DECIZIA nr. 758 din 9 noiembrie 2021referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 14 ianuarie 2022



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Benke Károly- magistrat-asistent-șef delegat
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Marinela-Zoica Dragomir în Dosarul nr. 2.029/2/2020 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.350D/2020.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Sandu Roxana din cadrul Baroului București, lipsind cealaltă parte. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei autoarei excepției de neconstituționalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia, subliniind că hotărârile colegiului de conducere a instanței referitoare la modul de compunere a completurilor de judecată contravine art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție. Se mai arată că dispozițiile legale criticate nu respectă exigențele de tehnică legislativă, încalcă cerințele de previzibilitate a legii și creează o insecuritate juridică. În susținerea acestor aspecte este invocată jurisprudența Curții Constituționale.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 11 august 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.029/2/2020, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Marinela-Zoica Dragomir într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de anulare a hotărârilor Colegiului de conducere al Curții de Apel București nr. 257/2017 și nr. 355/2019 cu privire la planificarea judecătorilor de permanență ai Secției I penale a Curții de Apel București pentru anii 2018 și 2020.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile legale criticate deleagă reglementarea organizării și funcționării instanțelor de judecată colegiului de conducere al acestora, astfel că aspecte esențiale ale organizării și funcționării acestora sunt realizate prin Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești și prin hotărârile colegiilor de conducere, acte juridice inferioare legii.7. Se arată că sunt încălcate și normele de tehnică legislativă, întrucât actele infralegale cu caracter normativ se emit numai pe baza și în executarea legii și trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise. În consecință, se apreciază că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3)-(5) din Constituție, cu referire la statul de drept, obligația de respectare a legilor, principiul legalității, exigențele de calitate a legii și securitatea juridică.8. Se concluzionează în sensul că reglementările criticate, prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă, pot determina apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la calitatea legilor. Totodată, se fac referiri la jurisprudența Curții Constituționale privitoare la dispozițiile constituționale invocate.9. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, care au următorul cuprins: „Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești“.14. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind statul de drept, separația și echilibrul puterilor în stat și principiul legalității și ale art. 73 alin. (3) lit. l) privind domeniile legii organice. Întrucât se invocă și încălcarea art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține drept normă de referință și art. 21 alin. (3) din Constituție, astfel cum se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1), și prin prisma exigențelor art. 6 paragraful 1 din Convenția antereferită.15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 25 mai 2021, a constatat constituționalitatea art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare celor invocate în prezenta cauză cu privire la competența colegiilor de conducere ale curților de apel, ale tribunalelor, ale tribunalelor specializate și ale judecătoriilor de a stabili modalitatea de desemnare a membrilor completurilor de judecată.16. Curtea, prin decizia antereferită (paragrafele 33-37), a observat că se critică însăși ideea de învestire ex lege a acestora cu competența de a stabili compunerea completurilor, ceea ce înseamnă că pot opta pentru o anumită modalitate concretă de desemnare a membrilor completurilor, tocmai pentru că legea nu reglementează dacă aceasta se face aleatoriu sau prin nominalizare. Curtea a apreciat că legiuitorul are opțiunea să stabilească el însuși organul competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată sau, din contră, să lase acest aspect în sfera actelor administrative normative. Învestirea/desemnarea colegiilor de conducere ex lege cu competența de a stabili ele însele compunerea completurilor de judecată nu pune nicio problemă de constituționalitate. Curtea nu are competența să cenzureze opțiunea legiuitorului de a stabili la nivelul curților de apel, al tribunalelor sau al judecătoriilor organul competent să aprobe/ valideze compunerea completurilor de judecată, iar la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție să lase stabilirea organului competent în sarcina colegiului de conducere.17. Cu privire la modul concret de desemnare a membrilor completului, Curtea a arătat că ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalități prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. În situația în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează și situația litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relației dintre un act de reglementare primar și unul secundar.18. Nu există nicio prevedere constituțională sau vreo exigență rezultată din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care să impună ca modul de desemnare a membrilor completurilor să fie realizat direct prin lege. În lipsa unei prevederi legale exprese, rezultă că legiuitorul a acceptat ca un act de reglementare secundară să realizeze acest lucru, ca act de executare a legii. O asemenea modalitate de legiferare nu echivalează cu conferirea de competențe legislative unei autorități administrative, astfel că textul criticat nu contravine art. 61 și art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție.19. Curtea a mai reținut că dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorți sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziții legale restrictive, una dintre aceste două modalități, înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza și în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege.20. Prin urmare, pentru argumentele de mai sus, nu se poate susține încălcarea dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanței judecătorești, fiind respectate exigențele art. 21 alin. (3) din Constituție, astfel cum se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1), și prin prisma exigențelor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.21. Neintervenind elemente noi, de natură să reconsidere jurisprudența Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.22. Totodată, Curtea mai reține că textul criticat nu încalcă prevederile constituționale referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, din moment ce hotărârile colegiilor de conducere sunt generate în temeiul acestuia, și anume în temeiul unei norme de reglementare primare, și nu vizează relații sociale primare. Aceste hotărâri se dau în executarea legii, fiind acte administrative atât din perspectiva emitentului, cât și a conținutului lor. Așadar, legiuitorul primar nu a încredințat organelor administrative competența de a reglementa în sfera legislativă, ci de a pune în executare prescripțiile normative ale legii. Prin urmare, nu se poate susține că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (4) din Constituție.23. Faptul că un organ administrativ a optat pentru o anumită modalitate de desemnare a membrilor completului nu echivalează cu un element de insecuritate juridică, chiar dacă normele de reglementare secundară sunt caracterizate printrun grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragrafele 67 și 94, sau Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 47). În măsura în care legea nu stabilește o anumită conduită sau regulă, organul administrativ poate opta pentru una dintre cele două soluții normative, deopotrivă constituționale. Prin urmare, nu se poate susține că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție.24. În final, Curtea reține că reglementarea criticată nu încalcă exigențele principiului statului de drept, întrucât în sine structura și conținutul ei normativ stabilesc o modalitate coerentă de ordonare a puterii publice. Cu alte cuvinte, pe de o parte, exclude arbitrarul, iar, pe de altă parte, reflectă o dimensiune atributivă de competențe de nivel legal, făcând posibilă funcționarea sistemului de justiție. Prin urmare, nu se poate susține că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marinela-Zoica Dragomir în Dosarul nr. 2.029/2/2020 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 noiembrie 2021.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent-șef delegat,
    Benke Károly
    ----