ORDONANȚĂ nr. 10 din 28 ianuarie 2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 30 ianuarie 2015



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 1 pct. I.1 din Legea nr. 184/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.  +  Articolul 1(1) Se aprobă organizarea Loteriei bonurilor fiscale, ca măsură pentru combaterea evaziunii fiscale și încurajarea cumpărătorilor de a solicita bonurile fiscale în vederea fiscalizării veniturilor operatorilor economici.(2) Loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie de numere, în vederea acordării de premii în bani, persoanelor fizice rezidente și nerezidente în România, definite potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, deținătoare de bonuri fiscale care atestă cumpărarea de bunuri sau servicii pe teritoriul României.(3) Sumele de bani acordate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe reprezintă premii în înțelesul art. 75 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.(4) La extragerile Loteriei bonurilor fiscale se acordă un număr de maximum 100 de premii. (la 28-06-2015, Alin. (4) al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 166 din 24 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 25 iunie 2015. )  +  Articolul 2(1) Loteria bonurilor fiscale se organizează lunar și constă în extragerea aleatorie de numere, astfel:a) un număr cuprins în intervalul dintre 1 și 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Numărul reprezentând valoarea totală a bonului fiscal rezultă în urma extragerii succesive a trei serii de cifre, cuprinse între 0 și 9;șib) un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care se organizează Loteria bonurilor fiscale.(2) Loteria bonurilor fiscale poate fi organizată și ocazional, cu respectarea prevederilor alin. (1), după cum urmează:a) cu ocazia sărbătorilor legale;b) în situațiile în care la extragerile lunare nu există câștigători două luni consecutive;c) în alte situații stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.  +  Articolul 3(1) La extragerile lunare participă bonurile fiscale emise în luna calendaristică anterioară organizării extragerii.(2) Extragerea se realizează în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.  +  Articolul 4(1) La extragerile ocazionale participă bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic anterior organizării extragerii, stabilit prin ordin al ministrului finanțelor publice.(2) Extragerea se realizează după minimum 15 zile de la sfârșitul intervalului calendaristic pentru care se organizează Loteria bonurilor fiscale.  +  Articolul 5(1) Extragerile prevăzute la art. 3 și 4 sunt organizate de către Compania Națională "Loteria Română" - S.A. și sunt publice.(2) Extragerile sunt efectuate în prezența Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor, din care fac parte câte un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv al Companiei Naționale "Loteria Română" - S.A.(3) Rezultatul extragerilor prevăzute la art. 3 și 4 se consemnează într-un proces-verbal care se transmite Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale de Administrare Fiscală, aparat central, în prima zi lucrătoare după data extragerii.(4) Procesul-verbal prevăzut la alin. (3) se postează, în termen de 24 de ore de la momentul comunicării, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru o perioadă de minimum 30 de zile.(5) Costurile aferente organizării și desfășurării extragerilor sunt suportate de către Compania Națională "Loteria Română" - S.A.  +  Articolul 6(1) Un bon fiscal este considerat câștigător dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:a) a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcționează în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;b) sunt lizibile toate informațiile obligatorii, așa cum sunt prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare;c) are valoarea totală exprimată în monedă națională, egală cu valoarea extrasă conform art. 2 alin. (1) lit. a);d) a fost emis în ziua extrasă conform art. 2 alin. (1) lit. b);e) nu are menționat niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului.(2) Revendicarea premiilor se face prin depunerea bonului fiscal câștigător, în original, la orice unitate teritorială a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, alături de copia actului de identitate sau a pașaportului titularului bonului și de o cerere al cărei model și conținut se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, până la data de 30 martie 2015, la propunerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.(2^1) Unitatea teritorială a Agenției Naționale de Administrare Fiscală la care a fost depus originalul bonului fiscal câștigător eliberează titularului bonului o copie care poartă mențiunea «conform cu originalul», pe care înscrie un număr unic de înregistrare. (la 28-06-2015, Alin. (2^1) al art. 6 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 166 din 24 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 25 iunie 2015. ) (3) Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul.(4) În termen de 10 zile de la expirarea perioadei prevăzute la alin. (3), unitățile teritoriale transmit către Agenția Națională de Administrare Fiscală, aparat central, lista persoanelor care au revendicat premiile potrivit alin. (2). Pentru asigurarea transparenței, o listă cuprinzând bonurile prin care au fost revendicate premiile identificate printr-un număr unic de înregistrare se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, respectiv pe cel al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. (la 28-06-2015, Alin. (4) al art. 6 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 166 din 24 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 25 iunie 2015. ) (4^1) Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale prin care s-au revendicat premiile se constată depășirea numărului maxim de premii care se acordă potrivit art. 1 alin. (4), se procedează la extragerea aleatorie a unui număr de 100 de bonuri fiscale câștigătoare din totalitatea bonurilor fiscale din listă. (la 28-06-2015, Alin. (4^1) al art. 6 a fost introdus de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 166 din 24 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 25 iunie 2015. ) (5) Plata câștigurilor se face de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor.(6) Verificarea autenticității și realității bonurilor fiscale depuse pentru revendicarea premiilor se realizează de către organul competent al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform unei proceduri stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice, la propunerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.(7) În cazul constatării elementelor constitutive ale unei infracțiuni, sunt sesizate organele de cercetare competente, iar plata premiului revendicat se suspendă până la soluționarea cauzei penale.(8) Abrogat. (la 28-06-2015, Alin. (8) al art. 6 a fost abrogat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 166 din 24 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 25 iunie 2015. )  +  Articolul 7(1) Ministerul Finanțelor Publice stabilește fondul anual de premiere pentru Loteria bonurilor fiscale, precum și repartizarea lunară a acestuia.(2) Fondul de premiere este evidențiat în bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, la o poziție distinctă.(3) În vederea determinării valorii câștigătoare pentru un bon fiscal, după centralizarea situației bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen, se împarte fondul lunar de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen, iar suma astfel obținută se rotunjește la leu în favoarea câștigătorului.(4) În cazul în care într-o lună calendaristică nu există câștigători, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare.(5) În situațiile în care, ulterior efectuării unei extrageri, se constată erori de natură tehnică în desfășurarea acesteia, dar care nu viciază caracterul aleatoriu al acesteia, se consideră că extragerea a fost corect efectuată, iar premiile se achită câștigătorilor conform situației rezultate în urma extragerii și după definitivarea procedurii prevăzute la art. 6 alin. (6). (la 28-06-2015, Alin. (5) al art. 7 a fost introdus de pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 166 din 24 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 25 iunie 2015. )  +  Articolul 7^1(1) Sumele stabilite prin hotărâri definitive ale instanței de judecată, cu titlu de premiu la Loteria bonurilor fiscale, se achită de către Ministerul Finanțelor Publice din bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale. Dacă prin hotărârea judecătorească definitivă prin care o persoană este stabilită drept câștigătoare la o extragere a Loteriei bonurilor fiscale, nu este individualizată și suma de plată ce i se cuvine cu titlu de premiu, aceasta se determină prin împărțirea fondului de premiere aferent extragerii respective la numărul total al persoanelor câștigătoare, la care se adaugă și persoana stabilită drept câștigătoare prin hotărâre judecătorească.(2) Procedura privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata sumelor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.(3) În situația în care, ulterior efectuării plății premiilor aferente unei extrageri a Loteriei bonurilor fiscale, conform prevederilor prezentei ordonanțe, sunt pronunțate hotărâri ale instanței de judecată rămase definitive, prin care se constată că o persoană are calitatea de câștigător la acea extragere, se consideră că premiile deja achitate sunt definitive. (la 09-10-2018, Actul a fost completat de Articolul VI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 4 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 09 octombrie 2018 )  +  Articolul 8(1) Pentru anul 2015, prima extragere lunară are loc în luna iulie 2015.(2) În anul 2015, suma necesară pentru asigurarea fondului de premiere pentru Loteria bonurilor fiscale se asigură prin virări de credite bugetare, cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, conform legislației în vigoare.  +  Articolul 9Pentru punerea în aplicare a prezentei ordonanțe, Ministerul Finanțelor Publice emite instrucțiuni aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice, până la data de 30 martie 2015.  +  Articolul 10Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (10^1), cu următorul cuprins:(10^1) În cazul în care operatorii economici prevăzuți la alin. (1) refuză emiterea și înmânarea bonului fiscal clientului, cu excepția situației prevăzute la alin. (8), acesta din urmă are dreptul de a beneficia de bunul achiziționat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia.2. La articolul 1, alineatul (11) se modifică și va avea următorul cuprins:(11) Operatorii economici prevăzuți la alin. (1) sunt obligați să afișeze la loc vizibil un anunț detaliat de atenționare a clienților cu privire la obligația respectării dispozițiilor prevăzute la alin. (9), (10) și (10^1). Modelul și conținutul anunțului se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.3. La articolul 11 alineatul (1) litera e), punctul (viii) se modifică și va avea următorul cuprins:(viii) În situațiile prevăzute la pct. (vii), dacă operatorul economic achită amenda contravențională sau jumătate din cuantumul acesteia, după caz, precum și o sumă egală cu de zece ori amenda aplicată, sancțiunea complementară încetează de drept la 24 de ore de la prezentarea dovezii achitării la organul constatator. Suma de bani egală cu de zece ori amenda aplicată se face venit la bugetul de stat și poate fi achitată la Casa de Economii și Consemnațiuni - C.E.C. - S.A. sau la unitățile Trezoreriei Statului. Termenul de 24 de ore curge de la data înregistrării la registratura organului constatator a dovezii achitării sau de la data confirmării de primire, dacă aceasta a fost transmisă prin poștă. (la 28-06-2015, Pct. 3 al art. 10 a fost introdus de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 166 din 24 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 25 iunie 2015. )  +  Articolul 11Prevederile art. 10 se aplică începând cu data de 1 martie 2015.
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    Ministrul finanțelor publice,
    Darius-Bogdan Vâlcov
    București, 28 ianuarie 2015.Nr. 10.---