DECIZIA nr. 366 din 16 iunie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "data luării la cunoștință" cuprinse în art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 15 septembrie 2020



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Claudia-Margareta Krupenschi- magistrat-asistent-șef
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Sorin Vișinoiu în Dosarul nr. 4.703/2/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.358D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent informează că partea Ministerul Afacerilor Interne a transmis la dosar concluzii scrise, prin care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, în principal, ca inadmisibilă, deoarece criticile formulate vizează, în realitate, modalitatea de interpretare și aplicare a textului atacat, aspecte ce nu intră în competența Curții Constituționale; în subsidiar, susține respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 26 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.703/2/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Sorin Vișinoiu într-o cauză aflată în recurs, având ca obiect soluționarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a unui act administrativ calificat anterior de instanță ca fiind act de comandament cu caracter militar. 6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 11 alin. (2) teza a doua, sintagma „de la data (...) luării la cunoștință“, din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituționale, deoarece îngrădesc dreptul unei persoane sancționate disciplinar printr-un act administrativ individual unilateral să se adreseze instanței de judecată, pe motiv că acțiunea este tardiv introdusă, după ce aceeași instanță a respins acțiunea, împotriva aceluiași act administrativ, pe motiv că actul sancționator este act de comandament cu caracter militar. Se invocă, în acest sens, prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la respectarea dreptului efectiv de acces în fața unei instanțe superioare a unui justițiabil, potrivit căreia protecția drepturilor individuale înseamnă „protecția unor drepturi concrete și efective, iar nu teoretice și iluzorii“.7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, deoarece data comunicării actului nu este singura care marchează începutul termenului de introducere a acțiunii judecătorești, pentru situațiile în care actul administrativ nu se comunică din oficiu, textul criticat raportându-se și la „data luării la cunoștință“.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, deoarece, pe de o parte, în cauză sunt criticate aspecte ce țin de modalitatea de aplicare a textului legal criticat de către instanța de judecată învestită cu soluționarea fondului, iar, pe de altă parte, autorul excepției nu prezintă argumente care să susțină neconstituționalitatea textului față de art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituție, invocate. În subsidiar, arată că prevederea legală criticată permite persoanei interesate, cu respectarea termenului maxim de un an (termen de decădere), repunerea în termenul de sesizare a instanței, astfel că nu se poate susține încălcarea art. 21 și a art. 24 din Constituție referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la apărare, excepția fiind neîntemeiată.10. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, în acord cu punctele de vedere anterior exprimate și reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 1.161 din 17 septembrie 2009 și Decizia nr. 724 din 24 iunie 2008.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, notele scrise transmise la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 11 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. 14. Examinând motivarea autorului, Curtea constată că aceasta are în vedere doar sintagma „data luării la cunoștință“ din cuprinsul acestor dispoziții, care au următorul conținut: „Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.“15. În acest context, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă sintagma „data luării la cunoștință“ cuprinsă în art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.16. Textele constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate sunt cele ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 24 - Dreptul la apărare, precum și cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, referitoare la dreptul la un tribunal. 17. Analizând criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate consideră că sintagma „de la data (...) luării le cunoștință“, cuprinsă în dispozițiile art. 11 alin. (2) teza a doua - Legea nr. 554/2004, îngrădește dreptul unei persoane sancționate disciplinar printr-un act administrativ unilateral cu caracter individual să se adreseze instanței de judecată, pe motiv că acțiunea este tardiv introdusă, după ce aceeași instanță a respins acțiunea împotriva aceluiași act administrativ pe motiv că actul sancționator este act de comandament cu caracter militar. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză aflată în recurs, formulată împotriva unei sentințe din 3 decembrie 2014 prin care a fost respinsă ca tardiv introdusă acțiunea autorului excepției de anulare a unui act administrativ, reprezentat de un ordin (de trecere în rezervă) din data de 25 iunie 1998 al Inspectoratului General de Poliție, potrivit autorului excepției acest act administrativ fiind calificat de prima instanță ca fiind de comandament militar. 18. Dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 consacră excepția de la aplicarea termenului de prescripție stabilit la alin. (1) al aceluiași articol, în sensul că, pentru motive temeinice, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual poate fi introdusă și peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.19. Curtea Constituțională a mai fost sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei „data luării la cunoștință“, cuprinsă în art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție cu aceeași motivare, invocată într-o speță similară celei de față, și anume contestarea unui act administrativ cu caracter unilateral - un ordin clasificat secret de stat, nivelul „Secret“, prin care destinatarul a fost sancționat disciplinar -, acțiune respinsă de prima instanță ca tardiv introdusă, în temeiul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. 20. Prin Decizia nr. 460 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 22 octombrie 2019, pronunțată pentru soluționarea excepției mai sus menționate, Curtea a constatat că motivele de neconstituționalitate formulate vizau interpretarea și aplicarea date de pârâtul din litigiu, respectiv de către Inspectoratul General al Poliției Române, sintagmei „data luării la cunoștință“ din cuprinsul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Totodată, Curtea a reținut că toate criticile formulate de către autor față de prevederile Constituției se raportau la procedura privind cercetarea și aplicarea unei sancțiuni disciplinare unui cadru militar, procedură care însă nu este reglementată de textul de lege criticat, acesta din urmă fixând doar termenul de decădere de un an pentru sesizarea instanței de contencios administrativ cu cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual. Or, interpretarea și aplicarea textului de lege criticat, cu respectarea principiului tempus regit actum, la cazul concret al autorului excepției sunt de competența instanței judecătorești care soluționează litigiul, iar nu de competența Curții Constituționale, nefiind o problemă de constituționalitate. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că interpretarea legilor este operațiunea rațională, indispensabilă în procesul aplicării și respectării acestora, având ca scop clarificarea înțelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011, și Decizia nr. 482 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 4 septembrie 2018).21. Pentru aceste motive, Curtea, prin Decizia nr. 460 din 11 iulie 2019, precitată, a respins excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă. 22. Dincolo de argumentul de principiu, valabil și în prezenta cauză, potrivit căruia identificarea legislației incidente într-un litigiu și interpretarea acesteia sunt operațiuni ce aparțin în exclusivitate instanței judecătorești învestite cu soluționarea respectivului litigiu, și nu Curții Constituționale, Curtea observă că sintagma „data luării la cunoștință“ din cuprinsul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost introdusă în conținutul acestei norme prin art. I pct. 16 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Anterior acestei modificări legislative, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 avea următorul cuprins: „(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.“ Așadar, data-limită până la care se putea introduce o acțiune în contencios administrativ era de cel mult un an de la data emiterii actului, această dată fiind unicul reper pentru calculul termenului de un an. 23. Ulterior adoptării Legii nr. 262/2007, de modificare și completare a Legii nr. 554/2004, același articol a căpătat următorul conținut: „(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.“ 24. Astfel, legiuitorul a modificat momentul de referință pentru calculul termenului de decădere de un an, inițial raportat exclusiv la data emiterii actului, la data comunicării actului, prevăzând, în același timp, și alte modalități prin care destinatarul unui act administrativ unilateral cu caracter individual sau un terț poate efectiv să aibă cunoștință despre existența respectivului act, și anume: data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere. Normativizarea altor modalități suplimentare de luare efectivă la cunoștință despre emiterea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, de către destinatarul actului sau un terț ce este, totuși, afectat de acest act, răspunde imperativului egalității în drepturi, al asigurării liberului acces la justiție și al dreptului la apărare. Așadar, sintagma „data luării la cunoștință“ acoperă orice altă posibilitate concretă prin care destinatarul actului sau terțul a aflat despre conținutul acelui act administrativ, astfel că nu se poate susține că însăși această sintagmă contravine art. 16, art. 21, art. 24 din Constituție sau art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.25. În plus, răspunzând unor critici prin care se contesta, în esență, însăși reglementarea termenului de decădere prevăzut la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea a statuat constant în jurisprudența sa că „instituția decăderii este specifică dreptului procesual și are natura unei sancțiuni determinate de neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul unui anumit interval de timp stabilit de lege. Necesitatea stabilirii unor termene imperative este de necontestat, aceasta constând în nevoia de a disciplina activitatea procesuală și de a conferi stabilitate și securitate raporturilor juridice din societate. Pe de altă parte, decăderea nu este o sancțiune imuabilă, ea putând fi îndepărtată, prin cererea de repunere în termen, formulată în condițiile legii“. Nu în ultimul rând, a subliniat Curtea, completarea sau modificarea textului de lege supus controlului de constituționalitate nu reprezintă atribuții ce aparțin Curții Constituționale, ci, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a țării (de exemplu, Decizia nr. 498 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 30 mai 2008, sau Decizia nr. 1.161 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 20 octombrie 2009).26. Revenind la excepția de față, Curtea subliniază că demonstrarea în concret a momentului/datei luării efective la cunoștință nu mai reprezintă o problemă de constituționalitate a textului art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ci, așa cum s-a arătat mai sus, ține de specificul litigiului în care a fost invocată excepția și de probatoriul administrat în fața instanței de judecată competente cu soluționarea acestuia. Curtea Constituțională a arătat constant în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 659 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 27 noiembrie 2015) că modalitatea de aplicare concretă, la cauze individual determinate, a textelor de lege deduse controlului nu intră în sfera atribuțiilor sale, astfel că excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a sintagmei „data luării la cunoștință“ cuprinse în art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Sorin Vișinoiu în Dosarul nr. 4.703/2/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 16 iunie 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent-șef,
    Claudia-Margareta Krupenschi
    -----