DECRET nr. 439 din 6 noiembrie 2000privind conferirea medaliei comemorative "150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu"
EMITENT
  • PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 11 decembrie 2000



    În temeiul art. 94 lit. a) şi al art. 99 alin. (1) din Constituţia României, precum şi al art. 2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/1999 privind instituirea medaliei comemorative "150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu",Preşedintele României decretează:  +  Articolul UNICSe conferă medalia comemorativa "150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu" criticilor, istoricilor literari, poetilor, editorilor, traducatorilor, actorilor, regizorilor, muzicienilor, artiştilor plastici, numismatilor şi colectionarilor, din ţara şi din străinătate, după cum urmează:1. Slavko Almajan (Serbia), critic literar, popularizator al operei lui Mihai Eminescu;2. Kamel Aweid Al-Amiri (Irak), publicist şi traducător irakian, pentru traducerea în colaborare a volumului "Mihai Eminescu - poeme lirice" (1998), primul de acest fel apărut în limba arabă;3. Radomir Andric (Serbia), critic literar, traducător al lui Mihai Eminescu în limba sarba;4. Ion Baba (Serbia), critic literar, popularizator al operei eminesciene;5. Ge Baoquan (China), personalitate renumita în domeniul traducerilor, coautor al volumului de poezii "Mihai Eminescu", tradus în limba chineza;6. Iulia Baran, traducător din opera lui Mihai Eminescu;7. Carmen Petra-Basacopol, muzician, pentru merite deosebite în promovarea operei eminesciene;8. Cezar-Paul Badescu, pentru merite deosebite în promovarea operei eminesciene;9. Titus Barbulescu (Franţa), critic şi istoric literar;10. George Balan, eminescolog, autor al unor lucrări de referinţa în domeniu;11. Ion Balu, critic şi istoric literar, autor al unor lucrări de referinţa pentru eminescologie;12. Eva Behring (Germania), critic şi istoric literar, popularizator al operei eminesciene;13. Mircea Belu, actor, prestigios interpret al operei eminesciene;14. Annie Bentoiu, traducător, pentru promovarea operei eminesciene în plan universal;15. Atico Vilas Boas (Brazilia), editorialist;16. Mariana Buruiana, actrita, remarcabila interpreta a operei eminesciene;17. Mircea Cartarescu, scriitor, lector universitar, pentru cartea "Visul Chimeric", în care l-a receptat pe Mihai Eminescu printr-o sensibilitate noua, postmoderna;18. Florian Chelu, muzician, autor al unor lucrări componistice inspirate din opera eminesciana, tratate în maniera modernista;19. Coriolan Chiriches, director al editurii AXA Botosani, editor şi coautor al volumului "Eminescu în numismatica", colectionar de medalii cu tematica "Mihai Eminescu";20. Marcel Chirnoaga, artist plastic, pentru merite deosebite în ilustrarea operei eminesciene;21. Simona Cioculescu, cercetator, coautor la editia Perpessicius - Eminescu "Opere";22. Theodor Codreanu, prozator, critic şi istoric literar, istoric, publicist, autorul lucrărilor "Eminescu - dialectica stilului", "Modelul ontologic eminescian", "Dubla sacrificare a lui Eminescu" şi a peste o suta de studii şi articole;23. Marin Constantin, muzician, pentru merite deosebite în promovarea operei eminesciene;24. Mihai C.V. Cornaci, numismat şi filatelist, initiatorul şi organizatorul unor simpozioane şi expoziţii de filatelie şi numismatica dedicate lui Mihai Eminescu şi emitent al unor medalii, insigne şi plachete dedicate poetului;25. Constantin Cublesan, scriitor şi publicist, cadru didactic universitar, autor al lucrărilor "Eminescu în constiinta critica", "Luceafarul şi alte studii eminesciene";26. Anca Damian, realizator al filmului "Eminescu truda întru cuvânt";27. Laurentiu Damian, realizator al filmului "Eminescu truda întru cuvânt";28. Mariana Dan (Serbia), critic şi istoric literar;29. Ioan Danila, initiatorul şi coordonatorul unor acţiuni culturale privind sarbatorirea zilei de naştere a lui Mihai Eminescu;30. Ioan Dumitru Denciu, prozator, eseist, profesor de limba şi literatura română, autor al lucrărilor "Luceafarul structura de adancime", "Zamolxis şi mitul eminescian";31. Claudia Dimiu, cercetator, coautor la editia Perpessicius - Eminescu "Opere";32. Ioan Dogaru, numismat;33. Stan Done, artist plastic, pentru merite deosebite în ilustrarea operei eminesciene;34. Gheorghe Dragan, pentru merite deosebite în promovarea operei eminesciene;35. Constantin Dumitrescu, sculptor medalist, executant a numeroase medalii cu efigia poetului Mihai Eminescu;36. Mircea Dumitrescu, artist plastic, pentru merite deosebite în ilustrarea operei eminesciene;37. Catrinel Florea, traducător din lirica eminesciana;38. Ion Floroiu, traducător, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Brazilia;39. Mihail Fridman (Federaţia Rusa), cercetator principal la Institutul de Slavistica al Academiei Ruse de Ştiinţe, poet şi scriitor originar din România, pentru capitolul "Un român la Viena", publicat în enciclopedia "Viena - ca un magnet", aparuta în Austria în anul 1996; capitolul prezintă într-un mod deosebit o parte din viaţa şi opera eminesciana;40. Dieter Fuhrmann (Germania), excelent traducător al operei lui Mihai Eminescu în limba germană, critic şi istoric literar;41. Nicolae Gandrabur (Federaţia Rusa), directorul Editurii "Ruskii Raritet", specializată în lucrări editoriale miniaturizate, a lansat la Moscova la începutul lunii februarie 2000, în limbile română, rusa şi ucraineana, o culegere omagiala de poezii de Mihai Eminescu;42. Nicolae Georgescu, profesor universitar doctor, pentru editarea unor cărţi originale şi extrem de curajoase cu trimitere la viaţa şi moartea lui Mihai Eminescu;43. Fanica Gheorghe, scriitor, autorul volumelor "Mihai Eminescu, analize şi sinteze", "Popasuri în timp - pe urmele marilor nostri scriitori: Eminescu, Creanga, Cosbuc, Sadoveanu", "Glose eminesciene - contribuţii bibliografice";44. Micaela Ghitescu, traducător al operei lui Mihai Eminescu;45. Petru Mihai Gorcea, profesor universitar doctor, pentru numeroase volume de critica şi istorie literară despre Mihai Eminescu;46. Dinu Ianculescu, actor, remarcabil interpret al operei eminesciene;47. Ion Iliescu, bibliofil, pentru stradania de a cultiva personalitatea şi opera lui Mihai Eminescu;48. Dumitru Irimia, pentru merite în promovarea operei eminesciene;49. Raduly Janos, poet, excelent traducător al operei eminesciene în limba maghiara;50. Tudor Jarda, compozitor, pentru opera în trei acte "Inger şi demon";51. Vladimir Jurascu, actor, prestigios interpret al operei eminesciene;52. Gheorghe Jurma, critic şi istoric literar, ziarist şi editor, autorul a numeroase studii eminesciene;53. Omar Lara (Chile), pentru volumul "Eminescu Poemas", editat în 1995 la Santiago de Chile;54. Hans Liebhardt (Germania), excelent traducător al operei eminesciene în limba germană;55. Emil Manu, pentru merite deosebite în promovarea operei eminesciene;56. Rodica Marian, cercetator ştiinţific, pentru studiile despre limbajul poetic eminescian;57. Patriciu Mateescu, artist plastic, pentru merite deosebite în ilustrarea operei eminesciene;58. Nicolae Margineanu, regizor şi coautor al scenariului de film "Un bulgare de lumina";59. Lucia Muresan, actrita, pentru merite deosebite în promovarea şi interpretarea operei eminesciene;60. Svetlana Paleologu-Matta (Elvetia), pentru studiile dedicate operei eminesciene şi pentru promovarea poetului în Elvetia;61. Dan Manuca, critic şi istoric literar, eminescolog, autor al unor lucrări de referinţa;62. Ştefan Melancu, pentru merite deosebite în promovarea operei eminesciene;63. Anna Maria Messeri (S.U.A.), pentru volumul de scrisori inedite "Dulcea mea doamna, Eminul meu iubit";64. Ioan Miclau, membru al Uniunii Scriitorilor din Australia, organizatorul Bibliotecii "Mihai Eminescu" din Cringila, Australia;65. Dan C. Mihailescu, scriitor, pentru promovarea şi punerea în valoare a operei eminesciene;66. Mihai Mihaies, eseist şi cercetator, pentru contribuţia la editarea corespondentei inedite dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle;67. Marin Mincu, critic şi istoric literar, exeget eminescian, pentru critica asupra operei eminesciene şi promovarea acesteia în spaţiul italian;68. Pavel Mocanu, traducător al volumului "Primavera Romena";69. Jose Jer-nimo Moscardo de Souza, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Braziliei la Bucureşti, promotor al operei eminesciene;70. George Muntean, critic şi istoric literar, eminescolog;71. Jose Santiago Naud, editorialist al volumului "Primavera Romena";72. Li Ninglai (China), coautor al volumului de poezii "Mihai Eminescu, tradus în limba chineza;73. Filaret Oloier, artist plastic, pentru merite deosebite în ilustrarea operei eminesciene;74. Eugenia Oprescu, cercetator, coautor la editia Perpessicius - Eminescu "Opere";75. Radu Palade, compozitor, pentru 12 piese corale pe versuri de Mihai Eminescu;76. Ioan Cheie Pantea, profesor universitar, critic şi istoric literar, eminescolog;77. Dumitru Pasima, sculptor, autor al bustului "Mihai Eminescu" din Gradina Publică Brăila;78. Nicolae Paduraru, sculptor, autorul unor monumente de excepţionala valoare dedicate lui Mihai Eminescu;79. Titus Parvulescu, pentru lucrarea "Eminescu în literatura italiana";80. Adrian Pintea, actor, remarcabil interpret al liricii eminesciene;81. Iulius Popa, cel mai mare colectionar pe tematica Eminescu, initiator a nenumarate medalii şi plachete Eminescu;82. Mircea Popa, profesor universitar, pentru lucrările "Mihai Eminescu - contextul receptarii" şi "Bibliografia adnotata Mihai Eminescu în Transilvania", precum şi pentru cele peste 28 de studii despre poet;83. Cristian Tiberiu Popescu, critic şi istoric literar, eminescolog, autor al volumului "Eminescu. Aniteza" şi al piesei de teatru "Şi mai potoliti-l pe Eminescu";84. Doru Popovici, muzician, pentru merite deosebite în promovarea operei eminesciene;85. Adam Puslovic (Serbia), poet şi traducător, popularizator al operei eminesciene;86. Victor Rebenciuc, actor, remarcabil interpret al liricii eminesciene;87. Alexandru Repan, actor, remarcabil interpret al liricii eminesciene;88. Petru Rezus, critic şi istoric literar, eminescolog, autor al unor lucrări de referinţa;89. Aurelia Rusu, istoric literar şi cercetator, pentru editiile eminesciene;90. Valeriu Rusu, pentru merite deosebite în promovarea operei eminesciene;91. Gheorghe Sarac, creatorul primei integrale de romante pe versurile lui Mihai Eminescu, initiatorul Festivalului Naţional de Romanta "Mai am un singur dor", autorul reeditarii cărţii lui Ovidiu Vuia "Misterul morţii lui Eminescu";92. Liubomir Simovic (Serbia), traducător, popularizator al operei eminesciene;93. Ştefan Sofianski (Bulgaria), primarul Sofiei, pentru merite deosebite în promovarea lui Mihai Eminescu în Bulgaria;94. Vasile Spatarelu, compozitor, pentru poemele corale pe versuri de Mihai Eminescu;95. Casian Maria Spiridon, pentru editarea integrală a operei politice eminesciene;96. Paul Stanciu, traducător al volumului "Primavera Romena";97. Traian Stanescu, actor, remarcabil interpret al operei eminesciene;98. Michel Steriade (Franţa), pentru merite deosebite în promovarea operei eminesciene;99. Karol Stremen (Slovacia), traducător merituos al operei eminesciene în limba slovaca;100. Aurel Stroe, muzician, pentru merite deosebite în promovarea operei eminesciene;101. Elena Tacciu (Israel), pentru merite deosebite în cercetarea operei eminesciene;102. Justin Tambozi, pentru volumul "Eminescu, romanaroman";103. Ilinca Tomoroveanu, actrita, remarcabila interpreta a operei eminesciene;104. Cornel Taranu, muzician, pentru merite deosebite în promovarea operei eminesciene;105. Gheorghe Tirlescu, pentru traducerea operei eminesciene în limba arabă;106. Paul Vasilescu, artist plastic, pentru merite deosebite în ilustrarea operei eminesciene;107. Victor Visinescu, profesor universitar doctor, istoric literar, eminescolog, pentru merite deosebite în editarea operei complete eminesciene;108. Maria Zarifopol, pentru volumul de scrisori inedite "Dulcea mea doamna, Eminul meu iubit";109. Cristina Zarifopol Illias, pentru volumul de scrisori inedite "Dulcea mea doamna, Eminul meu iubit";110. Alexandru Zub, istoric literar, autor al unor lucrări de excepţionala valoare.PREŞEDINTELE ROMÂNIEIEMIL CONSTANTINESCUÎn temeiul art. 99 alin. (2) din Constituţia României, contrasemnam acest decret.PRIM-MINISTRUMUGUR CONSTANTIN ISARESCU-------------