DECIZIA nr. 487 din 25 iunie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1131 din 24 noiembrie 2020



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ionița Cochințu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Daniel Chiș și Simona Elvira Chiș în Dosarul nr. 45.571/3/2017 al Tribunalului București - Secția a VII-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 510D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorii excepției de neconstituționalitate au depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia.4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, context în care arată că în materie există precedent constituțional și nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 26 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 45.571/3/2017, Tribunalul București - Secția a VII-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Daniel Chiș și Simona Elvira Chiș într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prin dispozițiile criticate se creează o discriminare între creanțele ce pot fi compensate înainte de deschiderea procedurii de insolvență și cele născute în timpul procedurii și recunoscute prin hotărâre judecătorească, respectiv în etapa de observație, de reorganizare sau de faliment, întrucât este exclusă posibilitatea de a fi compensate și acestea din urmă. Astfel, nici instanța de judecată și nici ceilalți participanți la procedura insolvenței nu pot proceda la o compensare în temeiul acestor prevederi. Totodată se arată că în doctrină este acceptată compensarea în această fază a procedurii, iar instanțele de judecată invocă un temei al compensării prevăzut de Codul civil, respectiv de dreptul comun. De asemenea, se susține că toate drepturile fundamentale legate de vânzările efectuate de către profesioniști în timpul procedurii de insolvență și în faliment sunt supuse actelor normative europene privind uniformizarea vânzărilor în Uniunea Europeană și normelor speciale de protecție pentru consumator. Față de această împrejurare, se apreciază că prin maniera în care este redactat art. 52 din Legea nr. 85/2006 se încalcă dreptul de proprietate și accesul liber la justiție, deoarece părțile nu au acces la justiție printr-un temei juridic adecvat, context în care să beneficieze de un proces echitabil soluționat într-un termen rezonabil. 7. Tribunalul București - Secția a VII-a civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.8. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituționale.10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006. Dispozițiile criticate au fost abrogate, însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate asupra acestora, astfel cum au produs efecte juridice în cauză. Dispozițiile criticate au următorul cuprins: „Deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.“13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți fundamentale. De asemenea, sunt menționate prevederile art. 1 cu privire la protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că soluția legislativă a mai constituit obiectul controlului de constituționalitate, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 402 din 3 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, și Decizia nr. 286 din 7 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 6 iulie 2005, prin care instanța de contencios constituțional a constatat că prevederile criticate nu sunt contrare principiului egalității în drepturi, dreptului de proprietate și protecției concurenței loiale. 15. În acest context, Curtea a observat că dispozițiile criticate instituie posibilitatea invocării de către un creditor a dreptului său de a cere compensarea creanței sale cu cea a debitorului atunci când sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1.143 și art. 1.144 din Codul civil din 1864 în materie de compensare legală. Prin această prevedere se garantează dreptul de creanță al creditorului asupra patrimoniului debitorului. Astfel, prin indisponibilizarea averii debitorului se urmărește evitarea diminuării masei credale a creditorilor înscriși în adunarea creditorilor. În acest sens, dispozițiile art. 1.718 din Codul civil din 1864 stabilesc, cu valoare de principiu, că patrimoniul unei persoane reprezintă gajul general al creditorilor acesteia pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor sale. Cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței. 16. Distinct de cele reținute în jurisprudența anterioară, Curtea constată că în prezent dispozițiile art. 1.617 din Codul civil (art. 1.144 din Codul civil din 1864), conțin următoarele condiții pentru a opera compensația legală: obligațiile să fie reciproce, în sensul că acestea există între aceleași persoane, fiecare având una față de cealaltă atât calitatea de creditor, cât și pe aceea de debitor; datoriile să fie certe, lichide și exigibile, ceea ce semnifică cerința ca datoriile să îndeplinească toate condițiile pentru a conferi creditorului dreptul de a cere executarea în natură sau prin echivalent; datoriile să aibă ca obiect prestația de a da o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură, astfel încât, prin efectul compensației, părțile să fie puse în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă prestațiile reciproce ar fi plătite efectiv; părțile să nu fi renunțat expres sau tacit la compensație. 17. Așadar, în virtutea prevederilor art. 1.617 din Codul civil (art. 1.144 din Codul civil din 1864), aplicabile în cazul compensației prevăzute de procedurile de insolvență, are loc o compensație legală, care operează de drept, la momentul la care cele două creanțe/datorii sunt deopotrivă certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură. Efectul acestei compensări constă în faptul că cele două creanțe se sting până la concurența cotităților respective. Dacă în urma compensației creditorul rămâne cu o parte din creanță neacoperită, aceasta este înscrisă la masa credală. De asemenea, dacă în urma compensației se constată că datoria mai mică este a debitorului insolvent, se va recupera diferența de creanță în favoarea debitorului. 18. Totodată, Curtea observă că soluția legislativă cuprinsă în textul criticat, prin care se dă posibilitatea compensării creanțelor, este o soluție ce vizează cu prioritate interesele creditorilor, în situația în care creditorul și debitorul au creanțe și datorii reciproce, născute anterior deschiderii procedurii. Prin urmare, compensația legală este un mod de stingere a obligației, iar nu o modalitate de realizare a creanțelor și poate fi invocată pe calea dreptului comun. Practic, dispoziția legală criticată confirmă faptul că instituția compensării, care operează de plin drept, este compatibilă cu procedura insolvenței, desigur, cu condiția ca prin compensare să nu se încalce ordinea de prioritate la distribuirea sumelor, principiile procedurii insolvenței în satisfacerea creanțelor creditorilor, inclusiv scopul acesteia, respectiv instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență și pentru îndestularea creditorilor.19. În ceea ce privește compensarea din procedura insolvenței, sunt aplicabile prevederile art. 149 din Legea nr. 85/2006, care statuează că dispozițiile Legii privind procedura insolvenței se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, Codului comercial și ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvență, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene seria L nr. 160 din 30 iunie 2000. Potrivit art. 6 - intitulat Compensarea din Regulamentul (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvență, deschiderea procedurii de insolvență nu aduce atingere dreptului unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, dacă o astfel de operațiune este permisă de legea aplicabilă creanței debitorului insolvent. Astfel, prevederile criticate constituie practic o transpunere a normelor europene în materia insolvenței.20. În acest context, din evaluarea cadrului legislativ în materie, Curtea observă că legiuitorul nu a stabilit un stadiu anume al procedurii în care să poată fi invocată compensația legală, astfel că acest mijloc de stingere a obligațiilor poate interveni în orice fază specifică procedurilor de insolvență, din momentul în care sunt îndeplinite condițiile, respectiv reciprocitatea obligațiilor, înlăturarea incertitudinilor asupra acestora, determinarea cu exactitate a valorii lor și scadența acestora, având în vedere faptul că practic vizează constituirea tabelului creditorilor, aspect specific procedurilor de insolvență prevăzute de lege.21. Față de această împrejurare, Curtea reține că prin prevederile criticate se asigură egalitatea tuturor creditorilor care se află în ipoteza normelor legale, fiind o aplicare a prevederilor constituționale privind dreptul de proprietate, care statuează că „proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular“, dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului fiind garantate, însă conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege, astfel că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 523 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2017).22. Ca atare, prin prevederile criticate este garantat, în mod egal, dreptul de proprietate pentru toți creditorii debitorului aflat sub imperiul procedurilor de insolvență, în sensul că toți creditorii se pot îndestula din averea debitorului, în funcție de ordinea de prioritate stabilită de prevederile Legii nr. 85/2006, fiind în consonanță cu sensul noțiunii de procedură a falimentului prevăzută la art. 3 pct. 23 din Legea nr. 85/2006, respectiv acea procedură de insolvență concursuală colectivă și egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 522 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 26 ianuarie 2018, paragraful 26). 23. De altfel, și jurisprudența Comisiei Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunțată în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenței, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanță cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în acest sens, a se vedea Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 17 iulie 2003, pronunțată în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67, și Decizia Curții Constituționale nr. 40 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018, paragraful 32).24. Față de această împrejurare, se reține că, în virtutea art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, este de competența legiuitorului să stabilească anumite aspecte legate de procedura insolvenței, având în vedere scopul acesteia, respectiv instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență și pentru îndestularea creditorilor, precum și cu respectarea principiilor procedurii insolvenței în satisfacerea creanțelor creditorilor. 25. Prin urmare, având în vedere cele prezentate mai sus, nu se poate reține pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 16 și ale art. 20 cu referire la prevederile art. 1 cu privire la protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind de competența legiuitorului să stabilească procedura compensărilor în situația în care sunt aduse în discuție procedurile de insolvență.26. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituție, se reține că acestea nu au incidență în cauză, întrucât dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 nu reglementează aspecte ce țin de principiile fundamentale ale dreptului la un proces echitabil, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea procesuală, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, iar în cadrul procedurii insolvenței, creditorii sau celelalte părți pot folosi toate mijloacele procedurale puse la dispoziție de lege pentru realizarea drepturilor lor. De altfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006, printre organele care aplică procedura se regăsesc instanțele judecătorești și judecătorul-sindic, iar, potrivit art. 6 din aceeași lege, procedurile insolvenței sunt de competența tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul, cu excepția apelului, context în care curtea de apel este instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic.27. Referitor la dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea reține că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau a vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este aplicabilă ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți nu poate fi reținută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituționale care consacră drepturi sau libertăți fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile și libertățile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale - din Constituție.28. În ceea ce privește principiul legalității, pretins a fi încălcat prin normele criticate, Curtea observă că acesta este unul de rang constituțional, astfel că toate normele juridice adoptate de către statul român trebuie să fie în consonanță cu principiul supremației Constituției și principiul legalității, potrivit căruia „în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie“. Prin urmare, încălcarea legii are drept consecință imediată nesocotirea art. 1 alin. (5) din Constituție, care prevede că respectarea legilor este obligatorie. Încălcarea acestei obligații constituționale atrage implicit afectarea principiului statului de drept, consacrat prin art. 1 alin. (3) din Constituție, aceste două principii fiind într-o strânsă interdependență dacă are loc încălcarea legii. 29. Prin prisma considerentelor mai sus expuse, având în vedere că nu s-a constatat încălcarea prevederilor constituționale invocate în susținerea excepției, prevederile art. 52 din Legea nr. 85/2006 fiind în consonanță cu dispozițiile legale cu care se află în strânsă conexiune, respectiv Codul civil și Codul de procedură civilă, nu se poate reține pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, astfel că excepția de neconstituționalitate apare ca neîntemeiată.30. De asemenea, Curtea observă că prin critica formulată în prezenta cauză se urmărește ca normele criticate să primească o anumită interpretare pe care să o realizeze instanța de contencios constituțional, în funcție de contextul particular al speței. Or, astfel cum a reținut constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, spre exemplu, Decizia nr. 62 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 10 iunie 2020, paragraful 38, interpretarea și aplicarea legii în concret țin de autoritățile îndrituite cu ducerea la îndeplinire a prevederilor legale, respectiv țin de atribuțiile administratorului-judiciar, ale lichidatorului judiciar, ale judecătorului-sindic și ale instanțelor de judecată care trebuie să stabilească dacă poate avea loc compensarea anumitor creanțe în funcție de momentul la care acestea au devenit certe, lichide și exigibile și dacă această compensare are loc în procedura insolvenței sau pe calea dreptului comun. 31. Față de cele prezentate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, raportate la prevederile constituționale și convenționale menționate în susținerea acesteia, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.32. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Chiș și Simona Elvira Chiș în Dosarul nr. 45.571/3/2017 al Tribunalului București - Secția a VII-a civilă și constată că dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VII-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 25 iunie 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Ionița Cochințu
    ----