DECIZIA nr. 306 din 9 iunie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 alin. (3) și ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1130 din 24 noiembrie 2020



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 alin. (3), respectiv mențiunea „instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei“, și ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal, excepție ridicată de Nelu-Gigi Bonescu în Dosarul nr. 2.466/208/2017 al Judecătoriei Caransebeș și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 241 D/2018.2. La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere că textul criticat nu creează discriminare între persoanele condamnate, care pot beneficia de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind opțiunea legiuitorului de a acorda beneficiul prevăzut prin textele legale criticate, în raport cu mai multe criterii, care reflectă posibilitatea condamnatului de a se îndrepta fără executarea pedepsei. Este invocată, totodată, jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 70 din 29 ianuarie 2019.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 8 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.466/208/2017, Judecătoria Caransebeș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 88 alin. (3), respectiv mențiunea „instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei“, și ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal, excepție ridicată de Nelu-Gigi Bonescu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută la art. 335 alin. (1) din Codul penal. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că sintagma „instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei“ din cuprinsul art. 88 alin. (3) din Codul penal este neclară, întrucât prin revocarea amânării aplicării pedepsei se ajunge la obligativitatea executării acesteia, deși art. 91 alin. (1) din Codul penal dă posibilitatea pronunțării soluției executării pedepsei sub supraveghere, în cazul în care persoana în cauză a mai fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea mai mică de 1 an. Se arată că, în acest fel, se creează discriminare între persoanele în privința cărora s-a dispus o modalitate de executare a pedepsei mai ușoară - respectiv amânarea aplicării pedepsei, care nu mai pot beneficia de executarea pedepsei sub supraveghere, și cele care au fost condamnate la pedeapsa închisorii cu executare - modalitate de executare mai grea și care pot beneficia de executarea pedepsei sub supraveghere. Se arată că, în mod similar, prevederile art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal exclud aplicarea dispozițiilor art. 91 alin. (1) din același cod persoanei care a beneficiat de amânarea aplicării pedepsei, în timp ce persoanei condamnate la pedeapsa închisorii de până la 1 an i se poate aplica suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. 6. Judecătoria Caransebeș opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că textele criticate nu creează discriminare între categorii de cetățeni aflate în situații similare și se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 317 din 14 iunie 2005 și nr. 637 din 24 noiembrie 2005, prin care instanța de contencios constituțional a respins excepții de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 83 din Codul penal din 1969. Se mai arată că reglementarea regimului juridic al revocării amânării pedepsei, al dispunerii aplicării pedepsei și al executării pedepsei reprezintă opțiunea legiuitorului în privința persoanelor care au beneficiat de amânarea aplicării pedepsei, fără să își adapteze însă comportamentul infracțional la cerințele legii. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 250 din 25 aprilie 2017. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Avocatul Poporului opinează că prevederile art. 88 alin. (3) și ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal sunt constituționale. Referitor la critica potrivit căreia textele criticate încalcă art. 16 din Constituție, se arată că principiul egalității în drepturi are în vedere asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale, în mod egal, cetățenilor aflați în situații similare și nu identitatea de tratament în privința aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 53 din 19 februarie 2002, nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 și nr. 323 din 30 aprilie 2015. Se susține că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu reprezintă un drept fundamental, ci este o formă de individualizare judiciară a executării pedepselor, lăsată la aprecierea instanței de judecată, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru dispunerea acestei măsuri. Referitor la critica potrivit căreia prevederile art. 88 alin. (3) și ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituție și la art. 6 din Convenție, se susține că aceasta nu poate fi reținută, întrucât dreptul fundamental anterior menționat se asigură prin norme ale dreptului procedural, în timp ce dispozițiile legale criticate sunt norme de drept penal substanțial. În ceea ce privește critica conform căreia prevederile art. 88 alin. (3) și ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal contravin principiului legalității incriminării și a pedepsei, se arată că aplicarea instituțiilor reglementate prin textele criticate este prevăzută prin lege. 9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 88 alin. (3) respectiv mențiunea „instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei“ și ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul critică, în realitate, prevederile art. 88 alin. (3) și ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal, care au următorul cuprins: – Art. 88 alin. (3): „Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni.“;– Art. 91 alin. (3) lit. b): „(3) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă: […] b) aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată; […]“12. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 11 referitor la dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea incriminării, ale art. 142 alin. (1) privind Curtea Constituțională, ale art. 146 lit. d) referitor la atribuțiile Curții Constituționale și ale art. 148 cu privire la integrarea în Uniunea Europeană, precum și prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil și ale art. 49 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cu privire la principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor. 13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 80-106 din Codul penal prevăd următoarele patru moduri de individualizare a pedepsei: renunțarea la aplicarea pedepsei (art. 80-82 din Codul penal), amânarea aplicării pedepsei (art. 83-90 din Codul penal), suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (art. 91-98 din Codul penal) și liberarea condiționată (art. 99-106 din Codul penal). Acestea reprezintă excepții de la regula executării pedepselor penale în regim de detenție și, respectiv, a plății sumei de bani reprezentând amenda penală, excepții reglementate de legiuitor în considerarea gravității reduse a faptelor prevăzute de legea penală săvârșite. Astfel, pericolul redus al faptelor ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii indică faptul că pentru realizarea scopului pedepsei penale, acela de reeducare a persoanei condamnate și de prevenire a săvârșirii unor noi infracțiuni, nu este necesară executarea de către făptuitor a pedepsei penale potrivit regulilor generale, prevăzute la art. 56-64 din Codul penal, având eficiență renunțarea la aplicarea pedepsei sau dispunerea unei pedepse individualizate conform art. 83-106 din Codul penal. 14. Cele patru forme de individualizare a pedepsei sunt reglementate gradual, în funcție de intensitatea efectelor juridice pe care le produc, respectiv de restrângerile pe care le presupun asupra exercitării drepturilor și libertăților fundamentale de către persoana condamnată, atât în cursul executării pedepsei, cât și ulterior momentului în care pedeapsa este executată. Așa fiind, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, în cazul fiecărei forme de individualizare a pedepselor, condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi dispusă, lăsând, totodată, la aprecierea judecătorului dispunerea lor. Totodată, sunt reglementate, în cazul fiecărei forme de executare a pedepsei penale, condițiile în care acestea se revocă sau se anulează, soluțiile de revocare sau de anulare fiind obligatorii pentru instanțe.15. Dintre acestea, amânarea aplicării pedepsei reprezintă un mod de individualizare a pedepsei ce poate fi dispus, conform art. 83 alin. (1) și (2) din Codul penal, în următoarele condiții: pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) din Codul penal sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată; pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mică de 7 ani, infractorul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.16. Prevederile art. 88 din Codul penal reglementează condițiile revocării amânării aplicării pedepsei, această soluție fiind obligatorie în următoarele cazuri: dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse; în cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul când persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen. Revocarea amânării aplicării pedepsei este facultativă dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă.17. La rândul său, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă, conform art. 91 alin. (1) din Codul penal, în următoarele condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 din Codul penal sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.18. În aceste condiții, art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal prevede că nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată. Această limitare a aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie o aplicare a dispozițiilor art. 88 din Codul penal care prevede, în toate cazurile de revocare a amânării aplicării pedepsei, obligația instanței de a dispune executarea acesteia. Așa fiind, unul dintre efectele revocării amânării executării pedepsei este cel potrivit căruia pedeapsa penală a cărei amânare a aplicării constituie obiectul revocării nu poate fi individualizată conform art. 91 și următoarele din Codul penal, fiind obligatoriu să fie executată. Prin urmare, prevederile art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal nu reglementează, în privința persoanelor care au fost condamnate anterior la pedeapsa închisorii mai mică de 1 an o ipoteză juridică contrară celei prevăzute la art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal, ci trebuie interpretate coroborat cu acestea din urmă, ele eliminând din sfera persoanelor care au fost condamnate anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mică de 1 an pe acelea care au beneficiat de amânarea aplicării pedepsei, formă de executare care, ulterior, a fost revocată.19. Pentru aceste motive, sintagma „instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei“ din cuprinsul art. 88 alin. (3) din Codul penal este clară, precisă și previzibilă, întrunind atât standardele de calitate a legii, cât și exigențele principiului legalității incriminării, prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituție. 20. Această manieră de reglementare a formelor de individualizare a pedepselor constituie opțiunea legiuitorului, fiind determinată de caracterul excepțional al acestora, de la regulile referitoare la executarea pedepselor penale, mai sus referit. În acest sens, prin Decizia nr. 250 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 18 iulie 2017, paragrafele 23 și 25, Curtea Constituțională a reținut că, în actualul Cod penal, legiuitorul român are o orientare mai degrabă preventivă decât represivă, de vreme ce s-a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracțiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului penal al pluralității de infracțiuni; legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere și instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea și sancționarea pluralității de infracțiuni, așa încât noul Cod penal răspunde unei puternice exigențe sociale, de a reglementa mai sever tratamentul sancționator al celui care repetă comportamentul infracțional. Potrivit expunerii de motive la proiectul Legii privind Codul penal, într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanța valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și cu atât mai mult pentru cei aflați în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care vor permite o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru pluralitatea de infracțiuni; săvârșirea mai multor infracțiuni de către aceeași persoană demonstrează o perseverență pe calea infracțională a acesteia, așa încât sunt necesare sisteme de sancționare adecvate pentru asigurarea constrângerii și reeducării, iar reglementarea acestora trebuie să se facă respectând Constituția și supremația sa. Totodată, Curtea a reținut că individualizarea sancțiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabilește normativ pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanței valorii sociale ocrotite prin săvârșirea faptei incriminate, iar, pe de altă parte, judiciară - pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea a subliniat importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancțiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental, care face obiectul limitării impuse de sancțiune, și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea.21. Având în vedere aceste considerente, persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea mai mici de 1 an, în privința cărora s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, iar apoi revocarea soluției anterior menționate, se află într-o situație diferită de cea a persoanelor condamnate anterior la pedepse cu închisoarea mai mici de un an, care nu au beneficiat de amânarea aplicării pedepsei, în cazul cărora se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Pentru acest motiv, prevederile art. 88 alin. (3) și ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal sunt în acord cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că principiul egalității presupune reglementarea aceluiași regim juridic în cazul persoanelor care se află în situații similare și că acesta nu obligă la prevederea unor reguli identice în privința persoanelor aflate în situații diferite. 22. În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 49 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, având în vedere obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză.23. Referitor la susținerea conform căreia textele criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dreptul la un proces echitabil este asigurat prin norme ale dreptului procesual penal, iar prevederile art. 88 alin. (3) și ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal constituie norme de drept penal substanțial. 24. Cu privire la susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate contravin art. 146 lit. d) referitor la atribuțiile Curții Constituționale și art. 148 cu privire la integrarea în Uniunea Europeană, Curtea constată că acestea nu au legătură cu prezenta cauză, întrucât reglementează atribuția Curții Constituționale de a soluționa excepții de neconstituționalitate și, respectiv, integrarea României în Uniunea Europeană. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nelu-Gigi Bonescu în Dosarul nr. 2.466/208/2017 al Judecătoriei Caransebeș și constată că dispozițiile art. 88 alin. (3) și ale art. 91 alin. (3) lit. b) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Caransebeș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 iunie 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Cristina Teodora Pop
    -----