DECIZIA nr. 472 din 25 iunie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 592 alin. (1) cu referire la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1115 din 21 noiembrie 2020



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 592 alin. (1) cu referire la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Tribunalul București - Secția I penală, din oficiu, în Dosarul nr. 6.914/4/2017, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 377D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât aceasta a rămas fără obiect. Se arată că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, obiectul excepției nemaiavând legătură cu soluționarea cauzei, întrucât autorul excepției a fost liberat condiționat. În ceea ce privește invocarea în prezenta cauză a Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 noiembrie 2017, pronunțată în Cauza Dorneanu împotriva României, se arată că în cuprinsul acestei hotărâri instanța europeană, chiar dacă a constatat încălcarea art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la viață, a arătat că nu se poate substitui autorităților naționale pentru a aprecia felul în care a fost soluționată cauza de către instanța de judecată.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 13 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6.914/4/2017, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 592 alin. (1) cu referire la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Tribunalul București - Secția I penală, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei sentințe penale prin care a fost respinsă o cerere de întrerupere a executării pedepsei.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că din interpretarea prevederilor art. 592 alin. (1) cu referire la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală rezultă că în situația în care prin raportul de expertiză medico-legală se concluzionează că persoana condamnată suferă de o boală care poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor sau care permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua Ministerului Sănătății, judecătorul este obligat să țină cont de concluziile acestui raport. Se arată că, în acest fel, independența judecătorului în realizarea actului de justiție este limitată, în situația în care ar aprecia că este justificată întreruperea executării pedepsei din considerente umanitare, raportat la situația medicală a condamnatului, aprecierea sa putând viza, potrivit textelor criticate, doar împrejurarea că întreruperea executării pedepsei și lăsarea în libertate a persoanei condamnate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. Se arată că, într-adevăr, potrivit art. 20 din Constituție, judecătorul național poate interpreta normele de drept intern prin coroborarea lor cu standardele impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, însă această operațiune de raportare a dispozițiilor procesual penale aplicabile la decizii de speță ale instanței europene lipsesc respectivele prevederi legale de claritate, precizie și previzibilitate. Se susține că dispozițiile art. 592 alin. (1) cu referire la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală nu permit judecătorului să aplice/să pună în aplicare exigențele exprimate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dorneanu împotriva României, anterior menționată. Sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 686 din 10 octombrie 2006 și nr. 323 din 29 martie 2007, prin care Curtea a constatat, printre altele, că prevederile art. 3 din Convenție dau expresie preocupării legiuitorului de a asigura măsuri de natură umanitară care să contracareze situațiile în care, din motive de sănătate, condițiile de detenție nu pot fi suportate de către persoana condamnată și, respectiv, faptul că prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală lasă posibilitatea judecătorului de a aprecia, astfel încât dacă acesta, în baza probelor și a expertizei, va constata că îngrijirea persoanei nu poate fi realizată în penitenciarele-spital sau în unitățile sanitare pe care le pune la dispoziție legea, va putea dispune amânarea executării pedepsei. Este invocată, totodată, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 28 noiembrie 2017, pronunțată în Cauza Dorneanu împotriva României, prin care instanța europeană a constatat încălcarea art. 3 din Convenție în cazul unei persoane bolnave în stare terminală, apreciind că instanța de recurs a dovedit un formalism procedural excesiv prin respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei în condițiile în care ar fi trebuit să ia în calcul motivele umanitare, raportate la situația medicală a condamnatului, pentru a-i permite să moară în condiții decente. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:8. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.9. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 592 alin. (1) cu referire la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 592 alin. (1): „Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi întreruptă în cazurile și în condițiile prevăzute la art. 589, la cererea persoanelor arătate la alin. (3) al aceluiași articol, iar în cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a), și la cererea administrației penitenciarului.“– Art. 589 alin. (1) lit. a): „(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi amânată în următoarele cazuri: a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situație, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată; […]“.10. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 22 alin. (1) cu privire la dreptul la viață, ale art. 34 alin. (1) referitor la dreptul la ocrotirea sănătății și ale art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederilor art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la viață. 11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 299 din 9 iunie 2020, nepublicată în Monitorul Oficial al României până la data pronunțării prezentei decizii, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 589 alin. (1) lit. a) raportat la art. 592 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare. 12. Prin decizia mai sus invocată, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor art. 53 din Codul penal, pedepsele penale principale sunt detențiunea pe viață, închisoarea și amenda. Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 54-64 din Codul penal, Curtea a constatat că reglementarea de către legiuitor a pedepsei cu închisoarea în cazul anumitor infracțiuni are în vedere pericolul pe care faptele incriminate îl prezintă pentru valorile sociale ocrotite prin legea penală, pericol ce denotă că autorul infracțiunii se poate îndrepta doar prin privarea sa de libertate, departe de ceilalți membri ai societății, într-un spațiu de detenție, pentru o perioadă de timp stabilită de către judecător, în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere limitele speciale ale pedepsei.13. De asemenea, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 75-106 din Codul penal referitoare la individualizarea pedepselor, Curtea a reținut că dispunerea de către judecătorul competent a pedepsei cu închisoarea cu executare are la bază constatarea de către acesta a săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală de un pericol social considerabil, care obligă sau determină instanța competentă să condamne inculpatul la pedeapsa închisorii cu executare. Un astfel de pericol rezultă din limitele speciale ale pedepsei prevăzute de legea penală pentru infracțiunile săvârșite, din circumstanțele concrete ale cauzei și din istoricul infracțional al inculpatului. 14. Așa fiind, Curtea a constatat că amânarea executării pedepsei cu închisoarea și întreruperea executării pedepsei cu închisoarea reprezintă excepții de la regula executării de îndată și în mod continuu a hotărârilor penale definitive și, totodată, de la regula executării pedepsei cu închisoarea în spațiile de detenție. Aceste excepții sunt reglementate de legiuitor pentru cazurile expres și limitativ prevăzute la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală. Acestea din urmă au în vedere starea de sănătate a persoanei condamnate [art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală] și faptul că persoana condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an [art. 589 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală], fiind situații considerate de legiuitor ca având o semnificație deosebită pentru viața și existența persoanei condamnate, care pot justifica și, respectiv, justifică lăsarea acesteia în libertate pentru o perioadă de timp determinată sau determinabilă. 15. Dintre cele două ipoteze juridice reglementate la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că cea invocată în susținerea prezentei excepții de neconstituționalitate are ca scop protecția stării de sănătate, precum și a integrității fizice și psihice a persoanei condamnate, atunci când se constată că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. Prin urmare, pentru a fi dispusă amânarea executării pedepsei, conform textului criticat, este necesar a fi îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să sufere de o boală; boala să îl pună în imposibilitatea de a executa pedeapsa imediat; boala să nu poată fi tratată în rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor; specificul bolii să nu permită tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății; instanța să aprecieze că amânarea executării și lăsarea condamnatului în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. Spre deosebire de soluția reglementată la art. 589 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care obligă judecătorul să dispună amânarea executării și lăsarea condamnatului în libertate, în condițiile constatării unor situații obiective, respectiv starea de graviditate a persoanei condamnate sau faptul că aceasta are un copil mai mic de un an, soluția juridică reglementată prin textul criticat permite instanței să dispună amânarea executării pedepsei doar dacă apreciază că această soluție nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. Rezultă astfel că amânarea executării pedepsei, în condițiile prevăzute la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, poate fi dispusă în scopul protejării sănătății persoanei condamnate, precum și a integrității fizice și psihice a acesteia, însă doar cu asigurarea securității celorlalți membri ai societății și a ordinii publice. 16. Având în vedere necesitatea asigurării securității și a ordinii publice, Curtea a reținut că legiuitorul a prevăzut ca determinarea stării de sănătate a persoanei condamnate și a posibilității tratării sale fie în rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor, fie în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății, cu asigurarea pazei permanente, să fie făcută de judecător doar pe baza expertizei medico-legale, nu și pe baza altor mijloace de probă. Această limitare a mijloacelor de probă ce pot fi avute în vedere are la bază caracterul științific și, prin urmare, obiectiv, al expertizei medico-legale, ce rezultă din faptul că, potrivit art. 189 din Codul de procedură penală, aceasta se realizează prin examinarea persoanei condamnate și prin aprecierea posibilităților sale de tratare de către un medic legist, care întocmește, conform art. 189 alin. (2) din Codul de procedură penală, raportul de expertiză solicitat de instanța de judecată.17. Prin urmare, Curtea a constatat că imperativul reglementării întreruperii executării pedepsei doar în condiții expres prevăzute de lege și obiectiv determinate de starea de sănătate a persoanei condamnate a determinat legiuitorul să reducă marja de apreciere a instanței de judecată, prin restrângerea probelor ce pot fi administrate la cea a expertizei de specialitate, respectiv la proba expertizei medico-legale. Această limitare are ca scop eliminarea posibilității realizării de către instanța de judecată a unor interpretări juridice non-medicale, care să ducă la punerea în libertate a unui număr de persoane condamnate care ar putea afecta caracterul restrictiv al excepției de la regula executării pedepselor penale în mod continuu, cu consecințe asupra securității membrilor societății și a ordinii publice și cu încălcarea principiului legalității procesului penal.18. Curtea a reținut, de asemenea, că o soluție legislativă asemănătoare a fost reglementată și la art. 453 din Codul de procedură penală din 1968, legiuitorul restrângând, și în contextul vechii reglementări procesual penale, mijloacele de probă ce puteau fi avute în vedere de judecător cu ocazia dispunerii amânării executării pedepsei la expertizele medico-legale, în condițiile în care art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 prevedea însă și posibilitatea amânării executării pedepsei atunci când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. Nepreluarea în cuprinsul art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală a dispozițiilor art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 denotă aceeași tendință de a restrânge cazurile de dispunere a soluției amânării executării pedepsei la cele determinate de condiția obiectivă a stării de sănătate a persoanei condamnate. 19. De altfel, Curtea a constatat că, întrucât reprezintă excepții de la regula executării pedepsei cu închisoarea sau cu detențiunea pe viață, cauzele de întrerupere a executării pedepsei sunt rezultatul aprecierii legiuitorului cu privire la situațiile care, prin natura lor, impun incidența unui asemenea regim juridic. Așa fiind, aceste excepții sunt reglementate potrivit politicii penale a statului, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, având în vedere necesitatea menținerii unei corecte proporționalități între interesul individual al persoanei condamnate și interesul public privind executarea pedepselor penale, astfel cum acestea au fost dispuse prin hotărârile judecătorești definitive de condamnare.20. Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că restrângerea mijloacelor de probă prevăzute la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală este proporțională cu scopul normei procesual penale analizate, fiind determinată de considerente referitoare la asigurarea ordinii publice și a respectării principiului legalității în etapa executării pedepselor penale.21. Pentru aceleași motive, Curtea a constatat că prevederile art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală au fost reglementate în scopul protejării sănătății persoanelor condamnate și a integrității lor fizice și psihice, constituind astfel o aplicație a prevederilor constituționale ale art. 22 alin. (2) și ale art. 34 alin. (1), și nu o încălcare a lor.22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența mai sus analizată, atât soluția, cât și considerentele deciziei anterior invocate își mențin aplicabilitatea și în prezenta cauză. 23. Având în vedere cele reținute prin Decizia nr. 299 din 9 iunie 2020, Curtea constată că prevederile art. 592 alin. (1) cu referire la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală sunt în acord atât cu dispozițiile constituționale ale art. 53, cât și cu cele ale art. 3 din Convenție referitoare la dreptul la viață. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Tribunalul București - Secția I penală, din oficiu, în Dosarul nr. 6.914/4/2017 și constată că dispozițiile art. 592 alin. (1) cu referire la art. 589 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 25 iunie 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Cristina Teodora Pop
    -----