DECIZIA nr. 68 din 22 februarie 2018referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 27 iunie 2018



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ioana Marilena Chiorean- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Dumitru Dumitru Daniel în Dosarul nr. 3.823/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.707D/2016.2. La apelul nominal, se constată lipsa părților. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, susținând, în esență, că stabilirea competențelor de judecată este atribuția legiuitorului, potrivit art. 126 din Constituție, și că dispozițiile criticate nu instituie discriminări care să contravină art. 16 din Constituție, fiind justificate de specificul statutului judecătorilor și procurorilor. În ceea ce privește dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 126 din 1 februarie 2011.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 185 din 30 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.823/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepția de neconstituționalitate a fost invocată de Dumitru Dumitru Daniel, în cadrul soluționării recursului declarat de acesta împotriva Hotărârii nr. 13/J din 1 iulie 2015 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară, prin care a fost sancționat disciplinar.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că, prin modul în care legiuitorul a reglementat compunerea Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (respectiv, prin faptul că prezidarea de drept a acestei formațiuni de judecată este asigurată de către președinte sau un vicepreședinte al instanței), se creează, practic, o discriminare negativă, în sensul că persoanele care au acces la justiție în aceste cauze ar fi judecate, spre deosebire de majoritatea justițiabililor, de judecători numiți în funcții de conducere, administrative, iar nu de judecători stabiliți în mod aleatoriu. Totodată, deoarece judecata în recurs se efectuează întotdeauna de același complet, cel de 5 judecători, orice magistrat care folosește o cale extraordinară de atac, respectiv revizuirea împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate în materie disciplinară, „va fi judecat în recursul la revizuire de același complet, care a soluționat anterior cauza în recursul la fond, respectiv contestație în anulare“.6. Autorul excepției mai arată că, prin modul în care legiuitorul a prevăzut compunerea Completului de 5 judecători, se încalcă și art. 21 din Constituție, deoarece imparțialitatea vizează în mod necesar și compunerea instanței, care trebuie să fie stabilită în mod aleatoriu, iar nu într-un anume fel, pentru anumite dosare, pentru că ceea ce contează este nu numai imparțialitatea obiectivă, ci și cea subiectivă, adică aparența de imparțialitate. Or, prin soluția adoptată de legiuitor în art. 32 din Legea nr. 304/2004, anumite cauze, cum este și cea de față, sunt repartizate spre a fi judecate anumitor judecători, care „judecă aceste cauze automat, doar în virtutea funcției de conducere, administrative, pe care o îndeplinesc în cadrul instanței“. Astfel, nici prin soluția legislativă adoptată de legiuitor în ceea ce privește compunerea secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, constituite ca instanță disciplinară, nu se asigură garanțiile constituționale și convenționale ale unui proces echitabil, întrucât aceiași membri ai secției sunt puși în situația de a judeca atât fondul cauzei, cât și eventuala cerere de revizuire (cum s-a întâmplat în speță). Pentru aceleași argumente, autorul excepției susține că se încalcă și art. 124 din Constituție.7. Cu privire la neconstituționalitatea art. 44 din Legea nr. 317/2004, autorul excepției susține că acesta încalcă aceleași dispoziții constituționale, „în ceea ce privește rolul atribuit de legiuitor Consiliului Superior al Magistraturii de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor“. Orice magistrat care folosește o cale extraordinară de atac, respectiv revizuirea, împotriva unei hotărâri pronunțate în materie disciplinară, va fi judecat de același complet care a soluționat anterior cauza, pronunțând hotărârea a cărei revizuire se cere. În concluzie, autorul excepției susține că, întrucât magistrații au drepturi egale cu toți cetățenii, legiuitorul ar trebui să prevadă proceduri judiciare adecvate unui proces echitabil, care să respecte dispozițiile constituționale și contravenționale.8. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea constituirii și compunerii Completelor de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Faptul că dispozițiile legale criticate atribuie președintelui sau vicepreședintelui instanței supreme conducerea completelor de 5 judecători nu reprezintă o discriminare, în condițiile în care se poate vorbi de discriminare doar atunci când persoanelor aflate în situații juridice comparabile li se aplică un tratament juridic diferit. Or, procedura în fața Completelor de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție este identică și se aplică în mod similar tuturor persoanelor care apar în calitate de părți în fața acestor complete. Faptul că judecătorii care compun Completele de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au funcții numite nu reprezintă o atingere adusă garanțiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sub aspectul dreptului de a fi judecat de judecători independenți, atât timp cât și președintele și vicepreședinții instanței supreme sunt judecători inamovibili și au aceleași drepturi și obligații comune tuturor judecătorilor. Cât privește dispozițiile criticate din Legea nr. 317/2004, instanța arată că acestea reprezintă o reiterare și o aplicare a dispozițiilor constituționale ale art. 134 alin. (2), potrivit cărora Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor. Prin urmare, legea organică, și anume Legea nr. 317/2004, statuând în același sens, prin art. 44 alin. (1), este în acord cu dispozițiile constituționale menționate. De asemenea, dispozițiile de lege criticate sunt în acord și cu art. 134 alin. (3) din Constituție, care stipulează că hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție. În atare situație, nu se poate susține că acestea încalcă dreptul la un proces echitabil sau accesul liber la justiție, consacrat prin art. 21 din Constituție. Referitor la pretinsa situație discriminatorie față de alți justițiabili, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, prin natura și conținutul lor specific, textele criticate nu înfrâng principiul nediscriminării și al egalității de tratament, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului fiind constantă în a considera că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, doar atunci când se produc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Aplicarea dispozițiilor de lege criticate nu îmbracă forma unei situații de discriminare, întrucât statutul special al magistraților, astfel cum este acesta distinct reglementat, constituie acel element de diferență care face ca situațiile să nu fie identice, analoage sau comparabile, nefiind, deci, îndeplinite condițiile pentru constatarea unei atare situații. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție invocă Decizia Curții Constituționale nr. 126 din 1 februarie 2011. În final, instanța susține că examinarea argumentelor invocate de autorul excepției vizează, în realitate, o pretinsă lacună a legii, care nu ar permite soluționarea cererii de revizuire sau a contestației în anulare, formulate în materia contenciosului disciplinar al funcției de magistrat, de către un complet de judecată într-o altă compunere, astfel încât excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost invocată, este neîntemeiată.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.10. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În primul rând, arată că art. 32 din Legea nr. 304/2004 nu contravine principiului egalității în drepturi, întrucât se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei, fără privilegii și discriminări, acestea beneficiind de garanțiile unei justiții unice, imparțiale și egale pentru toți. Referitor la critica privind încălcarea accesului la justiție și a dreptului la un proces echitabil, este invocată jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea unor reguli de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Din prevederile art. 32 alin. (4) din Legea nr. 304/2004 rezultă că judecătorii care fac parte din Completele de 5 judecători sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar schimbarea membrilor completelor se face doar în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din redactarea alin. (5) al art. 32 rezultă, de asemenea, că președintele ori vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție intră în compunerea Completului de 5 judecători doar atunci când aceștia fac parte din complet, potrivit procedurii de desemnare prin tragere la sorți, în ședință publică, reglementate de alin. (4). Totodată, în conformitate cu prevederile alin. (6) al art. 32 din Legea nr. 304/2004, cauzele care intră în competența acestor complete sunt repartizate aleatoriu în sistem informatizat. În concluzie, criticile formulate nu prezintă relevanță constituțională, cu atât mai mult cu cât președintele și vicepreședinții instanței supreme sunt judecători inamovibili, neputând fi reținută vreo incompatibilitate între funcția de judecător și îndeplinirea unei funcții de conducere la nivelul instanței. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, Guvernul susține că acestea reprezintă o transpunere a dispozițiilor art. 134 alin. (2) din Constituție.11. Avocatul Poporului menționează că își păstrează punctul de vedere, astfel cum a fost reținut în Decizia Curții Constituționale nr. 126 din 1 februarie 2011.12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosar de autorul excepției și de partea Inspecția judiciară, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările ulterioare, având următorul conținut:– Art. 32 din Legea nr. 304/2004:(1) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.(2) În alte materii decât cea penală se stabilesc la începutul fiecărui an două complete de 5 judecători.(3) În compunerea completelor prevăzute la alin. (2) intră, de regulă, judecători specializați, în funcție de natura cauzei.(4) Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție aprobă numărul și compunerea completelor de 5 judecători, la propunerea președintelui Secției penale. Judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.(5) Completul de 5 judecători este prezidat de președintele sau vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, atunci când acesta face parte din complet, potrivit alin. (4), de președintele Secției penale sau de decanul de vârstă, după caz.(6) Cauzele care intră în competența completelor prevăzute la alin. (1) și (2) vor fi repartizate aleatoriu în sistem informatizat.– Art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004: „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.“15. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și art. 124 alin. (2), potrivit căruia „Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți“.16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în ceea ce privește procedura răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, prin Decizia nr. 643 din 1 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 2 martie 2017, paragraful 17, Curtea a statuat că specificul reglementării aplicabile judecătorilor și procurorilor este dat de existența Consiliului Superior al Magistraturii, care, potrivit art. 133 alin. (1) din Legea fundamentală, are rolul de garant al independenței justiției, iar, potrivit art. 134 alin. (2), „îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor“. Referitor la acțiunea disciplinară a judecătorilor și procurorilor, legiuitorul român a adoptat o reglementare similară cu cea a altor țări din Europa, prevăzând o fază administrativă, în cadrul căreia cercetarea disciplinară se efectuează de către inspectorii din cadrul Inspecției Judiciare, și o fază jurisdicțională, care se desfășoară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispozițiilor Legii nr. 317/2004 și celor ale Codului de procedură civilă. Se asigură respectarea principiului contradictorialității, în acest sens, magistratul în cauză este citat, putând fi reprezentat de un alt judecător sau procuror ori asistat sau reprezentat de avocat, și are dreptul să ia cunoștință de toate actele dosarului și să solicite administrarea de probe în apărare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 127 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 8 aprilie 2011).17. Dispozițiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, Curtea pronunțând Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, prin care a respins excepția de neconstituționalitate. Curtea a reținut că, având în vedere, pe de-o parte, rolul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii de „instanță de judecată [...] în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor“, iar, pe de altă parte, dispozițiile Legii nr. 317/2004 - care prevăd o cale de atac la instanța de judecată împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară -, nu se poate susține că prevederile art. 44 alin. (1) din aceeași lege încalcă accesul liber la justiție sau dreptul la un proces echitabil, consacrate prin art. 21 din Constituție și prin art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, împotriva hotărârii de sancționare, pronunțate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, există o cale de atac, și anume recursul în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, prevăzut de art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 [devenit art. 51 alin. (2) din Legea nr. 317/2004]. Curtea a reținut că acest „recurs“ nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de Codul de procedură civilă, ci ca o veritabilă cale de atac devolutivă, împotriva hotărârii organului disciplinar (Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, având doar rolul unei instanțe de judecată), cale de atac soluționată de către o instanță judecătorească, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare. Acesta este și sensul art. 134 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia „Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție“. Având în vedere cele mai sus precizate, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, privind dreptul la un proces echitabil.18. Cu privire la critica referitoare la compunerea Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care are competența de a soluționa recursul împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, Curtea constată că această critică este neîntemeiată, de vreme ce, potrivit art. 32 alin. (2), (3) și (4) teza a doua din Legea nr. 304/2004, în compunerea celor două complete de 5 judecători din alte materii decât cea penală intră, de regulă, judecători specializați, în funcție de natura cauzei, iar judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit art. 32 alin. (5) teza întâi, Completul de 5 judecători este prezidat de președintele sau vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, atunci când acesta face parte din complet. Totodată, potrivit art. 32 alin. (6) din Legea nr. 304/2004, cauzele care intră în competența completelor de 5 judecători sunt repartizate aleatoriu în sistem informatizat. De asemenea, potrivit art. 29 alin. (2), (3) și (4) din Regulamentul din 25 septembrie 2004 privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.076 din 30 noiembrie 2005, „În scopul stabilirii celor două complete de 5 judecători în alte materii decât cea penală, președintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție desemnează, în condițiile prevăzute la alin. (1), judecătorii din componența acestor complete“, „Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție stabilește anual reprezentativitatea secțiilor în compunerea completelor prevăzute la alin. (2) și aprobă compunerea completelor de 5 judecători [...]“, iar „La tragerea la sorți pentru anul următor nu vor participa judecătorii desemnați în anul anterior“. Totodată, potrivit art. 29^1 alin. (3) din același Regulament, „Când completul de 5 judecători judecă recursurile împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară, din complet nu poate face parte judecătorul sancționat disciplinar. În acest caz, la ședința de judecată participă judecătorul supleant.“ Așadar, faptul că președintele/vicepreședintele instanței poate intra, în urma tragerii la sorți, deci în mod aleatoriu, în compunerea completului de 5 judecători care soluționează recursul împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii pronunțate în materie disciplinară, nu poate conduce la concluzia că această reglementare ar încălca dreptul la un proces echitabil.19. Potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Referitor la imparțialitatea magistratului, ca garanție a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că imparțialitatea poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă (paragraful 30). Această definiție este reluată și în Hotărârea din 24 mai 1989, pronunțată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului arată că imparțialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară (paragraful 47). În schimb, aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate (Hotărârea din 15 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Kyprianou împotriva Ciprului, paragraful 121).20. Curtea constată că prezumția de imparțialitate a judecătorilor care fac parte din Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate fi înlăturată prin simplul fapt că aceștia ocupă și funcții de conducere. Potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, „Președintele, vicepreședintele și președinții de secții ai Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt numiți de către Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care au funcționat la această instanță cel puțin 2 ani.“ Chiar dacă ocupă și o funcție de conducere, judecătorul care face parte din Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție are aceleași obligații ca și ceilalți judecători care nu ocupă funcții de conducere și este ținut, ca toți ceilalți judecători, de cerințele de independență și de imparțialitate. Astfel, critica privind încălcarea imparțialității judecătorului care intră în compunerea Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție și care deține și funcția de președinte sau vicepreședinte al instanței este neîntemeiată. De altfel, judecătorii care compun Completul de 5 judecători sunt desemnați prin tragere la sorți, deci în mod aleatoriu, în ședință publică, iar faptul că unul dintre aceștia deține și funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau de vicepreședinte al acestei instanțe nu conduce de plano la concluzia că ar fi lipsit de imparțialitate. Dimpotrivă, potrivit condițiilor stabilite de lege, numirea unui judecător într-o funcție de conducere - atât la Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și la celelalte instanțe de judecată - presupune cu necesitate, pe de o parte, o foarte bună pregătire profesională a acestuia în raport cu nivelul instanței, precum și faptul că judecătorul a demonstrat exigență deosebită în îndeplinirea atribuțiilor profesionale, iar pe de altă parte, asumarea responsabilității exercitării funcției de conducere, ambele condiții formând astfel un ansamblu integrat de cerințe ce conturează statutul funcției respective (a se vedea, în acest sens, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, art. 48-56).21. Totodată, Curtea reține că, potrivit art. 134 alin. (2) din Constituție, preluat în art. 28 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, deși președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție participă la lucrările Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, acesta nu are drept de vot în situațiile în care secțiile îndeplinesc rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare. Așadar, Curtea nu poate reține nici critica privind încălcarea art. 124 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți“.22. Cu privire la invocarea art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aplicând aceste considerente de principiu la dispozițiile de lege criticate, Curtea constată că, prin procedura specifică aplicabilă judecătorilor și procurorilor în materie disciplinară, mai exact prin reglementarea compunerii Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, competent a soluționa recursul împotriva hotărârilor Secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, legiuitorul nu a instituit discriminări negative, așa cum susține autorul excepției, și nu a stabilit un tratament juridic diferențiat în cadrul aceleiași categorii juridice. Astfel, nu sunt încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție.23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dumitru Dumitru Daniel în Dosarul nr. 3.823/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și constată că dispozițiile art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 22 februarie 2018.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    Prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Ioana Marilena Chiorean
    ----