DECIZA nr. 726 din 5 noiembrie 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (2) și ale art. 104 alin. (2) din Codul penal
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 248 din 25 martie 2020



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel-Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Daniela Ramona Marițiu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (2) și ale art. 104 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de Marius Viorel Sărban în Dosarul nr. 9.572/303/2017* al Tribunalului București - Secția I penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 513D/2018.2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care apreciază că nu este vorba de o problemă de interpretare și aplicare a dispozițiilor criticate. Susține că neconstituționalitatea dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal rezultă din aplicarea lor și în cazul existenței unor condamnări pronunțate în temeiul Codului penal din 1969. Apreciază că instituția pedepsei menține aceleași caracteristici indiferent de legislația care o reglementează. În cazul săvârșirii unei noi infracțiuni după intrarea în vigoare a noului Cod penal, sunt aplicabile dispozițiile criticate, ceea ce s-a întâmplat și în dosarul de fond al autorului excepției. În acest mod dispozițiile criticate retroactivează, aspect interzis atât de Constituție, cât și de Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. Or, în situația în care dispozițiile criticate retroactivează, sunt încălcate dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție. Aplicarea retroactivă a dispozițiilor criticate determină și o combinare a prevederilor vechii reglementări cu cele ale noului Cod penal.4. În ceea ce privește dispozițiile art. 104 alin. (2) din Codul penal, susține că trebuie comparată situația unei persoane condamnate, potrivit vechii reglementări, la o pedeapsă cu închisoarea cu executare cu situația persoanei condamnate, potrivit aceleiași legislații, dar la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea executării. Deși ambele persoane se află în situații similare, fiind condamnate, dispozițiile criticate creează o discriminare din perspectiva aplicării unor legislații diferite în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni după intrarea în vigoare a noului Cod penal. Se încalcă în acest mod principiul neretroactivității legii. În continuare, invocă jurisprudența Curții Constituționale în materia neretroactivității legii și a principiului egalității în fața legii. Menționează Decizia nr. 141 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 15 august 2001, și Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012.5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției, ca neîntemeiată. Apreciază că instituția liberării condiționate reprezintă o vocație pentru persoana condamnată, iar nu un drept, astfel că legiuitorul are libertatea să prevadă condițiile acordării acesteia, dar și condițiile revocării acestei instituții. Apreciază că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, neaflându-ne în prezența aplicării retroactive a legii penale. Situația premisă este generată de existența unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare, pedeapsă din care persoana condamnată este liberată condiționat, dar săvârșește o nouă infracțiune după intrarea în vigoare a noului Cod penal. Or, în această situație, când noua infracțiune este săvârșită sub imperiul noului Cod penal, iar starea de recidivă ia naștere la acest moment, nu mai suntem în ipoteza aplicării legii penale mai favorabile, deoarece recidivei i se aplică tratamentul juridic în vigoare la momentul la care aceasta se produce. Astfel, în condițiile săvârșirii unei infracțiuni sub imperiul noului Cod penal, persoana respectivă se expune consecințelor acestei reglementări, precum și tratamentului juridic reglementat de noul Cod penal. În ceea ce privește situația celor condamnați la pedeapsa închisorii cu suspendare, arată că această instituție nu a fost preluată în noua legislație, astfel că în ipoteza anulării sau revocării acestei măsuri, legiuitorul a prevăzut aplicarea prevederilor legale care reglementau această instituție. Neconstituționalitatea unei instituții de drept penal nu poate fi dedusă din compararea acesteia cu o altă instituție de drept penal, situațiile juridice reglementate fiind diferite. Așadar, solicită menținerea jurisprudenței Curții Constituționale și respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:6. Prin Decizia penală nr. 1/R din 26 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 9.572/303/2017*, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (2) și art. 104 alin. (2) din Codul penal, excepție ridicată de Marius Viorel Sărban, cu ocazia soluționării unei contestații la executare.7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că neconstituționalitatea apare în situația în care liberarea condiționată și, în consecință, restul de pedeapsă neexecutat sunt dispuse în baza vechiului Cod penal, iar infracțiunile ulterioare sunt săvârșite până la împlinirea restului de pedeapsă neexecutat, dar cel puțin una după intrarea în vigoare a noului Cod penal. Arată că în situația expusă aplicarea prevederilor art. 43 alin. (2) din Codul penal se realizează retroactiv, deși acest articol nu reglementează o lege penală mai favorabilă. Rezultă că prin aplicarea acestor dispoziții se creează o situație mai puțin favorabilă, pentru fapte săvârșite sub imperiul Codului penal din 1969.8. Susține că atât liberarea condiționată, cât și suspendarea executării pedepsei cu închisoarea reprezintă modalități de executare a pedepsei, persoanele care execută pedepsele în cele două modalități fiind, în fapt, în situații identice. Cu toate acestea, modalitatea de reglementare a situațiilor tranzitorii pentru cele două instituții este diferită, dând naștere unei discriminări între persoanele condamnate sub imperiul legii vechi, dar care execută pedeapsa în mod diferit (unele fiind liberate condiționat, iar altora suspendându-li-se executarea pedepsei cu închisoarea).9. Arată că atât în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și în cea a Curții Constituționale s-a statuat că se interzice orice discriminare bazată pe diferențe de tratament juridic în situații egale, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, adică fără o justificare rezonabilă între mijloacele folosite și scopul urmărit. În acest context, apreciază că diferența de tratament impusă prin dispozițiile criticate nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, fiind încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție.10. Tribunalul București - Secția I penală apreciază că problema ridicată de persoana condamnată vizează mai degrabă omisiunea legiuitorului de a reglementa o normă tranzitorie, și nu o problemă de neconstituționalitate a legii. Arată că textele de lege criticate pentru neconstituționalitate se referă la tratamentul penal al recidivei postcondamnatorii, în ipoteza în care în timpul liberării condiționate din executarea unei pedepse cu închisoarea aplicată sub vechiul cod se comite o infracțiune sub noul cod, astfel că nu se pune în discuție o eventuală aplicare a principiului legii penale mai favorabile. Într-o atare situație, conform principiului activității legii penale, dispozițiile legii penale în vigoare la data săvârșirii infracțiunii se aplică inclusiv în ceea ce privește tratamentul sancționator, în cauză, dispozițiile art. 43 alin. (2) și ale art. 104 alin. (2) din Codul penal. De asemenea, nu se poate reține critica dispozițiilor raportată la prevederile art. 16 din Constituție, câtă vreme prevederile criticate nu conțin privilegii și discriminări în raport cu criteriile egalității în drepturi prevăzute în art. 4 din Constituție. Cu privire la semnificația principiului consacrat de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Or, prevederile criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor care se află în ipoteza normei, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare. Argumentul adus de persoana condamnată privind tratamentul diferit între instituția revocării liberării condiționate și instituția revocării suspendării condiționate a executării pedepsei cu închisoarea, care beneficiază, prin prisma dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, de un regim juridic mai favorabil, este neîntemeiat, întrucât situațiile vizate de textele de lege invocate sunt total diferite. De asemenea, prevederile criticate nu încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, care prevăd că părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 43 alin. (2) și ale art. 104 alin. (2) din Codul penal, cu următorul conținut:– Art. 43 alin. (2): „Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.“;– Art. 104 alin. (2): „Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.“15. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2), potrivit căruia legea dispune pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi și art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în esență, autorul excepției este nemulțumit de faptul că tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi și atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.17. Referitor la aspectele de neconstituționalitate invocate de autorul excepției, Curtea observă că are o bogată jurisprudență. Astfel, Curtea a constatat că este atributul exclusiv al legiuitorului stabilirea condițiilor în care poate fi acordată liberarea condiționată și a mijloacelor de stimulare a condamnaților în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiționată fiind deci doar o vocație pe care o au, prin voința acestuia, toți condamnații care, după ce au executat fracțiunile de pedeapsă stabilite de lege, după criteriile arătate, îndeplinesc, de asemenea, și condiția de a fi disciplinați și de a da dovezi temeinice de îndreptare, inclusiv atunci când nu prestează muncă. Tot astfel, este dreptul legiuitorului să dispună cu privire la consecințele săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata supravegherii. Prin urmare, fiind o creație a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine nu numai condițiile, dar și sfera de incidență a nerespectării lor, respectiv revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă, pedeapsa pentru noua infracțiune stabilindu-se potrivit dispozițiilor referitoare la recidivă sau pluralitate intermediară (Decizia nr. 699 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 15 februarie 2018).18. Totodată, Curtea a reținut că, dacă cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracțiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancționator al concursului va fi, în mod obligatoriu, cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârșit configurația concursului. Curtea a reținut că prin această reglementare legiuitorul a urmărit să evite controversele doctrinare apărute în momentul intrării în vigoare a Codului penal din 1969, așa încât a consacrat explicit soluția majoritară conturată în practica acelei perioade, conform căreia tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă (Decizia nr. 697 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 21 februarie 2019, paragraful 15).19. Curtea a statuat că inculpatul, prin săvârșirea unei infracțiuni și sub imperiul legii noi, a înțeles să o încalce și pe aceasta, expunându-se consecințelor care derivă din acest fapt, așa încât aplicarea dispozițiilor legii noi în privința concursului, în ipoteza săvârșirii unei infracțiuni sub legea nouă, era previzibilă pentru inculpat. În aceste condiții, Curtea a constatat că este pe deplin justificată opțiunea legiuitorului de a reglementa tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni în mod diferit, după cum toate infracțiunile din structura pluralității au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969, judecarea lor având loc sub legea nouă, situație tranzitorie în care aplicarea legii penale mai favorabile se va face potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, ori cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se aplica pedeapsa rezultantă potrivit legii noi - ce reflectă interesele apărării sociale la acel moment - sub incidența căreia s-a definitivat concursul de infracțiuni (Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014).20. Drept urmare, stabilirea limitelor apărării sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Așa fiind, principiul aplicării legii penale mai blânde pentru infractor nu trebuie privit în mod absolut, ci în raport cu interesul apărării sociale, care nu permite crearea unei situații juridice mult prea favorabile acestuia. În aceste condiții, este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, așadar, doar atunci când cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost săvârșită după intrarea în vigoare a noii legi, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se face aplicarea celor statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 (a se vedea Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, Decizia 699 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 15 februarie 2018).21. Deoarece nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate, cât și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în cauza de față.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marius Viorel Sărban în Dosarul nr. 9.572/303/2017* al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 43 alin. (2) și ale art. 104 alin. (2) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 5 noiembrie 2019.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. Valer Dorneanu
    Magistrat-asistent,
    Daniela Ramona Marițiu
    -----