ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 14 mai 1999 (*actualizată*)cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinantare aferente acestora(actualizată până la data de 31 ianuarie 2002*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • --------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 17 mai 1999. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 31 ianuarie 2002, cu modificările şi completările aduse de ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002.În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă:  +  Articolul 1În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: a) acord-cadru - Acordul-cadru dintre Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, semnat la Bucureşti la 12 martie 1991;a^1) Memorandumul de înţelegere privind înfiinţarea Fondului Naţional pentru PHARE - Memorandumul de înţelegere între Guvernul României şi Comisia Europeană privind înfiinţarea Fondului Naţional, semnat la Bruxelles la 20 octombrie 1998 şi aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.011/1999;-------------Litera a^1) a art. 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002.a^2) Acordul multianual de finanţare SAPARD - Acordul multianual de finanţare între Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene, semnat la Bruxelles la 2 februarie 2001 şi ratificat prin Legea nr. 316/2001;-------------Litera a^2) a art. 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002.a^3) Memorandumul de înţelegere privind utilizarea Fondului Naţional pentru ISPA - Memorandumul de înţelegere între Guvernul României şi Comunitatea Europeană privind utilizarea Fondului Naţional pentru ISPA, semnat la Bucureşti la 20 octombrie 2000 şi aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.328/2000.-------------Litera a^3) a art. 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. b) contribuţia financiară a Comunităţii Europene - sume care se transfera Guvernului României de către Comisia Comunităţilor Europene, cu titlu de asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de către Comunitatea Europeană, potrivit prevederilor Memorandumului de înţelegere privind înfiinţarea Fondului Naţional pentru PHARE, Memorandumului de înţelegere privind utilizarea Fondului Naţional pentru ISPA, Acordului multianual de finanţare SAPARD şi prevederilor memorandumurilor de finanţare şi acordurilor anuale de finanţare încheiate între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, în baza acordului-cadru şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD;-------------Litera b) a art. 1 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. c) contribuţia publică naţionala - fonduri publice constituite şi gestionate prin: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom;-------------Litera c) a art. 1 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. d) structuri de implementare - agenţii de implementare, precum şi alte entităţi cu atribuţii de gestionare a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, prevăzute în memorandumul de finanţare, în Acordul multianual de finanţare SAPARD sau în alte documente încheiate ori convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, în baza memorandumurilor de finanţare şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD.-------------Litera d) a art. 1 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 2 (1) Ministerul Finanţelor Publice este autorizat sa gestioneze contribuţia financiară a Comunităţii Europene, în condiţiile stabilite prin Memorandumul de înţelegere privind înfiinţarea Fondului Naţional pentru PHARE, Memorandumul de înţelegere privind utilizarea Fondului Naţional pentru ISPA, Acordul multianual de finanţare SAPARD şi prin memorandumuri de finanţare şi acorduri anuale de finanţare încheiate sau convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, în baza acordului-cadru şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD.-------------Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (2) Ministerul Finanţelor Publice asigura gestionarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene prin conturi deschise la Banca Naţionala a României, trezoreria statului sau, după caz, la bănci comerciale, conform prevederilor memorandumurilor de înţelegere, memorandumurilor de finanţare şi ale Acordului multianual de finanţare SAPARD.-------------Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (3) Disponibilităţile din contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi sumele recuperate şi datorate Comunităţii Europene, aflate în conturile deschise la instituţiile specificate la art. 2 alin. (2), sunt purtătoare de dobânda; dobânda se bonifica şi se utilizează conform prevederilor memorandumurilor de înţelegere, memorandumurilor de finanţare, ale Acordului multianual de finanţare SAPARD şi ale altor documente încheiate sau convenite între Comisia Europeană şi Guvernul României, precum şi, după caz, conform instrucţiunilor emise de donator.-------------Alin. (3) al art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 3Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice, garantează integritatea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene şi asigura respectarea utilizării acesteia conform destinaţiei stabilite prin memorandumurile de finanţare, memorandumurile de înţelegere, Acordul multianual de finanţare SAPARD, precum şi prin alte documente încheiate sau convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României.-------------Art. 3 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 4 (1) Cofinantarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene se efectuează potrivit cerinţelor de cofinantare prevăzute în memorandumuri de finanţare, în Acordul multianual de finanţare SAPARD ori în alte documente încheiate sau convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, în baza memorandumurilor de finanţare şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD.-------------Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (2) Contribuţia publică naţionala destinată cofinanţării în bani a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene se aloca, se utilizează şi se derulează conform cadrului tehnic, juridic şi administrativ prevăzut pentru fondurile donatorului prin acordul-cadru, Acordul multianual de finanţare SAPARD şi prin memorandumuri de finanţare, memorandumuri de înţelegere, precum şi prin alte documente încheiate sau convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României, în baza acordului-cadru şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD.-------------Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (3) În baza prevederilor referitoare la contribuţia financiară a Comunităţii Europene, incluse în reglementările Consiliului sau ale Comisiei Comunităţii Europene, sumele din contribuţia publică naţionala destinate cofinanţării în bani a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene se pot cuprinde în bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului şi în bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom.-------------Alin. (3) al art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (4) Prevederile alin. (2) se aplică prin derogare, după caz, de la prevederile Legii nr. 72/1996 privind finanţele publice, precum şi de la prevederile altor acte normative în vigoare, aplicabile fondurilor publice din care se efectuează cofinantarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene.  +  Articolul 5 (1) Sume aferente cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene se cuprind în bugetul de stat, într-o poziţie distinctă, denumita "Transferuri aferente Fondului Naţional de Preaderare".(1^1) În bugetul de stat, la poziţia distinctă denumita «Transferuri aferente Fondului Naţional de Preaderare» se mai cuprind: a) sume necesare finanţării diferenţelor nefavorabile de curs valutar şi a costurilor bancare, neeligibile din contribuţia financiară a Comunităţii Europene; b) sume necesare finanţării proiectelor/programelor în cazul indisponibilitatii temporare a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene; c) sume necesare pentru achitarea la termen a debitelor către Comunitatea Europeană, ca urmare a eventualelor nereguli sau neglijente stabilite în baza prevederilor memorandumului de finanţare şi a Acordului multianual de finanţare SAPARD.-------------Alin. (1^1) al art. 5 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (2) Se autorizeaza Ministerul Finanţelor Publice sa repartizeze şi sa introducă în bugetele ordonatorilor principali de credite modificările determinate de utilizarea sumelor prevăzute la alin. (1) şi (1^1), precum şi să efectueze, după caz, plati direct din aceasta poziţie de cheltuieli.-------------Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (3) Sumele prevăzute la alin. (1^1) lit. b) se transfera structurilor de implementare, urmând să se regularizeze cu fondurile primite de la Comisia Europeană, în limita sumelor eligibile transferate.-------------Alin. (3) al art. 5 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (4) Sumele plătite necuvenit din contribuţie publică naţionala, reprezentând cofinantarea în bani a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, în scopul achitării debitelor prevăzute la alin. (1^1) lit. c), se recuperează conform legii şi se fac venit la bugetul din care au fost acordate.-------------Alin. (4) al art. 5 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002. (5) În aplicarea prevederilor alin. (4) orice înscris pe baza căruia se aloca fonduri provenind din contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi din contribuţia publică naţionala se investeste cu titlu executoriu.-------------Alin. (5) al art. 5 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 6Disponibilităţile din contribuţia publică naţionala destinate cofinanţării în bani a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele exerciţiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul următor pentru a fi folosite cu aceeaşi destinaţie.-------------Art. 6 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 7Livrările de bunuri, prestările de servicii şi execuţia de lucrări, efectuate în baza contractelor finanţate din contribuţia publică naţionala prevăzută la art. 4 alin. (2), se supun prevederilor fiscale şi vamale aplicabile contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, potrivit acordului-cadru, memorandumurilor de finanţare, Acordului multianual de finanţare SAPARD şi altor documente convenite în baza acestuia.-------------Art. 7 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 7^1 (1) Auditul public intern şi controlul financiar preventiv se organizează şi se exercită la toate structurile de implementare, conform legislaţiei în vigoare privind auditul public intern şi controlul financiar preventiv, cu excepţia cazurilor în care prin acordul-cadru, Acordul multianual de finanţare SAPARD, prin memorandumurile de finanţare, memorandumurile de înţelegere, precum şi prin alte documente încheiate sau convenite între Comisia Comunităţii Europene şi Guvernul României se prevăd măsuri specifice. (2) În toate cazurile în care, ca urmare a unui refuz de viza de control financiar preventiv propriu, conducătorii structurilor de implementare dispun efectuarea operaţiunii pe propria răspundere, persoana imputernicita cu acordarea vizei de control financiar preventiv propriu are obligaţia sa informeze în scris Ministerul Finanţelor Publice, nerespectarea acestei obligaţii constituind contravenţie care se sancţionează conform prevederilor aplicabile acestui tip de contravenţie, prevăzute în legislaţia în vigoare privind auditul public intern şi controlul financiar preventiv. (3) Ministerul Finanţelor Publice avizează normele metodologice specifice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu şi a auditului public intern pentru operaţiunile finanţate din contribuţia financiară a Comunităţii Europene, elaborate de structurile de implementare în aplicarea prevederilor art. 8. (4) Ministerul Finanţelor Publice evalueaza la toate structurile de implementare modul de aplicare a normelor generale şi specifice de organizare şi exercitare a controlului financiar preventiv propriu şi a auditului public intern. (5) Ministerul Finanţelor Publice efectuează inspecţii la toate structurile de implementare, ca urmare a informării adresate de către persoana imputernicita cu acordarea vizei de control financiar preventiv propriu, precum şi ori de câte ori exista indicii ale unor abateri de la legalitate sau regularitate în efectuarea unor operaţiuni.-------------Art. 7^1 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 31 ianuarie 2002.  +  Articolul 8În aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Finanţelor elaborează instrucţiuni şi norme metodologice care se aproba, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau prin ordin al ministrului finanţelor.PRIM-MINISTRURADU VASILEContrasemnează:---------------Ministrul finanţelor,Decebal Traian RemesMinistru delegat pe lângăprimul-ministru pentru integrare europeană,Alexandru Herlea----------