DECIZIA nr. 146 din 12 martie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 592 alin. (1) raportat la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 29 iunie 2020



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cristina Teodora Pop- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 592 raportat la art. 589 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lina Stănescu în Dosarul nr. 5.078/ 110/2017/a1 al Tribunalului Bacău - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 83D/2018.2. La apelul nominal lipsește autoarea excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă. Se arată că autoarea critică dispozițiile legale ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate din perspectiva opțiunii legiuitorului cu privire la reglementarea cauzelor de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei închisorii, aspect ce excedează atribuțiilor Curții Constituționale.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 16 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 5.078/110/2017/a1, Tribunalul Bacău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 592 raportat la art. 589 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lina Stănescu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulate de autoarea excepției de neconstituționalitate, care a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea, cu executare, în condițiile în care are în îngrijire un copil cu handicap.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele criticate creează discriminare între persoanele condamnate conform Codului penal din 1969 și potrivit normelor procesual penale prevăzute în Codul de procedură penală din 1968 și cele condamnate conform aceluiași cod penal, dar cu aplicarea Codului de procedură penală în vigoare, deoarece Codul de procedură penală din 1968 prevedea, la art. 455 alin. 1 raportat la art. 453 alin. 1, un caz de întrerupere a executării pedepsei care nu a fost preluat în cuprinsul art. 592 alin. (1) raportat la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală în vigoare, cel potrivit căruia executarea pedepsei poate fi întreruptă atunci când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. Astfel, se arată că există persoane condamnate sub imperiul vechiului Cod penal care beneficiază de trei cauze de întrerupere a executării pedepsei închisorii și persoane condamnate conform aceleiași legi penale materiale cărora le sunt aplicabile doar două astfel de cauze. Se mai susține că imposibilitatea de a beneficia, după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală actual, de întreruperea executării pedepsei pentru cauza prevăzută la art. 455 alin. 1 raportat la art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 încalcă dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil al persoanelor condamnate. Este invocată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil.6. Tribunalul Bacău - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că nepreluarea în cuprinsul Codului de procedură penală în vigoare a cauzei de întrerupere a executării pedepsei prevăzute la art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 constituie voința legiuitorului, care este în acord cu dispozițiile constituționale și convenționale invocate de autoarea excepției.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Avocatul Poporului opinează că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât autoarea acesteia critică lipsa dispozițiilor art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 din cuprinsul Codului de procedură penală în vigoare. Pe fond, se arată că textele criticate nu încalcă principiul egalității în drepturi, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituție, și se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, nr. 107 din 13 iunie 2000 și nr. 781 din 17 noiembrie 2015. Se susține, de asemenea, că prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață nu antamează aspecte referitoare la standardele dreptului la un proces echitabil.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 592 alin. (1) raportat la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 592 alin. (1): „Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi întreruptă în cazurile și în condițiile prevăzute la art. 589, la cererea persoanelor arătate la alin. (3) al aceluiași articol, iar în cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a), și la cererea administrației penitenciarului.“;– Art. 589 alin. (1):Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi amânată în următoarele cazuri:a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situație, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată;b) când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea.12. Prin Decizia nr. 535 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1026 din 20 decembrie 2019, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 589 alin. (1) lit. b) fraza întâi teza a doua din Codul de procedură penală, care exclude bărbatul condamnat care are un copil mai mic de un an de la posibilitatea amânării executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață, este neconstituțională.13. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi și ale art. 21 referitor la accesul la justiție și la dreptul la un proces echitabil.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat în mod constant că neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu poate fi dedusă prin simpla comparație dintre reglementarea veche și cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puțin favorabilă și declanșând automat un așa-zis conflict de constituționalitate. Curtea a constatat, cu aceste prilejuri, că nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza în care, prin jocul unor prevederi legale - așadar, inclusiv prin succesiunea în timp a unor acte normative, astfel cum este în cazul de față -, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese (a se vedea Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008, sau Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010).15. Prin urmare, nici în cazul de față nu se poate reține existența unei discriminări între persoanele cărora le sunt aplicabile prevederile art. 455 alin. 1 raportat la art. 453 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 și cele care pot solicita întreruperea executării pedepsei cu închisoarea în condițiile reglementate la art. 592 alin. (1) raportat la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală în vigoare.16. De altfel, normele procesual penale sunt de imediată aplicare, în domeniul acestora nefiind incident principiul constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, aspect care va determina, în urma fiecărei operațiuni legislative de modificare, completare sau abrogare, diferențe de regim juridic inerente, care nu implică însă o încălcare a prevederilor art. 16 din Constituție.17. Referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 21 din Constituție, Curtea reține că atât amânarea executării pedepsei, cât și întreruperea executării pedepsei reprezintă excepții de la regula executării de îndată și în mod continuu a pedepselor penale privative de libertate. Aceste excepții au ca fundament faptul că persoana condamnată se găsește în situații în care executarea pedepsei cu închisoarea sau detențiunea pe viață ar afecta grav existența acesteia sau a membrilor familiei.18. Cu privire la nepreluarea în cuprinsul Codului de procedură penală în vigoare a prevederilor art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, atât în expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cât și în doctrină, s-a reținut că această modificare a soluției legislative analizate a fost determinată de faptul că în practica instanțelor toate cererile întemeiate pe dispozițiile art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 au fost respinse ca neîntemeiate. Pe de altă parte, s-a reținut că un astfel de caz de amânare, dar și de întrerupere, a executării pedepsei nu se justifică, în condițiile în care Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prevede detaliat activitățile care pot fi desfășurate în timpul detenției, inclusiv urmarea unor cursuri în cadrul unor universități, precum și situațiile în care sunt posibile permisiuni și învoiri în cursul executării pedepselor penale privative de libertate. 19. În acest sens, Curtea reține că art. 98 alin. (1) lit. e)-g) din Legea nr. 254/2013 prevede drept recompense permisiunea de ieșire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an, permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an, permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an, iar art. 99 din Legea nr. 254/2003 reglementează permisiunea de a ieși din penitenciar în următoarele situații: prezentarea persoanei condamnate în vederea ocupării unui loc de muncă după punerea în libertate, susținerea unui examen de către persoana condamnată, menținerea relațiilor de familie ale persoanei condamnate, pregătirea reintegrării sociale a persoanei condamnate și participarea persoanei condamnate la înhumarea soțului sau soției, unui copil, părinte, frate sau soră ori bunic sau bunică.20. Prin urmare, întrucât reprezintă excepții de la regula executării pedepsei cu închisoarea sau cu detențiunea pe viață, cauzele de întrerupere a executării pedepsei sunt rezultatul aprecierii legiuitorului cu privire la situațiile care, prin natura lor, impun incidența unui asemenea regim juridic. Așa fiind, aceste excepții sunt reglementate potrivit politicii penale a statului, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, având în vedere necesitatea menținerii unei corecte proporționalități între interesul individual al persoanei condamnate și interesul public privind executarea pedepselor penale, astfel cum acestea au fost dispuse prin hotărârile judecătorești definitive de condamnare. 21. Nu în ultimul rând, Curtea reține că dispozițiile legale criticate reprezintă norme de procedură, fiind de imediată aplicare de la data intrării lor în vigoare, în lipsa unei norme tranzitorii care să prevadă altfel. Pentru acest motiv, prevederile procesual penale vechi nu pot să ultraactiveze, conform celor invocate de autoarea excepției.22. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că prevederile legale criticate nu încalcă principiul egalității în drepturi, reglementat la art. 16 alin. (1) din Constituție. Referitor la acesta, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza în care, prin jocul unor prevederi legale - așadar, inclusiv prin succesiunea în timp a unor acte normative, astfel cum este în cazul de față -, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese (a se vedea Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010).23. Pentru aceleași motive, Curtea reține că prin textele criticate nu sunt însă încălcate standardele accesului la justiție și ale dreptului la un proces echitabil, astfel cum acestea sunt integrate etapei executării pedepselor, persoanele aflate în ipoteza invocată de autoarea excepției având la dispoziție mijloacele procedurale specifice etapei procesului penal anterior menționate pentru a-și apăra drepturile și interesele procesuale. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Lina Stănescu în Dosarul nr. 5.078/110/2017/a1 al Tribunalului Bacău - Secția penală și constată că dispozițiile art. 592 alin. (1) raportat la art. 589 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 12 martie 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Cristina Teodora Pop
    -----