;d) incapacitate profesională;e) ca sancțiune disciplinară;f) condamnarea, amânarea aplicării pedepsei și renunțarea la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre definitivă, precum și renunțarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, pentru o infracțiune prin care se aduce atingere prestigiului profesiei; (la 18-10-2018, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 65 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificată de Punctul 118, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) f^1) Abrogată. (la 18-10-2018, Litera f^1) din Alineatul (1) , Articolul 65 , Capitolul VII , Titlul II a fost abrogată de Punctul 119, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) g) încălcarea dispozițiilor art. 7;h) neprezentarea, în mod nejustificat, la expertiza de specialitate, până la împlinirea duratei suspendării din funcție dispuse potrivit art. 64 alin. (4); (la 18-10-2018, Litera h) din Alineatul (1) , Articolul 65 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificată de Punctul 120, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) i) neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) și e) ori a condiției privind lipsa cazierului fiscal, dacă în acest ultim caz se apreciază că nu se impune menținerea în funcție; (la 18-10-2018, Litera i) din Alineatul (1) , Articolul 65 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificată de Punctul 120, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) j) nepromovarea examenului prevăzut la art. 26. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 65 , Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 121, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (1^1) Abrogat. (la 18-10-2018, Alineatul (1^1) din Articolul 65 , Capitolul VII , Titlul II a fost abrogat de Punctul 122, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României, la propunerea Secției pentru judecători sau, după caz, a Secției pentru procurori. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 65 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificat de Punctul 123, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) Trecerea în rezerva sau în retragere a judecătorilor și procurorilor militari se face în condițiile legii, după eliberarea din funcție de către Președintele României. În caz de pensionare sau de transfer, eliberarea din funcție se face după trecerea în rezerva sau, după caz, în retragere.(4) Eliberarea din funcție a judecătorilor stagiari și a procurorilor stagiari se face de Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori. (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 65 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificat de Punctul 123, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (5) În cazul în care judecătorul sau procurorul cere eliberarea din funcție prin demisie, Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori poate stabili un termen de cel mult 30 de zile de la care demisia să devină efectivă, dacă prezența judecătorului sau procurorului este necesară. (la 18-10-2018, Alineatul (5) din Articolul 65 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificat de Punctul 123, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (6) Judecătorul sau procurorul eliberat din funcție din motive neimputabile își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor sau a parchetelor.  +  Articolul 65^1(1) Abrogat. (la 10-04-2009, Alin. (1) al art. 65^1 a fost abrogat de articolul unic din LEGEA nr. 77 din 1 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 7 aprilie 2009, care modifică pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 28 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 30 iunie 2006. ) (2) În cazul în care judecătorul sau procurorul exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii de eliberare din funcție sau împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcție, acesta va fi suspendat din funcție până la soluționarea definitivă a cauzei de către instanța competentă. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 65^1 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificat de Punctul 124, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) În perioada suspendării, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și art. 8 și nu i se plătesc drepturile salariale. În aceeași perioadă, judecătorului sau procurorului i se plătesc contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, după caz, potrivit legii. Dispozițiile art. 63 alin. (1) se aplică în mod corespunzător. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 65^1 , Capitolul VII , Titlul II a fost modificat de Punctul 124, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (la 30-06-2006, Art. 65^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 28 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 30 iunie 2006. )  +  Capitolul VIIIMagistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație  și Justiție și ai Curții Constituționale (la 18-10-2018, Titlul capitolului VIII din Titlul II a fost modificat de Punctul 125, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 66(1) Prim-magistratul-asistent, magistrații-asistenți- șefi și magistrații-asistenți se bucură de stabilitate. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 66 , Capitolul VIII , Titlul II a fost modificat de Punctul 126, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Magistrații-asistenți sunt numiți și promovați în funcție de Secția pentru judecători, pe bază de concurs. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 66 , Capitolul VIII , Titlul II a fost modificat de Punctul 126, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2^1) Magistrații-asistenți ai Curții Constituționale sunt numiți și promovați în funcție de Plenul Curții Constituționale, pe bază de concurs. Comisia de examinare se numește de președintele Curții Constituționale și este formată din 5 judecători ai Curții, în cazul prim-magistratului-asistent și al magistraților-asistenți-șefi și din 3 judecători ai Curții în cazul magistraților-asistenți. (la 18-10-2018, Articolul 66 din Capitolul VIII , Titlul II a fost completat de Punctul 127, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) Condițiile generale de numire a magistraților-asistenți sunt cele prevăzute pentru funcția de judecător și procuror.(4) Dispozițiile prezentei legi privind incompatibilitățile și interdicțiile, formarea profesională continua și evaluarea periodică, drepturile și îndatoririle, precum și răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor se aplica în mod corespunzător și magistraților-asistenți.  +  Articolul 67(1) Prim-magistratul-asistent este promovat dintre magistrații-asistenți șefi cu o vechime de cel puțin 2 ani în această funcție. (la 30-12-2011, Alin. (1) al art. 67 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 300 din 23 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 27 decembrie 2011. ) (2) Magistrații-asistenți șefi gradul III sunt promovați dintre magistrații-asistenți cu cel puțin 3 ani vechime în aceasta funcție. După o perioada de 2 ani ca magistrați-asistenți șefi pot fi trecuți în gradul II și după alți 5 ani în gradul I.(3) Magistrații-asistenți gradul III sunt numiți, fără concurs, dintre judecătorii sau procurorii cu o vechime în aceste funcții de cel puțin 5 ani, prin susținerea unui interviu în fața Secției pentru judecători a Consiliului sau a Plenului Curții Constituționale, după caz. După o perioadă de 3 ani în această funcție, magistrații-asistenți pot fi trecuți în gradul II, iar după alți 3 ani în gradul I. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 67 , Capitolul VIII , Titlul II a fost modificat de Punctul 128, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) Magistrații-asistenți gradul III pot fi numiți, prin concurs, și dintre avocați, notari, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), cadre didactice universitare de specialitate juridică, precum și dintre grefieri cu studii superioare juridice de la curțile de apel, Curtea Constituțională și de la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o vechime de cel puțin 5 ani în aceste funcții. (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 67 , Capitolul VIII , Titlul II a fost modificat de Punctul 128, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (5) Persoanele care au ocupat minimum 10 ani funcția de magistrat-asistent, care nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 3 ani, au avut numai calificativul «foarte bine» la toate evaluările și și-au încetat activitatea din motive neimputabile pot fi numite fără concurs sau examen în funcția vacantă de magistrat-asistent, cu același grad avut la data eliberării din funcție. Nu pot fi numite în această funcție persoanele care au făcut parte din serviciile de informații sau au colaborat cu acestea. Prevederile art. 33 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător. (la 18-10-2018, Articolul 67 din Capitolul VIII , Titlul II a fost completat de Punctul 129, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (6) Numirea în funcțiile de prim-magistrat-asistent și magistrat-asistent-șef se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii în condițiile prezentului articol. (la 18-10-2018, Articolul 67 din Capitolul VIII , Titlul II a fost completat de Punctul 129, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 68(1) Prim-magistratul-asistent are următoarele atribuții:a) coordonează activitatea magistraților-asistenți din secții și a funcționarilor din Cancelaria Înaltei Curți de Casație și Justiție;b) ia parte la ședințele Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Completului de 5 judecători, ca instanță disciplinară. (la 18-10-2018, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 68 , Capitolul VIII , Titlul II a fost modificată de Punctul 130, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Prim-magistratul-asistent are și alte atribuții stabilite prin Regulamentul privind organizarea administrativă și funcționarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.  +  Articolul 69Magistrații-asistenți șefi au următoarele atribuții:a) participă la ședințele de judecată ale secțiilor și ale Completului de 5 judecători; (la 18-10-2018, Litera a) din Articolul 69 , Capitolul VIII , Titlul II a fost modificată de Punctul 131, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) b) repartizează magistrații-asistenți care participă la ședințele de judecată;c) asigura ținerea în bune condiții a evidentelor secțiilor și realizarea la timp a tuturor lucrărilor.  +  Articolul 70(1) Magistrații-asistenți participă la ședințele de judecată ale secțiilor.(2) Magistrații-asistenți-șefi și magistrații-asistenți care participă la ședințele Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt desemnați de președintele instanței. (la 18-10-2018, Articolul 70 din Capitolul VIII , Titlul II a fost completat de Punctul 132, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 71Magistrații-asistenți care participa la ședințele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție redactează încheierile, participa cu vot consultativ la deliberări și redactează hotărâri, conform repartizării făcute de președinte pentru toți membrii completului de judecată.  +  Articolul 72Magistrații-asistenți aduc la îndeplinire orice alte sarcini încredințate de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de vicepreședinte sau de președintele secției.  +  Articolul 72^1Prim-magistratul-asistent, magistrații-asistenți- șefi, dintre care unul este director al cabinetului președintelui Curții Constituționale, și magistrații-asistenți ai Curții Constituționale își desfășoară activitatea sub conducerea președintelui Curții Constituționale și îndeplinesc, după caz, atribuțiile prevăzute prin Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările ulterioare, și prin Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale. (la 18-10-2018, Capitolul VIII din Titlul II a fost completat de Punctul 133, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )
     +  Titlul III Drepturile și îndatoririle judecătorilor și procurorilor  +  Articolul 73Stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții și urmărește garantarea independentei și imparțialității acestora.  +  Articolul 74(1) Pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege.(2) Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.(3) Abrogat. (la 30-06-2006, Alin. (3) al art. 74 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 28 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 30 iunie 2006. ) (4) Judecătorii și procurorii militari sunt militari activi și au toate drepturile și obligațiile ce decurg din aceasta calitate.(5) Salarizarea și celelalte drepturi cuvenite judecătorilor și procurorilor militari se asigura de Ministerul Apărării Naționale, în concordanta cu prevederile legislației privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și cu reglementările referitoare la drepturile materiale și bănești specifice calității de militar activ și, respectiv, de salariat civil al acestui minister.(6) Acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari se fac potrivit normelor aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apărării Naționale.  +  Articolul 75(1) Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are dreptul, respectiv obligația ca, la cerere sau din oficiu:a) să apere judecătorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea, precum și împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea;b) să apere reputația profesională a judecătorilor;c) să apere independența puterii judecătorești.(2) Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii are dreptul, respectiv obligația ca, la cerere sau din oficiu: a) să apere procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta care le-ar putea afecta imparțialitatea sau independența în dispunerea soluțiilor, în conformitate cu Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea;b) să apere reputația profesională a procurorilor.(3) Sesizările privind apărarea independenței autorității judecătorești în ansamblul său se soluționează, la cerere sau din oficiu, de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul fiecărei secții.(4) Judecătorii sau procurorii care sunt în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) sau (2) se pot adresa secțiilor corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a dispune măsurile necesare, conform legii. (la 18-10-2018, Articolul 75 din Titlul III a fost modificat de Punctul 134, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 76Judecătorii și procurorii sunt liberi să organizeze sau să adere la organizații profesionale locale, naționale sau internaționale, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor profesionale, precum și la cele prevăzute la art. 11 alin. (3), putând face parte din organele de conducere ale acestora. (la 18-10-2018, Articolul 76 din Titlul III a fost modificat de Punctul 135, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 77(1) Judecătorii și procurorii în funcție sau pensionari au dreptul de a li se asigura măsuri speciale de protecție împotriva amenințărilor, violentelor sau a oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor.(2) Măsurile speciale de protecție, condițiile și modul de realizare a acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii și a Ministerului Afacerilor Interne. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 77 , Titlul III a fost modificat de Punctul 136, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) Măsurile concrete de protecție dispuse de organele competente pentru fiecare caz în parte se comunică de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore Consiliului Superior al Magistraturii. (la 18-10-2018, Articolul 77 din Titlul III a fost completat de Punctul 137, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 78(1) Judecătorii și procurorii, inclusiv cei pensionați, beneficiază de despăgubiri acordate din fondurile bugetare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Ministerului Justiției, Ministerului Public sau, în cazul procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării Naționale, în cazul în care viața, sănătatea ori bunurile le sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 78 , Titlul III a fost modificat de Punctul 138, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Despăgubirile prevăzute la alin. (1) se acordă în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.(3) În cazul refuzului de acordare a despăgubirilor prevăzute la alin. (1), beneficiarul acestora se poate adresa secției de contencios administrativ a tribunalului. Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. (la 18-10-2018, Articolul 78 din Titlul III a fost completat de Punctul 139, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (la 15-04-2008, Art. 78 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 97 din 14 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 15 aprilie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007, cu pct. 5^2. )  +  Articolul 79(1) Judecătorii și procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare.(2) Judecătorii și procurorii au dreptul la concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea la cursuri sau alte forme de specializare organizate în țară sau în străinătate, pentru pregătirea și susținerea examenului de capacitate și de doctorat, precum și la concedii fără plată, potrivit Regulamentului privind concediile judecătorilor și procurorilor.(3) Judecătorii și procurorii au dreptul la concedii medicale și la alte concedii, în conformitate cu legislația în vigoare.(4) Abrogat. (la 01-01-2006, Alin. (4) al art. 79 a fost abrogat de alin. (2) al art. 28 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 148 din 3 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005. ) (5) Abrogat. (la 30-06-2006, Alin. (5) al art. 79 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 28 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 30 iunie 2006*). ) (6) Judecătorii și procurorii au dreptul la închirierea locuințelor de serviciu. Locuințele de serviciu aflate în proprietatea sau administrarea Ministerului Justiției și unităților subordonate, precum și cele aflate în proprietatea sau în administrarea Ministerului Public nu pot fi cumpărate de judecători, procurori sau orice alți salariați ai acestor instituții.(7) În cazul pensionării pentru limită de vârstă, titularul contractului de închiriere prevăzut la alin. (6) și, după caz, soțul ori soția acestuia își păstrează drepturile locative pe tot parcursul vieții.(8) Judecătorii și procurorii în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale. (la 18-10-2018, Articolul 79 din Titlul III a fost completat de Punctul 140, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (9) Condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale, a medicamentelor și protezelor sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu au caracter salarial și nu se impozitează. (la 18-10-2018, Articolul 79 din Titlul III a fost completat de Punctul 140, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 80Judecătorii și procurorii beneficiază anual de 6 călătorii în țara dus-întors, gratuite, la transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval și aerian sau de decontarea a 7,5 litri combustibil la suta de kilometri pentru 6 călătorii în țara dus-întors, în cazul în care deplasarea se efectuează cu autoturismul.  +  Articolul 81(1) Judecătorii și procurorii cu vechime continua în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile, de o indemnizație egala cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii.(2) Indemnizația prevăzută la alin. (1) se acordă o singură dată în decursul carierei de judecător sau procuror și se înregistrează, potrivit legii.(3) Abrogat. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 81 , Titlul III a fost abrogat de Punctul 141, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul decesului judecătorului sau procurorului aflat în activitate. În acest caz, de indemnizație beneficiază soțul/soția și copiii care se afla în întreținerea acestuia la data decesului.  +  Articolul 82(1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcția de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensiona la cerere și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 82 , Titlul III a fost modificat de Punctul 142, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, și beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător la Curtea Constituțională, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și judecătorul de la Curtea Constituțională, judecătorul, procurorul financiar și consilierul de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult. (la 18-10-2018, Alineatul (2) din Articolul 82 , Titlul III a fost modificat de Punctul 142, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (3) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, și judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și judecătorii și magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională cu o vechime între 20 și 25 de ani numai în aceste funcții, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală în aceste funcții. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 82 , Titlul III a fost modificat de Punctul 142, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) Notă
    Potrivit art. V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 15 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 16 octombrie 2018, prevederile art. I pct. 142 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu referire la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020.
    (4) Pentru fiecare an care depășește vechimea în magistratură prevăzută la alin. (1) și (2) la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), fără a o putea depăși.(5) Persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la alin. (1) și (3) în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar, notar de stat sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensiona și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupație. În acest caz, pensia se stabilește dintr-o bază de calcul egală cu indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, și sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcție ori, după caz, cu salariul de bază brut lunar și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcție din motive neimputabile. (la 18-10-2018, Alineatul (5) din Articolul 82 , Titlul III a fost modificat de Punctul 142, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (6) Judecătorii și procurorii și magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională au dreptul la pensie de boală profesională și de invaliditate în cuantum de 80% din pensia de serviciu. (la 18-10-2018, Alineatul (6) din Articolul 82 , Titlul III a fost modificat de Punctul 142, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (7) Judecătorii și procurorii pot opta între pensia de serviciu și pensia din sistemul public. Judecătorii și procurorii militari pot opta între pensia de serviciu și pensia militară de serviciu.(8) Pensia prevăzută de prezentul articol are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă. (la 08-10-2007, Art. 82 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. )
     +  Articolul 83(1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) pot fi menținuți în funcție după împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege, până la vârsta de 70 de ani. Până la vârsta de 65 de ani, magistratul poate opta să rămână în funcție, însă după împlinirea acestei vârste, pentru menținerea în activitate este necesar avizul anual al Secției pentru judecători sau, după caz, al Secției pentru procurori. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 83 , Titlul III a fost modificat de Punctul 143, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Judecătorii și procurorii care au fost eliberați din funcție prin pensionare pot cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective.------------Alin. (2) al art. 83 a revenit la forma anterioară ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 230 din 30 decembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 5 ianuarie 2009, ca urmare a încetării efectelor juridice conform DECIZIEI CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 16 ianuarie 2009.(3) Reîncadrarea în funcția de judecător, procuror ori magistrat-asistent se face fără concurs de către secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la instanțele sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea, în cadrul cărora aveau dreptul să funcționeze până la data pensionării și care nu pot funcționa normal din cauza lipsei de personal. În acest caz, numirea în funcția de magistrat-asistent se face de Consiliul Superior al Magistraturii, iar numirea în funcția de judecător sau procuror se face de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Pot fi reîncadrați în funcție, în condițiile prezentului alineat, foștii judecători, procurori sau magistrați-asistenți care au fost eliberați din funcție prin pensionare potrivit prezentei legi și cu privire la care nu s-a stabilit sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură, în condițiile Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare. Pe perioada reîncadrării, cuantumul pensiei se reduce cu 85%. (la 18-10-2018, Alineatul (3) din Articolul 83 , Titlul III a fost modificat de Punctul 143, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (4) Eliminat.------------Alin. (4) al art. 83 a fost eliminat, ca urmare a încetării efectelor juridice ale ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 230 din 30 decembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 5 ianuarie 2009 conform DECIZIEI CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 16 ianuarie 2009.(5) Eliminat.-------------Alin. (5) al art. 83 a fost eliminat, ca urmare a încetării efectelor juridice ale ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 230 din 30 decembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 5 ianuarie 2009 conform DECIZIEI CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 16 ianuarie 2009. (la 08-10-2007, Art. 83 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. ) Notă
    Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 16 ianuarie 2009 a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și s-a constatat că ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 230 din 30 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 5 ianuarie 2009 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat și al celor de serviciu este contrară art. 115 alin. (6) din Constituție.
    Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
    În concluzie, în intervalul 16 ianuarie 2009-2 martie 2009, întrucât Ordonanța de urgență nr. 230 din 30 decembrie 2008 a fost suspendată de drept, și modificările și completările aduse de acest act asupra Legii nr. 303/2004 republicată, în speță alin. (2) al art. 83, alin. (4) al art. 83 și alin. (5) al art. 83, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 3 martie 2009, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru punerea de acord a Ordonanței de urgență nr. 230 din 30 decembrie 2008 cu prevederile Constituției.
     +  Articolul 83^1(1) Judecătorii și procurorii pot fi pensionați anticipat, cu reducerea vârstei de pensionare prevăzute de prezenta lege cu până la 5 ani, în cazul în care depășesc vechimea în magistratură prevăzută la art. 82 alin. (1) cu cel puțin 5 ani. Cei care îndeplinesc atât condițiile pentru acordarea pensiei în condițiile prezentului articol, cât și pe cele prevăzute la art. 82 alin. (2) pot opta între cele două pensii.(2) Pensia prevăzută la alin. (1) are regimul unei pensii anticipate de serviciu.(3) Beneficiarii pensiei de serviciu prevăzute la alin. (1) nu pot cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, până la vârsta de 60 de ani.------------Alin. (3) al art. 83^1 a revenit la forma anterioară ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 230 din 30 decembrie 2008, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 5 ianuarie 2009, ca urmare a încetării efectelor juridice conform DECIZIEI CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 16 ianuarie 2009.(4) Cuantumul pensiei anticipate se stabilește potrivit prevederilor art. 82 alin. (1) și (4). (la 08-10-2007, Art. 83^1 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. )  +  Articolul 83^2(1) Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 și 83^1 și de indemnizația prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcție, au fost condamnați definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau o infracțiune în legătură cu acestea, precum și una din infracțiunile cuprinse în titlul IV din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, «Infracțiuni contra înfăptuirii justiției» săvârșite înainte de eliberarea din funcție. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condițiile legii. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 83^2 , Titlul III a fost modificat de Punctul 144, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Punerea în mișcare a acțiunii penale pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin. (1) atrage, de drept, suspendarea soluționării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau, după caz, suspendarea plății pensiei de serviciu, dacă aceasta a fost acordată până la soluționarea definitivă a cauzei. În această perioadă, persoana față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală beneficiază, în condițiile legii, de pensie din sistemul public.(3) Dacă se dispune clasarea, renunțarea la urmărirea penală, achitarea, încetarea procesului penal sau renunțarea la aplicarea pedepsei față de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, acesta este repus în situația anterioară și i se plătește pensia de serviciu de care a fost lipsit ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale sau, după caz, diferența dintre aceasta și pensia din sistemul public încasată după punerea în mișcare a acțiunii penale.(4) Hotărârea de condamnare sau prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, rămasă definitivă, se comunică de către instanța de executare Consiliului Superior al Magistraturii. Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori va informa Casa Națională de Pensii Publice cu privire la apariția uneia dintre situațiile prevăzute de prezentul articol care are ca efect acordarea, suspendarea, încetarea sau reluarea plății pensiei de serviciu ori, după caz, suspendarea sau reluarea procedurii de soluționare a cererii de acordare a pensiei de serviciu. Informarea Secției pentru judecători sau, după caz, a Secției pentru procurori cuprinde elementele necesare pentru aplicarea măsurii respective de către casele teritoriale de pensii, inclusiv datele de identificare a persoanei, temeiul de drept al măsurii, precum și data de la care se aplică. (la 18-10-2018, Alineatul (4) din Articolul 83^2 , Titlul III a fost modificat de Punctul 144, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (la 27-07-2014, Art. 83^2 a fost introdus de art. I din LEGEA nr. 118 din 14 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 549 din 24 iulie 2014. )  +  Articolul 83^3Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 și 83^1 și de indemnizația prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor cu privire la care s-a stabilit sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură, în condițiile Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condițiile legii. (la 18-10-2018, Titlul III a fost completat de Punctul 145, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 84(1) Soțul supraviețuitor al judecătorului sau procurorului are dreptul, la împlinirea vârstei de 60 de ani, la pensia de urmaș în condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul la data decesului susținătorul, actualizată, după caz.(2) Copiii minori ai judecătorului sau procurorului decedat, precum și copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani au dreptul la pensia de urmaș, calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul la data decesului susținătorul decedat, actualizată, după caz, în condițiile Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, și în procentele prevăzute de această lege, în funcție de numărul de urmași.(3) În cazul în care la data decesului procurorul sau judecătorul nu îndeplinește condițiile de acordare a pensiei de serviciu, copiii minori, precum și copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani au dreptul la o pensie de urmaș în cuantum de 75% din indemnizația de încadrare brută lunară avută de susținătorul decedat în ultima lună de activitate, în condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare. (la 18-10-2018, Articolul 84 din Titlul III a fost modificat de Punctul 146, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 85(1) Partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public, pensia prevăzută la art. 82 alin. (2), art. 83^1 și art. 84 alin. (3), precum și pensia de serviciu acordată celor care nu îndeplinesc condiția de limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, se suportă din bugetul de stat. (la 18-10-2018, Alineatul (1) din Articolul 85 , Titlul III a fost modificat de Punctul 147, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (2) Pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul își poate păstra pensia aflată în plată.(3) Cererile de pensionare formulate de judecătorii și procurorii în activitate pentru acordarea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii competentă. Plata pensiei se face de la data prevăzută în decretul Președintelui României ca fiind cea a eliberării din funcție sau, în cazul lipsei unei astfel de date, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Președintelui României de eliberare din funcție. (la 08-10-2007, Art. 85 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007. )  +  Articolul 85^1Dispozițiile art. 82-85 se aplică în mod corespunzător și judecătorilor Curții Constituționale. Perioada în care persoana a îndeplinit funcția de judecător la Curtea Constituțională constituie vechime în funcția de judecător. (la 18-10-2018, Titlul III a fost completat de Punctul 148, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 86(1) Constituie vechime în magistratură, aplicabilă și persoanelor prevăzute la art. 82 alin. (1) și (2), perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituțională, judecător financiar, procuror financiar, consilier de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, auditor de justiție, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), magistrat-asistent, grefier cu studii superioare juridice, avocat, notar, asistent judiciar, consilier juridic, personal de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadru didactic din învățământul juridic superior acreditat.(2) Constituie vechime, în sensul prezentei legi, perioada în care o persoană a exercitat funcția de notar de stat, această vechime aplicându-se persoanelor prevăzute la art. 82 alin. (1)-(5), precum și foștilor notari de stat, chiar dacă la data pensionării au altă ocupație. (la 18-10-2018, Articolul 86 din Titlul III a fost modificat de Punctul 149, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 87(1) Pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, inclusiv susținerea examenului de admitere, evaluarea activității profesionale, susținerea examenului de capacitate și de promovare, dispozițiile prezentei legi aplicându-se în mod corespunzător. (la 15-04-2008, Alin. (1) al art. 87 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 97 din 14 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 15 aprilie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007, cu pct. 12. ) (2) Stabilirea faptelor care constituie abateri disciplinare, precum și a procedurii de cercetare și aplicare a sancțiunilor disciplinare se face prin ordin al conducătorilor autorităților prevăzute la alin. (1).  +  Articolul 88(1) Pentru merite deosebite în activitate, judecătorii și procurorii pot fi distinși cu Diploma Meritul judiciar.(2) Diploma Meritul judiciar se acorda de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pentru judecători, și la propunerea ministrului justiției, pentru procurori.  +  Articolul 89Modelul diplomei și modul de confecționare a acesteia se stabilesc, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii, de către ministrul justiției.  +  Articolul 90(1) Judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natura să compromită demnitatea lor în profesie și în societate.(2) Relațiile judecătorilor și procurorilor la locul de muncă și în societate se bazează pe respect și buna-credința.  +  Articolul 91(1) Judecătorii și procurorii sunt obligați să rezolve lucrările în termenele stabilite și să soluționeze cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora, și să respecte secretul profesional.(2) Judecătorul este obligat să păstreze secretul deliberărilor și al voturilor la care a participat, inclusiv după încetarea exercitării funcției.  +  Articolul 92(1) Judecătorii și procurorii sunt obligați să aibă, în timpul ședințelor de judecata, ținuta vestimentara corespunzătoare instanței la care funcționează.(2) Ținuta vestimentară se stabilește prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, și se asigură în mod gratuit.  +  Articolul 93Judecătorii și procurorii sunt obligați să prezinte, în condițiile și la termenele prevăzute de lege, declarația de avere și declarația de interese.
     +  Titlul IV Răspunderea judecătorilor și procurorilor  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 94Judecătorii și procurorii răspund civil, disciplinar și penal, în condițiile legii.  +  Articolul 95(1) Judecătorii și procurorii pot fi percheziționați, reținuți sau arestați numai cu încuviințarea Secției pentru judecători sau, după caz, a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.(2) În caz de infracțiune flagrantă, judecătorii și procurorii pot fi reținuți și supuși percheziției potrivit legii, Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori fiind informată de îndată de organul care a dispus reținerea sau percheziția. (la 18-10-2018, Articolul 95 din Capitolul I , Titlul IV a fost modificat de Punctul 150, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 96(1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.(2) Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea judecătorilor și procurorilor care, chiar dacă nu mai sunt în funcție, și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, conform definiției acestora de la art. 99^1.(3) Există eroare judiciară atunci când: a) s-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea evidentă a dispozițiilor legale de drept material și procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară;b) s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă în mod evident contrară legii sau situației de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, prin care au fost afectate grav drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară.(4) Prin Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală, precum și prin alte legi speciale pot fi reglementate ipoteze specifice în care există eroare judiciară.(5) Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Competența soluționării acțiunii civile revine tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul.(6) Plata de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de maximum un an de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive.(7) În termen de două luni de la comunicarea hotărârii definitive pronunțate în acțiunea prevăzută la alin. (6), Ministerul Finanțelor Publice va sesiza Inspecția Judiciară pentru a verifica dacă eroarea judiciară a fost cauzată de judecător sau procuror ca urmare a exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, potrivit procedurii prevăzute la art. 74^1 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare. (8) Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, va exercita acțiunea în regres împotriva judecătorului sau procurorului dacă, în urma raportului consultativ al Inspecției Judiciare prevăzut la alin. (7) și al propriei evaluări, apreciază că eroarea judiciară a fost cauzată ca urmare a exercitării de judecător sau procuror a funcției cu rea-credință sau gravă neglijență. Termenul de exercitare a acțiunii în regres este de 6 luni de la data comunicării raportului Inspecției Judiciare.(9) Competența de soluționare a acțiunii în regres revine, în primă instanță, secției civile a curții de apel de la domiciliul pârâtului. În cazul în care judecătorul sau procurorul împotriva căruia se exercită acțiunea în regres își exercită atribuțiile în cadrul acestei curți sau la parchetul de pe lângă aceasta, acțiunea în regres va fi soluționată de o curte de apel învecinată, la alegerea reclamantului. (10) Împotriva hotărârii pronunțate potrivit alin. (9) se poate exercita calea de atac a recursului la secția corespunzătoare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.(11) Consiliul Superior al Magistraturii va stabili, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, condiții, termene și proceduri pentru asigurarea profesională obligatorie a judecătorilor și procurorilor. Asigurarea va fi acoperită integral de către judecător sau procuror, iar lipsa acesteia nu poate să întârzie, să diminueze sau să înlăture răspunderea civilă a judecătorului sau procurorului pentru eroarea judiciară cauzată de exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență. (la 18-10-2018, Articolul 96 din Capitolul I , Titlul IV a fost modificat de Punctul 151, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 97(1) Orice persoana poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac.  +  Capitolul II Răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor  +  Articolul 98(1) Judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.(2) Răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor militari poate fi angajată numai potrivit dispozițiilor prezentei legi.  +  Articolul 99Constituie abateri disciplinare:a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu;b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii;c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții;d) desfășurarea de activități publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuțiilor de serviciu;e) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părțile din proces;f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;g) nerespectarea de către procuror a dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea;h) nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;i) nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, precum și formularea de cereri repetate și nejustificate de abținere în aceeași cauză, care are ca efect tergiversarea judecății;j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii, dacă fapta nu constituie infracțiune; (la 18-10-2018, Litera j) din Articolul 99 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificată de Punctul 152, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) k) absențe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanței ori a parchetului;l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;m) nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;n) folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților sau intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni; (la 18-10-2018, Litera n) din Articolul 99 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificată de Punctul 152, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) o) nerespectarea dispozițiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor; (la 18-10-2018, Litera o) din Articolul 99 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificată de Punctul 152, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) p) obstrucționarea activității de inspecție a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace;q) participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiții pentru care nu este asigurată transparența fondurilor;r) neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege; (la 18-10-2018, Litera r) din Articolul 99 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificată de Punctul 152, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat;ș) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii;t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală. (la 18-10-2018, Litera t) din Articolul 99 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificată de Punctul 152, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (la 26-01-2012, Art. 99 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 24 din 17 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 23 ianuarie 2012. )  +  Articolul 99^1(1) Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual. (la 26-01-2012, Art. 99^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 24 din 17 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 23 ianuarie 2012. )  +  Articolul 100(1) Sancțiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor și procurorilor, proporțional cu gravitatea abaterilor, sunt:a) avertismentul;b) diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu până la 25% pe o perioadă de până la un an; (la 18-10-2018, Litera b) a alin. (1) din Articolul 100 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificată de Punctul 153, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) c) mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de la un an la 3 ani la o altă instanță sau la un alt parchet, chiar de grad imediat inferior; (la 18-10-2018, Litera c) a alin. (1) din Articolul 100 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificată de Punctul 153, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) d) suspendarea din funcție pe o perioadă de până la 6 luni;d^1) retrogradarea în grad profesional; (la 18-10-2018, Alin. (1) al articolului 100 din Capitolul II , Titlul IV a fost completat de Punctul 154, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) e) excluderea din magistratură.(2) Prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. b), d) și t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a)-d). (la 18-10-2018, Articolul 100 din Capitolul II , Titlul IV a fost completat de Punctul 155, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) (la 26-01-2012, Art. 100 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 24 din 17 ianuarie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 23 ianuarie 2012. )  +  Articolul 101Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 100 se aplica de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice.  +  Titlul V Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 102(1) Judecătorii în funcție ai Înaltei Curți de Casație și Justiție își continua activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiți.(2) Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiți ori, după caz, sunt eliberați din motive neimputabile își păstrează gradul dobândit în ierarhie și pot ocupa o funcție de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și pot reveni pe funcția de magistrat deținută anterior sau pe o alta funcție de judecător ori procuror sau pot opta pentru intrarea în avocatura sau notariat, fără examen.  +  Articolul 103Judecătorii și procurorii care au, la data intrării în vigoare a prezentei legi, norma de baza la instituții de învățământ superior juridic au obligația ca, începând cu anul universitar următor, să-și transfere norma de baza la instanță sau parchetul la care funcționează ori să renunțe la calitatea de judecător sau procuror.  +  Articolul 104(1) Judecătorii și procurorii în funcție, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) care au beneficiat de vechime în magistratură potrivit Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, își păstrează aceasta vechime.(2) Salarizarea magistraților-asistenți se face potrivit anexei nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare, în baza coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 19, 20, 18 pentru magistrații-asistenți gradul I, II, III, la nr. crt. 12, 13, 19 pentru magistrații-asistenți șefi gradul I, II, III și la nr. crt. 12 pentru prim-magistratul-asistent.  +  Articolul 105(1) Judecătorii și procurorii militari care își continua activitatea la instanțele și parchetele militare, redistribuiți pe funcții inferioare, își păstrează drepturile salariale de care beneficiază la data redistribuirii. Celelalte dispoziții ale prezentei legi se aplica în mod corespunzător și judecătorilor și procurorilor militari.(2) Transferul judecătorilor și procurorilor militari, la cerere sau ca urmare a reducerii posturilor, se face, în funcție de opțiunea exprimată, la instanțele sau parchetele civile la care judecătorul ori procurorul are dreptul să funcționeze, potrivit gradului său profesional. (la 01-02-2014, Alin. (2) al art. 105 a fost modificat de pct. 14 al art. 71 din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. )  +  Articolul 105^1În sensul prezentei legi, se consideră eliberați din funcție din motive neimputabile judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, care au fost eliberați din funcție pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 65 alin. (1) lit. a)-c) și cu privire la care nu s-a stabilit sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură în condițiile Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare. (la 18-10-2018, Titlul V a fost completat de Punctul 156, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 106Consiliul Superior al Magistraturii aproba, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I:a) Regulamentul privind concursul de admitere și examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, care prevede modul de organizare, tematica, bibliografia, probele de examen, procedura de desfășurare a concursului de admitere și a examenului de absolvire, precum și media minima de admitere și de absolvire a Institutului Național al Magistraturii;b) Regulamentul Institutului Național al Magistraturii;c) Regulamentul privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari și al procurorilor stagiari, care prevede modul de organizare, tematica, bibliografia, probele de examen, procedura de desfășurare și media minima de promovare a examenului de capacitate al judecătorilor stagiari și al procurorilor stagiari;d) Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură;e) Regulamentul privind modul de desfășurare a cursurilor de formare profesională continua a judecătorilor și procurorilor și atestare a rezultatelor obținute;f) Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor;g) Regulamentul de organizare a concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor;h) Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor;i) Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor.  +  Articolul 107(1) Prezenta lege intra în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga:a) dispozițiile art. 6, art. 12, art. 14-16, art. 36-43, art. 55, art. 58 și art. 59-69 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999, cu modificările și completările ulterioare;b) dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 3, art. 42-69, art. 91-120^1 și art. 121-131^1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor art. 66 privind vechimea în magistratură necesară pentru promovarea în funcția de judecător sau procuror, care se abroga pe data de 1 ianuarie 2005.(3) Dispozițiile art. 13 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se abroga pe data de 1 ianuarie 2005.  +  Articolul 108Dispozițiile prezentei legi sunt de imediată aplicare. Termenele de opțiune prevăzute de prezenta lege încep să curgă de la data intrării sale în vigoare. (la 18-10-2018, Titlul V a fost completat de Punctul 157, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 109(1) Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de ocupare a posturilor de conducere sau de execuție, inclusiv prin promovare, și nici procedurilor de evaluare profesională în curs de desfășurare la data intrării sale în vigoare. (2) Judecătorii și procurorii cu funcții de conducere care sunt în cursul exercitării celui de-al doilea mandat sau care au ocupat o funcție de conducere pe parcursul a două mandate până la data intrării în vigoare a prezentei legi nu pot candida pentru un nou mandat, pentru aceeași funcție de conducere, conform prezentei legi. (la 18-10-2018, Titlul V a fost completat de Punctul 157, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 110Judecătorii și procurorii care au dobândit un grad profesional superior ca urmare a concursului de promovare până la data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi transferați la instanțele și parchetele superioare. (la 18-10-2018, Titlul V a fost completat de Punctul 157, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 111Hotărârea Guvernului prevăzută la art. 78 alin. (2) se adoptă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. În cazul nerespectării acestui termen, sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispozițiile art. 78 alin. (3) din prezenta lege. (la 18-10-2018, Titlul V a fost completat de Punctul 157, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 112Dispozițiile prevăzute la art. 16 alin. (3), art. 19, art. 26 și art. 28 din prezenta lege intră în vigoare începând cu anul școlar 2019-2020. (la 18-10-2018, Titlul V a fost completat de Punctul 157, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 )  +  Articolul 113La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă dispozițiile art. 2 din Legea nr. 124/2000 privind structura și personalul Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 17 iulie 2000, cu modificările ulterioare. (la 18-10-2018, Titlul V a fost completat de Punctul 157, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018 ) Notă
    Reproducem mai jos prevederile art. II-VIII din titlul XVII al Legii nr. 247/2005, care nu sunt încorporate în textul republicat al Legii nr. 303/2004 și care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii ale titlului XVII al Legii nr. 247/2005.  +  Articolul II(1) Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor se aproba de Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi și intra în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) Celelalte regulamente prevăzute la art. 106 se actualizează și se aproba în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.(3) În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, se va adopta hotărârea Guvernului prevăzută la art. 77 alin. (3)*) din Legea nr. 303/2004.  +  Articolul IIILa împlinirea termenului prevăzut la art. II alin. (2), anexa la Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, cu modificările ulterioare, se abrogă.  +  Articolul IV(1) Comisiile pentru primul concurs sau examen privind funcțiile de conducere de la instanțe și parchete vor fi numite de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.(2) Regulamentul de organizare a concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor va fi elaborat de Institutul Național al Magistraturii, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii și afișat pe paginile de Internet ale Institutului Național al Magistraturii, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerului Justiției, precum și la sediile instanțelor judecătorești și parchetelor, în termen de 10 zile de la numirea comisiilor.(3) În 30 de zile de la publicarea regulamentului prevăzut la alin. (2) se organizează concurs sau examen pentru numirea în funcțiile de conducere de la curțile de apel, tribunale și parchetele de pe lângă acestea, iar în termen de 60 de zile de la aceeași data se organizează concurs sau examen pentru ocuparea funcțiilor de conducere de la judecătorii și parchetele de pe lângă acestea. Dispozițiile art. 48 alin. (7) și ale art. 48^1 alin. (7)**) se aplică în mod corespunzător.(4) Numirea în funcțiile de conducere de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, precum și de la parchetele de pe lângă acestea, pentru care se aplica procedura prevăzută la art. 48 alin. (9) și art. 48^1 alin. (9)***), se face în termen de 30 de zile de la numirea în funcțiile de conducere a judecătorilor și procurorilor care au obținut rezultatul cel mai bun la concursurile sau examenele prevăzute la alin. (3).(5) Nerespectarea termenelor și a procedurii pentru organizarea concursurilor sau examenelor prevăzute de prezentul articol constituie abatere disciplinară.  +  Articolul V(1) Judecătorii și procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, îndeplinesc condițiile de pensionare pentru limita de vârsta vor fi eliberați din funcție la împlinirea unui termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.(2) Consiliul Superior al Magistraturii va lua măsurile necesare pentru ocuparea în termen de 4 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi a posturilor care devin vacante prin pensionarea persoanelor prevăzute la alin. (1).  +  Articolul VIJudecătorii și procurorii care nu au renunțat la norma de baza la instituții de învățământ superior juridic, potrivit art. 102****) din Legea nr. 303/2004, sunt obligați să-și transfere norma de baza la instanță sau parchetul la care funcționează, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.  +  Articolul VII(1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat magistraților și personalul auxiliar de specialitate depun declarațiile prevăzute la art. 6 alin. (3)*****) sau, după caz, art. 6^1******) și art. 6^2*******) din Legea nr. 303/2004, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.(2) Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifica declarațiile prevăzute la art. 6^1******) din Legea nr. 303/2004, iar Consiliul Suprem de Apărare a Tarii verifica declarațiile prevăzute la art. 6^2*******) din Legea nr. 303/2004 în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.  +  Articolul VIIIDispozițiile art. 82********) din Legea nr. 303/2004 se aplică și magistraților-asistenți ai Curții Constituționale și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor prevăzut la art. 73 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.------------*) Art. 77 alin. (3) a devenit, în forma republicată a Legii nr. 303/2004, art. 78 alin. (3).
    **) Art. 48^1 alin. (7) a devenit, în forma republicată a Legii nr. 303/2004, art. 49 alin. (7).
    ***) Art. 48^1 alin. (9) a devenit, în forma republicată a Legii nr. 303/2004, art. 49 alin. (9).
    ****) Art. 102 a devenit, în forma republicată a Legii nr. 303/2004,art. 103.
    *****) Art. 6 alin. (3) a devenit, în forma republicată a Legii nr. 303/2004,art. 5 alin. (3).
    ******) Art. 6^1 a devenit, în forma republicată a Legii nr. 303/2004, art. 6.
    *******) Art. 6^2 a devenit, în forma republicată a Legii nr. 303/2004, art. 7.
    ********) Art. 82 a devenit, în forma republicată a Legii nr. 303/2004, art. 83.