DECIZIA nr. 399 din 5 iunie 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 și ale art. 653 alin. (1) din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 12 august 2019



    Valer Dorneanu- președinte
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Irina-Loredana Gulie- magistrat-asistent
    1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 și ale art. 653 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ilie Daniel în Dosarul nr. 17.085/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 517D/2018.2. Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 21 mai 2019, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, când Curtea, având în vedere cererea privind amânarea pronunțării asupra cauzei, în vederea depunerii de concluzii scrise suplimentare, în motivarea excepției, în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborate cu ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru data de 5 iunie 2019, dată la care a pronunțat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Sentința civilă nr. 3.584 din 21 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 17.085/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 13 și ale art. 653 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Ilie Daniel într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind recuzarea executorului judecătoresc.4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele de lege criticate sunt lipsite de claritate și precizie în privința motivelor temeinice de admitere a cererii de recuzare a unui executor judecătoresc.5. Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile legale criticate respectă principiile previzibilității și accesibilității, iar posibilitatea de a formula o cerere de recuzare, atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea persoanei recuzate, constituie o garanție a asigurării imparțialității și, implicit, a dreptului la un proces echitabil și chiar protejează persoana care formulează cererea de recuzare, legiuitorul neputând enumera exhaustiv toate cazurile concrete în care pot interveni motive de recuzare pentru lipsa de imparțialitate. Pentru aceste motive se apreciază că nu sunt încălcate nici dispozițiile constituționale cuprinse în art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 și 24 din Constituție privind accesul liber la justiție și dreptul la apărare.6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:8. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.9. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 și art. 653 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora:– Art. 42 alin. (1) pct. 13: „(1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situații: (...) 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.“;– Art. 653 alin. (1): „(1) Executorii judecătorești pot fi recuzați numai în cazurile și în condițiile prevăzute la art. 42 și următoarele.“10. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, în componenta sa privind calitatea legii, art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 24 - Dreptul la apărare și art. 124 - Înfăptuirea justiției. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 14 - Interzicerea discriminării, art. 17 - Interzicerea abuzului de drept și ale art. 53 - Apărarea drepturilor omului recunoscute cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia susține că textele de lege criticate nu îndeplinesc cerința calitativă a previzibilității legii, cu referire la „motivele temeinice de admitere a cererii de recuzare a unui executor judecătoresc“.12. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în repetate rânduri că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 14 noiembrie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, sau Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, paragraful 35). În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului. În plus, nu poate fi considerată „lege“ decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, întro măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, și Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).13. Analizând din această perspectivă textele de lege criticate, Curtea reține că acestea reglementează un caz de incompatibilitate a executorului judecătoresc, prin trimiterea la cazurile de incompatibilitate a judecătorului, respectiv cazul în care există elemente, altele decât cele reglementate expres prin art. 42 pct. 1-12 din Codul de procedură civilă, ce nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa. În legătură cu susținerile referitoare la lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, Curtea reține că acesta nu trebuie analizat în mod izolat, ci în corelație cu celelalte 12 puncte cuprinse în aceeași prevedere legală, care reglementează tot atâtea elemente concrete care pot conduce la incompatibilitatea judecătorului, respectiv, în prezenta cauză, a executorului judecătoresc. Din acest punct de vedere, includerea, la pct. 13, și a „altor elemente“ care pot naște îndoieli cu privire la imparțialitate reprezintă o veritabilă normă de protecție a persoanei care formulează cererea de recuzare, prin lărgirea sferei cazurilor de incompatibilitate cu orice alte elemente concrete care pot fi probate, de către persoana interesată, a fi de natură a prilejui îndoieli asupra imparțialității executorului judecătoresc.14. Așa cum s-a reținut și în jurisprudența citată a Curții Constituționale sau a Curții Europene a Drepturilor Omului, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, astfel încât legiuitorul nu are posibilitatea să enumere toate cazurile în care poate interveni incompatibilitatea judecătorului sau, respectiv, a executorului judecătoresc. În sensul jurisprudenței Curții Constituționale, previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (a se vedea Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 47, precum și Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 35, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, sau Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi S.R.L. și alții împotriva Italiei, paragraful 109).15. Pentru aceste considerente, în prezenta cauză nu pot fi reținute susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție referitor la principiul legalității, în componenta sa privind calitatea legii.16. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor constituționale și convenționale cuprinse în art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 124 - Înfăptuirea justiției și, respectiv art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 14 - Interzicerea discriminării, art. 17 - Interzicerea abuzului de drept și art. 53 - Apărarea drepturilor omului recunoscute cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că autorul excepției nu arată în ce constă pretinsa contrarietate cu textele de lege criticate. Or, în acord cu jurisprudența sa constantă, Curtea nu poate să se substituie autorului excepției în formularea criticilor de neconstituționalitate, astfel încât simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015, paragraful 39).17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ilie Daniel în Dosarul nr. 17.085/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și constată că prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 și ale art. 653 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 5 iunie 2019.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Irina-Loredana Gulie
    -----