COMUNICAT din 1 august 2018privind dispozițiile art. 21 alin. (6) ale Legii nr. 165 din 2013 în varianta anterioară modificării acesteia prin Legea nr. 111 din 2017 de aprobare a OUG nr. 98 din 2016; dispozițiile art. 4 ale Legii nr. 165/2013 raportate la cele ale art. 21 alin. (6) ale Legii nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2016 de aprobare a OUG nr. 98/2016
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
  • Publicat pe  www.scj.ro



    Dosar în care s-a formulat sesizarea: 41111/3/2016Nr. de înregistrare a sesizării: 2061/1/2018Data înregistrării sesizării: 01.08.2018
    Conținutul sesizării:
    – Dispozițiile art. 21 alin. (6) ale Legii nr. 165/2013 în varianta anterioară modificării acesteia prin Legea nr. 111/2017 de aprobare a OUG nr. 98/2016 se interpretează în sensul că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se face în considerarea situației juridice, a caracteristicilor tehnice și categoriei de folosință a imobilului de la data emiterii deciziei, avându-se în vedere și art. 21 alin. (1) al actului normativ sau în funcție de categoria de folosință și caracteristicile tehnice ale imobilului, avute în vedere la data preluării lui;– Dispozițiile art. 4 ale Legii nr. 165/2013 raportate la cele ale art. 21 alin. (6) ale Legii nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2016 de aprobare a OUG nr. 98/2016 se interpretează în sensul că acestea se aplică și deciziilor de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii și aflate pe rolul instanțelor judecătorești.
    Minuta deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 41111/3/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință:1. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în forma anterioară modificării acesteia prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităților cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la București la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2017, stabilește că:Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se realizează prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și categoriei de folosință la data preluării acestuia, prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nefiind aplicabile.2. Dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2016, se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2018.