ORDONANTA nr. 61 din 29 august 2002 - (*actualizată*)privind colectarea creanţelor bugetare(actualizată până la data de 24 iunie 2003*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • --------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 30 august 2002. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 24 iunie 2003, cu modificările şi completările aduse de: ORDONANTA nr. 39 din 30 ianuarie 2003; LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003; LEGEA nr. 232 din 31 mai 2003.În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 pct. II.6 din Legea nr. 411/2002 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.  +  Titlul I Dispoziţii generale  +  Capitolul 1 Obiectul colectării creanţelor bugetare  +  Articolul 1În sensul prezentei ordonanţe, activitatea de colectare consta în exercitarea funcţiei administrative care conduce la stingerea creanţelor bugetare şi a creanţelor debitorului, reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, şi este reglementată de prezenta ordonanţă şi de actele normative emise în aplicarea acesteia.  +  Articolul 2Stingerea creanţelor bugetare se realizează prin plata voluntara efectuată de către debitor, prin executare silită ori prin alte modalităţi întreprinse de către creditorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.  +  Articolul 3Constituie obiect al colectării creanţele bugetare provenind din impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalităţi şi penalităţi de întârziere.  +  Articolul 4Titlul de creanta este actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată privind creanţele bugetare prevăzute la art. 3, întocmit de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii, după cum urmează: a) actul/documentul de impunere pentru obligaţiile bugetare provenite din impozite, taxe şi contribuţii, care se emite de către organele de specialitate pe baza declaraţiilor depuse de contribuabili, sau alte documente privind materia impozabilă; b) declaraţia sau documentul întocmit de plătitor prin care declara impozitul, taxa, contribuţia ori alte venituri bugetare, în cazul obligaţiilor bugetare care se stabilesc de către acesta, potrivit legii; c) documentul care cuprinde rezultatele controlului ulterior efectuat de organele abilitate de lege în acest scop pentru diferenţele constatate între obligaţiile de plată determinate de plătitor şi cele legal datorate, inclusiv dobânzile şi penalităţile de întârziere, precum şi alte penalităţi stabilite conform legii cu privire la impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare; d) declaraţia vamală pentru obligaţiile de plată în vama; e) documentul de plată sau actul pe care s-au anulat, conform legii, timbrele mobile fiscale pentru obligaţiile bugetare, reprezentând taxe pentru prestarea unor servicii sau taxe de timbru; f) procesul-verbal de constatare a contravenţiei, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligaţiile privind plata amenzilor contravenţionale; g) ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanţei judecătoreşti ori un extras certificat, întocmit în baza acestor acte în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare şi al altor creanţe bugetare stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanţa judecătorească; h) procesul-verbal sau documentul prin care se stabileşte şi se individualizează suma de plată, pentru obligaţii bugetare reprezentând dobânzi, penalităţi de întârziere şi penalităţi, stabilite de organele competente pe baza evidentelor proprii; i) decizia emisă de organul competent în cazul soluţionării unei cai administrative de atac sau hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se stabileşte obligaţia la plata creanţelor bugetare; j) alte documente emise de organele competente, prin care se constata şi se individualizează creanţe bugetare.  +  Capitolul 2 Autorităţi competente  +  Articolul 5Sunt competente sa gestioneze colectarea creanţelor bugetare autorităţile administraţiei publice centrale sau unităţile teritoriale ale acestora, după caz, autorităţile administraţiei publice locale ori alte instituţii publice abilitate sa administreze veniturile bugetare.  +  Capitolul 3 Obligaţia şi răspunderea la plata  +  Articolul 6 (1) Plătitor al obligaţiei bugetare este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii, are obligaţia de a plati sau de a retine şi de a plati, după caz, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare. (2) Pentru persoanele juridice cu sediul în România care au sucursale şi/sau puncte de lucru, plătitor de obligaţii bugetare este persoana juridică atât pentru activitatea proprie, cat şi în numele sucursalelor şi/sau al punctelor de lucru, după caz, cu excepţia impozitului pe venitul din salarii, pentru plata căruia persoana juridică poate imputernici sucursalele şi/sau punctele de lucru. (3) Pentru sucursale şi/sau puncte de lucru cu activitate în România, care aparţin unei persoane juridice cu sediul în străinătate, plătitor de impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesorii ale acestora este sucursala şi/sau punctul de lucru, după caz.------------Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de LEGEA nr. 232 din 31 mai 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 31 mai 2003.  +  Articolul 7 (1) În cazul în care obligaţia bugetară nu a fost achitată de debitor, sunt obligaţi la plata sumei datorate, după caz, în condiţiile legii, următorii: a) moştenitorul care a acceptat succesiunea debitorului decedat; b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, după caz; c) persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment; d) persoana care îşi asuma obligaţia de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în forma autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată; e) abrogat; f) alte persoane, în condiţiile legii. (2) Pentru obligaţiile bugetare restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentei ordonanţe răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilitatii, cu rea-credinţa, cumpara sau dobândesc în alt mod active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea; b) administratorii, asociaţii, actionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţa, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia ori prin nedeclararea schimbării sediului social. (3) Pentru obligaţiile bugetare restante ale societăţii comerciale debitoare răspund solidar administratorii, directorii şi persoanele care exercită sau au exercitat administrarea şi conducerea societăţii şi care: a) au determinat, cu rea-credinţa, acumularea de obligaţii bugetare restante pe o perioadă de 12 luni într-un interval de 2 ani consecutivi; b) au sustras bunurile debitorului de la executarea silită. (4) Răspunderea asociaţilor şi acţionarilor la societăţile comerciale debitoare se stabileşte potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.------------Litera e) a alin. (1) al art. 7 a fost abrogată de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.Litera b) a alin. (2) al art. 7 a fost modificată de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.Alin. (4) al art. 7 a fost introdus de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 8Răspunderea prevăzută la art. 7 alin. (2) şi (3) se stabileşte în conformitate cu procedura prevăzută de prezenta ordonanţă pentru obligaţiile bugetare datorate şi neachitate după data de 1 ianuarie 2003.------------Art. 8 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Capitolul 4 Termen de plată  +  Articolul 9 (1) Obligaţiile bugetare sunt scadente la termenele prevăzute în actele normative care le reglementează. (2) Pentru obligaţiile bugetare care nu au prevăzute termene scadente conform alin. (1) Ministerul Finanţelor Publice este abilitat sa stabilească aceste termene.  +  Articolul 10 (1) Pentru diferenţele de obligaţii bugetare stabilite prin actele de control sau obligaţiile bugetare stabilite prin procesul-verbal de calcul al dobânzilor şi penalitatilor de întârziere pe baza evidentei pe plătitori, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării acestora, astfel: a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din luna, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare; b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din luna, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare. (2) Actele de control prin care s-au stabilit diferenţe de obligaţii bugetare conform alin. (1) constituie şi înştiinţare de plată de la data semnării lor de către debitor ori de la data comunicării, după caz, conform legii. (3) Exercitarea de către plătitori a căilor de atac la organele competente ale creditorilor bugetari, cu privire la stabilirea obligaţiilor bugetare, nu suspenda obligaţia acestora de plată. La cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, autorităţile administraţiei publice, prin organul competent în soluţionarea contestaţiilor, vor dispune suspendarea obligaţiei de plată a creanţelor bugetare, până la soluţionarea contestaţiei, cu constituirea unei garanţii la nivelul sumei contestate. (4) Garanţia prevăzută la alin. (3) poate fi sub forma de scrisoare de garanţie bancară, gaj ori ipoteca, precum şi orice alta forma de garanţie prevăzută de lege. Garanţia se restituie sau se ridica, după caz, de către organele competente numai în cazul în care contestaţia a fost admisă. (5) Pentru obligaţiile bugetare restante eşalonate sau amânate la plata, conform legii, precum şi pentru dobânzile datorate pe perioada eşalonării, respectiv amânării, termenele de plată se stabilesc în documentul prin care se acordă înlesnirea la plata.-------------Alin. (3) al art. 10 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 11În cazul în care termenul de plată al obligaţiei bugetare expira într-o zi nelucrătoare, acesta se prelungeşte până în ziua lucrătoare imediat următoare.  +  Capitolul 5 Accesoriile creanţelor bugetare  +  Secţiunea 1 Dobânzi şi penalităţi de întârziere  +  Articolul 12Pentru neachitarea la termenul scadent a obligaţiilor bugetare debitorii datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere. Dobânzile şi penalităţile de întârziere datorate sunt cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.------------Art. 12 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 13 (1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadentei obligaţiei bugetare şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. (2) Pentru diferenţele de obligaţii bugetare, stabilite de organele competente, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadentei obligaţiei bugetare, la care s-a stabilit diferenţa, până la data stingerii acesteia inclusiv. (3) Pentru sumele stinse prin compensare, dobânzile şi penalităţile de orice fel se calculează până la data înregistrării cererii de compensare la organul competent. (4) Dobânzile prevăzute la alin. (1) se datorează şi pe perioada pentru care au fost acordate amânări sau eşalonări la plata obligaţiilor bugetare restante. (5) Pentru obligaţiile bugetare stinse prin executare silită dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire prevăzut la art. 122. În cazul plăţii preţului în rate dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului, iar pentru suma rămasă de plată dobânda este datorată de către cumpărător. (6) Modul de calcul al dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventuale diferenţe între impozitul pe profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere şi impozitul pe profit datorat conform declaraţiei de impunere întocmite pe baza situaţiei financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice. (7) Pentru obligaţiile bugetare neplătite la scadenta de persoane fizice, reprezentând impozitul pe venitul global, se datorează dobânzi după cum urmează: a) pentru anul fiscal de impunere dobânzile pentru plăţile anticipate neefectuate în termen se calculează până la data plăţii debitului, în cazul în care acesta este plătit în cursul anului de impunere, şi până la data de 31 decembrie, pentru plăţile anticipate neachitate până la finele anului de impunere; b) dobânzile pentru sumele neachitate, înscrise în deciziile de plati anticipate cu titlu de impozit pentru anul precedent, se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora prin orice modalitate, inclusiv; c) în cazul în care impozitul pe venit din decizia de impunere anuală este inferior sumei datorate cu titlu de plati anticipate, dobânzile se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, asupra soldului neachitat din plăţile anticipate la data de 31 decembrie a anului de impunere, diminuat cu impozitul de regularizare "de scăzut" rezultat din decizia de impunere anuală. (8) Nu se datorează dobânzi pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi de orice fel, stabilite potrivit legii.-------------Alin. (3) şi (6) ale art. 13 au fost modificate de LEGEA nr. 232 din 31 mai 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 31 mai 2003.  +  Articolul 14 (1) Plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii bugetare, cu excepţia dobânzilor, penalitatilor de orice fel şi a amenzilor, se sancţionează cu o penalitate de întârziere de 0,5% pentru fiecare luna şi/sau pentru fiecare fracţiune de luna de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea aveau termen de plată. Penalitatea de întârziere nu inlatura obligaţia de plată a dobânzilor şi/sau a penalitatilor. (2) Pentru situaţiile prevăzute la art. 13 alin. (6) şi (7) penalitatilor de întârziere li se aplică regimul stabilit pentru dobânzi. (3) Penalitatea de întârziere se datorează până la data începerii procedurii de executare silită. (4) În cazul în care s-au acordat înlesniri la plata obligaţiilor bugetare, penalitatea de întârziere se datorează până la data intrării în vigoare a documentului prin care se acordă aceste înlesniri. Nerespectarea înlesnirilor la plata, asa cum au fost acordate, conduce la calculul penalitatilor de întârziere de la data încetării valabilităţii acestora, conform legii.  +  Articolul 15 (1) Pentru obligaţiile bugetare ale debitorului declarat insolvabil dobânzile se calculează până la data încheierii procesului-verbal de constatare a insolvabilitatii. (2) Pentru obligaţiile bugetare neplătite la termen atât înainte, cat şi după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment, dacă aceasta a fost declansata înainte de începerea procedurii de executare silită.  +  Articolul 16 (1) Nivelul dobânzii se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, corelat cu nivelul dobânzii de referinţa a Băncii Naţionale a României, o dată pe an, în luna decembrie pentru anul următor sau în cursul anului, dacă aceasta se modifica cu peste 5 puncte procentuale. (2) Cota penalitatilor de întârziere se poate modifica anual prin legea bugetului de stat.------------Alin. (2) al art. 16 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Secţiunea a 2-a Alte penalităţi  +  Articolul 17 (1) Nevirarea, în termen de 30 de zile de la data scadentei, a sumelor datorate cu titlu de obligaţii bugetare calculate şi reţinute la sursa atrage sancţionarea cu o penalitate de 10% din aceste sume a celui obligat să facă, potrivit legii, reţinerea şi virarea sumelor. (2) Penalitatea prevăzută la alin. (1) se aplică şi plătitorilor de venituri realizate în România de către persoanele fizice şi juridice, în cazul în care nu au reţinut impozitul datorat, potrivit legii, de către aceste persoane.  +  Articolul 18Sancţiunea prevăzută la art. 17 se aplică de către organele competente, o singură dată pentru aceeaşi suma reţinută şi nevirata, respectiv neretinuta, iar aceasta nu inlatura obligaţia de plată a dobânzilor şi a penalitatilor de întârziere, conform legii.  +  Secţiunea a 3-a Dobânzi pentru sumele de rambursat sau de restituit de la buget  +  Articolul 19 (1) Pentru sumele de restituit de la buget plătitorii au dreptul la dobânda după expirarea unui termen de 30 de zile de la data depunerii la organul competent a cererii de restituire sau de compensare, după caz, cu excepţia sumelor provenite din impozitul pe venit.(1^1) În cazul în care cererea de compensare sau restituire, după caz, precum şi documentaţia anexată care sta la baza acesteia, depuse de plătitor, sunt incomplete şi nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de reglementările legale în materie, termenul de 30 de zile curge de la data prezentării de către acesta a documentaţiei complete. (2) Pentru sumele de rambursat aferente operaţiunilor efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2003, pentru care, potrivit reglementărilor legale în materie, nu se face control anticipat, plătitorii au dreptul la dobânda după expirarea unui termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de restituire. (3) Nivelul dobânzii prevăzute la alin. (1) este egal cu nivelul dobânzii prevăzute la art. 16 alin. (1). Dobânda se calculează şi se plăteşte numai în lei şi se suporta din acelaşi buget şi acelaşi venit bugetar din care trebuie să se restituie, să se ramburseze ori să se compenseze, după caz, sumele solicitate de către plătitori. (4) Veniturile din dobânzile prevăzute la alin. (1) sunt considerate venituri neimpozabile la calculul profitului impozabil.------------Alin. (1) al art. 19 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.Alin. (1^1) al art. 19 a fost introdus de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.Alin. (2) al art. 19 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.Alin. (4) al art. 19 a fost introdus de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.Alin. (1) al art. 19 a fost modificat de LEGEA nr. 232 din 31 mai 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 31 mai 2003.  +  Titlul II Modalităţi de stingere a obligaţiilor bugetare  +  Capitolul 1 Dispoziţii comune  +  Articolul 20Obligaţiile de plată datorate de debitori, atât cele principale, cat şi cele accesorii acestora, cum sunt dobânzile, penalităţile de întârziere şi penalităţile, se calculează şi se plătesc în lei.  +  Articolul 21Creanţele bugetare se sting prin plata, compensare, executare silită, prescripţie, precum şi prin alte modalităţi prevăzute de prezenta ordonanţă.  +  Capitolul 2 Plata  +  Secţiunea 1 Mijloace de plată  +  Articolul 22 (1) Plata obligaţiilor bugetare se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxa, contribuţie sau alte venituri bugetare, inclusiv dobânzi şi penalităţi de orice fel, în următoarea ordine: a) obligaţii bugetare cu termene de plată în anul curent; b) obligaţii bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare datorate şi neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora; c) dobânzi, penalităţi de întârziere şi alte penalităţi aferente obligaţiilor bugetare prevăzute la lit. b); d) obligaţii bugetare cu termene de plată viitoare. (2) În situaţia în care debitorul nu efectuează plata obligaţiilor bugetare, conform prevederilor alin. (1), creditorul bugetar va proceda la stingerea obligaţiilor bugetare pe care le administrează, în conformitate cu ordinea de plată reglementată de prezenta ordonanţă, şi va înştiinţa despre aceasta debitorul în termen de 10 zile de la data efectuării stingerii.  +  Articolul 23 (1) Plata obligaţiei bugetare se face prin decontare bancară, mandat poştal, în numerar sau prin anulare de timbre mobile, la termenele stabilite potrivit dispoziţiilor legale. (2) Ministerul Finanţelor Publice împreună cu Banca Naţionala a României stabilesc de comun acord mijloacele de plată autorizate care vor fi utilizate pentru plata obligaţiilor bugetare prin decontare bancară.  +  Secţiunea a 2-a Data plăţii  +  Articolul 24 (1) În cazul plăţilor în numerar obligaţia bugetară se considera plătită la data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate ale creditorilor bugetari. (2) În cazul plăţii efectuate prin decontare bancară sau prin mandat poştal pentru obligaţiile bugetare cu termen de plată fix sau stabilit sub forma de interval, obligaţia bugetară se considera plătită la data creditarii contului bugetar corespunzător. În înţelesul acestei prevederi, contul bugetar corespunzător este contul curent general al trezoreriei statului, deschis la Banca Naţionala a României. (3) Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului, în termen de 48 de ore de la data debitarii contului titularului, atrage pentru banca prestatoare dobânzi şi penalităţi la nivelul celor prevăzute la art. 14 alin. (1), art. 16 şi art. 17 alin. (1), în favoarea titularului de cont. (4) În cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară pentru obligaţiile bugetare datorate în vama cu ocazia operaţiunii de vamuire, obligaţia bugetară se considera plătită la data la care băncile debiteaza contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ştampila şi semnatura autorizata a acestora.------------Alin. (2) al art. 24 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.Alin. (3) al art. 24 a fost introdus de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.Alin. (2) al art. 24 a fost modificat de LEGEA nr. 232 din 31 mai 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 31 mai 2003.Alin. (4) al art. 24 a fost introdus de LEGEA nr. 232 din 31 mai 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 31 mai 2003.  +  Capitolul 3 Compensarea  +  Articolul 25Prin compensare se sting creanţele bugetare cu creanţele debitorului, reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, prevăzute la art. 3, până la concurenta celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cat şi cea de debitor al aceluiaşi buget.  +  Articolul 26 (1) Compensarea obligaţiilor bugetare datorate de debitor cu creanţele acestuia se face de autoritatea competentă, la cererea debitorului, în termen de 30 de zile sau din oficiu. (2) Compensarea se va efectua cu obligaţii bugetare datorate aceluiaşi creditor bugetar, indiferent de natura lor. (3) Organul competent va înştiinţa în scris debitorul despre măsura compensării luate potrivit alin. (1), în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii.  +  Articolul 27Compensarea se efectuează după cum urmează: a) cu obligaţii bugetare cu termene de plată în anul curent; b) cu obligaţii bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare datorate şi neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora; c) cu dobânzi, penalităţi de întârziere şi alte penalităţi aferente obligaţiilor bugetare prevăzute la lit. b); d) cu obligaţii bugetare cu termene de plată viitoare, numai la cererea plătitorului.  +  Capitolul 4 Înlesniri la plata obligaţiilor bugetare  +  Articolul 28 (1) La cererea temeinic justificată a debitorilor, persoane juridice sau fizice, creditorii bugetari vor acorda, pentru obligaţiile bugetare restante pe care le administrează, următoarele înlesniri la plata: a) eşalonări la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii bugetare; b) amânări la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii bugetare; c) eşalonări la plata dobânzilor şi/sau a penalitatilor de orice fel; d) amânări şi/sau scutiri ori amânări şi/sau reduceri de dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere; e) scutiri sau reduceri de impozite şi taxe, în condiţiile legii. (2) Procedura de acordare a înlesnirilor la plata se stabileşte prin legi speciale.  +  Articolul 29 (1) Pentru acordarea înlesnirilor la plata creditorii bugetari vor cere debitorilor constituirea de garanţii. (2) Pentru obligaţiile bugetare datorate şi neachitate după data de 1 ianuarie 2003 garanţia este de 100% din totalul creanţei pentru care s-a acordat înlesnirea şi poate fi sub forma de scrisoare de garanţie bancară, gaj ori ipoteca, precum şi orice alta forma de garanţie prevăzută de lege.  +  Capitolul 5 Înştiinţarea de plată  +  Articolul 30 (1) Dacă debitorul nu şi-a plătit obligaţiile bugetare ori acestea nu au fost stinse în alt mod, potrivit dispoziţiilor prezentului titlu, organul de executare îi va transmite o înştiinţare de plată, prin care i se notifica acestuia suma datorată. (2) În termen de 15 zile de la data comunicării înştiinţării de plată debitorul urmează să îşi plătească obligaţiile restante sau să facă dovada stingerii acestora. (3) Înştiinţarea de plată este act premergător executării silite.  +  Titlul III Măsuri asiguratorii  +  Articolul 31Măsurile asiguratorii prevăzute în prezentul titlu se dispun şi se aduc la îndeplinire prin procedura administrativă de către creditorii bugetari.  +  Articolul 32Se vor dispune măsuri asiguratorii de către creditorii bugetari, înaintea începerii procedurii de executare silită, atunci când exista pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea/patrimoniul.  +  Articolul 33Creditorul bugetar poate dispune prin procedura administrativă, prin decizie motivată, poprirea asiguratorie asupra veniturilor şi/sau sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile, proprietatea debitorului, după caz, oriunde s-ar afla.  +  Articolul 34Măsurile asiguratorii dispuse potrivit art. 33, precum şi cele dispuse de instanţele judecătoreşti sau de alte organe competente se aduc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 35Măsurile asiguratorii vor fi ridicate, prin decizie motivată, de către creditorii bugetari când au încetat motivele pentru care au fost dispuse.  +  Articolul 36Măsurile asiguratorii dispuse atât de creditorii bugetari, cat şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi.-------------Art. 36 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 37 (1) În cazul infiintarii sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară. (2) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin.(1) sunt lovite de nulitate absolută.  +  Articolul 38Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanta bugetară, măsurile asiguratorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de către debitor în proprietate comuna cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta.-------------Art. 38 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 39Împotriva actelor prin care se dispun şi se aduc la îndeplinire măsurile asiguratorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 124.-------------Art. 39 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Titlul IV Executarea silită  +  Capitolul 1 Dispoziţii comune  +  Articolul 40 (1) În cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile bugetare datorate, organele de executare silită, pentru stingerea acestora, vor proceda la acţiuni de executare silită, potrivit prezentei ordonanţe. (2) Executarea silită a creanţelor bugetare nu se perimeaza. (3) Executarea silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor bugetare înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalitatilor de întârziere şi altor penalităţi ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare. (4) În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi sau alte sume, fără sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu.  +  Articolul 41 (1) Executarea silită începe prin comunicarea unei somaţii în care i se notifica debitorului ca are obligaţia să efectueze plata sumelor datorate în termen de 15 zile sau să facă dovada stingerii obligaţiei bugetare, în caz contrar aplicându-se modalităţile de executare silită prevăzute de prezenta ordonanţă. Somaţia este însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu. (2) Somaţia cuprinde: organul de executare emitent; datele de identificare ale debitorului; data emiterii; numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează sa plătească obligaţia prevăzută în titlul executoriu, precum şi indicarea consecinţelor nerespectării acesteia; semnatura şi ştampila organului de executare. (3) Somaţia este obligatorie şi se comunică debitorului după cum urmează: a) prin posta, la domiciliul sau la sediul debitorului, după caz, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; b) prin executorii bugetari, potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilă privind comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedura, care se aplică în mod corespunzător; c) prin prezentarea celui somat şi primirea somaţiei de către acesta sub semnatura, ca urmare a înştiinţării prin alte mijloace, cum sunt fax, telefon, e-mail, dacă se asigura transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. (4) În cazul în care debitorii refuza primirea somaţiei sau se constata lipsa oricărei persoane la domiciliul sau la sediul social declarat al acestora, comunicarea somaţiei se face prin publicarea unui anunţ în cotidiene locale ori centrale sau în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se menţionează că a fost emisă somaţia pe numele debitorului şi ca acesta este invitat sa plătească în termen de 15 zile suma datorată. După publicarea anunţului toate actele întocmite în cadrul procedurii de executare silită sunt opozabile debitorului. (5) Dovada comunicării somaţiei potrivit alin. (3) se va înscrie de îndată în evidentele organului de executare şi va fi păstrată la dosarul de executare.  +  Articolul 42 (1) Executarea silită se poate întinde asupra tuturor veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmaribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor bugetare şi a cheltuielilor de executare. (2) Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.  +  Articolul 43 (1) Prin sechestrul aplicat asupra bunurilor mobile creditorul bugetar dobândeşte un drept de gaj, iar prin cel aplicat asupra bunurilor imobile creditorul bugetar dobândeşte un drept de ipoteca. (2) Dreptul de ipoteca conferă creditorului bugetar în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de ipoteca, în sensul prevederilor dreptului comun. (3) Faţa de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Garanţiile reale şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor, prevăzute la alin. (3), sunt cele care intra sub incidenţa titlului VI din Legea nr. 99/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Codului civil.------------Alin. (3) al art. 43 a fost modificat de LEGEA nr. 232 din 31 mai 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 31 mai 2003.Alin. (4) al art. 43 a fost introdus de LEGEA nr. 232 din 31 mai 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 31 mai 2003.  +  Articolul 44 (1) Procedura de executare silită se efectuează din oficiu şi, o dată începută, se poate suspenda, întrerupe sau poate inceta numai în cazurile şi sub forma prevăzute de prezenta ordonanţă. (2) Executarea silită se suspenda: a) când suspendarea a fost dispusă de instanţa sau de creditorul bugetar; b) de la data comunicării aprobării inlesnirii la plata; c) în alte cazuri prevăzute de lege. (3) Executarea silită se întrerupe: a) la data declarării stării de insolvabilitate a debitorului; b) în alte cazuri prevăzute de lege. (4) Executarea silită încetează dacă: a) s-au stins integral creanţele bugetare prevăzute în titlul executoriu, inclusiv dobânzile, penalităţile de orice fel, cheltuielile de executare, precum şi orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii; b) a fost desfiinţat titlul executoriu; c) în alte cazuri prevăzute de lege.  +  Articolul 45De la data comunicării aprobării, pentru obligaţiile bugetare pentru care s-au aprobat înlesniri la plata, executarea silită nu se porneşte sau nu se continua, după caz.  +  Articolul 46Înlesnirile la plata se acordă atât înaintea începerii executării silite, cat şi în timpul efectuării acesteia.  +  Secţiunea 1 Titlul executoriu  +  Articolul 47 (1) Executarea silită a creanţelor bugetare se efectuează numai în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prezentei ordonanţe de organul de executare competent în a cărui raza teritorială îşi are sediul sau domiciliul debitorul, persoana fizica sau juridică, ori unde acesta este luat în evidenta fiscală. (2) Actul emis potrivit alin. (1), în cuprinsul căruia s-a înscris creanta bugetară, denumit titlu executoriu, va conţine: antetul organului emitent; numele şi prenumele sau denumirea debitorului, codul unic de înregistrare şi/sau codul numeric personal, domiciliul sau sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare; cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate; temeiul legal al puterii executorii a titlului; data întocmirii titlului, ştampila şi semnatura organului de executare. (3) Pentru debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor bugetare se va întocmi un singur titlu executoriu.  +  Articolul 48 (1) Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanţe bugetare, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 49. (2) În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 47 alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnatura organului care l-a emis şi dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente. (3) În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.  +  Secţiunea a 2-a Organe de executare. Competente  +  Articolul 49 (1) Creditorii bugetari care administrează creanţele bugetare, prin organele proprii, centrale sau teritoriale, după caz, ori cele ale administraţiei publice locale, sunt abilitaţi sa aducă la îndeplinire măsurile asiguratorii şi să efectueze procedura de executare silită prevăzută de prezenta ordonanţă. (2) Creanţele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizeaza şi se utilizează de instituţiile publice, provenite din venituri proprii, precum şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale se executa prin organe proprii, acestea fiind abilitate sa aducă la îndeplinire măsurile asiguratorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe. (3) Organele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt denumite în continuare organe de executare. (4) În cazul în care instituţiile publice transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silită organelor Ministerului Finanţelor Publice, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.  +  Articolul 50 (1) Persoanele din cadrul organelor de executare abilitate sa aducă la îndeplinire măsurile asiguratorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prezentei ordonanţe, sunt denumite executori bugetari. (2) Executorii bugetari îndeplinesc o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii de stat pe timpul exercitării atribuţiilor ce le revin potrivit prezentei ordonanţe. (3) Executorul bugetar este împuternicit în faţa debitorului sau a terţilor prin legitimatie de executor bugetar şi delegaţie în cauza.  +  Articolul 51 (1) Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui raza teritorială se găsesc bunurile urmaribile, coordonarea întregii executări revenind organului în a cărui raza teritorială îşi are sediul sau domiciliul ori unde este luat în evidenta fiscală debitorul, după caz. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, organul de executare coordonator poate proceda la aplicarea acestei măsuri de executare asupra terţului poprit, indiferent de locul unde îşi are sediul sau domiciliul. (2) Atunci când se constată că exista pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la executare silită a bunurilor şi veniturilor urmaribile ale debitorului, organul de executare coordonator poate proceda la indisponibilizarea şi executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile. (3) Organul de executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe prevăzute la alin. (1), comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situaţia debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum şi orice alte date utile pentru identificarea debitorului şi a bunurilor ori veniturilor urmaribile. (4) Pentru creanţele bugetare administrate de autorităţile administraţiei publice locale este competent să efectueze procedura de executare silită organul de executare în a cărui raza teritorială îşi are sediul sau domiciliul ori este luat în evidenta fiscală debitorul, după caz.  +  Articolul 52Când se constată că domiciliul sau sediul debitorului se afla în raza teritorială a altui organ de executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia, instiintandu-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.  +  Articolul 53 (1) Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui raza teritorială îşi are domiciliul sau sediul ori este luat în evidenta fiscală debitorul despre care exista indicii ca deţine mai multe venituri sau bunuri urmaribile. (2) Organul de executare coordonator înscrie în întregime debitul în evidentele sale şi ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit fiecărui organ de executare în a cărui raza teritorială domiciliază sau îşi au sediul ceilalţi codebitori, aplicându-se dispoziţiile art. 51. (3) Organele de executare sesizate cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea acestuia într-o evidenta nominală, vor lua măsuri de executare silită şi vor comunică organului de executare coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestora. (4) Dacă organul de executare coordonator, care tine evidenta întregului debit, constata ca acesta a fost realizat prin actele de executare silită făcute de el însuşi şi de celelalte organe sesizate potrivit alin. (3), el este obligat sa ceara în scris acestora din urma sa înceteze de îndată executarea silită.  +  Articolul 54 (1) Organele de executare au obligaţia de a face demersurile necesare pentru identificarea domiciliului sau sediului debitorului, precum şi a bunurilor şi veniturilor urmaribile ale acestuia. (2) Dacă debitorul nu este găsit la domiciliul sau la sediul cunoscut, organul de executare este obligat să solicite organelor de poliţie să facă cercetări, precum şi sa ceara relaţii de la oficiul registrului comerţului sau de la oricare altă persoană fizica sau juridică ori de la alte organe competente, în scopul stabilirii locului unde se afla debitorul şi al obţinerii oricăror date deţinute în legătură cu acesta.  +  Articolul 55 (1) La cererea organului de executare băncile, organele de poliţie, instituţiile care gestionează registre publice sau altele asemenea, alte persoane juridice sau persoane fizice care exercită profesii libere, desfăşurate în mod independent în condiţiile legii, sunt obligate sa furnizeze de îndată în scris datele şi informaţiile solicitate, în vederea aplicării procedurii de executare silită, precum şi pentru luarea altor măsuri privind stingerea creanţelor bugetare, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel, fără perceperea de taxe, tarife, comisioane sau alte sume. (2) Organele de executare sunt obligate să asigure confidenţialitatea informaţiilor primite.------------Alin. (1) al art. 55 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 56Organele de poliţie, jandarmerie şi alţi agenţi ai forţei publice au obligaţia sa dea concursul organelor de executare, la cererea acestora, în îndeplinirea, potrivit legii, a activităţii de executare silită.  +  Articolul 57 (1) Băncile sunt obligate sa comunice administraţiei fiscale datele de identificare a conturilor pe care le deschid sau le inchid titularii lor, forma juridică pe care aceştia o au şi domiciliul sau sediul acestora, după caz. Aceasta comunicare se va face în prima jumătate a fiecărei luni, referitor la conturile deschise sau închise în luna anterioară. Comunicarea va fi adresată organului fiscal subordonat Ministerului Finanţelor Publice, în a cărui raza teritorială se afla societatea bancară. (2) Ministerul Finanţelor Publice împreună cu Banca Naţionala a României vor elabora proceduri privind transmiterea informaţiilor menţionate la alin. (1), cu posibilitatea centralizarii informaţiilor la nivel naţional şi utilizarea mijloacelor informatice.(2^1) Ministerul Finanţelor Publice, la cererea celorlalţi creditori bugetari, va transmite acestora datele deţinute în temeiul prevederilor alin. (1). (3) Informaţiile prevăzute la alin. (1) vor fi utilizate exclusiv în scopul colectării creanţelor bugetare şi cu respectarea obligaţiei prevăzute la art. 163.------------Alin. (2^1) al art. 57 a fost introdus de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.Alin. (3) al art. 57 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.Alin. (1) al art. 57 a fost modificat de LEGEA nr. 232 din 31 mai 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 31 mai 2003.  +  Articolul 58 (1) În exercitarea atribuţiilor ce le revin pentru aplicarea procedurii de executare silită executorii bugetari pot: a) să între în orice incinta de afaceri a debitorului, persoana juridică, sau în alte incinte unde acesta îşi păstrează bunurile, în scopul identificarii bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum şi sa analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificarii terţilor care datorează sau deţin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului; b) să între în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoana fizica, precum şi sa cerceteze toate locurile în care acesta îşi păstrează bunurile; c) să solicite şi sa cerceteze orice document sau element material care poate constitui o proba în determinarea bunurilor proprietate a debitorului. (2) Executorul bugetar poate intră în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea instanţei judecătoreşti competente potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilă. (3) Accesul executorului bugetar în locuinta, în incinta de afaceri sau în orice alta încăpere a debitorului, persoana fizica sau juridică, se poate efectua între orele 6,00-20,00, în orice zi lucrătoare. Executarea începută va putea continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului va avea loc şi la alte ore decât cele menţionate, precum şi în zilele nelucrătoare, în baza autorizaţiei prevăzute la alin. (2).  +  Articolul 59În absenta debitorului sau dacă acesta refuza accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la art. 58 alin. (1), executorul bugetar poate să pătrundă în acestea în prezenta unui reprezentant al poliţiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al forţei publice şi a 2 martori majori. Dispoziţiile art. 58 alin. (2) şi (3) sunt aplicabile.-------------Art. 59 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 60Pentru fiecare debitor aflat în executare silită se deschide un dosar de executare care cuprinde toate documentele încheiate în cadrul procedurii de executare silită.  +  Secţiunea a 3-a Cheltuieli de executare  +  Articolul 61 (1) Cheltuielile de orice fel ocazionate de efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului urmărit, dacă legea nu prevede altfel. Conform dovezilor privind cheltuielile făcute, suma ce urmează să fie plătită de către debitor se stabileşte de organul de executare prin proces-verbal, pe baza căruia se emite titlul executoriu potrivit prevederilor art. 47 alin. (1). (2) Cheltuielile de executare silită a creanţelor bugetare se avanseaza de creditorii care au început procedura de executare silită, din bugetul acestora. (3) Cheltuielile de executare care nu au la baza documente care să ateste ca au fost efectuate în scopul executării silite nu sunt în sarcina debitorului urmărit.  +  Capitolul 2 Modalităţi de executare silită  +  Articolul 62Organele de executare vor folosi, succesiv sau concomitent, oricare dintre modalităţile de executare silită prevăzute de prezenta ordonanţă, dacă legea nu prevede altfel.  +  Secţiunea 1 Executarea silită prin poprire  +  Articolul 63 (1) Sunt supuse executării silite prin poprire, potrivit legii, orice sume urmaribile reprezentând venituri şi disponibilitati băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate cu orice titlu debitorului de către terţe persoane sau pe care acestea le vor datora debitorului şi/sau le vor deţine terţii în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. (2) În cazul sumelor urmaribile reprezentând venituri şi disponibilitati în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectiva.------------Alin. (2) al art. 63 a fost introdus de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 64Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoana fizica, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi numai în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.  +  Articolul 65 (1) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către organul de executare printr-o adresa care va fi trimisa prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire, terţului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Totodată va fi înştiinţat şi debitorul despre înfiinţarea popririi. (2) Poprirea nu este supusă validării. (3) Poprirea înfiinţată anterior, ca măsura asiguratorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, facuta terţului poprit, şi înştiinţarea despre aceasta a debitorului. (4) Terţul poprit este obligat ca, în termen de 5 zile de la primirea comunicării ce i s-a făcut potrivit alin. (1) şi (3), sa înştiinţeze organul de executare dacă datorează vreo suma de bani cu orice titlu debitorului. (5) Poprirea se considera înfiinţată la data la care terţul poprit, prin înştiinţarea trimisa organului de executare, confirma ca datorează sume de bani debitorului, sau la data expirării termenului prevăzut la alin. (4). (6) După înfiinţarea popririi terţul poprit este obligat să facă de îndată retinerile prevăzute de lege şi sa vireze sumele reţinute în contul indicat de organul de executare, comunicând totodată în scris despre existenta altor creditori. (7) În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulţi creditori, terţul poprit îi va anunta în scris despre aceasta pe creditori şi va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinta prevăzute la art. 118.------------Alin. (1) al art. 65 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 66 (1) Pentru stingerea creanţelor bugetare debitorii deţinători de conturi bancare pot fi urmăriţi prin decontare bancară, prevederile art. 65 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, o dată cu comunicarea somaţiei şi a titlului executoriu, facuta debitorului potrivit art. 41, o copie certificată de pe acest titlu va fi introdusă la banca unde se afla deschis contul debitorului. (2) Despre această măsură va fi înştiinţat şi debitorul. (3) În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii potrivit alin. (1) sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în valută sunt indisponibilizate. Din momentul indisponibilizarii, respectiv de la data şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, băncile nu vor proceda la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, şi nu vor accepta alte plati din conturile acestora până la achitarea integrală a obligaţiilor bugetare, cu excepţia sumelor necesare plăţii drepturilor salariale. (4) Dacă debitorul face plata în termenul prevăzut în somaţie, organul de executare va înştiinţa de îndată în scris băncile pentru sistarea totală sau parţială a indisponibilizarii conturilor şi reţinerilor. În caz contrar banca este obligată sa procedeze conform dispoziţiilor alin. (3). (5) În situaţia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, băncile vor urmări executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului. (6) Dispoziţiile art. 65 alin. (7) se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 67Băncile supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială şi care efectuează plăţile dispuse în limita încasărilor vor deconta zilnic cu prioritate sumele reprezentând obligaţiile bugetare cuprinse în ordinele de plată emise de debitori şi/sau creanţe bugetare cuprinse în dispoziţiile de încasare emise de organele de executare.  +  Articolul 68 (1) Dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare că nu datorează vreo suma de bani debitorului urmărit sau nu respecta dispoziţiile art. 65 alin. (6) şi (7) şi ale art. 66, precum şi în cazul în care invoca alte neregularităţi în legătură cu drepturile şi obligaţiile părţilor privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a carei raza teritorială se afla domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, va pronunţa menţinerea sau desfiinţarea popririi. (2) Judecarea contestaţiei se face de urgenta şi cu precădere. (3) Pe baza hotărârii de menţinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terţului poprit în condiţiile prezentei ordonanţe.------------Alin. (2) al art. 68 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 69 (1) În cazul în care popririle înfiinţate de organul de executare generează imposibilitatea debitorului de a-şi continua activitatea economică, cu consecinţe sociale deosebite, creditorul bugetar poate dispune, la cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, suspendarea temporară, totală sau parţială a executării silite prin decontare bancară. (2) O dată cu cererea de suspendare debitorul va indica bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării sau alte garanţii legale.  +  Secţiunea a 2-a Executarea silită a bunurilor mobile  +  Articolul 70 (1) Executarea silită a bunurilor mobile ale debitorului se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora, în temeiul unui titlu executoriu, chiar dacă acestea se afla la un terţ. (2) Terţul nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului invocand un drept de gaj ori un privilegiu pe care îl are asupra bunurilor. (3) Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului cu excepţiile prevăzute de lege. (4) Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca măsura asiguratorie nu este necesară o noua sechestrare, prevederile art. 36 fiind aplicabile. (5) Executorul bugetar, la începerea executării silite, este obligat sa verifice dacă bunurile prevăzute la alin. (4) se găsesc la locul aplicării sechestrului şi dacă nu au fost substituite sau degradate, precum şi sa sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanţei.  +  Articolul 71 (1) În cazul debitorului persoana fizica nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieţii şi muncii debitorului, precum şi familiei sale: a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională, precum şi cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele, ingrasamintele, furajele şi animalele de producţie şi de lucru; b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel; c) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de 2 luni, iar dacă debitorul se ocupa exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recolta; d) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarna; e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave; f) bunurile declarate neurmaribile prin alte dispoziţii legale. (2) Bunurile debitorului persoana fizica necesare desfăşurării activităţii de comerţ nu sunt exceptate de la executare silită.  +  Articolul 72 (1) Aplicarea sechestrului se face de executorul bugetar, care încheie un proces-verbal de sechestru. (2) Procesul-verbal de sechestru va cuprinde: a) denumirea organului de executare; indicarea locului, a datei şi a orei când s-a făcut sechestrul; b) numele şi prenumele executorului bugetar care aplica sechestrul, numărul legitimatiei şi al delegaţiei; c) numărul dosarului de executare, data şi numărul de înregistrare a somaţiei, precum şi titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită; d) temeiul legal în baza căruia se face executarea silită; e) sumele datorate pentru a căror executare se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând dobânzi, penalităţi şi penalităţi de întârziere, menţionându-se şi cota acestora, precum şi actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligaţia de plată; f) numele, prenumele şi domiciliul debitorului persoana fizica ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore ce locuieşte împreună cu debitorul sau denumirea şi sediul debitorului, numele, prenumele şi domiciliul altor persoane majore care au fost de faţa la aplicarea sechestrului, precum şi alte elemente de identificare a acestor persoane; g) descrierea bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea executorului bugetar, pentru identificarea şi individualizarea acestora, menţionându-se starea de uzura şi eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum şi dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se afla, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz; h) menţiunea ca evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul bugetar nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesita cunoştinţe de specialitate; i) menţiunea facuta de debitor privind existenta sau inexistenta unui drept de gaj, ipoteca ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate; j) numele, prenumele şi adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum şi locul de depozitare a acestora, după caz; k) eventualele obiecţii făcute de persoanele de faţa la aplicarea sechestrului; l) menţiunea ca, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plăteşte obligaţiile bugetare, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate; m) semnatura executorului bugetar care a aplicat sechestrul şi a tuturor persoanelor care au fost de faţa la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul bugetar va menţiona aceasta împrejurare. (3) Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se preda debitorului sub semnatura sau i se comunică la domiciliul ori sediul acestuia, precum şi, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urma semnand cu menţiunea de primire a bunurilor în păstrare.  +  Articolul 73 (1) De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, potrivit art. 72, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cat timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea data, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicţii atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpa. (2) Actele de dispoziţie care ar interveni ulterior indisponibilizarii prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.  +  Articolul 74 (1) Bunurile mobile sechestrate vor putea fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare sau de executorul bugetar, după caz, ori vor fi ridicate şi depozitate de către acesta. Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia debitorului sau a altei persoane desemnate conform legii şi când se constată că exista pericol de substituire sau de degradare, executorul bugetar poate aplica sigiliul asupra bunurilor. (2) În cazul în care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de valoare, obiecte din metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de arta, colecţii de valoare, acestea se ridica şi se depun, cel târziu a doua zi lucrătoare, la unităţile specializate. (3) Cel care primeşte bunurile în custodie va semna procesul-verbal de sechestru. (4) În cazul în care custodele este o altă persoană decât debitorul sau creditorul, organul de executare îi va stabili acestuia o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusa.  +  Articolul 75În cazurile în care nu au fost luate măsuri asiguratorii pentru realizarea integrală a creanţei bugetare şi la începerea executării silite se constată că exista pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor urmaribile ale debitorului, sechestrarea lor va fi aplicată o dată cu comunicarea somaţiei.  +  Articolul 76 (1) În vederea valorificării organul de executare este obligat sa verifice dacă bunurile sechestrate se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru, precum şi dacă nu au fost substituite sau degradate. (2) Când bunurile sechestrate găsite cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru realizarea creanţei bugetare, organul de executare va face investigaţiile necesare pentru identificarea şi urmărirea altor bunuri ale debitorului. (3) Dacă se constată că bunurile nu se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru, au fost substituite sau degradate, executorul bugetar încheie un proces-verbal de constatare. Pentru bunurile găsite cu prilejul investigatiilor făcute conform alin. (2) se va încheia procesul-verbal de sechestru. (4) Dacă se sechestreaza şi bunuri gajate pentru garantarea creanţelor altor creditori, organul de executare le va trimite şi acestora câte un exemplar din procesul-verbal de sechestru.  +  Articolul 77 (1) Executorul bugetar care constata ca bunurile fac obiectul unui sechestru anterior va consemna aceasta în procesul-verbal, la care va anexa o copie de pe proceseleverbale de sechestru respective. Prin acelaşi proces-verbal va declara sechestrate, când este necesar, şi alte bunuri pe care le va identifica. (2) Bunurile înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se considera sechestrate şi în cadrul noii executări silite.  +  Articolul 78În cazul în care executorul bugetar constata ca în legătură cu bunurile sechestrate s-au săvârşit fapte care pot constitui infracţiuni, va consemna aceasta în procesul-verbal de sechestru şi va sesiza de îndată organele de urmărire penală competente.  +  Secţiunea a 3-a Executarea silită a bunurilor imobile  +  Articolul 79 (1) Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. (2) Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept şi asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât o dată cu imobilul.  +  Articolul 80 (1) În cazul debitorului persoana fizica nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanţelor bugetare rezultate din săvârşirea de infracţiuni, precum şi în cazul stabilirii răspunderii asociaţilor şi/sau administratorilor societăţilor comerciale debitoare.  +  Articolul 81Executorul bugetar care aplica sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispoziţiile art. 72 şi 73 fiind aplicabile.  +  Articolul 82Sechestrul aplicat în temeiul art. 81 constituie ipoteca legală.  +  Articolul 83Pentru bunurile imobile sechestrate organul de executare care a instituit sechestrul va solicita de îndată Biroului de carte funciară efectuarea inscripţiei ipotecare, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru.  +  Articolul 84Biroul de carte funciară va comunică organelor de executare, la cererea acestora, celelalte drepturi reale şi sarcini care grevează imobilul urmărit, precum şi titularii acestora, care vor fi înştiinţaţi de către organul de executare şi chemaţi la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil şi distribuirea preţului.  +  Articolul 85Creditorii debitorului, alţii decât titularii drepturilor menţionate la art. 84, sunt obligaţi ca, în termen de 30 de zile de la înscrierea procesului-verbal de sechestru al bunului imobil în evidentele de publicitate imobiliară, sa comunice în scris organului de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.  +  Articolul 86 (1) La întocmirea procesului-verbal de sechestru şi în tot cursul executării silite organul de executare poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei şi a altor venituri obţinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv. (2) Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altă persoană fizica sau juridică. (3) Administratorul-sechestru va consemna veniturile încasate potrivit alin. (1) la unităţile abilitate şi va depune recipisa la organul de executare. (4) Când administrator-sechestru este numita o altă persoană decât creditorul sau debitorul, organul de executare îi va fixa o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusa.  +  Articolul 87 (1) După primirea procesului-verbal de sechestru prevăzut la art. 81 debitorul poate solicita organului de executare, în termen de 15 zile de la comunicare, sa îi aprobe ca plata integrală a obligaţiei bugetare, inclusiv cheltuielile de executare, să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni. (2) De la data aprobării cererii debitorului executarea silită începută asupra bunului imobil se suspenda. (3) Pentru motive temeinice organul de executare poate relua executarea silită imobiliară înainte de expirarea termenului de 6 luni. (4) Dacă debitorul persoana juridică căruia i s-a aprobat suspendarea conform prevederilor alin. (2) se sustrage ulterior de la executare silită sau îşi provoacă insolvabilitatea, se vor aplica în mod corespunzător prevederile art. 7 alin. (3) lit. b).  +  Secţiunea a 4-a Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini  +  Articolul 88 (1) Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale debitorului, se efectuează în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe privind bunurile imobile. (2) Pentru executarea silită a recoltelor şi fructelor culese sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanţe privind bunurile mobile.  +  Articolul 89Organul de executare va hotărî, după caz, valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor asa cum sunt prinse de rădăcini sau după ce vor fi culese.  +  Secţiunea a 5-a Executarea silită a unui ansamblu de bunuri  +  Articolul 90Bunurile mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului pot fi valorificate în ansamblu dacă organul de executare apreciază ca astfel acestea pot fi vândute mai rapid ori în condiţii mai avantajoase.  +  Articolul 91Pentru executarea silită a bunurilor prevăzute la art. 90 organul de executare va proceda la sechestrarea acestora, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.  +  Articolul 92Prevederile art. 70-89 privind executarea silită asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi ale art. 111 privind vânzarea bunurilor imobile cu plata preţului în rate, se aplică în mod corespunzător.  +  Capitolul 3 Valorificarea bunurilor mobile şi imobile  +  Secţiunea 1 Dispoziţii generale  +  Articolul 93 (1) Dacă obligaţia bugetară nu este plătită în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, se va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepţia situaţiilor în care, potrivit legii, instanţa judecătorească a dispus desfiinţarea sechestrului, suspendarea sau amânarea executării. (2) Înaintea valorificării bunurilor acestea vor fi evaluate. În acest scop organul de executare va apela la organe şi persoane de specialitate, a căror selectare nu este supusă reglementărilor privind achiziţiile publice şi care sunt obligate să îşi îndeplinească atribuţiile ce le revin în acest sens.(2^1) Organul de executare va actualiza preţul de evaluare ţinând cont de rata inflaţiei. (3) Atunci când se considera necesar, organul de executare va proceda la o noua evaluare.-------------Alin. (2) al art. 93 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.Alin. (2^1) al art. 93 a fost introdus de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.Alin. (3) al art. 93 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 94 (1) Pentru a realiza executarea silită cu rezultate cat mai avantajoase, ţinând seama atât de interesul legitim şi imediat al creditorului, cat şi de drepturile şi obligaţiile debitorului urmărit, organul de executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalităţile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare şi care, faţă de datele concrete ale cauzei, se dovedeşte a fi mai eficienta. (2) În sensul alin. (1), valorificarea bunurilor sau a unui ansamblu de bunuri mobile şi/sau imobile se face prin: a) înţelegerea părţilor; b) vânzare directa; c) vânzare la licitaţie; d) vânzare în regim de consignaţie, numai în cazul bunurilor mobile; e) alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz. (3) Vânzarea bunurilor sechestrate se face numai după împlinirea termenului prevăzut la art. 93, fără efectuarea altei formalităţi. (4) Vânzarea directa se poate face de îndată după sechestrarea bunurilor, dacă acestea sunt supuse pericolului degradării sau alterarii, după caz. (5) Dacă din cauza unei contestaţii sau a unei învoieli între părţi data, locul sau ora vânzării directe sau la licitaţie a fost schimbată de organul de executare, se vor face alte publicaţii şi anunţuri, potrivit art. 97 şi 98.------------Alin. (2) şi (4) ale art. 94 au fost modificate de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 95 (1) Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi, cu acordul organului de executare, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creanţelor bugetare. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare propunerile ce i s-au făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor bugetare, indicând numele şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta din urma va achită preţul propus. (2) Preţul propus de cumpărător nu poate fi mai mic decât preţul de evaluare. (3) Organul de executare, după analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), va comunică aprobarea indicând termenul şi contul bugetar în care preţul bunului va fi virat de cumpărător. (4) Indisponibilizarea prevăzută la art. 73 se ridica după creditarea contului bugetar menţionat la alin. (3).-------------Alin. (1) al art. 95 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 96 (1) Valorificarea bunurilor prin vânzare directa se poate realiza în următoarele cazuri: a) pentru bunurile prevăzute la art. 94 alin. (4); b) înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, dacă se recuperează integral creanta bugetară; c) pe parcursul procedurii de valorificare prin licitaţie sau după finalizarea ei, dacă bunul nu a fost vândut şi o persoană oferă cel puţin preţul de evaluare. (2) Vânzarea directa se realizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate şi care va cuprinde elementele prevăzute la art. 112 sau 113, după caz. (3) În cazul în care organul de executare înregistrează în condiţiile prevăzute la alin. (1) mai multe cereri, va vinde bunul persoanei care oferă cel mai mare preţ faţă de preţul de evaluare.-------------Alin. (1) al art. 96 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 97 (1) Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie organul de executare este obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru desfăşurarea licitaţiei. (2) Publicitatea vânzării se realizează prin afişarea anunţului privind vânzarea la sediul organului de executare, al primăriei în a carei raza teritorială se afla bunurile sechestrate, la sediul şi domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se afla bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor imobile şi prin anunţuri într-un cotidian naţional de larga circulaţie, într-un cotidian local, în pagina de Internet, după caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi prin alte modalităţi prevăzute de lege. (3) Vor fi înştiinţaţi despre data, ora şi locul licitaţiei şi debitorul, custodele, administratorul-sechestru, precum şi titularii drepturilor reale şi ai sarcinilor care grevează bunul urmărit.-------------Alin. (2) şi (3) ale art. 97 au fost modificate de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 98Anunţul privind vânzarea cuprinde următoarele: a) denumirea şi sediul organului de executare; b) numărul dosarului de executare; c) numele şi domiciliul ori, după caz, denumirea şi sediul debitorului; d) bunurile care se oferă spre vânzare şi descrierea lor sumară; e) preţul de evaluare ori preţul de pornire al licitaţiei, în cazul vânzării la licitaţie, pentru fiecare bun oferit spre vânzare; f) indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale şi a privilegiilor care grevează bunurile; g) data, ora şi locul vânzării; h) invitaţia, pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, sa înştiinţeze despre aceasta organul de executare înainte de data stabilită pentru vânzare; i) invitaţia către toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare; j) menţiunea ca ofertanţii sunt obligaţi să depună, în cazul vânzării prin licitaţie, până la termenul de vânzare, o taxa de participare reprezentând 10% din preţul de pornire al licitaţiei; k) data afişării publicaţiei de vânzare; l) semnatura executorului bugetar şi ştampila organului de executare.  +  Articolul 99 (1) Licitaţia se tine la locul unde se afla bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de executare, după caz. (2) Debitorul este obligat să permită ţinerea licitaţiei în spaţiile pe care le deţine, dacă sunt adecvate acestui scop.  +  Articolul 100 (1) Pentru participarea la licitaţie ofertanţii depun, cu cel puţin o zi înainte de data licitaţiei, următoarele documente: a) oferta de cumpărare; b) dovada depunerii taxei de participare; c) împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant; d) pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului; e) pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; f) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; g) pentru persoanele fizice străine, copie de pe pasaport. (2) Participanţii la licitaţie pot formula oferte de cumpărare superioare preţului de pornire al licitaţiei.  +  Articolul 101 (1) Preţul de pornire al licitaţiei este preţul de evaluare pentru prima licitaţie, diminuat cu 25% pentru a doua licitaţie şi cu 50% pentru a treia licitaţie. (2) Licitaţia începe de la cel mai mare preţ din ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este superior celui prevăzut la alin. (1), iar în caz contrar va începe de la acest din urma preţ. (3) Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare preţ, dar nu mai puţin decât preţul de pornire. (4) În cazul prezentării unui singur ofertant la licitaţie, comisia poate să îl declare adjudecatar dacă acesta oferă cel puţin preţul de pornire al licitaţiei.-------------Alin. (1) al art. 101 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 102 (1) Taxa de participare se plăteşte în lei la unitatea teritorială de trezorerie şi contabilitate publică şi reprezintă 10% din preţul de pornire al licitaţiei. (2) În termen de 5 zile de la data întocmirii procesuluiverbal prevăzut la art. 109, organul de executare va dispune în scris restituirea taxei de participare participanţilor care au depus oferte de cumpărare şi nu au fost declaraţi adjudecatari, iar în cazul adjudecării taxa se retine în contul preţului. (3) Taxa de participare nu se restituie ofertanţilor care nu s-au prezentat la licitaţie, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare, precum şi adjudecatarului care nu a plătit preţul, reţinându-se în contul organului de executare pentru acoperirea cheltuielilor de executare.  +  Articolul 103Vânzarea la licitaţie a bunurilor sechestrate este organizată de o comisie numita în condiţiile stabilite de organul de executare şi este condusă de un preşedinte.  +  Articolul 104 (1) Comisia de licitaţie verifica şi analizează documentele de participare prevăzute la art. 100 alin. (1) şi afişează la locul licitaţiei, cu cel puţin o ora înaintea începerii acesteia, lista cuprinzând ofertanţii care au depus documentaţia completa de participare. (2) Comisia de licitaţie este constituită din 3 persoane desemnate de organul de conducere al creditorului bugetar. (3) Ofertanţii se identifica după numărul de ordine de pe lista de participare, după care preşedintele comisiei anunta obiectul licitaţiei, precum şi modul de desfăşurare a acesteia.  +  Articolul 105La termenele fixate pentru ţinerea licitaţiei executorul bugetar va da citire mai întâi anunţului de vânzare şi apoi ofertelor scrise primite până la data prevăzută la art. 100.  +  Articolul 106Dacă la prima licitaţie nu s-au prezentat ofertanţi sau nu s-a obţinut cel puţin preţul de pornire al licitaţiei conform art. 101, organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de a doua licitaţii.  +  Articolul 107 (1) În cazul în care nu s-a obţinut preţul de pornire nici la a doua licitaţie ori nu s-au prezentat ofertanţi, organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de a treia licitaţii. (2) La a treia licitaţie creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot sa adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 50% din preţul de evaluare.-------------Alin. (2) al art. 107 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 108Pentru fiecare termen de licitaţie se va face o noua publicitate a vânzării, conform prevederilor art. 97 şi 98.  +  Articolul 109 (1) După licitarea fiecărui bun se va întocmi un proces-verbal privind desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei. (2) În procesul-verbal prevăzut la alin. (1) se vor menţiona: denumirea şi sediul organului de executare; numele şi prenumele sau denumirea debitorului şi a cumpărătorului, precum şi domiciliul sau sediul acestora; numărul dosarului de executare; indicarea bunurilor adjudecate, a preţului la care bunul a fost adjudecat şi a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul; toţi cei care au participat la licitaţie şi sumele oferite de fiecare participant, precum şi, dacă este cazul, menţionarea situaţiilor în care vânzarea nu s-a realizat.  +  Articolul 110 (1) După adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat sa plătească preţul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare, în lei, în numerar, imediat sau prin decontare bancară în cel mult 5 zile de la data adjudecării. (2) Dacă adjudecatarul nu plăteşte preţul în termenul prevăzut la alin. (1), procedura vânzării la licitaţie se va relua, de la momentul întreruperii ei, în termen de 5 zile, acesta fiind obligat sa plătească cheltuielile prilejuite de noua licitaţie şi, în cazul în care preţul obţinut la noua licitaţie este mai mic, diferenţa de preţ. (3) Adjudecatarul va putea sa achite la următoarea licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. (4) Dacă la următoarea licitaţie bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat sa plătească toate cheltuielile prilejuite de urmărirea acestuia.  +  Articolul 111 (1) În cazul vânzării la licitaţie a bunurilor imobile cumpărătorii pot solicita plata preţului în rate, în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din preţul de adjudecare al bunului imobil şi cu plata unei dobânzi stabilite conform prezentei ordonanţe. Organul de executare va stabili condiţiile şi termenele de plată a preţului în rate. (2) Cumpărătorul nu va putea instraina bunul imobil decât după plata preţului în întregime şi a dobânzii stabilite. (3) În cazul neplatii avansului prevăzut la alin. (1), dispoziţiile art. 110 se aplică în mod corespunzător. (4) Suma reprezentând dobânda nu stinge creanţele bugetare pentru care s-a început executarea silită.  +  Articolul 112 (1) În cazul vânzării bunurilor imobile, după plata în întregime a preţului sau a avansului prevăzut la art. 111 alin. (1), dacă bunul a fost vândut cu plata în rate, organul de executare va încheia procesul-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate pentru imobilul transmis, pe baza căruia se face înscrierea în Cartea funciară. (2) Procesul-verbal de adjudecare va cuprinde următoarele menţiuni: a) denumirea şi sediul organului de executare; b) numărul dosarului de executare; c) numărul şi data procesului-verbal de desfăşurare a licitaţiei; d) numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul debitorului şi cumpărătorului; e) codul numeric personal sau codul unic de înregistrare al debitorului şi cumpărătorului; f) preţul la care s-a adjudecat bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul; g) modalitatea de plată a diferenţei de preţ în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate; h) datele de identificare a bunului; i) menţiunea ca acest document constituie titlu de proprietate şi ca poate fi înscris în Cartea funciară; j) menţiunea ca pentru creditor procesul-verbal de adjudecare constituie documentul pe baza căruia se emite titlul executoriu împotriva cumpărătorului care nu plăteşte diferenţa de preţ, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata preţului în rate; k) semnatura executorului bugetar şi ştampila organului de executare; l) semnatura cumpărătorului sau a reprezentantului sau legal, după caz. (3) Câte un exemplar al procesului-verbal de adjudecare se va transmite organului de executare coordonator şi cumpărătorului. (4) Un exemplar al procesului-verbal de adjudecare a bunului imobil va fi trimis, în cazul vânzării cu plata în rate, biroului de Carte funciară pentru a înscrie interdicţia de înstrăinare şi grevare a bunului până la plata integrală a preţului şi a dobânzii stabilite. (5) În cazul în care cumpărătorul căruia i s-a încuviinţat plata preţului în rate nu plăteşte restul de preţ în condiţiile şi la termenele stabilite, el va putea fi executat silit pentru plata sumei datorate, în baza titlului executoriu emis în condiţiile prezentei ordonanţe.  +  Articolul 113 (1) În cazul vânzării bunurilor mobile, după plata preţului executorul bugetar întocmeşte un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate. (2) Procesul-verbal de adjudecare va cuprinde: a) denumirea şi sediul organului de executare; b) numărul dosarului de executare; c) numărul şi data procesului-verbal de desfăşurare a licitaţiei; d) numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul debitorului şi cumpărătorului; e) codul numeric personal sau codul unic de înregistrare al debitorului şi cumpărătorului; f) preţul la care s-a adjudecat bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul; g) datele de identificare a bunului; h) menţiunea ca acest document constituie titlu de proprietate; i) semnatura executorului bugetar şi ştampila organului de executare; j) semnatura cumpărătorului sau a reprezentantului sau legal, după caz.  +  Articolul 114 (1) Dacă bunurile supuse executării silite nu au putut fi valorificate prin modalităţile prevăzute la art. 94, organul de executare va repeta procedura de licitaţie cel puţin o dată pe an în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită. (2) În cazul în care bunurile nu s-au valorificat conform alin. (1), ele se vor putea valorifica prin celelalte forme de vânzare ori se vor putea restitui debitorului. O dată cu restituirea bunurilor imobile se va lua măsura radierii inscripţiei ipotecare. (3) Atât timp cat, potrivit alin. (1), poate avea loc reluarea procedurii de licitaţie, se menţine indisponibilizarea bunului dispusă potrivit art. 73 şi 81, după caz. În aceeaşi perioadă organul de executare va putea, după caz, sa ia măsura numirii, menţinerii ori schimbării administratorului-sechestru sau va putea proceda la valorificarea bunului imobil în orice alt mod admis de lege. (4) În cazul în care debitorii ale căror bunuri sunt sechestrate şi urmează a li se restitui în conformitate cu alin. (2) şi-au mutat domiciliul sau sediul social declarat şi nu pot fi identificati la noul domiciliu sau sediu ori asociaţii, actionarii au plecat din ţara, aceste bunuri vor fi păstrate până la împlinirea unui termen de 6 luni, după care sunt aplicabile prevederile art. 477 din Codul civil.  +  Articolul 115În cazul în care prin executarea silită efectuată nu s-au realizat obligaţiile stabilite în sarcina debitorului, organul de executare va întocmi un proces-verbal în care va consemna atât sumele încasate, cat şi pe cele care nu au fost recuperate.  +  Articolul 116 (1) În tot cursul executării silite asupra bunurilor imobile ale debitorului persoana juridică, inclusiv în perioada în care poate avea loc reluarea procedurii de licitaţie în condiţiile art. 114 alin. (1), obligaţiile faţă de bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale de stat pot fi stinse, la cererea debitorului, prin trecerea în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile supuse executării silite. (2) În scopul prevăzut la alin. (1) organul abilitat să efectueze procedura de executare silită, potrivit legii, va transmite cererea, împreună cu un exemplar al dosarului de executare şi propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului finanţelor publice ori al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, după caz, care va decide asupra modului de soluţionare a acesteia şi va dispune organului abilitat să efectueze procedura de executare silită încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a statului a bunului imobil şi stingerea creanţei bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru care s-a început executarea silită. (3) În cazul cererilor de stingere a creanţelor bugetului asigurărilor sociale de stat prin trecerea în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile supuse executării silite, decizia va fi luată numai cu avizul Ministerului Finanţelor Publice. (4) De la data depunerii cererii de către debitor până la data întocmirii procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a statului sau până la luarea deciziei, în caz de respingere a cererii, bunul imobil rămâne indisponibilizat potrivit art. 73. (5) Procesul-verbal de trecere în proprietatea publică a statului a bunului imobil constituie titlu de proprietate. Operaţiunea de transfer al dreptului de proprietate, ca efect al dării în plata, este scutită de taxa pe valoarea adăugată. (6) Bunurile imobile trecute în proprietatea publică a statului conform alin. (1) pot fi date în administrare în condiţiile legii. (7) În cazul în care bunurile imobile trecute în proprietatea publică a statului conform prezentei ordonanţe au fost revendicate şi restituite, potrivit legii, terţelor persoane, debitorul persoana juridică va fi obligat la plata sumelor stinse prin aceasta modalitate.-------------Alin. (7) al art. 116 a fost introdus de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Secţiunea a 2-a Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită  +  Articolul 117 (1) Suma realizată după începerea executării silite reprezintă totalitatea sumelor încasate după emiterea somaţiei prin orice modalitate prevăzută de prezenta ordonanţă. (2) Creanţele bugetare înscrise în titlul executoriu se sting cu sumele realizate conform alin. (1), în ordinea vechimii, mai întâi creanta principala şi apoi accesoriile acesteia. (3) Dacă suma ce reprezintă atât creanta bugetară, cat şi cheltuielile de executare este mai mica decât suma realizată prin executare silită, cu diferenţa se va proceda la compensare, potrivit art. 27, sau se restituie, la cerere, debitorului.  +  Articolul 118 (1) În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când până la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare au depus şi alţi creditori titlurile lor, organele prevăzute la art. 49 vor proceda la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferinta, dacă legea nu prevede altfel: a) creanţele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea şi conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie; b) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea imbolnavirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii; c) creanţele rezultând din obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru copii sau de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenta; d) creanţele bugetare provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale; e) creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat; f) creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite; g) creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum şi din chirii sau arenzi; h) creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale; i) alte creanţe. (2) Pentru plata creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinta, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată din executare se repartizează între creditori proporţional cu creanta fiecăruia.  +  Articolul 119 (1) Creditorii bugetari care au un privilegiu prin efectul legii şi care îndeplinesc condiţia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate la distribuirea sumei rezultate din vânzare faţă de alţi creditori care au garanţii reale asupra bunului respectiv. (2) Accesoriile creanţei principale prevăzute în titlul executoriu vor urma ordinea de preferinta a creanţei principale.  +  Articolul 120 (1) În cazul vânzării bunurilor grevate printr-un drept de gaj, ipoteca sau alte drepturi reale, despre care a luat cunoştinţa în condiţiile art. 76 alin. (4) şi ale art. 84, organul de executare este obligat sa îi înştiinţeze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost conservate aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea preţului. (2) Creditorii care nu au participat la executarea silită pot depune titlurile lor în vederea participării la distribuirea sumelor realizate prin executare silită, numai până la data întocmirii de către organele de executare a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.  +  Articolul 121Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se va face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de executare va proceda, după caz, la eliberarea sau distribuirea sumei, cu înştiinţarea părţilor şi a creditorilor care şi-au depus titlurile.  +  Articolul 122 (1) Cu privire la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită executorul bugetar va întocmi de îndată un proces-verbal, care se va semna de toţi cei prezenţi la aceasta. (2) Cel nemulţumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită poate cere executorului bugetar sa consemneze în procesul-verbal obiecţiile sale.  +  Articolul 123După întocmirea procesului-verbal prevăzut la art. 122 alin. (1) nici un creditor nu mai este în drept sa ceara sa participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită.  +  Titlul V Contestaţia la executarea silită  +  Articolul 124 (1) Cei interesaţi pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare silită efectuat cu încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuza sa îndeplinească un act de executare în condiţiile legii. (2) Contestaţia poate fi facuta şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre data de o instanţa judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu exista o procedură care să prevadă posibilitatea ca instanţa competenţa să se pronunţe asupra acestuia.  +  Articolul 125 (1) Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când: a) contestatorul a luat cunoştinţa de executarea ori de actul de executare pe care le contesta, din comunicarea somaţiei sau din alta înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod; b) contestatorul a luat cunoştinţa, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare; c) cel interesat a luat cunoştinţa, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contesta. (2) Contestaţia prin care o terta persoana pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării. (3) Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedica pe ce de-al treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.  +  Articolul 126Contestaţia se introduce la judecătoria în a carei raza teritorială se afla sediul organului de executare şi se judeca în procedura de urgenta.------------Art. 126 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 127 (1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a trezoreriei statului. (2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată. (3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii.  +  Articolul 128La judecarea contestaţiei instanţa va cita şi organul de executare în a cărui raza teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit.  +  Articolul 129La cererea părţii interesate instanţa poate decide, în cadrul contestaţiei la executare, asupra împărţirii bunurilor pe care debitorul le deţine în proprietate comuna cu alte persoane.  +  Articolul 130 (1) Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării insesi, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată. (2) În cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării insesi şi anulării titlului executoriu, instanţa poate dispune prin aceeaşi hotărâre sa i se restituie celui îndreptăţit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din retinerile prin poprire. (3) În cazul respingerii contestaţiei contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţa, el va fi obligat şi la plata unei amenzi de la 500.000 lei la 10.000.000 lei.  +  Titlul VI Dispoziţii privind alte modalităţi de stingere a obligaţiilor bugetare  +  Capitolul 1 Insolvabilitatea  +  Articolul 131 (1) Obligaţiile bugetare urmărite de organele de executare pot fi scăzute din evidenta acestora în cazul în care debitorul respectiv se găseşte în stare de insolvabilitate. (2) Procedura de insolvabilitate este aplicabilă în următoarele situaţii: a) debitorul nu are venituri sau bunuri urmaribile; b) când după încetarea executării silite pornite împotriva debitorului rămân debite neachitate; c) debitorul a dispărut sau a decedat fără sa lase avere; d) debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu sau sediu cunoscut şi la acestea ori în alte locuri unde exista indicii ca a avut avere nu se găsesc venituri sau bunuri urmaribile; e) când, potrivit legii, debitorul persoana juridică îşi încetează existenta şi au rămas neachitate obligaţii bugetare. (3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile debitorilor în cazul în care nu exista persoane responsabile potrivit art. 7. (4) Pentru obligaţiile bugetare ale debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate conducătorul organului de executare dispune scoaterea creanţei din evidenta curenta şi trecerea ei într-o evidenta separată.-------------Alin. (4) al art. 131 a fost introdus de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 132În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmaribile după declararea stării de insolvabilitate, organele de executare vor lua măsurile necesare de redebitare a sumelor şi de executare silită.  +  Capitolul 2 Deschiderea procedurii de reorganizare judiciară şi faliment  +  Articolul 133 (1) Organul de executare este obligat ca pentru creanţele bugetare datorate de comercianţi societăţi comerciale, cooperative de consum ori cooperative meşteşugăreşti sau persoane fizice sa ceara instanţelor judecătoreşti competente începerea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, în condiţiile legii. (2) Cererile organelor prevăzute la art. 49 alin. (1) privind începerea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului se vor inainta instanţelor judecătoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.-------------Alin. (1) al art. 133 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 134 (1) Măsurile întreprinse de organele de executare în condiţiile prezentei ordonanţe nu se suspenda ca urmare a declanşării procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului. (2) În vederea executării silite a bunurilor urmărite, creditorul bugetar poate solicita judecătorului-sindic luarea în posesie a acestora. Judecătorul-sindic poate dispune ca administratorul sau lichidatorul sa predea creditorului bugetar bunul în vederea valorificării.-------------Alin. (2) al art. 134 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Capitolul 3 Anularea obligaţiilor bugetare  +  Articolul 135În cazuri excepţionale, pentru motive temeinice, la propunerea ordonatorilor principali de credite, prin hotărâre, Guvernul poate aproba anularea unor categorii de obligaţii bugetare.  +  Articolul 136 (1) În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin posta, sunt mai mari decât obligaţiile bugetare supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. (2) Cheltuielile generate de comunicarea somaţiei prin posta sunt suportate de fiecare creditor bugetar.-------------Alin. (2) al art. 136 a fost introdus de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Capitolul 4 Prescripţia dreptului de a cere executarea silită  +  Articolul 137Termenele de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită privind o creanta bugetară încep la data când, potrivit legii, se naşte acest drept.  +  Articolul 138 (1) Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor bugetare se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naştere acest drept. (2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor bugetare provenind din amenzi contravenţionale.  +  Articolul 139Termenul de prescripţie prevăzut la art. 138 se suspenda: a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune; b) în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent; c) pe perioada respectării amânării sau eşalonării plăţii obligaţiei bugetare acordate ca urmare a înlesnirilor la plata dispuse prin lege, hotărâre a Guvernului ori aprobate de organul competent; d) cat timp debitorul, cu rea-credinţa, îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită; e) în alte cazuri prevăzute de lege.  +  Articolul 140Termenul de prescripţie prevăzut la art. 138 se întrerupe: a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune; b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei; c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită; d) pe data întocmirii, în condiţiile prezentei ordonanţe, a actului de constatare a insolvabilitatii debitorului; e) în alte cazuri prevăzute de lege.--------------Litera b) a art. 140 a fost modificată de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 141Sumele achitate de debitor în contul unor obligaţii bugetare, după îndeplinirea termenului de prescripţie, nu se restituie.  +  Articolul 142Dreptul de a cere compensarea sau restituirea sumelor privind obligaţiile bugetare se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naştere dreptul la compensare sau restituire.  +  Articolul 143Dacă organul de executare constata împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor bugetare, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare şi la scăderea acestora din evidenta analitica pe plătitori.  +  Titlul VII Restituirea sumelor achitate în plus  +  Articolul 144 (1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existenta unui titlu de creanta; b) cele plătite în plus faţă de obligaţia bugetară; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri sau decizii ale organelor jurisdicţionale sau administrative; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 118; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din retinerile prin poprire, precum şi cauţiunea depusa în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1), după caz, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării silite. (2) În cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referinţa al pieţei valutare pentru EURO, comunicat de B.N.R., de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune restituirea.  +  Articolul 145Dacă debitorul înregistrează obligaţii bugetare restante, sumele prevăzute la art. 144 se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentei ordonanţe.  +  Articolul 146 (1) În cazul în care suma de restituit este mai mica decât obligaţiile bugetare restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenta sumei de restituit. (2) În cazul în care suma de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţii bugetare restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenta obligaţiilor bugetare restante, diferenţa rezultată restituindu-se debitorului.  +  Titlul VIII Stabilirea răspunderii altor persoane decât debitorul  +  Articolul 147 (1) Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 7 alin. (2) şi (3) se va stabili potrivit dispoziţiilor prezentului titlu. (2) În scopul prevăzut la alin. (1) organul de executare va întocmi un proces-verbal în care vor fi arătate motivele de fapt şi de drept pentru care este angajata răspunderea persoanei în cauza. Procesul-verbal se va supune spre aprobare conducerii organului de executare. (3) Pe baza procesului-verbal aprobat potrivit alin. (2) se va întocmi titlul de creanta privind obligaţia la plata a persoanei răspunzătoare potrivit art. 7, care va cuprinde: a) antetul organului emitent; b) numele şi prenumele sau denumirea persoanei responsabile, obligată la plata obligaţiei bugetare a debitorului principal; codul unic de înregistrare şi/sau codul numeric personal; domiciliul sau sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare; c) numele şi prenumele sau denumirea debitorului principal; codul unic de înregistrare şi/sau codul numeric personal; domiciliul sau sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare; d) cuantumul şi natura sumelor datorate; e) termenul în care responsabilul este obligat la plata obligaţiei bugetare a debitorului principal; f) temeiul legal şi motivele în fapt ale angajării răspunderii; g) numărul şi data procesului-verbal; h) data întocmirii actului; i) ştampila şi semnatura organului de executare. (4) Răspunderea va fi stabilită atât pentru obligaţia principala, cat şi pentru accesoriile acesteia.  +  Articolul 148Titlul de creanta prevăzut la art. 147 alin. (3) va fi comunicat persoanei obligate la plata, menţionându-se ca aceasta urmează să facă plata în termenul stabilit.  +  Articolul 149 (1) Împotriva titlului de creanta comunicat potrivit art. 148 se poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanţa judecătorească competenţa. (2) Titlul de creanta care nu a fost atacat în termenul prevăzut la alin. (1) constituie titlu executoriu.  +  Articolul 150 (1) În cazul în care persoana responsabilă nu va efectua plata în termenul indicat în titlul de creanta, organul de executare va începe procedura de executare silită împotriva acesteia. (2) Procedura de executare silită asupra persoanei responsabile se va realiza în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe şi nu va împiedica continuarea, dacă este cazul, a procedurii de executare silită începute asupra debitorului principal.  +  Titlul IX Infracţiuni şi contravenţii-------------Denumirea titlului IX a fost modificată de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 150^1Sustragerea, substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (1) şi art. 76 alin. (3) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei.------------Art. 150^1 a fost introdus de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 150^2Reţinerea şi nevărsarea de către plătitorii obligaţiilor bugetare a sumelor reprezentând impozit pe salarii şi venituri asimilate salariilor, impozit pe dividende şi impozit datorat de nerezidenti pentru veniturile realizate în România, în cel mult 30 de zile de la scadenta, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 100.000.000 lei la 500.000.000 lei.------------Art. 150^2 a fost introdus de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 151 (1) Constituie contravenţii următoarele fapte: a) nerespectarea obligaţiei de comunicare a informaţiilor prevăzute la art. 57 alin. (1); b) nerespectarea obligaţiilor ce îi revin terţului poprit, potrivit legii, privind efectuarea instiintarilor, reţinerilor, precum şi pentru neîndeplinirea oricărei alte obligaţii ce îi revine în legătură cu poprirea; c) nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 66 alin. (3), (4) şi (5) privind decontarea bancară; d) nerespectarea obligaţiei de comunicare a informaţiilor prevăzute la art. 84. (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin (1) lit. a); b) cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin (1) lit. c); c) cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei pentru persoana fizica, cele de la alin (1) lit. b) şi d), iar pentru persoana juridică, cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei.  +  Articolul 152 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către organele de executare din cadrul unităţilor teritoriale ale creditorului bugetar. (2) Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 153Sumele încasate în condiţiile prezentului titlu se fac venit la bugetul de stat.  +  Titlul X Dispoziţii finale şi tranzitorii  +  Articolul 154În cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe bugetare, cat şi pentru titluri ce se executa în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea silită se va face, potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe, de către organele de executare prevăzute de aceasta.  +  Articolul 155 (1) Confiscarile dispuse potrivit legii se aduc la îndeplinire de către organele care au dispus confiscarea. Confiscarile dispuse de procurori sau de instanţele de judecată se aduc la îndeplinire de către organele competente ale Ministerului de Interne împreună cu cele ale Ministerului Finanţelor Publice. (2) Sumele confiscate, precum şi cele realizate din valorificarea bunurilor confiscate, mai puţin cheltuielile impuse de aducerea la îndeplinire şi de valorificare, se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, conform legii.------------Alin. (2) al art. 155 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 156 (1) Organul de executare poate corecta oricând erorile materiale din titlul executoriu şi actele întocmite în cadrul procedurii de executare silită, având în vedere atât interesul legitim al creditorului bugetar, cat şi drepturile şi obligaţiile debitorului. (2) Actul rezultat ca urmare a îndreptării erorilor materiale se comunică celor interesaţi.  +  Articolul 157Creanţele bugetare restante la data de 31 decembrie 2002 mai mici de 100.000 lei se anulează. Anual, prin hotărâre a Guvernului se stabileşte plafonul creanţelor bugetare care pot fi anulate.  +  Articolul 158Creditorii bugetari sunt scutiţi de taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanţelor bugetare.  +  Articolul 159 (1) Creditorul bugetar poate constitui fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu şi din unităţile subordonate, după caz, prin reţinerea unei cote de 5% din sumele încasate prin executare silită potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, precum şi din sumele încasate în cadrul procedurii de reorganizare judiciară şi faliment. (2) Sistemul de acordare a stimulentelor pentru personalul din aparatul propriu şi din unităţile subordonate creditorilor bugetari, care desfăşoară activităţile prevăzute la alin. (1), va fi stabilit similar sistemului de salarizare pentru personalul bugetar şi va fi aprobat prin ordine ale acestora.-------------Art. 159 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 160În aplicarea prezentei ordonanţe, potrivit competentei prevăzute de lege, se vor adopta acte normative de aplicare, după caz, prin hotărâri ale Guvernului, ordine ale ministrului finanţelor publice, ordine ale conducătorilor instituţiilor publice, precum şi prin hotărâri ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice.  +  Articolul 161Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, privind realizarea creanţelor bugetare, se aproba prin ordin al ministrului de resort sau al conducătorului instituţiei publice, după caz.  +  Articolul 162 (1) Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită vor fi utilizate de către creditorii bugetari pentru procurarea de bunuri de natura mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar necesare desfăşurării activităţii organelor de executare silită. (2) Lista bunurilor de natura celor menţionate la alineatul precedent va fi aprobată de ordonatorul principal de credite, iar procurarea lor se va face cu respectarea prevederilor legale privind achiziţionarea bunurilor şi serviciilor pentru instituţiile publice.  +  Articolul 163 (1) Funcţionarii publici din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi instituţiilor asimilate acesteia, organelor administraţiei publice centrale sau locale şi al organelor lor subordonate, inclusiv persoanele care nu mai deţin aceasta calitate, sunt obligaţi sa păstreze secretul asupra informaţiilor pe care le deţin ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu. (2) Informaţiile referitoare la impozite, taxe şi alte obligaţii bugetare ale plătitorilor pot fi transmise numai: a) altor organe, în scopul realizării unor obligaţii ce decurg din aplicarea unei legi; b) unui organ din domeniul muncii şi protecţiei sociale, care face plati de asigurări sociale sau alte plati similare; c) autorităţilor fiscale ale altor tari, în baza unei convenţii pentru evitarea dublei impuneri; d) autorităţilor judiciare competente, potrivit legii. (3) Organul sau autoritatea care primeşte informaţii fiscale este obligată sa păstreze secretul asupra informaţiilor primite. (4) Informaţii referitoare la plătitori pot fi transmise şi unor organe sau autorităţi, altele decât cele prevăzute la alin. (2), care le solicita, dar numai cu consimţământul scris al plătitorului. (5) Nerespectarea obligaţiei de păstrare a secretului fiscal atrage răspunderea, potrivit legii. (6) Cu toate acestea creditorii bugetari, în scopul descurajarii neefectuarii plăţii obligaţiilor bugetare, pot aduce la cunoştinţa publică calitatea de debitor a contribuabililor pentru obligaţiile bugetare pentru care nu mai pot fi exercitate căile de atac prevăzute de lege.  +  Articolul 164Pentru creanţele bugetului de stat Ministerul Finanţelor Publice este autorizat ca operator care, prin unităţile sale teritoriale ca agenţi împuterniciţi, sa înscrie creanţele la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.  +  Articolul 165Prezenta ordonanţă se completează cu dispoziţiile Codului de procedura civilă, în măsura în care aceasta nu dispune altfel.  +  Articolul 166 (1) Executările silite în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se vor continua potrivit dispoziţiilor acesteia, actele îndeplinite anterior rămânând valabile. (2) Termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se socotesc după normele legale în vigoare la data când au început să curgă.  +  Articolul 167 (1) În toate actele normative în care se face referire la majorări de întârziere şi/sau majorări aceste notiuni se înlocuiesc cu noţiunea de dobânzi. (2) Prin termenul debitor se înţelege atât debitorul principal, cat şi orice altă persoană obligată la plata potrivit art. 7.  +  Articolul 168 (1) Contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi la fondul asigurărilor sociale de sănătate, după calcularea şi reţinerea acestora conform reglementărilor legale în materie, se virează până la data de 20 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor salariale. (2) Impozitul pe dividende calculat şi reţinut la data plăţii dividendelor se plăteşte până la data de 20 a lunii următoare celei în care s-a făcut plata dividendelor. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plăteşte până la data de 31 decembrie a anului respectiv. (3) Diferenţele de impozit pe profit rezultate în urma regularizării anuale pe baza datelor din bilanţul contabil se plătesc în termen de 5 zile de la data prevăzută pentru depunerea declaraţiei de impunere anuală pe baza situaţiei financiare anuale. (4) Pentru celelalte impozite cu reţinere la sursa, calculate şi reţinute de plătitori la data plăţii veniturilor, termenul de plată este data de 20 a lunii următoare celei pentru care s-a plătit venitul.-------------Alin. (4) al art. 168 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 169Sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată, datorate de instituţiile publice pentru prestări de servicii constând în închirieri şi/sau concesiuni de bunuri imobile, care până la data de 31 mai 2002 nu au fost facturate beneficiarilor şi nu au fost achitate la bugetul de stat, se anulează, inclusiv dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente.------------Art. 169 a fost modificat de LEGEA nr. 79 din 12 martie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.  +  Articolul 170 (1) Prezenta ordonanţă intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2003. (2) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abroga: a) Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare; b) art. I din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 113/1999 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în baza Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 61/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 30 iunie 1999; c) art. 14 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare; d) orice alte dispoziţii contrare.------------NOTĂ:Art. 219 din ORDONANTA nr. 39 din 30 ianuarie 2003 prevede:"La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abroga orice prevederi referitoare la autorităţile administraţiei publice locale, la compartimentele/organele de specialitate ale acestora şi la bugetele locale, din următoarele acte normative:(...) c) Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 30 august 2002;"PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:---------------Ministrul finanţelor publice,Mihai Nicolae Tanasescu,p. Ministrul munciişi solidarităţii sociale,Ion Giurescu,secretar de statBucureşti, 29 august 2002.Nr. 61.--------------