DECIZIA nr. 555 din 7 iulie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1131 din 24 noiembrie 2020



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Bianca Drăghici- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Ion Petrică în Dosarul nr. 6.870/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.083D/2018.2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, consilierul juridic în cadrul Direcției juridice, Mihai Alexandru Ionescu, având delegație depusă la dosar, lipsind autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, reiterând, pe larg, susținerile cuprinse în punctul de vedere formulat și depus în fața instanței judecătorești, care a însoțit încheierea de sesizare a Curții, aflat la dosarul cauzei. În plus, solicită menținerea jurisprudenței Curții în materie.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5. Prin Sentința civilă nr. 125 din 17 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6.870/2/2017, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Excepția a fost ridicată de Ion Petrică într-o cauză având ca obiect o acțiune în constatarea calității de lucrător al Securității, promovată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 creează premisele unei forme de răspundere morală și juridică, pentru simpla participare la activitatea fostelor servicii de informații, fără a se stabili vreo formă de vinovăție. Prevederile respective nu iau în considerare faptul că ofițerii au desfășurat activități în cadrul atribuțiilor de serviciu, acestea fiind înscrise în actele normative din etapa respectivă ca atribuții ale instituției, ale unității și ale postului pe care erau încadrați, făcând parte din metodologia de lucru caracteristică tuturor serviciilor de informații.7. Se arată că prin semnificația dată termenilor și expresiilor din art. 2 al ordonanței de urgență criticate se induce ideea prezumției de vinovăție pentru toți lucrătorii fostei Securități ca urmare a apartenenței la această structură, fapt de natură să aducă prejudicii demnității și integrității unor persoane nevinovate, inclusiv posibile prejudicii de ordin material. Astfel, se încalcă prezumția de nevinovăție prevăzută de dispozițiile art. 23 alin. (11) din Constituție, aceasta fiind înlocuită cu prezumția de vinovăție colectivă, ceea ce contravine, în mod evident, prevederilor constituționale menționate.8. Se apreciază că din lectura atentă a textului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 rezultă că aceasta creează posibilitatea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității - CNSAS - să se substituie unei instanțe judecătorești, prin faptul că structurile sale interne, inclusiv Colegiul, emit evaluări și constatări care sunt de competența unei instanțe judecătorești și care pot produce ipso facto efecte juridice, iar instanța de contencios administrativ are doar un rol formal, întrucât nu face altceva decât să certifice, ulterior, ceea ce deja a constatat această instituție.9. Se consideră că CNSAS-ul nu este doar o autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuții jurisdicționale, așa cum se acreditează în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008, ci exercită o jurisdicție specifică, în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (5) din Constituție și adoptă un verdict privind calitatea de lucrător al Securității care implică ipso facto și vinovăția de „poliție politică“. Așadar, CNSAS-ul are competența de a stabili existența unei vinovății, în rol de „primă instanță“ cu atribuții jurisdicționale propriu-zise.10. Se afirmă că CNSAS-ul nu trebuia să fie abilitat prin lege să introducă acțiuni în justiție pentru constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, acest drept trebuind să aparțină exclusiv cetățeanului care se consideră vătămat ca urmare a eventualelor acțiuni abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate, singurul în măsură să aprecieze asupra prejudiciilor suferite.11. Se apreciază că, prin introducerea unor acțiuni în constatare, CNSAS-ul se subrogă în dreptul cetățeanului de a avea acces liber la justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, garantat prin dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală.12. Or, așa fiind, consacrarea, prin art. 8 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, a dreptului CNSAS de a dispune introducerea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia contravine art. 21 alin. (1) și art. 52 alin. (1) din Constituție. Contradicția nu rezidă într-o restrângere arbitrară, pe calea reglementării legale, a accesului liber la justiție, ci într-o extindere nepermisă a sferei titularilor acestui drept, dincolo de limitele sale constituționale, astfel cum rezultă din formula redacțională a textelor de referință. Mai mult, un asemenea demers este contrar scopului și rațiunii de a fi ale CNSAS-ului, respectiv de autoritate administrativă autonomă care poate asigura numai dreptul de acces al cetățeanului la propriul dosar, urmând ca, după studiere, dacă se consideră vătămat în drepturile ori în interesele lui legitime, să acționeze în cunoștință de cauză. Așa fiind, reglementarea legală criticată convertește, nu doar fără temei constituțional, ci chiar împotriva acestuia, dreptul de acces liber la justiție într-o obligație, încălcând în mod evident prevederile art. 21 alin. (1) și ale art. 52 alin. (1) din Constituție.13. Se susține că dispozițiile art. 8 lit. a) și cele ale art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, prin care se stipulează dreptul CNSAS de a introduce acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, sunt neconstituționale și în raport cu dispozițiile art. 58 alin. (1) din Constituția României, întrucât CNSAS-ul se subrogă instituției Avocatului Poporului, creată special pentru „apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice“, care „își exercită atribuțiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile și libertățile lor, în limitele stabilite de lege“.14. Pe de altă parte, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității este neconstituțională ca urmare a faptului că nu prevede posibilitatea persoanei verificate de a se apăra în fața Colegiului CNSAS.15. Se afirmă că dispozițiile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, cu modificările aduse de Legea nr. 293/2008, sunt neconstituționale, întrucât instituie competența de soluționare în primă instanță a acțiunii în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia doar pentru Tribunalul București - Secția de contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel București - Secția de Contencios Administrativ si Fiscal, ca unice instanțe de judecată, în timp ce adeverințele prevăzute la art. 8 lit. b) și art. 9 din ordonanța de urgență pot fi contestate în fața instanței de contencios administrativ competentă teritorial de orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor pe pagina de internet a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.16. Astfel, prin reglementarea voit contradictorie a art. 10 alin. (2), comparativ cu art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, se creează o „inegalitate de tratament juridic“, în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, potrivit cărora „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“.17. În final, se critică lipsa de competență materială a instanțelor de contencios administrativ de a examina sau de a se pronunța pe aspecte sau fapte ce țin de regulamentele sau comandamentele specifice militare. De aceea, calitatea de „ofițer al Securității“ trebuie stabilită, identificată și analizată/privită din punctul de vedere al actelor materiale și al activității de regim militar, supusă regimului ordinelor și regulamentelor militare, depunerii unui jurământ militar și structurată pe o ierarhie și acte de comandă, nesupuse jurisdicției de contencios administrativ.18. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens se arată că nu se poate vorbi despre încălcarea principiului prezumției de nevinovăție, deoarece Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu reglementează nici infracțiuni și nici contravenții atunci când se referă la constatarea calității de lucrător ori colaborator al Securității. Contrar celor susținute de autorul excepției, actul normativ criticat nu acordă atribuții jurisdicționale CNSAS, iar instanța de contencios administrativ nu are un rol formal, deoarece ea este cea care analizează în concret și stabilește dacă acțiunea introdusă de CNSAS este întemeiată sau nu, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru constatarea calității de lucrător sau colaborator al securității. De asemenea nu se poate reține nici încălcarea art. 21 alin. (1) și a art. 52 alin. (1) din Constituție și oricum autorul nu poate invoca încălcarea unor drepturi ale persoanelor care au făcut sesizarea în privința lor, ci încălcarea unor drepturi proprii. Totodată, se arată că, în materia contenciosului administrativ, Curtea de Apel București nu este o instanță extraordinară, ci o instanță de drept comun, iar Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu se subrogă în atribuțiile Avocatului Poporului și nu are atribuțiile unei instanțe ori ale unui organism jurisdicțional.19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.20. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:21. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.22. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.23. În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, art. 23 alin. (11) referitor la libertatea individuală, art. 52 alin. (1) care prevede dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 58 alin. (1) referitor la Avocatul Poporului și art. 126 alin. (5) privind instanțele judecătorești.24. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă“ și „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității“, cuprinse în art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituționale. De asemenea, prin Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, referitor la comunicarea notelor de constatare și a adeverințelor emise de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat că aceste prevederi sunt neconstituționale. Însă, în prezenta cauză, autorul excepției invocă alte critici de neconstituționalitate decât cele admise prin deciziile menționate.25. Curtea reține că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate, în esență asemănătoare, Curtea respingând, ca neîntemeiată, excepția. În acest sens sunt Decizia nr. 290 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 14 august 2019, Decizia nr. 393 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 24 august 2017, Decizia nr. 643 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10 decembrie 2015, Decizia nr. 159 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 11 iunie 2015, Decizia nr. 85 din 18 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 14 aprilie 2014, Decizia nr. 546 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 27 iulie 2011, Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010.26. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 urmărește deconspirarea prin consemnarea publică a acestor persoane, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea spre exemplu Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, precitată, și Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011). Acțiunile promovate de Consiliu nu tind la obținerea unei condamnări judiciare, consecința acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoștința publică a soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești în acțiunile în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011, și Decizia nr. 772 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 21 februarie 2018).27. În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile legale criticate încalcă prezumția de vinovăție, prin Decizia nr. 543 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 15 septembrie 2016, paragraful 20, și Decizia nr. 393 din 13 iunie 2017, precitată, Curtea a constatat că „domeniul de aplicare a prezumției de nevinovăție vizează materia penală, respectiv situațiile în care fapta atribuită unei persoane are conotații penale, care angajează răspunderea penală a acesteia. Astfel, prezumția constituie suportul dreptului la apărare și, implicit, al drepturilor procesuale acordate învinuitului sau inculpatului, în cadrul procesului penal. Curtea a constatat că prevederile art. 23 alin. (11) din Constituție, referitor la instituția prezumției de nevinovăție, nu sunt aplicabile cauzelor aflate pe rolul instanțelor având ca temei dispozițiile ordonanței, deoarece procedura prin care se constată calitatea de lucrător al Securității se desfășoară potrivit regulilor procedurii civile și are ca finalitate exclusiv deconspirarea persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate, prin consemnarea publică a activității acestora, iar nu stabilirea vreunei răspunderi juridice. Totodată, Curtea a reținut că, deși prezumția nu cunoaște o consacrare expresă în materie civilă, dispozițiile civile privind sarcina probei se aplică și în această materie, astfel că legea asigură echilibrul procesual al părților în litigiu și dă expresie unui principiu fundamental al dreptului procesual - principiul aflării adevărului“.28. Curtea a constatat că este lipsită de orice fundament critica potrivit căreia CNSAS se substituie unei instanțe judecătorești și a statuat că această autoritate este lipsită de atribuții jurisdicționale, iar actele sale privind accesul la dosar și deconspirarea Securității sunt supuse controlului instanțelor judecătorești. Așadar, în condițiile în care acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia este introdusă la o instanță judecătorească a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, dispozițiile legale criticate nu sunt de natură să plaseze CNSAS în afara cadrului constituțional și, ca atare, nu îi conferă rolul de instanță extraordinară (în acest sens, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, Decizia nr. 159 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 9 mai 2013, și Decizia nr. 543 din 12 iulie 2016, precitată).29. Cât privește posibilitatea CNSAS de a introduce acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia fără a avea o legitimare procesuală activă, în jurisprudența sa, prin Decizia nr. 772 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 21 februarie 2018, paragrafele 20 și 21, Curtea a reținut că legitimarea procesuală a acestuia izvorăște din însăși prevederea legală care reglementează activitatea de deconspirare a Securității și se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă față de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securității. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că acțiunile promovate de CNSAS nu tind la obținerea unei condamnări judiciare, consecința acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoștința publică a soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, în acțiunile în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011, sau Decizia nr. 543 din 12 iulie 2016, precitată, paragraful 24). Pe de altă parte, prin Decizia nr. 196 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015, paragraful 20, Curtea a reținut că acțiunea în constatarea calității de colaborator al Securității este introdusă la o instanță de judecată. Așadar, în condiții de independență și imparțialitate, instanța de judecată competentă este cea care, în urma administrării întregului probatoriu în cauză, pronunță soluția de constatare a calității de colaborator al Securității. Procedura de judecată respectă principiile fundamentale privind oralitatea, contradictorialitatea, publicitatea și dreptul la apărare, părțile beneficiind de posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept.30. Având în vedere cele menționate, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că dispozițiile procedurale criticate nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 543 din 12 iulie 2016 și Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 7 aprilie 2009).31. Referitor la critica potrivit căreia CNSAS se subroga instituției Avocatului Poporului, se reține că, prin Decizia nr. 643 din 13 octombrie 2015, precitată, paragraful 25, Curtea a constatat netemeinicia criticilor referitoare la nesocotirea dispozițiilor constituționale care statuează cu privire la rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor și libertăților persoanelor fizice. Posibilitatea pe care o are CNSAS de a promova acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia nu reprezintă o substituire în atribuțiile instituției Avocatului Poporului. Această instituție dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător și detaliat în legea sa de organizare și funcționare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituțional (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.377 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 27 ianuarie 2011).32. Cu privire la o critică similară referitoare la competența exclusivă a unei instanțe judecătorești de soluționare a cauzelor având ca obiect constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității, și anume Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, Curtea a observat, prin Decizia nr. 159 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 11 iunie 2015, paragraful 26, și Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, că, potrivit art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție, justiția se realizează prin instanțele judecătorești, a căror competență este stabilită numai prin lege. Or, dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 respectă exigențele constituționale invocate, inclusiv cele prevăzute de art. 126 alin. (5) referitoare la interdicția înființării de instanțe extraordinare.33. În jurisprudența sa în materie, Curtea nu a reținut nici încălcarea principiului egalității în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituție, statuând că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 este aplicabilă în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, fără a institui privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).34. În legătură cu critica de neconstituționalitate susținută din perspectiva necompetenței instanțelor de contencios administrativ de a se pronunța asupra unor acte de comandament cu caracter militar, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu reglementează controlul judecătoresc al unor acte de comandament cu caracter militar. Controlul legalității sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanței de urgență criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menționat, și anume „accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității“ (a se vedea spre exemplu Decizia nr. 219 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012).35. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Petrică în Dosarul nr. 6.870/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 7 iulie 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Bianca Drăghici
    -----