DECIZIA nr. 576 din 20 septembrie 2018referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 11 ianuarie 2019



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia-Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Oana Cristina Puică- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nelu Iordache în Dosarul nr. 38.002/3/2016 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.060D/2016.2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că, potrivit normelor de procedură penală în vigoare, procurorul are obligația de a audia inculpatul numai atunci când înlocuiește controlul judiciar cu o măsură preventivă mai grea sau când impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe obligații noi. Legiuitorul nu a prevăzut obligația procurorului de a audia inculpatul cu ocazia soluționării unei cereri de revocare a măsurii controlului judiciar simplu sau pe cauțiune, așa cum nu a prevăzut o atare obligație nici în cazul înlocuirii controlului judiciar pe cauțiune cu măsura controlului judiciar simplu, deoarece, în aceste situații, nu intervin - din perspectiva inculpatului - măsuri noi, astfel că dispozițiile art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dreptului la apărare, consacrat de prevederile art. 24 din Constituție.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 25 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 38.002/3/2016, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Nelu Iordache cu ocazia soluționării plângerii împotriva ordonanței procurorului prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare. În acest sens arată că, la data de 15 septembrie 2016, a formulat cerere de revocare a măsurii controlului judiciar, cerere soluționată de către procuror, potrivit prevederilor art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală, „fără însă a fi citat și audiat în prezența apărătorului ales, obligație care revenea organului de urmărire penală, conform dispozițiilor art. 242 alin. (8) și ale art. 212 din Codul de procedură penală“. Consideră că o atare interpretare a prevederilor de lege - incidente în speță - este confirmată și de jurisprudența Curții Constituționale, care, printr-o decizie din 4 octombrie 2016, a constatat că dispozițiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 212 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală. Arată că decizia menționată este una de interpretare, argumentele Curții fiind aplicabile în orice situație similară. În aceste condiții, având în vedere că exercitarea efectivă și deplină a dreptului la apărare în faza de urmărire penală - în legătură cu măsurile preventive - presupune citarea și ascultarea inculpatului în prezența unui apărător, consideră că și în cazul soluționării cererii de revocare a măsurii, pentru identitate de rațiune, este obligatorie o astfel de conduită din partea organului judiciar, indiferent că este vorba de procuror sau de judecător. De altfel, prin modificările aduse dispozițiilor art. 242 din Codul de procedură penală, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, a fost schimbată doar competența de soluționare în faza de urmărire penală a cererii de revocare a măsurilor preventive ale controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune - prin introducerea alineatelor (4^1) și (4^2) și modificarea alineatului (5) al textului de lege menționat -, dar procedura de soluționare a cererii a rămas cea prevăzută de alineatul (8) al art. 242 din Codul de procedură penală, potrivit căruia: „Când inculpatul este prezent, soluționarea cererii se face numai după ascultarea acestuia asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază cererea, în prezența unui avocat ales sau numit din oficiu. Cererea se soluționează și în lipsa inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deși a fost legal citat sau când, din cauza stării de sănătate, din cauză de forță majoră ori stare de necesitate, nu poate fi adus, dar numai în prezența avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.“ Întrucât legea nu distinge în funcție de calitatea organului judiciar care soluționează cererea sau de natura cererii (de revocare sau de înlocuire a măsurilor preventive), reiese că nici interpretul nu trebuie să distingă, potrivit principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus“, astfel încât „citarea și ascultarea inculpatului în prezența apărătorului ales sunt obligatorii și la soluționarea de către procuror a cererii de revocare a măsurii în faza de urmărire penală“.6. Tribunalul București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală este întemeiată prin raportare la prevederile art. 24 din Constituție. Astfel, arată că textul constituțional menționat nu condiționează în niciun fel dreptul la apărare al părților în cursul procesului și nu distinge în funcție de natura și de fazele procesului. Dreptul la apărare este un drept complex, care nu se rezumă doar la asistare juridică din partea unui avocat, ci include toate prerogativele și posibilitățile acordate de lege părților pentru apărarea intereselor lor, printre care se numără și ascultarea părților. Or, în faza de urmărire penală, pentru soluționarea de către procuror a unei cereri de revocare a măsurii controlului judiciar, se justifică citarea și ascultarea în prealabil a inculpatului aflat sub imperiul unei măsuri preventive, în vederea asigurării exercitării depline și efective a dreptului la apărare. Judecătorul de drepturi și libertăți amintește că legiuitorul a reglementat și alte situații în care, în faza de urmărire penală, procurorul poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, cu privire la obligațiile aferente măsurii preventive a controlului judiciar, după ascultarea inculpatului, potrivit prevederilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală. De altfel, printr-o decizie din 4 octombrie 2016, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 212 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală.7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Arată că textul de lege criticat aduce anumite clarificări cu privire la situația revocării măsurilor preventive ale controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune. Astfel, în faza de urmărire penală, pentru motive de celeritate, procurorul este cel care dispune revocarea măsurilor preventive ale controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune, precum și înlocuirea acestor măsuri între ele, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi și libertăți. Totodată, consideră că prevederile de lege criticate ar trebui coroborate cu dispozițiile art. 212 din Codul de procedură penală, referitoare la luarea măsurii controlului judiciar de către procuror, potrivit cărora procurorul dispune citarea inculpatului aflat în stare de libertate, măsura respectivă putând fi luată numai după audierea inculpatului, în prezența avocatului ales ori numit din oficiu.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală, introduse prin art. II pct. 57 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: „(4^1) În cursul urmăririi penale, revocarea măsurilor preventive ale controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune, precum și înlocuirea acestor măsuri între ele se dispun de procuror, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi și libertăți. La înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, dispozițiile art. 216 alin. (1) și (3) și art. 217 se aplică în mod corespunzător.“12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 24 privind dreptul la apărare.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. (1) din Codul de procedură penală, măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii. Față de încetarea de drept a măsurilor preventive, care este determinată de existența unui obstacol legal în menținerea acestora, revocarea implică o apreciere asupra persistenței sau nu a temeiurilor de fapt și de drept ce au fost avute în vedere la momentul luării, prelungirii sau menținerii măsurilor preventive ori asupra existenței unor temeiuri noi care să impună menținerea acestora. Astfel, spre deosebire de încetarea de drept, care se constată, revocarea măsurii preventive se dispune, implică un act procesual de dispoziție din partea organului judiciar, o evaluare a gradului în care temeiurile inițiale au dispărut ori se mențin. Pe de altă parte, față de înlocuirea măsurilor preventive - care, de asemenea, se dispune -, revocarea presupune dispariția oricărui temei pentru a subzista vreo măsură preventivă, în timp ce înlocuirea este determinată de modificarea temeiurilor avute în vedere la luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive.14. Curtea observă că există două ipoteze în care măsurile preventive se revocă, și anume atunci când au încetat temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, respectiv atunci când au apărut împrejurări noi, din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive. Prima ipoteză vizează situația în care, la momentul anterior - cel al luării, prelungirii sau menținerii măsurii preventive -, au existat, în fapt și în drept, temeiurile care să o justifice, însă ulterior, în intervalul cuprins între luarea/prelungirea/menținerea măsurii și momentul discutării solicitării de revocare, aceste temeiuri au dispărut - datorită dinamicii anchetei penale, a faptelor și împrejurărilor noi descoperite ori a clarificării situației de fapt, datorită conduitei adoptate de inculpat -, astfel încât nu mai există temeiuri corespunzătoare pentru a justifica măsura procesuală. A doua ipoteză are în vedere împrejurarea în care de la bun început au lipsit temeiurile pentru luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, din cauza unor împrejurări preexistente, dar necunoscute organului judiciar. Nu este vorba, așadar, despre o ignorare de către organul judiciar a dispozițiilor legale privind luarea măsurilor preventive, ci despre necunoașterea unor împrejurări - ce au fost cunoscute ulterior, fiind astfel împrejurări noi - care, dacă ar fi fost știute, ar fi condus la imposibilitatea legală de a se dispune luarea respectivei măsuri preventive.15. De asemenea, Curtea reține că atât caracterul de excepție pe care îl are luarea măsurilor preventive în procesul penal, cât și necesitatea respectării cu strictețe a principiului legalității în luarea, prelungirea sau menținerea măsurilor preventive au determinat legiuitorul să reglementeze în sarcina organelor judiciare obligația de a verifica, la cerere sau din oficiu, ori de câte ori sunt chemate a se pronunța asupra măsurilor preventive anterior dispuse, dacă acestea continuă să fie întemeiate în fapt și în drept, dacă sunt întrunite acele condiții prevăzute de lege pentru ca ele să fie instituite sau menținute. Aceste verificări sunt întreprinse atât la cererea suspectului sau inculpatului - prin posibilitatea de a formula cereri de constatare a încetării de drept, de revocare sau de înlocuire a măsurii preventive, respectiv prin posibilitatea de a formula căi de atac împotriva luării, prelungirii sau menținerii măsurilor preventive -, cât și din oficiu, în situațiile impuse de lege [de exemplu, ipotezele reglementate de dispozițiile art. 207 alin. (2), ale art. 208 alin. (2) și ale art. 234 alin. (1) din Codul de procedură penală].16. În analiza temeiurilor mai sus menționate, textul art. 242 alin. (1) din Codul de procedură penală nu face distincție între temeiurile de fapt și cele de drept, astfel că dispariția oricărora dintre acestea poate conduce la revocarea măsurii preventive, organul judiciar fiind obligat să le analizeze deopotrivă. Temeiurile de drept se referă atât la îndeplinirea condițiilor generale privind luarea măsurilor preventive prevăzute de dispozițiile art. 202 din Codul de procedură penală, cât și a condițiilor specifice prevăzute pentru fiecare măsură preventivă (de exemplu, cazurile de arestare preventivă stabilite de prevederile art. 223 din Codul de procedură penală). Curtea observă că nelegalitatea măsurii preventive - ca premisă a revocării acesteia - nu ar putea rezulta însă și din nerespectarea dispozițiilor legale ce reglementează procedura de luare, prelungire sau menținere a măsurii preventive. Temeiurile de fapt sunt cele legate de fapta imputată suspectului sau inculpatului, de persoana și conduita acestuia, împrejurări care se impun a fi analizate pentru luarea, prelungirea sau menținerea unei măsuri preventive. 17. În ceea ce privește procedura revocării măsurilor preventive, Curtea reține că aceasta se dispune la cerere sau din oficiu, competența de a dispune revocarea fiind stabilită în raport cu tipul măsurii preventive a cărei revocare se cere, respectiv cu stadiul în care se află cauza. Potrivit unei simetrii juridice, măsura preventivă se revocă fie de către organul judiciar care a dispus-o, fie - în măsura în care cauza nu se mai află sau nu se mai poate afla în fața acestuia - de către organul judiciar căruia i-ar reveni competența de a lua măsura respectivă la momentul discutării cererii de revocare. Dispozițiile art. 242 alin. (4^1) fraza întâi teza finală din Codul de procedură penală instituie însă o excepție cu privire la controlul judiciar - simplu sau pe cauțiune -, care poate fi revocat de procuror, chiar dacă a fost dispus de judecătorul de drepturi și libertăți. 18. Conform prevederilor art. 242 alin. (4) fraza întâi din Codul de procedură penală, în cazul în care măsura preventivă a fost luată în cursul urmăririi penale de către procuror sau de către judecătorul de drepturi și libertăți, organul de cercetare penală are obligația să îl informeze de îndată, în scris, pe procuror despre orice împrejurare care ar putea conduce la revocarea sau înlocuirea măsurii preventive. Astfel, în faza de urmărire penală, procurorul - din oficiu, primind informarea organului de cercetare penală, sau la cererea suspectului ori inculpatului - are competența de a dispune, prin ordonanță, revocarea măsurilor preventive ale reținerii, controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune, ultimele două indiferent dacă au fost dispuse de procuror sau de judecătorul de drepturi și libertăți. 19. Curtea constată că nu poate fi reținută critica formulată de autorul excepției potrivit căreia dispozițiile art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 24 privind dreptul la apărare, pe motiv că soluționarea de către procuror a cererii de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar nu se face cu citarea și audierea inculpatului, în prezența unui apărător. 20. În acest sens, Curtea reține că, prin introducerea dispozițiilor alin. (4^1) în textul art. 242 din Codul de procedură penală - prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 -, atât revocarea măsurilor preventive ale controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune, cât și înlocuirea acestor măsuri între ele - în cursul urmăririi penale - au fost date în competența procurorului, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi și libertăți. 21. Este adevărat că, referitor la înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, legiuitorul a prevăzut, în cuprinsul art. 242 alin. (4^1) fraza a doua din Codul de procedură penală, că dispozițiile art. 216 alin. (1) și (3) și ale art. 217 se aplică în mod corespunzător, ceea ce înseamnă că se aplică și prevederile art. 212-215^1 din cod, inclusiv dispozițiile art. 212 alin. (1) și (3) privind citarea inculpatului aflat în stare de libertate sau aducerea inculpatului aflat în stare de deținere, precum și audierea inculpatului, în prezența avocatului ales ori numit din oficiu, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 209 alin. (6)-(9) din același cod. O atare reglementare este pe deplin justificată, având în vedere faptul că este pusă în discuție înlocuirea unei măsuri preventive (controlul judiciar) cu o alta mai grea (controlul judiciar pe cauțiune). 22. În ceea ce privește însă revocarea de către procuror a măsurilor preventive ale controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune, Curtea observă că o precizare similară cu privire la procedura de urmat nu este necesară - sub aspectul asigurării exercitării efective și depline a dreptului la apărare al inculpatului în faza de urmărire penală -, întrucât toate garanțiile aferente dreptului la un proces echitabil, inclusiv componenta referitoare la dreptul la apărare, sunt prevăzute la momentul luării de către procuror a acestor măsuri - sediul materiei fiind reprezentat de dispozițiile art. 212, respectiv ale art. 216 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 212 din Codul de procedură penală -, precum și la momentul prelungirii lor de către procuror, prevederile art. 212 alin. (1) și (3) aplicându-se în mod corespunzător, în temeiul dispozițiilor art. 215^1 alin. (2) fraza finală, respectiv ale art. 216 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 215^1 alin. (2) fraza finală din Codul de procedură penală. De altfel, chiar prin decizia invocată de autorul excepției în sprijinul motivării sale - și anume Decizia nr. 614 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 28 noiembrie 2016 -, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 212 alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală.23. Curtea constată că, așa cum s-a arătat mai sus, spre deosebire de înlocuirea de către procuror a măsurilor preventive ale controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune, între ele, înlocuire care este determinată de modificarea temeiurilor avute în vedere la luarea sau prelungirea acestor măsuri, revocarea presupune dispariția oricărui temei pentru a subzista vreo măsură preventivă. Prin urmare, în cazul revocării de către procuror a măsurilor preventive ale controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune, inculpatul nu poate susține că este expus din nou riscurilor pe care le presupun luarea și, respectiv, prelungirea măsurii, întrucât el se află deja sub puterea măsurii preventive dispuse de procuror, având un anumit conținut și o anumită durată de timp - aspecte care nu pot fi modificate în dezavantajul inculpatului cu ocazia soluționării cererii acestuia de revocare a măsurii.24. În plus, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (4^2) coroborate cu cele ale art. 213 din Codul de procedură penală, împotriva ordonanței prin care a fost respinsă cererea de revocare a controlului judiciar - simplu sau pe cauțiune -, în termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate formula plângere la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. Totodată, Curtea observă că judecătorul poate revoca măsura controlului judiciar sau controlului judiciar pe cauțiune nu doar în cazul în care admite plângerea împotriva ordonanței prin care procurorul a respins cererea de revocare, ci și în cazul în care admite plângerea împotriva ordonanței prin care procurorul a luat sau a prelungit măsura.25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nelu Iordache în Dosarul nr. 38.002/3/2016 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 20 septembrie 2018.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Oana Cristina Puică
    -----