ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 102 din 29 iunie 1999 - (*actualizată*)privind protecţia specială şi încadrarea în munca a persoanelor cu handicap(actualizată până la data de 28 noiembrie 2003*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • --------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 30 iunie 1999. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 28 noiembrie 2003 cu modificările şi completările aduse de: ORDONANTA nr. 73 din 27 august 1999 respinsă de LEGEA nr. 206 din 19 aprilie 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 192 din 8 decembrie 1999; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 25 aprilie 2000; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 12 din 26 ianuarie 2001; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 29 martie 2001; ORDONANTA nr. 7 din 19 iulie 2001; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 123 din 8 octombrie 2001; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 163 din 6 decembrie 2001; LEGEA nr. 520 din 9 octombrie 2001; LEGEA nr. 517 din 12 iulie 2002; LEGEA nr. 518 din 12 iulie 2002; LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 99 din 29 august 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 150 din 31 octombrie 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 147 din 31 octombrie 2002; LEGEA nr. 10 din 9 ianuarie 2003; ORDONANTA nr. 36 din 30 ianuarie 2003; ORDONANTA nr. 14 din 30 ianuarie 2003; ORDONANTA nr. 59 din 22 august 2003.În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă:  +  Capitolul 1 Dispoziţii generale  +  Articolul 1 (1) Persoanele cu handicap, în înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale, le împiedica total sau le limitează accesul cu sanse egale la viaţa socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali şi culturali proprii, necesitand măsuri de protecţie specială în sprijinul integrării lor sociale şi profesionale. (2) Protecţia specială cuprinde măsurile ce urmează a fi luate în temeiul acestei ordonanţe de urgenţă, pentru exercitarea dreptului persoanelor cu handicap la un regim special de prevenire, de tratament, de readaptare, de învăţământ, de instruire şi de integrare socială a acestei categorii de persoane. (3) Măsurile de protecţie specială se aplică pe baza încadrării în categorii de persoane cu handicap, în raport cu gradul de handicap, stabilit în urma evaluării efectuate de către comisiile de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti, potrivit criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei. Pentru copiii cu handicap criteriile de încadrare în gradele de handicap se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie. Ordinele vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.---------------Alin. (1) şi (3) ale art. 1 au fost modificate de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 2 (1) Încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap care necesita protecţie specială în raport cu gradul de handicap se atesta, atât pentru adulti, cat şi pentru copii, potrivit criteriilor de diagnostic anatomo-clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă şi de autoservire. Gradul de handicap - uşor, mediu, accentuat şi grav - se atesta prin certificat emis de către comisiile de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti prevăzute la cap. V, respectiv de comisiile pentru protecţia copilului, în cazul copiilor cu handicap. (2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi care nu are capacitate deplina de exerciţiu. (3) O dată cu eliberarea certificatelor de încadrare în grade de handicap, comisiile de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti, respectiv comisiile pentru protecţia copilului, în cazul copiilor cu handicap, au obligaţia sa elaboreze un program individual de recuperare, readaptare şi integrare socială, care să prevadă acţiunile medicale, educative, profesionale şi sociale necesare pentru recuperarea, readaptarea, instruirea şi integrarea sau reintegrarea socială a persoanei cu handicap. (4) Pentru elaborarea programului individual de recuperare, readaptare şi integrare socială comisiile de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti, respectiv comisiile pentru protecţia copilului, în cazul copiilor cu handicap, se vor consulta în mod obligatoriu cu persoana cu handicap şi, după caz, cu reprezentanţii legali ai acesteia, precum şi cu specialişti din diferite domenii, în funcţie de specificul fiecărui caz. (5) Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate şi ale administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura, pe baza dispoziţiilor legale în vigoare, condiţiile necesare pentru realizarea programului individual de recuperare, readaptare şi integrare socială pentru fiecare persoana cu handicap.---------------Art. 2 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 3 (1) Realizarea măsurilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, este organizată, coordonata şi controlată de către Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, organ de specialitate al administraţiei publice centrale aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii şi Familiei. (2) Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap colaborează cu ministere şi cu alte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate, cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap sau care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap.--------------Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 192 din 8 decembrie 1999 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 8 decembrie 1999, abrogată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 12 din 26 ianuarie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 6 februarie 2001, respinsă de LEGEA nr. 520 din 9 octombrie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 17 octombrie 2001, modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 4Protecţia specială a persoanelor cu handicap se realizează prin acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă la domiciliu sau, după caz, în instituţii de protecţie specială a persoanelor cu handicap.  +  Capitolul 2 Instituţiile de protecţie specială a persoanelor cu handicap  +  Articolul 5Protecţia specială a persoanelor cu handicap, în forma institutionalizata, se realizează prin acordarea de servicii de asistenţa, îngrijire, tratament, recuperare, reabilitare, orientare şi formare profesională, precum şi de alte tipuri de servicii în cadrul instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap.  +  Articolul 6 (1) Instituţiile de protecţie specială a persoanelor cu handicap se înfiinţează şi funcţionează ca instituţii de interes public sub forma de centre-pilot, centre de îngrijire şi asistenţa, centre de recuperare şi reabilitare, centre de integrare prin terapie ocupationala, locuinţe protejate de tip familial, centre de zi, centre de intervenţie timpurie, precum şi sub alte forme specifice, cu avizul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap. (2) Instituţiile de protecţie specială a persoanelor cu handicap, aflate în coordonarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.---------------Art. 6 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 7 (1) Instituţiile de protecţie specială, prevăzute la art. 6, precum şi cele care se vor înfiinţa ulterior au personalitate juridică şi se afla în coordonarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap. (2) Finanţarea instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap, prevăzute în anexa, se asigura din: contribuţiile proprii ale beneficiarilor sau ale intretinatorilor acestora, care vor fi vărsate în contul centrelor, sume alocate de la bugetele autorităţilor administraţiei publice locale şi din alte venituri realizate în condiţiile legii. (3) Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare pentru fiecare tip de instituţie de protecţie specială a persoanelor cu handicap, prevăzut la art. 6, se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului sănătăţii şi familiei. (4) Salarizarea personalului instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap se stabileşte potrivit legislaţiei aplicabile salariaţilor din sistemul bugetar.--------------Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 192 din 8 decembrie 1999 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 8 decembrie 1999, abrogată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 12 din 26 ianuarie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 6 februarie 2001, respinsă de LEGEA nr. 520 din 9 octombrie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 17 octombrie 2001.Art. 7 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 8Instituţiile de protecţie specială a persoanelor cu handicap pot fi înfiinţate prin: a) hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului sănătăţii şi familiei; b) hotărâre a consiliului judeţean sau a consiliului local, după caz; c) hotărâri ale unor organizaţii neguvernamentale sau care au ca obiect de activitate şi protecţia specială a persoanelor cu handicap; d) hotărâri ale cultelor recunoscute, potrivit legii, în România.---------------Litera a) a art. 8 a fost modificată de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 9 (1) Instituţiile de protecţie specială a persoanelor cu handicap pot fi înfiinţate şi în comun de mai multe instituţii şi persoane juridice dintre cele menţionate la art. 8, prin contract de asociere. (2) Contractul de asociere se încheie între ordonatorii principali de credite, în cazul consiliilor judeţene, consiliilor locale, Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi al altor organe ale administraţiei publice centrale de specialitate, şi reprezentanţii legali ai persoanelor juridice. (3) Contractul de asociere trebuie să prevadă sursele financiare reprezentând contribuţia fiecărei părţi la susţinerea cheltuielilor de investiţii şi de funcţionare ale instituţiei de protecţie specială care se înfiinţează prin asociere, durata asocierii şi modul de administrare a patrimoniului instituţiei. Contractul-cadru de asociere se stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei.---------------Art. 9 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 10 (1) Instituţiile de protecţie specială a persoanelor cu handicap înfiinţate cu avizul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, se afla în coordonarea acestuia. (2) Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap îşi exercită atributia de coordonare prin: elaborarea de norme şi metodologii privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap; numirea şi eliberarea din funcţie a persoanelor cu funcţii de conducere; asigurarea instruirii şi perfecţionării profesionale a personalului de specialitate; verificarea respectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale altor acte normative referitoare la activitatea acestora; sprijinirea dezvoltării acestor instituţii în conformitate cu strategia şi cu programele naţionale de protecţie specială a persoanelor cu handicap. (3) Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap controlează activitatea tuturor instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap aflate în coordonarea sa, informand Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi, după caz, Curtea de Conturi asupra aspectelor negative constatate.--------------Alin. (1) şi (3) ale art. 10 au fost modificate de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 192 din 8 decembrie 1999 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 8 decembrie 1999, abrogată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 12 din 26 ianuarie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 6 februarie 2001, respinsă de LEGEA nr. 520 din 9 octombrie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 17 octombrie 2001.Art. 10 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Capitolul 3 Accesibilitati pentru persoanele cu handicap  +  Articolul 11 (1) Clădirile instituţiilor publice, ale celor culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber, locuintele construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun, telefoanele publice, precum şi căile de acces vor fi amenajate astfel încât să permită accesul neingradit al persoanelor cu handicap. Clădirile de patrimoniu şi cele istorice se vor amenaja respectându-se caracteristicile arhitectonice. (2) Lucrările de amenajare a acestora se vor face în etape, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, iar costurile lucrărilor vor fi suportate, după caz, din bugetele proprii ale ministerelor, ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate, precum şi din bugetele autorităţilor publice locale.--------------Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 12Autorităţile prevăzute de lege vor elibera autorizaţia de construcţie pentru clădirile publice ce urmează a se construi, numai în condiţiile respectării normativului în domeniu, aprobat prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Fac excepţie de la aceasta prevedere construcţiile personale şi anexele acestora.--------------Art. 12 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 13 (1) Toate lucrările de refacere, reparaţii, reconstrucţie sau consolidare a drumurilor publice, a instituţiilor publice, a celor culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber, a magazinelor şi restaurantelor, a sediilor prestatorilor de servicii către populaţie vor fi proiectate şi executate astfel încât să respecte prevederile normativului menţionat la art. 12. (2) Până la data de 31 decembrie 2003 vor fi adaptate pentru a permite accesul neingradit al persoanelor cu handicap toate clădirile instituţiilor publice, ale celor culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber, magazinele şi restaurantele, sediile prestatorilor de servicii către populaţie, precum şi căile publice de acces. (3) Începând cu data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă se vor respecta prevederile normativului menţionat la art. 12, pentru locuintele care se vor construi sau se vor repara din fonduri de la bugetul de stat. (4) Cel puţin 4% din locuintele construite din fonduri de la bugetul de stat vor fi adaptate, cel mai târziu până la 31 decembrie 2010, în conformitate cu normativul menţionat la art. 12.--------------Alin. (3) şi (4) ale art. 13 au fost introduse de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 14Până la data de 31 decembrie 2002 toate telefoanele publice vor fi montate şi amenajate cu respectarea prevederilor normativului menţionat la art. 12.--------------Art. 14 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 15 (1) De la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă limbajul mimico-gestual şi limbajul specific al persoanei cu surdocecitate sunt recunoscute oficial. (2) Instituţiile publice vor asigura, atunci când este cazul, pentru relaţiile directe cu persoanele cu deficiente de auz sau cu surdo-cecitate, interpreţi autorizaţi ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu surdo-cecitate. Procedura şi condiţiile de autorizare vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii şi familiei, cu consultarea Asociaţiei Surzilor din România.--------------Art. 15 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 16 (1) În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în spaţiile de parcare de pe lângă instituţiile de interes public vor fi amenajate, rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de doua locuri pentru parcarea gratuita a mijloacelor de transport ale persoanelor cu handicap; totodată, în spaţiile de parcare ale domeniului public şi cat mai aproape de domiciliu administratorul acestora va repartiza locuri de parcare gratuita persoanelor cu handicap care au solicitat şi au nevoie de astfel de parcare. (2) Până la data de 31 decembrie 2003 toate spaţiile de parcare organizate vor avea amenajate, rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de doua locuri pentru parcarea gratuita a mijloacelor de transport ale persoanelor cu handicap. (3) Este interzisă parcarea altor mijloace de transport pe locuri de parcare amenajate, rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional pentru persoane cu handicap. (4) Până la data de 31 decembrie 2010 toate staţiile mijloacelor de transport în comun vor fi amenajate pentru a permite accesul neingradit al persoanelor cu handicap, în conformitate cu prevederile normativului menţionat la art. 12. (5) Până la data de 31 decembrie 2005 autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia sa monteze sisteme de semnalizare sonora şi vizuala pentru persoanele cu handicap la trecerile de pietoni, precum şi panouri de afisaj în mijloacele de transport public şi pe drumurile publice.---------------Art. 16 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 17 (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2004, toate societăţile sau regiile de transport în comun, urban sau interurban, au obligaţia sa achizitioneze mijloace de transport special adaptate pentru accesul neingradit al persoanelor cu handicap. (2) În termen de maximum 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă producătorii de mijloace de transport în comun au obligaţia sa introducă în fabricaţie mijloace de transport în comun adaptate accesului neingradit al persoanelor cu handicap. (3) Până la data de 31 decembrie 2010 toate mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie vor fi adaptate accesului neingradit al persoanelor cu handicap. (4) Abrogat.--------------Alin. (1) şi (2) ale art. 17 au fost modificate de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.Alin. (4) al art. 17 a fost abrogat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Capitolul 4 Drepturile şi obligaţiile persoanelor cu handicap  +  Secţiunea I Drepturi de care beneficiază copiii cu handicap  +  Articolul 18 (1) În vederea asigurării integrării cu sanse egale în viaţa socială, copiii cu handicap beneficiază de următoarele drepturi: a) acces liber şi egal în orice instituţie de învăţământ obişnuit, în raport cu restantul funcţional şi potenţialul recuperator, cu respectarea prevederilor legislaţiei în domeniul învăţământului; b) pregătire şcolară la domiciliu a copiilor cu handicap, nedeplasabili, pe durata învăţământului obligatoriu prevăzut de lege; pregătirea şcolară la domiciliul copiilor cu handicap, nedeplasabili, se va stabili potrivit normelor ce vor fi aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului educaţiei şi cercetării, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I; c) alocaţie de stat pentru copiii cu handicap, în condiţiile şi în cuantumul prevăzute de lege, majorat cu 100%; d) alocaţie de întreţinere pentru copiii cu handicap, aflaţi în plasament familial sau încredinţaţi, potrivit legii, unei familii ori persoane sau unui organism privat autorizat potrivit legii, în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 50%; e) locuri de odihnă gratuite în tabere pentru copiii preşcolari, elevi şi studenţi cu handicap, o dată pe an, conform convenţiilor încheiate între Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării; f) asistent personal pentru copilul cu handicap grav, angajat de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul inspectoratului de stat teritorial pentru persoanele cu handicap, pe baza recomandărilor anchetei sociale realizate de către o comisie din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a carei raza teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa copilul cu handicap grav; părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav pot opta pentru primirea unei indemnizaţii echivalente cu salariul net al asistentului social debutant din unităţile bugetare sau pentru asistent personal; modalitatea de plată a indemnizaţiei se va stabili prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I; g) bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive, în aceleaşi condiţii ca pentru elevi şi studenţi sau militari în termen; h) asistenţa medicală pentru copilul cu handicap, în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997*), cu modificările şi completările ulterioare; i) obţinerea gratuita a protezelor, carjelor, ghetelor ortopedice, carucioarelor din Fondul de asigurări sociale de sănătate, gestionat de casele de asigurări de sănătate de care asiguratul aparţine, şi asigurarea, cu prioritate şi în condiţii avantajoase, a aparatelor auditive şi a implanturilor cardiace; j) gratuitatea transportului urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţa sau cu metroul, pentru copiii cu handicap accentuat şi grav şi pentru asistenţii personali ai acestora, acordată pe baza unei anchete sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a carei raza teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa copilul cu handicap; modalitatea de acordare a gratuitatii şi cuantumul acesteia se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I; k) gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu tren de persoane, clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, în limita a 12 călătorii dus-întors pe an pentru copiii cu handicap grav şi pentru asistenţii personali ai acestora şi în limita a 6 călătorii dus-întors pe an pentru copiii cu handicap accentuat şi pentru insotitorii acestora; copiii cu afecţiuni renale care necesita hemodializa în alte localităţi decât cele de domiciliu, precum şi asistenţii personali ai acestora beneficiază de gratuitate şi peste limita menţionată, în funcţie de recomandarea centrului de dializa; l) alocaţia lunară de hrana pentru copiii bolnavi de HIV/SIDA, calculată pe baza alocaţiei zilnice de hrana stabilite pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice. (2) Persoana care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil cu handicap beneficiază de următoarele drepturi: a) concediu plătit pentru îngrijirea copilului cu handicap, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani; b) concedii medicale pentru îngrijirea copiilor cu handicap accentuat sau grav, care necesita tratament pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea de către copii a vârstei de 18 ani; c) gratuitatea serviciilor de cazare şi masa pentru persoana care însoţeşte copilul cu handicap grav în spital, pe teritoriul României, la recomandarea medicului specialist; modalitatea de decontare se stabileşte prin convenţie încheiată între Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate; d) scutire de plată taxelor de abonament pentru persoana deţinătoare de aparat de radio şi de televizor, dacă copilul are handicap grav; e) prioritate la instalarea postului telefonic şi scutire de plată abonamentului telefonic cu 100 de impulsuri incluse, precum şi de costul a 400 de impulsuri pentru nevăzători, dacă copilul are handicap grav sau accentuat; modalităţile de decontare a acestora vor fi stabilite prin norme aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informatiei, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I; f) prioritate la închirierea, construirea şi cumpărarea locuinţelor din fondul de stat, în condiţiile legii, dacă copilul are handicap accentuat sau grav; g) stabilirea chiriei, în condiţiile legii, pe baza contractelor de închiriere pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinta deţinute de stat sau de unităţile administrative ale acestuia, la tariful minim prevăzut de lege, dacă copilul are handicap accentuat sau grav. (3) De drepturile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b) beneficiază, la cerere, unul dintre părinţi sau persoanele care au adoptat, cărora li s-au încredinţat copii spre creştere şi educare ori în plasament familial, dacă sunt asiguraţi în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat sau dacă sunt cadre militare în activitate. (4) Persoanele menţionate la alin. (3) beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b) în situaţia în care nu au în acelaşi timp şi calitatea de asistent personal. (5) De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. b)-f) şi la alin. (2) lit. a)-g) nu pot beneficia copiii cu handicap sau persoanele care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil cu handicap care se afla în instituţii de învăţământ special, asistenţa socială şi protecţie specială sau în alte instituţii cu caracter social în care li se asigura întreţinerea completa din partea statului. (6) De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. l) poate beneficia copilul bolnav de SIDA numai pe perioada în care este îngrijit în familie.---------------Art. 18 a fost completat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 25 aprilie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 27 aprilie 2000, respinsă de LEGEA nr. 518 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.Art. 18 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.Litera l) a alin. (1) al art. 18 a fost modificată de LEGEA nr. 10 din 9 ianuarie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 22 ianuarie 2003.---------------*) Legea nr. 145/1997 a fost abrogată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 150 din 31 octombrie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 20 noiembrie 2002.  +  Secţiunea a II-a Drepturi de care beneficiază adultii cu handicap  +  Articolul 19 (1) În vederea asigurării dreptului la securitate socială, precum şi a dreptului la ocrotirea sănătăţii şi la instruire, adultii cu handicap beneficiază de următoarele drepturi: a) adultii cu handicap grav şi accentuat, dacă nu au alte venituri cu excepţia pensiei de urmaş, beneficiază de o indemnizaţie lunară în procent de 50% din salariul minim brut pe ţara, pe toată durata handicapului; cei cu venituri până la acest cuantum primesc diferenţa până la nivelul indemnizaţiei lunare; pentru afecţiuni care creează handicap ireversibil indemnizaţia lunară se stabileşte pe toată durata vieţii; b) nevazatorii cu handicap grav beneficiază de un venit lunar sub forma unei alocaţii sociale în cuantum de 1.279.000 lei, indiferent de vârsta şi de veniturile realizate din salarii, pe toată durata handicapului grav, ce va fi actualizată, anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de indicele creşterii preţurilor de consum; cei cu handicap accentuat beneficiază de un venit lunar în cuantum de 50% din venitul stabilit pentru cei cu handicap grav, pe toată durata handicapului; persoanele nevazatoare care cumulează salariul cu pensia pentru limita de vârsta, cu pensia I.O.V.R. sau cu pensia pentru pierderea capacităţii de muncă vor opta pentru una dintre acestea sau pentru alocaţia socială; nevazatorii care nu desfăşoară activitate salarizata cumulează alocaţia socială cu una dintre celelalte pensii stabilite potrivit legii; nevazatorul cu handicap grav primeşte pentru plata insotitorului, definit la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 610/1990 privind acordarea unor drepturi nevazatorilor, cu modificările şi completările ulterioare, o indemnizaţie echivalenta cu salariul net al asistentului social debutant din unităţi bugetare; nevazatorul poate opta pentru asistentul personal sau pentru însoţitor; c) asistent personal pentru adultul cu handicap grav, angajat de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul inspectoratului de stat teritorial pentru persoanele cu handicap, pe baza recomandărilor anchetei sociale realizate de către o comisie din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a carei raza teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa adultul cu handicap grav; persoana cu handicap grav sau reprezentanţii legali ai acesteia, cu excepţia nevazatorilor, pot opta pentru primirea unei indemnizaţii echivalente cu salariul net al asistentului social debutant din unităţile bugetare sau pentru asistent personal; modalitatea de plată a indemnizaţiei se va stabili prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I; d) abrogată*); e) scutire de plată taxelor de abonament pentru adultii cu handicap grav, deţinători de aparate de radio şi de televizoare; de aceasta facilitate beneficiază şi persoanele care au în întreţinere persoane cu handicap grav, dacă locuiesc împreună; f) prioritate la instalarea postului telefonic şi scutire de plată abonamentului telefonic cu 100 de impulsuri incluse, precum şi costul a 400 de impulsuri pentru nevăzători, atât pentru adultii cu handicap grav şi accentuat, cat şi pentru familiile acestora, dacă au domiciliul comun; modalităţile de decontare a acestora vor fi stabilite prin norme aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informatiei, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I; g) gratuitatea transportului urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţa sau cu metroul, pentru adultii cu handicap accentuat şi grav şi pentru asistenţii personali ai acestora, acordată pe baza unei anchete sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a carei raza teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa adultul cu handicap; modalitatea de acordare a gratuitatii şi cuantumul acesteia se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I; h) gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu tren de persoane, clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, în limita a 12 călătorii dus-întors pe an pentru adultii cu handicap grav şi pentru asistenţii personali ai acestora şi în limita a 6 călătorii dus-întors pe an pentru adultii cu handicap accentuat şi pentru insotitorii acestora; adultii cu afecţiuni renale care necesita hemodializa în alte localităţi decât cele de domiciliu, precum şi asistenţii personali ai acestora beneficiază de gratuitate şi peste limita menţionată, în funcţie de recomandarea centrului de dializa; i) pregătire şcolară la domiciliu, pe durata învăţământului general obligatoriu, la cerere, a adulţilor cu handicap grav, nedeplasabili, potrivit normelor ce vor fi aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului educaţiei şi cercetării, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I; j) asistenţa medicală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 145/1997**), cu modificările şi completările ulterioare; k) medicamente gratuite atât pentru tratament ambulatoriu, cat şi pe timpul spitalizarii; l) bilete de tratament gratuite, în limita posibilităţilor existente, în staţiuni balneoclimaterice, pe baza reglementărilor stabilite de Ministerul Sănătăţii şi Familiei; m) obţinerea gratuita a protezelor, carjelor, ghetelor ortopedice, carucioarelor, la preţul etalon stabilit de Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, şi asigurarea, cu prioritate şi în condiţii avantajoase, a aparatelor auditive şi a implanturilor cardiace; n) acordarea unei camere în plus, în condiţiile legii, pe baza contractelor de închiriere pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinta deţinute de stat sau de unităţile administrative ale acestuia, la solicitarea persoanelor cu handicap grav, precum şi a familiilor care au în întreţinere un copil cu handicap grav; o) stabilirea chiriei, în condiţiile legii, pe baza contractelor de închiriere pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinta, deţinute de stat sau de unităţile administrative ale acestuia, la tariful minim prevăzut de lege, dacă persoana are handicap accentuat sau grav; p) prioritate la închirierea, construirea şi cumpărarea locuinţelor din fondul de stat şi repartizarea, la cerere, a apartamentelor la niveluri inferioare ale imobilelor, pentru persoanele cu handicap accentuat sau grav; q) pentru nevazatorii cu handicap grav care realizează venituri salariale în baza unui contract individual de muncă se acordă o indemnizaţie lunară în valoare de 200.000 lei, suportată din creditele bugetare alocate cu aceasta destinaţie; r) pentru nevazatorii cu handicap grav se acordă scutire de plată taxei pentru abonamentul la curentul electric; decontarea abonamentului se face pe bază de documente justificative în limita creditelor bugetare alocate cu aceasta destinaţie; documentele justificative, precum şi modalitatea de decontare se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului industriei şi resurselor, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I; s) acordarea a 25% din fondul de locuinţe sociale persoanelor cu handicap grav, conform legilor în vigoare. (2) De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), d), e), f), n), o), p), q), r) şi s) nu pot beneficia persoanele cu handicap care se afla în instituţii de învăţământ special, asistenţa socială şi protecţie specială sau în alte instituţii cu caracter social, în care li se asigura întreţinere completa din partea statului. (3) Persoanele cu handicap grav care au şi calitatea de pensionari de invaliditate gradul I pot opta între indemnizaţia pentru însoţitor prevăzută de art. 61 din Legea nr. 19/2000 republicată privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru asistent personal. Dreptul de opţiune se menţine şi în cazul trecerii pensionarilor de invaliditate la pensia pentru limita de vârsta.---------------Art. 19 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 25 aprilie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 27 aprilie 2000, respinsă de LEGEA nr. 518 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002, modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.---------------*) Prevederile literei d) a alin. 1 al art. 19 îşi încetează activitatea, conform anexei 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 99 din 29 august 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 2 septembrie 2002.Art. 8 din ORDONANTA nr. 36 din 30 ianuarie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 2 februarie 2003 prevede:"Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe, îşi încetează aplicabilitatea scutirile de la plata taxelor vamale, prevăzute la: a) art. 19 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în munca a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002;"**) Legea nr. 145/1997 a fost abrogată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 150 din 31 octombrie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 20 noiembrie 2002.---------------Litera d) a alin. (1) al art. 19 a fost abrogată de ORDONANTA nr. 59 din 22 august 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 29 august 2003.  +  Articolul 20 (1) Drepturile acordate conform art. 18 alin. (1) lit. c), e), k) şi l), art. 18 alin. (2) lit. c), d) şi e) şi art. 19 alin. (1) lit. a), b), e), f), h), q) şi r) se suporta din bugetul de stat. (2) Drepturile acordate conform prevederilor art. 18 alin. (1) lit. f) şi j) şi ale art. 19 alin. (1) lit. c) şi g) se suporta din bugetele locale. (3) Drepturile acordate conform prevederilor art. 18 alin. (1) lit. d) se suporta de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. (4) Drepturile acordate conform art. 18 alin. (2) lit. a) şi b) se suporta din bugetul asigurărilor sociale de stat. (5) Sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. j), k), l) şi m) se suporta din Fondul de asigurări sociale de sănătate, gestionat de casele de asigurări de sănătate de care asiguratul aparţine. Modalităţile de decontare vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.---------------Alin. (1) şi (2) ale art. 20 au fost modificate de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 25 aprilie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 27 aprilie 2000, respinsă de LEGEA nr. 518 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.Art. 20 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.Alin. (1) al art. 20 a fost modificat de LEGEA nr. 10 din 9 ianuarie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 22 ianuarie 2003.  +  Secţiunea a III-a Obligaţiile persoanelor cu handicap  +  Articolul 21Persoanele cu handicap au următoarele obligaţii: a) să se prezinte la comisiile de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti, care funcţionează în subordinea inspectoratelor de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap, prevăzute la cap. V, respectiv la comisiile pentru protecţia copilului, pentru încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap care necesita protecţie specială în raport cu gradul de handicap, precum şi la reevaluarea periodică, potrivit criteriilor prevăzute la art. 1 alin. (3); b) să urmeze programul individual de recuperare, readaptare şi integrare socială stabilit de comisiile de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti, respectiv de comisiile pentru protecţia copilului, sub supravegherea asistentilor sociali din cadrul inspectoratelor de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap sau ai organizaţiilor neguvernamentale autorizate, potrivit legii, sa desfăşoare activităţi de protecţie specială a persoanelor cu handicap, care colaborează cu aceste inspectorate; c) să se încadreze în munca, în condiţiile legii, în raport cu pregătirea şi posibilităţile fizice şi psihice ale acestora şi pe baza recomandărilor medicale; d) sa colaboreze cu asistenţii sociali şi cu inspectoratele de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap şi ai unităţilor prevăzute la art. 6.---------------Literele a) şi b) ale art. 21 au fost modificate de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Capitolul 5 Organizarea şi funcţionarea comisiilor de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti---------------Titlul cap. 5 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 22Abrogat.---------------Art. 22 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002, abrogat de ORDONANTA nr. 14 din 30 ianuarie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 1 februarie 2003.  +  Articolul 23Abrogat.---------------Art. 23 a fost abrogat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 24Abrogat.---------------Art. 24 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002, abrogat de ORDONANTA nr. 14 din 30 ianuarie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 1 februarie 2003.  +  Articolul 25Abrogat.---------------Art. 25 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002, abrogat de ORDONANTA nr. 14 din 30 ianuarie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 1 februarie 2003.  +  Articolul 26Abrogat.--------------Art. 26 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002, abrogat de ORDONANTA nr. 14 din 30 ianuarie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 1 februarie 2003.  +  Articolul 27Abrogat.--------------Art. 27 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002, abrogat de ORDONANTA nr. 14 din 30 ianuarie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 1 februarie 2003.  +  Articolul 28Abrogat.--------------Art. 28 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002, abrogat de ORDONANTA nr. 14 din 30 ianuarie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 1 februarie 2003.  +  Articolul 29Abrogat.--------------Art. 29 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002, abrogat de ORDONANTA nr. 14 din 30 ianuarie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 1 februarie 2003.  +  Articolul 30În cazul eliberării de certificate de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesita protecţie specială în raport cu gradul de handicap, fără respectarea criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei, membrii comisiilor de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti, respectiv ai comisiilor pentru protecţia copilului, vor fi obligaţi, în condiţiile legii, la: restituirea indemnizaţiilor de şedinţa încasate pentru participare la activitatea comisiilor; excluderea definitivă din cadrul acestor comisii; suportarea sumelor reprezentând drepturile încasate necuvenit de către beneficiari, ca urmare a încadrării acestora cu nerespectarea dispoziţiilor legale.--------------Art. 30 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Capitolul 6 Drepturile şi obligaţiile asistentului personal  +  Articolul 31 (1) Asistentul personal al persoanei cu handicap este persoana care supraveghează, acorda asistenţa şi îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav. (2) În cazul copilului sau adultului cu handicap, fără discernământ, asistentul personal nu poate fi angajat decât cu acordul familiei sau al susţinătorilor legali ai persoanei cu handicap. (3) Asistentul personal îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de muncă, încheiat cu autorităţile administraţiei publice locale în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap grav.--------------Alin. (1) şi (3) ale art. 31 au fost modificate de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 32 (1) Asistentul personal al persoanei cu handicap este salarizat în raport cu dispoziţiile legale privind salarizarea asistentului social debutant, cu studii medii, din unităţile bugetare. (2) Condiţiile de încadrare, drepturile şi obligaţiile asistentului personal al persoanei cu handicap se stabilesc, în condiţiile legii, prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.--------------Alin. (1) al art. 32 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 33Asistentul personal are, în raport cu persoana cu handicap căreia îi acorda supraveghere, asistenţa şi îngrijire, următoarele obligaţii: a) de a presta persoanei cu handicap toate activităţile şi serviciile prevăzute în contractul individual de muncă încheiat cu autorităţile publice prevăzute la art. 31 alin. (3); b) de a trata cu respect, buna-credinţa şi înţelegere persoana cu handicap şi de a nu abuza fizic sau moral de starea de incapacitate în care se găseşte aceasta; c) de a sesiza autorităţile publice locale şi inspectoratele de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap despre orice modificare survenită în starea fizica, psihică sau socială a persoanei cu handicap, de natura sa modifice acordarea drepturilor sau a accesibilitatilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.--------------Partea introductivă şi litera a) ale art. 33 au fost modificate de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 34Încălcarea oricăreia dintre obligaţiile prevăzute la art. 33 şi a celor prevăzute în contractul individual de muncă atrage răspunderea juridică a asistentului personal, în condiţiile legii.--------------Art. 34 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Capitolul 7 Încadrarea în munca a persoanelor cu handicap  +  Articolul 35Încadrarea în munca a persoanelor cu handicap şi realizarea de venituri de către acestea se fac în conformitate cu legislaţia generală a muncii, cu celelalte reglementări în vigoare, precum şi cu dispoziţiile speciale din prezenta ordonanţă de urgenţă, în scopul integrării socioprofesionale a acestor persoane.  +  Articolul 36 (1) Persoanele cu handicap pot fi încadrate în munca în condiţiile legii, de către persoane fizice sau juridice care angajează personal salariat, conform pregătirii lor profesionale şi capacităţii fizice şi intelectuale de care dispun, pe baza unui contract individual de muncă. (2) Încadrarea în munca a persoanelor cu handicap se poate face prin crearea de locuri de muncă protejate, special organizate, în scopul eliminării impedimentelor de orice fel, prin asigurarea înlesnirilor şi adaptarilor corespunzătoare. (3) Persoanele cu handicap pot fi angajate şi cu munca la domiciliu, caz în care persoana fizica sau juridică care le angajează are obligaţia de a asigura transportul la şi de la domiciliu al materiilor prime şi materialelor pe care le utilizează în activitate şi al produselor finite pe care le realizează. (4) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă şi numai în contextul încadrării în munca, prin persoana cu handicap se înţelege şi persoana invalida gradul III; prin contract individual de muncă se înţelege şi convenţia individuală privind raporturile de muncă din organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti, iar prin angajat se înţelege şi membru cooperator.--------------Art. 36 a fost completat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 25 aprilie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 27 aprilie 2000, respinsă de LEGEA nr. 518 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.Alin. (4) al art. 36 a fost introdus de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 37 (1) Persoanele fizice sau juridice care angajează persoane cu handicap pot înfiinţa unităţi protejate. Unităţile protejate pot fi: a) agenţi economici cu personalitate juridică, indiferent de forma de organizare şi de proprietate, care au cel puţin 30% din numărul total de angajaţi persoane cu handicap încadrate cu contract individual de muncă; b) secţii, ateliere sau alte structuri fără personalitate juridică din cadrul agenţilor economici sau din cadrul organizaţiilor neguvernamentale, care au contabilitate proprie şi cel puţin 30% din numărul total de angajaţi persoane cu handicap încadrate cu contract individual de muncă; c) asociaţii familiale, asociaţii sau fundaţii fără scop lucrativ, constituite de cel puţin o persoană cu handicap, precum şi persoana cu handicap care este autorizata, potrivit legii, sa desfăşoare activităţi economice independente, cu condiţia achitării contribuţiilor de asigurări sociale prevăzute de lege; criteriile de încadrare şi modul de autorizare ale acestor unităţi se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin unităţi protejate se înţelege şi centrele de integrare prin terapie ocupationala aflate în coordonarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap.--------------Art. 37 a fost completat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 25 aprilie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 27 aprilie 2000, respinsă de LEGEA nr. 518 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.Art. 37 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 38 (1) Unităţile protejate prevăzute la art. 37 beneficiază de următoarele drepturi: a) scutire de plată impozitului pe profit, cu condiţia ca cel puţin 75% din fondul obţinut prin scutire să fie reinvestit pentru achiziţionarea de echipamente tehnologice, maşini, utilaje, instalaţii de lucru şi/sau pentru amenajarea locurilor de muncă protejate; b) abrogată; c) scutire de T.V.A. a operaţiunilor desfăşurate în unităţile protejate autorizate; d) alte facilităţi ce pot fi acordate de autorităţile administraţiei publice locale din fondurile proprii. (2) Anual sau ori de câte ori este nevoie Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor controla modul în care unităţile protejate au folosit sumele rezultate din drepturile de care au beneficiat, putând ridica autorizaţia de funcţionare a acestora ca unităţi protejate în cazul nerespectării prevederilor alin. (1).--------------Art. 38 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 25 aprilie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 27 aprilie 2000, respinsă de LEGEA nr. 518 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002, modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.Litera b) a alin. (1) al art. 38 a fost abrogată de ORDONANTA nr. 59 din 22 august 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 29 august 2003.  +  Articolul 39Abrogat.--------------Art. 39 a fost abrogat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 40 (1) La începutul fiecărui an calendaristic unităţile protejate au obligaţia să prezinte inspectoratelor de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap o informare care va cuprinde datele necesare pentru a dovedi respectarea dispoziţiilor legale referitoare la funcţionarea unităţii şi măsurile întreprinse pentru realizarea adaptarilor şi înlesnirilor necesare pentru desfăşurarea activităţii persoanelor cu handicap. (2) Nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu retragerea autorizaţiei de funcţionare ca unităţi protejate.--------------Art. 40 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 41 (1) Unităţile protejate pot organiza cursuri de calificare la locul de muncă pentru persoanele cu handicap adulte, cu avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al Ministerului Sănătăţii şi Familiei. (2) Cursurile de calificare organizate de unităţile protejate vor fi finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.--------------Art. 41 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 42 (1) Persoanele juridice care au un număr de cel puţin 100 de angajaţi au obligaţia de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. (2) Persoanelor cu handicap angajate cu contract individual de muncă li se asigura toate adaptarile şi înlesnirile necesare pentru înlăturarea oricăror impedimente în activitatea pe care o desfăşoară.--------------Art. 42 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 43 (1) Persoanele juridice care nu respecta prevederile art. 42 alin. (1) au obligaţia de a plati lunar către bugetul de stat o sumă egala cu salariul minim brut pe ţara inmultit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap. (2) Sunt exceptate de la plata obligatorie prevăzută la alin. (1) persoanele juridice care fac dovada ca au solicitat trimestrial la Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă repartizarea de persoane cu handicap.--------------Art. 43 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 25 aprilie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 27 aprilie 2000, respinsă de LEGEA nr. 518 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002, modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 44Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, încadrate cu contract individual de muncă, beneficiază de următoarele drepturi de protecţie specială: a) pot ocupa, în condiţiile legii, conform pregătirii şi capacităţii fizice şi intelectuale, orice funcţie în cadrul organigramei angajatorilor. Angajatorii au obligaţia de a amenaja locul de muncă, astfel încât să fie eliminat orice impediment în desfăşurarea activităţii; b) abrogată; c) o perioadă de proba la angajare, plătită, de cel puţin 45 de zile lucrătoare; d) un preaviz plătit, de minimum 30 de zile lucrătoare, acordat la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, pentru motive neimputabile acestora; e) posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi, în condiţiile legii, în cazul în care beneficiază de o recomandare medicală în acest sens; f) abrogată;Pentru vechimea în munca care depăşeşte vechimea prevăzută la pct. 1, 2 şi 3 se acordă un spor la pensie de 1% pentru fiecare an în plus.----------------Litera b) a art. 44 a fost abrogată de ORDONANTA nr. 73 din 27 august 1999 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 31 august 1999, abrogată de ORDONANTA nr. 7 din 19 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 3 august 2001, respinsă de LEGEA nr. 206 din 19 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 275 din 24 aprilie 2002.Litera f) a art. 44 a fost modificată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 25 aprilie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 27 aprilie 2000, respinsă de LEGEA nr. 518 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002, modificată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 29 martie 2001publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 30 martie 2001, respinsă de LEGEA nr. 517 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.Literele b) şi f) ale art. 44 au fost abrogate de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.Art. 44 a fost completat cu art. 44^1 de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 47 din 29 martie 2001publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 30 martie 2001, respinsă de LEGEA nr. 517 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 45 (1) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se constituie, la nivel central, pe lângă Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, şi la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti, pe lângă inspectoratele de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap, comisii de integrare socioprofesionala a persoanelor cu handicap. (2) Comisiile de integrare socioprofesionala a persoanelor cu handicap coordonează activităţile de pregătire, formare, orientare profesională şi de încadrare în munca a persoanelor cu handicap. (3) Activităţile specifice de pregătire, formare şi orientare profesională şi de încadrare în munca a persoanelor cu handicap se finanţează în limita creditelor bugetare alocate cu aceasta destinaţie. (4) Componenta comisiilor de integrare socioprofesionala a persoanelor cu handicap şi regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap.---------------Alin. (3) şi (4) ale art. 45 au fost modificate de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Capitolul 8 Parteneriatul cu organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap sau care au ca obiect de activitate protecţia specială a persoanelor cu handicap  +  Articolul 46În activitatea de protecţie specială a persoanelor cu handicap Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap întreţine relaţii de dialog şi parteneriat cu organizaţiile neguvernamentale, în mod special cu cele ale persoanelor cu handicap sau care au ca obiect de activitate protecţia specială a persoanelor cu handicap.---------------Art. 46 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 47 (1) La nivel naţional se constituie, pe lângă Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, Consiliul Naţional Consultativ de Dialog Social pentru Problemele Persoanelor cu Handicap, denumit în continuare Consiliul naţional. Consiliul naţional este un organism consultativ de interes public, constituit în scopul institutionalizarii dialogului social privind protecţia persoanelor cu handicap. (2) În componenta Consiliului naţional intra reprezentanţi desemnaţi de Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, de organizaţiile neguvernamentale, care au ca obiect de activitate protecţia specială a persoanelor cu handicap, de ministere şi de alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi ai unor organizaţii patronale, caritabile sau profesionale, care sprijină activitatea de protecţie specială a persoanelor cu handicap. (3) Consiliul naţional se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este necesar, la convocarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap. (4) Numărul reprezentanţilor în Consiliul naţional şi regulamentul de organizare şi funcţionare se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap.---------------Art. 47 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 48Consiliul naţional are următoarele atribuţii: a) contribuie la elaborarea şi urmărirea realizării strategiei, politicilor şi programelor naţionale privind persoanele cu handicap; b) emite avize consultative asupra proiectelor de acte normative în domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu handicap; c) sprijină buna funcţionare a instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap; d) evalueaza periodic rezultatele activităţii de protecţie specială a persoanelor cu handicap şi formulează propuneri Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap privind reactualizarea cadrului legislativ; e) analizează neregulile şi disfunctionalitatile apărute în activitatea instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap, care au atribuţii în domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu handicap, şi propune Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap soluţii de inlaturare a acestora.---------------Literele a) şi c) ale art. 48 au fost modificate de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 49 (1) La nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti se pot constitui, pe lângă inspectoratele de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap, consilii consultative de dialog social, denumite în continuare consilii. (2) Consiliile sunt formate din reprezentanţi desemnaţi de inspectoratele de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap, de organizaţiile neguvernamentale, care au ca obiect de activitate protecţia specială a persoanelor cu handicap, de prefecturi, de consilii judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi de serviciile descentralizate ale ministerelor sau ale altor autorităţi ale administraţiei publice locale care au legătură cu activitatea de protecţie specială a persoanelor cu handicap. (3) Dispoziţiile art. 47 alin. (4) sunt aplicabile şi consiliilor. (4) Consiliile se întrunesc trimestrial sau ori de câte ori este necesar, la convocarea inspectoratelor de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap.---------------Alin. (1) şi (2) ale art. 49 au fost modificate de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 50Consiliile dezbat şi urmăresc realizarea politicilor şi a programelor de protecţie specială a persoanelor cu handicap, intervenind pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţa ale acestora.  +  Articolul 51Organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap sau care au ca obiect de activitate protecţia specială a persoanelor cu handicap au dreptul, cu avizul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, de a primi subvenţii de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale, în cazul în care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţa, îngrijire sau recuperare a persoanelor cu handicap, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţa socială.---------------Art. 51 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 51^1Abrogat.--------------Art. 51^1 a fost introdus de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002, abrogat de ORDONANTA nr. 14 din 30 ianuarie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 1 februarie 2003.  +  Articolul 52 (1) Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap poate participa, în parteneriat cu organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap sau care au ca obiect de activitate protecţia specială a persoanelor cu handicap, la finanţarea unor proiecte comune privind realizarea strategiei şi a programelor de protecţie specială şi integrare socioprofesionala a persoanelor cu handicap. (2) Participarea la finanţarea acestor proiecte se face cu acordul părţilor. (3) Administrarea unităţilor finanţate în comun se face de către consiliile de administraţie, în care finantatorii vor fi reprezentaţi proporţional cu participarea la proiect. (4) Modul de finanţare a proiectelor şi de administrare a unităţilor finanţate în comun se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.  +  Capitolul 9 Surse pentru finanţarea protecţiei speciale a persoanelor cu handicap----------------Titlul cap. 9 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 53*) (1) Sursele pentru finanţarea protecţiei speciale a persoanelor cu handicap se constituie din: a) o cota de 2% aplicată asupra fondului de salarii realizat lunar, inclusiv asupra câştigurilor realizate lunar de colaboratori persoane fizice, de către agenţii economici, organizaţiile cooperatiste, organizaţiile economice străine cu sediul în România, reprezentantele autorizate în România, potrivit legii, ale persoanelor juridice străine care angajează personal român şi de persoanele fizice care utilizează munca salariata, precum şi de alte persoane juridice care realizează activităţi economice în România, cu excepţia unităţilor protejate prevăzute la art. 37; b) penalităţi şi majorări datorate, potrivit legii, pentru neplata la termen a obligaţiei prevăzute la lit. a); c) donaţii ale persoanelor fizice şi juridice din ţara şi din străinătate, în condiţiile legii, cu respectarea destinaţiilor stabilite de donatori; d) sumele datorate de societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, de alţi agenţi economici, conform art. 43. (2) Pentru nevărsarea la termen a sumelor prevăzute la art. 43 şi la alin. (1) lit. a) şi d) se percep penalităţile şi majorările de întârziere prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru neplata impozitelor şi taxelor cuvenite bugetului de stat.---------------Preambulul alin. (1) şi litera a) ale art. 53 au fost modificate de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 25 aprilie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 27 aprilie 2000, respinsă de LEGEA nr. 518 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.Litera a) a alin. (1) al art. 53 a fost modificată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 163 din 6 decembrie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 798 din 13 decembrie 2001.Art. 53 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.---------------*) NOTĂ:Cota de 2% prevăzută la art. 53 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 nu se mai calculează şi nu se mai datorează la bugetul de stat, conform art. 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 147 din 31 octombrie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 821 din 13 noiembrie 2002.  +  Articolul 54 (1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: a) nerespectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1), art. 13, 14, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), (2), (4) şi (5) şi ale art. 17 şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei; b) eliberarea de certificate de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesita protecţie specială în raport cu gradul de handicap, cu încălcarea criteriilor prevăzute la art. 1 alin. (3), şi se sancţionează cu amendă de la 2.000.000 lei la 10.000.000 lei. (2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) se aplică persoanelor fizice sau juridice vinovate. (3) Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (1) lit. a) şi aplicarea amenzii contravenţionale se fac de către organele specializate ale Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (1) lit. b) şi aplicarea amenzii contravenţionale se fac de către personalul din cadrul Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, împuternicit prin ordin al secretarului de stat pentru persoanele cu handicap. (4) Sumele obţinute din aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat. (5) Prevederile prezentului articol se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002.--------------Art. 54 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 55Abrogat.--------------Art. 55 a fost abrogat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Capitolul 10 Dispoziţii finale şi tranzitorii  +  Articolul 56 (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 1999, cu excepţia art. 20 alin. (2) şi a art. 22-30, care vor intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2000. (2) Până la sfârşitul anului 1999 cheltuielile reprezentând drepturile acordate, prevăzute la art. 20 alin. (2), se finanţează din Fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap. (3) Până la sfârşitul anului 1999 actualele comisii de expertiza medicală şi recuperare a capacităţii de muncă de pe lângă cabinetele de expertiza medicală şi recuperare a capacităţii de muncă ce funcţionează în cadrul policlinicilor teritoriale, pentru adulti, şi comisiile de diagnostic şi triaj judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru copii, vor continua sa elibereze certificate de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap.  +  Articolul 57 (1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abroga Legea nr. 53/1992 privind protecţia specială a persoanelor handicapate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 iunie 1992, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 47/1997 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea stabilirii nivelului şi a bazei de calcul al unor drepturi salariale, de asigurări sau de asistenţa socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 4 septembrie 1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 126/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 24 iunie 1998, Legea nr. 57/1992 privind încadrarea în munca a persoanelor handicapate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 12 iunie 1992, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Abrogat.----------------Alin. (2) al art. 57 a fost abrogat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 58În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Sănătăţii şi Familiei va elabora normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenta şi le va supune spre aprobare prin hotărâre a Guvernului.----------------Art. 58 a fost modificat de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.  +  Articolul 59În termen de un an de la intrarea în vigoare a prevederilor art. 22-30 comisiile de expertiza a persoanelor cu handicap, atât cele pentru adulti, cat şi cele pentru copii, vor examina şi reevalua toate persoanele care beneficiază de certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, care necesita protecţie specială în raport cu gradul de handicap.  +  Articolul 60Anexa face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.----------------Notă: A se vedea şi ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 123 din 8 octombrie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 15 octombrie 2001.PRIM-MINISTRURADU VASILEContrasemnează:---------------Secretariatul de Stat pentruPersoanele cu HandicapGabriela Popescu,secretar de statMinistrul muncii şi protecţieisociale,Alexandru AthanasiuMinistrul finanţelor,Decebal Traian RemesMinistrul sănătăţii,Hajdu GaborMinistrul lucrărilor publiceşi amenajării teritoriului,Nicolae Noicap. Ministrul educaţiei naţionale,Mircea Fronescu,secretar de stat  +  Anexa                                      LISTA           cuprinzând instituţiile de interes public pentru protecţia           specială a persoanelor cu handicap, aflate în coordonarea             Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap                                1. Judeţul AlbaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea SebesCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea BlajCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea GarbovaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea AbrudCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea Galda de JosCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea Alba Iulia                                2. Judeţul AradCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea AradCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea TamandCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Lipova                                3. Judeţul ArgesCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Bascovele-CotmeanaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea PitestiCentru de recuperare şi reabilitare apersoanelor cu handicap Localitatea VulturestiCentru de integrare prin terapie ocupationala Localitatea Tigveni                                4. Judeţul BacauCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea BacauCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea RachitoasaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea ComăneştiCentru de recuperare şi reabilitare Localitatea Darmanesti-neuropsihiatrica VermestiCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea RăcăciuniCentru de recuperare şi reabilitare apersoanelor cu handicap Localitatea UngureniCentrul-pilot "Miorita" Localitatea Parincea5. Judeţul BihorCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea CiutelecCentru de recuperare şi reabilitare apersoanelor cu handicap Localitatea Cighid-CiutelecCentru de integrare prin terapie ocupationala Localitatea Cădea                           6. Judeţul Bistrita-NasaudCentru de recuperare şi reabilitare apersoanelor cu handicap cu secţie externala Nuseni Localitatea Beclean                              7. Judeţul BotosaniCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea DorohoiCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea LeordaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea AdaseniCentru de recuperare şi reabilitare apersoanelor cu handicap Localitatea Ionaseni8. Judeţul BraşovCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea BraşovCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Timisul de SusCentrul de recuperare şi reabilitare apersoanelor cu handicap "Canaan" Localitatea SercaiaCentrul de zi "Casa Soarelui" Localitatea Stupini                               9. Judeţul BrăilaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea BrăilaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Baldovinesti                               10. Judeţul BuzauCentrul de integrare prin terapie ocupationala Localitatea Ramnicu SaratCentru de îngrijire şi asistenţa, cu secţieexterna la Smeeni Localitatea Ramnicu Sarat                           11. Judeţul Caraş-SeverinCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea SacuCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Resita12. Judeţul CalarasiCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea CiocanestiCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Ştefan cel MareCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea Plataresti                                13. Judeţul ClujCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Cluj-NapocaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Luna de JosCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea CatcauCentrul de îngrijire şi asistenţa"Sf. Nicolae" Localitatea Mociu                             14. Judeţul ConstantaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Poarta AlbaCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea Techirghiol15. Judeţul DambovitaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea PucioasaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea SăcuieniCentru de recuperare şi reabilitare Localitatea Guraneuropsihiatrica Ocnitei-OchiuriCentru de recuperare şi reabilitare apersoanelor cu handicap Localitatea Moreni-Tuicani                                16. Judeţul DoljCentru de recuperare şi reabilitare persoanecu handicap Localitatea CraiovaCentru de integrare prin terapie ocupationala Localitatea Corlate                               17. Judeţul GalaţiCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea GalaţiCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Galaţi                              18. Judeţul GiurgiuCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea Carpenis-GaiseniCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea Bolintin ValeCentru de integrare prin terapie ocupationala Localitatea Tantava19. Judeţul GorjCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Runcu-SuseniCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Runcu-Dobrita                              20. Judeţul HarghitaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea FrumoasaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Gheorgheni                             21. Judeţul HunedoaraCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea BradCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea GeoagiuCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea PetrilaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea BraniscaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea HunedoaraCentru de integrare prin terapie ocupationala Localitatea Simeria                              22. Judeţul IalomitaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Slobozia                                23. Judeţul IaşiCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea IaşiCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Harlau24. Judeţul MaramuresCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Poienile de                                                 sub MunteCentru de recuperare şi reabilitare apersoanelor cu handicap Localitatea Sighetu Marmatiei                             25. Judeţul MehedintiCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea IlovatCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea StrehaiaCentru de integrare prin terapie ocupationala Localitatea Burila Mare                               26. Judeţul MuresCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea SighisoaraCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea ReghinCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Lunca MuresuluiCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Targu MuresCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea GlodeniCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Capusu de CampieCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea CalugareniCentru de recuperare şi reabilitare apersoanelor cu handicap Localitatea Brancovenesti27. Judeţul NeamtCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea OslobeniCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea RomanCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Targu-NeamtCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Bozienii de SusCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea RazboieniCentru-pilot de recuperare a persoanelor cuhandicap Localitatea PastraveniCentru-pilot de recuperare şi reabilitare apersoanelor cu handicap, cu centru de zi Localitatea Piatra-Neamt                                28. Judeţul OltCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea SlatinaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea FalcoiuCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea ParscoveniCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea SpineniCentru de recuperare şi reabilitare apersoanelor cu handicap Localitatea Cezieni29. Judeţul PrahovaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea MisleaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Liliesti-BaicoiCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea CalinestiCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea UrlatiCentrul-pilot de recuperare şi reabilitare apersoanelor cu handicap "Casa Rozei", culocuinţe protejate Localitatea UrlatiCentru de recuperare şi reabilitare apersoanelor cu sindromul Down Localitatea CampinaCentru de integrare prin terapie ocupationala Localitatea UrlatiCentru de integrare prin terapie ocupationala Localitatea Tatarai                             30. Judeţul Satu MareCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea CareiCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Satu Mare31. Judeţul SalajCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea BoghisCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea CrasnaCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea JibouCentru de integrare prin terapie ocupationala Localitatea Badacin-Pericei                               32. Judeţul SibiuCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea SibiuCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea BiertanCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea SalisteCentru de recuperare şi reabilitare apersoanelor cu handicap Localitatea TalmaciuCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea Rau VaduluiCentru de integrare prin terapie ocupationala Localitatea Dumbraveni                              33. Judeţul SuceavaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea PojorataCentru de recuperare şi reabilitare apersoanelor cu handicap Localitatea Sasca MicaCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea Costana34. Judeţul TeleormanCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Olteni                               35. Judeţul TimişCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea VariasCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea CiacovaCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea GavojdiaCentrul de zi "Ingerii Sperantei", cu centrurezidential de recuperare şi reabilitare Localitatea LugojCentrul de zi "Pentru voi", cu locuinţeprotejate Localitatea TimişoaraCentrul de zi "Podul Lung" Localitatea Timişoara                               36. Judeţul TulceaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea BabadagCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea Babadag37. Judeţul VasluiCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea HusiCentru de recuperare şi reabilitare apersoanelor cu handicap Localitatea HusiCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea Malaiesti                               38. Judeţul ValceaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea Pausesti-MaglasiCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea ZatreniCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea LungestiCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea MaciucaCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea Babeni                              39. Judeţul VranceaCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea MaicanestiCentru de integrare prin terapie ocupationala Localitatea Odobesti40. Judeţul IlfovCentru de îngrijire şi asistenţa Localitatea CiolpaniCentru de recuperare şi reabilitareneuropsihiatrica Localitatea Balaceanca                              Municipiul BucureştiCentrul de îngrijire şi asistenţa nr. 1 Str. Radu Voda nr. 20,                                                 sectorul 4Centrul de îngrijire şi asistenţa nr. 2 Str. Episcop Radu nr. 26,                                                 sectorul 2Centrul de îngrijire şi asistenţa nr. 3 Str. Barbu Delavrancea                                                 nr. 18, sectorul 1Centrul de îngrijire şi asistenţa nr. 5 Calea Vitan nr. 267-269,                                                 sectorul 3Centrul de îngrijire şi asistenţa nr. 6 Str. Floare Roşie nr. 7A,                                                 sectorul 6Centrul de recuperare şi reabilitare a Str. Balotului nr. 42,persoanelor cu handicap sectorul 2.---------------Anexa 1 a fost modificată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 192 din 8 decembrie 1999 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 8 decembrie 1999, abrogată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 12 din 26 ianuarie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 6 februarie 2001, respinsă de LEGEA nr. 520 din 9 octombrie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 17 octombrie 2001, modificată de LEGEA nr. 519 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 29 iulie 2002.------------