LEGE nr. 350 din 6 iunie 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 10 iulie 2001



    Parlamentul României adopta prezenta lege.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Teritoriul României este parte a avuției naționale de care beneficiază toți cetățenii țării, inclusiv prin gestionarea proceselor de dezvoltare prin activitățile de amenajare a teritoriului, urbanism sau de dezvoltare urbană durabilă ale autorităților publice centrale și locale.(2) Autoritățile administrației publice sunt gestionarul și garantul acestei avuții, în limitele competențelor legale.(3) În vederea asigurării dezvoltării echilibrate, coerente și durabile a teritoriului național, autoritățile administrației publice locale își armonizează deciziile de utilizare a teritoriului, în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.(4) Statul, prin intermediul autorităților publice, are dreptul și datoria de a asigura, prin activitatea de urbanism și de amenajare a teritoriului, condițiile de dezvoltare durabilă și respectarea interesului general, potrivit legii.(5) Gestionarea spațială a teritoriului urmărește să asigure indivizilor și colectivităților dreptul de folosire echitabilă și responsabilitatea pentru o utilizare eficientă a teritoriului, condiții de locuire adecvate, calitatea arhitecturii, protejarea identității arhitecturale, urbanistice și culturale a localităților urbane și rurale, condiții de muncă, de servicii și de transport ce răspund diversității nevoilor și resurselor populației, reducerea consumurilor de energie, asigurarea protecției peisajelor naturale și construite, conservarea biodiversității și crearea de continuități ecologice, securitatea și salubritatea publică, raționalizarea cererii de deplasări.---------Alin. (5) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.----------Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 2(1) Gestionarea spațială a teritoriului tarii constituie o activitate obligatorie, continuă și de perspectiva, desfășurată în interesul colectivităților care îl folosesc, în concordanta cu valorile și aspirațiile societății și cu cerințele integrării în spațiul european.(2) Gestionarea spațială a teritoriului asigura indivizilor și colectivităților dreptul de folosire echitabilă și responsabilitatea pentru o utilizare eficienta a teritoriului.(3) Gestionarea se realizează prin intermediul amenajării teritoriului și al urbanismului, care constituie ansambluri de activități complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spațială echilibrată, la protecția patrimoniului natural și construit, la îmbunătățirea condițiilor de viața în localitățile urbane și rurale, precum și la asigurarea coeziunii teritoriale la nivel regional, național și european.--------------Alin. (3) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006.  +  Articolul 3Activitatea de amenajare a teritoriului trebuie să fie: globală, urmărind coordonarea diferitelor politici sectoriale într-un ansamblu integrat; funcțională, trebuind să țină seama de cadrul natural și construit bazat pe valori de cultură și interese comune; prospectivă, trebuind să analizeze tendințele de dezvoltare pe termen lung a fenomenelor și intervențiilor economice, ecologice, sociale și culturale și să țină seama de acestea în aplicare; democratica, asigurând participarea populației și a reprezentanților ei politici la adoptarea deciziilor.  +  Articolul 4Urbanismul trebuie să reprezinte o activitate:a) operațională, prin detalierea și delimitarea în teren a prevederilor planurilor de amenajare a teritoriului;b) integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea teritoriului localităților;c) normativă, prin precizarea modalităților de utilizare a terenurilor, definirea destinațiilor și gabaritelor de clădiri, inclusiv infrastructura, amenajări și plantații.  +  Articolul 5(1) Activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism trebuie să se desfășoare cu respectarea autonomiei locale, pe baza principiului parteneriatului, transparenței, descentralizării serviciilor publice, participării populației în procesul de luare a deciziilor, precum și al dezvoltării durabile, conform cărora deciziile generației prezente trebuie să asigure dezvoltarea, fără a compromite dreptul generațiilor viitoare la existență și dezvoltare proprie.(2) Autoritatea publică are responsabilitatea dezvoltării armonioase a teritoriului/teritoriilor aflat/aflate în raza sa de competență. În acest scop, operatorii economici sau instituțiile care dețin imobile, instalații și/sau echipamente de interes public ori care prestează un serviciu public au obligația de a pune la dispoziția autorității publice, cu titlu gratuit, la solicitarea acesteia, în termen de 15 zile, informațiile necesare în acțiunile de planificare a dezvoltării teritoriului a localității în cauză.---------Art. 5 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care introduce pct. 1^1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 6Autoritățile administrației publice centrale și locale răspund, potrivit prezentei legi, de activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism.  +  Capitolul II Domeniul de activitate  +  Secţiunea 1 Amenajarea teritoriului  +  Articolul 7Scopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul întregului teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice și culturale, stabilite la nivel național și local pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale tarii, urmărindu-se creșterea coeziunii și eficientei relațiilor economice și sociale dintre acestea.  +  Articolul 8Activitatea de amenajare a teritoriului se exercită pe întregul teritoriu al României, pe baza principiului ierarhizării, coeziunii economice, sociale și teritoriale și integrării spațiale, la nivel național, regional și județean.---------Art. 8 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care introduce pct. 1^2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 9Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt următoarele:a) dezvoltarea economică și socială echilibrată a regiunilor și zonelor, cu respectarea specificului acestora;b) îmbunătățirea calității vieții oamenilor și colectivităților umane;c) gestionarea în spiritul dezvoltării durabile a peisajului, componentă de bază a patrimoniului natural și cultural și a resurselor naturale;---------Lit. c) a art. 9 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.d) utilizarea rațională a teritoriului, prin limitarea extinderii necontrolate a localităților și conservarea terenurilor agricole fertile;---------Lit. d) a art. 9 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.e) conservarea și dezvoltarea diversității culturale.-------------Lit. e) a art. 9 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006.  +  Secţiunea a 2-a Urbanismul  +  Articolul 10Urbanismul are ca principal scop stimularea evoluției complexe a localităților, prin elaborarea și implementarea strategiilor de dezvoltare spațială, durabilă și integrată, pe termen scurt, mediu și lung.---------Art. 10 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care introduce pct. 2^1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 11Activitatea de urbanism cuprinde toate localitățile tarii, organizate în rețea, pe baza ierarhizării și distribuției echilibrate a acestora în teritoriu. Aplicarea obiectivelor are în vedere întregul teritoriu administrativ al orașelor și comunelor sau zone din acestea.  +  Articolul 12Urbanismul urmărește stabilirea direcțiilor dezvoltării spațiale a localităților urbane și rurale, în acord cu potențialul economic, social, cultural și teritorial al acestora și cu aspirațiile locuitorilor.---------Art. 12 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care introduce pct. 2^2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 13Principalele obiective ale activității de urbanism sunt următoarele:a) îmbunătățirea condițiilor de viața prin eliminarea disfuncționalităților, asigurarea accesului la infrastructuri, servicii publice și locuințe convenabile pentru toți locuitorii;b) crearea condițiilor pentru satisfacerea cerințelor speciale ale copiilor, vârstnicilor și ale persoanelor cu handicap;c) utilizarea eficienta a terenurilor, în acord cu funcțiunile urbanistice adecvate; extinderea controlată a zonelor construite;d) protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural construit și natural;e) asigurarea calității cadrului construit, amenajat și plantat din toate localitățile urbane și rurale;f) protejarea localităților împotriva dezastrelor naturale.  +  Secţiunea a 3-a Activități de amenajare a teritoriului și de urbanismStrategia de dezvoltare teritorială, activități de amenajare a teritoriului și de urbanism---------Titlul Secțiunii a 3-a din Cap. II a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.  +  Articolul 14(1) Activitățile principale de amenajare a teritoriului și de urbanism constau în transpunerea la nivelul întregului teritoriu național a strategiilor, politicilor și programelor de dezvoltare durabilă în profil teritorial, precum și urmărirea aplicării acestora în conformitate cu documentațiile de specialitate legal aprobate.(2) Strategiile, politicile și programele de dezvoltare durabilă în profil teritorial, prevăzute la alin. (1), se fundamentează pe Strategia de dezvoltare teritorială a României*).(3) Strategia de dezvoltare teritorială a României este documentul programatic pe termen lung prin care sunt stabilite liniile directoare de dezvoltare teritorială a României, bazat pe un concept strategic, precum și direcțiile de implementare pentru o perioadă de timp de peste 20 de ani, la scară regională, interregională, națională, cu integrarea aspectelor relevante la nivel transfrontalier și transnațional.---------Alin. (3) al art. 14 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, care modifică pct. 3 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.(4) În procesul de implementare, Strategia de dezvoltare teritorială a României se bazează pe:a) sistemul de politici publice teritoriale, în conformitate cu obiectivele Strategiei de dezvoltare teritorială a României și cu evoluțiile din domeniu la nivelul Uniunii Europene;b) metodologia de prioritizare a proiectelor, astfel încât investițiile publice care decurg din Strategia de dezvoltare teritorială a României să fie considerate investiții publice de interes național;c) sistemul național de observare a dinamicii teritoriale, elaborare a scenariilor de dezvoltare teritorială, evaluare a impactului teritorial al politicilor și pe sisteme de fundamentare tehnică a deciziilor în dezvoltarea teritorială;d) crearea de parteneriate interinstituționale, intersectoriale și teritoriale pentru promovarea și implementarea proiectelor strategice vizând coeziunea teritorială.(5) Metodologia prevăzută la alin. (4) lit. b) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.(6) Eliminat.---------Alin. (6) al art. 14 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(7) Eliminat.---------Alin. (7) al art. 14 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(8) Eliminat.-----------Alin. (8) al art. 14 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.---------Art. 14 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.  +  Articolul 14^1În elaborarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României, trebuie urmărite principiile strategice privind:a) racordarea teritoriului național la rețeaua europeană și intercontinentală a polilor de dezvoltare și a coridoarelor de transport;b) dezvoltarea rețelei de localități și structurarea zonelor funcționale urbane;c) promovarea solidarității urban-rural și dezvoltarea adecvată a diferitelor categorii de teritorii;d) consolidarea și dezvoltarea rețelei de legături interregionale;e) protejarea, promovarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural.---------Art. 14^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.  +  Articolul 15Activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism au ca obiect:a) cercetarea în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului și elaborarea studiilor de fundamentare a strategiilor, politicilor și documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;b) constituirea, întreținerea, extinderea și dezvoltarea bazei de date urbane și teritoriale standardizate și compatibile, inclusiv în conformitate cu directiva INSPIRE transpusă prin Ordonanța Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 190/2010;c) elaborarea strategiilor, politicilor și programelor de dezvoltare urbană și teritorială;d) elaborarea documentațiilor de amenajare a teritoriului;e) elaborarea documentațiilor de urbanism;f) gestionarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;g) elaborarea de acte cu caracter normativ sau de normative în domeniu;h) monitorizarea și controlul privind transpunerea în fapt a strategiilor, politicilor, programelor și operațiunilor de amenajare a teritoriului și de urbanism.----------Art. 15 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 16În vederea asigurării personalului de specialitate necesar pentru buna desfășurare a activităților de amenajare a teritoriului și de urbanism Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene cooperează cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu instituțiile de învățământ superior și cu organizațiile profesionale în domeniu, pentru organizarea și desfășurarea unor programe de formare profesională, specializare și perfecționare continuă.------------Art. 16 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor" cu denumirea "Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței".  +  Capitolul III Atribuții ale administrației publice  +  Secţiunea 1 Atribuțiile administrației publice centrale  +  Articolul 17Activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel național este coordonată de Guvern, care stabilește, în baza strategiilor naționale de dezvoltare, linii directoare, politici sectoriale, programe și proiecte prioritare.---------Art. 17 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 18(1) Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene este autoritatea administrației publice centrale pentru planificare teritorială, amenajarea teritoriului și urbanism, având în această calitate următoarele atribuții:------------Partea dispozitivă a alin. (1) al art. 18 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor" cu denumirea Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței".a) elaborarea, sub coordonarea primului-ministru, a Strategiei de dezvoltare teritorială a României și a politicilor publice în conformitate cu obiectivele acesteia;---------Lit. a) art. 18 a fost modificată de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.b) elaborarea secțiunilor Planului de amenajare a teritoriului național;---------Lit. b) a alin. (1) al art. 18 a fost modificată de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care introduce pct. 4^1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.c) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului zonal regional, structurat în secțiuni pentru fiecare regiune de dezvoltare, care fundamentează planurile de dezvoltare regională;---------Lit. c) a alin. (1) al art. 18 a fost modificată de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care introduce pct. 4^1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.c^1) inițierea și coordonarea elaborării sau actualizării documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism pentru zonele care cuprind monumente istorice înscrise în lista patrimoniului mondial;----------Lit. c^1) a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.c^2) identificarea, delimitarea și stabilirea prin hotărâre a Guvernului, cu consultarea autorității administrației publice centrale responsabile din domeniul mediului, a celei responsabile din domeniul culturii și patrimoniului național, după caz, precum și a autorităților administrației publice locale, a teritoriilor cu valoare remarcabilă prin caracterul lor de unicitate și coerență peisageră, teritorii având valoare particulară în materie de arhitectură și patrimoniu natural sau construit ori fiind mărturii ale modurilor de viață, de locuire sau de activitate și ale tradițiilor industriale, artizanale, agricole ori forestiere;---------Lit. c^2) a fost introdusă de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.c^3) întocmirea de regulamente-cadru de urbanism, arhitectură și peisaj, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului și se detaliază ulterior prin planurile urbanistice generale, pentru teritoriile identificate la lit. c^2), în vederea conservării și punerii în valoare a acestora și a păstrării identității locale;----------Lit. c^3) a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.c^4) abrogată;---------Lit. c^4) a alin. (1) al art. 18 a fost abrogată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.c^5) inițierea planurilor de amenajare a teritoriului zonal regional care fundamentează din punct de vedere teritorial planurile de dezvoltare regională;----------Lit. c^5) a alin. (1) al art. 18 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.d) elaborarea Regulamentului general de urbanism;e) avizarea proiectelor de acte normative referitoare la activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism;f) colaborarea cu ministerele, precum și cu celelalte organe ale administrației publice centrale, pentru fundamentarea, din punct de vedere al amenajării teritoriului și al urbanismului, a programelor strategice sectoriale;g) colaborarea cu consiliile pentru dezvoltare regională, cu consiliile județene și consiliile locale, precum și urmărirea modului în care se aplică programele guvernamentale, Strategia de dezvoltare teritorială și liniile directoare ale acesteia, planurile de amenajarea teritoriului și urbanism, la nivel regional, județean și local.---------Lit. g) art. 18 a fost modificată de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.h) avizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, potrivit competentelor stabilite prin prezenta lege.i) eliminată.---------Lit. i) a alin. (1) al art. 18 a fost eliminată ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(2) În vederea asigurării coerenței măsurilor de dezvoltare regională în ansamblul dezvoltării teritoriului național, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene:------------Partea dispozitivă a alin. (2) al art. 18 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor" cu denumirea "Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței".a) va desemna un reprezentant în Consiliul Național pentru Dezvoltare Regională;b) va desemna câte un reprezentant fără drept de vot, care va face parte din consiliile pentru dezvoltare regională;c) va delega din cadrul structurilor proprii, pentru agențiile de dezvoltare regională, cel puțin un specialist în amenajarea teritoriului și urbanism.--------------Art. 18 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006.  +  Articolul 19(1) În îndeplinirea atribuțiilor sale Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene utilizează informații de sinteza la nivel național din toate domeniile de activitate economică și socială.(2) Ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale sunt obligate să furnizeze Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, la cerere, informațiile necesare pentru desfășurarea activității de amenajare a teritoriului și de urbanism.------------Art. 19 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor" cu denumirea "Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței".  +  Articolul 20Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene poate solicita autorităților administrației publice locale să elaboreze sau să modifice o documentație de urbanism sau de amenajare a teritoriului, în vederea aprofundării, detalierii sau aplicării unor prevederi cuprinse în programele strategice sectoriale ale Guvernului, precum și pentru respectarea intereselor generale ale statului.------------Art. 20 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor" cu denumirea "Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței".  +  Secţiunea a 2-a Atribuțiile autorităților administrației publice județene---------Titlul Secțiunii a 2-a a Cap. III a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 21Consiliul județean coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel județean, conform legii.  +  Articolul 22(1) Consiliul județean stabilește orientările generale privind amenajarea teritoriului și organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților, prin inițierea și aprobarea planurilor de amenajare a teritoriului județean și zonal. În vederea transpunerii coerente și uniforme a prevederilor documentațiilor de amenajare a teritoriului aprobate la nivelul localităților, acordă asistență tehnică de specialitate consiliilor locale.---------Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care introduce pct. 6^1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(2) Consiliul județean, prin instituția arhitectului-șef al județului, asigură:a) preluarea prevederilor cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului național, regional și zonal, precum și a investițiilor prioritare de interes național, regional sau județean, în cadrul documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism pentru teritoriile administrative ale localităților din județ;b) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului județean și a planurilor zonale de amenajare a teritoriului care sunt de interes județean;c) avizarea documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului aparținând unităților administrativ-teritoriale din componența județului, conform anexei nr. 1.---------Alin. (2) al art. 22 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care introduce pct. 6^1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(3) În activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism consiliile județene sunt sprijinite de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, precum și de alte ministere și organe ale administrației publice centrale.------------Alin. (3) al art. 22 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor" cu denumirea "Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței".  +  Articolul 23Consiliul județean poate solicita consiliilor locale să elaboreze sau să actualizeze o documentație de amenajare a teritoriului sau de urbanism, în vederea asigurării aplicării unor prevederi cuprinse în programele de dezvoltare a județului; solicitarea se transmite consiliului local, însoțită de expunerea motivelor care au stat la baza hotărârii consiliului județean și de termenul fixat pentru elaborarea sau modificarea documentației.  +  Articolul 24(1) În îndeplinirea atribuțiilor sale în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului consiliul județean utilizează informații de sinteza la nivelul județului din toate domeniile de activitate economico-socială.(2) Ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale sunt obligate să furnizeze cu titlu gratuit autorităților publice județene și locale informații din domeniile lor de activitate pentru teritoriul județului respectiv, iar consiliile locale sunt obligate să furnizeze informații referitoare la dezvoltarea economico-socială și urbanistică a localităților.  +  Articolul 24^1Președintele consiliului județean, prin structura din cadrul aparatului de specialitate a Consiliului județean condusă de arhitectul-șef, are următoarele atribuții în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului:a) asigură elaborarea de proiecte de strategii de dezvoltare teritorială și le supune aprobării consiliului județean;b) asigură elaborarea planurilor de amenajare a teritoriului județean;c) propune asocierea, în condițiile legii, a județului cu comunele și orașele interesate și coordonează elaborarea planurilor de amenajare a teritoriului zonale;d) supune aprobării consiliului județean, în baza referatului tehnic al arhitectului-șef, documentațiile de amenajare a teritoriului;e) acționează pentru respectarea și punerea în practică a prevederilor documentațiilor de amenajare a teritoriului aprobate.---------Art. 24^1 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a  respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.  +  Secţiunea a 3-a Atribuțiile autorităților administrației publice locale----------Titlul Secțiunii a 3-a a Cap. III a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 25(1) Consiliul local coordonează și răspunde de întreaga activitate de urbanism desfășurata pe teritoriul unității administrativ-teritoriale și asigura respectarea prevederilor cuprinse în documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare urbanistică a localităților componente ale comunei sau orașului.(2) Consiliul local cooperează cu consiliul județean și este sprijinit de acesta în activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism.  +  Articolul 26Consiliul local cooperează în procesul de întocmire a programului de dezvoltare urbanistică a localităților și cu instituții, agenți economici, organisme și organizații neguvernamentale de interes național, județean sau local.  +  Articolul 27(1) În îndeplinirea atribuțiilor sale în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului consiliul local utilizează informații din toate domeniile de activitate economico-socială.(2) Serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, agenții economici, organismele și organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea la nivel local au obligația să furnizeze cu titlu gratuit informațiile necesare în vederea desfășurării activității de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel local.  +  Articolul 27^1Primarul/Primarul general al municipiului București, prin structura responsabilă cu urbanismul condusă de arhitectul-șef din cadrul aparatului de specialitate, are următoarele atribuții în domeniul urbanismului:a) asigură elaborarea de proiecte de strategii de dezvoltare urbană și teritorială și le supune aprobării consiliului local/general;b) asigură elaborarea planurilor urbanistice aflate în competența autorităților publice locale, în conformitate cu prevederile legii;c) supune aprobării consiliului local/Consiliului General al Municipiului București, în baza referatului tehnic al arhitectului-șef, documentațiile de urbanism, indiferent de inițiator;d) acționează pentru respectarea și punerea în practică a prevederilor documentațiilor de urbanism aprobate.-----------Art. 27^1 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a  respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.  +  Secţiunea a 4-a Certificatul de urbanism  +  Articolul 28Aplicarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate se asigura prin eliberarea certificatului de urbanism.  +  Articolul 29(1) Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administrației publice județene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic și tehnic al imobilelor și condițiile necesare în vederea realizării unor investiții, tranzacții imobiliare ori a altor operațiuni imobiliare, potrivit legii.(2) Certificatul de urbanism trebuie emis pentru adjudecarea prin licitație a lucrărilor de proiectare și de execuție a lucrărilor publice, precum și pentru întocmirea documentațiilor cadastrale de dezmembrare a terenurilor situate în intravilanul localităților, în cel puțin 3 parcele, atunci când operațiunile respective au ca obiect realizarea de lucrări de construcții și de infrastructură. În cazul vânzării sau cumpărării de imobile, oricare dintre părțile actului juridic are posibilitatea, conform dispozițiilor alin. (3), de a solicita emiterea certificatului de urbanism. (la 04-11-2016, Alineatul (2) din Articolul 29 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 1, Articolul III, Punctul 9, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 01 noiembrie 2016 ) (2^1) În scopul asigurării opozabilității față de terți a regulilor de urbanism, după aprobarea prin hotărârea consiliului local a PUG și PUZ, primăriile sunt obligate să transmită hotărârea însoțită de documentație, în vederea notării în cartea funciară a faptului că imobilul face obiectul respectivelor reglementări urbanistice.»ˮ (la 04-11-2016, Articolul 29 din Sectiunea a 4-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 2, Articolul III, Punctul 9, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 01 noiembrie 2016 ) (3) Certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoana fizica sau juridică, care poate fi interesat în cunoașterea datelor și a reglementărilor cărora ii este supus respectivul bun imobil.(4) Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de executare a lucrărilor de construire, amenajare sau plantare.(5) În certificatul de urbanism se va menționa în mod obligatoriu scopul eliberării acestuia.(6) Certificatul de urbanism pentru destinații speciale se eliberează în temeiul și cu respectarea documentațiilor aferente obiectivelor cu caracter militar, elaborate și aprobate de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază, după caz, pe baza avizului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.-----------Alin. (6) al art. 29 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.  +  Articolul 30Pentru aceeași parcela se pot elibera mai multe certificate de urbanism, dar conținutul acestora, bazat pe documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, și celelalte reglementări în domeniu trebuie să fie aceleași pentru toți solicitanții. În acest scop nu este necesară solicitarea actului de proprietate asupra imobilului, în vederea emiterii certificatului de urbanism.  +  Articolul 31Certificatul de urbanism cuprinde următoarele elemente privind:a) regimul juridic al imobilului - dreptul de proprietate asupra imobilului și servituțile de utilitate publică care grevează asupra acestuia; situarea imobilului - teren și/sau construcțiile aferente - în intravilan sau extravilan; prevederi ale documentațiilor de urbanism care instituie un regim special asupra imobilului - zone protejate, interdicții definitive sau temporare de construire -, dacă acesta este înscris în Lista cuprinzând monumentele istorice din România și asupra căruia, în cazul vânzării, este necesară exercitarea dreptului de preempțiune a statului potrivit legii, precum și altele prevăzute de lege. Informațiile privind dreptul de proprietate și dezmembrările acestuia vor fi preluate din cartea funciară, conform extrasului de carte funciară pentru informare;b) regimul economic al imobilului - folosința actuală, extrasul din regulamentul local de urbanism aferent planului urbanistic în vigoare la data emiterii, privind funcțiuni permise sau interzise, reglementări fiscale specifice localității sau zonei;c) regimul tehnic al imobilului - extras din regulamentul local aferent documentației de urbanism aprobate în vigoare, cu precizarea documentației de urbanism în vigoare la data emiterii, a numărului hotărârii de aprobare și, după caz, perioada de valabilitate, procentul de ocupare a terenului, coeficientul de utilizare a terenului, dimensiunile minime și maxime ale parcelelor, echiparea cu utilități, edificabil admis pe parcelă, circulații și accesuri pietonale și auto, parcaje necesare, alinierea terenului și a construcțiilor față de străzile adiacente terenului, înălțimea minimă și maximă admisă;d) regimul de actualizare/modificare a documentațiilor de urbanism și a regulamentelor locale aferent - în cazul în care intenția sa nu se încadrează în prevederile documentațiilor de urbanism aprobate, informarea solicitantului cu privire la:1. imposibilitatea modificării prevederilor documentațiilor aprobate;2. necesitatea obținerii unui aviz de oportunitate în condițiile prezentei legi;3. posibilitatea elaborării unei documentații de urbanism modificatoare, fără aviz de oportunitate conform prezentei legi.-----------Lit. d) a art. 31 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.-----------Art. 31 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care introduce pct. 9^1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 31^1(1) Dreptul de construire se acordă potrivit prevederilor legale, cu respectarea documentațiilor de urbanism și regulamentelor locale de urbanism aferente, aprobate potrivit prezentei legi.(2) Schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic al terenului, potrivit legii, poate fi condiționată de asigurarea căilor de acces, a dotărilor publice și echipamentelor tehnice necesare funcționării coerente a zonei.(3) În cazul parcelelor cu geometrii neregulate, incompatibile cu structura și parametrii zonei proiectați prin documentațiile de urbanism sau amenajare a teritoriului, schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic al terenului, potrivit legii, poate fi condiționată de modificarea limitelor parcelelor respective, cu acordul proprietarilor, prin reconfigurarea acestora pe baza unui plan urbanistic zonal, aprobat potrivit legii, cu actualizarea ulterioară a planului cadastral al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, respectiv a evidențelor de carte funciară.(4) La emiterea autorizației de construire de către autoritatea publică competentă, pe lângă prevederile documentațiilor de urbanism și ale regulamentelor locale de urbanism aferente acestora, vor fi avute în vedere următoarele aspecte:a) existența unui risc privind securitatea, sănătatea oamenilor sau neîndeplinirea condițiilor de salubritate minimă;b) prezența unor vestigii arheologice. Autoritățile abilitate eliberează Certificatul de descărcare de sarcină arheologică sau instituie restricții prin avizul eliberat, în termen de 3 luni de la înaintarea de către beneficiar/finanțator a Raportului de cercetare arheologică, elaborat în urma finalizării cercetărilor;c) existența riscului de încălcare a normelor de protecție a mediului;d) existența riscului de a afecta negativ patrimoniul construit, patrimoniul natural sau peisaje valoroase - recunoscute și protejate potrivit legii;e) existența riscurilor naturale de inundații sau alunecări de teren;f) evidențierea unor riscuri naturale și/sau antropice care nu au fost luate în considerare cu prilejul elaborării documentațiilor de urbanism aprobate anterior pentru teritoriul respectiv.(5) Pentru terenul trecut în intravilan în baza prevederilor Planului urbanistic general nu este necesară scoaterea din circuitul agricol.---------Alin. (5) al art. 31^1 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, care completează pct. 8 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.---------Art. 31^1 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.  +  Articolul 31^2În baza prevederilor Planului urbanistic general, autorizațiile de construire se emit direct pentru zonele pentru care există reglementări privind regimul juridic, economic și tehnic al imobilelor, cuprinse în Regulamentul local de urbanism - R.L.U., aferent acestuia.---------Art. 31^2 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.  +  Articolul 31^3Zonele asupra cărora s-a instituit un anumit regim de protecție sau interdicție, care nu pot fi suficient reglementate prin Planul urbanistic general, se vor evidenția/delimita în cadrul acestuia în vederea detalierii prin planuri urbanistice zonale.--------Art. 31^3 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.  +  Articolul 32(1) În cazul în care prin cererea pentru emiterea certificatului de urbanism se solicită o modificare de la prevederile documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă sau dacă condițiile specifice ale amplasamentului ori natura obiectivelor de investiții o impun, autoritatea publică locală are dreptul ca, după caz, prin certificatul de urbanism:a) să respingă în mod justificat cererea de modificare a prevederilor documentațiilor de urbanism aprobate;b) să condiționeze autorizarea investiției de elaborarea și aprobarea de către autoritatea publică locală competentă a unui plan urbanistic zonal;c) să condiționeze autorizarea investiției de aprobarea de către autoritatea publică competentă a unui plan urbanistic zonal, elaborat și finanțat prin grija persoanelor fizice și/sau juridice interesate, numai în baza unui aviz prealabil de oportunitate întocmit de structura specializată condusă de arhitectul-șef și aprobat, după caz, conform competenței: – de primarul localității; – de primarul general al municipiului București; – de președintele consiliului județean, cu avizul prealabil al primarului localităților interesate, doar în cazul în care teritoriul reglementat implică cel puțin două unități administrativ-teritoriale;d) să solicite elaborarea unui plan urbanistic de detaliu;e) să permită întocmirea documentației tehnice pentru autorizația de construire, fără elaborarea unei documentații de urbanism, în situația construirii pe o parcelă în cadrul unui front preexistent, în care clădirile de pe parcelele adiacente au același regim de înălțime cu cel solicitat.---------Alin. (1) al art. 32 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(2) În lipsa existenței structurilor de specialitate menționate, avizul de oportunitate va fi emis de structurile responsabile cu urbanismul din cadrul consiliilor județene și aprobat de președintele consiliului județean.----------Alin. (2) al art. 32 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a  respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(3) Avizul de oportunitate se emite în baza unei solicitări scrise cuprinzând următoarele elemente:a) piese scrise, respectiv memoriu tehnic explicativ, care va cuprinde prezentarea investiției/operațiunii propuse, indicatorii propuși, modul de integrare a acesteia în zonă, prezentarea consecințelor economice și sociale la nivelul unității teritoriale de referință, categoriile de costuri ce vor fi suportate de investitorii privați și categoriile de costuri ce vor cădea în sarcina autorității publice locale;b) piese desenate, respectiv încadrarea în zonă, plan topografic/cadastral, cu zona de studiu, conceptul propus - plan de situație cu prezentarea funcțiunilor, a vecinătăților, modul de asigurare a accesurilor și utilităților.------------Alin. (3) al art. 32 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(4) Prin avizul de oportunitate se stabilesc următoarele:a) teritoriul care urmează să fie reglementat prin Planul urbanistic zonal;b) categoriile funcționale ale dezvoltării și eventualele servituți;c) indicatorii urbanistici obligatorii - limitele minime și maxime;d) dotările de interes public necesare, asigurarea accesurilor, parcajelor, utilităților;e) capacitățile de transport admise.----------Alin. (4) al art. 32 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(5) În situația prevăzută la alin. (1) lit. b) și c) se pot aduce următoarele modificări reglementărilor din Planul urbanistic general:a) prin Planul urbanistic zonal se stabilesc reglementări noi cu privire la: regimul de construire, funcțiunea zonei, înălțimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT), retragerea clădirilor față de aliniament și distanțele față de limitele laterale și posterioare ale parcelei;b) prin Planul urbanistic de detaliu se stabilesc reglementări cu privire la accesurile auto și pietonale, retragerile față de limitele laterale și posterioare ale parcelei, conformarea arhitectural-volumetrică, modul de ocupare a terenului, designul spațiilor publice, după caz, reglementări cuprinse în ilustrarea urbanistică, parte integrantă din documentația de urbanism.(6) După aprobarea Planului urbanistic zonal sau, după caz, a Planului urbanistic de detaliu se poate întocmi documentația tehnică în vederea obținerii autorizației de construire.--------Alin. (6) al art. 32 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(6^1) Eliminat.---------Alin. (6^1) al art. 32 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(7) Modificarea prin planuri urbanistice zonale de zone ale unei unități teritoriale de referință, stabilite prin reglementări aprobate prin Planul urbanistic general, poate fi finanțată de persoane juridice și/sau fizice. În această situație, coeficientul de utilizare a terenului (CUT) propus de noua reglementare nu îl va putea depăși pe cel aprobat inițial cu mai mult de 20%, o singură dată.(7^1) Eliminat.----------Alin. (7^1) al art. 32 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(8) Prevederile alin. (7) referitoare la coeficientul de utilizare a terenului nu se aplică pentru planurile urbanistice zonale destinate zonelor de interes economic, respectiv constituirii de parcuri industriale, parcuri tehnologice, supermagazine, hipermagazine, parcuri comerciale, zone de servicii și altele asemenea.---------Alin. (8) al art. 32 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(9) Planurile urbanistice zonale pentru zone construite protejate în integralitatea lor nu pot fi modificate prin alte planuri urbanistice decât cele elaborate de către autoritățile publice locale.(10) Prin excepție de la prevederile alin. (9), sunt admise documentații de urbanism elaborate în baza unui aviz de oportunitate, inițiate de persoane fizice și juridice, care conțin modificări ale indicatorilor urbanistici în limita a maximum 20% și care nu modifică caracterul general al zonei.---------Art. 32 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011. (la 27-12-2016, sintagma: aviz de oportunitate a fost înlocuită de Articolul II ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 27 decembrie 2016 )  +  Articolul 33(1) Certificatul de urbanism se emite de aceleași autorități ale administrației publice locale care, potrivit competentelor stabilite de legislația în vigoare, emit autorizațiile de construire.(2) Certificatul de urbanism se eliberează solicitantului în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii acestuia.(3) Durata de valabilitate a certificatului de urbanism se stabilește de către emitent conform legii, în raport cu importanta zonei și a investiției.  +  Articolul 34Emiterea de certificate de urbanism incomplete, cu date eronate sau cu nerespectarea prevederilor cuprinse în documentațiile de urbanism aprobate atrage răspunderea disciplinară, administrativă, contravențională, civilă sau penală, după caz, potrivit legii.----------Art. 34 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.  +  Secţiunea a 5-a Structura instituțională  +  Articolul 35(1) Activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism la nivel național este coordonată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.(2) Controlul statului privind aplicarea prevederilor cuprinse în documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, avizate și aprobate conform legii, este asigurat de Inspectoratul de Stat în Construcții, precum și de instituția arhitectului-șef.---------Alin. (2) al art. 35 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(3) În acest sens, direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Inspectoratul de Stat în Construcții și arhitecții-șefi ai județelor colaborează permanent în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor alin. (2).-----------Alin. (3) al art. 35 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.-----------Art. 35 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 35^1(1) În vederea fundamentării deciziilor de avizare a documentațiilor de amenajare a teritoriului, urbanism și arhitectură ale Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene se constituie Comisia Națională de Dezvoltare Teritorială, organism științific, consultativ, fără personalitate juridică, formată din funcționari publici și specialiști atestați în domeniu.(2) Comisia Națională de Dezvoltare Teritorială are următoarele atribuții principale:a) analizează și propune spre avizare documentații de amenajare a teritoriului și urbanism, potrivit legii;b) susține elaborarea de programe de pregătire a specialiștilor, precum și de planuri de învățământ și specializare în domeniile conexe.(3) Componența Comisiei și regulamentul de organizare și funcționare se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene.(4) Abrogat.---------Alin. (4) al art. 35^1 a fost abrogat de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.---------Art. 35^1 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, care modifică pct. 10 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.  +  Articolul 36(1) În cadrul aparatului de specialitate al consiliului județean, respectiv în cadrul aparatului de specialitate al primarului/Primarului general al municipiului București se organizează și funcționează, potrivit legii, structuri de specialitate în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului. În cazul județelor și municipiilor structura responsabilă se organizează ca direcție generală sau direcție, în cazul orașelor structura responsabilă se organizează ca direcție sau serviciu, în cazul comunelor structura responsabilă se organizează la nivel de compartiment.(2) Conducătorul structurii de specialitate din cadrul aparatelor consiliilor județene sau primăriilor are statutul de arhitect-șef și reprezintă autoritatea tehnică în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului din cadrul administrației publice județene și locale.(3) Arhitectul-șef desfășoară o activitate de interes public, ale cărui scopuri principale sunt dezvoltarea durabilă a comunității, coordonarea activităților de dezvoltare teritorială, amenajarea teritoriului și urbanism, protejarea valorilor de patrimoniu și a calității arhitecturale la nivelul unității administrativ-teritoriale.(4) Arhitectul-șef nu poate fi subordonat unui alt funcționar public din cadrul aparatului de specialitate al președintelui consiliului județean sau al primarului, indiferent de tipul structurii pe care o conduce, direcție generală, direcție sau serviciu.(5) În activitatea lor, arhitecții-șefi sunt sprijiniți de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism, comisie cu rol consultativ care asigură fundamentarea tehnică de specialitate în vederea luării deciziilor.(6) Arhitecții-șefi cooperează permanent cu direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene în vederea transpunerii liniilor directoare de dezvoltare durabilă la nivel național, politicilor sectoriale, programelor naționale și proiectelor prioritare.(7) Arhitectul-șef al municipiului București convoacă lunar și ori de câte ori este necesar arhitecții-șefi ai sectoarelor în vederea comunicării și corelării deciziilor, în limitele legii, în scopul asigurării coerenței dezvoltării teritoriului, protejării valorilor de patrimoniu și calității urbane și arhitecturale. La ședințe se analizează modul în care sunt duse la îndeplinire hotărârile Consiliului General al Municipiului București și ale consiliilor locale privind aprobarea strategiilor de dezvoltare și a planurilor de urbanism și se prezintă informări reciproce privitoare la activitatea în domeniul urbanismului și autorizării construcțiilor la nivelul sectoarelor, avându-se în vedere corelarea activităților din domeniu.---------Alin. (7) al art. 36 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(8) Abrogat.---------Alin. (8) al art. 36 a fost abrogat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(9) În vederea profesionalizării și asigurării structurilor de specialitate necesare dezvoltării coerente și durabile, comunele care nu pot asigura organizarea structurii de specialitate în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului în cadrul aparatului pot forma asociații de dezvoltare intercomunitară, constituite în condițiile legii, împreună cu alte comune sau cu orașe, în vederea asigurării furnizării în comun a serviciilor publice privind planificarea urbană și teritorială, eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire.(10) Pentru comunele care nu aparțin unei asociații de dezvoltare intercomunitară, constituite în condițiile legii, în vederea furnizării în comun a serviciilor publice privind planificarea urbană și teritorială, eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, atribuțiile arhitectului-șef vor fi îndeplinite de către un funcționar public din aparatul de specialitate al primarului, absolvent al cursurilor de formare profesională continuă de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și autorizării construcțiilor, organizate de instituțiile publice cu atribuții în domeniu, în colaborare cu Registrul Urbaniștilor din România.---------Alin. (10) al art. 36 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(11) În situația în care această cerință nu este îndeplinită, atribuțiile vor fi îndeplinite de către structura de specialitate de la nivel județean, pe bază de convenție.(12) Structura de specialitate condusă de arhitectul-șef al județului, al municipiului București, al municipiului sau al orașului îndeplinește următoarele atribuții principale:a) inițiază, coordonează din punct de vedere tehnic elaborarea, avizează și propune spre aprobare strategiile de dezvoltare teritorială urbane, precum și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism;b) convoacă și asigură dezbaterea lucrărilor Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism;c) întocmește, verifică din punct de vedere tehnic și propune emiterea avizelor de oportunitate, a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire;d) urmărește punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare urbană și a politicilor urbane, precum și a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;e) asigură gestionarea, evidența și actualizarea documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului;e^1) transmite periodic Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene situațiile cu privire la evidența și actualizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și urbanism;-----------Lit. e^1) a alin. (12) al art. 36 a fost introdusă de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.f) organizează și coordonează constituirea și dezvoltarea băncilor/bazelor de date urbane;g) coordonează și asigură informarea publică și procesul de dezbatere și consultare a publicului în vederea promovării documentațiilor aflate în gestiunea sa;h) participă la elaborarea planurile integrate de dezvoltare și le avizează din punctul de vedere al conformității cu documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism legal aprobate;i) avizează proiectele de investiții publice din punctul de vedere al conformității cu documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism legal aprobate.---------Alin. (12) al art. 36 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.---------Art. 36 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 36^1Funcția de arhitect-șef este ocupată, în condițiile legii, de un funcționar public, specialist atestat de Registrul Urbaniștilor din România, având formația profesională după cum urmează:a) de arhitect diplomat sau urbanist diplomat, arhitect sau urbanist absolvent cu licență și master ori studii postuniversitare în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, la nivelul județelor, municipiilor reședință de județ, municipiului București și sectoarelor municipiului București;b) de arhitect diplomat, urbanist diplomat, arhitect ori urbanist absolvent cu licență și master ori studii postuniversitare în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, la nivelul municipiilor;c) de arhitect diplomat, urbanist diplomat, arhitect sau urbanist ori de inginer urbanist și inginer în domeniul construcțiilor absolvent de master sau studii postuniversitare în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, absolvent al cursurilor de formare profesională continuă de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și autorizării construcțiilor, organizate conform art. 36 alin. (10), la nivelul orașelor;d) de arhitect diplomat, urbanist diplomat sau de conductor arhitect, inginer sau subinginer în domeniul construcțiilor, absolvent al cursurilor de formare profesională continuă de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și autorizării construcțiilor, organizate conform art. 36 alin. (10), la nivelul comunelor.---------Art. 36^1 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 36^2Eliminat.----------Art. 36^2 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.  +  Articolul 37(1) În scopul îmbunătățirii calității deciziei referitoare la dezvoltarea spațială durabilă, în coordonarea președinților consiliilor județene și a primarilor de municipii și orașe, respectiv a primarului general al municipiului București se constituie Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism, ca organ consultativ cu atribuții de analiză, expertizare tehnică și consultanță, care asigură fundamentarea tehnică a avizului arhitectului-șef.----------Alin. (1) al art. 37 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(1^1) Membrii comisiei sunt specialiști atestați din domeniul urbanismului, arhitecturii, monumentelor istorice, arheologiei, precum și din domeniul sociologiei, economiei, geografiei, ingineri constructori, ingineri de rețele edilitare, transport.--------Alin. (1^1) al art. 37 a fost introdus de pct. 16 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(1^2) Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism de la nivelul consiliilor județene și al municipiilor fundamentează din punct de vedere tehnic emiterea avizului arhitectului-șef.------------Alin. (1^2) al art. 37 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(1^3) Avizul arhitectului-șef este un aviz tehnic care nu se supune deliberării consiliului județean/consiliului local/Consiliului General al Municipiului București, după caz.----------Alin. (1^3) al art. 37 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(2) Comisia tehnica de amenajare a teritoriului și urbanism este formată din specialiști din domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului, secretariatul comisiei fiind asigurat de structura de specialitate din subordinea arhitectului-șef.--------------Alin. (2) al art. 37 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006.(2^1) Eliminat.-----------Alin. (2^1) al art. 37 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(3) Componenta nominală a Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism și regulamentul de funcționare se aproba de consiliul județean, consiliul local municipal, orășenesc, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, la propunerea președintelui consiliului județean, a primarului, respectiv a primarului general al municipiului București, pe baza recomandărilor asociațiilor profesionale din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului, construcțiilor, instituțiilor de învățământ superior și ale arhitectului-șef.---------Alin. (3) al art. 37 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(4) Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism fundamentează din punct de vedere tehnic decizia structurii de specialitate din cadrul autorității locale, desemnată să emită avizul pentru documentațiile de amenajarea teritoriului și urbanism, precum și pentru studiile de fundamentare sau cercetări prealabile, conform competențelor existente, stabilite prin reglementările în vigoare pentru Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism.---------Alin. (4) al art. 37 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008, cu pct. 10^1.(5) Abrogat.---------Alin. (5) al art. 37 a fost abrogat de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(6) La ședințele de avizare ale Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și de urbanism nu pot participa la luarea deciziei membrii care au calitatea de autor al documentațiilor - proiectelor, supuse avizării.(7) Eliminat.----------Alin. (7) al art. 37 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.  +  Articolul 38(1) Documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism se semnează de către specialiști cu drept de semnătură.--------Alin. (1) al art. 38 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(1^1) Eliminat.---------Alin. (1^1) al art. 38 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(2) Dreptul de semnătură se acordă de către Registrul Urbaniștilor din România, care se înființează ca instituție publică autonomă, cu personalitate juridică, cu atribuții în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, finanțată integral din venituri proprii, constituite din tarifele de atestare sau de examinare în vederea dobândirii dreptului de semnătură, de înscriere în Registrul Urbaniștilor din România și de exercitare a dreptului de semnătură, din tarife aferente celorlalte activități desfășurate în exercitarea competențelor legale, precum și din alte surse legale.(3) Specialiștii cu drept de semnătură se înscriu în Tabloul național al urbaniștilor, evidență ce se gestionează de către Registrul Urbaniștilor din România.(4) Registrul Urbaniștilor din România îndeplinește și următoarele atribuții:a) adoptă Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură pentru documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism și Regulamentul referitor la organizarea și funcționarea Registrului Urbaniștilor din România, cu avizul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene;b) în cadrul controlului activității desfășurate de către specialiștii cu drept de semnătură în exercitarea respectivului drept, colaborează cu orice alte organe și instituții în drept, la nivel central sau local, inclusiv prin transfer de informații relevante;c) organizează cursuri de formare profesională continuă în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului;d) elaborează studii, cercetări, analize în vederea fundamentării de proiecte de acte normative, norme, proceduri, coduri, alte reglementări în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, inclusiv în cooperare cu organele administrației publice centrale și/sau locale, cu structurile lor de specialitate în domeniu, precum și cu structurile lor asociative;e) elaborează și aprobă regulamentul orientativ de organizare și desfășurare a concursurilor de soluții în domeniul urbanismului, peisagisticii și amenajării teritoriului, în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România;f) elaborează proiectul statutului profesiei de urbanist, cooperând în acest scop cu structuri asociative ale profesiei;g) are competență în privința organizării și desfășurării examenului pentru dobândirea calității de expert tehnic extrajudiciar în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului;h) desemnează specialiști cu drept de semnătură pentru a face parte din comisia de examinare/testare/intervievare a candidaților la dobândirea calității de expert tehnic judiciar în specializarea urbanism și amenajarea teritoriului;i) desemnează, la solicitarea organizatorilor concursurilor, specialiști în comisiile de atribuire a licitațiilor publice pentru concursuri, studii și documentații de urbanism și amenajarea teritoriului.(5) Regulamentele prevăzute la alin. (4) lit. a) și e), precum și statutul prevăzut la lit. f) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.---------Art. 38 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care introduce pct. 17^1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Capitolul IV Documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism  +  Secţiunea 1 Definiții și scop  +  Articolul 39(1) În sensul prezentei legi, prin documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism se înțelege planurile de amenajare a teritoriului, planurile de urbanism, Regulamentul general de urbanism și regulamentele locale de urbanism, avizate și aprobate conform prezentei legi.(2) Documentațiile de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director, iar documentațiile de urbanism cuprind reglementări operaționale.(3) Propunerile cu caracter director stabilesc strategiile și direcțiile principale de evoluție a unui teritoriu la diverse niveluri de complexitate. Ele sunt detaliate prin reglementări specifice în limitele teritoriilor administrative ale orașelor și comunelor.(4) Prevederile cu caracter director cuprinse în documentațiile de amenajare a teritoriului aprobate sunt obligatorii pentru toate autoritățile administrației publice, iar cele cu caracter de reglementare, pentru toate persoanele fizice și juridice.  +  Secţiunea a 2-a Documentații de amenajare a teritoriului  +  Articolul 40Documentațiile de amenajare a teritoriului sunt următoarele:a) Planul de amenajare a teritoriului național;b) Planul de amenajare a teritoriului zonal;c) Planul de amenajare a teritoriului județean.  +  Articolul 41(1) Planul de amenajare a teritoriului național are caracter director și reprezintă sinteza programelor strategice sectoriale pe termen mediu și lung pentru întregul teritoriu al tarii.(2) Planul de amenajare a teritoriului național este compus din secțiuni specializate.(3) Prevederile Planului de amenajare a teritoriului național și ale secțiunilor sale devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului care le detaliază.(4) Secțiunile Planului de amenajare a teritoriului național sunt: Cai de comunicație, Ape, Zone protejate, Rețeaua de localități, Zone de risc natural, Turismul, Dezvoltarea rurală. Prin lege se pot aproba și alte secțiuni.  +  Articolul 42(1) Planul de amenajare a teritoriului județean are caracter director și reprezintă expresia spațială a programului de dezvoltare socioeconomică a județului. Planul de amenajare a teritoriului județean se corelează cu Planul de amenajare a teritoriului național, cu Planul de amenajare a teritoriului zonal, cu programele guvernamentale sectoriale, precum și cu alte programe de dezvoltare.(2) Prevederile Planului de amenajare a teritoriului județean devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului și de urbanism care le detaliază.(3) Fiecare județ trebuie să dețină Planul de amenajare a teritoriului județean și să îl reactualizeze periodic, la 5-10 ani, în funcție de politicile și de programele de dezvoltare ale județului.  +  Articolul 43Planul de amenajare a teritoriului zonal are rol director și se realizează în vederea soluționării unor probleme specifice ale unor teritorii. Aceste teritorii pot fi:a) intercomunale sau interorășenești, compuse din unități administrativ-teritoriale de baza, comune și orașe;b) interjudețene, înglobând părți din județe sau județe întregi;c) regionale, compuse din mai multe județe.(2) Abrogat.----------Alin. (2) al art. 43 a fost abrogat de pct. 18 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 43^1(1) În vederea asigurării dezvoltării coerente și durabile, corelării priorităților de dezvoltare și eficientizării investițiilor publice, valorificării resurselor naturale și culturale, autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale din cadrul aglomerărilor urbane și zonelor metropolitane definite conform legii elaborează strategia de dezvoltare teritorială zonală periurbană/metropolitană ca documentație de planificare teritorială integrată pentru fundamentarea planurilor urbanistice generale.(2) Strategia prevăzută la alin. (1) se elaborează în cadrul unui parteneriat format din reprezentanți ai consiliului județean și ai autorităților administrațiilor publice locale din orașul-centru polarizator, împreună cu toate comunele învecinate, și, după caz, din reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.(3) Strategia de dezvoltare teritorială zonală periurbană/metropolitană se finanțează de către partenerii asociați și/sau de consiliul județean și se aprobă de către consiliul județean, cu avizul parteneriatului periurban.(4) Pentru localitățile de rang 1 și 2, strategia de dezvoltare teritorială zonală periurbană/metropolitană a teritoriului și planurile de mobilitate urbană zonal periurban/metropolitan se inițiază de către consiliul județean sau de către orașul-centru polarizator.---------Alin. (4) al art. 43^1 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(5) În cazul municipiului București, inițierea strategiei de dezvoltare teritorială zonală periurbană/metropolitană se poate face de către Consiliul General al Municipiului București, în parteneriat cu administrațiile publice locale implicate, și de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în condițiile legii.---------Alin. (5) al art. 43^1 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.---------Art. 43^1 a fost introdus de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Secţiunea a 3-a Documentații de urbanism  +  Articolul 44(1) Documentațiile de urbanism sunt rezultatul unui proces de planificare urbană referitoare la un teritoriu determinat, prin care se analizează situația existentă și se stabilesc obiectivele, acțiunile, procesele și măsurile de amenajare și de dezvoltare durabilă a localităților. Documentațiile de urbanism se elaborează de către colective interdisciplinare formate din specialiști atestați în condițiile legii.---------Alin. (1) al art. 44 a fost modificat de pct. 20 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(2) Documentațiile de urbanism transpun la nivelul localităților urbane și rurale propunerile cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului național, zonal și județean.(3) Documentațiile de urbanism au caracter de reglementare specifica și stabilesc reguli ce se aplica direct asupra localităților și părților din acestea până la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.  +  Articolul 45Documentațiile de urbanism sunt următoarele:a) Planul urbanistic general și regulamentul local aferent acestuia;b) Planul urbanistic zonal și regulamentul local aferent acestuia;c) Planul urbanistic de detaliu.  +  Articolul 46(1) Planul urbanistic general are atât caracter director și strategic, cât și caracter de reglementare și reprezintă principalul instrument de planificare operațională, constituind baza legală pentru realizarea programelor și acțiunilor de dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritorială trebuie să își actualizeze la maximum 10 ani Planul urbanistic general în funcție de evoluția previzibilă a factorilor sociali, geografici, economici, culturali și a necesităților locale.---------Alin. (1) al art. 46 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 21 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(1^1) Abrogat.---------Alin. (1^1) al art. 46 a fost abrogat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 22 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(1^2) Abrogat.---------Alin. (1^2) al art. 46 a fost abrogat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 22 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(1^3) Termenul de valabilitate a Planului urbanistic general se prelungește o singură dată, pe bază de hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului București, până la intrarea în vigoare a noului plan urbanistic general, dar fără a se depăși 10 ani de la data depășirii termenului de valabilitate.----------Alin. (1^3) al art. 46 a fost modificat de art. I din LEGEA nr. 303 din 27 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.(1^4) Abrogat.---------Alin. (1^4) al art. 46 a fost abrogat de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 22 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(1^5) Abrogat.---------Alin. (1^5) al art. 46 a fost abrogat de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 22 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(1^6) Actualizarea Planului urbanistic general reprezintă revizuirea reglementărilor urbanistice, a indicatorilor urbanistici propuși și a prevederilor planului inițial prin aducerea acestora în acord cu legislația în vigoare, tendințele de dezvoltare și cerințele de dezvoltare durabilă socioeconomice și de mediu actuale, precum și actualizarea listei de proiecte de investiții necesare pentru implementarea viziunii de dezvoltare, în baza unor studii de specialitate și a analizei gradului de implementare a planurilor urbanistice în vigoare și a impactului acestora la nivelul localității, dacă este cazul.----------Alin. (1^6) al art. 46 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 324 din 16 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 937 din 18 decembrie 2015.(1^7) Inițierea demersurilor de actualizare a Planului urbanistic general sau de prelungire a valabilității documentației în vigoare se aprobă prin hotărâre a Consiliului local/Consiliului General al Municipiului București, la propunerea primarului/primarului general al municipiului București, pe baza referatului de specialitate al arhitectului-șef.----------Alin. (1^7) al art. 46 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 324 din 16 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 937 din 18 decembrie 2015.(1^8) Propunerea justificată de actualizare sau de prelungire a valabilității documentației de urbanism se realizează în baza analizei informațiilor statistice disponibile privind dinamica economică, socială și teritorială, în baza studiilor de specialitate existente, precum și în raport cu strategiile și programele de dezvoltare de la nivel local, județean și/sau național aprobate și se avizează:a) de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, pentru municipii și pentru unitățile administrativ-teritoriale din zonele funcționale ale acestora;b) de către consiliile județene, pentru orașe și comune, altele decât cele prevăzute la lit. a).----------Alin. (1^8) al art. 46 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 324 din 16 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 937 din 18 decembrie 2015.(2) Planul urbanistic general cuprinde reglementări pe termen scurt, la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale de baza, cu privire la:a) stabilirea și delimitarea teritoriului intravilan în relație cu teritoriul administrativ al localității;b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;c) zonificarea funcțională în corelație cu organizarea rețelei de circulație;d) delimitarea zonelor afectate de servituți publice;e) modernizarea și dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;f) stabilirea zonelor protejate și de protecție a monumentelor istorice și a siturilor arheologice reperate;----------------Lit. f) a alin. (2) al art. 46 a fost modificată de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006.f^1) zonele care au instituite un regim special de protecție prevăzut în legislația în vigoare;----------Lit. f^1) a alin. (2) al art. 46 a fost introdusă de pct. 13 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.g) formele de proprietate și circulația juridică a terenurilor;h) precizarea condițiilor de amplasare și conformare a volumelor construite, amenajate și plantate.i) zonele de risc natural delimitate și declarate astfel, conform legii, precum și la măsurile specifice privind prevenirea și atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor și realizarea construcțiilor în aceste zone.----------------Lit. i) a alin. (2) al art. 46 a fost introdusă de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006.j) zone de risc datorate unor depozitări istorice de deșeuri.---------Lit. j) a alin. (2) al art. 46 a fost introdusă de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.(3) Planul urbanistic general cuprinde prevederi pe termen mediu și lung cu privire la:a) evoluția în perspectiva a localității;b) direcțiile de dezvoltare funcțională în teritoriu;c) traseele coridoarelor de circulație și de echipare prevăzute în planurile de amenajare a teritoriului național, zonal și județean.d) zonele de risc natural delimitate și declarate astfel, conform legii, precum și la măsurile specifice privind prevenirea și atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor și realizarea construcțiilor în aceste zone.-------------Lit. d) a alin. (3) al art. 46 a fost introdusă de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006.e) lista principalelor proiecte de dezvoltare și restructurare;---------Lit. e) a alin. (3) al art. 46 a fost introdusă de pct. 15 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.f) stabilirea și delimitarea zonelor cu interdicție temporară și definitivă de construire;---------Lit. f) a alin. (3) al art. 46 a fost introdusă de pct. 15 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.g) delimitarea zonelor în care se preconizează operațiuni urbanistice de regenerare urbană.--------Lit. g) a alin. (3) al art. 46 a fost introdusă de pct. 15 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.(4) Planul urbanistic general se elaborează în baza strategiei de dezvoltare a localității și se corelează cu bugetul și programele de investiții publice ale localității, în vederea implementării prevederilor obiectivelor de utilitate publică.----------Alin. (4) al art. 46 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(5) Prin Planul urbanistic general se identifică zone pentru care se pot institui reglementări ce nu pot fi modificate prin planuri urbanistice zonale sau planuri urbanistice de detaliu și de la care nu se pot acorda derogări. Aceste reglementări se formulează cu claritate în Regulamentul local de urbanism aferent Planului urbanistic general.--------Alin. (5) al art. 46 a fost introdus de pct. 16 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.(6) Prevederile alin. (5) se aplică în mod obligatoriu zonelor asupra cărora este instituit un regim special de protecție prevăzut în legislația în vigoare.---------Alin. (6) al art. 46 a fost introdus de pct. 16 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.(7) În vederea unei utilizări coerente și raționale a teritoriului localităților, zonele cu coeficienți de utilizare a terenului (CUT) cu valoare mai mare de 4 se stabilesc numai prin Planul urbanistic general și regulamentul local aferent.---------Alin. (7) al art. 46 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, care modifică pct. 16 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.(8) Planul urbanistic general pentru intravilan se întocmește în format digital, pe suport grafic, la scări 1/1.000 - 1/5.000, după caz, iar în format analogic, la scara 1/5.000. Suportul topografic al planului de ansamblu al unității administrativ-teritoriale este la scara 1/25.000, furnizat de oficiile de cadastru și publicitate imobiliară. Actualizarea suportului se poate face de către autoritățile administrației publice locale interesate, cu condiția avizării acestuia de către oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, pe baza măsurătorilor sau pe baza ortofotoplanurilor.---------Alin. (8) al art. 46 a fost introdus de pct. 16 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.  +  Articolul 46^1Planul urbanistic general cuprinde piese scrise și desenate cu privire la:a) diagnosticul prospectiv, realizat pe baza analizei evoluției istorice, precum și a previziunilor economice și demografice, precizând nevoile identificate în materie de dezvoltare economică, socială și culturală, de amenajare a spațiului, de mediu, locuire, transport, spații și echipamente publice și servicii;b) strategia de dezvoltare spațială a localității;c) regulamentul local de urbanism aferent acestuia;d) planul de acțiune pentru implementare și programul de investiții publice.e) planul de mobilitate urbană.---------Lit. e) a art. 46^1 a fost introdusă de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 23 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.--------Art. 46^1 a fost introdus de pct. 23 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 47(1) Planul urbanistic zonal este instrumentul de planificare urbană de reglementare specifică, prin care se coordonează dezvoltarea urbanistică integrată a unor zone din localitate, caracterizate printr-un grad ridicat de complexitate sau printr-o dinamică urbană accentuată. Planul urbanistic zonal asigură corelarea programelor de dezvoltare urbană integrată a zonei cu Planul urbanistic general.----------Alin. (1) al art. 47 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(2) Planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la:a) organizarea rețelei stradale;b) organizarea arhitectural-urbanistică în funcție de caracteristicile structurii urbane;c) modul de utilizare a terenurilor;d) dezvoltarea infrastructurii edilitare;e) statutul juridic și circulația terenurilor;f) protejarea monumentelor istorice și servituți în zonele de protecție ale acestora.(3) Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul:a) zonelor centrale ale localităților;b) zonelor construite protejate și de protecție a monumentelor;c) zonelor de agrement și turism;d) zonelor/parcurilor industriale, tehnologice și zonelor de servicii;e) parcelărilor, pentru divizarea în mai mult de 3 parcele;f) infrastructurii de transport;g) zonelor supuse restructurării sau regenerării urbane;h) altor zone stabilite de autoritățile publice locale din localități, potrivit legii.---------Alin. (3) al art. 47 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(3^1) Prevederile alin. (3) nu se aplică în situația în care planurile urbanistice generale reglementează condițiile de autorizare a investițiilor din zonele menționate, cu excepția zonelor construite protejate.---------Alin. (3^1) al art. 47 a fost introdus de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011. (la 30-06-2017, Alineatul (3^2) din Articolul 47 , Sectiunea a 3-a , Capitolul IV a fost abrogat de Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 49 din 30 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 30 iunie 2017 ) (4) Delimitarea zonelor pentru care se întocmesc planuri urbanistice zonale obligatorii se face, de regulă, în Planul urbanistic general.---------Alin. (4) al art. 47 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(5) Prin Planul urbanistic zonal se stabilesc, în baza analizei contextului social, cultural istoric, urbanistic și arhitectural, reglementări cu privire la regimul de construire, funcțiunea zonei, înălțimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT), retragerea clădirilor față de aliniament și distanțele față de limitele laterale și posterioare ale parcelei, caracteristicile arhitecturale ale clădirilor, materialele admise.---------Alin. (5) al art. 47 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(6) Abrogat.---------Alin. (6) al art. 47 a fost abrogat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, care modifică pct. 18 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.  +  Articolul 47^1(1) Introducerea în intravilanul localităților a terenurilor agricole și a celor amenajate cu îmbunătățiri funciare se face pe bază de studii urbanistice de PUG sau PUZ pentru care în prealabil a fost obținut avizul privind clasa de calitate emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.(2) După aprobarea prin hotărârea consiliului local a PUG și PUZ, primăriile sunt obligate să transmită hotărârea însoțită de documentația de aprobare a PUG și PUZ către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în vederea actualizării din oficiu a destinației imobilelor înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.---------------Art. 47^1 a fost introdus de art. 9^1 din ORDONANȚA DE URGENȚA nr. 81 din 28 septembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 704 din 5 octombrie 2011, aprobata prin LEGEA nr. 219 din 19 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 23 noiembrie 2012.  +  Articolul 48(1) Planul urbanistic de detaliu are caracter de reglementare specifică pentru o parcelă în relație cu parcelele învecinate. Planul urbanistic de detaliu nu poate modifica planurile de nivel superior.----------Alin. (1) al art. 48 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 324 din 16 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 937 din 18 decembrie 2015.(2) Planul urbanistic de detaliu este instrumentul de proiectare urbană care detaliază cel puțin:a) modul specific de construire în raport cu funcționarea zonei și cu identitatea arhitecturală a acesteia, în baza unui studiu de specialitate;b) retragerile față de limitele laterale și posterioare ale parcelei;c) procentul de ocupare a terenului și modul de ocupare a terenului;d) accesele auto și pietonale;e) conformarea arhitectural-volumetrică;f) conformarea spațiilor publice----------Alin. (2) al art. 48 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 324 din 16 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 937 din 18 decembrie 2015.(3) Planul urbanistic de detaliu se elaborează numai pentru reglementarea amănunțită a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general sau Planul urbanistic zonal.-----------Art. 48 a fost modificat de pct. 25 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 48^1(1) Toate documentațiile de urbanism se realizează în format digital și format analogic, la scară adecvată, în funcție de tipul documentației, pe suport topografic realizat în coordonate în sistemul național de referință Stereo 1970, actualizat pe baza ortofotoplanurilor sau pe baza unor măsurători la teren, cu respectarea și integrarea limitelor imobilelor înregistrate în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară, puse la dispoziție de oficiile de cadastru și publicitate imobiliară.(2) Stabilirea limitelor intravilanului prin planurile de urbanism general și zonal se va face în raport cu nevoile de dezvoltare ale localităților din cadrul unei anumite unități administrativ-teritoriale. Limita propusă va fi stabilită în funcție de elemente ale cadrului natural, căi majore de comunicații, amenajări hidrotehnice, precum și de alte categorii de lucrări cu caracter tehnic.(3) În cazul extinderii tramei stradale și a anumitor zone funcționale, limita intravilanului propus se va raporta la acestea și va urmări să asigure o utilizare eficientă a terenurilor. În cazul localităților risipite (sate, cătune, ansambluri turistice existente) cu suprafețe mari de proprietăți, limita intravilanului se va stabili astfel încât să se asigure o parcelare corespunzătoare funcțiunilor propuse, indiferent de regimul cadastral/funcțional al terenurilor (teren agricol, pășuni, vii, livezi, păduri), în vederea unei dezvoltări economice echilibrate a acestora.(4) Baza topografică cu situația existentă se pune la dispoziția autorităților locale cu titlu gratuit și se avizează de oficiile de cadastru și publicitate imobiliară. În termen de 15 zile după aprobarea de către consiliul local/Consiliul General al Municipiului București, un exemplar al documentației de urbanism se înaintează Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în format electronic, pentru preluarea informațiilor în sistemul de evidență de cadastru și publicitate imobiliară și în geoportalul INSPIRE, și un exemplar se transmite, în format electronic, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene pentru preluarea în Observatorul teritorial național.---------Alin. (4) al art. 48^1 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(5) Toate restricțiile impuse prin documentațiile de urbanism legal aprobate se fac publice de către autoritățile publice locale responsabile cu aprobarea planului, inclusiv prin publicarea pe site-ul instituției.-----------Alin. (5) al art. 48^1 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(6) Eliminat.----------Alin. (6) al art. 48^1 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.---------Art. 48^1 a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 28 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 49(1) Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice și economice care sta la baza elaborării planurilor de urbanism, precum și a regulamentelor locale de urbanism.(2) Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, aferent Planului urbanistic general, sau pentru o parte a acesteia, aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde și detaliază prevederile referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, precum și de amplasare, dimensionare și realizare a volumelor construite, amenajărilor și plantațiilor, materiale și culori, pe zone, în conformitate cu caracteristicile arhitectural-urbanistice ale acestora, stabilite în baza unui studiu de specialitate.---------Alin. (2) al art. 49 a fost modificat de pct. 27 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(3) După aprobare Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal și Planul urbanistic de detaliu împreună cu regulamentele locale de urbanism aferente sunt opozabile în justiție.(4) Prevederile regulamentelor locale de urbanism sunt diferențiate pentru fiecare unitate teritorială de referință, zonă și subzonă a acesteia.---------Alin. (4) al art. 49 a fost modificat de pct. 27 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(5) Abrogat.---------Alin. (5) al art. 49 a fost abrogat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 28 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Secţiunea a 4-a Inițierea și finanțarea activităților  +  Articolul 50(1) Inițiativa elaborării documentațiilor de amenajare a teritoriului, a planurilor urbanistice generale și a planurilor urbanistice menționate la art. 54 alin. (2) aparține exclusiv autorității publice locale.(2) Inițiativa elaborării planurilor urbanistice, altele decât cele menționate la alin. (1), aparține autorității publice locale, precum și persoanelor fizice și/sau juridice interesate.---------Art. 50 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 29 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 51(1) Activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism, prevăzute în prezenta lege, se finanțează din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, din bugetul de stat și din venituri proprii ale persoanelor juridice și fizice interesate în dezvoltarea unei localități sau a unei zone din cadrul acesteia, precum și din alte surse legal constituite sau atrase.---------Alin. (1) al art. 51 a fost modificat de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 30 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(1^1) Activitățile de amenajare a teritoriului și urbanism de interes național și regional, care se finanțează din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, sunt:a) elaborarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României;b) elaborarea planurilor de amenajare a teritoriului național;c) elaborarea planurilor de amenajare a teritoriului zonal regional;d) elaborarea Regulamentului general de urbanism;e) elaborarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și urbanism pentru zonele cu monumente istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial;f) elaborarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și urbanism, hărți de hazard/risc în vederea prevenirii dezastrelor naturale sau industriale;g) programe de susținere a dezvoltării locale în vederea asigurării fondului de documentații în domeniile: amenajarea teritoriului, urbanism, imobiliar-edilitar și al proiectelor de dezvoltare urbană integrată.------------Alin. (1^1) al art. 51 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor" cu denumirea "Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței".(1^2) Activitățile prevăzute la alin. (1^1) lit. g), precum și metodologiile de finanțare a acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului.----------Alin. (1^2) al art. 51 a fost introdus de pct. 21 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.(2) Autoritățile administrației publice locale au obligația să prevadă în bugetele anuale fonduri pentru elaborarea sau actualizarea, după caz, a planurilor de amenajare a teritoriului, a planurilor de urbanism, a hărților de risc natural, precum și a studiilor de fundamentare necesare în vederea elaborării acestora.(3) Metodologia finanțării de la bugetul de stat a hărților de risc pentru cutremure și alunecări de teren se elaborează de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și se aproba prin hotărâre a Guvernului.------------Alin. (3) al art. 51 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor" cu denumirea "Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței"----------------Art. 51 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006.  +  Articolul 52Pentru desfășurarea unor activități comune de amenajare a teritoriului și de urbanism, pentru realizarea unor obiective de interes general, consiliile județene, consiliile locale, Consiliul General al Municipiului București și consiliile locale ale sectoarelor se pot asocia sau, după caz, pot colabora, în condițiile legii, cu persoane juridice ori fizice din țară sau din străinătate în scopul atragerii de fonduri suplimentare.---------Art. 52 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care introduce pct. 30^1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 53Abrogat.---------Art. 53 a fost abrogat de pct. 31 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 54(1) Planurile urbanistice zonale pentru zone centrale, zone protejate în integralitatea lor și zone de protecție a monumentelor, precum și planurile urbanistice zonale și de detaliu privind realizarea unor obiective de interes public se finanțează din bugetul de stat ori din bugetele locale.(2) Planurile urbanistice zonale și planurile urbanistice de detaliu, cu excepția celor prevăzute la alin. (1), se finanțează de persoanele juridice sau persoanele fizice interesate.(3) Planurile de urbanism zonale sau de detaliu, care modifică părți din zone protejate, se pot finanța de către persoane fizice sau juridice interesate.---------Art. 54 a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 32 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 55(1) Finanțarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism cu caracter deosebit, pentru zone și localități care necesita cercetări și studii complexe, se face și din fonduri destinate cercetării, dezvoltării regionale și altele, în condițiile stabilite de ministere și de alți factori implicați.(2) În cazul documentațiilor de urbanism finanțate conform alin. (1), entitatea achizitoare poate organiza, în condițiile legii, concurs de soluții urbanistice, deschis specialiștilor din domeniu, finanțat din fondurile prevăzute la alin. (1).---------Alin. (2) al art. 55 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 33 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.(3) Indiferent de inițiativa sau de sursa de finanțare, autoritățile administrației publice locale în competența cărora se află elaborarea, avizarea și aprobarea documentației de amenajare a teritoriului și urbanism sunt responsabile pentru întregul conținut al reglementărilor adoptate, cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel.---------Alin. (3) al art. 55 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, care modifică pct. 22 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.---------Art. 55 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006.  +  Secţiunea a 5-a Avizarea și aprobarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism  +  Articolul 56(1) Avizarea și aprobarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se fac de către autoritățile și organismele centrale și teritoriale interesate, potrivit prevederilor anexei nr. 1 la prezenta lege.(2) Precizarea conținutului documentațiilor care se supun avizării, precum și a emitenților de avize pentru fiecare categorie de documentații se va stabili prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene.------------Alin. (2) al art. 56 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, prin înlocuirea denumirii "ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor" cu denumirea "ministerul dezvoltării regionale și locuinței".(3) Avizarea documentațiilor de interes general - toate categoriile din domeniul amenajării teritoriului, precum și din domeniul urbanismului inițiate de autoritățile și instituțiile administrației publice - se face fără perceperea de taxe și/sau tarife.---------Alin. (3) al art. 56 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 302 din 27 noiembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 3 decembrie 2015.(4) Perioada de valabilitate a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se stabilește de către autoritatea administrației publice locale abilitată să aprobe documentația, în conformitate cu gradul de complexitate și cu prevederile acesteia.---------Alin. (4) al art. 56 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(5) Valabilitatea prevederilor documentațiilor de amenajarea teritoriului și urbanism se extinde de drept pentru acele investiții care au început în timpul perioadei de valabilitate, până la finalizarea acestora.---------Alin. (5) al art. 56 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(6) Documentațiile de amenajare a teritoriului sau de urbanism, elaborate conform legislației în vigoare, care au avizele și acordurile prevăzute de lege și solicitate prin certificatul de urbanism, precum și tarifele de exercitare a dreptului de semnătură achitate pentru specialiștii care au elaborat documentațiile, se promovează de către primar, în vederea aprobării prin hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului București, pe baza referatului de specialitate al arhitectului-șef, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării documentației complete la registratura primăriei.---------Alin. (6) al art. 56 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(7) În termen de maximum 45 de zile de la finalizarea dezbaterii publice și înaintarea expunerii de motive elaborate de primar/președintele consiliului județean și a raportului de specialitate elaborat de către arhitectul-șef, consiliul județean sau local are obligația să emită o hotărâre prin care aprobă sau respinge documentația de amenajare a teritoriului sau urbanism.----------Alin. (7) al art. 56 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(7^1) Eliminat.---------Alin. (7^1) al art. 56 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(8) În cazul imobilelor declarate ca fiind de utilitate publică, în temeiul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, sau în temeiul altor legi privind declarare a de utilitate publică a unor imobile, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism, aflate în vigoare la data declarării utilității publice, sunt repuse de drept în vigoare pentru o perioadă egală cu cea pentru care au fost emise inițial, începând cu data la care utilitatea publică încetează din orice cauză*).---------Alin. (8) al art. 56 a fost introdus de art. II din LEGEA nr. 229 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iulie 2013.  +  Articolul 56^1Nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire.---------Art. 56^1 a fost introdus de pct. 35 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Articolul 56^2Abrogat.---------Art. 56^2 a fost abrogat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care modifică pct. 35 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.  +  Secţiunea a 6-a Participarea populației la activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanismParticiparea publicului la activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism---------Secțiunea a 6-a din Cap. IV a fost modificată de pct. 24 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.  +  Articolul 57(1) Participarea publicului la activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism constă în implicarea acestuia în toate etapele procesului decizional referitor la activitățile de amenajare a teritoriului și urbanism.(2) Participarea publicului asigură dreptul acestuia la informare, consultare și acces la justiție, referitor la activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism, potrivit legii, pe tot parcursul elaborării strategiilor și documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului, conform metodologiei stabilite de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și în corelare cu procedurile specifice ce decurg din legislația de mediu*).------------Art. 57 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului" cu denumirea "Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței".  +  Articolul 58Autoritățile administrației publice centrale și locale au responsabilitatea organizării, desfășurării și finanțării procesului de participare a publicului în cadrul activităților de amenajare a teritoriului și de urbanism.---------Art. 58 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.  +  Articolul 59Informarea publicului este activitatea prin care autoritățile administrației publice fac publice:a) obiectivele dezvoltării economico-sociale privind amenajarea teritoriului și dezvoltarea urbanistică a localităților;b) conținutul strategiilor de dezvoltare teritorială și a documentațiilor de urbanism care urmează a fi supuse aprobării, precum și al documentațiilor aprobate, potrivit legii;c) rezultatele consultării publicului;d) deciziile adoptate;e) modul de implementare a deciziilor.---------Art. 59 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.  +  Articolul 60Consultarea publicului este procesul prin care autoritățile administrației publice centrale și locale colectează și iau în considerare opțiunile și opiniile publicului privind obiectivele dezvoltării economico-sociale privind amenajarea teritoriului și dezvoltarea urbanistică a localităților, prevederile strategiilor de dezvoltare teritorială și ale programelor de amenajare a teritoriului și de dezvoltare urbanistică a localităților.---------Art. 60 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.  +  Articolul 61Informarea și consultarea publicului se desfășoară diferențiat, în funcție de amploarea și de importanța documentației de amenajare a teritoriului sau de urbanism, potrivit metodologiei stabilite de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.------------Art. 61 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului" cu denumirea "Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței".  +  Secţiunea a 7-a Urmărirea aplicării documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate  +  Articolul 62(1) Urmărirea aplicării documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate se face prin compartimentele de specialitate din aparatul propriu al consiliilor județene, municipale, orășenești și comunale, după caz, precum și de Inspectoratul de Stat în Construcții.(1^1) Abrogat.----------Alin. (1^1) al art. 62 a fost abrogat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 324 din 16 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 937 din 18 decembrie 2015.(2) Compartimentele de specialitate vor urmări corelarea realizării programelor de dezvoltare cu prevederile documentațiilor aprobate.  +  Capitolul V Sancțiuni  +  Articolul 63(1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravențională, disciplinară, administrativă sau penală, după caz, potrivit legii.(2) Constituie contravenții următoarele fapte:a) refuzul instituțiilor publice de a furniza informații care, prin natura lor, sunt publice, pentru desfășurarea corespunzătoare a activității de amenajare a teritoriului și de urbanism;b) supunerea spre avizare sau aprobare a unei documentații de urbanism incomplete ori care conține date eronate;c) avizarea și aprobarea de documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism semnate de alte persoane decât cele stabilite prin lege;d) neîndeplinirea atribuțiilor privind exercitarea controlului asupra modului de respectare a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;e) neluarea măsurilor prevăzute de lege în cazul nerespectării prevederilor din documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.f) aprobarea unui plan urbanistic de detaliu cu derogări de la Planul urbanistic general neprevăzute la art. 32 alin. (4).----------Lit. f) a alin. (2) al art. 63 a fost introdusă de pct. 25 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.g) semnarea, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1), de documentații de amenajarea teritoriului și urbanism care conțin date eronate, dacă nu intră sub incidența legii penale.-----------Lit. g) a alin. (2) al art. 63 a fost introdusă de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, care completează pct. 25 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.h) refuzul operatorilor economici sau al instituțiilor care dețin imobile, instalații și/sau echipamente de interes public ori care prestează un serviciu public de a pune la dispoziția autorității publice informațiile prevăzute la art. 5 alin. (2).----------Lit. h) a alin. (2) al art. 63 a fost introdusă de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care introduce pct. 35^1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.----------Alin. (2) al art. 63 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.----------Art. 63 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006.  +  Articolul 63^1Contravențiile prevăzute la art. 63 alin. (2) se sancționează cu amendă, după cum urmează:a) de la 1.000 lei la 3.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor lit. a) și b);b) de la 1.000 lei la 9.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor lit. c) și g);---------Lit. b) a art. 63^1 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, care modifică pct. 26 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.c) de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor lit. d) și e);d) de la 3.000 lei la 10.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor lit. f) și h).--------Lit. d) a art. 63^1 a fost modificată de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care introduce pct. 35^2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.---------Art. 63^1 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.----------Art. 63^1 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.  +  Articolul 63^2Contravențiilor prevăzute la art. 63 alin. (2) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 ,cu modificările și completările ulterioare.------------Art. 63^2 a fost introdus de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006.  +  Articolul 64(1) Faptele de încălcare a prezentei legi se constata de organele de control al activității de amenajare a teritoriului și de urbanism ale consiliilor județene și locale, de reprezentanți ai instituțiilor publice de specialitate ale autorităților centrale implicate în avizare, precum și de Inspectoratul de Stat în Construcții.---------Alin. (1) al art. 64 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(2) Documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate fără avizele prevăzute de reglementările în vigoare sunt nule.(3) Eliminat.---------Alin. (3) al art. 64 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(4) Eliminat.--------Alin. (4) al art. 64 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.----------------Art. 64 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006.  +  Capitolul VI Dispoziții finale  +  Articolul 65(1) În absența Planului de amenajare a teritoriului județean și a Planului urbanistic general aprobate, pe teritoriile aferente se pot realiza investiții în construcții, lucrări tehnicoedilitare, precum și orice alte investiții urbane numai pe baza unui plan urbanistic zonal aprobat potrivit legii și cu respectarea Regulamentului general de urbanism.---------Alin. (1) al art. 65 a fost modificat de pct. 27 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.(1^1) Eliminat.---------Alin. (1^1) al art. 65 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.(2) Documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism modificate fără respectarea prevederilor legale privitoare la avizarea și aprobarea acestora sunt nule.  +  Articolul 66Unitățile administrativ-teritoriale de baza, care la data intrării în vigoare a prezentei legi dispun de planuri urbanistice generale preliminare, au obligația ca în termen de 12 luni să le finalizeze și să le aprobe ca documentații de urbanism definitive.  +  Articolul 67Dispozițiile referitoare la categoriile de documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism, competentele de avizare și de aprobare a acestora, cuprinse în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, republicată, cu modificările ulterioare, precum și orice alte prevederi contrare prezentei legi se abroga.  +  Articolul 68Anexa nr. 1 cuprinzând categoriile de documentații în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, competentele de avizare și de aprobare a acestora, precum și anexa nr. 2 cuprinzând termenii de specialitate utilizați în cuprinsul legii fac parte integrantă din prezenta lege.Aceasta lege a fost adoptată de Senat în ședința din 7 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    PUSKAS VALENTIN-ZOLTAN
    Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 18 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    VALER DORNEANU
     +  Anexa 1      CATEGORII DE DOCUMENTAȚII DE AMENAJARE A TERITORIULUI ȘI DE URBANISM.                COMPETENTE DE AVIZARE ȘI DE APROBARE A ACESTORA ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr.        Categorii de                Avizează                 Aprobă crt.       documentații ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   0             1                         2                       3 ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────                           A. Amenajarea teritoriului ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────                       - Plan de amenajare a teritoriului ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   1. Național                        Guvernul                    Parlamentul───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   1^1.Zonal regional                - Ministerul Dezvoltării     Guvernul                                     Regionale, Administrației                                     Publice și Fondurilor Europene                                     - Ministerul Culturii                                     - Ministerul Mediului și                                     Schimbărilor Climatice                                     - Agențiile de dezvoltare                                     regională ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   2. Zonal                          - Ministerul Dezvoltării     - Consiliile județene   - Interjudețean                   Regionale, Administrației  - Consiliile locale   - Interorășenesc sau              Publice și Fondurilor Europene - Consiliul General al   intercomunal                      - Organisme centrale și      Municipiului București   - Frontalier                      teritoriale abilitate   - Metropolitan, periurban al      conform legii   principalelor municipii și   orașe ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   2^1. Zonal, pentru                - Ministerul Dezvoltării      Guvernul       localități care               Regionale, Administrației       cuprind monumente             Publice și Fondurilor Europene       istorice înscrise             - Ministerul Culturii       în Lista patrimoniului        - Consiliul județean       mondial                       - Organisme centrale și                                     teritoriale abilitate                                     conform legii─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   2^2. Zonal pentru localități      - Ministerul Dezvoltării      Consiliile județene        care cuprind monumente,      Regionale, Administrației        ansambluri sau situri        Publice și Fondurilor Europene Consiliile locale        înscrise în Lista            - Ministerul Culturii,        Consiliul General al        monumentelor istorice        - organisme centrale și       Municipiului                                     teritoriale interesate        București─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   3. Județean                       - Ministerul                  Consiliul județean                                     Dezvoltării,                  Consiliul General                                     Regionale                     al Municipiului                                     Administrației Publice,       București                                     și Fondurilor Europene                                     - Organisme centrale și                                     teritoriale interesate ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────                                     B. Urbanism ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────         - Plan urbanistic general și regulament local aferent acestuia ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   4. Municipiul                    - Ministerul                  Consiliul General      București                     Dezvoltării,                  al Municipiului                                    Regionale,                     București                                    Administrației Publice                                    și Fondurilor Europene                                    - Organisme centrale și                                    teritoriale interesate ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   5. Municipiu                     - Ministerul                  Consiliul local al                                    Dezvoltării,                  municipiului                                    Regionale,                                      Administrației Publice                                    și Fondurilor Europene                                    - Consiliul județean                                    - Organisme centrale și                                    teritoriale interesate ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   6. Oraș                          - Consiliul județean          Consiliul local al                                    - Organisme centrale și       orașului                                    locale interesate ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   7. Comuna                        - Consiliul județean          Consiliul local al                                    - Organisme centrale și       comunei                                    locale interesate ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   8. Orașe și comune ce includ     - Ministerul Dezvoltării      Consiliul local al      stațiuni balneare/turistice   Regionale, Administrației     orașului/comunei,      declarate                     Publice                       după caz                                    și Fondurilor Europene                                    - Consiliul județean                                    - Organisme centrale și                                    teritoriale abilitate                                    conform legii ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   8^1. Localități care cuprind     - Ministerul Dezvoltării      Guvernul        monumente istorice înscrise Regionale, Administrației        în Lista patrimoniului      Publice și Fondurilor Europene        mondial                     - Ministerul Culturii                                    - Consiliul județean                                    - Organisme centrale și                                    teritoriale abilitate conform                                    legii─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   8^2. Municipii, orașe și         - Ministerul Dezvoltării       Consiliul local/        comune care cuprind         Regionale, Administrației      Consiliul General        monumente, ansambluri       Publice și Fondurilor Europene  al Municipiului        sau situri înscrise în      - Ministerul Culturii prin     București        Lista monumentelor istorice serviciile județene                                    - Organisme centrale și                                    teritoriale abilitate conform                                    legii ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────          - Plan urbanistic zonal și regulament local aferent acestuia ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   9. Zona centrală a municipiului  - Ministerul Dezvoltării        Consiliul local/      în integralitatea sa          Regionale, Administrației       Consiliul General                                    Publice și Fondurilor Europene al Municipiului                                    - Ministerul Culturii           București                                    - Organisme centrale și                                    teritoriale abilitate conform                                    legii ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   10. Părți din zona centrală a    - Ministerul Culturii           Consiliul local/       municipiului                 prin serviciile județene        Consiliul General al                                                                    Municipiului București                                    - Consiliul județean                                    - Organisme centrale și                                    teritoriale abilitate conform                                    legii ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   11. Zona centrala a              - Consiliul județean            Consiliile locale       orașului, satului,           - Organisme centrale și         orășenești sau       precum și alte zone          teritoriale interesate          comunale       funcționale de interes ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   12. Zone protejate ori asupra    - Ministerul Dezvoltării        Consiliile locale/       cărora s-a instituit un tip  Regionale, Administrației      Consiliul General al       de restricție, prin acte     Publice și Fondurilor Europene Municipiului București       normative sau documentații   - Ministerul Culturii prin       de urbanism, în              serviciile județene       integralitatea lor                                               - Consiliul județean                                    - Organisme centrale și                                    teritoriale abilitate conform                                    legii ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────12^1. Zone protejate                - Ministerul Dezvoltării        Guvernul      care cuprind                  Regionale, Administrației      monumente istorice            Publice și Fondurilor Europene      înscrise în Lista             - Ministerul Culturii      patrimoniului mondial         - Consiliul județean                                    - Organisme centrale și                                    teritoriale interesate ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────12^1  Părți din zone protejate ori  - Ministerul Culturii prin     Consiliile locale/bis.  asupra cărora s-a instituit   serviciile județene           Consiliul General al      un tip de restricție, prin      acte normative sau documen-         tații de urbanism, precum și  - Consiliul județean            Municipiului      cele care depășesc limita     - Organisme centrale și         București      unei unități administrativ-   teritoriale abilitate conform      teritoriale                  legii──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────12^2. Zone care cuprind monumente,  - Ministerul Culturii prin       Consiliile locale/      ansambluri sau situri         serviciile județene              Consiliul General al      înscrise în Lista monumen-          telor istorice în                  integralitatea lor            - Consiliul județean            Municipiului                                    - Organisme centrale și         București                                    teritoriale abilitate conform                                    legii──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────12^3. Zone turistice de interes     - Ministerul Dezvoltării        Consiliile locale/      național, respectiv zona      Regionale, Administrației       Consiliul General al      costieră, zone montane și     Publice și Fondurilor Europene Municipiului București      alte categorii de teritorii   - Ministerul Culturii      stabilite prin acte norma-    - Ministerul Mediului și      tive în vederea asigurării    Schimbărilor Climatice      condițiilor de dezvoltare     - Consiliul județean      durabilă și de păstrare a     - Consiliile locale      identității locale            - Organisme centrale și                                    teritoriale abilitate conform                                    legii──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────12^3  Părți din zone turistice de   - Ministerul Culturii           Consiliile locale/bis.  interes național, respectiv   - Ministerul Mediului și        Consiliul General al      zona costieră, zone montane   Schimbărilor Climatice          Municipiului București      și alte categorii de teri-    - Consiliul județean      torii stabilite prin acte     - Consiliile locale      normative în vederea asigu-   - Organisme centrale și      rării condițiilor de          teritoriale abilitate conform      dezvoltare durabilă și de     legii      păstrare a identității      locale──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────12^4. Zone situate în extravilanul  - Ministerul Culturii           Consiliile locale/      municipiilor, orașelor și     - Consiliul județean            Consiliul General al      comunelor                     - Organisme centrale și         Municipiului București                                    teritoriale abilitate conform                                    legii──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────12^5. Abrogat──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────                          - Plan urbanistic de detaliu ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  13.  - Imobile clasate în Lista   - Ministerul Culturii           Consiliile locale/       monumentelor istorice și     - Organisme centrale și         Consiliul General al       cele care se amplasează în   teritoriale abilitate conform   Municipiului București       zone protejate               legii       - Imobile clasate în Lista       monumentelor istorice și       cele care se amplasează în       zone protejate, pentru       municipiul București ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  14.  Alte imobile                 - Organisme centrale și         Consiliile locale                                    teritoriale abilitate conform                                    legii ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────                                   C. Regulament de urbanism ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  15. Regulament general de           - Ministerul                Guvernul      urbanism                        Dezvoltării,                                      Regionale,                                      Administrației Publice și                                      Fondurilor Europene                                      - Organisme centrale și                                      teritoriale interesate ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  +  Anexa 2DEFINIREA TERMENILOR UTILIZAȚI ÎN LEGE(în ordine alfabetică)● Aprobare - opțiunea forului deliberativ al autorităților competente de încuviințare a propunerilor cuprinse în documentațiile prezentate și susținute de avizele tehnice favorabile, emise în prealabil. Prin actul de aprobare (lege, hotărâre a Guvernului, hotărâre a consiliilor județene sau locale, după caz) se conferă documentațiilor putere de aplicare, constituindu-se astfel ca temei juridic în vederea realizării programelor de amenajare teritorială și dezvoltare urbanistică, precum și a autorizării lucrărilor de execuție a obiectivelor de investiții.● Avizare - procedura de analiza și exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura ministerelor, administrației publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, având ca obiect analiza soluțiilor funcționale, a indicatorilor tehnico-economici și sociali ori a altor elemente prezentate prin documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism. Avizarea se concretizează printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) cu caracter tehnic și obligatoriu.● Caracter director - însușirea unei documentații aprobate de a stabili cadrul general de amenajare a teritoriului și de dezvoltare urbanistică a localităților, prin coordonarea acțiunilor specifice. Caracterul director este specific documentațiilor de amenajare a teritoriului.● Caracter de reglementare - însușirea unei documentații aprobate de a impune anumiți parametri soluțiilor promovate. Caracterul de reglementare este specific documentațiilor de urbanism.● Circulația terenurilor - schimbarea titularilor dreptului de proprietate sau de exploatare asupra terenurilor prin acte de vânzare-cumpărare, donație, concesiune, arendare etc.● Competenta de avizare/aprobare - abilitarea legală a unei instituții publice și capacitatea tehnica de a emite avize/aprobări.● Dezvoltare durabilă - satisfacerea necesităților prezentului, fără a se compromite dreptul generațiilor viitoare la existenta și dezvoltare.● Dezvoltare regională - ansamblul politicilor autorităților administrației publice centrale și locale, elaborate în scopul armonizării strategiilor, politicilor și programelor de dezvoltare sectorială pe arii geografice, constituite în "regiuni de dezvoltare", și care beneficiază de sprijinul Guvernului, al Uniunii Europene și al altor instituții și autorități naționale și internaționale interesate.● Documentație de amenajare a teritoriului și de urbanism ansamblu de piese scrise și desenate, referitoare la un teritoriu determinat, prin care se analizează situația existenta și se stabilesc obiectivele, acțiunile și măsurile de amenajare a teritoriului și de dezvoltare urbanistică a localităților pe o perioada determinata.● Limitele unității administrativ-teritoriale - linii reale sau imaginare, stabilite prin lege, prin care se delimitează teritoriul unei unități administrative de teritoriul altor unități administrative.-----------Definiția "Limitele unității administrativ-teritoriale" a fost introdusă de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 162 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 14 iulie 2011.● Parcelare - acțiunea urbana prin care o suprafața de teren este divizată în loturi mai mici, destinate construirii sau altor tipuri de utilizare. De regula este legată de realizarea unor locuințe individuale, de mica înălțime.● Peisaj - desemnează o parte de teritoriu, perceput ca atare de către populație, cu valoare remarcabilă prin caracterul său de unicitate și coerență, rezultat al acțiunii și interacțiunii factorilor naturali și/sau umani, cuprinzând zone naturale sau/și construite având valoare particulară în materie de arhitectură și patrimoniu ori fiind mărturii ale modurilor de viață, de locuire, de activitate sau ale tradițiilor, agricole ori forestiere, artizanale sau industriale.-----------Definiția "Peisaj" a fost introdusă de pct. 40 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.● Plan de mobilitate urbană - instrumentul de planificare strategică teritorială prin care sunt corelate dezvoltarea teritorială a localităților din zona periurbană/metropolitană cu nevoile de mobilitate și transport al persoanelor, bunurilor și mărfurilor.--------------Definiția "Plan de mobilitate urbană" a fost introdusă de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 190 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 10 iulie 2013, care introduce pct. 40^1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.● Politici de dezvoltare - mijloacele politico-administrative, organizatorice și financiare, utilizate în scopul realizării unei strategii.● Programe de dezvoltare - ansamblu de obiective concrete propuse pentru realizarea politicilor de dezvoltare.● Protecția mediului - ansamblu de acțiuni și măsuri privind protejarea fondului natural și construit în localități și în teritoriul înconjurător.● Regimul juridic al terenurilor - totalitatea prevederilor legale prin care se definesc drepturile și obligațiile legate de deținerea sau exploatarea terenurilor.● Regiune frontalieră - regiune care include arii situate la frontiera, delimitată în scopul aplicării unei strategii comune de dezvoltare de o parte și de alta a frontierelor și al realizării unor programe, proiecte și acțiuni de cooperare.● Rețea de localități - totalitatea localităților de pe un teritoriu (național, județean, zona funcțională) ale căror existenta și dezvoltare sunt caracterizate printr-un ansamblu de relații desfășurate pe multiple planuri (economice, demografice, de servicii, politico-administrative etc.). Rețeaua de localități este constituită din localități urbane și rurale.● Sistem urban - sistem de localități învecinate între care se stabilesc relații de cooperare economică, socială și culturală, de amenajare a teritoriului și protecție a mediului, echipare tehnico-edilitară, fiecare păstrându-și autonomia administrativă.● Structura urbana - totalitatea relațiilor în plan funcțional și fizic, pe baza cărora se constituie organizarea unei localități sau a unei zone din aceasta și din care rezulta configurația lor spațială.● Servitute de utilitate publică - sarcina impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt proprietar. Măsura de protecție a bunurilor imobile publice nu poate fi opusă cererilor de autorizare decât dacă este continua în documentațiile de urbanism aprobate (având drept consecința o limitare administrativă a dreptului de proprietate).● Strategie de dezvoltare - direcționarea globală sau pe domenii de activitate, pe termen scurt, mediu și lung, a acțiunilor menite să determine dezvoltarea urbana.● Structura urbana - modul de alcătuire, de grupare sau de organizare a unei localități ori a unei zone din aceasta, constituită istoric, funcțional și fizic.● Teritoriu administrativ - suprafața delimitată de lege, pe trepte de organizare administrativă a teritoriului: național, județean și al unităților administrativ-teritoriale (municipiu, oraș, comuna).● Teritoriul administrativ al localității - suprafața constituită din suprafața agricolă (teren arabil, pășuni, fânețe, vii și livezi), suprafața fondului forestier, suprafața ocupată de construcții și amenajări de infrastructură (căi de comunicație, echipare energetică, lucrări de gospodărire a apelor), bălți și suprafața aferentă intravilanului (construcții și amenajări), a căror carte funciară sau alte evidențe funciare au aparținut localității respective la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/1968privind organizarea administrativă a teritoriului României;-----------Definiția "Teritoriul administrativ al localității" a fost introdusă de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 162 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 14 iulie 2011.● Teritoriul unității administrativ-teritoriale - suprafața delimitată de lege, reprezentând suprafața totală a teritoriilor localităților componente.-----------Definiția "Teritoriul unității administrativ-teritoriale" a fost introdusă de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 162 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 14 iulie 2011.● Teritoriu intravilan - totalitatea suprafețelor construite și amenajate ale localităților ce compun unitatea administrativ-teritorială de baza, delimitate prin planul urbanistic general aprobat și în cadrul cărora se poate autoriza execuția de construcții și amenajări. De regula intravilanul se compune din mai multe trupuri (sate sau localități suburbane componente).● Teritoriu extravilan - suprafața cuprinsă între limita administrativ-teritorială a unității de baza (municipiu, oraș, comuna) și limita teritoriului intravilan.● Teritoriu metropolitan - suprafața situata în jurul marilor aglomerări urbane, delimitată prin studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relații reciproce de influenta în domeniul căilor de comunicație, economic, social, cultural și al intrastructurii edilitare. De regula limita teritoriului metropolitan depășește limita administrativă a localității și poate depăși limita județului din care face parte.● Teritoriu periurban - suprafața din jurul municipiilor și orașelor, delimitată prin studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relații de independenta în domeniul economic, al infrastructurii, deplasărilor pentru muncă, asigurărilor cu spații verzi și de agrement, asigurărilor cu produse agroalimentare etc.● Zona defavorizată - arii geografice strict delimitate teritorial, care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:a) au structuri productive monoindustriale care în activitatea zonei mobilizează mai mult de 50% din populația salariata;b) sunt zone miniere în care personalul a fost disponibilizat prin concedieri colective în urma aplicării programelor de restructurare;c) în urma lichidării, restructurării sau privatizării unor agenți economici apar concedieri colective care afectează mai mult de 25% din numărul angajaților care au domiciliul stabil în zona respectiva;d) rata șomajului depășește cu 25% rata șomajului la nivel național;e) sunt lipsite de mijloace de comunicație și infrastructura este slab dezvoltată.● Zona funcțională - parte din teritoriul unei localități în care, prin documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, se determina funcțiunea dominanta existenta și viitoare. Zona funcțională poate rezulta din mai multe părți cu aceeași funcțiune dominanta (zona de locuit, zona activităților industriale, zona spațiilor verzi etc.). Zonificarea funcțională este acțiunea împărțirii teritoriului în zone funcționale.Zonă de protecție - suprafața delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu construit sau natural, al unor resurse ale subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apă etc. și în care se instituie servituți de utilitate publică și de construire pentru păstrarea și valorificarea acestor resurse și bunuri de patrimoniu și a cadrului natural aferent. Zonele de protecție sunt stabilite prin acte normative specifice, precum și prin documentații de amenajare a teritoriului sau urbanism, în baza unor studii de specialitate.----------Expresia "Zonă de protecție" a fost modificată de pct. 42 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.● Zona de risc natural - areal delimitat geografic, în interiorul căruia exista un potențial de producere a unor fenomene naturale distructive care pot afecta populația, activitățile umane, mediul natural și cel construit și pot produce pagube și victime umane.--------------Definiția "Zona de risc natural" a fost introdusă de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 289 din 7 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006.Abrogată.----------Definiția "Zona protejată" a fost abrogată de pct. 41 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.● Indicatori urbanistici - instrumente urbanistice specifice de lucru pentru controlul proiectării și al dezvoltării durabile a zonelor urbane, care se definesc și se calculează după cum urmează:– coeficient de utilizare a terenului (CUT) - raportul dintre suprafața construită desfășurată (suprafața desfășurată a tuturor planșeelor) și suprafața parcelei inclusă în unitatea teritorială de referință. Nu se iau în calculul suprafeței construite desfășurate: suprafața subsolurilor cu înălțimea liberă de până la 1,80 m, suprafața subsolurilor cu destinație strictă pentru gararea autovehiculelor, spațiile tehnice sau spațiile destinate protecției civile, suprafața balcoanelor, logiilor, teraselor deschise și neacoperite, teraselor și copertinelor necirculabile, precum și a podurilor neamenajabile, aleile de acces pietonal/carosabil din incintă, scările exterioare, trotuarele de protecție;– procent de ocupare a terenului (POT) - raportul dintre suprafața construită (amprenta la sol a clădirii sau proiecția pe sol a perimetrului etajelor superioare) și suprafața parcelei. Suprafața construită este suprafața construită la nivelul solului, cu excepția teraselor descoperite ale parterului care depășesc planul fațadei, a platformelor, scărilor de acces. Proiecția la sol a balcoanelor a căror cotă de nivel este sub 3,00 m de la nivelul solului amenajat și a logiilor închise ale etajelor se include în suprafața construită.Excepții de calcul al indicatorilor urbanistici POT și CUT:– dacă o construcție nouă este edificată pe un teren care conține o clădire care nu este destinată demolării, indicatorii urbanistici (POT și CUT) se calculează adăugându-se suprafața planșeelor existente la cele ale construcțiilor noi;– dacă o construcție este edificată pe o parte de teren dezmembrată dintr-un teren deja construit, indicatorii urbanistici se calculează în raport cu ansamblul terenului inițial, adăugându-se suprafața planșeelor existente la cele ale noii construcții.● Interdicție de construire (non aedificandi) - regulă urbanistică potrivit căreia, într-o zonă strict delimitată, din rațiuni de dezvoltare urbanistică durabilă, este interzisă emiterea de autorizații de construire, în mod definitiv sau temporar, indiferent de regimul de proprietate sau de funcțiunea propusă.● Planificarea teritorială - ansamblul de metode utilizate de sectorul public pentru a asigura organizarea rațională a teritoriului, la diferite scări (regională, națională, transnațională), protecția mediului și atingerea obiectivelor economice și sociale, prin coordonarea politicilor sectoriale din perspectiva impactului lor asupra teritoriului. Planificarea teritorială cuprinde strategii, politici și programe sectoriale, precum și documentații specifice integrate, în scopul dezvoltării echilibrate și durabile, și prevede obiective, etape de realizare și resurse financiare necesare.Unitate teritorială de referință (UTR) - subdiviziune urbanistică a teritoriului unității administrativ-teritoriale, delimitată pe limite cadastrale, caracterizată prin omogenitate funcțională și morfologică din punct de vedere urbanistic și arhitectural, având ca scop reglementarea urbanistică omogenă. UTR se delimitează, după caz, în funcție de relief și peisaj cu caracteristici similare, evoluție istorică unitară într-o anumită perioadă, sistem parcelar și mod de construire omogen, folosințe de aceeași natură a terenurilor și construcțiilor, regim juridic al imobilelor similar.---------Expresia "Unitate teritorială de referință (UTR)" a fost modificată de pct. 44 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.Abrogată.-----------Definiția "Zonă funcțională de interes" a fost abrogată de pct. 41 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 2 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 11 februarie 2011.Zonă protejată - zonă naturală ori construită, delimitată geografic și/sau topografic, determinată de existența unor valori de patrimoniu natural și/sau cultural a căror protejare prezintă un interes public și declarată ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare și reabilitare a valorilor de patrimoniu. Statutul de zonă protejată creează asupra imobilelor din interiorul zonei servituți de intervenție legate de desființare, modificare, funcționalitate, distanțe, înălțime, volumetrie, expresie arhitecturală, materiale, finisaje, împrejmuiri, mobilier urban, amenajări și plantații și este stabilit prin documentații de urbanism specifice aprobate.---------Definiția "Zonă protejată" din anexa 2 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.----------Expresiile introduse după expresia "Zonă protejată" din anexa 2 au fost modificate de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009, care modifică pct. 31 al art. I din ORDONANȚA nr. 27 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008.--------