DECIZIA nr. 487 din 13 iulie 2021referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488^6 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1123 din 25 noiembrie 2021



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cristina Teodora Pop- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488^6 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Galiș, Malvina Galiș, Ioan Huluban și Sorin Cosma în Dosarul nr. 520/33/2017 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.229D/2018.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii Ioan Galiș și Ioan Huluban, domnul avocat Alexandru Ștefan din cadrul Baroului Cluj. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, părțile Gheorghe Vasile Zaha, Marius Felician Fărcaș și Dumitru Bode au trimis o cerere de judecare a cauzei în lipsă.4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul domnului avocat Alexandru Ștefan, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. Se susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 21 din Constituție și pe cele ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se susține că protecția juridică oferită de legiuitor prin reglementarea în cuprinsul Codului de procedură penală a contestației privind durata procesului penal este una teoretică și iluzorie, câtă vreme acesta nu prevede o sancțiune pentru situația nerespectării termenului prevăzut la art. 488^6 alin. (1) din Codul de procedură penală. Se susține că, pentru motivul anterior menționat, statul român nu protejează dreptul fundamental la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, și nu previne perpetuarea încălcării acestui drept, cu toate că există o problemă structurală referitoare la încălcarea duratei rezonabile de soluționare a cauzelor. Se susține că, în mod rezonabil, legiuitorul ar fi trebuit să prevadă o sancțiune procedurală expresă cel puțin pentru ipoteza în care încălcarea dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil continuă și ulterior momentului stabilit printr-o hotărâre judecătoreasă ca termen ultimativ pentru soluționarea cauzei și că sancțiunea despre care se face vorbire ar trebui să fie nulitatea, concluzie ce se desprinde din analiza următoarelor patru elemente (repere): caracterul obligatoriu al legii, principiul statului de drept, dreptul la o durată rezonabilă a procedurii și dreptul la un remediu intern eficace. Se arată, în acest sens, cu privire la cel dintâi reper anterior menționat, că, dacă dispozițiile constituționale și legale garantează dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și dacă un judecător constată încălcarea acestui drept și stabilește un termen ultimativ pentru soluționarea cauzei, atunci efectuarea unor acte de urmărire penală după împlinirea termenului stabilit de judecător constituie o vădită ignorare a legii. Referitor la cel de-al doilea reper indicat de autorul excepției, se arată că încălcarea termenului stabilit conform art. 488^6 alin. (1) din Codul de procedură penală constituie o ignorare a hotărârilor judecătorești, dreptul de acces la justiție devenind, mai degrabă, unul iluzoriu. Cum cu privire la dreptul la o durată rezonabilă a procedurii au fost făcute anterior referiri, este analizat în continuare cel de-al patrulea reper. În privința acestuia se arată că, în lipsa sancțiunii analizate, nu există în legislația internă un remediu efectiv pentru situația încălcării de către organele judiciare a termenului stabilit de judecător potrivit textului criticat. Se arată, de asemenea, că existența teoretică a posibilității de sancționare administrativă a magistratului care încalcă dispoziția instanței de a soluționa cauza într-un anumit termen nu reprezintă o garanție a respectării dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, ci o formă de sancționare a magistratului pentru neîndeplinirea unei obligații profesionale, iar aceasta din urmă constituie o chestiune diferită. Pentru aceste motive, pentru cele formulate în scris în susținerea excepției de neconstituționalitate în fața instanței și pentru cele arătate de Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori în încheierea de sesizare, se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată. Cu privire la admisibilitatea acesteia, se susține că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă întrucât ceea ce se solicită Curții Constituționale nu este constatarea neconformității textului criticat cu dispozițiile Constituției, ci constatarea că se impune ca legiuitorul să completeze dispozițiile legale criticate cu alte aspecte de ordin procedural. Or, acest procedeu excedează sferei competenței Curții Constituționale, care este chemată, astfel, să îndeplinească rolul de legiuitor, ceea ce ar fi inadmisibil. Pe fond, se susține că excepția este neîntemeiată și că aceasta are la bază o lectură greșită sau incompletă a textului criticat. Se susține că procedura contestației privind durata procesului penal este reglementată ca o premisă pentru acordarea unui remediu procesual concret, raportat la fiecare cauză în parte, și că ea nu a fost prevăzută pentru a duce la remedierea în concret a dreptului încălcat, ci doar pentru a se constata că a intervenit o încălcare a duratei rezonabile de soluționare a cauzelor la un anumit moment procesual. De altfel, se arată că în practică remediile sunt numeroase și sunt adaptate de instanțe la specificul fiecărei cauze. Spre exemplu, se susține că există o practică a instanțelor judecătorești de individualizare a pedepselor, prin aplicarea unor pedepse în cuantumuri mai reduse, sau de individualizare a acestora cu suspendarea, ca modalitate de executare, în cazul pedepselor cu închisoarea, pentru simplul motiv că într-un anumit moment procesual a intervenit o încălcare a dreptului la un proces echitabil, inclusiv din perspectiva duratei rezonabile de soluționare a cauzelor. Distinct de cele anterior menționate, se susține că o lectură greșită a textului criticat duce la concluzia, de asemenea greșită, că orice depășire de către procuror a termenului stabilit de instanță, conform art. 488^6 alin. (1) din Codul de procedură penală, ar constitui, pe de o parte, o culpă a acestuia, iar, pe de altă parte, o nouă încălcare a duratei rezonabile de soluționare a cauzelor. Se arată că o astfel de premisă ignoră faptul că termenul stabilit de judecător pentru ca procurorul să finalizeze urmărirea penală este un termen pentru ipoteza rebus sic standibus. Or, urmărirea penală este o activitate dinamică, iar completarea ei poate presupune necesitatea administrării unor probe sau a completării probelor și poate duce, pe măsura administrării unor noi probe, la necesitatea prelungirii urmăririi penale. Se susține că, de aceea, legiuitorul a prevăzut, la alin. (3) al art. 488^6 din Codul de procedură penală, soluția că o altă contestație privind durata procesului penal nu poate avea în vedere decât motive ulterioare primei contestații. Se arată că ar fi inechitabil, și prin aceasta neconstituțional, ca procurorul să nu se conformeze cerinței aflării adevărul, ci cerinței de a respecta un termen stabilit de instanța de judecată și, prin urmare, de a interpreta textul criticat în sensul că procurorul decade din obligația de a finaliza urmărirea penală prin aflarea adevărului; se subliniază faptul că atribuțiile de serviciu ale procurorilor nu sunt drepturi, ci obligații și că din acestea nu se poate decădea. Pe de altă parte, se arată că nici în ipoteza în care urmărirea penală este prelungită de către procuror în mod nejustificat, peste termenul stabilit de judecător, conform art. 488^6 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu se poate pune problema remedierii acestei încălcări a duratei rezonabile a soluționării cauzei prin excluderea, eliminarea sau anularea actelor efectuate peste acest termen. În acest din urmă sens, se dă ca exemplu situația în care procurorul administrează probe în favoarea acuzatului, cu încălcarea termenului analizat, ipoteză în care neluarea în considerare a respectivelor probe ar fi în defavoarea persoanei acuzate. Se conchide că remediul în situația analizată nu trebuie să fie acela de a pune în discuție legitimitatea probelor administrate peste termenul reglementat de textul criticat, iar faptul că se solicită Curții completarea dispozițiilor procesual penale cu un nou caz de nulitate constituie, în realitate, un alt motiv de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate.6. În replică, domnul avocat Alexandru Ștefan arată că excepția este admisibilă și că, prin invocarea excepției, a criticat o soluție legislativă, nu întreaga procedură a contestației privind durata soluționării cauzelor. Precizează că nu solicită Curții să devină un legiuitor pozitiv, ci să constate o încălcare a dispozițiilor constituționale și convenționale invocate, obligând astfel Parlamentul să pună textul criticat în acord cu acestea.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:7. Prin Încheierea penală din 3 iulie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 520/33/2017, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488^6 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Galiș, Malvina Galiș, Ioan Huluban și Sorin Cosma într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate de inculpați cu privire la durata procesului penal.8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale întrucât nu stabilesc nicio sancțiune în cazul nerespectării termenului stabilit de judecătorul de drepturi și libertăți sau de instanța de judecată, conform art. 488^6 alin. (1) din Codul de procedură penală. Se arată că dispozițiile art. 488^6 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului anterior menționat se sancționează cu nulitatea actelor de urmărire penală efectuate cu depășirea acestui termen. În acest sens, se susține că soluția legislativă care nu prevede o sancțiune procedurală în cazul nerespectării termenului stabilit de judecătorul de drepturi și libertăți sau de instanța de judecată, conform textelor criticate, încalcă principiul caracterului obligatoriu al legii, principiul statului de drept, dreptul la o durată rezonabilă a procedurii și dreptul la un remediu intern eficace.9. Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată și arată că achiesează la argumentele formulate de autorii excepției.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorilor prezenți, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 488^6 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:(1) Când apreciază contestația ca fiind întemeiată, judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța admite contestația și stabilește termenul în care procurorul să rezolve cauza potrivit art. 327, respectiv instanța de judecată să soluționeze cauza, precum și termenul în care o nouă contestație nu poate fi formulată.[...](3) Dacă s-a constatat depășirea duratei rezonabile, o nouă contestație în aceeași cauză se va soluționa cu luarea în considerare exclusiv a motivelor ivite ulterior contestației anterioare.14. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) referitoare la statul de drept și la calitatea legii și ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiție, precum și prevederilor art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv.15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că argumente de neconstituționalitate similare au fost invocate și cu privire la alte termene prevăzute în cuprinsul Codului de procedură penală, aceste critici vizând, pe de o parte, stabilirea naturii juridice a termenelor în cauză de către instanța de contencios constituțional, iar, pe de altă parte, nevoia de a sancționa încălcarea respectivelor termene.16. În acest sens, spre exemplu prin Decizia nr. 716 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 11 februarie 2020, Curtea a reținut că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce trebuie să aparțină instanțelor judecătorești, trebuie respinsă, ca inadmisibilă (paragraful 18 din Decizia nr. 716 din 5 noiembrie 2019). Prin aceeași decizie, paragrafele 21 și 22, Curtea a statuat că pentru determinarea conținutului normativ al normei supuse controlului de constituționalitate trebuie să se țină seama de modul în care aceasta este interpretată în practica judiciară. S-a arătat în acest sens că interpretarea legilor este operațiunea rațională, indispensabilă în procesul aplicării și respectării acestora, având ca scop clarificarea înțelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar în procesul de soluționare a cauzelor cu care au fost învestite, această operațiune este realizată de instanțele judecătorești, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. Interpretarea astfel realizată indică instanței constituționale înțelesul normei juridice supuse controlului de constituționalitate, obiectivizându-i și circumscriindu-i conținutul normativ în vederea atingerii acestei finalități. Interpretarea dată normelor juridice trebuie să fie una general acceptată, aceasta putânduse realiza fie prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri prealabile sau în soluționarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă (a se vedea Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016, paragrafele 29-30). Or, în cauza dedusă judecății, Curtea a constatat că în privința modului de interpretare a normei juridice supuse controlului de constituționalitate nu au fost pronunțate nici hotărâri prealabile, nici hotărâri în soluționarea unor recursuri în interesul legii, care să contravină dispozițiilor Legii fundamentale, iar cu privire la practica judiciară existentă, a constatat că aceasta nu se caracterizează printr-o cvasiunanimitate care să plaseze interpretarea textului criticat în afara cadrului și a limitelor Constituției. În acest context, Curtea a reținut că faptul că, în practică, unele instanțe judecătorești interpretează, în mod izolat, termenul prevăzut la art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală ca fiind unul de recomandare, și nu unul imperativ și pe această bază factuală se solicită Curții Constituționale pronunțarea unei decizii similare Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 nu relevă decât o chestiune de greșită interpretare și aplicare a legii, care poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar. S-a arătat că întotdeauna controlul de constituționalitate vizează conținutul normativ al normei juridice, astfel cum acesta este stabilit printr-o interpretare generală și continuă la nivelul instanțelor judecătorești, neputând fi efectuat asupra conținutului normei juridice rezultat din interpretările eronate și izolate ale unor instanțe judecătorești. Prin urmare, controlul de constituționalitate poate viza norma astfel cum aceasta este interpretată, în mod continuu, printr-o practică judiciară constantă, prin hotărâri prealabile și prin hotărâri pronunțate în recursuri în interesul legii, atunci când acestea contravin dispozițiilor Legii fundamentale, însă competența Curții Constituționale este, de asemenea, angajată atunci când există o practică judiciară divergentă și continuă, fără a fi izolată, în cazul în care una dintre interpretările date normei în cauză este contrară exigențelor Constituției (a se vedea Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 336 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 1 iunie 2012, și Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, precitată). Cu alte cuvinte, criteriul fundamental pentru determinarea competenței Curții Constituționale de a exercita controlul de constituționalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistența sa în timp, în cadrul practicii judiciare, așadar existența unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanțelor. De aceea, Curtea a constatat că este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existența unei practici unitare/neunitare de interpretare și aplicare a legii de natură a încălca exigențele Constituției, iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituționalitate, ci al controlului judecătoresc (paragraful 20 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016).17. Prin urmare, Curtea a reținut că nu are competența de a elimina, pe calea controlului de constituționalitate, din conținutul normativ al textului o anumită interpretare izolată și vădit eronată a acestuia, legislația în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. S-a statuat că acceptarea unui punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, iar Curtea și-ar aroga competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar (paragraful 21 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, precitată).18. Având în vedere jurisprudența Curții Constituționale mai sus invocată (a se vedea și Decizia nr. 170 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 6 august 2020), precum și susținerile autorilor excepției de neconstituționalitate ce face obiectul prezentei cauze, Curtea reține că atât soluția, cât și considerentele reținute în Decizia nr. 716 din 5 noiembrie 2019 sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză. În acest sens, Curtea reține că, în susținerea excepției de neconstituționalitate, autorii invocă lipsa stabilirii în practica judiciară a naturii de termen peremptoriu a termenului la care fac trimitere dispozițiile art. 488^6 alin. (1) din Codul de procedură penală, precum și lipsa reglementării unei sancțiuni aplicabile în cazul nerespectării acestui termen. Curtea constată, de asemenea, că referitor la prevederile art. 488^6 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală nu este învederată o practică cvasiunanimă a instanțelor judecătorești, în sensul nerespectării termenului analizat, de natură a contraveni prevederilor constituționale, și nu au fost pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție hotărâri prealabile sau în soluționarea unor recursuri în interesul legii care să încalce dispozițiile Legii fundamentale.19. Totodată, referitor la critica potrivit căreia legea procesual penală nu prevede sancțiunea aplicabilă în situația încălcării de către organele judiciare a termenului stabilit conform art. 488^6 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța de contencios constituțional reține faptul că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, o astfel de critică fiind, prin urmare, inadmisibilă.20. Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488^6 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488^6 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Galiș, Malvina Galiș, Ioan Huluban și Sorin Cosma în Dosarul nr. 520/33/2017 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 13 iulie 2021.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Cristina Teodora Pop
    -----