ORDONANȚĂ nr. 19 din 30 august 2021pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 834 din 31 august 2021



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. V.4 din Legea nr. 195/2021 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.  +  Articolul ILegea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 11Până la încetarea stării de alertă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea și în coordonarea Ministerului Sănătății, inclusiv funcțiile publice de execuție și conducere, pot fi ocupate prin numire, fără concurs, de funcționari publici sau personal contractual care îndeplinesc cerințele de ocupare stabilite în fișa postului și în actele normative specifice domeniului de activitate, aplicabile categoriei de personal cu care este prevăzut a fi încadrat postul vacant, și criteriile prevăzute de statutele profesionale specifice. Numirea în cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătății se face prin ordin al ministrului sănătății și încetează de drept în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă sau înainte de termen, la inițiativa angajatorului. Numirea în cadrul unităților aflate în subordinea sau în coordonarea Ministerului Sănătății se face prin act administrativ al conducătorului instituției sau al unității angajatoare, cu încadrarea în limita numărului maxim de posturi aprobate de către ordonatorul principal de credite prin statul de funcții, și încetează de drept în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă sau înainte de termen, la inițiativa conducătorului instituției sau al unității angajatoare.2. După articolul 21^1 se introduc două noi articole, articolele 21^2 și 21^3, cu următorul cuprins:  +  Articolul 21^2(1) Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare beneficiază de o alocație de hrană, în valoare totală de 100 lei, sub forma tichetelor de masă pe suport hârtie, care au caracteristicile fizice și valorice prevăzute de cap. II - Tichete de masă din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare. Tichetele de masă vor putea fi emise fără datele personale ale beneficiarilor, acestea urmând să fie completate la momentul distribuirii acestora.(2) Cheltuielile aferente drepturilor prevăzute la alin. (1) se suportă din bugetul Ministerului Sănătății de la titlul 20 - Bunuri și servicii.(3) Alocația de hrană, sub forma tichetelor de masă, acordată potrivit prevederilor alin. (1), reprezintă venit neimpozabil pentru persoanele fizice, conform art. 62 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.(4) Tichetele de masă se achiziționează de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, și se distribuie centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie, ambulatoriilor de specialitate, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.  +  Articolul 21^3(1) Se aprobă organizarea Loteriei de vaccinare, ca măsură pentru încurajarea vaccinării.(2) Loteria de vaccinare constă în acordarea de premii în bani persoanelor cu schemă completă de vaccinare.(3) Premiile în bani acordate potrivit prezentului articol se supun regimului fiscal aferent veniturilor din premii reglementat la cap. VIII - Venituri din premii și din jocuri de noroc din titlul IV - Impozitul pe venit din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.(4) Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului stabilește fondul anual de premiere pentru Loteria de vaccinare, precum și repartizarea acestuia.(5) Extragerile sunt organizate de către Compania Națională «Loteria Română» - S.A. și sunt efectuate în prezența Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor, din care fac parte câte un reprezentant al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, al Ministerului Sănătății, respectiv al Companiei Naționale «Loteria Română» - S.A., cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).(6) Rezultatul extragerilor se consemnează într-un proces-verbal care se transmite Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerului Sănătății, în prima zi lucrătoare după data extragerii.(7) Costurile aferente organizării și desfășurării extragerilor sunt suportate de către Compania Națională «Loteria Română» - S.A.(8) Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul.(9) Plata câștigurilor se face de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prin Compania Națională «Loteria Română» - S.A., în maximum 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor.(10) Pentru anul 2021, prima extragere are loc în luna octombrie.(11) În anul 2021, suma necesară pentru asigurarea fondului de premiere pentru Loteria de vaccinare se asigură prin virări de credite angajament și credite bugetare, cu încadrarea în bugetul aprobat al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.(12) Plățile aferente cheltuielilor prevăzute la alin. (11) se asigură de la capitolul 80.01 Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă, de la o poziție distinctă de transferuri din cadrul titlului 55 Alte transferuri.(13) Persoanele cu schemă completă de vaccinare, după emiterea certificatului de vaccinare pe baza numelui, prenumelui și CNP-ului, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, se pot înscrie pentru participarea la Loteria de vaccinare pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro. Condițiile privind înscrierea pe site-ul de vaccinare sunt stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale. Înscrierea persoanelor reprezintă acceptul acestora pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016. Datele cu caracter personal sunt prelucrate și utilizate de către Ministerul Sănătății și Compania Națională «Loteria Română» - S.A. și stocate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale în scopul înscrierii persoanelor cu schemă completă de vaccinare, a extragerii, validării și acordării premiilor, numai pe durata necesară aplicării prevederilor prezentei ordonanțe.(14) În vederea îndeplinirii scopului menționat la alin. (13), Serviciul de Telecomunicații Speciale dezvoltă pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro funcționalitatea de înscriere a participanților în cadrul Loteriei de vaccinare, în baza cerințelor stabilite conform ordinului comun prevăzut la alin. (13).3. La articolul 27, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Până la încetarea stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) și (2), a posturilor și funcțiilor vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea și coordonarea acestuia, a posturilor și funcțiilor vacante din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și caselor de asigurări de sănătate, a posturilor și funcțiilor vacante din unitățile sanitare publice aparținând ministerelor și instituțiilor cu rețele sanitare proprii, astfel cum sunt prevăzute la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a posturilor de predare vacante din unitățile de învățământ preuniversitar și a posturilor și funcțiilor vacante din instituțiile de învățământ superior, institutele de cercetare, Academia Română și academiile de ramură.  +  Articolul IIAbrogat. (la 24-09-2021, Articolul II a fost abrogat de Litera b), Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 22 septembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 24 septembrie 2021 )  +  Articolul III(1) Dispozițiile art. 21^2 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță, se aplică persoanelor cu schema completă de vaccinare după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.(2) În termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Ministerul Sănătății va elabora norme metodologice de aplicare a prevederilor art. 21^2 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță. Normele metodologice se aprobă prin ordin al ministrului sănătății și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(3) În termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Ministerul Sănătății și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului elaborează ordinul comun prin care se aprobă modul de organizare a Loteriei de vaccinare, structura premiilor, precum și procedura de acordare a premiilor în bani. Ordinul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(4) Ordinul prevăzut la art. 21^3 alin. (13) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță, se elaborează în termen de 30 zile și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul IVOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 30 iunie 2021, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1 alineatul (4), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:c) aplicația mobilă «Check DCC» pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatelor, prin scanarea codului QR de pe certificat.2. La articolul 1 alineatul (7), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:(7) Pentru validarea identității titularului de certificat, prin SIICDC, în funcție de tipul de certificat solicitat, sunt utilizate următoarele seturi de date: [...].3. La articolul 1 alineatul (12), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) certificatele de testare, 48 de ore pentru testul antigen rapid și 72 de ore pentru testul de amplificare a acidului nucleic;4. La articolul 2 alineatul (1), litera j) se modifică și va avea următorul cuprins:j) furnizează autorităților administrației publice locale ghiduri de utilizare a portalului și asistența tehnică necesară eliberării certificatelor în format letric.5. La articolul 4 alineatul (4), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) verificarea documentelor de vaccinare, cu modelul de adeverință de vaccinare din statul respectiv, obținute de cetățenii români și membrii de familie ai acestora într-un stat terț, doar în situația în care persoanelor în cauză li s-a administrat schema completă de vaccinare pe teritoriul unui stat terț;6. La articolul 4, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Instituția sau instituțiile sesizate conform prevederilor alin. (4) lit. c) soluționează cererile în termen de cel mult 4 zile lucrătoare de la înștiințare, pentru certificatele de vaccinare sau de vindecare, respectiv cel mult 24 de ore pentru certificatul de testare pentru testul antigen rapid și testul de amplificare a acidului nucleic.7. După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 6, cu următorul cuprins:  +  Articolul 6Certificatele digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 pot fi utilizate pe teritoriul României pentru atestarea vaccinării, testării sau vindecării titularilor.  +  Articolul VDupă articolul 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2020 privind acordarea de către Ministerul Sănătății, prin direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, autorităților publice locale a necesarului de măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate de pe raza unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, se introduce un nou articol, art. 5, cu următorul cuprins:  +  Articolul 5Măștile de protecție rămase nedistribuite de la nivelul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, respectiv autorităților publice locale, pot fi repartizate cu titlu gratuit inspectoratelor școlare județene, pe bază de proces-verbal de predare-primire, conform solicitărilor făcute de către aceste instituții, în vederea distribuirii lor către elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal.  +  Articolul VILegea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    FLORIN-VASILE CÎȚU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Ilie-Dan Barna
    Ministrul sănătății,
    Ioana Mihăilă
    Ministrul finanțelor,
    Dan Vîlceanu
    Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului,
    Claudiu-Iulius-Gavril Năsui
    Ministrul muncii și protecției sociale,
    Raluca Turcan
    București, 30 august 2021.Nr. 19.-----