ORDONANȚĂ nr. 25 din 30 august 2017pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 706 din 31 august 2017



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. I.10 din Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.  +  Articolul ILegea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Abrogat. (la 26-03-2018, Punctul 1. din Articolul I a fost abrogat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 72 din 22 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) 1^1. La articolul 25, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins: (10) În cazul creanțelor cesionate, pierderea netă reprezentând diferența dintre prețul de cesiune și valoarea creanței cesionate este deductibilă în limita unui plafon de 30% din valoarea acestei pierderi. În cazul în care cesionarul cedează creanța, pierderea netă se determină ca diferență între prețul de cesiune și costul de achiziție al creanței. În cazul instituțiilor de credit, în situația în care creanțele cesionate sunt acoperite parțial sau integral cu ajustări pentru pierderi așteptate, precum și în situația în care creanțele sunt scoase din evidență în conturi în afara bilanțului și apoi sunt cesionate, 70% din diferența dintre valoarea creanței înstrăinate și prețul de cesiune reprezintă elemente similare veniturilor. (la 26-03-2018, Articolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 72 din 22 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) 2. După articolul 67 se introduce un nou articol, articolul 67^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 67^1 Definirea veniturilor din România din activități independente(1) Veniturile obținute din activități independente desfășurate în România, potrivit legii, cu excepția drepturilor de proprietate intelectuală, se consideră ca fiind obținute din România, indiferent dacă sunt primite din România sau din străinătate.(2) Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sunt considerate ca fiind obținute din România, numai dacă sunt primite de la un plătitor de venit din România sau de la un nerezident prin intermediul unui sediu permanent al acestuia stabilit în România.2^1. La articolul 68 alineatul (5), litera h) se modifică și va avea următorul cuprins: h) primele de asigurare voluntară de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfășoară individual sau într-o formă de asociere, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană; (la 26-03-2018, Articolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 72 din 22 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) 2^2. La articolul 68 alineatul (7), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: d) cheltuielile cu primele de asigurare, precum și cu serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, altele decât cele prevăzute la alin. (4) lit. f), alin. (5) lit. h) și cele efectuate pentru persoanele care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor, definite potrivit prevederilor cap. III - Venitul din salarii și asimilate salariilor; (la 26-03-2018, Articolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 72 din 22 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) 2^3. La articolul 76 alineatul (3), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins: g) primele de asigurare, precum și cu serviciile medicale furnizate sub formă de abonament plătite de către suportator pentru angajații proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii și asimilate salariilor, la momentul plății acestora, altele decât cele obligatorii și cele care se încadrează în condițiile prevăzute la alin. (4) lit. t); (la 26-03-2018, Articolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 72 din 22 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) 3. La articolul 76 alineatul (4), litera o) se modifică și va avea următorul cuprins:o) sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activități dependente desfășurate într-un stat străin, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv, inclusiv din activități dependente desfășurate la bordul navelor și aeronavelor operate în trafic internațional. Fac excepție veniturile salariale plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România ori are sediul permanent în România, care sunt impozabile în România numai în situația în care România are drept de impunere;3^1. La articolul 76 alineatul (4), litera t) se modifică și va avea următorul cuprins: t) primele de asigurare voluntară de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajator pentru angajații proprii, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească echivalentul în lei al sumei de 400 euro; (la 26-03-2018, Articolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 72 din 22 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) 3^2. La articolul 78 alineatul (2) litera a), punctul (iv) se modifică și va avea următorul cuprins: (iv) primele de asigurare voluntară de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajați, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească echivalentul în lei al sumei de 400 euro. Contractul de asigurare, respectiv abonamentul vizează servicii medicale furnizate angajatului și/sau oricărei persoane aflate în întreținerea sa, așa cum este definită la art. 77 alin. (3); (la 26-03-2018, Articolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 72 din 22 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) 4. La articolul 85, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (8^1), cu următorul cuprins:(8^1) În cazul încetării sau suspendării temporare a activității în cursul anului, contribuabilul va notifica evenimentul organului fiscal competent în termen de 30 de zile de la data producerii acestuia, în vederea recalculării plăților stabilite în contul impozitului anual datorat.5. La articolul 86, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:(4^1) În cazul încetării sau suspendării temporare a activității în cursul anului, contribuabilul va notifica evenimentul organului fiscal competent în termen de 30 de zile de la data producerii acestuia, în vederea recalculării plăților anticipate cu titlu de impozit stabilite în contul impozitului anual datorat.6. La articolul 116, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Contribuabilii care realizează venituri din alte surse, pentru care impozitul nu poate fi reținut la sursă, precum și cei prevăzuți la art. 114 alin. (2) lit. l) au obligația de a depune declarația privind venitul realizat la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.7. La articolul 142 litera s), punctul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:6. contribuțiile la un fond de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, și cele reprezentând contribuții la scheme de pensii facultative, calificate astfel în conformitate cu legislația privind pensiile facultative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, administrate de către entități autorizate stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, precum și primele de asigurare voluntară de sănătate și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajator pentru angajații proprii, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească limitele prevăzute la art. 76 alin. (4) lit. ș) și t) pentru veniturile neimpozabile, precum și primele aferente asigurărilor de risc profesional; (la 26-03-2018, Punctul 6. din Punctul 7. , Articolul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 72 din 22 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) 8. Articolul 235 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 235 ContribuabiliReprezentanța unei/unor persoane juridice străine, autorizată să funcționeze în România, potrivit legii, are obligația de a plăti un impozit anual, conform prezentului capitol.9. Articolul 236 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 236 Stabilirea impozitului(1) Impozitul pe reprezentanță pentru un an fiscal este de 18.000 lei.(2) În cazul reprezentanței unei/unor persoane juridice străine, care se înființează sau desființează în cursul unui an fiscal, impozitul datorat pentru acest an se calculează proporțional cu numărul de luni de existență a reprezentanței în anul fiscal respectiv.10. Articolul 237 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 237 Plata impozitului și depunerea declarației fiscale(1) Reprezentanța unei/unor persoane juridice străine are obligația să declare și să plătească impozitul pe reprezentanță la bugetul de stat până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului de impunere.(2) Reprezentanța unei/unor persoane juridice străine înființată în România în cursul unei luni din anul de impunere are obligația să calculeze, să depună declarația fiscală la organul fiscal competent și să plătească impozitul pentru anul de impunere, în termen de 30 de zile de la data la care aceasta a fost înființată. Impozitul se calculează începând cu data de 1 a lunii în care aceasta a fost înființată până la sfârșitul anului respectiv.(3) Reprezentanța unei/unor persoane juridice străine desființată din România în cursul anului de impunere are obligația să recalculeze impozitul pe reprezentanță și să depună declarația fiscală la organul fiscal competent în termen de 30 de zile de la data la care aceasta a fost desființată. Reprezentanța recalculează impozitul anual pentru perioada de activitate de la începutul anului până la data de 1 a lunii următoare celei în care se desființează.(4) Reprezentanțele sunt obligate să conducă evidența contabilă prevăzută de legislația în vigoare din România.10^1. La articolul 310, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 310(1) Persoana impozabilă stabilită în România conform art. 266 alin. (2) lit. a), a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 88.500 euro, al cărui echivalent în lei se stabilește la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României la data aderării și se rotunjește la următoarea mie, respectiv 300.000 lei, poate aplica scutirea de taxă, denumită în continuare regim special de scutire, pentru operațiunile prevăzute la art. 268 alin. (1), cu excepția livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 294 alin. (2) lit. b). (la 01-04-2018, Articolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 72 din 22 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) 11. La anexa nr. 1 din titlul VIII - Accize și alte taxe speciale, numerele curente 10-12 se modifică și vor avea următorul cuprins:  + 
    Nr. crt. Denumirea produsului sau a grupei de produse U.M. Acciza (lei/U.M.)
    2017 2018 2019 2020 2021 2022
    0 1 2 3 4 5 6 7 8
    (...)        
    Produse energetice
    10 Benzină cu plumb tonă 2737,96*)2.945,75**)2.945,752.945,752.945,752.945,752.945,75
    1000 litri2108,23*)2.268,23**)2.268,232.268,232.268,232.268,232.268,23
    11 Benzină fără plumb tonă 2358,92*)2.566,71**)2.566,712.566,712.566,712.566,712.566,71
    1000 litri 1816,36*) 1.976,36**) 1.976,36 1.976,36 1.976,36 1.976,36 1.976,36
    12 Motorină tonă 1985,89*)2.175,24**)2.175,242.175,242.175,242.175,242.175,24
    1000 litri1678,04*)1.838,04**)1.838,041.838,041.838,041.838,041.838,04
    (...)          
    Notă
    * Nivel aplicabil începând cu data de 15 septembrie 2017.
    ** Nivel aplicabil începând cu data de 1 octombrie 2017.
    (la 11-09-2017, Tabelul de la pct. 11 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 25 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 11 septembrie 2017 )
     +  Articolul IIPrin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. I intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2018, cu excepția pct. 7, care intră în vigoare la 3 zile de la publicarea prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, Partea I, și a pct. 11, care intră în vigoare la data de 15 septembrie 2017.
    PRIM-MINISTRU
    MIHAI TUDOSE
    Contrasemnează:
    Ministrul finanțelor publice,
    Ionuț Mișa
    Ministrul sănătății,
    Florian-Dorel Bodog
    p. Ministrul afacerilor externe,
    Alexandru Victor Micula
    Ministrul delegat pentru afaceri europene,
    Victor Negrescu
    București, 30 august 2017.Nr. 25.----