HOTĂRÂRE nr. 1.546 din 18 decembrie 2003pentru aprobarea Normelor de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 58 din 23 ianuarie 2004



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul UNICSe aprobă Normele de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:---------------Ministrul culturii şi cultelor,Răzvan TheodorescuMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 18 decembrie 2003.Nr. 1.546.  +  Anexa NORMEde conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1Prezentele Norme de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, denumite în continuare norme, reglementează condiţiile de efectuare a operaţiunilor de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile.  +  Articolul 2În înţelesul prezentelor norme, următorii termeni reprezintă: a) conservarea preventivă - un ansamblu de activităţi cu caracter permanent, având ca scop contracararea acţiunii tuturor factorilor care intervin în mecanismul proceselor de deteriorare sau de distrugere a bunurilor culturale mobile, care pot fi efectuate de un conservator acreditat; b) conservarea curativă - un ansamblu de măsuri menite să contracareze efectele degradărilor fizice, chimice şi biologice asupra bunurilor culturale mobile, care pot fi efectuate numai de un restaurator acreditat; c) restaurarea - o intervenţie competentă cu mijloace adecvate asupra unui bun cultural mobil, cu scopul de a stopa procesele de deteriorare, de a păstra cât mai mult posibil din original şi din semnificaţia iniţială a obiectului asupra căruia se intervine.  +  Capitolul II Conservarea bunurilor culturale mobile clasate  +  Articolul 3Valorificarea expoziţională, temporară sau permanentă, a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil se face numai în spaţii corespunzătoare. Oricare ar fi motivele invocate, nu se admite amplasarea, chiar pentru perioade scurte, a unor bunuri culturale mobile în spaţii care nu corespund condiţiilor prevăzute de prezentele norme.  +  Articolul 4Se consideră corespunzător spaţiul care îndeplineşte următoarele condiţii: a) este salubru; b) are stabilitate microclimatică:● umiditatea relativă, denumită în continuare U.R., trebuie să fie cuprinsă în general între 50-65%. Pentru obiecte foarte sensibile, pentru care din anamneză se cunoaşte că şi-au creat un echilibru la alte valori ale U.R., se vor crea condiţii în consecinţă (eventual locale);● temperatura nu trebuie să depăşească 22°C, urmărindu-se permanent corelarea acesteia cu U.R.; c) pentru un spaţiu nou construit, renovat sau restaurat, trebuie să treacă cel puţin 3-6 luni de la terminarea lucrărilor, timp necesar pentru asigurarea stabilizării microclimatului interior; d) nivelul iluminării bunurilor de natură organică, reglat în funcţie de gradul lor de sensibilitate la degradarea fotochimică, să nu depăşească nivelul maxim admis de lucşi x ore anual. În general se recomandă următoarele valori ale iluminării: 50-80 lucşi pentru cărţi, documente, miniaturi, acuarele, grafică, textile, lemn pictat, os, fildeş, specimene de istorie naturală, 150-200 lucşi pentru picturi şi obiecte din lemn, iar componenta UV emisă de sursele de iluminat nu trebuie să depăşească 75 æW/lm (microwatt/lumen); e) este lipsit de noxe provenite din pulberi sau gaze nocive; f) instalaţiile de iluminat, încălzire, apă şi canal sunt în bună stare, au fost temeinic verificate şi funcţionează în mod corespunzător; g) asigură securitatea bunurilor expuse; h) îndeplineşte totalitatea condiţiilor impuse de reglementările în vigoare privind prevenirea şi combaterea incendiilor.  +  Articolul 5Expunerea bunurilor culturale mobile este condiţionată de starea lor de conservare. Se interzice expunerea bunurilor care nu sunt în stare bună de conservare sau prezintă aspecte de degradare evolutivă.  +  Articolul 6Folosirea bunurilor culturale mobile în activitatea expoziţională se face cu stricta respectare a cerinţelor de conservare. Pentru aceasta organizatorii expoziţiilor trebuie să respecte următoarele prevederi: a) proiectarea prealabilă a oricărei expoziţii; proiectul trebuie să indice locul obiectelor în sala de expoziţie, poziţia şi tehnica concretă în care acestea vor fi etalate; elaborarea proiectului trebuie să se facă în echipă cu structură multidisciplinară (muzeograf, arhitect, conservator, restaurator); b) la alegerea soluţiilor de etalare se interzic: tensionarea obiectelor (pe cât posibil, acestea trebuie aşezate în poziţii de repaus), faldarea, împăturirea, agăţarea punctiformă, baterea în cuie, folosirea benzilor adezive, lipirea documentelor şi a lucrărilor de grafică artistică, plasarea obiectelor în imediata apropiere a surselor de iluminat, încălzit, deasupra elemenţilor de calorifer; c) etalarea obiectelor în sălile de expoziţie trebuie făcută numai în momentul în care s-au terminat lucrările de pregătire a spaţiilor, inclusiv montarea mijloacelor de etalare: vitrine, panouri, postamente; d) după ce au fost conservate sau restaurate, obiectele se pregătesc pentru etalare în spaţii speciale de tranzit, de unde sunt aduse pe rând în săli şi montate în locurile indicate în proiect. Se interzic: aducerea obiectelor în săli cu mult timp înainte de etalare, întinderea lor pe pardoseală, precum şi căutarea variantei optime de expunere.  +  Articolul 7Obiectele susceptibile degradării de orice natură se protejează prin asigurarea condiţiilor care să prevină acţiunea tuturor factorilor de risc. Ele vor fi etalate în casete neutre din punct de vedere chimic, din materiale securizate, care în cazul spargerii să nu degradeze mecanic obiectul expus.  +  Articolul 8Protejarea obiectelor din expunerea liberă (picturi, piese de mobilier, sculptură) împotriva atingerii acestora de către vizitatori se poate realiza prin montarea unor elemente de distanţare.  +  Articolul 9Operaţiunile de mânuire, transport şi etalare a exponatelor se supraveghează de către conservator. Şeful secţiei, respectiv comisarul expoziţiei, răspunde, în condiţiile legii, de asigurarea condiţiilor necesare pentru ca amenajarea expoziţiei să se desfăşoare potrivit cerinţelor conservării ştiinţifice.  +  Articolul 10Deţinătorii de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil au obligaţia să asigure supravegherea spaţiilor expoziţionale pentru prevenirea sustragerii sau distrugerii bunurilor expuse. În acest scop deţinătorii de bunuri culturale mobile vor elabora norme şi atribuţii interne, adaptate de la caz la caz, în care se vor prevedea măsuri privind supravegherea, regimul de gestionare şi administrare a bunurilor şi spaţiilor aferente.  +  Articolul 11Depozitarea bunurilor culturale mobile se face în spaţii corespunzătoare în scopul asigurării condiţiilor optime de conservare. Organizarea depozitului trebuie precedată de alegerea spaţiului şi de determinarea calităţii acestuia. Spaţiul de depozitare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie salubru şi stabil din punct de vedere al microclimatului. Valorile U.R. trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru expunere. Clădirea trebuie să beneficieze de o bună izolare termică, condiţie a unei temperaturi constante. Orice temperatură cuprinsă între 1-18°C este acceptată, cu condiţia stabilităţii sale, iar U.R. să se încadreze în limitele optime prevăzute pentru obiectele depozitate; b) proiectul şi amenajarea depozitelor să fie avizate de un conservator acreditat, conform prevederilor legale în vigoare.  +  Articolul 12Amplasarea sau aşezarea bunurilor culturale mobile se face separat, potrivit naturii materialelor, tipului morfologic şi formatului sau dimensiunii tip, conform principiului tipodimensionării, luându-se inclusiv măsuri de prevenire a efectelor provocate de seisme.  +  Articolul 13Organizarea depozitului implică parcurgerea obligatorie a următoarelor etape: a) codificarea încăperilor; b) efectuarea inventarului; c) etichetarea obiectelor; d) măsurarea obiectelor; e) stabilirea tipurilor morfologice; f) stabilirea formatelor; g) stabilirea modului de aşezare a obiectelor prin elaborarea modelului grafic şi matematic al modulelor de depozitare; h) calcularea necesarului de spaţiu şi proiectarea acestuia; i) proiectarea mobilierului de depozit; j) elaborarea catalogului topografic şi a celorlalte forme de organizare a informaţiei de orice natură privind regăsirea obiectului.  +  Articolul 14 (1) Mobilierul din spaţiile de depozitare trebuie să răspundă următoarelor cerinţe generale: a) să fie funcţional, să asigure cele mai bune condiţii de protejare, aşezare, acces şi mânuire a obiectelor; b) să fie adaptat parametrilor fizici, morfologici şi dimensionali ai obiectelor; c) să fie simplu şi confecţionat din materiale compatibile cu bunurile culturale mobile care urmează să fie depozitate. (2) În acelaşi timp cu proiectarea mobilierului trebuie să se conceapă şi mijloacele şi dispozitivele de acces şi mânuire a bunurilor culturale mobile plasate în partea superioară a modulelor de depozitare.  +  Articolul 15Introducerea bunurilor culturale mobile într-un spaţiu de depozitare este condiţionată de: a) uscarea completă a spaţiului nou construit, renovat sau restaurat; b) curăţarea, dezinfectarea şi dezinsectizarea generală a spaţiului şi a modulelor de depozitare (în anumite cazuri chiar deratizarea spaţiilor); c) dezinfectarea, dezinsectizarea şi conservarea obiectelor prin curăţări, consolidări, deplieri, întinderi; d) plasarea obiectelor în spaţii închise - cutii, dulapuri, ori de câte ori este posibil; dacă se optează pentru expunerea liberă, acestea trebuie protejate împotriva depunerilor de impurităţi, în special de praf.  +  Articolul 16 (1) Depozitarea bunurilor culturale mobile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să asigure stabilitatea necesară, precum şi o stare de repaus complet; b) accesul la oricare dintre obiectele plasate în acelaşi micromodul să nu afecteze starea acestora; c) la obiectele aşezate unele lângă altele nu se admit suprapuneri decât în cazul textilelor plate, uşoare (2-3 piese), documentelor şi operelor grafice (cel mult 10 piese, separate cu materiale neutre); d) cartonul sau hârtia folosită pentru confecţionarea paspartuurilor, plicurilor, cutiilor, pentru depozitarea graficii, documentelor, clişeelor trebuie să fie neutră (pH 7,00); e) pictura pe pânză se depozitează în poziţie verticală pe montanţi; dacă montanţii sunt mobili, se vor lua măsuri pentru prevenirea trepidaţiilor şi a şocurilor mecanice; f) dacă picturile sunt depozitate pe rafturi compartimentate, nu se depozitează în acelaşi compartiment două sau mai multe lucrări, iar lăţimea compartimentului trebuie să fie mai mare decât lăţimea lucrării care se introduce, astfel încât aceasta să stea uşor înclinată (10-15°); g) picturile pe lemn se depozitează în poziţie orizontală, pe blaturi mobile; h) documentele volante se introduc în plicuri din hârtie transparentă, iar plicurile, câte 10-12, în cutii din carton neacid; i) cărţile din fondul vechi şi rar, legate în piele sau cu ferecătură metalică, se aşază, de asemenea, separat, în poziţie orizontală; j) studierea, cercetarea, fotografierea şi filmarea bunurilor culturale mobile depozitate se efectuează, sub supravegherea gestionarului-conservator, într-un spaţiu anume amenajat. (2) Se interzic: a) depozitarea obiectelor pe pardoseală (chiar temporar), rezemarea obiectelor de sursele de încălzire, de piese de mobilier sau de alte corpuri din spaţiul respectiv; b) depozitarea clişeelor şi a fotografiilor în incinta atelierului foto sau în spaţii umede; c) folosirea spaţiului de depozitare pentru alte activităţi; d) introducerea şi depozitarea altor obiecte (materiale străine de specificul muzeului), precum şi consumul şi păstrarea alimentelor în incinta depozitului de bunuri culturale mobile.  +  Articolul 17Accesul în depozitele de obiecte muzeale se face în baza prevederilor regulamentelor de ordine interioară stabilite de fiecare instituţie şi a prezentelor norme.  +  Articolul 18Pentru realizarea evidenţei operative a mişcării bunurilor culturale mobile şi pentru o corectă analiză cauzală a modificărilor stării acestora, se introduce la fiecare depozit un registru de evidenţă, în care se consemnează: natura activităţii în care este implicat obiectul (filmare, fotografiere, expunere, cercetare), durata, perioada, condiţiile de microclimat ale noului spaţiu, cine îl ia în primire sub semnătură.  +  Articolul 19Deţinătorii de bunuri culturale mobile sunt obligaţi să instruiască temeinic personalul care, prin atribuţii, vine în contact cu acestea, le mânuieşte în spaţiile de expunere, depozitare sau de tranzit.  +  Articolul 20 (1) Pe timpul mânuirii, ambalării şi transportării bunurilor culturale mobile se va avea în vedere ca toate operaţiunile de mânuire şi transport intern să se facă sub supravegherea conservatorului colecţiei/secţiei/ muzeului. (2) În timpul manipulării bunurilor culturale mobile se interzic: a) mânuirea obiectelor cu mâinile neprotejate (fără mănuşi) şi fără echipament de lucru adecvat (halat); b) târârea obiectelor; c) aşezarea lor direct pe pardoseală, sprijinirea de piese de mobilier, calorifere, sobe, uşi, ferestre, pereţi; d) atingerea feţei/spatelui picturilor; e) mânuirea sculpturilor şi a pieselor de mobilier prin apucarea, presarea sau tensionarea protuberanţelor/ proeminenţelor; f) transportarea cu acelaşi mijloc (cărucior, cutie, coş) a obiectelor cu structuri şi mărimi diferite; g) mişcarea obiectelor mari şi grele fără a dispune de echipe de lucru corespunzătoare specificului operaţiunii; h) transportarea mai multor obiecte în acelaşi timp de către o singură persoană; i) mişcarea obiectelor în alte încăperi, fără examinarea prealabilă a stării lor de conservare; j) coborârea obiectelor mari (ca masă sau volum) aflate la o anumită înălţime în dulapuri, pe rafturi, postamente, folosindu-se mijloace improvizate şi fără stabilitate bună.  +  Articolul 21 (1) Itinerarea bunurilor culturale mobile necesare organizării expoziţiilor în ţară sau peste hotare se realizează în conformitate cu prevederile prezentelor norme. (2) Instituţia care organizează expoziţia încheie un protocol/contract cu deţinătorul de la care împrumută bunurile culturale mobile, în cadrul căruia se stabilesc condiţiile împrumutului. (3) Protocolul/contractul prevăzut la alin. (2) trebuie să cuprindă prevederi referitoare la: a) durata, locul şi scopul acţiunii; b) parametrii microclimatici care trebuie asiguraţi pe tot parcursul itinerării, respectiv transport, depozitare şi expunere; c) măsurile necesare pentru securitatea obiectelor pe toată durata împrumutului, respectiv sisteme şi instalaţii antifurt, antiincendiu şi pentru prevenirea efectelor provocate de seisme; d) numele şi calitatea persoanei care asigură ambalarea şi transportul, precum şi atribuţiile şi responsabilităţile acesteia; e) numele şi calitatea persoanei care însoţeşte transportul, precum şi atribuţiile şi responsabilităţile acesteia; f) numele şi calitatea persoanei care semnează pentru primire, precum şi atribuţiile şi responsabilităţile acesteia; g) locul de depozitare şi protejare a ambalajelor; h) obligativitatea informării unităţii organizatoare şi a deţinătorului asupra oricărui incident sau accident privind obiectele împrumutate şi asupra eventualelor modificări în starea de conservare a obiectelor, cu precizarea cauzelor care le-au generat; i) alte prevederi menite să asigure protecţia corespunzătoare a bunurilor. (4) Cu cel puţin 6 luni înaintea deschiderii unei expoziţii, unitatea organizatoare întocmeşte lista bunurilor culturale mobile propuse pentru expunere, solicitându-se laboratoarelor de profil autorizate examinarea stării lor de conservare. (5) Specialiştii nominalizează bunurile culturale mobile a căror stare de conservare face imposibilă expunerea lor şi pe cele care pot fi expuse, dar asupra cărora trebuie intervenit în prealabil, indicând şi durata operaţiunilor respective. (6) Obligaţia de a ambala bunurile culturale mobile în tranzit se stabileşte prin protocol/contract între părţile interesate, precizându-se cine asigură această operaţiune. (7) Examinarea bunurilor culturale mobile, ambalarea şi însoţirea transportului se asigură de către personalul autorizat/curier, stabilit prin protocol/contract. (8) Bunurile culturale mobile se transportă numai cu servicii specializate şi însoţite de un conservator sau restaurator, iar, după caz, şi de personalul de pază.  +  Articolul 22Pentru fiecare bun cultural mobil împrumutat şi itinerat se întocmeşte documentaţia stării de conservare, după cum urmează: a) fişa de conservare, care va cuprinde descrierea exactă a stării de conservare a obiectului, recomandări speciale de expunere, ambalare, mânuire, transport. Dacă expoziţia se itinerează în străinătate, fişa de conservare trebuie să aibă un duplicat într-o limbă de circulaţie internaţională; b) fotografii de ansamblu ale obiectului, cu dimensiuni de 18/24 cm, şi fotografii de detaliu, după caz.  +  Articolul 23 (1) Ambalarea se realizează în raport cu particularităţile morfologice şi cu proprietăţile fizico-mecanice ale bunurilor culturale mobile implicate, trebuind să asigure protecţia deplină a obiectelor împotriva următorilor factori de risc: a) variaţii microclimatice, în special fluctuaţii ale U.R.; b) pătrunderea lichidelor şi a gazelor nocive; c) şocuri şi trepidaţii; d) degradări mecanice. (2) Materialele folosite trebuie să fie compatibile cu proprietăţile fizico-chimice ale bunurilor culturale mobile. (3) Se va asigura stabilitatea bunului cultural mobil în interiorul containerului şi a acestuia în mijlocul de transport.  +  Articolul 24 (1) Filmarea/fotografierea cu scop comercial sau documentar a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, aflate în proprietatea publică a statului, poate fi executată numai cu acordul scris al titularului dreptului de administrare şi cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi aprobarea Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi cu respectarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În acest scop deţinătorul va înainta o cerere însoţită de o copie a contractului întocmit cu solicitantul, prin care se solicită aprobarea pentru fotografierea/filmarea bunurilor culturale mobile. (3) Deţinătorul bunului (bunurilor) cultural mobil căruia i s-a solicitat fotografierea studiază oportunitatea solicitării, examinează starea de conservare a bunului (bunurilor) respectiv, precum şi implicaţiile efectelor filmării/fotografierii asupra acestuia şi îşi exprimă acordul în scris cu privire la filmare/fotografiere pentru fiecare caz în parte. (4) Cererea se trimite spre aprobare direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, care îi va comunică deţinătorului hotărârea. (5) Deţinătorul instruieşte echipa de filmare/fotografiere asupra condiţiilor în care aceasta are acces în instituţie şi la bunurile culturale mobile, asupra regulilor generale de securitate care trebuie respectate privind zonele de acces şi folosirea instalaţiilor, precum şi asupra altor condiţii menite să prevină degradarea obiectelor ca urmare a prezenţei şi activităţii echipei de filmare/fotografiere. (6) Filmarea/fotografierea bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil se face în prezenţa conservatorului colecţiei/secţiei/muzeului, care va decide asupra condiţiilor optime de lucru pentru a nu se produce deteriorări. (7) Nu se aprobă filmarea/fotografierea bunurilor din patrimoniul cultural naţional mobil în următoarele cazuri: a) dacă se apreciază că acţiunea pentru care se solicită aprobarea are un caracter minor în raport cu valoarea obiectului; b) obiectul nu este în stare bună de conservare, cu excepţia fotografiilor necesare activităţii de conservare-restaurare; c) există replici de valoare egală sau apropiată care pot substitui originalul, fără ca prin aceasta să se diminueze calitatea reproducerii; d) fototecile muzeale, arhiva de imagini sau alte instituţii posedă clişee utilizabile potrivit scopului urmărit; e) nu se acceptă filmarea/fotografierea bunurilor din materiale organice care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil dacă acestea au mai fost filmate/fotografiate pe parcursul unui an. (8) Persoanele care execută operaţiuni de filmare/ fotografiere a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil sunt obligate să utilizeze tehnici adecvate în conformitate cu recomandările privind condiţiile de protejare a bunului care urmează să fie filmat/fotografiat. (9) Filmarea/fotografierea se va consemna, pentru fiecare obiect în parte, în registrul de mişcare a obiectelor din colecţia respectivă.  +  Capitolul III Restaurarea bunurilor culturale mobile clasate  +  Articolul 25Selectarea bunurilor culturale mobile şi includerea lor în lista bunurilor propuse pentru restaurare se face în funcţie de starea de conservare, valoarea patrimonială şi cerinţele valorificării expoziţionale.  +  Articolul 26 (1) Înainte de restaurare, bunul cultural mobil este cercetat din punct de vedere fizic, chimic şi biologic în laboratorul de investigaţii, în vederea stabilirii deteriorărilor, cauzelor, factorilor de deteriorare şi a metodologiei de restaurare. Corelarea rezultatelor şi raportarea acestora la evoluţia tehnologiilor trebuie să conducă şi la rezolvarea unor probleme de datare şi autentificare. (2) Analizele trebuie să se efectueze, pe cât este posibil, prin metode nedistructive sau microdistructive care nu afectează integritatea bunului cultural mobil. (3) După finalizarea cercetării, bunul cultural mobil se trimite, împreună cu documentaţia, la laboratorul de restaurare pentru stabilirea metodologiei de restaurare. Restauratorul întocmeşte dosarul de restaurare pe care îl prezintă, împreună cu bunul cultural mobil, comisiei de restaurare.  +  Articolul 27 (1) Comisia de restaurare, stabilită de către conducătorul instituţiei, se compune din personal de specialitate acreditat conform legii şi factori de decizie (directorul instituţiei, membri ai consiliului ştiinţific, şeful laboratorului de restaurare). (2) Comisia de restaurare analizează, avizează şi aprobă metodologia de restaurare şi asigură recepţia finală a lucrărilor. (3) Hotărârile comisiei de restaurare sunt obligatorii. Prin aprobarea dată, comisia de restaurare răspunde solidar cu restauratorul, în condiţiile legii, în ceea ce priveşte corectitudinea diagnosticului şi a metodologiei de restaurare.  +  Articolul 28Responsabilitatea aplicării corecte a metodologiei aprobate revine în totalitate restauratorului.  +  Articolul 29 (1) Pe timpul efectuării lucrărilor de restaurare se interzic: a) modificarea metodologiei de restaurare aprobate; b) întreruperea metodologiei de lucru în mod arbitrar. (2) Modificările metodologiei de restaurare sunt permise numai cu aprobarea comisiei de restaurare.  +  Articolul 30Toate intervenţiile la care este supus bunul cultural mobil se consemnează în documentaţia de restaurare, care cuprinde: a) fişa de evidenţă; b) fişa de conservare; c) documentaţia restaurărilor anterioare; d) documentaţia de investigaţii; e) documentaţia foto; f) metodologia de restaurare; g) procesul-verbal al comisiei de restaurare; h) jurnalul de restaurare.  +  Articolul 31Restaurarea bunurilor culturale mobile se efectuează numai de către restauratori acreditaţi conform legii, în cadrul organizat al laboratoarelor şi atelierelor de profil acreditate potrivit legii.  +  Articolul 32În cursul procesului de restaurare se vor avea în vedere următoarele principii: a) păstrarea în totalitate a părţilor originale din obiect. Nici o intervenţie nu trebuie să înlăture, să diminueze, să falsifice părţi ale obiectului (Primum non nocere); b) folosirea unor materiale similare celor originale sau, dacă nu este posibil, acestea să aibă proprietăţi fizico-mecanice cât mai apropiate celor originale (Compatibilitatea materialelor); c) utilizarea unor materiale, substanţe etc. care au fost experimentate, testate în condiţii controlate, suficient de riguroase pentru a fi concludente în determinarea incompatibilităţilor şi efectelor secundare; d) folosirea unor materiale, substanţe reversibile etc. care pot fi îndepărtate ulterior, fără a afecta starea obiectului. Materialele nereversibile se vor folosi numai în situaţii limită în care utilizarea lor ar constitui singura modalitate de salvare a obiectului; e) toate intervenţiile asupra obiectului, din punctul de vedere al naturii, poziţionării, completării zonelor lacunare etc., să se poată observa fie prin examinare directă, fie prin intermediul documentaţiei din dosarul de restaurare (Lizibilitatea intervenţiilor); f) nu se vor face completări dacă lipseşte mai mult de 50% din original (Restaurarea se opreşte unde începe ipoteza); g) urmărirea evoluţiei stării obiectului restaurat prin efectuarea de controale periodice.  +  Articolul 33Actul de restaurare nu-şi propune să creeze un bun cultural mobil nou. El urmăreşte să aducă bunul cultural mobil la o stare, la un aspect care să transmită cât mai complet funcţia originală a acestuia.  +  Articolul 34Protecţia şi securitatea bunurilor culturale mobile pe toată durata restaurării revin în sarcina atelierului sau a laboratorului de restaurare, potrivit legii.  +  Articolul 35Este interzisă scoaterea bunurilor culturale mobile din atelierul sau laboratorul de restaurare fără acordul scris al deţinătorului.-------------