ORDONANȚĂ nr. 19 din 28 iulie 2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea unor acte normative, precum și unele măsuri de corelare legislativă
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 574 din 30 iulie 2015



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. I.3 și pct. XI din Legea nr. 182/2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.  +  Articolul IOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 22 aprilie 2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, se modifică și se completează după cum urmează:1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 1(1) Se aprobă Programul național de dezvoltare locală, program multianual, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, denumit în continuare program.(2) Programul are ca obiectiv general echiparea unităților administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educațională, de sănătate și de mediu, sportivă, social-culturală și turistică, administrativă și de acces la căile de comunicație, în conformitate cu reglementările cuprinse în Planul de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a - Rețeaua de localități, aprobat prin Legea nr. 351/2001, cu modificările și completările ulterioare, pentru creșterea accesabilității la resurse și a calității vieții pentru toți locuitorii României.2. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 2În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) obiective de investiții noi reprezintă acele obiective al căror stadiu de execuție este la nivelul documentației tehnico-economice studiu de fezabilitate sau documentație de avizare a lucrărilor de intervenție;b) obiective de investiții în continuare reprezintă acele obiective al căror stadiu de execuție este cel puțin la nivelul documentației tehnico-economice proiect tehnic;c) obiectivele de investiții incluse în program sunt obiectivele care au fost finanțate prin prezentul program în baza unui contract de finanțare sau au fost aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice în cadrul programului, inclusiv cele preluate în program în baza art. 14 alin. (1) și nu au avut încheiat contract de finanțare sau nu au fost aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice în cadrul programului.3. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 8(1) Finanțarea programului se asigură din:a) sume din transferuri, alocate bugetelor locale, de la bugetul de stat, aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;b) sume din bugetele locale alocate cu această destinație;c) alte surse legal constituite.(2) Sumele alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin prezentul program, sunt surse de finanțare complementare pentru bugetele locale.4. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 9(1) În termen de 30 de zile de la aprobarea legii bugetului de stat, beneficiarii programului transmit Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice necesarul de sume pentru finalizarea obiectivelor de investiții în continuare și pentru obiectivele incluse în program pentru anul în curs și estimările pentru următorii ani, în funcție de graficul de execuție, precum și propunerile de obiective noi de investiții propuse a fi incluse în program, după caz.(2) Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice centralizează propunerile transmise conform alin. (1) și, în baza criteriilor aprobate prin hotărâre a Guvernului, și a analizei proprii de specialitate, și în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate anual cu această destinație și a estimărilor pentru următorii 3 ani, prevăzute în legea bugetară anuală, întocmește lista de obiective propuse spre finanțare, listă care se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.(3) Pentru obiectivele de investiții nou-introduse în program, beneficiarii sunt obligați să transmită Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice următoarele documente sau acte justificative:1. pentru obiective de investiții noi: documentațiile tehnico-economice, întocmite în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, aprobate și finanțate de beneficiari; (la 20-09-2018, Sintagma „în conformitate cu obiectivele și domeniile specifice ale programului” a fost abrogată de Litera d), Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 13 septembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 20 septembrie 2018 ) 2. pentru obiectivele de investiții în continuare, finanțate din alte surse de finanțare și care nu au fost incluse în program:a) autorizația de construire valabilă;b) documente care să prezinte stadiul fizic realizat, valoarea actualizată a restului cheltuielilor necesare pentru finalizarea obiectivului de investiții;c) contractele de achiziții publice care au fost încheiate, inclusiv actele adiționale încheiate, după caz. Notă
    Potrivit literei d) a articolului I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 85 din 13 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 62 din 25 ianuarie 2017, începând cu data de 20 septembrie 2018 se abrogă orice prevedere din actele normative prin care se reglementează realizarea unor obiective/proiecte de investiții și alte categorii de investiții care intră sub incidența art. V^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2017, referitoare la „încadrarea în standardele de cost în vigoare“ sau „cu respectarea standardelor de cost în vigoare“.
    5. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 10(1) În termen de 30 de zile de la data emiterii ordinului prevăzut la art. 9 alin. (2), pentru obiectivele de investiții nou-introduse în program, se încheie contracte de finanțare multianuale între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și beneficiari, cu respectarea prevederilor legale.(2) Sumele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a), pentru obiectivele de investiții nou-introduse în program, se cuprind în contractele de finanțare în limita creditelor de angajament aprobate prin legea bugetului de stat cu această destinație și se eșalonează pe ani, astfel: în primul an în limita creditelor bugetare aprobate, iar, în următorii ani, în limita creditelor bugetare estimate pe următorii 3 ani prevăzute în legea bugetară anuală.(3) În termen de 30 de zile de la data emiterii ordinului prevăzut la art. 9 alin. (2), pentru obiectivele de investiții incluse în program care au încheiate contracte multianuale de finanțare, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice notifică fiecare beneficiar cu privire la transferurile bugetare aferente anului financiar respectiv.(4) Pentru obiectivele de investiții incluse în program care au încheiate contracte multianuale de finanțare, sumele reprezentând estimările din anii ulteriori/din următorii 3 ani prevăzute în contract nu reprezintă obligație certă de plată și vor fi adiționate anual, după intrarea în vigoare a legilor bugetare anuale, în limita creditelor bugetare aprobate prin acestea, prin aplicarea a cel puțin unui criteriu dintre cele aprobate prin hotărârea prevăzută la art. 9 alin. (2).(5) În scopul utilizării eficiente a creditelor bugetare alocate în anul în curs, la finalul trimestrului III, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice analizează execuția creditelor bugetare pe fiecare obiectiv de investiții și în funcție de aceasta poate dispune redistribuirea acestora pe alte obiective de investiții.(6) În cazul în care beneficiarii solicită, în baza lucrărilor/serviciilor executate și asumate, transferuri de sume mai mari decât eșalonarea anuală din contractul de finanțare, acestea se pot efectua, în limita bugetului aprobat cu această destinație și a contractului de finanțare.(7) În condițiile alin. (5) și (6), transferurile pentru anii următori se modifică corespunzător, prin notificarea beneficiarilor și modificarea contractelor în acest sens, în condițiile legii.6. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 11(1) Beneficiarii răspund de organizarea și derularea procedurilor de atribuire a contractelor de bunuri/servicii/lucrări, în conformitate cu prevederile legale și cu obligațiile din contractele prevăzute la art. 10, precum și de modul de utilizare a sumelor alocate de la bugetul de stat prin program potrivit destinației pentru care au fost alocate.(2) Beneficiarii au obligația să transmită Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice toate documentele necesare monitorizării și finanțării prin program a obiectivelor de investiții și sunt responsabili pentru realitatea, exactitatea și legalitatea datelor prezentate.7. La articolul 12, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 12(1) Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice transferă beneficiarilor, la solicitarea acestora, sumele necesare finanțării realizării obiectivului de investiții, în baza contractului de finanțare prevăzut la art. 10.8. La articolul 12, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Pentru obiectivele de investiții incluse în program, dar nefinanțate sau finanțate parțial din sume prevăzute conform art. 8 alin. (1) lit. a), se pot transfera sume și pentru lucrările efectuate anterior încheierii contractului de finanțare multianual și nedecontate de beneficiar, în limita creditelor bugetare aferente anului în curs, conform contractului de finanțare.9. La articolul 14, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Obiectivele de investiții cuprinse în programele prevăzute la alin. (1) se pot finanța cu respectarea prevederilor programului.(3) În cadrul programului pot fi finanțate și obiective de investiții nou-introduse în program, definite potrivit art. 2, cu condiția încadrării în domeniile specifice prevăzute la art. 7.
     +  Articolul II(1) În vederea respectării caracterului multianual al programului, contractele aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se modifică în condițiile legii.(2) Pentru obiectivele de investiții incluse în program și care nu au contracte de finanțare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se pot încheia contracte de finanțare multianuale în limita creditelor de angajament aprobate, în baza criteriilor și analizelor de specialitate efectuate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.  +  Articolul IIIÎn termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se aprobă criteriile de selectare pentru finanțarea prin program a obiectivelor de investiții, prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul IVÎn termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se modifică și se completează Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, nr. 1.851/2013, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul VOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:– La articolul 3, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Organizarea de către operatorii economici de acțiuni de promovare a bunurilor și serviciilor comercializate, dacă denumirea acțiunii de promovare induce clienților ideea participării la un joc de noroc sau dacă modalitatea efectivă de desfășurare a acesteia contravine prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, este interzisă. În situația în care acțiunea promoțională a unui operator economic îndeplinește cumulativ elementele definitorii ale jocului de noroc, prevăzute la art. 3 alin. (1), se instituie obligativitatea obținerii avizului O.N.J.N., cu excepția loteriilor publicitare organizate în baza Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 25-12-2015, Noul punct al art. V a fost introdus de art. unic din LEGEA nr. 335 din 18 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 948 din 22 decembrie 2015, care modifică alin. (3) al art. 3 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 24 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 26 iunie 2009. ) 1. La articolul 14 alineatul (2) litera b), la punctul (v), după litera C se introduce o nouă literă, litera D, cu următorul cuprins:D. pentru plata în avans integral a taxei anuale aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc tip slot-machine, prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. e) pct. (i), datorată pentru fiecare mijloc de joc, se acordă o bonificație de 10% din suma anuală ce trebuie achitată la bugetul de stat.2. La articolul 14 alineatul (2) litera b) punctul (vi), litera C se abrogă.  +  Articolul VIDupă alineatul (3) al articolului I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor externe nerambursabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 30 iunie 2015, se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:(3^1) Prin derogare de la prevederile art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările și completările ulterioare, pentru obiectivele de investiții prevăzute la alin. (1) și (2), în bugetele beneficiarilor care sunt finanțați integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale se cuprind sumele necesare finanțării valorii aferente părții rămase de executat din obiectivele de investiție aflate în execuție.
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
    Sevil Shhaideh
    Ministrul finanțelor publice,
    Eugen Orlando Teodorovici
    București, 28 iulie 2015.Nr. 19.------