ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 141 din 29 decembrie 2004pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 145 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.280 din 30 decembrie 2004



    Având în vedere existența unor factori de natură obiectivă care determină imposibilitatea realizării unui cadru corespunzător care să asigure implementarea efectivă și eficientă, începând cu data de 1 ianuarie 2005, a prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, între care se numără:- imposibilitatea realizării, până la data intrării în vigoare a legii, a programului informatic care constituie o componentă esențială a Registrului Național al Armelor;- inexistența mijloacelor logistice la nivelul tuturor formațiunilor de arme, explozivi, substanțe toxice din teritoriu, necesare pentru implementarea Registrului Național al Armelor la nivel teritorial;- lipsa personalului specializat pe linie de arme și muniții, precum și pe linie informatică ce va fi însărcinat să lucreze efectiv pentru implementarea și exploatarea datelor prevăzute în Registrul Național al Armelor;- lipsa documentelor de autorizare și evidență pe linie de arme și muniții (în concordanță cu prevederile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor) care fac obiectul anexelor la normele metodologice de aplicare a acesteia;- imposibilitatea realizării fizice a documentelor sus-menționate și a distribuirii lor la formațiunile teritoriale în timp util, pentru utilizare în procesul de aplicare a legii, ținându-se cont că după aplicarea normelor metodologice prin hotărâre a Guvernului urmează ca documentele prevăzute în anexe să fie tipărite pe bază de comandă, avându-se în vedere și elementele de securizare necesare unor asemenea acte de evidență și monitorizare;- imposibilitatea realizării în termenul sus-menționat a întregii infrastructuri necesare pentru implementarea corespunzătoare a procedurilor și metodologiilor de lucru prin care urmează a se acordă autorizațiile și avizele care condiționează introducerea armelor în circuitul comercial,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul UNICTermenul prevăzut la art. 145 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 30 iunie 2004, se prorogă la data de 1 martie 2005. (la 06-03-2005, Articolul UNIC a fost modificat de Articolul UNIC din LEGEA nr. 19 din 28 februarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 03 martie 2005 )
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    Ministrul administrației și internelor,
    Vasile Blaga
    Ministrul integrării europene,
    Ene Dinga
    București, 29 decembrie 2004.Nr. 141.--------