ORDONANȚĂ nr. 27 din 27 august 2008pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 august 2008



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 1 pct. II.2 din Legea nr. 142/2008 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.  +  Articolul ILegea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. În tot cuprinsul actului normativ, denumirea «Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului» se înlocuiește cu denumirea «Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței», iar denumirea «Ministerul Culturii și Cultelor» se înlocuiește cu denumirea «Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național». (la 06-07-2009, Punctul 1. din Articolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 ) 2. La capitolul II, titlul secțiunii a 3-a se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Secţiunea a 3-aStrategia de dezvoltare teritorială, activități de amenajare a teritoriului și de urbanism3. Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 14(1) Activitățile principale de amenajare a teritoriului și de urbanism constau în transpunerea la nivelul întregului teritoriu național a strategiilor, politicilor și programelor de dezvoltare durabilă în profil teritorial, precum și urmărirea aplicării acestora în conformitate cu documentațiile de specialitate legal aprobate.(2) Strategiile, politicile și programele de dezvoltare durabilă în profil teritorial, prevăzute la alin. (1), se fundamentează pe Strategia de dezvoltare teritorială a României.(3) Strategia de dezvoltare teritorială a României este documentul programatic pe termen lung prin care sunt stabilite liniile directoare de dezvoltare teritorială a României, bazat pe un concept strategic, precum și direcțiile de implementare pentru o perioadă de timp de peste 20 de ani, la scară regională, interregională, națională, cu integrarea aspectelor relevante la nivel transfrontalier și transnațional. (la 06-07-2009, Alineatul (3) din Articolul 14 , Punctul 3. , Articolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 ) (4) În procesul de implementare, Strategia de dezvoltare teritorială a României se bazează pe:a) sistemul de politici publice teritoriale, în conformitate cu obiectivele Strategiei de dezvoltare teritorială a României și cu evoluțiile din domeniu la nivelul Uniunii Europene;b) metodologia de prioritizare a proiectelor, astfel încât investițiile publice care decurg din Strategia de dezvoltare teritorială a României să fie considerate investiții publice de interes național;c) sistemul național de observare a dinamicii teritoriale, elaborare a scenariilor de dezvoltare teritorială, evaluare a impactului teritorial al politicilor și pe sisteme de fundamentare tehnică a deciziilor în dezvoltarea teritorială;d) crearea de parteneriate interinstituționale, intersectoriale și teritoriale pentru promovarea și implementarea proiectelor strategice vizând coeziunea teritorială.(5) Metodologia prevăzută la alin. (4) lit. b) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.4. După articolul 14 se introduce un nou articol, articolul 14^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 14^1În elaborarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României, trebuie urmărite principiile strategice privind:a) racordarea teritoriului național la rețeaua europeană și intercontinentală a polilor de dezvoltare și a coridoarelor de transport;b) dezvoltarea rețelei de localități și structurarea zonelor funcționale urbane;c) promovarea solidarității urban-rural și dezvoltarea adecvată a diferitelor categorii de teritorii;d) consolidarea și dezvoltarea rețelei de legături interregionale;e) protejarea, promovarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural.5. La articolul 18, partea dispozitivă și literele a) și g) se modifică și vor avea următorul cuprins:  +  Articolul 18Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor este autoritatea administrației publice centrale pentru planificare teritorială, amenajarea teritoriului și urbanism, având în această calitate următoarele atribuții:a) elaborarea, sub coordonarea primului-ministru, a Strategiei de dezvoltare teritorială a României și a politicilor publice în conformitate cu obiectivele acesteia;.........................................................................g) colaborarea cu consiliile pentru dezvoltare regională, cu consiliile județene și consiliile locale, precum și urmărirea modului în care se aplică programele guvernamentale, Strategia de dezvoltare teritorială și liniile directoare ale acesteia, planurile de amenajarea teritoriului și urbanism, la nivel regional, județean și local.6. La articolul 29, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Certificatul de urbanism este obligatoriu pentru adjudecarea prin licitație a lucrărilor de proiectare și de execuție a lucrărilor publice, precum și pentru întocmirea documentațiilor cadastrale de comasare, respectiv de dezmembrare a bunurilor imobile în cel puțin 3 parcele. În cazul vânzării sau cumpărării de imobile, certificatul de urbanism cuprinde informații privind consecințele urbanistice ale operațiunii juridice, solicitarea certificatului de urbanism fiind în acest caz facultativă.7. La articolul 31, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) regimul juridic al imobilului - dreptul de proprietate asupra imobilului și servituțile de utilitate publică care grevează asupra acestuia; situarea imobilului - teren și/sau construcțiile aferente - în intravilan sau în extravilan; prevederi ale documentațiilor de urbanism care instituie un regim special asupra imobilului - zone protejate, interdicții definitive sau temporare de construire -, dacă acesta este înscris în Lista cuprinzând monumentele istorice din România și asupra căruia, în cazul vânzării, este necesară exercitarea dreptului de preempțiune a statului potrivit legii, precum și altele prevăzute de lege. Informațiile privind dreptul de proprietate și dezmembrămintele acestuia vor fi preluate din cartea funciară, conform extrasului de carte funciară pentru informare.8. După articolul 31 se introduc trei noi articole, articolele 31^1, 31^2 și 31^3, cu următorul cuprins:  +  Articolul 31^1(1) Dreptul de construire se acordă potrivit prevederilor legale, cu respectarea documentațiilor de urbanism și regulamentelor locale de urbanism aferente, aprobate potrivit prezentei legi.(2) Schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic al terenului, potrivit legii, poate fi condiționată de asigurarea căilor de acces, a dotărilor publice și echipamentelor tehnice necesare funcționării coerente a zonei.(3) În cazul parcelelor cu geometrii neregulate, incompatibile cu structura și parametrii zonei proiectați prin documentațiile de urbanism sau amenajare a teritoriului, schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic al terenului, potrivit legii, poate fi condiționată de modificarea limitelor parcelelor respective, cu acordul proprietarilor, prin reconfigurarea acestora pe baza unui plan urbanistic zonal, aprobat potrivit legii, cu actualizarea ulterioară a planului cadastral al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, respectiv a evidențelor de carte funciară.(4) La emiterea autorizației de construire de către autoritatea publică competentă, pe lângă prevederile documentațiilor de urbanism și ale regulamentelor locale de urbanism aferente acestora, vor fi avute în vedere următoarele aspecte:a) existența unui risc privind securitatea, sănătatea oamenilor sau neîndeplinirea condițiilor de salubritate minimă;b) prezența unor vestigii arheologice. Autoritățile abilitate eliberează Certificatul de descărcare de sarcină arheologică sau instituie restricții prin avizul eliberat, în termen de 3 luni de la înaintarea de către beneficiar/finanțator a Raportului de cercetare arheologică, elaborat în urma finalizării cercetărilor;c) existența riscului de încălcare a normelor de protecție a mediului;d) existența riscului de a afecta negativ patrimoniul construit, patrimoniul natural sau peisaje valoroase - recunoscute și protejate potrivit legii;e) existența riscurilor naturale de inundații sau alunecări de teren;f) evidențierea unor riscuri naturale și/sau antropice care nu au fost luate în considerare cu prilejul elaborării documentațiilor de urbanism aprobate anterior pentru teritoriul respectiv.(5) Pentru terenul trecut în intravilan în baza prevederilor Planului urbanistic general nu este necesară scoaterea din circuitul agricol. (la 06-07-2009, Articolul 31^1 din Punctul 8. , Articolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 )  +  Articolul 31^2În baza prevederilor Planului urbanistic general, autorizațiile de construire se emit direct pentru zonele pentru care există reglementări privind regimul juridic, economic și tehnic al imobilelor, cuprinse în Regulamentul local de urbanism - R.L.U., aferent acestuia.  +  Articolul 31^3Zonele asupra cărora s-a instituit un anumit regim de protecție sau interdicție, care nu pot fi suficient reglementate prin Planul urbanistic general, se vor evidenția/delimita în cadrul acestuia în vederea detalierii prin planuri urbanistice zonale.9. Articolul 32 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 32(1) În cazul în care prin cererea pentru emiterea certificatului de urbanism se solicită o modificare de la prevederile documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă sau dacă condițiile specifice ale amplasamentului ori natura obiectivelor de investiții o impun, autoritatea publică locală are dreptul ca, după caz, prin certificatul de urbanism:a) să respingă cererea în mod justificat;b) să solicite elaborarea unui plan urbanistic zonal numai în baza unui aviz prealabil de oportunitate întocmit de structura specializată condusă de arhitectul-șef și aprobat de primarul localității, respectiv primarul general al municipiului București, prin care se stabilesc:1. teritoriul care urmează să fie reglementat prin Planul urbanistic zonal;2. categoria/categoriile funcțională/funcționale a/ale dezvoltării și eventualele servituți;3. reglementări obligatorii sau dotări de interes public necesare;c) să solicite elaborarea unui plan urbanistic de detaliu.(2) În lipsa existenței structurilor de specialitate menționate, avizul de oportunitate va fi emis de structurile responsabile cu urbanismul din cadrul consiliilor județene și aprobat de președintele consiliului județean.(3) După aprobarea Planului urbanistic zonal sau, după caz, a Planului urbanistic de detaliu, se poate întocmi documentația tehnică în vederea obținerii autorizației de construire.(4) Noua documentație de urbanism, cuprinzând intervenția solicitată, poate fi aprobată numai după o perioadă de cel puțin 12 luni de la data aprobării documentației de urbanism inițiale.(5) În situația prevăzută la alin. (1) lit. b) și c), se pot aduce următoarele modificări reglementărilor din Planul urbanistic general:a) prin Planul urbanistic zonal se stabilesc reglementări noi cu privire la: regimul de construire, funcțiunea zonei, înălțimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT), retragerea clădirilor față de aliniament și distanțele față de limitele laterale și posterioare ale parcelei;b) prin Planul urbanistic de detaliu se stabilesc reglementări noi numai cu privire la distanțele față de limitele laterale și posterioare ale parcelei.(6) Modificarea, prin planuri urbanistice zonale elaborate pentru zone ale unei unități teritoriale de referință, a reglementărilor aprobate prin Planul urbanistic general sau prin planuri urbanistice zonale trebuie să asigure unitatea, coerența și confortul urban atât ale zonei de studiu, cât și ale teritoriului învecinat. Dacă modificarea este elaborată pentru zone ale unei unități teritoriale de referință, coeficientul de utilizare a terenului (CUT) propus de noua reglementare nu îl va putea depăși pe cel aprobat inițial cu mai mult de 20%, o singură dată, în acest caz neaplicându-se prevederile alin. (1) lit. b).(7) În cazul în care, din rațiuni de dezvoltare urbanistică temeinic fundamentate, este necesară depășirea coeficientului de utilizare a terenului prevăzut la alin. (6), numai din inițiativa autorității administrației publice locale competente se va proceda la elaborarea unui plan urbanistic zonal pentru o suprafață prestabilită. Această zonă poate fi delimitată prin avizul de oportunitate, în funcție de caracterul omogen al zonei, funcțiune, regim de înălțime și infrastructura existentă. Finanțarea noii documentații de urbanism poate fi făcută din fonduri publice, în condițiile legii, sau de către persoane fizice ori juridice interesate. Responsabilitatea coordonării realizării documentațiilor de urbanism și a conținutului acestora cade integral în sarcina autorității publice locale competente. (la 06-07-2009, Articolul 32 din Punctul 9. , Articolul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 ) 10. După articolul 35 se introduce un nou articol, articolul 35^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 35^1(1) În vederea fundamentării deciziilor de avizare a documentațiilor de amenajare a teritoriului, urbanism și arhitectură ale Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței se constituie Comisia Națională de Dezvoltare Teritorială, organism științific, consultativ, fără personalitate juridică, formată din funcționari publici și specialiști atestați în domeniu.(2) Comisia Națională de Dezvoltare Teritorială are următoarele atribuții principale:a) analizează și propune spre avizare documentații de amenajare a teritoriului și urbanism, potrivit legii;b) susține elaborarea de programe de pregătire a specialiștilor, precum și de planuri de învățământ și specializare în domeniile conexe.(3) Componența Comisiei și regulamentul de organizare și funcționare se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și locuinței.(4) Regulamentul de organizare și funcționare, precum și componența Comisiei Naționale de Dezvoltare Teritorială se stabilesc prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și locuinței. (la 06-07-2009, Articolul 35^1 din Punctul 10. , Articolul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 ) 10^1. La articolul 37, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism fundamentează din punct de vedere tehnic decizia structurii de specialitate din cadrul autorității locale, desemnată să emită avizul pentru documentațiile de amenajarea teritoriului și urbanism, precum și pentru studiile de fundamentare sau cercetări prealabile, conform competențelor existente, stabilite prin reglementările în vigoare pentru Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism. (la 06-07-2009, Articolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 ) 11. La articolul 43, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, localitățile cu statut de municipiu sau de oraș au obligația să dețină Planul de amenajare a teritoriului zonal periurban ca documentație de fundamentare a întocmirii Planului urbanistic general. Prevederile Planului de amenajare a teritoriului zonal se introduc în Planul de amenajare a teritoriului județean.12. La articolul 46, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 46(1) Planul urbanistic general are atât caracter director, cât și de reglementare și reprezintă principalul instrument de planificare operațională, constituind baza legală pentru realizarea programelor și acțiunilor de dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritorială are obligația să își întocmească și să își aprobe Planul urbanistic general, care se actualizează periodic la cel mult 10 ani.13. La articolul 46 alineatul (2), după litera f) se introduce o nouă literă, litera f^1), cu următorul cuprins:f^1) zonele care au instituite un regim special de protecție prevăzut în legislația în vigoare;14. La articolul 46 alineatul (2), după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:j) zone de risc datorate unor depozitări istorice de deșeuri.15. La articolul 46 alineatul (3), după litera d) se introduc trei noi litere, literele e), f) și g), cu următorul cuprins:e) lista principalelor proiecte de dezvoltare și restructurare;f) stabilirea și delimitarea zonelor cu interdicție temporară și definitivă de construire;g) delimitarea zonelor în care se preconizează operațiuni urbanistice de regenerare urbană.16. La articolul 46, după alineatul (3) se introduc cinci noi alineate, alineatele (4), (5), (6), (7) și (8), cu următorul cuprins:(4) Planul urbanistic general se elaborează în baza strategiei de dezvoltare a localității și se corelează cu bugetul și programele de investiții publice ale localității, în vederea implementării prevederilor obiectivelor de utilitate publică.(5) Prin Planul urbanistic general se identifică zone pentru care se pot institui reglementări ce nu pot fi modificate prin planuri urbanistice zonale sau planuri urbanistice de detaliu și de la care nu se pot acorda derogări. Aceste reglementări se formulează cu claritate în Regulamentul local de urbanism aferent Planului urbanistic general.(6) Prevederile alin. (5) se aplică în mod obligatoriu zonelor asupra cărora este instituit un regim special de protecție prevăzut în legislația în vigoare.(7) În vederea unei utilizări coerente și raționale a teritoriului localităților, zonele cu coeficienți de utilizare a terenului (CUT) cu valoare mai mare de 4 se stabilesc numai prin Planul urbanistic general și regulamentul local aferent. (la 06-07-2009, Alineatul (7) din Articolul 46 , Punctul 16. , Articolul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 ) (8) Planul urbanistic general pentru intravilan se întocmește în format digital, pe suport grafic, la scări 1/1.000 - 1/5.000, după caz, iar în format analogic, la scara 1/5.000. Suportul topografic al planului de ansamblu al unității administrativteritoriale este la scara 1/25.000, furnizat de oficiile de cadastru și publicitate imobiliară. Actualizarea suportului se poate face de către autoritățile administrației publice locale interesate, cu condiția avizării acestuia de către oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, pe baza măsurătorilor sau pe baza ortofotoplanurilor.17. La articolul 47, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 47(1) Planul urbanistic zonal este instrumentul de planificare urbană de reglementare specifică, prin care se coordonează dezvoltarea urbanistică integrată a unor zone din localitate, caracterizate printr-un grad ridicat de complexitate sau printr-o dinamică urbană accentuată. Planul urbanistic zonal asigură corelarea programelor de dezvoltare urbană integrată a zonei cu Planul urbanistic general.18. La articolul 47, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) și (6), cu următorul cuprins:(5) Planurile urbanistice zonale pentru zone protejate nu pot fi modificate decât în integralitatea lor, cu excepția modificărilor făcute în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (5) lit. b) și alin. (6) și care nu alterează caracterul general al zonei. (la 06-07-2009, Alineatul (5) din Articolul 47 , Punctul 18. , Articolul I a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 ) (6) Abrogat. (la 06-07-2009, Alineatul (6) din Articolul 47 , Punctul 18. , Articolul I a fost abrogat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 ) 19. La articolul 48, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 48(1) Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare specifică, prin care se asigură condițiile de amplasare, dimensionare, conformare și servire edilitară a unuia sau mai multor obiective, pe una sau mai multe parcele adiacente, în corelare cu vecinătățile imediate.20. La articolul 49, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Prevederile regulamentelor locale de urbanism se diferențiază în funcție de încadrarea în unități teritoriale de referință, zone și subzone și pot fi aplicate numai în condițiile cumulative referitoare la situarea, dimensiunile și geometria parcelelor.21. La articolul 51, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:(1^1) Activitățile de amenajare a teritoriului și urbanism de interes național și regional, care se finanțează din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor, sunt:a) elaborarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României;b) elaborarea planurilor de amenajare a teritoriului național;c) elaborarea planurilor de amenajare a teritoriului zonal regional;d) elaborarea Regulamentului general de urbanism;e) elaborarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și urbanism pentru zonele cu monumente istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial;f) elaborarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și urbanism, hărți de hazard/risc în vederea prevenirii dezastrelor naturale sau industriale;g) programe de susținere a dezvoltării locale în vederea asigurării fondului de documentații în domeniile: amenajarea teritoriului, urbanism, imobiliar-edilitar și al proiectelor de dezvoltare urbană integrată.(1^2) Activitățile prevăzute la alin. (1^1) lit. g), precum și metodologiile de finanțare a acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului.22. La articolul 55, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Indiferent de inițiativa sau de sursa de finanțare, autoritățile administrației publice locale în competența cărora se află elaborarea, avizarea și aprobarea documentației de amenajare a teritoriului și urbanism sunt responsabile pentru întregul conținut al reglementărilor adoptate, cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel. (la 06-07-2009, Alineatul (3) din Articolul 55 , Punctul 22. , Articolul I a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 ) 23. La articolul 56, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:(4) Perioada de valabilitate a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se stabilește de către autoritatea administrației publice locale abilitată să aprobe documentația, în conformitate cu gradul de complexitate și cu prevederile acesteia.(5) Valabilitatea prevederilor documentațiilor de amenajarea teritoriului și urbanism se extinde de drept pentru acele investiții care au început în timpul perioadei de valabilitate, până la finalizarea acestora.24. La capitolul IV, secțiunea a 6-a, cuprinzând articolele 57-61, se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Secţiunea a 6-aParticiparea publicului la activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism  +  Articolul 57(1) Participarea publicului la activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism constă în implicarea acestuia în toate etapele procesului decizional referitor la activitățile de amenajare a teritoriului și urbanism.(2) Participarea publicului asigură dreptul acestuia la informare, consultare și acces la justiție, referitor la activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism, potrivit legii, pe tot parcursul elaborării strategiilor și documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului, conform metodologiei stabilite de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor și în corelare cu procedurile specifice ce decurg din legislația de mediu.  +  Articolul 58Autoritățile administrației publice centrale și locale au responsabilitatea organizării, desfășurării și finanțării procesului de participare a publicului în cadrul activităților de amenajare a teritoriului și de urbanism.  +  Articolul 59Informarea publicului este activitatea prin care autoritățile administrației publice fac publice:a) obiectivele dezvoltării economico-sociale privind amenajarea teritoriului și dezvoltarea urbanistică a localităților;b) conținutul strategiilor de dezvoltare teritorială și a documentațiilor de urbanism care urmează a fi supuse aprobării, precum și al documentațiilor aprobate, potrivit legii;c) rezultatele consultării publicului;d) deciziile adoptate;e) modul de implementare a deciziilor.  +  Articolul 60Consultarea publicului este procesul prin care autoritățile administrației publice centrale și locale colectează și iau în considerare opțiunile și opiniile publicului privind obiectivele dezvoltării economico-sociale privind amenajarea teritoriului și dezvoltarea urbanistică a localităților, prevederile strategiilor de dezvoltare teritorială și ale programelor de amenajare a teritoriului și de dezvoltare urbanistică a localităților.  +  Articolul 61Informarea și consultarea publicului se desfășoară diferențiat, în funcție de amploarea și de importanța documentației de amenajare a teritoriului sau de urbanism, potrivit metodologiei stabilite de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.25. La articolul 63 alineatul (2), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:f) aprobarea unui plan urbanistic de detaliu cu derogări de la Planul urbanistic general neprevăzute la art. 32 alin. (4).g) semnarea, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1), de documentații de amenajarea teritoriului și urbanism care conțin date eronate, dacă nu intră sub incidența legii penale. (la 06-07-2009, Alineatul (2) din Articolul 63 , Punctul 25. , Articolul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 ) 26. Articolul 63^1 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 63^1Contravențiile prevăzute la art. 63 alin. (2) se sancționează cu amendă, după cum urmează:a) de la 1.000 lei la 3.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor lit. a) și b);b) de la 1.000 lei la 9.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor lit. c) și g); (la 06-07-2009, Litera b) din Articolul 63^1 , Punctul 26. , Articolul I a fost modificată de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 ) c) de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor lit. d) și e);d) de la 3.000 lei la 10.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor lit. f).27. La articolul 65, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 65(1) În absența Planului de amenajare a teritoriului județean și a Planului urbanistic general aprobate, pe teritoriile aferente se pot realiza investiții în construcții, lucrări tehnico-edilitare, precum și orice alte investiții urbane numai pe baza unui plan urbanistic zonal aprobat potrivit legii și cu respectarea Regulamentului general de urbanism.28. La anexa nr. 1 "Categorii de documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism. Competențe de avizare și de aprobare a acestora", după numărul curent 2 se introduce un nou număr curent, numărul curent 2^1, cu următorul cuprins:
    Nr. crt.     Categorii de documentații              Avizează              Aprobă 
    2^1       Zonal pentru localități care   cuprind monumente istorice     înscrise în Lista patrimoniuluimondial                           ● Ministerul Dezvoltării,    Lucrărilor Publice și        Locuințelor                  ● Ministerul Culturii și     Cultelor                     ● organisme centrale și      teritoriale interesate       Guvernul        
    28^1. La anexa nr. 1 «Categorii de documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism. Competențe de avizare și de aprobare a acestora», după numărul curent 2^1 se introduce un nou număr curent, numărul curent 2^2, cu următorul cuprins:
    Nr. crt.    Categorii de           documentații              Avizează                  Aprobă         
    2^2        Zonal pentru localitățicare cuprind monumente,ansambluri sau situri  înscrise în Lista      monumentelor istorice     ● Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței   ● Ministerul Culturii,   Cultelor și PatrimoniuluiNațional                 ● organisme centrale și  teritoriale interesate    Consiliile județene  Consiliile locale    Consiliul General al Municipiului         București               
    (la 06-07-2009, Articolul I a fost completat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 )
    29. La anexa nr. 1 "Categorii de documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism. Competențe de avizare și de aprobare a acestora", după numărul curent 8 se introduce un nou număr curent, numărul curent 8^1, cu următorul cuprins:
    Nr. crt.     Categorii de documentații              Avizează              Aprobă 
    8^1       Localități care cuprind        monumente istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial        ● Ministerul Dezvoltării,    Lucrărilor Publice și        Locuințelor                  ● Ministerul Culturii și     Cultelor                     ● organisme centrale și      teritoriale interesate       Guvernul        
    29^1. La anexa nr. 1 «Categorii de documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism. Competențe de avizare și de aprobare a acestora», după numărul curent 8^1 se introduce un nou număr curent, numărul curent 8^2, cu următorul cuprins:
    Nr. crt.    Categorii de           documentații              Avizează                  Aprobă         
    8^2        Municipii, orașe și    comune ce cuprind      monumente, ansambluri  sau situri înscrise în Lista monumentelor     istorice și zonele lor de protecție            ● Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței   ● Ministerul Culturii,   Cultelor și PatrimoniuluiNațional                 ● organisme centrale și  teritoriale interesate    Consiliile locale    Consiliul General al Municipiului         București                
    (la 06-07-2009, Articolul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 )
    30. La anexa nr. 1 "Categorii de documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism. Competențe de avizare și de aprobare a acestora", după numărul curent 12 se introduce un nou număr, numărul curent 12^1, cu următorul cuprins:
    Nr.  crt.      Categorii de documentații              Avizează             Aprobă 
    12^1       Zone protejate care cuprind    monumente istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial și zonele lor de protecție           ● Ministerul Dezvoltării,   Lucrărilor Publice și       Locuințelor                 ● Ministerul Culturii și    Cultelor                    ● organisme centrale și     teritoriale interesate      Guvernul        
    30^1. La anexa nr. 1 "Categorii de documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism. Competențe de avizare și de aprobare a acestora", după numărul curent 12^1 se introduce un nou număr curent, numărul curent 12^2, cu următorul cuprins:
    Nr.  crt.     Categorii de           documentații              Avizează                  Aprobă        
    12^2        Zone construite        protejate ori zone carecuprind monumente,     ansambluri sau situri  înscrise în Lista      monumentelor istorice  și zonele lor de       protecție              ● Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței   ● Ministerul Culturii,   Cultelor și PatrimoniuluiNațional                 ● organisme centrale și  teritoriale interesate    Consiliile locale   Consiliul General alMunicipiului        București               
    (la 06-07-2009, Articolul I a fost completat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 )
    31. La anexa nr. 2 "Definirea termenilor utilizați în lege", după expresia "Zonă protejată" se introduc șase noi expresii, cu următorul cuprins:● Indicatori urbanistici - instrumente urbanistice specifice de lucru pentru controlul proiectării și al dezvoltării durabile a zonelor urbane, care se definesc și se calculează după cum urmează:– coeficient de utilizare a terenului (CUT) - raportul dintre suprafața construită desfășurată (suprafața desfășurată a tuturor planșeelor) și suprafața parcelei inclusă în unitatea teritorială de referință. Nu se iau în calculul suprafeței construite desfășurate: suprafața subsolurilor cu înălțimea liberă de până la 1,80 m, suprafața subsolurilor cu destinație strictă pentru gararea autovehiculelor, spațiile tehnice sau spațiile destinate protecției civile, suprafața balcoanelor, logiilor, teraselor deschise și neacoperite, teraselor și copertinelor necirculabile, precum și a podurilor neamenajabile, aleile de acces pietonal/carosabil din incintă, scările exterioare, trotuarele de protecție;– procent de ocupare a terenului (POT) - raportul dintre suprafața construită (amprenta la sol a clădirii sau proiecția pe sol a perimetrului etajelor superioare) și suprafața parcelei. Suprafața construită este suprafața construită la nivelul solului, cu excepția teraselor descoperite ale parterului care depășesc planul fațadei, a platformelor, scărilor de acces. Proiecția la sol a balcoanelor a căror cotă de nivel este sub 3,00 m de la nivelul solului amenajat și a logiilor închise ale etajelor se include în suprafața construită.Excepții de calcul al indicatorilor urbanistici POT și CUT:– dacă o construcție nouă este edificată pe un teren care conține o clădire care nu este destinată demolării, indicatorii urbanistici (POT și CUT) se calculează adăugându-se suprafața planșeelor existente la cele ale construcțiilor noi;– dacă o construcție este edificată pe o parte de teren dezmembrată dintr-un teren deja construit, indicatorii urbanistici se calculează în raport cu ansamblul terenului inițial, adăugându-se suprafața planșeelor existente la cele ale noii construcții.● Interdicție de construire (non aedificandi) - regulă urbanistică potrivit căreia, într-o zonă strict delimitată, din rațiuni de dezvoltare urbanistică durabilă, este interzisă emiterea de autorizații de construire, în mod definitiv sau temporar, indiferent de regimul de proprietate sau de funcțiunea propusă.● Planificarea teritorială - ansamblul de metode utilizate de sectorul public pentru a asigura organizarea rațională a teritoriului, la diferite scări (regională, națională, transnațională), protecția mediului și atingerea obiectivelor economice și sociale, prin coordonarea politicilor sectoriale din perspectiva impactului lor asupra teritoriului. Planificarea teritorială cuprinde strategii, politici și programe sectoriale, precum și documentații specifice integrate, în scopul dezvoltării echilibrate și durabile, și prevede obiective, etape de realizare și resurse financiare necesare.● Unitate teritorială de referință (UTR) - subdiviziune urbanistică a teritoriului unității administrativ-teritoriale de bază, constituită pe criterii urbanistice similare sau omogene, având drept scop păstrarea, refacerea ori dezvoltarea teritoriului în concordanță cu tradițiile, valorile sau aspirațiile comunității la un moment dat și necesară pentru: agregarea pe suprafețe mici a indicatorilor de populație și de construire, determinarea caracteristicilor urbanistice, stabilirea indicatorilor urbanistici, reglementarea urbanistică omogenă. UTR, având de regulă suprafața de 1-20 ha și în mod excepțional până la 100 ha, se delimitează pe limitele de proprietate, în funcție de unele dintre următoarele caracteristici, după caz:– relief și peisaj cu caracteristici similare;– evoluție istorică unitară într-o anumită perioadă;– populație cu structură omogenă;– sistem parcelar și mod de construire omogene;– folosințe de aceeași natură ale terenurilor și construcțiilor;– regim juridic al imobilelor similar; reglementări urbanistice omogene referitoare la destinația terenurilor și la indicatorii urbanistici.În anumite cazuri în care unele dintre elementele caracteristice sunt omogene pe suprafețe întinse, mai multe UTR alăturate pot forma o macrounitate teritorială de referință (MUTR).● Zonă funcțională de interes - zonă funcțională cu rol important din punct de vedere urbanistic în evoluția localității. Zona funcțională de interes se stabilește de structura de specialitate din subordinea arhitectului-șef și se aprobă de consiliul local, respectiv Consiliul General al Municipiului București, cu avizul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței.● Zonă protejată - suprafața delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu construit sau natural, al unor resurse ale subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apă etc. și în care, prin documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, se impun măsuri restrictive de protecție a acestora prin distanță, funcționalitate, înălțime și volumetrie, în scopul ocrotirii sănătății publice, a mediului și patrimoniului natural și construit. (la 06-07-2009, Punctul 31. din Articolul I a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 )
     +  Articolul IIStrategia de dezvoltare teritorială a României prevăzută la art. 14 alin. (2) din Legea nr. 350/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță, se elaborează de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, sub coordonarea primului-ministru, se avizează de către Consiliul de planificare strategică prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente și se aprobă prin lege.  +  Articolul IIIMetodologia de participare a publicului la activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism, prevăzută la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 350/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță, se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și locuinței, în termen de 30 de zile de la aprobarea prin lege a prezentei ordonanțe. (la 06-07-2009, Articolul III a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 )  +  Articolul IVAvizarea și aprobarea documentațiilor de urbanism elaborate în baza unui certificat de urbanism emis înainte de 29 august 2008 sau care au solicitare de aviz al comisiei tehnice de urbanism a autorității publice locale competente se vor face în condițiile prevederilor legale aplicabile înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2009. (la 06-07-2009, Articolul IV a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 03 iulie 2009 )  +  Articolul VDispozițiile art. I. pct. 24 sunt aplicabile la 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.  +  Articolul VILegea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță, după aprobarea acesteia prin lege, se va republica dându-se articolelor o nouă numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor,
    Laszlo Borbely
    Ministrul internelor și reformei administrative,
    Cristian David
    Ministrul mediului și dezvoltării durabile,
    Attila Korodi
    Ministrul economiei și finanțelor,
    Varujan Vosganian
    București, 27 august 2008.Nr. 27.-----