DECIZIA nr. 779 din 28 noiembrie 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 13 februarie 2020



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Marieta Safta- prim-magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Excepția a fost ridicată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situațiilor de Urgență - Vest în Dosarul nr. 895/59/2018 al Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.689D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției, în principal, ca inadmisibilă, arătând că se critică modul de formulare a unor dispoziții legale, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, întrucât normele criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 23 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 895/59/2018, Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Excepția a fost ridicată de reclamanta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situațiilor de Urgență - Vest, într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că stabilirea unei rate a dobânzii datorate, în felul descris la art. 42 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, încalcă prevederile constituționale privind justa așezare a sarcinilor fiscale. În opinia autoarei excepției, este nejustificat și nedrept faptul că procentul aplicat pentru calculul dobânzilor datorate este cel de la data întocmirii procesului-verbal de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) și nu cel de la data plății efective a corecției. În acest mod, autoarea este defavorizată de factori externi, în afara posibilităților acesteia de acțiune, mai ales având în vedere durata foarte mare de timp scursă între data plății corecțiilor financiare și data întocmirii procesului-verbal în discuție (mai mult de două luni calendaristice). Se mai arată că nu rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României (BNR), care este de fapt o dobândă de politică monetară, este relevantă pentru a stabili cuantumul unor astfel de dobânzi datorate pentru obligații contractuale anterioare. Politica monetară a BNR suferă variații frecvente și, în acest mod, valoarea creanței ce urmează a fi suportată de subscrisa nu reflectă în niciun fel valoarea reală a dobânzilor ce ar trebui suportate cu raportare la contractul intervenit „cu mult timp în urmă, respectiv în luna martie 2010, când nu erau aplicabile prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011“. Consideră că „datorită întârzierilor propriului aparat, MDRAP poate pretinde doar plata unei dobânzi pe care e îndreptățit să o primească, în raport cu valoarea acesteia la data efectuării plății creanțelor și nu în raport cu data la care funcționarii publici ai ministerului reușesc să întocmească procesele-verbale ori cu politicile monetare pentru viitor ale BNR.“ Se contestă și „corectitudinea metodologiei de calcul“, apreciindu-se că aplicarea ratei dobânzii de referință a BNR reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, „nu respectă metodologia recomandată de Comisia Europeană prin Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE“. Se arată că „același act normativ stabilește, ca principiu, faptul că scopul recuperării este de a restabili situația existentă înainte de acordarea ajutorului ilegal. Pentru a asigura egalitatea de tratament, avantajul obținut trebuie măsurat în mod obiectiv din momentul în care ajutorul este pus la dispoziția întreprinderii beneficiare, indiferent de rezultatul oricăror decizii comerciale luate ulterior de întreprinderea respectivă. În conformitate cu practicile financiare generale, rata dobânzii aplicată recuperării trebuie fixată ca o rată procentuală anuală.“ Ca urmare, „rata dobânzii de referință a BNR, care suportă variații aproape lunare, nu răspunde principiilor enunțate de Comisia Europeană, care precizează că este necesară existența unei metodologii specifice, care fixează o rată procentuală anuală.“6. Se conchide în sensul că „aplicând subscrisei norma prevăzută de art. 42 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, fără să fie stipulată obligativitatea întocmirii proceselor-verbale într-o perioadă limitată de timp, se încalcă justa așezare a sarcinilor fiscale, dar și orice previzibilitate în desfășurarea unei bune activități administrative în slujba cetățeanului, activitatea subscrisei fiind în mod evident prejudiciată.“ 7. Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că textul legal criticat nu încalcă prevederile constituționale invocate, „pentru simplul motiv că acestea nu vizează taxe sau impozite prin care cetățenii sunt îndatorați să contribuie la cheltuielile publice, ci despăgubiri pentru neîndeplinirea unor obligații contractuale“. Instanța arată în acest sens că dobânzile instituite prin dispozițiile art. 42 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 nu sunt aferente unor creanțe fiscale, ci unor creanțe bugetare rezultate din neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Distincția dintre cele două tipuri de creanțe „rezultă în mod neechivoc din cuprinsul dispozițiilor art. 2 pct. 7, 10, 11 și 12 din Codul de procedură fiscală“, iar „numai determinarea creanțelor fiscale (principale și accesorii) este supusă principiului constituțional consacrat de art. 56, neexistând niciun temei pentru a extinde incidența acestuia și în cazul creanțelor bugetare, indiferent de proveniența lor“. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele depuse de părți, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 42 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011, având următoarea redactare: „Rata dobânzii datorate este rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data întocmirii procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate“. 12. Dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției sunt cuprinse în art. 56 alin. (2), potrivit căruia „Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.“ 13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autoarea excepției de neconstituționalitate critică, în esență, reglementarea dobânzilor datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță, în cazul creanțelor bugetare rezultate din nereguli apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, prin raportare la art. 56 alin. (2) din Constituție. Sfera de incidență a textului constituțional invocat de autorul excepției este circumscrisă „sistemului legal de impuneri“, concept care nu este definit la nivel constituțional, sarcina definirii sale revenind legiuitorului infraconstituțional, la care, de altfel, art. 56 alin. (2) din Constituție trimite în mod expres. 14. Sub acest aspect, art. 1 din Codul fiscal, cu denumirea marginală Scopul și sfera de cuprindere a Codului fiscal, prevede în alin. (1) următoarele: „Prezentul cod stabilește: cadrul legal privind impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru șomaj și fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale; contribuabilii care au obligația să plătească aceste impozite, taxe și contribuții sociale; modul de calcul și de plată a acestora; procedura de modificare a acestor impozite, taxe și contribuții sociale. De asemenea, autorizează Ministerul Finanțelor Publice să elaboreze norme metodologice, instrucțiuni și ordine în aplicarea prezentului cod și a legilor de ratificare a convențiilor de evitare a dublei impuneri în aplicare.“ Art. 2 din același cod, cu denumirea marginală Impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal, are următorul conținut: „(1) Impozitele și taxele reglementate prin prezentul cod sunt următoarele: a) impozitul pe profit; b) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor; c) impozitul pe venit; d) impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți; e) impozitul pe reprezentanțe; f) taxa pe valoarea adăugată; g) accizele; h) impozitele și taxele locale; i) impozitul pe construcții. (2) Contribuțiile sociale obligatorii reglementate prin prezentul cod sunt următoarele: a) contribuțiile de asigurări sociale, datorate bugetului asigurărilor sociale de stat; b) contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorată bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; c) contribuția asigurătorie pentru muncă, datorată bugetului general consolidat.“ Ca urmare, chiar dacă legea specială în materie nu cuprinde o definiție a conceptului de „sistem legal de impuneri“, modul de reglementare a sferei de cuprindere a Codului fiscal permite, implicit, determinarea sferei de cuprindere a conceptului constituțional, prin stabilirea expresă a categoriilor de impozite, taxe și contribuții sociale obligatorii.15. După cum se poate observa, creanțele bugetare rezultate din nereguli apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora nu sunt incluse în „sistemul legal de impuneri“. Acestea nu sunt impozite/taxe/contribuții obligatorii, prin care cetățenii sunt îndatorați să contribuie la cheltuielile publice, ci „sumele de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora“ [art. 2 lit. j) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011], prin neregulă înțelegându-se „orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit“ [art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011]. Astfel fiind, în privința lor nu este incident principiul stabilit de art. 56 alin. (2), de așezare justă a sarcinilor fiscale. Ca urmare, nici dobânzile instituite prin dispozițiile art. 42 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aferente acestor creanțe bugetare rezultate din neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, nu intră sub incidența principiului constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale.16. Sub acest aspect, în jurisprudența sa Curtea a statuat, de exemplu, că instituirea unor majorări de întârziere pentru neachitarea în termenul legal a obligațiilor bugetare nu intră în sfera sistemului legal de impuneri, ci în aceea a răspunderii juridice pentru neîndeplinirea îndatoririlor prevăzute de lege. Stabilirea de dobânzi în cazul neîndeplinirii la termenul scadent a obligației de plată reprezintă o măsură justificată și necesară, specifică economiei de piață, pentru a preveni prejudicierea creditorului, iar penalitățile de întârziere apar ca o sancțiune pentru neîndeplinirea unor obligații legale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 214 din 6 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 17 iunie 2004). Astfel fiind, întrucât textul constituțional invocat în motivarea excepției nu este incident în cauză, nu pot fi reținute criticile formulate în raport cu acesta.17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situațiilor de Urgență - Vest în Dosarul nr. 895/59/2018 al Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 42 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2019.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Prim-magistrat-asistent,
    Marieta Safta
    -----